Disperare portocalie.

Proiectul de lege al referendumului cu scăderea procentului de prezență la vot pentru validare a născut, la PDL, spaimă și regrete. Și neputință. Nu mai au un instrument formidabil pentru blocarea puterii USL. Nu mai au spațiu de manevră.

Gheorghe Flutur a ieșit la atac.

"USL nu vrea consultarea cetăţenilor pentru că se teme de români. USL mimează democraţia şi instalează autoritarismul de stat pe principiul: Ce vreţi voi, nu contează. Ce vrem noi, primează", a apreciat Flutur. Mediafax.

O vorbă „din români” spune că „ce ție nu'ți place, altuia nu face”. Nu a trecut destul timp să uit de guvernarea PDL. Să uit de sinistrele legi ale sănătății, învățământului, pensiilor de stat, să uit de apocalipsa administrativă când orice găinaț portocaliu ajuns în funcție publică devenise stăpânul petenților, să uit de jaful bugetar săvârșit de miniștrii portocalii cu motivația „investițiilor pe bază de program” ... Tot ce au făcut urât, în dispreț față de oameni, în contra „poporului” pe care cu impertinență îl reclamă acum au făcut prin asumarea de răspundere guvernamentală, cu ajutorul unei Curți Constituționale care a ajuns să reformeze și reformuleze decizii mai vechi ale aceleiași curți pentru a da undă verde, din punct de vedere constituțional, abuzurilor guvernărilor Boc. Nu a contat ce am vrut noi, cetățenii. Nu. A contat doar voia lor, a așa-zișilor reformiști portocalii.

Legile se fac pentru a răspunde unor necesități sociale curente, pentru a corecta niște comportamente sociale nesănătoase, pentru a permite tuturor cetățenilor unei țări și rezidenților legali să beneficieze, în mod egal, de viața socială aflată sub controlul statului. Legea referendumului cu pragul de valabilitate a acestuia de 50% dintre cetățenii cu drept de vot era depășită de mult timp. În jur de 3 mil sunt plecați în țări străine unde, în mare parte dintre ei, au hotărât să rămână. O mare parte dintre cei rămași în țară înțeleg libertatea și democrația prin neparticiparea la viața „cetății”. La majoritatea alegerilor prezența la vot a fost sub 50%. Și se mai poate continua. Evidențe clare care arată că pentru a avea beneficiul voinței populare va trebui să scadem pragul de valabilitate la referendum de la 50% la un procent accesibil populației conștiente de importanța participării la soluționarea problemelor societății. Pragul scăzut nu împiedică pe nimeni să participe la referendum. Poate îi va stimula pe cei care au dormit „în papuci” până acum să vină și să se opună dacă soluția propusă la referendum nu le convine. Dacă nu vor veni, cu atât mai mult se va dovedi o astfel de măsură necesară. În plus, cererea lui Băsescu ca populația să nu iasă la referendum dacă nu este aplicat referendumul din 2009, un referendum construit și desfășurat abuziv, un referendum ilegitim, poate primi confirmarea inversă. Pot ieși din cotloanele în care stau ascunși susținătorii lui Băsescu și să voteze împotriva legii de modificare a Constituției pentru a satisface orgoliul de ratat politic al lui Băsescu. Dar ei sunt ? Nu cred. Așa va dispare și acea formidabilă susținere politică băsesciană „în lipsă”, pe care o tot clamează Băsescu, gașca de mafioți din PDL și pe care cei din Mișcarea Populară îi vede venind buluc-grămadă să formeze viitorul partid băsescian.

Legea asta era necesară. Va constitui, prin aplicare, încă o pârghie pentru dărâmarea mitului băsescian al „largei popularități și aprecieri” de care tot face vorbire.

Adrian Năstase. Un proiect politic ratat.

Gâdea l-a adus pe Adrian Năstase în platou. Nu am urmărit emisiunea. Nu îmi place Gâdea. Asta este.

Am citit multele secvențe puse de Antena 3 pe site. Îmi închipui pe Năstase vorbind. Sunt sigur că a avut o anume cumpătare, o anume sfătoșenie în cele spuse. Adrian Năstase este conștient că a eșuat ca om politic. Încearcă, cu disperare, să nu piardă imaginea rămasă, la care a lucrat mulți ani, de creator de școală academică. Cu toate necazurile lui de acum și cele care se prefigurează în viitor, Năstase va încerca să își păstreze imaginea de profesor universitar meritoriu, creator de valori în domeniul dreptului, creator de personalități. Cumva, în urmă, în anii lui de glorie, a sprijinit și ajutat tineri care au devenit personalități publice sau experți în domeniul dreptului sau al relațiilor internaționale. Iar aceste realizări le protejează azi. Nu mai are forța politică sau administrativă la îndemână pentru a impune un comportament sau altul celor din jur, are însă forța intelectualului bine orientat în timp și spațiu, are forța înțelepciunii cunoscute și acceptate de o largă majoritate populară. Nu îi aduc cuvinte de laudă, îi recunosc niște merite.

În peste 20 de ani, Adrian Năstase a urcat treptele puterii și ale gloriei reușind, cu inconștiență, să coboare și treptele decăderii. În toată această perioadă a făcut ce a vrut. A urcat în umbra lui Iliescu, a condus dictatorial un partid și o țară, și-a asuprit concurența pe componenta social-democrată, a născut fidelitate la unii și ostilitate la alții (chiar în propriul partid), s-a complăcut în mica și marea corupție considerând greșit că i se cuvin osanalele ridicate de unii și „atențiile” oferite de alții, chiar dacă ofertele erau și au fost mai târziu calificate ca jaf din banii publici. le-a acceptat pentru că și el, ca și „dușmanul” lui Traian Băsescu, a considerat că „țara trebuie să îi dea obolul”.

Adrian Năstase și-a făcut dușmani. Băsescu și cei din vechiul PD au fost, categoric, printre cei mai oropsiți. În anii 2000, în plină glorie a lui Năstase, PSD a luat decizia de a lucra pentru desființarea PD. Au oropsit sărmanul partiduleț social-democrat creat de Roman și confiscat de Băsescu cum au putut. Politic, administrativ, social etc. Au determinat PD să ceară PNL o alianță (Alianța DA), în timp urmărind să se ajungă la contopirea PNL cu PD pentru a forma o singură formațiune liberală. De atunci au apărut necazurile și pentru Adrian Năstase și PSD dar și pentru PNL. De pe timpul guvernării Năstase au germinat mizeriile care azi ne umplu viața. Pierderea puterii în finalul anului 2004 de către PSD prin câștigarea de către Băsescu a prezidențialelor a dus și la pierderea puterii parlamentare. Chiar dacă PSD a avut un scor excelent la parlamentare. Tot de atunci a început și decăderea lui Năstase în PSD. L-a trădat Geoană, primit în partid la voința lui Năstase, l-a trădat Ioan Rus, ofuscat de mizeriile avute ca ministru de interne când el, ditamai ministrul, era un nimeni în fața unui general prieten cu Năstase. A fost trădat de toți cei care ar fi trebuit să îl apere. În fine, Adrian Năstase a avut neșansa să guste din toate mizeriile trădării.

Nu l-am simpatizat, fără a nega că îi apreciez inteligența și activitatea ca jurist, ca universitar deși, am și aici o observație, avea, la un moment dat, mai multe catedre de la care lua bani. Munca o făceau „sclavii”, tineri dispuși să muncească mai mult pentru a crește în profesie. Nimic anormal. Istoria ne arată că „modelul” este practicat din cele mai vechi timpuri și, culmea, este prezent în toate culturile cunoscute până în prezent. Nu îl simpatizez. Deși sunt capabil să spun și vorbe bune despre Adrian Năstase. Constat doar că timpul lui a trecut. Din punctul de vedere al omului politic. Tot ce spune el poate fi luat sub semnătură de inventar. A mai spus și Năstase o vorbă. la fel ca mulți alții. Necazul este că presa ahtiată după rating ia aceste vorbe și le aruncă ostentativ pe piață. Ele au doar valoarea unor vorbe. Nu ajung să aibă o valoare de întrebuințare, nu vor duce la luarea unor decizii politice sau administrative pentru a fi utile altora. Adrian Năstase vorbește ca să nu fie uitat.

Practic, Adrian Năstase este frate de suferință cu Traian Băsescu. Amândoi rămân în istorie ca proiecte politice ratate. Aderarea României la NATO sau UE nu le aparține, ca persoane politice, nu le aparține nici ca demnitari ai puterii. Aderările sunt realizări de grup. Grupuri imense de oameni care au lucrat, au modificat legi, le-au pus în practică, le-au îmbunătățit, au realizat structuri organizatorice și au creat metode de lucru diferite, au instruit mii și mii de persoane să lucreze în noile condiții, au răbdat, au suferit, au renunțat, au câștigat și au rămas în anonimat. Putem spune doar că pe timpul cât cei doi au îndeplinit funcții publice au fost realizate aceste obiective. Foarte importante. Dar inutile fără alte realizări care le-au însoțit și despre care nu se prea vorbește.

PSD nu îl va scoate pe Adrian Năstase de la naftalină. Este o variantă perdantă din start. Este un înfrânt iar politicieni de acest fel nu se mai iau în calcul. Poate rămâne un conviv agreabil și cam atât. Între timp, tăvălugul proceselor va continua. Nu este exclus ca, în alte cauze, Năstase să primească iar condamnări cu executare. Nu este exclus. Încă o condamnare îi pune capac. Îl vom vedea prin Cișmigiu chibițând la șah (nu la table).

Adio Adrian Năstase. Gâdea și-a împlinit destinul. Te-a îngropat.

Regionalizarea. Lung prilej de vorbă și de ipoteze.

S-a anunțat, cu mult timp în urmă, proiectul. Facem regionalizarea pentru o mai bună administrație publică, pentru ducerea soluției administrative mai aproape de cetățean, pentru reușita descentralizării administrative.

Ca de obicei, ca practicieni ai teoriei lui „dacă și cu parcă”, nerăbdători și lacomi, sărim peste construcția propriu-zisă și evaluarea ei în timp și o beștelim de îi sar fulgii fără a avea un minim suport. Unei vorbe îi facem vorbe și o tocăm din vorbe. Maeștri, nu alta.

Crin Antonescu, în numele PNL arată linia partidului dar, în consens cu Victor Ponta și Liviu Dragnea, linia USL.

"Ceea ce mi se pare esenţial în acest moment al dezbaterii şi pentru perioada următoare, până când regionalizarea să devină pas cu pas realitate, este să depăşim cele două subiecte care par a fi, deocamdată, cel puţin din punct de vedere mediatic, mai interesante, şi anume câte regiuni vor fi şi unde va fi capital lor, pe de o parte. În al doilea rând, cine va conduce aceste regiuni, cum vor fi aleşi, numiţi, desemnaţi, stabiliţi conducătorii acestor regiuni şi ce atribuţii vor avea ei".

"Scopul regionalizării nu poate fi altul decât dezvoltarea şi în acest sens, chiar dacă suntem toţi conştienţi de presiunea intrării în vigoare a noului exerciţiu financiar al Uniunii, cred că trebuie să ieşim din capcana grabei sau a pripelii. Trebuie să construim cât mai repede posibil, dar cu condiţia ca această construcţie să fie temeinică". Mediafax.

Vorbe bune. Îndeamnă la rațiune și la muncă. Dar ... trebuie să aibă și cui se adresa. Are. Dar nu se văd. Se văd doar tembelii care vor să se bage în treabă, care au nevoie, ca de aer, de „recunoaștere publică”. Băăăăi, dar deștepți mai sunt ăștia, băăă !

Victor Ponta îndeamnă și el la rațiune:

"Suntem într-o epocă în care nu mai trebuie să te sui în maşină sau în avion să vii de la Satu Mare, de la Botoşani, de la Timişoara sau de la Constanţa până la Bucureşti ca să rezolvi o problemă administrativă, suntem în secolul în care nu ştiu mai bine un grup de funcţionari din Ministerul de Finanţe naţional decât un guvern regional şi un guvern local cum trebuie folosite resursele financiare, suntem în secolul 21 membri ai Uniunii Europene cu o uriaşă problemă: incapacitatea noastră administrativă cronică de absorbţie a fondurilor europene. Structurile regionale au fost cele mai eficiente în efectuarea de proiecte şi absorbţia fondurilor europene, mult mai eficientă decât structurile naţionale". El a apreciat că dezbaterile pe acest subiect trebuie să aibă ca obiectiv dezvoltarea unei administraţii mai eficiente, nu zona în care va exista capitala regională şi "cine va fi şef peste o ţară mai mică din interiorul României". Mediafax.

Și zău că are dreptate. Să audă și Constantinescu de la Constanța care se vrea guvernator de regiune intrat în luptă, deja, cu posibilii contracandidați, să audă și Niță de la energie și mulți mulți alții care nu au mai bun de făcut în aceste zile decât să își construiască eventuala viitoare ascensiune administrativă. Guvernator de regiune ! Fain, mișto, super-onorabil, belea mare coane !

Liviu Dragnea, responsabilul guvernamental cu programul de regionalizare a avut o întâlnire cu parlamentarii liberali. A fost mulțumit. A fost însă și foarte simpatic:

"E prematur să vorbim de orice număr atât timp cât nu s-a finalizat analiza. Din analiză poate să iasă trei regiuni, poate să iasă 60 de regiuni, 14 regiuni. Eu le-am cerut tuturor cu mult drag şi cu foarte mult respect să fim răbdători şi să avem foarte puţină patimă, pentru că cu aceste regiuni nu pleacă nimeni în mormânt, nu le împărăţeşte nimeni. Este vorba să finalizăm un studiu care să dea pentru România un desen regional care să o ajute să se dezvolte echilibrat, iar oamenii să o ducă mai bine". Mediafax.

Nu mi-am propus să aduc, în vorbă, celelalte vorbe. Analiști și jurnaliști, vreri ale unor politicieni sau simple off-uri sentimentale. Nu are sens. Vom vedea ce va fi stabilit, vom vedea cum se construiește regionalizarea, vom vedea ce atribuții capătă regiunile și câtă independență vor căpăta, vom vedea care vor fi, mai apoi, proiectele locale etc. Până la urmă, odată ce localitățile din regiune vor căpăta centre administrative regionale, următoarele investiții în infrastructură se vor duce, la nivel regional, către acele proiecte care vor realiza legătura între „capitale” și principalele localități din județe. Acele proiecte vor fi prioritare la nivel regional și către acele proiecte trebuiesc îndreptați banii de la nivel guvernamental.

Pe lângă infrastructură vor fi și alte proiecte însă cele pentru infrastructură vor fi prioritare. Dacă ai drum, poți circula. Nu ai drum, stai acasă și comentezi negativ.

Inconștientă sau nu, acțiunea PDL este normală.

„Ponta: Demersul PDL la CC este cel mai inconştient şi iresponsabil gest din politica ultimilor 23 ani”. Mediafax.

Afirmația este corectă. PDL face un gest inconștient. Pentru restul națiunii. Pentru interesul PDL însă, gestul este cât se poate de conștient și de necesar. Mulți, tare mulți portocalii sunt speculanți imobiliari sau în cârdășie cu aceștia. Mulți dintre speculanții imobiliari au susținut financiar PDL. Gestul PDL este în normalul vieții politice. Hai să lăsăm sentimentalismele. Partidele politice, la noi ca peste tot în lumea sta, reprezintă interesele unor grupuri sociale, ale unor grupuri de afaceri etc. PDL este reprezentantul, pe undeva, al intereselor speculanților imobiliari. Al celor care au cumpărat, pe nimic, drepturile litigioase, ale acelora care cu ajutorul aleșilor locali ai PDL au împiedicat retrocedările către adevărații succesori a drepturilor succesorale.

Joc de glezne, Ponta, joc de glezne. Zicala a plecat tot de la PDL. Ai grijă.

Consider declarația lui Ponta ca o declarație politică. Trebuia dată publicității pentru a demara, mediatic, atacul asupra PDL și a afacerilor acestui partid în mediul imobiliar. Sper însă ca Ponta să se țină de cuvânt. Să o facă. Altfel, consider această declarație doar ca o ațâțare a spiritelor.

„Poponețul de aur” sau parteneriatul pentru avere.

Am reușit. Am probleme cu descărcarea imaginilor.

Mare agitație mare. Parlamentarul Remus Cernea a propus o normă legislativă care să dea parteneriatului civil între persoane de același sex o protecție legală. Mai concret, aceasta va permite partenerilor să se moștenească unul pe celălalt cu exceptarea de la succesiune a rudelor naturale. A celor provenite din relațiile naturale dintre bărbați și femei. La fel ca în restul lumii unde s-a acceptat deformarea noțiunii de familie.

Ca persoană, nu agreez exhibițiile sexuale. Indiferent cine le promovează. Asta nu înseamnă că sunt împotriva sexualității, indiferent cum se practică. Sunt împotriva exhibițiilor. Clar. Iar homosexualii sunt promotorii unor exhibiții dezgustătoare. Paradele gay sunt exemplul cel mai bun.

Pe de altă parte, la rece și fără nici un  fel de reținere concluzionez că toată tevatura are ca finalitate obținerea unor bani, câștigarea unor averi. Cei care au bani vor să îi lase partenerilor mai săraci iar cei care nu au vor să îi obțină de la cei care au. De aceea, mijlocul la îndemână a devenit parteneriatul homosexual. Este comod, mai ales dacă renunți la inhibiții și la acceptul social. Așa că „poponețul de aur” a devenit o afacere. Îl dai, ai. Nu îl dai, nu ai. Simplu.

Specia umană a evoluat și a pierdut controlul propriei evoluții. Ne-am înmulțit și nu mai încăpem pe planetă. Ne-am înmulțit și am reușit, constant, să împuținăm resursele planetare. Ne-am pierdut, temporar, ca specie, spiritul de conservare. Nu ne mai preocupă evoluția noastră, am sărit pragul și avem ca preocupare distrugerea noastră. Iar o formă a distrugerii speciei este și această homosexualitate. Specimene umane, posibil valoroase genetic, slabe însă sub alte aspecte, aleg un alt comportament social. Lasă locul, cumva, specimenelor slabe să procreeze, să asigure perpetuarea speciei. Nu mai există condițiile din alte epoci când specia umană lupta pentru supraviețuire, când rămâneau în viață cei mai puternici, cei mai ușor adaptabili la schimbările de mediu, cei mai inteligenți. Va fi acest comportament o ciudățenie a istoriei speciei umane. dacă specia umană va mai rezista mult timp pe planetă. Dacă schimbările viitoare, destul de severe, vor mai găsi în această specie exemplare capabile să se adapteze și să procreeze. Dacă nu, nu. La câte extincții au fost pe pământ ce mai contează asta în care „victimele” vor fi tocmai ființele care au avoluat atât de mult încât a reușit să descifreze trecutul îndepărtat al evoluției vieții pe pământ. Acum când știm, după cunoștințele acumulate, că din ordovician și până azi au avut loc 5 extincții ale viețuitoarelor de pe Terra.

Nu sunt împotriva proiecției legislative. Este, până la urmă, o rezolvare a unei probleme sociale. Chiar dacă mă deranjează sentimental, prin aceea că duce în derizoriu noțiunea de familie și protecție a statului pentru celula de bază a societății, celula care ne-a asigurat, până în prezent evoluția ca nație. Dar ce nu facem noi, oamenii, pentru bani.

Parafrazând pe Ludovic al IV-lea care a afirmat că „Parisul merită o liturghie” pot spune și eu că evoluția socială „modernă” în România „merită un poponeț de aur”. Intrăm în rândul lumii, ce naiba !

Fotbal stricat de presă.

Fotbal. Sport care face parte din viața multor oameni. Unii mai pătimași, alții mai calmi.

Sunt dintre cei mai calmi. Îmi place Steaua, țin cu echipa de când aveam 8 ani, din 1958 de când, copil fiind, împreună cu alți copii, după ce am fost duși la un meci Minerul Comănești - Dinamo, cred că în Cupă, am hotărât cu ce echipă ținem. Sub impresia puternică a jocului la care am asistat, dominat de dinamoviști cu brutalitate gratuită (lovirea adversarilor cu palma, cu pumnul sau cu piciorul, pentru unele reușite individuale) noi, copiii adunați la sfat de taină am hotărât cu cine vom ține. Evident că Petrolul Moinești și Minerul Comănești au fost favoritele. Cu mici excepții, sub influența familiilor, unii au declarat că țin cu Dinamo, Rapid sau Steaua. Ceilalți am ales să avem o echipă de suflet locală și una la nivel central. Aici, Dinamo a pierdut pe linie. Brutalitatea jucătorilor manifestată la jocul cu Minerul Comănești a fost decisivă. Am hotărât că vom ține cu adversarele lui Dinamo. O parte s-au orientat către Rapid. Părinții lor lucrau la Atelierele CFR de reparat vagoane din Moinești sau locuiau lângă Ateliere. Alții au hotărât să țină cu Astra Arad. Puțini am hotărât să ținem cu Steaua (CCA). Culmea, o parte dintre cei care am hotărât să ținem cu Steaua am ajuns la Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc devenind ofițeri ai Armatei Române.

Țin cu Steaua, îmi plac imaginile cu Steaua de-a lungul timpului, încerc să îi identific pe cei pe care, cumva, am reușit să îi văd la jocuri. Țin minte că nu eram admirator al lui Hagi, dar în timp am ajuns să îl apreciez. Nu mi-a plăcut Pițurcă. Deloc. Îi spuneam pomanagiul. Nu făcea de loc apărarea. Nu era treaba lui. Nu se omora cu firea. Erau alții care munceau de le săreau capacele pentru ca Pițurcă să primească o minge bună pentru a înscrie. Și înscria. Ce era al lui era al lui. Avea simțul porții. În rest, nici nu mă uitam la el. Nu mi-a plăcut când a devenit antrenor la Steaua. Nu îmi place nici ca antrenor al naționalei. Promovează un fotbal speculativ, un mingicar, nu un fotbal structurat pe o idee de joc care să devină o parte a culturii fotbalistice.

Meciul de duminică, pe care l-am urmărit din comentarii, nu am cablu de la RCS-RDS (această firmă care dezonorează prin tot ce face ideea de onestitate în contractele cu terții) a fost unul normal. Rapidul a jucat cu sufletul, efortul depus de rapidiști fiind mai mare decât de steliști. Steliștii au jucat organizat, având o cultură a jocului în formare. Ar fi bine să se țină de această cultură a jocului impusă de Reghecampf, pentru că în timp, prin eliminarea mișcărilor ineficiente, va reuși să domine toate echipele din campionat dar și din afară (după ce și jucătorii aleși să joace la Steaua vor fi valori, nu „petarde” cum sunt unii acum).

Partea neplăcută din întâlnire a constat în comportamentul suporterilor Rapidului. Ei bine, comportamentul lor a fost susținut de conducerea tehnică a echipei Rapid și o mulțime de jurnaliști de sport care au ceva de împărțit cu Becali și MM. Reacțiile acestora după meci constituie dovada clară că au pregătit, cu știință, derapajele galeriei. ProSport și Gazeta Sporturilor au fost vârfurile de lance în instaurarea unei atmosfere cât mai ostile din partea suporterilor Rapidului față de echipa Steaua și, mai ales, față de conducerea tehnică a echipei. Au provocat în permanență ostilitatea între echipe, au inventat vorbe și au reinterpretat, în sensul ostilității, altele. După meci au interpretat împotriva echipei Steaua evenimentele. În plus, după deciziile Comisiei de disciplină a LPF de sancționare a participanților la meci trag concluzia că și la nivelul LPF există un curent care urmărește continuarea situațiilor de acest fel în fotbal. Înclin să cred că cei de la LPF au nevoie de turbulențe grave la meciuri pentru a-și promova niște reglementări care să disciplinizeze fotbalul. La fel a făcut Jandarmeria Română. După ce, cu ani în urmă, a obținut (prin aranjament cu LPF) lege prin care supraveghează meciurile de fotbal, a trecut la provocarea suporterilor echipelor începând cu cei mai pătimași (deja cunoscuți). Pe traseul către stadioane, la intrarea pe stadioane, chiar pe stadion. Pentru fiecare zonă de conflict (provocat de jandarmi, cu ordin), au fost prevăzute prin lege „acțiuni de restabilire a ordinii și liniștii sociale”. Aliații jandarmeriei au fost, nimeni alții, decât jurnaliștii de la presa sportivă. Între timp, unii jurnaliști s-au lăsat de „sportul” acesta, nu mai contribuie la tulburarea suporterilor însă alții nu. Ioanițoaia este unul dintre cei care continuă să conducă campaniile anti-civilizație la GSP.

Cei care au răbdare pot urmări acest comportament în permanență. Cum ajung unele echipe la vârful clasamentului cum apar jurnaliștii sportivi cu „știri de senzație” pentru promovarea ostilității între echipele care luptă pentru primele locuri în campionat. Cum cresc echipele în clasament, cum apar informațiile cu caracter ostil. Degeaba se chinuie purtătorii de cuvânt ai echipelor, antrenorii, alte persoane din conducerea tehnică să le nege, jurnaliștii nu se lasă. Dacă nu au știre, o inventează. O lansează pe piață și îi urmăresc traseul. La nevoie, din mintea lor plină de rahat vai inventează o grozăvie care să ducă la explozii. Unii, mai impulsivi, comit greșeala de a răspunde unor acuzații inexistente (inventate de jurnaliștii sportivi !) făcute de viitorii adversari. Este suficient. Se închide cercul, vine, normal, un răspuns. Totul se construiește în paginile jurnalelor sportive și stimulează agresivitatea suporterilor. Psihologic, jurnaliștii sportivi construiesc, cu sprijinul LPF, o masă critică pentru momentul întâlnirii sportive din campionat. Normal, în acel moment, unii suporteri slabi de înger explodează. Au jurnaliștii ce scrie, are Jandarmeria ce amenda, are LPF ce sancționa. Pe spinarea cluburilor și a suporterilor, mafia din sportul românesc își câștigă pâinea. În comentariile unor cititori on-line din presa sportivă am găsit o explicație. Un jurnalist a afirmat la un comentariu că ei, jurnalele de sport, au nevoie de rating pentru a exista. Au ales să provoace haosul și scandalul, să susțină violența pentru a avea paginile din ziare citite, urmărite, căutate de cei care au nevoie de senzații tari.

Dacă jurnaliștii din presa sportivă nu ar face așa, Jandarmeria ar pierde din atribuții, LPF nu ar mai putea da sancțiuni cu amendă din care să câștige un ban în plus. Ziarele de sport ar fi obligate să facă presă sportivă reală și nu ar mai avea veniturile de azi. Bașca ar trebui să renunțe la bezmeticii cu legitimații de jurnaliști care caută, mereu și mereu gâlceava între suporteri pentru a avea „știri”.

Cum naiba apar, din neant, imagini cu suporteri care se bat pe o străduță, oarecare ? Sigur trebuie căutat cine ar avea un interes. Fie jurnaliștii, fie Jandarmeria (care apare mintenaș, de după colț).

Singurii beneficiari ai evenimentelor de duminică sunt jurnaliștii presei sportive care au „rahat” de mâncat pentru rating, Jandarmeria care a mai bifat o acțiune „utilă” societății și LPF care a dovedit că există. Păgubiții sunt cluburile și suporterii. Rapid, săracii, sunt cei mai loviți. În criză de bani plătesc amenzi și pierd venituri viitoare prin suspendarea terenului.

Steaua trebuia să iasă de pe teren. La fel și Rapidul. Cele două echipe ar fi trebuit să refuze să mai joace dând un semnal LPF că modul în care este condus fotbalul nu are nici o legătură cu sportul. Una este înfruntarea sportivă, dură, totală, puternică și alta este afacerea promovată de LPF cu sprijinul presei zise de sport și Jandarmerie pentru menținerea și creșterea violenței pe stadioane sau legată de confruntările sportive.

Discursul politic rațional. Și-l va asuma PDL ?

Fii ceea ce ești. Nu încerca să fii ceea ce spune lumea din jurul tău. Pentru că vrei greși.

Am deschis „Adevărul” și am citit diferitele materiale. Între ele, pe cel al Adrianei Săftoiu: „Ridicări de sprânceană”. Am constatat că Adriana Săftoiu se menține pe o anumită linie de conduită în discursul public, linie care va fi, probabil, adoptată de PDL din moment ce partidul condus de Vasile Blaga vrea să se schimbe. În material, Adriana Săftoiu chiar aduce vorba despre un anumit comportament pe care PDL va trebui să îl accepte: „PDL e intr-o perioadă complicată. Trebuie să facă opoziţie Puterii si trebuie să se reconstruiască. Să se recompună acceptându-şi greşelile, pentru care politic a plătit cu vârf şi îndesat, să îşi găsească ritmul şi mai ales unitatea de a fi un partid preocupat de binele cetăţeanului şi mai puţin preocupat de tot felul de răfuieli sterile interne. În fond, ceea ce faci e mai important decât ceea ce spun altii că li se pare că ai face”.

Pentru PDL este o mare încercare să își accepte greșelile. Până acum, din dorința nebună a păstrării unității partidului, singura greșeală acceptată a fost aceea a comunicării greșite cu electoratul. Toți liderii PDL, mai vechi sau mai noi au băgat la înaintare în media această „greșeală”. Toți au considerat că măsurile așa-zis de austeritate ar fi fost înțelese de populație dacă ar fi fost o mai bună comunicare. Nici unul dintre ei nu a observat în public (sunt sigur că au știut totuși esența problemei) că măsurile lor nu au fost de austeritate ci naționalizări a proprietăților individuale, în cote procentuale, în favoarea unei guvernări care, cu banii folosiți, și-a făcut campanie politică în diferite localități pentru a avea un câștig politic la alegerile parlamentare viitoare. Nimic pentru o viață mai bună a cetățenilor. Mai mult pentru propriul buzunar și pentru satisfacerea lăcomiei sponsorilor politici. Sponsori mulți, activi în sistemele de stat cum sunt sănătatea, învățământul, energia, gazele etc.

Înclin să cred că Adriana Săftoiu este o voce însă izolată în PDL. Pentru că acum în PDL sunt mulți dintre cei care au de apărat propriile decizii luate în anii de guvernare Boc. Cum este Elena Udrea și asociații, Paul-Vass, grupul Macovei etc.

Apoi, PDL ca partid constată că are mari probleme funcționale. Băsescu face teatru în fața presei, își crează propria formațiune politică iar PDL este cel mai la îndemână partid din care își poate trage membrii. Fundația Mișcarea Populară are deja un mare număr de membri din membrii PDL, își face filiale în țară cu sprijinul entuziast al membrilor PDL, potenți oameni de afaceri susținători, până mai ieri ai PDL, s-au reorientat către Mișcarea Populară. Mai mult, grupul intelectualilor din PDL se îndreaptă, cu declarații sforăitoare, către Mișcarea Populară urmați, normal, de baronii PDL care îi susțin. În curând, după cum spun unii pedeliști mai guralivi, o mare parte dintre susținătorii Elenei Udrea și sigur ai Monicăi Macovei se vor despărți de PDL pentru a forma un alt partid politic cu care să concureze PDL la alegerile pentru parlamentarele europene.

Materialul din „Adevărul” al Adrianei Săftoiu este valabil, probabil, doar pentru partea din PDL care îl va urma pe Vasile Blaga, cu unele excepții. Înclin să cred că unii susținători actuali ai lui Blaga nu sunt de acord cu modul în care Săftoiu construiește mesajul către public al partidului.

Sunt foarte curios cum vor evolua lucrurile în PDL. Cei care își declară public susținerea față de Băsescu și opoziția față de Blaga continuă să gargarisească despre stânga și dreapta, arătând cu degetul pe unii că sunt de stânga - de parcă a fi de stânga ar fi o crimă -, pe alții că nu pot fi de dreapta pentru că sunt aliați cu unii de stânga - de parcă ei, băsescienii nu ar fi făcut alianțe conjuncturale ciudate, chiar Băsescu recunoscând că a făcut compromisuri pentru a pune mâna pe putere etc. În timp ce Blaga vrea să reconstruiască PDL susținătorii lui Băsescu se comportă ca niște țațe de mahala care bârfesc vecinii și trecătorii. Culmea, în spatele respectivelor țațe stau ca suport căruțele cu diplome universitare și titluri care mai de care mai onorante, pentru oamenii normali. Dar nu pentru haimanale. Este ca și cum ai strica orzul pe gâște. Au cap, dar nu au morală. Hoțului, tâlharului, prins asupra sau după săvârșirea faptei nu i te adresezi cu domnule decan al facultății „X” sau domnule prof. univ. doctor docent ci cu „hoțule” sau „tâlharule”, „titluri” care denunță comportamentul social.

Până la urmă rămâne întrebarea: va putea trăi PDL cu un discurs politic rațional, și-l va asuma ? În plus se pune întrebarea dacă PDL va mai trăi după ce suferă, azi, de gangrenă, ischemie și urmează să sufere de o schismă. „Martorii lui Băsescu” urmează să plece.

PDL este cuprins de gangrenă. Schisma este aproape.

Credincioșii băsescieni pun de o schismă în PDL. Până atunci, până la momentul formării unui Partid Popular sub umbra lui Băsescu, distrug tot ce pot în PDL. Cum-necum, băsescienii au câteva filiale sub autoritatea lor. Sunt ale PDL doar cu numele. La un semnal viguros din parte Elenei Udrea, respectivele organizații își vor anunța, cu surle și trâmbițe ieșirea din PDL și aderarea completă la noua formațiune politică.

Asta ar fi concluzia după ce am citit în „Gândul” articolul „MAREA SCHISMĂ ÎN PDL. Cum îşi plănuiesc oamenii lui Udrea MUTAREA POPULARĂ din partidul lui Blaga”, a lui Clarice Dinu.

Tehnica este luată de la Stolojan-Stoica, când s-a produs schisma PNL. Numai că aici doritorii vor să răstoarne istoria. De la schismă, PNL a crescut mereu ajungând azi la a deveni al doilea mare partid al țării. PDL, partidul profitor, a ajuns să se bată cu partidul Tv PP-DD.

Eu am crezut, sincer, că Blaga va reuși, cu frământări multe și pierderile inerente să păstreze PDL. Îl va păstra însă la jumătate din ce este acum. Va fi neplăcut pentru Blaga să știe că după schismă îi va avea în partid pe Emil Boc și Gheorghe Ștefan care sunt susținători pe față ai lui Băsescu dar care nu vor pleca în același timp cu Elena Udrea și ceilalți susținători pentru a nu pierde primăriile. Posibil să mai fie și alții în situația lor. Așa că la europarlamentare, primarii PDL în cauză vor promova pe față candidații Partidului Popular al lui Udrea (Băsescu) iar Blaga nu va avea ce face. Ar avea el acum, dar nu are sânge în instalație. Poate se va înfuria și îi va da afară din PDL pe Boc și Ștefan la momentul schismei. Poate. Dar nu este sigur.

Băsescu joacă tare. Schisma și înființarea unui alt partid sub conducerea lui Udrea, cu parlamentari și grupuri parlamentare (?!), îi aduce lui Băsescu structurile organizatorice de partid de care are nevoie pentru a fi cineva pe scena politică. Mai ales că județele în care sunt susținătorii lui Udrea sunt cele mai puternice pentru PDL.

Schisma asta duce PDL sub pragul de 5%. Sigur. Chiar va deveni un candidat serios la dispariție. Blaga și o parte dintre susținătorii lui sunt siguri că Băsescu nu îi vrea. Așa că ei nu au altă cale decât să încerce să fortifice PDL. Cât mai repede cu putință. Iar asta înseamnă o propagandă ostilă lui Băsescu la nivelul fiecărei organizații, prezentarea în fața cetățenilor cu rugămintea de a fi iertați pentru mizeriile guvernărilor Boc și recunoașterea tuturor greșelilor. Înseamnă să renunțe la discursul împăciuitorist de până acum. Este evident că Blaga asistă, neputincios, la propria înmormântare politică.

Dacă lui Blaga nu îi reușește păstrarea partidului, apare întrebarea: unde se vor duce pedeleprele care nu vor să ajungă iar sub conducerea lui Băsescu ?

Crin Antonescu: USL ... dau nota 9

„Dau nota 9, iau un punct pentru că 10 e perfecțiunea și pentru că într-o asemenea coaliție, cu cei doi ani și toate încercările poate fi lipsit de credibilitate să pretinzi că totul a fost perfect în această privință” a spus Crin Antonescu la B1Tv.

După toate frământările din aceste luni din cadrul USL generate de guvernare și de interesele unora și altora, după toate frământările din cadrul USL generate de coabitarea lui Ponta cu Băsescu, după toate achizițiile partidelor din USL din curtea PDL (reevaluări cantitative și calitative care au generat reconfirmări în funcție a unor rapandule portocalii), Crin Antonescu dă nota 9. La B1 Tv acolo unde o apreciere a USL în fața lui Tapalagă și agitații susținători ai postului portocalizat până în fibra optică care asigură transportul informației digitale se traduce ca un cuțit înfipt în piept urmat de o răsucire sadică pentru lărgirea rănii.

Nota 9 este o sinteză, în fapt, a comportamentului alianței. Este o notă mare. Foarte mare. Părerea mea. Nota nouă este rampa spre perfecțiune, către nota 10, ceea ce nu este nici măcar în interiorul unui partid.

Totuși, acest 9 are probabil o explicație, din punctul de vedere al lui Crin Antonescu. Iar eu mă duc către actul de guvernare propriu-zis, în principal și apoi către relația cu Traian Băsescu, în particular. Guvernarea este în limitele permise. O recunoaște franc Crin Antonescu: „Sunt multumit de primele luni de guvernare USL. Depinde la ce ne raportam. Promisiunile din campanie nu se pot evalua acum. Nu s-au rezolvat multe lucruri, insa sunt multumit de guvernare pentru ca stiu ca incepand cu primul-ministru si restul guvernantilor au in vedere rezolvarea problemelor”. Hotnews.

Pe relația cu Traian Băsescu însă, Crin Antonescu se menține ferm pe poziție. Actul coabitării este o aiureală în favoarea suspendatului iar Ponta a comis o eroare. Eroare însă care nu are influență în actul de guvernare. Iar în favoarea actului de guvernare a vorbit favorabil până și suspendatul, cu o zi înainte la Digi24:


„Chiar daca deranjez pe cineva, pot sa spun ca Romania este stabilizata macro si ca veniturile pe primele trei luni s-au facut la nivelul prognozat. Nu inteleg de ce e agitatie pe piata.

Mai mult, semnele sunt bune. Sunt comenzi pentru industrie, cu 10% mai mult decat in primul trimestru din 2011, exportul e mai mare cu plus 6% in ianuarie, avem o crestere foarte puternica in primele doua luni la exporturile in afara spatiului comunitar, ceea ce arata ca firmele si-au reorientat apetitul de a vinde la export si spre pietele traditionale

Iata ca incep sa apara rezultatele, oamenii de afaceri se indreapta si spre alte zone, ceea ce reduce riscurile legate de productia industriala pe acest an, cand stim ca zona euro ramane pe recesiune

Cresterea nu e spectaculoasa, e la limita, anul trecut 0,7%, cam mare corectia de la 0,2%, nu as vrea sa pun pe seama vreunei presiuni politice, dar nu suntem in recesiune

Marea problema e neutilizarea fondurilor europene

Eu sunt optimist pentru Romania, avem stabilitate politica, pactul - acordul de colaborare institutionala cu guvernul functioneaza, nu avem niciun motiv sa fim ingrijorati

(despre angajamentele din acordul cu FMI) Privatizarile vor fi o problema si arieratele, Guvernul cred ca a luat masurile necesare sa reduca arieratele la autoritatile locale, dar mult mai in detaliu va poate explica premierul. Avem o majoritate larga, se ocupa in detaliu de problematica economica. 

Pe informatia de maxima acurate pe care o am e ca tara e in regula, nu avem motive de ingrijorare, pentru ca desi avem o majoritate uriasa nu a scapat haturile in populisme, sa arunce cu banii de la buget; dar avem o situatie inacceptabila la fondurile europene”. Hotnews.

Formularea lui Băsescu „... chiar dacă deranjez pe cineva ...” are rostul ei. Duce în derizoriu campania anti-USL a PDL, Forța Civică, PNȚ-CD, Noua Republică și presa afiliată. La care se adaugă, surpriză, Mișcarea Populară. Trădare ?! Da, de trei ori trădare ! Dar, vorba aia, să știm și noi. Culmea, au aflat și alții că Băsescu trădează !

În diferența de la 9 la 10, în acel 1, stau toate frământările noastre vizavi de USL. De colaborarea, înțelegerea, cooperarea dintre formațiunile politice care compun USL. Stau toate vorbele de obidă, de ocară spuse de o parte către cealaltă, toate nemulțumirile personale și toate sentimentele de trădare resimțite de noi. Mai ales cele generate de discursul lui Ponta potrivit căruia „Jos Băsescu !” este doar un slogan de campanie și nu poate fi un obiectiv politic, la care se alătură voios Tăriceanu. Tăriceanu care s-a trezit vorbind, anunțând necesitatea unui nou program al guvernării care să privească aspectele economice. Având în vedere ce face Varujan Vosganian la Ministerul Economiei și Chițoiu la Finanțe înclin să cred că Tăriceanu este complet paralel cu realitatea. Pentru că miniștrii care lucrează pe partea economică tocmai asta fac. Fac programe economice reale, căutând să rezolve probleme de fond ale economiei românești nu aiureli „investiționale” așa cum le cere Tăriceanu.

În fine, dau credit lui Antonescu. USL este, astăzi, de nota 9. Nu poate ajunge la 10 însă nici nu poate rămâne la această notă. Sper să nu ajungă mai jos de nota 7. Care este o notă bună, o notă care menține USL pe linia de plutire, o notă care permite o despărțire civilizată atunci când va veni momentul.

Procurarizarea Justiției va cunoaște noi culmi.

Robert Cazanciuc. Un procuror cu vechime de 18 ani (fost coleg al lui Ponta ?!), care a făcut-o pe procurorul puțin timp. Este mai mult decât evident că între activitatea de investigare criminalistică și cea de purtător de vorbe a fost preferat în aceea de purtător de vorbe.

Băsescu l-a caracterizat anul trecut ca fiind un om maleabil. Normal. Persoana care își formează cariera în jurul capacității de a purta vorbele trebuie să fie maleabil. Azi are un șef, mâine are altul. Fiecare șef are un anume comportament, o anume gândire, anumite gânduri ascunse și dorințe de împlinit. Purtătorul de vorbe trebuie să aibă capacitatea de a îi asculta șefului doleanțele, de a-i fi confident, de a-i umple urechea cu toate bărfele și nemerniciile care îl încojoară, de a-i recomanda poziția pe care se cuvine, în interes propriu, să o adopte etc. Este și asta o meserie.

L-au folosit, intens, cei din PDL de cum au ajuns la guvernare. USL l-a eliberat din funcție la preluarea guvernării iar Ponta a intervenit și, prin ordin, l-a pus din nou la „căldurică”. La MAE, la prietenul Corlățean.

Nu pot nega cunoștințele omului pentru că nu îl cunosc. Sincer. Mă uit la CV-ul pus la dispoziția presei și trag niște concluzii, cât mai „cenușii” cu putință. Omul este bun la comunicare. La Justiție este necesar un ministru care să facă politici referitoare la sistemul Justiției, la întărirea celei de a treia puteri în stat. Asta fără doar și poate pentru că Ministerul Justiției este singura instituție care poate avea inițiativă legislativă în domeniul Justiției. Iar în acest domeniu nu văd calificarea omului. Înclin să cred că alegerea acestui Cazanciuc are scopul de a permite lui Ponta să facă reformele în Justiție după cum doresc mușchii lui. Iar mușchii lui Ponta sunt asemănători cu mușchii lui Macovei: procurorii trebuie să fie egali judecătorilor. Doar dacă mă raportez la acest aspect pot concluziona că o Justiție independentă nu va putea fi realizată în viitorul imediat și chiar mediu.

Nu pot să nu fac referire la mandatul Monei Pivniceru. Mandat care a declanșat o eliberare a judecătorilor de reținerea profesională și se începuse o reformare, pe fond, a Justiției pentru obținerea acelei independențe constituționale atât de clamate de magistrați și societatea civilă. Acum, cu această numire, indiferent cât ar fi de lăudată, constat că s-a revenit la modelul Băsescu-Macovei. Acum vom avea tandemul Ponta-Cazanciuc.

Procurrarizarea Justiției va continua. Independența acesteia rămâne o speranță.