miercuri, 2 august 2017

Își iubesc românii țara ?

Foarte interesantă mi se pare știrea de la Digi24. Ziar din Turcia: Dacă mergem la război dimineață, ocupăm Europa în trei zile


Ziarul speculează o cercetare WIN/Gallup International. Rezultatul este imaginea de mai sus.

Turcii și finlandezii sunt foarte hotărâți să își apere țara. Au cote de 73% turcii și 74% finlandezii. Ucrainenii au un procentaj de 62%. În rest, o „mare pace”. Letonii, polonezii și sârbii ce mai au chef să își apere țara. Românii mai puțin, doar 38% dintre ei !

În rest, în Europa cea civilizată, Europa aflată sub umbrela NATO, dar în special a SUA, au ales calea „păcii”. Germanii, belgienii și olandezii sunt pe la 18% !

Civilizații pacifiști nu sunt buni de nimic. Imigranții din Siria, Afganistan, Irak îi bat, vârtos, la ei acasă. Iar pacifiștii, după ce iau niște pumni după ceafă le oferă surâzând ce își doresc „sărmanii”.

Pe mine mă interesează, în special, România. Pentru că aici, în România, socialiștii și pacifiștii au ajuns să pregătească țara pentru predare celui care arată că are mușchii mai mari și mai tari.

Sinistră situație. Polonezii și-au luat măsuri să ridice procentul de cetățeni care doresc să își apere țara. Este timpul să o facem și la noi. Indiferent unde ar fugi ceilalți 62% care nu au chef să își apere țara, agresorul îi va ajunge.

Este simpatică concluzia jurnaliștilor turci:
Concluzia lor este că nimeni din Europa nu vrea să lupte pentru țara lor, așa că „ne-am putea ruga seara în Palatul Bellevue din Berlin și am ocupa Roma în doar două zile”.
În aceste zile, în România, românii „iubitori de țară” tocmai au de tocat la „nemernicii” de militari și polițiști care iau banii degeaba.

Niciun comentariu: