Înțeleg că acest ministru Cuc, susținut de ALDE, a tot căutat motive pentru a justifica paguba de la Tarom de 104 milioane lei (sau de euro ?!) realizată în primele 6 luni ale anului ! După mintea lui, totul este în regulă. Sună tare ciudat. Tudose are o replici destul de tari în dialogul cu Cuc.
Mihai Tudose - Păi, eu să înțeleg că aveți încredere în el și împreună formați o echipă. Vă asumați ce e acolo, 104 milioane pierdere pe șase luni ? CFR Marfă — pierdere, CFR Călători — pierdere. Înțeleg că e o echipă foarte bună, dar nu mergeți în direcția care trebuie.
Răzvan Cuc - Bun !
Mihai Tudose - Nu știu ce vedeți bun în asta !
După care, monumentul de competență aldeistă, Răzvan Cuc a început să înșire tot felul de explicații. Replica lui Tudose nu lasă loc de întors pentru cei care mai au ceva logică cu care să lucreze:
„Dați-mi voie să nu vă cred. Nu mai am pic de încredere în ce îmi spuneți pe tema asta.(...). Adică, după ce avem pierderea asta, după ce mai luăm avioane, ultimul punct de pe care-l aveți în vedere este să faceți o analiză a funcționării, a eficienței...Cu aia trebuia să începeți, domnule ministru”Idioată scenă. Poate fi valabilă într-un birou în care ceri unui colaborator să îți spună ce a înțeles din din ce îi revine să facă într-un proiect mai mare care nu este în derulare, ci este, cumva, la început de drum. Când înțelegi că un „habarnist” conduce un minister, că spune „bine” la o pagubă de 104 milioane pe un trimestru la o companie de stat și că are puterea de a o justifica, de parcă ar fi o floare la ureche te apucă toate alea.
„Vom avea și o altă discuție pe tema asta, personală, poate și cu domnii manageri de acolo. (...) El și-a luat leafa în fiecare lună, nu ? Și noi, toți ăștia din sală, trebuie să plătim 104 milioane de lei, pierderea de la TAROM, pe leafa lui. E în regulă”Acest ministru Cuc este un monument de iresponsabilitate ! Și este ministru ! Chipurile, lucrează pentru binele societății ! Și este membru al Guvernului susținut de „adevăraților liberali” conduși de inculpatul Călin Anton Popescu Tăriceanu !
Drumurile. Coșmarul societății românești. Șantierele de autostrăzi stau. Stau la soare. Căldură mare, nenicule. Stau și responsabilii ministerului transporturilor. Stau și ei la soare, în vacanțe. Dă-le dracului de autostrăzi. Nu au prea mare importanță, ce naiba. Merg unii cu autotrenurile pe ele și le strică. Tudose îi comunică habarnistului, responsabil cu autostrăzile, că cei desemnați să fie călare pe tronsoanele aflate în lucru nu și-au făcut simțită prezența. Iresponsabilul ministru al transporturilor declară, senin, că el a fost ! De coșmar !
Tudose - Dumneavoastră știți că cei care au fost desemnați de dumneavoastră în urma discuției de acum două luni, o lună jumătate, la minister, ca responsabili din partea ministerului pe diverse tronsoane de autostrăzi, să se ducă acolo, nu a fost niciunul? Vă spun eu
Cuc - Domnule prim-ministru, eu vă spun că, personal, m-am deplasat pe șantier
Notă: Ce are coada vacii cu ștampila primăriei ?Tudose - Nu, nu, nu vorbesc de dumneavoastră, că dumneavoastră ați fost, dar nu ați fost pe toate. Trebuia ca niște oameni din minister să se ducă acolo, nu a fost niciunul .
Cuc - Eu discut cu directorul de la companie, de la CNAIR, și dânsul m-a informat că în permanență s-a aflat un reprezentant, fie de la DRDP-ul care...
Tudose - V-a informat prost. Noi am verificat acolo dacă a fost cineva, nu a fost nimeni. În ultima săptămână cu asta s-au ocupat niște oameni din clădirea asta și au constatat că nu a fost nimeni, nicăieri, niciodată. Eu înțeleg că e cald, că sunt vacanțe
Oriunde în altă parte un astfel de specimen era eliminat ca o măsea stricată. Coaliția de la guvernare nu își permite acest lux. Dau afară iresponsabilul, pierd voturi în Parlament. Așa, vom suporta maxima incompetență exact unde ar trebui să avem maxima competență. Arterele economiei, vor rămâne înfundate pentru că niște partide politice nu vor să piardă voturi în Parlament !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu