Dintre candidații înscriși în cursă doar 3 (trei) au, până acum, abordări credibile (cât de cât) cu privire la politica externă viitoare a României. Victor Ponta, Klaus Iohannis și Teodor Meleșcanu.
Victor Ponta are beneficiul demnității publice pe care o ocupă și care îi cere să aibă o poziție. Uneori se comportă bine, alteori o ia pe arătură. Acum, la Chișinău, a spus și lucruri bune. De exemplu, a fost ferm în sensul asigurării de către România, prin propriile forțe, a tehnicii și mijloacelor necesare pentru realizarea apărării, a securității naționale. După cum a formulat propozițiile, în sensul că România este o țară sigură care nu va accepta ca cineva de afară să îi impună regulile de securitate, Ponta a dat un răspuns „preocupărilor” Moscovei care critică acțiunile SUA de sprijinire a statelor din estul Europei în domeniul apărării și întăririi securității naționale.
Vineri, Klaus Iohannis a avut o intervenție publică prin care a salutat decizia Curții Constituționale a R. Moldova privind constituționalitatea Acordului de Asociere cu UE, exprimându-și speranța că la alegerile parlamentare din noiembrie, partidele pro-europene din Moldova vor fi favoritele alegătorilor.
Meleșcanu știe să „umble vorbele” acolo unde trebuie, cu tonul care să îl evidențieze ca un fin cunoscător al problematicii. Știe însă nu este un candidat cu șanse de reușită acum. Nu are susținere politică pentru a putea realiza ce și-a propus. Dacă și-a propus ceva în afara intenției de a candida.
La întâlnirea cu bloggerii și jurnaliștii de la Vox Maris, Klaus Iohannis mi-a răspuns că nu abordează problemele de politică externă, de apărare și securitate pentru că ele sunt de competența exclusivă a Președintelui în funcție, a Parlamentului și a Guvernului. Nu am vrut să forțez nota, am replicat că Ponta le folosește, Președintele având principalele atribuții în aceste domenii.
Se pare că Iohannis a înțeles că nu poate evita aceste subiecte. Nu se poate limita doar la a spune că România are cei trei piloni de bază în politica sa internațională: apartenența la UE, apartenența la NATO și parteneriatul cu Statele Unite. Sper să fi înțeles și faptul că atunci când a afirmat că România trebuie să aibă propria „voce” în aceste apartenențe se cuvine a formula și ideile generale.
Este adevărat faptul că nu se va adresa cu aceste „specificații” întregii populații, că ele vor fi urmărite și evaluate de un număr destul de limitat de cetățeni, însă nu trebuie să uite că acei puțini (nu este vorba despre jurnaliști, nu am încredere în „priceperea” lor) care vor pricepe ce spune el sunt și cei care „vor traduce” celor din mediile în care trăiesc mesajul corect. Până la urmă, candidatul la președinția României trebuie să dea mesaje de încredere populației, încredere în modul cum gândește politica externă, încredere că știe ce înseamnă apărarea și securitatea națională și că este preocupat de întărirea lor. Pentru că fără o politică externă corectă, bine orientată, fără o politică de apărare și securitate corect fundamentată, nu poate da încredere cetățenilor că în viitorul lui mandat România va fi o țară puternică, fermă în apărarea intereselor ei și capabilă să își apere interesele. Da, politica externă a României, politica de apărare și de securitate „se fac” în Parlament însă Președintele României este primul chemat să le aplice, este primul chemat să le dea direcția corectă.
Apărarea intereselor românilor oriunde se găsesc aceștia trebuie să fie tema de bază. Aici nu vorbim doar despre românii care merg în vacanțe, ci și despre românii care merg la studii, despre românii care migrează în interiorul conceptului de libertate de mișcare a forței de muncă, vorbim despre românii care extind afacerile din țară sau le crează pe teritoriul altor țări. Este, poate, cea mai importantă componentă a afacerilor externe ale unui stat. De la ea se pleacă către buna vecinătate, la relațiile comerciale și economice cu alte state, la susținerea unor principii ale Cartei ONU etc. Relațiile în cadrul UE au la bază tocmai acest principiu, la nivelul unei piețe comune în interiorul Europei.
Apărarea națională și securitatea sunt atributele de bază ale Președintelui. El este, constituțional, responsabilul pentru asigurarea lor. De aceea este „comandantul suprem” al forțelor armate, de aceea conduce CSAT - care are atributul de a coordona acțiunea tuturor instituțiilor statului pentru realizarea apărării și securității naționale -, de aceea este cel care construiește și supune Parlamentului spre aprobare strategiile naționale în materie. Nu este vorba despre război, este vorba despre pregătirea țării pentru a evita un război iar dacă nu se poate de a fi capabilă să îi facă față.
Klaus Iohannis va trebui să își dezvolte discursul de campanie cu probleme din acest domeniu. Să preia ce este deja stabilit și să își asume direcția actuală. Tăcerea poate naște dubii. Unii jurnaliști „pricepuți” vor exploata tăcerea lui Iohannis în sens negativ. Ponta face declarații ferme. Klaus tace. Nu este bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu