Tăriceanu disidentul. La B1 Tv cu Turcescu.

După lansarea Inițiativei România Liberală pitrocită de peste un an de zile de teologul politic Bogdan Duca, adept, cel puțin din vorbe, al unui soi de conservatorism la care vrea să adauge ceva liberalism, un fel de struțo-cămilă politică, lansare la care Tăriceanu nu a fost din teamă (unii ar spune calcul politic), ieri l-am văzut pe Tăriceanu la B1 Tv. Cu Turcescu. L-am văzut în fugă. Pac-pac și am trecut la alt canal urmărind ceva mai serios, mai aproape de satisfacerea curiozităților mele.

Am găsit în „Evenimentul Zilei” o sinteză a emisiunii. Câteva vorbe au fost suficiente. Simbolistic, poporul pro-Băsescu și pro-MRU a aflat că Tăriceanu poate fi un disident al lui Antonescu în interiorul PNL. Și cu asta, ce-am făcut ?! Păi mare lucru, nu. Ce a spus ieri Tăriceanu spune de când a pierdut șefia PNL. Semn că a dorit să se păstreze pe o linie de disidență lipsită de durități pentru persoana lui. Nu a fost în ton cu Chiliman, la lansarea IRL. Nu. Dacă a urmărit să confirme disidența lui față de Antonescu, o disidență cuminte, acceptată în PNL pentru toți disidenții, a reușit. Dacă Turcescu și stăpânii lui au urmărit altceva, au eșuat.

„În PNL constat un deficit de democracție și dezbatere. Deficit de democratie pentru că în opinia mea, un partid democratic trebuie să conțină mai multe puncte de vedere, trebuie să fie un partid al incluziunii și nu al excluderii. Nu trebuie să ne mirăm că încet încet o să apară inițiative care o să încerce să facă dezbateri în afara partidului”, spune Tăriceanu.

Pe de o parte, tradițional, în PNL se exprimă mai multe puncte de vedere. Ca să ne referim la partea politică a abordării. Problema este că după ce sunt exprimate, acele puncte de vedere sunt supuse votului pentru luarea deciziei care să impună unul dintre ele. În situația în care punctul tău de vedere nu a fost votat, iar tu ieși supărat în presă să îți pârăști colegii care nu te-au susținut nu înseamnă că în PNL este deficit de democrație. Democrație, puterea poporului, se exprimă prin deciziile luate prin vot. Din moment ce o poziție politică a picat testul votului, la un moment dat, ea poate fi promovată în altă perioadă când condițiile care o pot impune îi sunt favorabile. Nu are rost dle Tăriceanu să ții active puncte de vedere care nu sunt utile. Pot duce la confuzie, pot face rău. Găselnița cu respectul față de opiniile contrare atât de clamate de unii „disidenți” care se doresc băgați în seamă are o limită. Votul pentru sau contra. Democrație înseamnă puterea majorității. Dacă apar inițiative care duc în afara partidului dezbateri politice înseamnă că respectivii nu au treabă cu partidul. Înseamnă că își doresc un partid al lor. Fie urmăresc cu totul și cu totul altceva.

„Un partid cu cât reuseste să stimuleze debazterile interne devine mai puternic și mai unit, în mod paradoxal, pentru că oamenii aia se simt părtași la luarea unei decizii. Un partid modern nu poate să meargă pe o linie dictată de o majoritate care neglijează minoritatea” a mai afirmat Tăriceanu.

Ideea asta am auzit-o mai mereu de la Duca și Chiliman. Este absolut ciudată. După această logică, dacă o majoritate alege o linie de conduită politică și administrativă organizația va trebui să o părăsească și să meargă pe linia care a pierdut la vot. Păi, să avem iertare, de ce se mai votează ? De ce mai este nevoie de toate organismele interne de conducere unde hotărârile se iau prin votul majorității ? Poate că Tăriceanu își dorește o altfel de conducere, nedemocratică. O conducere autoritaristă unde deciziile se iau de către cel care ajunge Președinte al partidului prin lupta fizică cu ceilalți candidați, într-un ring cum este cel de box. Cel care îi bate pe toți devine Președinte și ia decizii de unul singur chiar dacă ceilalți membri nu sunt de acord cu ele. Organele de conducere colective actuale vor fi alese tot în urma unor lupte fizice și vor avea rolul de a ține de urât șefului suprem în momentele de plictis ale acestuia. Din când în când pot face propuneri urmând ca șeful suprem să le valideze sau nu.

„Ce se întâmplă în PNL acum este marca prezenței la guvernare, există o anumită dedicație, preocupare pe aspectele guvernării. Foarte mulți colegi din PNL sunt convinși că cel mai important scop este câștigarea alegerilor prezidențiale. Care este avantajul dacă din 2014 dă președintele României. Este un avantaj în sensul percepției publice. Și după aceea? Ce urmează? Cel mai important este postul de prim-ministru pentru proiectele noastre”, a gândit, iar, profund ca să nu spun cu fundul, Tăriceanu.

Dacă punem cap la cap declarațiile lui Tăriceanu la Turcescu show, iese următoarea idee:

„Din cauza prezenței la guvernare, a dedicației pentru guvernare, a preocupărilor pentru aspectele guvernării, în PNL există un deficit de democrație și dezbatere care neglijează liniile politice secundare față de linia principală. Din această cauză, a guvernării, apar „minoritari” (eu le spun veleitari) care merg în altă parte, chiar la adversarii politici, pentru a discuta problemele interne ale partidului”.

Cred că am acoperit cam tot ce a vrut să spună Tăriceanu. Și cu asta ce a făcut ? Nimic. A vorbit ca să se afle în treabă și să acopere timpul de emisiune al lui Turcescu la care a fost invitat.

Logic, un partid aflat la guvernare se află în fața examenului principal pentru obținerea recunoașterii publice. Trebuie să confirme votul democratic dat de cetățeni la alegerile parlamentare. Trebuie să își îndeplinească angajamentele asumate. Așa cum au fost ele asumate la momentul votului. Nu încap alte „linii de conduită”, nu se permit schimbări în conduită care să modifice, schimbe angajamentele asumate. Ce face Tăriceanu prin astfel de exprimări duce în derizoriu însăși vocația de a accede la putere a unui partid politic. Prin aceste vorbe, Tăriceanu se pliază pe comportamentul lui Băsescu de până acum. Una promit și alta fac.

Cu timp în urmă am fost unul dintre cei care au considerat pe Tăriceanu o valoare politică și administrativă. A rămas un simbol. Cei care nu sunt atenți la ceea ce spune vor fi în continuare păcăliți de imaginea unui Tăriceanu bun guvernant, serios politic, liberal și adversar al lui Băsescu. Dacă îl iei de craci și îl scuturi bine, prin buzunare îi rămân doar niște firimituri din ce a fost dar mai ales din ce se consideră că ar fi. Este un epuizat politic. Să se ia de mână cu Patriciu care a luat-o rău razna. Averea nu ține loc de inteligență.

Politică, curente, dreapta-stânga și viceversa la români.

Cu imaginea asta luată de pe net, încerc să mă folosesc de wikipedia pentru a lămuri niște confuzii găsite în comentariile din presă, la unii analiști politici, la bloggeri și comentatori pe net.

În primul rând, trebuie clarificată poziția politică a actorilor noștri și, de ce nu, chiar a unora cu care suntem în contact în spațiul european pentru că, vrem sau nu, orientările lor politice duc la decizii ale UE cu caracter politic dominant în domeniul social, economic, al relațiilor internaționale etc.

Politică. Wikipedia ne dă o sinteză a noțiunii în scopul materialului de față:

„Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între partidele politice, între diversele categorii și grupuri sociale, între națiuni ș.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică etc. Politică reprezeintă deasemenea orientarea, activitatea, acțiunea propriu-zisă a unui partid sau a unor grupări exercitată în domeniul guvernării problemelor interne și externe. Totodată, poate fi definită ca ideologie ce reflectă această orientare sau acțiune.[1]

Politica este procesul prin care sunt luate decizii în interiorul unor grupuri. Deși termenul este folosit în general pentru a comportamentul din interiorul guvernelor, se observă existența sa în toate interacțiunile grupurilor umane, inclusiv în cele din cadrul instituțiilor de corporație, academice și religioase.

Știința politică este studiul comportamentului politic și examinează achiziția și aplicarea puterii.

Un teoretician, Harold Lasswell, definea politica drept „cine primește ce primește, când și cum””.

Până aici eu spun că este bine. Eu vreau să mă refer la ipoteza privind „orientarea, activitatea, acțiunea propriu-zisă a unui partid” și la cea privind „ideologia unui partid”. Plec de la considerentul că acestea vor influența, în mare măsură, știința și practica de guvernare. În plus, cum este cazul la noi, când avem la guvernare două formațiuni politice cu ideologii diametral opuse, va trebui să acceptăm ideea că miniștrii fiecărei formațiuni vor promova și desfășura concepte ideologice proprii în măsura în care acestea nu deformează întreaga guvernare. Liberalii se vor opri acolo unde social-democrații nu mai permit a se merge mai departe. La fel, social-democrații se vor opri acolo unde pericolul ruperii alianței de PNL devine evident. Într-un fel, această guvernare va trebui să pună bazele acelei societăți care să permită, în viitor, oricare fel de guvernare. Pe undeva va fi bine. Vor fi valori pe care nici o viitoare guvernare nu le va mai putea transforma radical, nu le va mai modifica.

Rămâne de clarificat ce înseamnă drepata și stânga în politică. O mână de tulburați politici încearcă să inducă ideea că a fi de stânga este o crimă iar ceilalți vin, la rândul lor, cu aceleași acuze. Culmea este că familiile politice la care se declară a aparține sunt, în unele cazuri, din partea politică pe care o critică cu atâta cerbicie.

Eu înclin să simplific, până la durere, în sensul că de dreapta sunt partidele care promovează individualismul, iar de stânga sunt partidele care promovează colectivismul.

Pentru că eu sunt liberal, constat doar că liberalismul este prima ideologie politică în spațiul social, o ideologie care are la bază un drept natural al omului, acela de a fi liber. Ca o contrapondere la liberalism au apărut, mai apoi, conservatorismul și socialismul. Toate au evoluat. Conservatorismul însă, este o ideologie pe cale de dispariție pentru că în urma evoluției societății își pierde rațiunea de a fi. Conservatorismul este înlocuit, încet-încet, de populism și creștin-democrație. Dar este treaba lor. Nu a mea. Având în vedere „condițiile” obligatorii pentru a fi conservator, eu nu o îndeplinesc pe una fundamentală. Nu sunt credicios. Nu cred în existența unei divinități.

Pe scurt, iar uneori pe foarte scurt, să pun definirile curentelor politice identificate la noi, în România și, pe undeva, principalele curente politice din Europa.

Liberalismul.

„Liberalismul (din franceză: libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi. Liberali îmbrățișează o gamă largă de opinii, în funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă. Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea, și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.

Într-un sens strict, liberalismul, numit "clasic", este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare.

În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităților sunt garantate. Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra căruia ele aplică principiul libertății.

Liberalism politic este doctrina care vizează reducerea puterilor Statului la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de "Stat providențial". Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți.

Liberalism economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția Statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.

Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală, responsabilitatea și independența personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în fața legii. Liberalismul este definit prin 4 concepte de bază:

 - libertatea individuală
 - proprietatea privată
 - responsabilitatea individuală
 - egalitatea în fața legii

Libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acționa fără nici o constrângere impusă din exterior, cu condiția să nu afecteze drepturile și libertățile legitime ale celorlalți indivizi.

Proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activităților sale, de bunurile care-i aparțin. Proprietatea include dreptul la viață și cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate și rezistență la opresiune derivă din acestea.

Principiul responsabilității individuale proclamă individul ca singur răspunzător pentru acțiunile sale proprii.

Egalitatea în fața legii derivă din principiul responsabilității individuale: fiecare individ răspunde pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, naționalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale.

Liberalismul proclamă libertatea individului ca fiind problema centrală a societății umane și subliniază rolul statului în a susține și consolida proprietatea privată văzută ca o condiție fără de care nu se poate dezvolta neângrădit spiritual uman. Liberalismul își are rădăcinile în secolul XIX. O formă a liberalismului classic a fost cunoscut sub numele de idealism. Paradigma liberală susține că pacea reprezintă un obiectiv major pentru menținerea prosperității economice și de aceea creșterea rolului instituțiilor democratice este fundamental. Extinderea regimurilor democratice pe scară planetară va permite menținerii păcii. În anii ‘80 ai secolului trecut liberalismul va trece la o nouă fază intitulată neoliberalism. Această școală de gândire recunoaște caracterul anarhic al sistemului internațional ca urmare a lipsei unei mondiale susceptibile să ordoneze și să conducă sistemul, dar nu exclude existența unor grade diferite de interdependență, în cadrul cărora cooperarea este posibilă”.

Până azi, în mod clar, fără echivoc, avem Partidul Național Liberal cu o orientare evidentă către liberalismul clasic și Partidul Conservator care are o orientare către liberalismul social. Ele formează o alianță, Alianța de Centru Dreapta care este parte a Uniunii Social Liberale, aflată la guvernare.

Socialismul.

Pentru că pe wiki scrie mult, voi lua doar partea care aparține PSD, anume social-democrația. Aceasta este o cale de mijloc în socialism, între marxisti și anarhiști. Avem și din cele două extreme ale socialismului însă nu mă voi referi la ele.

„Socialismul este un concept, o ideologie sau un grup de ideologii, un ansamblu de mișcări politice care au evoluat și s-au ramificat de-a lungul timpului, un sistem economic. La început, s-a bazat pe proletariatul organizat cu scopul de a clădi o societate lipsită de clase sociale. Dar, până la urmă, se concentrează, din ce în ce mai mult, pe reforme sociale în cadrul democrațiilor moderne.

Nu trebuie confundat socialismul cu comunismul. O republică socialistă/stat socialist își propune să instaureze comunismul.

Prin socialism se mai înțelege ansamblul doctrinelor social-politice care combat individualismul, apară noțiunile de egalitate și solidaritate și constituie un proiect atât economic (colectivism economic, autogestiune, economie mixtă), cât și social (egalitate in drepturi, egalitate de șanse) și politic (democrație).

Social-democrația = se revendică de la principiile socialismului democratic, stabilite de partidul social-democrat german la congresul de la Bad-Godesberg (1951) și preluate apoi de alte partide (laburist - în Marea Britanie, socialiste - în țările scandinave și latine). Ele urmăresc o desprindere totală de ideile marxiste și ducerea unei politici zisă realist, de reforme sociale, în cadrul unor partide parlamentare de centru-stânga. Ideile social-democrate se reclamă de la principiile revoluției franceze: libertate, egalitate și fraternitate (termenul actual: solidaritate), vizând o societate bazată pe acțiunea comună a tuturor cetățenilor, care au aceleași drepturi și răspunderi. Interesele economice nu trebuie să pună piedici democrației, aceasta fiind capabilă a stabili cadrul economic și a fixa limite acțiunii factorilor de piață. Fiecare cetățean, în calitate de salariat sau consumator, trebuie să aibă un cuvânt de spus în stabilirea și repartiția producției, în privința organizării și condițiilor de muncă.

Socialismul trebuie privit ca o formă de organizare socială, în care interesul societății primează în fața interesului unui individ sau a unui grup restrâns de indivizi și vine în opoziție cu liberalismul, care reprezintă sistemul social în care primează interesul individului, sau al unui grup restrâns de indivizi, în fața interesului societății. Privit din acest punct de vedere, socialismul are ca atribut democrația, definită ca putere a poporului.

Economia socialistă pune la bază statul, ca administrator al bunurilor societății, bunuri comune, care să stea la baza dezvoltării întregii societăți, având ca prioritate necesitățile acesteia legate de creșterea continuă a nivelului de trai. Inițiativele particulare sunt stimulate în domeniile deficitare ale cerințelor sociale, dar sunt limitate cele dăunătoare societății, prin pârghiile financiare aflate la dispoziția statului.

Acestea sunt câteva principii de bază, care stabilesc un cadru adecvat societății socialiste, menită să aibă la bază omul cu necesitățile lui, pentru a asigura fiecărui individ condiții de trai și de perpetuare a speciei, de recreere și de respect reciproc, pentru a da cetățeanului demnitatea cuvenită ca om, ca membru al societății în care trăiește, muncește, își găsește fericirea și participă activ la bunăstarea întregii națiuni”.

Partidul Social Democrat este, fără nici un dubiu, reprezentantul acestui curent politic. Tot felul de creații politice care se declară socialiste sunt mai apropiate de extremele marxist sau anarhist. Nu le iau în considerare.

Conservatorismul.

„Conservatorismul este o doctrină politică apărută ca o reacție la liberalism.

Avându-și originea în celebrul dicton al lui Lucius Cary, al II-lea Viconte Falkland: „Atunci când nu este necesar să schimbi ceva, este necesar să nu schimbi nimic”, conservatorismul a fost fundamentat ca doctrină politică de către gânditorul Edmund Burke.

Principalele elemente ale gândirii conservatoare sunt:

    1. Omul ca ființă eminamente religioasă, întruchipare a rațiunii, a instinctului și a emoției, iar religia - element fundamental al societății civile.
    2. Comunitatea ca element teleologic anterior individului.
    3. Drepturile ca urmare firească a obligațiilor individuale.
    4. Răul considerat înrădăcinat în ființa umană și nu în instituțiile statale.
    5. Inegalitatea umană (nu și din punct de vedere moral, însă) ca urmare a organizării sociale complexe”.

Ei bine, elementele gândirii conservatoare îmi dau frisoane. Cel puțin mie. Nu știu dacă și altora. În orice caz, atât în comentariile unora sau altora cât și în media am văzut că sunt aprigi susținători ai unor astfel de idei. Caraghioslâcul susținerilor lor constă în acela că ei, ca persoane fizice, indiferent de evoluția lor socială, pe baza ultimului element, ar trebui să fie în clasa socială a „robilor sau servilor”, pentru că familia lor nu își poate depăși poziția într-o „societate organizată complex”, pe straturi sociale. În fine, unii au înțeles altceva. Treaba lor.

Creștin-democrația.

„Creștin-democrația este o doctrină politică ce a evoluat în mod preponderent după cel de-al doilea război mondial.

Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic. Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) și socialism (colectivism), aducând în politică și elemente noi precum morala creștină și subsidiaritatea. Considerată în multe țări europene drept o formă de neoconservatorism, creștin-democrația se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia.

Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine (nm. ale catolicismului) în politica publică. Ea a apărut în Europa secolului al XIX-sub influența conservatorismului și a învățăturii catolice sociale . Ea continuă să fie influenta în Europa și în America Latină, deși într-un număr de țări etosul ei creștin a fost diluat de secularizare.

În practică, democrația creștină este adesea considerata conservatoare pe probleme culturale, sociale și morale (conservatorism social), și pledează pentru o economie socială de piață în domeniul economic (cu economie de trecere peste social-democrate, ci se bazează pe familie). În Europa, în cazul în care adversarii lor au fost în mod tradițional socialiști secularist, partidele democratice, creștine sunt moderat conservatoare de ansamblu, în timp ce în mediul foarte diferit cultural și politic din America Latină au tendința să se încline spre stânga.

Exemple de partide democratice creștine se numără Germania (Uniunea Creștin-Democrată (CDU)), Partidul Creștin Democrat din Chile, Partidul Popular Creștin Democrat din Elveția, recurs Creștin Democrat (CDA), în Țările de Jos, Partidul Popular Crestin Democrat din Moldova si altele”.

Pe fond, creștin-democrația este o combinație între liberalism, conservatorism și social-democrație. Ia de la fiecare câte ceva, astfel că la nivelul Parlamentului European s-au constituit în Partidul Popularilor Europeni. Au acolo toate curentele lor politice. Curente care se contrazic ideologic în însăși fundamentele lor. Dar mulți văd, puțini pricep.

La noi nu există, încă, creștini-democrați. Au vrut, s-au zbătut unii lideri ai PDL să îl transforme în partid creștin-democrat. Nu au reușit. În principal din cauza tartorului PDL, Traian Băsescu, care nu le pricepe cu ideologiile. Din acest motiv s-a afirmat că PDL este un partid fără ideologie. A plecat de la social-democrație, program cu care Traian Băsescu a luat puterea în PD și a trecut la popularii europeni fără a-și defini linia politică. Eu cred că nu trebuiau să se zbată prea mult. Introduceau niște elemente conservatoare și cu asta basta.

UDMR este o asociere de formațiuni politice diferite. Un fel de PPE românesc. Unesc toate curentele politice pe criteriul etnic în opoziție cu cetățenii români. UDMR nu este, din acest motiv, o formațiune politică. Este o organizație anti-statală.

Ca o conlcuzie. La dreapta politicii românești avem doar PNL și PC. La stânga, avem PSD și PDL. PDL este cu sensul giratoriu pe spate, funcție de interese. Ei pot, au această vocație chiar, de a participa fie la o conducere de dreapta a țării fie la una de stânga. La UDMR anormalul este normal. Sunt anti-statul român și participă la guvernarea lui.

Justiția nu este doar în sala de judecată. IRL provoacă justiția din mine.

Este evident, pentru mine, că afirmația din titlu va deranja pe unii dintre cei care vor citi. Asta este normal. Face parte din dreptul natural. Pentru că dreptul, după părerea mea, se formează în mintea noastră și abia apoi se confirmă sau infirmă în fața societății al cărui reprezentant este judecătorul, cel care va întări dreptul nostru sau îl va nega făcând astfel un serviciu societății, în ansamblul ei. În cazul fericit. Dacă însă judecătorul își părăsește poziția neutră, dacă renunță la imparțialitate, atunci hotărârea lui devine nulă. Nulitatea va fi dată de revolta celui sau celor păgubiți. Chiar dacă hotărârea judecătorului va fi apărată și aplicată prin forța coercitivă a comunității, ea va fi recunoscută ca nulă în timp, atunci când conducerea politică a societății nu va mai avea puterea. De aceea avem azi, de exemplu, acele procese cu retrocedări patrimoniale, avem procese în care persoanelor văduvite de drepturile lor prin acțiunile abuzive ale reprezentanților statului - polițiști și procurori - și mai apoi ale societăților respective prin judecătorii care și-au pierdut neutralitatea și imparțialitatea li se recunosc drepturile și li se șterg vinovățiile. Li se conferă reparații, de cele mai multe ori materiale, din banii pe care societatea îi adună la bugetul de stat. Pentru că societatea, prin forma ei de organizare statul, este responsabilă pentru faptele comise cu nedreptate de către reprezentanții ei. Administratori, funcționari publici, polițiști, procurori, judecători, alte persoane care desfășoară acțiuni în numele și pentru societatea respectivă (cei din serviciile speciale. de ex.).


Ce am scris mai sus este doar o abordare. O abordare legată de noțiunea de drept și societate. O abordare destul de incompletă, pentru că nu satisface dorința unora de a adăuga nuanțe și interpretări care să pună în valoare propriile gânduri. Nu este treaba mea. Eu vreau să arăt că noțiunea de drept, acel drept care este în noi, un drept natural, își exercită puterea în judecata noastră, noi fiind nu doar proprii judecători ci și ai altora care, prin ceea ce fac, interacționează cu noi. Avem valori la care ținem și pe care le protejăm într-un fel sau altul. De aceea, cei care interacționează cu noi vor fi supuși judecății noastre, reacțiile noastre constituind, în sine, acele hotărâri la care am ajuns. În foarte multe dintre acțiunile oamenilor, care pot duce la stări conflictuale, nu se ajunge la acțiunea de judecată în fața unei instanțe formale. Judecata se cere, în aceste cazuri, societății, celorlalți oameni. Ei vor spune cu ce sunt de acord și cu ce nu. Așa se vor forma curente de opinie care vor întări sau nega ofertele de idei ale celor care doresc să propună un alt model de comportament social.

Eu am ales să am un comportament social bazat pe ideologia liberală. În forma cea mai convenabilă o găsesc în documentele program ale PNL. Nu susțin că este satisfăcătoare pe deplin. Este însă cea mai apropiată de modul în care văd eu viața mea în societate. Atunci când judec comportamentul social al altora mă raportez la convingerile mele. Are loc o judecată și se naște o hotărâre. Particip sau nu la oferta făcută. Dacă mă deranjează, înseamnă că oferta respectivă își depășește granițele sociale și îmi impune un anume comportament cu care nu sunt de acord. Este normal ca eu să reacționez pentru a mă apăra.

Este cazul, acum, al apariției unei noi oferte liberale. Numită „Inițiativa România Liberală” nu s-a limitat doar la o platformă de idei liberale, s-a declarat, de la început, ca o acțiune socială reactivă, belicoasă, ostilă celor care susțin PNL și conducerea lui actuală. Este o declarație „de război”, nu doar politic, este îndreptată împotriva existenței mele sociale ca om. Participanții își doresc ca eu, liberalul PNL, să îmi pierd un statut social. Să devin un paria, să decad, să fiu considerat un „dușman” al societății. Normal, cu asta nu pot fi de acord. Normal este ca eu să mă apăr. Cum pot. Fără însă a ieși din cadrul legal de comportament social. Deși, să fiu drept, pot exista unele dorințe exagerate (pentru comportamentul social din acest secol, nu însă pentru comportamentul social din alte secole).

Inițiativa România Liberală nu are nimic a face cu liberalismul. Cei care au creat-o sunt niște cameleoni sociali. După judecata mea, sunt persoane care au decăzut social. Au averi, au funcții publice, au căruțe de diplome academice însă nu mai au suflet de oameni. Bănuiesc că unii dintre ei nu își dau seama că au acceptat să fie „dușmani” ai celor din jur, a unor rude sau prieteni. Este grav, iar eu voi căuta să îmi iau măsuri de siguranță. Îndepărtarea de cei care au ales să aibă față de mine un comportament dușmănos, ostil, belicos este prima măsură. Totuși, trebuie să accept faptul că fiind una din țintele lor, ca membru PNL, vor veni după mine. Nu știu până unde va merge ostilitatea lor, din punct de vedere fizic, însă nu este exclusă varianta ca ei, membrii și susținătorii IRL, să ajungă la agresiunile fizice reale în situația în care nu își îndeplinesc obiectivele politice. Istoria este plină de astfel de cazuri.

Chiliman, Moisescu, Tăriceanu, Duca, Popescu și alții mi-au devenit, după cum au declarat, dușmani. Împotriva lor mă voi apăra. Cum pot eu. Chiar dacă am avut despre ei, în trecut, aprecieri pozitive, azi nu mai pot fi păcălit. Știu cu cine am de a face. Iar Tăriceanu ... o cumplită dezamăgire. Este un laș. Dacă nu cumva este un imatur.

Critică, da, ambiguitate politică, ba

A vorbit Crin Antonescu, azi. S-a exprimat cu privire la mult-mediatizata IRL.

"Se poate ca în PNL să nu fii de acord, nici măcar cu deciziile unui congres, darămite cu conducerea. Se poate să faci la nesfârşit vocalize publice pe chestia asta, trăieşti bine mersi. Dar acest tip de bigamie politică nu poate fi tolerat, pentru că am intra în promiscuitate şi critica justificată sau nu, publică sau nu e pentru noi de înţeles, promiscuitatea politică nu". Mediafax.

Să vedem candidații: Andrei Chiliaman, Vlad Moisescu, Diana Tușa, Călin Popescu Tăriceanu ... Or mai fi și alții ? Or mai fi, mai ales dintre cei ai lui Chiliman și Moisescu. Se vor adăuga, de va fi acolo Tăriceanu, susținătorii acestuia. Cum-necum, în zilele ce urmează vom afla mai mult.

Până una-alta eu vreau să văd că aceștia vor fi scoși din PNL dacă nu își dau singuri demisia.

Între timp, aud la A3 că Tăriceanu a declarat că nu va face parte din IRL. Hopa ! Da, nu este de acord cu declarația lui Antonescu, dar nu se asociază cu IRL. Hm. Înclin să cred că a dat de înțeles pitpalacilor IRL că îi va susține însă a văzut că poate fi ajutat să părăsească PNL așa că s-a răzgândit urgent.

Să vedem cine va mai veni la lansarea mult lăudată. Parcă voi vedea că și alți liberali se vor răzgândi. Din ce a spus Iosuf Buble nici soția lui nu este în cauză !!!

Misionarismul creștin-democrat al Inițiativei România Liberală

M-am hotărât să pun pe tapet unele dintre concluziile mele cu privire la România Liberală pitrocită de Bogdan Duca, ajunsă acum la maturitate prin lansarea Inițiativei România Liberală.

Pe de o parte, se cuvine a evidenția că Bogdan Duca a reușit. A reușit să se strecoare pe sub pielea unor politicieni cu potențial electoral, a ajuns consilierul unora, i-a atras de partea ideii lui despre politică, a adunat în jurul lui un grup de adepți ... s-a comportat ca un misionar catolic în „teritoriul” liberal orientat către secularism.

Nu trebuie să mire faptul că Bogdan Duca a făcut misionarism. Cine vrea să citească, găsește aici explicațiile necesare și suficiente ale acțiunilor lui. Bogdan Duca, teolog al catolicismului, a fost sau s-a autoinvestit cu misiunea de a aduce de partea creștin democrației politicieni români. De aceea nu i-a plăcut PDL, partid care nu mai place nici lui Baconschi - un alt teolog care promovează creștin democrația -, nici lui Paleologu - creștin democrat ca și Baconschi. De aceea nu îi place nici un partid „în viață” în România. Nici unul dintre ele nu practică creștin democrația. Cu ajutorul lui Dan Cristian Popescu, fostul țărănist trecut din interes la PNL și mai apoi, tot din interes, la Partidul Forța Civică, devenit „filantropul de serviciu” pentru noua doctrină politică. Cred că are în vedere și transformarea Partidului Forța Civică într-un partid creștin democrat.

Wikipedia, despre creștin democrație: „Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic. Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) și socialism (colectivism), aducând în politică și elemente noi precum morala creștină și subsidiaritatea. Considerată în multe țări europene drept o formă de neoconservatorism, creștin-democrația se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia”.

„Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine în politica publică”.

Așa se explică campaniile anti-ortodoxism ale unor „epigoni” ai creștin democraților declarați în presă sau pe net. În acele campanii ortodocșii sunt asimilați „comuniștilor”, creștin democrații având „anti-comunismul” înscris în fibra lor genetică - nici nu trebuie să mire, catolicismul având în ortodoxism principalul „adversar” religios. Așa se explică de ce creștin democrații sau cei care s-au declarat apropiați de creștin democrație (chiar dacă nu au și făcut dovada), cum ar fi UDMR sau PDL, au avut sau au, încă, un mai mare număr de simpatizanți în rândul populației de credință catolică. Cu precizarea că un mare număr de catolici sau protestanți sunt membri ai altor formațiuni politice adversare creștin democrației.

Recunosc faptul că mă folosesc de numele lui Bogdan Duca pentru că am înțeles, de ceva timp, cu ce se ocupă. Nu am crezut că va avea succes. Ei bine, azi, niște liberali și foști liberali se folosesc de textele lui Duca pentru a lansa atacuri asupra PNL în formatul actual. Ce va urma ? În linie logică, va urma convertirea respectivilor liberali la creștin democrație, considerarea liberalismului tradițional ca o erezie și tratarea liberalilor care nu aderă la demența creștin democratică cu „apă și foc” pentru a scoate duhurile rele din ei. Posibil ca Bogdan Duca și alții ca el să spere la a deveni noii „episcopi” ai creștin democrației din România și să poată condamna ca eretici la democrație pe toți cei care nu aderă la aiurelile lor. Urmează să se nască, după momentul Hilton de azi, inchiziția creștin democrată.

Pentru mine situația este clară. Inițiativa România Liberală este o aiureală. Mai ales că DCP a început să deranjeze, cu ideea uniunii cu Mișcarea Populară, pe unii dintre simpatizanți. Apariția lui Mihai Răzvan Ungureanu alături de Pavelescu duce în derizoriu toată falsa recuzită de care membrii fondatori s-au folosit să atragă pe cei nelămuriți sau mai puțin pregătiți.

Inițiativa România Liberală sau apendicul Forței Civice.

Sună trompeții cu obrajii umflați a efort, presa anunță evenimentul politic, jurnaliștii își freacă mâinile de plăcere pentru că urmează să aibă pâine de mâncat, analiștii se împart în tabere iar net-iștii se poziționează categoric, așa cum le stă bine, de o parte sau alta a evenimentului.

Azi se lansează această inițiativă politică a unui grup care are sau a avut de a face cu Partidul Național Liberal. Este un grup dizident, un grup care a depășit pentru fiecare membru fondator în parte momentul criticii asupra conducerii PNL și a ajuns la dizidență. Vor o altă platformă politică, cu aceleași valori ale liberalismului însă cu ei la conducere. Iar asta înseamnă, fără doar și poate, că la nivelul PNL ei nu își mai văd viitorul pe măsura ambițiilor. Mă refer aici la Chiliman, Moisescu, Tușa. Mai văd că au ca invitați, la lansarea acestei platforme politice pe Tăriceanu. Dacă Tăriceanu va participa, înseamnă că a acceptat și a lucrat cumva la modelarea doctrinară a inițiativei în așa fel încât ideile lui să fie dominante. Ce mă miră pe mine cel mai mult, este că Tăriceanu a acceptat ideea ca membrii sau simpatizanții acestei inițiative să renunțe la a susține un partid anume, nu doar la o conducere a unui partid. Mă miră pentru că ideea presupune că cei care azi intră în această mișcare politică o vor părăsi mâine, pe baza aceluiași principiu. Această inițiativă are, totuși, până la urmă, vocația de a deveni partid politic. Doar nu o rămâne un ONG politic, așa ceva nu există. Iar ca partid politic se poziționează ca adversar al PNL. Iar de aici se poate intra în mai multe scenarii.

Un prim scenariu, plauzibil, este realizarea unei rupturi în PNL și trecerea unui grup semnificativ de membri PNL - deputați, senatori, membri în formațiuni ale PNL din țară -, la o altă formațiune politică existentă. Pentru că între membrii fondatori ai mișcării apar Dan Cristian Popescu (vice-preș. la Forța Civică), Iulian Crăciun (fost candidat al Forței Civice la senat în S4), Bogdan Duca (consilierul lui DCP și „părintele” platformei România Liberală), pentru că la invitați apare Mihai Răzvan Ungureanu dar și alți nemulțumiți în timp de PNL dar simpatizanți ai lui MRU, înclin să cred că această Inițiativă România Liberală se dorește a fi puntea pe care să treacă de la PNL la Forța Civică grupul liberalilor nemulțumiți de orizontul lor politic tot mai îngust în PNL.

Particularitatea acestei inițiative politice este dată de componența membrilor fondatori și a invitaților. Este vorba despre calitatea de liberali sau foști liberali, pe de o parte și de calitatea actuală „a foștilor” de membri ai altui partid politic: Forța Civică. Această particularitate dă răspunsul la întrebarea „cui folosește ?”. Folosește Partidului Forța Civică. De aceea, toate celelalte interpretări și speculații analitice au valoare doar dacă se raportează la Partidul Forța Civică și campania lui de racolare a nemulțumiților din alte formațiuni politice pentru a se impune în viața politică actuală. De aceea se face atât de mult zgomot cu Tăriceanu, Chiliman, Moisescu, Tușa și alții. Se speră la faptul că aceștia au simpatizanți în PNL care îi vor urma în noua formațiune politică.

Pentru că am ajuns la această concluzie, trebuie să arăt și cum vorbesc ei aiurea în declarația-progarm:

„„Intr-un manifest al platformei, initiatorii acesteia sustin ca a venit vremea sa fie lasate deoparte ceea ce dezbina: ''politicianismul, oportunismul, atasamentul politic fata de un partid politic sau fata de un lider politic, diferentele de opinie pe o tema sau alta, obiectivele marginale ale fiecarei persoane sau ale fiecarui grup””. Hotnews.

Peste această declarație s-a trecut prea ușor, după părerea mea. Este o declarație care contrazice, pe fond, însăși inițiativa. Din moment ce ea se dorește o platformă politică, nu are cum păstra această concepție. Oamenii sunt diferiți și ca atare, aderând la această platformă renunță la propria identitate. Este o idee pe cât de tâmpită, pe atât de periculoasă prin gradul de manipulare. De fapt, este un îndemn pentru toți ceilalți de a renunța la ceea ce sunt azi pentru a deveni niște fideli ai noilor lideri creați de această inițiativă. Altfel, promovarea cu tam-tam de azi de la Hotel Hilton cu personalități de prim rang în politică nu ar avea rost. Un Tăriceanu nu are ce căuta la lansare dacă nu se dorește impunerea lui ca lider, iar un lider există doar dacă are pe cine reprezenta.

Plecând de la înșelăciune și superficialitatea cu care sunt tratate problemele de fond din punct de vedere politic, inițiativa lui Chiliman și Moisescu, Dan Cristian Popescu și Bogdan Duca seamănă mai degrabă cu o practică mult prezentată în literatură descoperirilor geografice când exploratorii ofereau mărgele de sticlă colorată indigenilor pentru a obține alimente și apă sau aur.

Imaginea asta a apărut pe facebook de curând. Apare Tăriceanu alături de „constructorii” inițiativei. Treaba este serioasă, cu privire la Tăriceanu. Se pare că a ales să o ia pe drumul lui Stoica și Stolojan și să rupă, dacă nu va putea impune altceva, o parte din PNL. Practic, mare lucru dacă nu cumva în mintea lui nu se vede ca liderul care readuce în PNL pe cei eliminați, prin fuziunea dintre PNL și Forța Civică. Înclin să cred că el așa gândește. La o adică, dacă nu va merge varianta, nu exclude, probabil, plecarea la Forța Civică. Având în vedere și doleanțele celor de la Forța Civică de a ajunge la un acord cu Mișcarea Populară, poate chiar la o unificare pentru crearea partidului băsist, se poate specula și faptul că Tăriceanu la reevaluat pe Traian Băsescu și urmează, cu mofturile de rigoare, să se alieze cu acesta. Iar o astfel de variantă nu este de lepădat. Ce naiba, reevaluările sunt la modă.

Până acum, mie îmi apare tot mai clar faptul că această ințiativă se naște ca un apendic al Forței Civice cu particularitatea că o ramificație a apendicului va trăi, un timp, în corpul străin al PNL.

Congresul PSD 2013. Ce înțeleg eu.

Nu am ce critica și nici ce lăuda la Congresul PSD. Nu mă interesează nici să speculez pe marginea cuvântărilor participanților. Deciziile luate sunt însă cele care reflectă o realitate. Iar cu această realitate vom trăi de aici încolo o bună bucată de timp.

Alegătorii PSD din sala Congresului au venit și validat o echipă care a avut succes. Situația este asemănătoare cu cea de la PNL. Victor Ponta reales a cerut iar pesediștii din sală i-au dat (nici nu doreau altfel) mai multă putere. O putere bicefală. Ponta și Dragnea, fiecare are ce nu are celălalt. A spus Ponta. A completat Dragnea. Au împărțit, cu această, ocazie și guvernarea. Ponta se va ocupa de justiție, agricultură, industrie, finanțe, politică externă iar Dragnea de tot ce ține de organizarea țării, administrație, dezvoltare locală și națională, ordine internă etc. Acolo unde Dragnea va cere bani și un anume comportament al anumitor domenii de activitate - industrie, agricultură, sănătate, învățământ etc. -, Ponta va impune luarea acelor măsuri. Practic, Dragnea va lucra la baza societății iar Ponta o va asigura financiar și logistic.

Pe de altă parte, Ponta fiind ocupat cu deciziile guvernării, Dragnea va avea grija organizațiilor locale având instrumentul administrației publice. Cumva, în viitor, de va avea succes, Dragnea se pregătește pentru a prelua partidul și guvernarea. Nu este o ipoteză fantezistă, pentru mine, este o ipoteză de lucru plauzibilă. Rămâne de văzut care este anul în care își propun cei doi să facă mișcarea. Pentru că nu va fi un schimb. Ponta nu mai are unde urca în partid, așa că va trece la un nivel superior, la cel al demnității publice care îl scoate din partid. La Președinție.

Iar aici sunt două ipoteze. Prima ne spune că va candida din partea PSD în 2014 prin ruperea alianței cu PNL și PC. Este o ipoteză de lucru care poate fi plauzibilă dacă sunt îndeplinite mai multe condiții, prima dintre ele fiind obținerea unor rezultate excepționale la guvernare. Cum guvernarea nu are suficiente resurse pentru a obține „excepționalul”, probabilitatea ca acest eveniment să se producă scade serios.

A doua ipoteză mă duce la orizontul anului 2019 sau 2018, funcție de ce va prevedea Constituția revizuită. Această ipoteză spune că în 2014 Ponta va fi alături de Crin Antonescu pentru câștigarea prezidențialelor, așa cum a declarat și la Congres (îl cred), însă îl va concura pe Antonescu la următoarele prezidențiale. Iar această ipoteză îmi arată că în 2916, la următoarele parlamentare, USL este posibil să fie încă o alianță sau să existe o altă convenție între PNL și PSD cu privire la împărțirea puterii. Potrivit unui concept al Constituției revizuite, Președintele (în acest caz Crin Antonescu) va desemna pentru conducerea Guvernului pe reprezentantul formațiunii politice (partid sau alianță) care obține cele mai multe mandate în Parlament. Situația de acum ne arată că USL, dacă va mai fi o alianță, va avea, fără doar și poate, o largă majoritate parlamentară. Tot situația de acum ne arată că PSD, de se va rupe USL, va avea la următoarele parlamentare, cel mai mare număr de parlamentri. Cum-necum, Președintele (Crin Antonescu) va desemna fie pe reprezentantul USL (care va fi potrivit protocolului actual de la PSD) fie pe cel al PSD ca viitor premier. În cazul în care USL rămâne unit, nu se pune problema majorității parlamentare. În cazul în care partidele vor merge separat, PSD va face majoritate cu PNL, pe baza unui protocol de guvernare cu împărțirea portofoliilor potrivit rezultatelor alegerilor.

În funcție de evoluția politică și de rezultatele guvernării se pot face și alte mișcări politice ce pot duce la ipoteze de lucru diferite. De exemplu, se poate produce mult-dorita rupere a USL, atât de vehiculată de portocalezi, MRU-iști, băsiști și alte „viețuitoare” politice. Este singura lor speranță pentru supraviețuire pe scena politică. UDMR deja și-a nuanțat, la Congresul PSD, opțiunea pentru viitor. Va ține alături de partidele din USL. În oricare variantă. Dacă va fi necesar, va fi alături de PSD sau PNL funcție de anumite conjuncturi. De va mai crește PNL, va trece la dreapta. De nu va mai crește PNL, va fi lângă PSD pentru că așa cere interesul comunității maghiare. Celelalte formațiuni politice care chinuie ideea de dreapta în România nu pot fi luate în calcul azi. Nici una dintre ele nu confirmă, sunt confuze, ca omul beat care „merg pe gard de drum mă țin”. Nici alegerile europarlamentare nu vor fi suficiente pentru a le clarifica din punctul de vedere al viabilității pe scena politică.

Actualul Congres al PSD ne-a spus ce vor face pesediștii în viitor. Eu am tradus, cum am putut, mesajele.

Crin Antonescu le-a transmis pesediștilor de peste tot că liberalii vor ca alianța să ducă până la capăt mandatul dat de alegători. Începând cu reevaluatul „Jos Băsescu !”, care nu poate fi un program în sine însă este un început, obligatoriu și necesar al unui program de schimabare a țării, în mai bine. Victor Ponta a fost de acord, cu anumite nuanțe. Nuanțe care să „mângâie” urechile sensibile ale extremiștilor din PSD. Crin Antonescu a arătat că USL a câștigat alegerile pentru că s-a aplecat, cu seriozitate, asupra problemelor cetățenilor și că și-a luat angajamentul să le împlinească visele. Victor Ponta a vorbit despre aceleași alegeri ca despre o victorie personală a PSD - noi am câștigat, noi suntem puternici, noi suntem cei mai buni, noi suntem cei mai mari. Pot înțelege diferențele în abordarea problemei alegerilor și angajamentelor asumate, este vorba, până la urmă, despre un Congres de „dare de seamă și alegeri”, iar „darea de seamă” trebuie să fie glorioasă. Problema de fond este ca angajamentele să fie duse la îndeplinire. Repede sau mai încet funcție de resursele pe care guvernarea le va avea la dispoziție. Dacă este să mă iau doar după discursurile pesediștilor la Congres, ar trebui să mă tem. Pentru că ei nu s-au distanțat prea mult de epocile Năstase și Băsescu (la naiba, sângele apă nu se face !). Nu sunt dispuși să facă o altfel de politică. Iar unele informații care circulă lejer în media ne spun că tata-socru Sârbu are, deja, în lucru, niște aranjamente de culise care să ducă la „independența politică” a ginerelui Ponta față de PNL și PC dar și față de oricare altă formațiune politică autohtonă. Până acum, tata-socru a avut succes, tot ce a pitrocit el s-a întâmplat. Nu este de criticat acest comportament, este însă de luat aminte și de pregătit pentru eventuale „tulburări” în USL generate de aranjamentele de culise ale lui Sârbu acum în alianță cu Ioan Rus care a fost serios „reevaluat”.

Momentele festive cu Ion Iliescu și Adrian Năstase, atât de comentate de jurnaliști și unii analiști, au fost doar ce au arătat. Momente festive. Nici Iliescu și nici Năstase nu mai fac parte din viitorul PSD sub autoritatea conducerii bicefale Ponta-Dragnea. În plus, în spatele lor s-au încolonat, deja, viitorii lideri ai PSD, pentru a căpăta experiență și a deveni mai puternici. Unii au făcut dovada „măiestriei politice” în fața ecranelor TV, în funcțiile de demnitate publică cu care au fost mandatați de Victor Ponta, în disputele cu partenerii politici dar mai ales cu adversarii. Din ce am văzut eu, nu sunt dispuși să lase din mână ce au apucat. De aceea cred că Adrian Năstase va fi o glorie a PSD, clamată public fără reținere însă va rămâne doar un sfetnic fără decizie. Va sfătui dar nu va mai putea impune.

Pe undeva acest Congres îmi spune că USL va merge bine sau binișor, cel puțin până în 2016. Normal, în 2014, la alegerile europarlamentare, partidele din USL vor merge separat. Unii vor să mărească grupul PES, alții vor să mărească grupul ALDE. După prezidențialele din 2014 se vor mai acutiza relațiile din USL. Se vor folosi cuvinte mai dure între parteneri, vor fi mai multe acuze, de o parte și de alta, se vor produce rupturi. La nivel local va fi un adevărat festin al ruperilor și pozițiilor revanșarde. Dar la nivel central, semnificativ din punctul de vedere al guvernării, USL va fi destul de unit.

Moda „începuturilor” politice. Noii descălecători.

Ziua de azi ar trebui dedicată Congresului PSD care este, de departe, evenimentul cel mai important din viața noastră politică. Totuși, până la acest Congres se cuvine a spune ceva despre „Inițiativa România liberală”. Mediafax.

Din comunicatul dat publicității reiese faptul că "în contextul crizei pe care o traversează dreapta românească, Iniţiativa România Liberală propune iniţierea unui dialog între oamenii cu valori autentic liberal-conservatoare, din mediul politic, civic sau încă neimplicaţi politic, în scopul identificării celor mai bune soluţii de construire a unei oferte politice credibile pentru românii liberali".

"Iniţiativa România Liberală reuneşte, printre iniţiatori, reprezentanţi ai tututor segmentelor menţionate. Printre membrii-fondatori se numără Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Bogdan Duca, Dan Cristian Popescu şi Iulian Crăciun".

Haida-de. Văd că a devenit o modă reinventarea în politică. Colo, între maghiarii din România, Tokes a făcut primul pas. UDMR fiind prea puternic pentru el, împiedicându-i ascensiunea și ideile iredentiste, s-a gândit să facă el o formațiune care prin propagandă separatistă și iredentistă în bazinul transilvan să adune în jurul lui toată comunitatea maghiară. Nu a reușit, deocamdată și se pare că nu va reuși. UDMR a învățat că în România trebuie să rămână maghiari însă cetățeni ai statului român.

La București, nemulțumitul Traian Băsescu, ratangiu politic de succes, simțind că va ajunge la coșul de gunoi al istoriei, a moșit și născut „Mișcarea populară”. Care, ce să vezi, își propune să adune în jurul lui pe cei din societatea civilă, cel puțin declarativ, cu orientare conservatoare, populară. Dacă se vor alătura din actualii politicieni ai PDL, după „o severă” chibzuință și atentă selecție, cu atât mai bine. Așa cum Tokeș își propune să paraziteze UDMR, Băsescu și a lui mișcare dorește să paraziteze PDL și PNL.

Andrei Chiliman nu se la să mai prejos. A simțit, la rându-i, că îi trece epoca. Surescitat de viitorul îndoielnic, viitor ce se poate arăta sumbru la alegerile locale din 2016, Chiliman a acceptat (acesta este cuvântul) să devină vârful de lance al aventurierilor politici cu oarecare legături liberale. Iar aventurieri sunt destui. Dan Cristian Popescu acum vice la Forța Civică, fost liberal, fost țărănist împreună cu un grup de foști liberali nemulțumiți că nu au prins și ei niște sinecuri politice și administrative, este cel care conduce trupele. Părerea mea. Iar la „trupe” intră, fără doar și poate, un grup de bloggeri liberali ajuns sub influența nefastă a lui Bogdan Duca, un aventurier politic trecut prin mai multe curente zise de dreapta, inclusiv pe la legionari, repudiat de foștii tovarăși pentru multe-multe păcate dovedite.

Nici unul dintre cei arătați mai sus nu vine cu ceva nou. Nu formează un nou curent politic. Vor să fie originali printr-un mixt de idei care se contrazic pe fond. Nu poți fi conservator și liberal, un oximoron până la urmă. Este adevărat că în PNL există conservatori, în sensul pur al liberalismului, persoane care se opun unor curente apărute tot în plaja liberală ce se apropie mai mult de social-democrație, însă nu formulează o doctrină politică liberal-conservatoare. Ar fi o tâmpenie. La fel cum nu se formulează un curent, în PNL, social-liberal. Mai mult, liberalismul nu neagă caracterul social al organizației politice, faptul că organizația este un produs al societății, că are ca obiectiv bunăstarea societății, bunăstare care poate fi promovată prin politici liberale.

Care este viitorul acestor aventurieri politici ? Nu există. Pentru ei va fi trist. Nu au viață'n ei cât să poată realiza ceva. Toate aceste aventuri au ca numitor comun interesele unor persoane, bine determinate. Ceilalți sunt aventurieri „cu soldă”. Le cântă isonul cât timp au ceva de câștigat. Nu știu ce, se poate bănui, însă nu acest lucru este important.

Pe de altă parte, apariția unor „mișcări” de acest fel ajută la cunoașterea unor persoane despre care, la un moment dat, am avut o altă percepție. Nu le pot acuza de faptul că au ales să se aventureze în astfel de construcții. Este dreptul lor să aleagă. Nu le pot acuza nici pentru faptul că m-au dezamăgit. Este eroarea mea de apreciere sau neglijența mea în relația cu ele. O relație superficială ținută în viață de un stimul extern. Apartenența la PNL și liberalism. Nici nu pot spune că în viitor mă voi feri de așa ceva. Pentru că nu pot. Nu știu ce se ascunde sub un chip zâmbitor și o vorbă bună. Iau aceste situații ca parte a vieții.

Cu privire la aventura lui Chiliman am însă o convingere. Chiliman s-a vrut dat afară din PNL (pentru a nu pierde primăria !) în vederea intrării ulterioare în Partidul Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Dan Cristian Popescu, cel exclus din PNL de la Filiala Sector 2, i-a fost aliat fidel lui Chiliman când acesta a încercat să preia, în forță, organizațiile PNL din București pentru a se opune conducerii centrale a partidului. Acum, Chiliman și DCP sunt printre membrii fondatori. Văd că apare și Bogdan Duca, cel care a încercat, alături de prietenul DCP, să rupă cât mai mulți liberali din organizațiile locale PNL pentru a-i duce către Forța Civică. În spatele lor este Moisescu, cel care a finanțat, se spune, multe din acțiunile chilimănene. După toate aceste mici informații, dar și altele, eu ajung la concluzia că această inițiativă chilimănoasă are un singur destinatar: Partidul Forța Civică. Mă întreb ce caută ca invitat Sever Voinescu ? Este o tatonare a sentimentelor nou înființatei Mișcări Populare ?

Orgoliul, vanitatea și ura față de parteneri. Constantin Niță din PSD.

Constantin Niță, ministrul delegat pentru energie. Nu are importanță pentru mine ce a fost, nu mă pasionează bârfa pe trecutul lui îndepărtat. Îl știu de puțin timp, de când în guvernarea PDL-PSD-UDMR a venit cu „strălucita” idee a impozitului forfetar și a măsurilor care au dus la ducerea în faliment a sute de mii de mici afaceri, la creșterea rapidă și ireversibilă a șomajului, la fuga micilor întreprinzători în Bulgaria, Moldova, Ungaria s.a.m.d., practic la distrugerea economiei. Eu așa îl țin minte și nu altfel.

Este treaba PSD că îl ține ministru, că este ales ca lider major al PSD. Este treaba mea când acest individ lucrează, iar, împotriva intereselor mele. Și lucrează. Vom avea curent mai scump, gaze mai scumpe, produse mai scumpe la raft pentru că acest individ are anumite interese de afaceri în domeniul energiei, este mână'n-mână cu niște sindicate puse pe căpușat bugetul unor firme cu capital de stat asupra cărora acest Niță are controlul. Având și susținerea PSD, totul merge uns.

La abia pornitul Congres al PSD a ieșit cu altă bombă la interval. Îl mănâncă pizma pe Vosganian și programul demarat de acesta la ministerul economiei de reindustrializare a țării. Nu spune Niță de participare a lui, a altor persoane marcante ale PSD la acest program prin ministerele pe care le conduc. Nu. Niță propune nici mai mult și nici mai puțin decât un program propriu al PSD ! El vrea un program al PSD care să concureze programul lui Vosganian și care, prin forța PSD să îl impună ministrului liberal. Eu așa înțeleg discursul lui Niță.

Nu este prima oară când Niță se manifestă împotriva partenerilor liberali. Mare lucru de nu va încerca, prin forța administrativă de care dispune, să împiedice derularea programului demarat de Vosganian pentru a nu permite ministrului liberal să își ducă la final misiunea angajată în cadrul Guvernului Ponta.

"Ministerul  economiei, ministrul Vosganian, din cate am inteles, incearca  sa faca aceasta reindustrializare. Si noi, in paralel, avem  datoria sa gandim cum facem noi acest cu lucru". Hotnews.

Comportamentul lui Niță și a susținătorilor lui constituie un factor major de risc pentru reușita guvernării USL și stabilitatea USL până în 2016.

Disperare portocalie.

Proiectul de lege al referendumului cu scăderea procentului de prezență la vot pentru validare a născut, la PDL, spaimă și regrete. Și neputință. Nu mai au un instrument formidabil pentru blocarea puterii USL. Nu mai au spațiu de manevră.

Gheorghe Flutur a ieșit la atac.

"USL nu vrea consultarea cetăţenilor pentru că se teme de români. USL mimează democraţia şi instalează autoritarismul de stat pe principiul: Ce vreţi voi, nu contează. Ce vrem noi, primează", a apreciat Flutur. Mediafax.

O vorbă „din români” spune că „ce ție nu'ți place, altuia nu face”. Nu a trecut destul timp să uit de guvernarea PDL. Să uit de sinistrele legi ale sănătății, învățământului, pensiilor de stat, să uit de apocalipsa administrativă când orice găinaț portocaliu ajuns în funcție publică devenise stăpânul petenților, să uit de jaful bugetar săvârșit de miniștrii portocalii cu motivația „investițiilor pe bază de program” ... Tot ce au făcut urât, în dispreț față de oameni, în contra „poporului” pe care cu impertinență îl reclamă acum au făcut prin asumarea de răspundere guvernamentală, cu ajutorul unei Curți Constituționale care a ajuns să reformeze și reformuleze decizii mai vechi ale aceleiași curți pentru a da undă verde, din punct de vedere constituțional, abuzurilor guvernărilor Boc. Nu a contat ce am vrut noi, cetățenii. Nu. A contat doar voia lor, a așa-zișilor reformiști portocalii.

Legile se fac pentru a răspunde unor necesități sociale curente, pentru a corecta niște comportamente sociale nesănătoase, pentru a permite tuturor cetățenilor unei țări și rezidenților legali să beneficieze, în mod egal, de viața socială aflată sub controlul statului. Legea referendumului cu pragul de valabilitate a acestuia de 50% dintre cetățenii cu drept de vot era depășită de mult timp. În jur de 3 mil sunt plecați în țări străine unde, în mare parte dintre ei, au hotărât să rămână. O mare parte dintre cei rămași în țară înțeleg libertatea și democrația prin neparticiparea la viața „cetății”. La majoritatea alegerilor prezența la vot a fost sub 50%. Și se mai poate continua. Evidențe clare care arată că pentru a avea beneficiul voinței populare va trebui să scadem pragul de valabilitate la referendum de la 50% la un procent accesibil populației conștiente de importanța participării la soluționarea problemelor societății. Pragul scăzut nu împiedică pe nimeni să participe la referendum. Poate îi va stimula pe cei care au dormit „în papuci” până acum să vină și să se opună dacă soluția propusă la referendum nu le convine. Dacă nu vor veni, cu atât mai mult se va dovedi o astfel de măsură necesară. În plus, cererea lui Băsescu ca populația să nu iasă la referendum dacă nu este aplicat referendumul din 2009, un referendum construit și desfășurat abuziv, un referendum ilegitim, poate primi confirmarea inversă. Pot ieși din cotloanele în care stau ascunși susținătorii lui Băsescu și să voteze împotriva legii de modificare a Constituției pentru a satisface orgoliul de ratat politic al lui Băsescu. Dar ei sunt ? Nu cred. Așa va dispare și acea formidabilă susținere politică băsesciană „în lipsă”, pe care o tot clamează Băsescu, gașca de mafioți din PDL și pe care cei din Mișcarea Populară îi vede venind buluc-grămadă să formeze viitorul partid băsescian.

Legea asta era necesară. Va constitui, prin aplicare, încă o pârghie pentru dărâmarea mitului băsescian al „largei popularități și aprecieri” de care tot face vorbire.