Mediafax (aici). La summit-ul CSI schimb de replici dure între Președintele Moldovei, Nicolae Timofti și Președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Timofti și-a exprimat regretul pentru atitudinea Rusiei faţă de semnarea Acordului de Asociere între Republica Moldova şi UE şi i-a reproşat lui Putin introducerea embargourilor pentru produse moldoveneşti.
„Ne pare rău faptul că în urma negocierilor și consultărilor pe care le-am avut, colegii noștri din Rusia au introdus embargoul. Până astăzi nu au fost aduse argumente plauzibile privind introducerea embargoului. Cu părere de rău, asemenea acțiuni diminuează încrederea în valabilitatea acordurilor semnate în cadrul CSI. Aceste demersuri plasează, de facto, țara noastră în afara zonei de comerț liber cu țările CSI”, a afirmat Timofti (aici).
Replica lui Putin, incomodat în mod evident de critica adusă, a evidențiat scopul CSI. Protejarea și dezvoltarea economiei ruse. Celelalte state membre CSI au doar rolul de „anexe”.
„„Nu ne-am opus niciodată unor relaţii mai apropiate cu UE, noi înşine dorim această apropiere", a subliniat Putin, apreciind că "dificultăţile apar nu din cauza unor măsuri restrictive, ci a refuzului partenerilor noştri de a să discuta în mod deschis despre toate riscurile pentru economia rusă””. Mai pe șleau, Moldova ține cont de interesele ei „în dauna” intereselor Rusiei ! Ca să vezi !
Schimbul de replici ne duce către o realitate viitoare. Asocierea R. Moldova la UE va duce la ieșirea țării din CSI. Embargoul Rusiei asupra produselor moldovenești și interdicțiile instaurate de Rusia asupra migrației de forță de muncă din R. Moldova va duce la ieșirea Moldovei din CSI.
Din alte lecturi, unele cu traducerea Google (!), am înțeles că sunt mai multe nemulțumiri în CSI. În special cu privire la resursele energetice care sunt sub controlul absolut al Moscovei. Tot Moscova dictează ce produse și servicii au voie să iasă la export către UE. Pentru a proteja „economia rusă”.
Dintr-un alt articol (aici), putem înțelege mai bine ce se întâmplă în spațiul rusesc (includ aici și mare parte din statele care au fost în componența URSS).
„Având în vedere că Putin a demontat cadrul instituțional al federalismului și a restaurat ceea ce se cheamă autocrație, logica politică îl obligă pe liderul de la Kremlin să treacă în „modul Stalin”. Văzând riscurile inerente pe care le-ar presupune instituirea unei democrații reale-un sistem în care majoritatea rușilor nu are încredere- și în același timp modernizarea statului rus corupt, Putin nu are nicio altă alegere decât să găsească un echilibru între o revoluție populară și conducerea autoritară” - spun cei de la The Moscow Times, preluați de Timpul.md.
Înclin să cred că R. Moldova va părăsi CSI într-un termen destul de scurt. Embargoul rusesc a obligat-o să caute alte piețe de desfacere. Spațiul UE îi oferă sprijin. Delegații din statele membre UE bat drumul până la Chișinău pentru a vedea ce produc moldovenii, ce calitate au produsele, cum pot ele fi aduse la standardele UE, ce metode sunt viabile pentru ca produsele moldovenești să intre pe piața UE la concurență cu produsele proprii. Până acum, rezultatele apropierii R. Moldova de UE sunt încurajatoare (aici).
Mă întreb, câteodată, ce se va întâmpla în Rusia peste niște ani, când coarda întinsă de Putin se va rupe ?! Când statele CSI se vor sătura de tutelă și consecințele ei negative ? Nu de alta, dar „mârâielile” liderilor statelor CSI (foste republici ale URSS) au început să se audă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu