Agerpres. Președintele PNL a semnat în cartea de condoleanțe deschisă la Ambasada Spaniei
„Am transmis condoleanțe pentru familiile victimelor, compasiunea noastră pentru poporul spaniol care trece prin încercări extrem de dificile ca urmare a atentatelor. Am reafirmat determinarea noastră de a susține orice demers de luptă împotriva terorismului, acestei forme de nebunie care face atâtea victime printre oameni nevinovați”
Poziție politică corectă a PNL exprimată prin liderul său. Folosesc termenul „politică” pentru a sublinia faptul că politica se referă la administrare în folosul cetățenilor. Este trist când trebuie să transmiți condoleanțe, când trebuie să exprimi compasiunea pentru un popor care trece prin încercările cumplite ale actelor teroriste dar trebuie să fim conștienți că ele au cauze care sunt „ascunse” în trecut. În special cauze determinate de decizii politice ale guvernărilor trecute.
Răspunsul lui Ludovic Orban la întrebarea privind o eventuală discuție cu privire la combaterea terorismului are și el o mare importanță.
„Din fericire, România a fost ferită de astfel de atentate, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să privim cu mare atenție și vigilență orice posibilă încercare de realizare a unui atentat
Nu sunt un specialist în acest domeniu, ca atare nu pot să vă spun un punct de vedere pertinent legat de acest subiect, decât faptul că toate structurile de siguranță națională, din punctul meu de vedere, până acum au dovedit eficiență și au reușit să prevină orice fel de eveniment neplăcut”
Întrebarea jurnaliștilor este redundantă. Iar o discuție ? Oare jurnaliștii nu au ținere de minte ? Nu știu că România are deja o linie politică pentru combaterea terorismului ? Nu știu că România are o legislație care permite instituțiilor statului să acționeze pentru combaterea terorismului ? Am spus că este important răspunsul lui Ludovic Orban pentru că el scoate în evidență faptul că „... toate structurile de siguranță națională ... până acum au dovedit eficiență și au reușit să prevină orice fel de eveniment neplăcut”.
Are dreptate Ludovic Orban. Plecând de la activitatea consulatelor române care dau vizele, trecând prin activitatea MAE care „strânge relațiile țării cu alte state”, ajungem la frontieră unde se asigură apărarea și securitatea națională în fața pericolului extern reprezentat de infracționalitatea trans-frontalieră și migrația ilegală, ajungem la activitatea poliției și a jandarmeriei care acționează în interiorul țării, trecem pe la unitățile de parchet care instrumentează cauzele penale care pot duce la aflarea unor intenții teroriste, ajungem la instanțele de judecată care dau sentințe de expulzare a unor străini pătrunși ilegal în țară sau care au intrat legal dar au tendința de a comite acte cu violență, ajungem la SRI care urmărește, în „câmpul tactic” orice manifestare ostilă cetățenilor și statului român, amintim și SIE care vine cu informații utile din spațiul extern, mergem la Președintele țării care supraveghează ca toate instituțiile să își îndeplinească atribuțiile legale pentru combaterea terorismului și la Guvern care asigură resursele necesare instituțiilor subordonate sau altor instituții ale statului pentru îndeplinirea atribuțiilor în materie. Nu trebuie să uităm colaborarea intra-europeană în materie și nici colaborarea cu alte state cu care avem acorduri și convenții în materie.
M-ă deranjează enorm ideea jurnaliștilor: „... s-ar impune o discuție pe linia combaterii terorismului cu toți factorii de decizie, inclusiv cu președintele Klaus Iohannis, precum și o modificare a legislației în domeniu având în vedere numărul mare al atacurilor teroriste petrecute în ultima perioadă ?”. Nici mai mult și nici mai puțin decât „o modificare a legislației” pentru că a crescut numărul atentatelor în lume ! Pe ce lume trăiesc jurnaliștii ăștia ?
Am ajuns la concluzia că o parte dintre jurnaliștii din România au devenit o formă de cancer a societății. Păi cum să nu fie cumplit de superficiali când sursele lor de informație sunt astrologii, numerologii, vrăjitoarele, părerologii, conspiraționiștii, anti-masoneriștii, postacii Kremlinului și liderii politici extremiști luați ca exemplu de prin alte state.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu