luni, 26 mai 2014

Toată lumea are dreptate. Dar absolut toată lumea.

Europarlamentarele astea au fost cu bucluc. PSD și acoliții au făcut cu totul și cu totul altceva decât să propună electoratului o agendă europeană. Au pierdut alegerile. Nu la scor, aici sunt bine, sunt cei mai buni, le-au pierdut prin consecințele lor. PSD a rămas singur-singurel în fața electoratului. Au dreptate să se bucure de rezultat, au dreptate să fie triști pentru singurătatea ce-i înconjoară. Campania europarlamentarelor a fost viciată de campania pentru prezidențiale. Victor Ponta a pierdut deja ... prezidențialele. Scorul de la aceste europarlamentare nu este scorul ... USL ! De fapt, PSD a urmărit cu disperare să obțină cât mai mult din scorul USL. Nu a reușit. Adaug la scorul PSD scorul obținut de Mircea Diaconu. Cei care l-au votat pe Mircea Diaconu sunt mai apropiați de PSD și aliații lui decât de PNL. Cu scorul lui MD cu tot, PSD rămâne sub 50%. Timpul guvernării va fi „rău” cu PSD. Semințele răului au fost puse iar din vară va culege recolta. Recolta mare, pe cea mică o culege Ponta cam cu fiecare apariție publică.

În concluzie, PSD se bucură că trimite în PE cei mai mulți europarlamentari. Fiind vorba despre parlamentarii socialiști, nu vorbim despre calitate personală și parlamentară. Locurile au fost obținute de „aliați” ca urmare a negocierilor politice. Au ajuns pe liste cei mai influenți și mai cotizanți. Să le fie de bine.

PSD se bucură și pentru că PNL nu a obținut minim 20% din voturile electorilor. Este normal să se bucure. Au dreptate să se bucure. Au cheltuit enorm pentru un rezultat al PNL sub 20%. Se bucură și pentru că în PNL s-a ajuns la demisii. Crin Antonescu și Klaus Iohannis și-au depus demisiile. Au fost însoțiți de toți membrii BPN ! Delegația Permanentă a PNL se va aduna iar, miercuri, pentru a stabili data Congresului extraordinar care va alege o nouă conducere, care va alege ca PNL să facă parte din altă familie politică, care va statua că viitoare alianțe cu PSD sunt imposibile. Sau aproape.

Chiar dacă nu au reușit obținerea scorului dorit, liberalii au și ei dreptate. Rezultatul alegerilor a confirmat că ruperea USL este efectivă. Liberalii au dreptate și când au hotărât să părăsească familia liberalilor europeni din cauză de contaminare a acestora cu „socialism”. Au avut dreptate și când au desființat organizația de la Satu Mare și când au dat afară gruparea Tăriceanu. Au dreptate și se pot bucura pentru evitarea preluării în forță a partidului de către sluga PSD, fostul liberal Tăriceanu.

Toată lumea are dreptate. Va fi greu în viitor. Eu sper ca PSD să coboare din ce în ce mai mult. Aceste alegeri au arătat că PSD nu mai poate urca. Limita PSD este în jurul lui 35%, doar în condițiile în care campania pe care o desfășoară este foarte intensă (și mănoasă pentru sărăntocii chemați la vot). PNL se va înfrunta cu proprii membri și susținătorii care nu agrează popularii europeni. Când spui popularii europeni îți vin în minte chipurile lui Băsescu, Udrea, Macovei, Cristian Preda, Baconschi ... Apoi, există, pe bună dreptate, ideea unui alt pericol. Trecerea la familia popularilor nu va schimba doctrina liberală ? PNL nu are doar un nume istoric, are și o doctrină istorică de apărat, de promovat.

Eu unul nu agreez trecerea la popularii europeni. Au fost prea multe cazurile în care comportamentul politic al popularilor europeni a fost și este încă ostil drepturilor și libertăților civile, tocmai ce liberalismul apără. Nu agreez nici așa numitul „social-liberalism”.

Liberal fiind, trebuie să consider că cei din PNL care vor în PPE au și ei dreptate. Ei gândesc altfel decât mine.

Mă gândesc foarte serios la alegerea de către PNL a familiei popularilor europeni. Nu este exclus ca PNL să își piardă electoratul fidel de până acum. Voi urmări evenimentele viitoare cu „mâna pe clanță”. Nu este exclus să apăs clanța și să plec.

19 comentarii:

ADRIAN spunea...

Puteti sa puneti mainile pe ochi si pe urechi sa sa va faceti ca nu vedeti, nu auziti si nu intelegeti. Prostia asta cu Mircea Diaconu care e aproape de PSD, ca e facut de antene arata ca nu s-a inteles nimic nimic nimic din nemultumirea majora din electorat pe chestiuni DE MORALA. Revolutia bunului simt a esuat lamentabil in PPE, tortionarii romanilor din toate punctele de vedere - cu basescu, cu shengen, cu toate flapsurile pe care ni le arunc in cap via Macovei & co. Faptul ca aia din orase si cu studii superioare au votat cu MD dublu fata de PNL ar trebui sa va puna pe ganduri nu sa cautati explicatii fanteziste. MD e SINGURUL care a luptat pentru DREPTATE PANA LA CAPAT chiar daca a facut-o de unul singur si pentru onoarea lui. Nu a porcait partidul care l-a fortat sa plece in timp ce partidul l-a porcait din plin sta starnind inca si mai multa simpatie pentru el si suparare fata de PNL. In loc sa-i gasiti lui vina mai bine ii dati afara pe toti inchipuitii aia care va duc la sapa de lemn din interior. Mie chestia cu PPE mi-a pus capac definitiv, cum am spus, revolutia bunului simt e de mult moarta in cotet.

dr. Dan Sima spunea...

Nu va suparati, dar cand l-a porcăit partidul pe MD? Eu nu țin minte nici un episod de acest gen. Sigur, se poate să fi rulat episodul respectiv la A3, la care, din păcate, nu ma uit.

ADRIAN spunea...

Poate n-am inteles eu bine ce ne-au spus Ludovic Orban si Ramona Manescu in campanie referitor la voturile "irosite" pe Mircea Diaconu. Poate n-am inteles eu mesajele dlui Crin Antonescu din campanie care-l acuza pe Mircea Diaconu ca indrazneste sa candideze in dauna PNL. Poate va uitati la B1 sau la Nasul (la care din pacate nu ma uit eu asa cum nu ma mai uit nici la A3, ce-i drept) si de aceea ati ratat comportamentul PNL fata de Mircea Diaconu.
Parerea mea este expusa mai demult aici: http://a-craciunescu.blogspot.ro/2014/04/un-bec-incompatibil.html

ADRIAN spunea...

De fapt, azi ma uitam la Realitatea, unde niste tupeisti, unul mai destept si una mai proasta (Gusa & Lavinia Sandru, aia de pe "centura politicii") care insinueaza alaturi de Rares Bogdan ca voturile date lui MD sunt masluite si se datoreaza PSD si campaniei A3. Adica ma jigneste pe mine si pe majoritatea prietenilor si cunoscutilor mei care inainte de alegeri au afirmat ca vor vota cu Mircea Diaconu. Si noi toti nu am votat cu Mircea Diaconu pentru ca el ar fi neaparat potrivit postului ci pentru ca e vehiculul perfect pentru a ne manifesta dezgustul fata de felul cum am fost trasi pe sfoara din 2011 incoace. Eu nu am sanctionat PNL pentru ca a plecat din USL ci pentru ca a plecat prea tarziu si cu motivul gresit. Acum sunt si dezgustat pentru ca PNL e dispus atat de usor sa pupe unde a scuipat pana mai ieri. Jalnic.

dr. Dan Sima spunea...

Un lucru e acum sigur: nici unul din noi nu se uită nici la A3, nici la B1 (Nasu e un post despre care nici nu stiam ca există). Restul, nu știu ce sa zic. De la voturi irosite la porcăiala, zic, totuși, e cale lungă. Am vazut și eu emisiunea de la Realitatea și era, întradevăr, penibilă. Cu ieșitul prea tarziu iar aveți dreptate. Adică, e drept, s-au făcut greșeli. Dar, dacă nu sunteți la curent, vă spun eu, Crin și Klaus și-au dat demisia!

ADRIAN spunea...

Dar daca si-au dat demisia atunci cum pot ei (de fapt el), din postura de demisionar, sa carmeasca partidul in PPE cand inteleg ca asta se face numai intr-un congres !?? Ce fel de demisie e asta !? Am mai remarcat aici ca statutul PNL a fost cam intins la maxim in diverse multe alte situatii. Cand regulile se aplica doar cand ne convine iar atunci cand sunt impotriva noastra ele devin proaste inseamna ca avem o problema cu intelegerea democratiei. Eu am fost de la bun inceput impotriva aliantei cu PSD (dar mai ales cu izmenarul Oprea si lingurarul Ontanu) si nici "alianta" cu partidul Rodicai Stanoiu (adica PC) n-am vazut-o prea bine. Dar pe asta macar am inteles-o caci atunci Crin Antonescu nu se alia cu PC ci cu trompeta PC recte A3 de care vorbim aici. Au poate atunci nu erau aceiasi oameni acolo? Nu ne zicea Bas sa nu ne uitam la A3 o saptamana? Atunci ma enervam sa-l vad pe nesimtit cu "Flacara democratiei". Din acelasi motiv ma enerveaza acum si "Cupa eurocampionilor". Circul ma dezgusta pentru ca intre timp vad ca repararea legii electorale strambe nu s-a facut, constitutia noua nu s-a facut, de fapt nimic nu s-a facut. Prin urmare n-am nevoie sa-mi spuna A3 sa votez cu Mircea Diaconu. Si chiar daca CA a facut niste greseli de neiertat nu am cum sa suport grimasele si circul lui Gadea si toata panarama pe care o fac ei acolo in registrul asta "jurnalistic". Nu exista presa. Dar declaratiile brute ale unora sau altora pot sa le interpretez si singur cand le vad in direct sau needitate ("jurnalistic" desigur). Chiar daca poate ca gresesc.

Adrian Stoica spunea...

Mai mult decât scorul PSD, PNL, PDL sau chiar Mircea Diaconu, e interesantă evoluția PVN, care a ajuns la 5,6%, fără redistribuire. PVN - Partidul Voturilor Nule.
PVN nu va trimite, însă niciun om în PE, pentru că legea nu-i permite.
PSD, PNL, PDL, și ce-o mai fi, au o agendă. Cine mai iese din nu știu ce internațională, și cine intră. Cine se alege președinte și cine va fi ministru. Cine mai ajunge pe la DNA și cine scapă. Cam astea sunt temele fiecăruia dintre ele. Omul simplu nu face parte, însă, din sfera de preocupări a niciunui partid. Cu excepția PVN, evident.
Când PVN va ajunge la 10%, atunci va fi "judecata de apoi". Nu mai e mult!

Anonim spunea...

pai majoritatea din alde voiau sa sustina pe schultz, socialistul, in fruntea comisiei europene. ppe e dreapta.

bratianu , dupa masurile economice luate , s-ar fi potrivit ppe, nu alde.

Crăciun Florin spunea...

Și voi aveți dreptate.

Adrian, când vorbim de politică înaltă, când angajăm un viitor, necunoscut pentru marea majoritate a populației, sentimentalismele nu își au locul.

Tu uiți faptul că nu toată țara urăște PPE. Nu toți liberalii sunt mulțumiți de prezența în ALDE. Pentru că, pe de o parte, ALDE nu crește ca pondere în PE, pe de altă parte, ALDE are tendințe așa-zis social-liberale. Lumea politică europeană se polarizează. În PPE sunt și partide liberale (FDP german) și social-democrate ! Toate se opun socialismului.

Antenele lui Voiculescu și-au făcut bine treaba. Campaniile de la Antena 3 împotriva popularilor europeni și-au atins scopul. Însă nu doar într-o direcție. Ci și în cealaltă direcție, ALDE și PES devenind „urâte” de altă parte a populației tocmai ca urmare a acestor campanii.

Pentru mine, voturile pentru independenți, în structuri parlamentare, sunt excese. Sunt voturi anti-sistem. MD nu îmi mai spune nimic. Aseară am auzit că și pesediști au votat cu MD dar și cu PSD. Aproape 200 mii voturi au fost anulate. Dacă le am în vedere și pe celelalte voturi nule date tot lui MD dar și PNL, observ că MD a ajuns în PE însă a irosit din cauza confuziei create voturi valabile pentru partide. În PE, MD se reprezintă pe sine, mai mult decât pe cei care l-au votat. MD nu va participa la luarea deciziilor, nu va fi parte a dialogului parlamentar. Abia după ce va ajunge într-o familie politică din PE va fi parte. Abia atunci va participa la discuțiile în respectiva familie politică și mai apoi la cele din PE întrunit.

Titus Chirila spunea...

S-ar putea sa aveti dreptate cu MD. Dar ce alta varianta are un cetatean nemultumit de PSD si PNL? Sa voteze cu Udrea, MRU sau UDMR? Cum sa-si exprime parerea? Decat sa arunce la gunoi procentul sau, nu mai bine il da acolo unde se vede, in zona dintre partide, doar-doar mai revin cu picioarele pe pamant mai-marii zilei?

ADRIAN spunea...

"Politica inalta" sper ca e o gluma. Asta cu sucirea la PPE e o politica de mocirla. Poate sunt eu primitiv precum babele alea proaste din Dolj pe care le-am vazut intr-un reportaj la Digi, care spuneau c-au fost manate la vot si ca habar n-au despre ce e vorba in acel vot. Dar sa explicam acestor primitivi ca cineva i-a spus domnisoarei de onoare ca e o proasta nesimtita (UDMR de exemplu, membru PPE ca sa nu zic de PDL sau PNTcd) si apoi dai telefon nasului ca la nunta sa te aseze la aceeasi masa cu ea. Despre asta este vorba, grosimea obrazului nainte de a ajunge la inaltimea politicii inalte din ceruri. Stau si ma intreb daca e asa de vital ca dreapta sa ajunga in PPE de ce conservatorii britanici au un grup distinct in PE ... O iau din nou ca pe o jignire ca A3 imi genereaza mie simpatie sau antipatie pentru PPE pentru ca am pretentia ca nu sunt atat de primitiv precum babele de Dolj de care vorbeam inainte. Desi primitivismul romanesc a nascut si vorbe de duh si bun simt. Cum ar fi "spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti". Eu am vazut tratamentul PPE fata de Romania nu numai la referendum dar in general. Chestiunea Shengen de exemplu. Si pana la urma mi-e de-ajuns ca Macovei, Reding, Orban (V), Merkel sunt acolo. Daca vreti cu ei bine. N-are nicio legatra cu faptul ca Shultz este un om periculos. Voturile anulate nu sunt irosite, sunt voturi iesite din captivitatea electorala care se bazeaza pe teoria "irositului" votului pe niste uni care nu merita nici macar incredere.

ADRIAN spunea...

Trec peste faptul CU TOTUL SI CU TOTUL IMORAL ca acest subiect nu a fost deschis in campanie niciun moment. Ba chiar unul dintre europarlamentarii alesi a si zis ca e o aberatie ideea ca PNL ar adera la PPE. Asta da "irosire". Nu vreau sa-mi inchipui ce stare de jena trebuie sa aiba dna Weber si cum o sa dea ochii cu Watson de acum inainte ... D'aia suntem inclusi in "politicile inalte", pentru ca suntem niste sulfe iute intorcatoare de arme la razboi.

Crăciun Florin spunea...

Titus Chirilă,

În zona dintre partide, spui tu. Iar această idee se propagă, se rostogolește de zeci de ani. Între timp, partidele promovează interesele membrilor lor.

Prin lipsa ei de eficiență, ideea nu este bună. Pentru că la final, voturile date celor care nu adună minimum necesar pentru a putea reprezenta se duc, că vor sau nu către partidele care obțin cele mai multe voturi. La noi, PSD este partidul care adună, la redistribuire, voturile tuturor celor care au votat cu independenții sau partidele mici. Caraghios este faptul că acei independenți și acele partide mici se declară, cu vehemență, împotriva PSD și a moștenirii comuniste.

Crăciun Florin spunea...

Adrian,

Ești tare supărat. Iar eu îți dau dreptate să fii chiar dacă nu sunt de acord cu motivele tale.

Nici mie nu îmi place PPE. Sunt tributar imaginii formate despre PPE ca urmare a prezenței în acea formațiune a lui Traian Băsescu, Macovei, Tokes etc. Am însă oroare de PES, acolo unde se duc cei din PSD, UNPR, PC și cu care unele din actualele partide din ALDE vor să colaboreze în viitor (intenții anunțate deja în respectivele țări).

Watson ... ei bine, Watson nu a mai reușit să ocupe un loc de europarlamentar. Liberalii din Anglia au picat testul electoral.

ADRIAN spunea...

Nu ca sunt suparat. Sunt scarbit de-a dreptul. PNL a intrat intr-o fundatura morala. Ma tem ca 15 % va fi un maxim istoric multa vreme de acum inainte. Probabil ca e o clica in jurul lui antonescu decisa sa puna PNL pe butuci. Aroganta nu mai este suficienta asa cum pentru PNTcd n-a putut sa dureze prea mult succesul pe baza de "jos comunismul" atat timp cat 15.000 de speciaisti au stat pititi pana s-a plictisit lumea si si-a dat seama de teapa uriasa pe care si-o lua.

ADRIAN spunea...

Watson n-o fi murit, cu el vor mai da ochii vreodata. O si vad pe Renate Weber stand in bancuta langa Macovei, sfatuindu-se pe politicile inalte ale PPE ... Poate sunt pupitre la parlament ca sa aiba doamnele destula lamaie la indemana pentru astfel de cazuri ...

Titus Chirila spunea...

Draga Cepeca, cum altfel poate protesta un cetatean de rand? Nu-i membru de partid, singurul lui cuvand de spus e votul asta prapadit. Si ce daca arunca votul la gunoi - macar il arunca in cosul in care se vede ca l-a aruncat. E mai lipsit de logica sa nu sanctioneze prin vot ceea ce nu aproba.

Crăciun Florin spunea...

Titus,

Votul este o alegere. Poți să îl dai cui vrei. Eu ți-am spus cum este sistemul. Voturile valabil exprimate, date unora care nu trec pragul electoral, se redistribuie în favoarea celor care au obținut cel mai mare procent.

Votanții PNȚCD, FC, NR etc. au dat, prin redistribuire, voturi pentru PSD (aproape/peste 40%). Asta se întâmplă prin efectul legii iar cei care votează ar trebui să știe acest lucru. Nu toți sunt interesați să știe ce se întâmplă cu votul lor însă cei care chiar vor să fie reprezentați de o anume persoană sau partid ar trebui să se informeze.

PSD a primit prin redistribuire încă 3 locuri în PE. Sunt voturile celor care au votat cu independenții, cu Forța Civică, PNȚCD, Noua Republică etc. Asta este. Poate fi și acesta un procedeu de a vota PSD, dar în mod indirect.

ADRIAN spunea...

Asa, si? Ce daca se redistribuie? Stim ca 6% anulati si 7% MD, deci 13 % sunt enervati de sistem si ca transmit cu disperare "politicienilor" sa-si revizuiasca standardele de morala.
Sa nu plangem de redistribuiri ca nici Helvig n-ar fi fericit fara redistribuire. Procentual fiecare inghite redistribuire cat a fost votat de oamenii care stau cuminti in banca lor si inghit ce le pune gardianul in gamela ...