Doamna Ligia Deca, Consilier de Stat - Departamentul Educație și Cercetare, a susținut joi, 3 ianuarie a.c., la Palatul Cotroceni, o declarație de presă.
Ligia Deca, Consilier de Stat - Departamentul Educație și Cercetare |
Bună ziua și La mulți ani! Vă mulțumesc pentru participare! Președintele României va trimite pentru reexaminare Parlamentului Legea pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011, înregistrată la Senat cu numărul 652/2018.
Motivul reexaminării îl reprezintă măsurile introduse la articolul I, punctul 4, prin care se realizează reducerea din pix a numărului de ore din ciclul primar, gimnazial și liceal începând cu următorul an școlar. Astfel, potrivit acestor noi reglementări, numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de învățământ este în medie de 20 de ore pe săptămână la învățământul primar, 25 la învățământul gimnazial și 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal.
Această nouă modificare abruptă a Legii Educației Naționale, fără nicio analiză de impact, riscă să producă efecte negative în cascadă pentru comunitatea școlară, fapt semnalat inclusiv de organizații reprezentative la nivel național ale elevilor, dascălilor și părinților. Demersul denotă lipsa unei strategii și a unei viziuni pe termen mediu și lung în acest sector esențial pentru viitorul României.
Voi detalia câteva dintre efectele nedorite aduse Legii Educației Naționale, în varianta sosită la promulgare.
Orice modificare a numărului de ore alocat disciplinelor afectează automat și profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare, învățare și evaluare. Nu există o analiză a modului în care formarea elevilor va fi afectată de aceste schimbări.
Reducerea numărului de ore la o asemenea dimensiune va însemna, cel mai probabil, un val de concedieri în sistemul de învățământ. Mai exact, proiectul de lege modifică articolul 66 din Legea Educației Naționale, fără să evalueze impactul asupra încadrării cu personal.
Legea, de asemenea, nu include dispoziții finale care să clarifice momentul din care începe aplicarea modificărilor aduse articolului 66 din Legea Educației Naționale. În absența acestora, planuri cadru se vor modifica din anul școlar următor printr-un proces făcut în grabă, pe genunchi. Reamintim faptul că dezvoltarea și aplicarea noilor planuri cadru este un demers care durează de peste cinci ani. El a fost demarat în 2013 și este încă în derulare. Iată că nici nu a apucat să se finalizeze implementarea lui și o luăm de la capăt cu schimbările.
Legea nu cuprinde nici dispoziții tranzitorii care să clarifice modul în care aceste modificări vor fi implementate. Se poate ajunge în situația absurdă în care, de exemplu, elevii de gimnaziu, de exemplu, vor fi școlarizați după trei planuri-cadru: cel inițial - cel vechi, cel curent, aflat în implementare până la clasa a VI-a, și cel viitor, care ar trebui dezvoltat până la începutul anului școlar 2019-2020 conform legii trimise la promulgare.
În lipsa acestor prevederi tranzitorii și finale, cel mai probabil vom avea o nouă o modificare a manualelor, care ar trebui adaptate viitoarelor planuri-cadru. Dat fiind timpul scurt până la care acestea ar trebui refăcute, există riscul evident ca ele să nu fie finalizate la timp.
În același timp, modificările aduse legii presupun o pregătire a cadrelor didactice pentru implementarea viitoarelor planuri cadru. Aceasta deși nu s-a finalizat încă formarea lor privind planurile cadru actuale. Lipsa unei evaluări a impactului asupra resursei umane arată fără echivoc lipsa viziunii în educație pe care cei care propun legea se pare că o au.
În concluzie, modificările aduse articolului 66 din Legea nr. 1/2011, riscă, în forma lor actuală, să afecteze calitatea și coerența procesului educațional. În mod firesc, ar fi fost de dorit să existe o dezbatere privind reducerea încărcării orare a programelor școlare și o dimensionare a timpului petrecut la școală de către elevi în acord cu capacitatea lor, etapele de dezvoltare psiho-emoțională ale acestora, precum și cu profilul absolventului. O modificare bruscă, nefundamentată, riscă să producă efecte dezastruoase pentru întreaga comunitate școlară.
Menționăm că celelalte prevederi ale legii sosite la promulgare sunt de natură să creeze un impact pozitiv. Astfel, ea include măsuri privind combaterea bullying-ului, precum și o serie de prevederi menite să crească accesul la educație a unor copii care nu aveau acest acces până acum, de exemplu, cei fără Cod Numeric Personal.
Cu toate acestea, modificarea articolului 66 din Legea Educației Naționale face necesară reexaminarea textului de lege.
Ca observație generală, ar trebui ca orice inițiativă legislativă care are efecte atât de ample asupra sistemului educațional să ia în considerare și alte procese aflate în derulare – de exemplu, reforma curriculară și viziunea proiectului „România Educată”, lansată în dezbatere publică de Președintele României la începutul lunii decembrie a anului trecut.
Dacă aveți întrebări privind acest subiect sau privind proiectul „România Educată”, vă stau la dispoziție, mulțumesc!
Sesiune de întrebări și răspunsuri:
Jurnalist: Aș vrea să vă întreb în legătură cu ultimele declarații pe care le-a făcut doamna ministru Ecaterina Andronescu, acelea că plagiatul este cea mai mică problemă a învățământului românesc. Cum priviți dumneavoastră această declarație făcută de doamna ministru? Și, dacă îmi permiteți, știu că se lucrează la o nouă Lege a Educației, spunea doamna ministru că va fi gata până în martie, ați fost consultați în vreun fel, Palatul Cotroceni a fost consultat pentru această nouă lege?
Consilier de Stat Ligia Deca: În legătură cu noua Lege a Educației, doamna ministru Andronescu a afirmat că, atunci când va exista o structură a noii legi, vom avea o discuție pe baza acesteia. În plus, a rămas că ne vom vedea la începutul acestui an pentru a avea o discuție mai amplă. Cealaltă întrebare, referitoare la declarațiile doamnei Andronescu vizavi de fenomenul plagiatului, nu este chiar în linia întrebărilor pe care am afirmat că le voi prelua, însă personal cred că nicio problemă nu poate fi remediată fără să acceptăm efectele ei negative pe de-a-ntregul.
Jurnalist: Anul trecut vorbeați despre o consultare a partidelor politice pe proiectul „România Educată”. Voiam să știu dacă au fost invitate partidele la o asemenea discuție până acum, și când ar putea să aibă loc, dacă nu.
Consilier de Stat Ligia Deca: Domnul Președinte a afirmat, într-adevăr, că partidele politice vor fi consultate. În momentul în care vom stabili o dată în acest sens, o vom face publică.
Jurnalist: De ce aceste modificări aduse la Legea Educației au avut nevoie de o conferință de presă, pe când altele, pentru că nu e prima modificare la legea învățământului pe care Președintele o trimite la reexaminare, nu au avut nevoie?
Consilier de Stat Ligia Deca: Am considerat că efectele negative ample și în cascadă ale acestei inițiative legislative trebuie explicate publicului, pentru că, altfel, se poate interpreta greșit că reducerea numărului de ore pentru ciclul primar, gimnazial și liceal ar fi un lucru bun. Așa cum am spus, este de dorit să dimensionăm timpul petrecut la școală în funcție de profilul absolventului sau de capacitatea copiilor, însă în niciun caz nu este de dorit să bulversăm întregul sistem făcând această schimbare fără niciun un studiu de impact.
Jurnalist: Aduceați în discuție inițiativa Administrației Prezidențiale, proiectul „România Educată”. La celelalte modificări ați cerut Parlamentului să țină cont de această inițiativă? Au mai fost în decembrie trei sau patru modificări la legea învățământului.
Consilier de Stat Ligia Deca: Reforma curriculară este un proces care afectează toate palierele sistemului educațional. Proiectul „România Educată” tocmai asta și-a propus, ca astfel de schimbări să fie făcute în conformitate cu o viziune pe care toți actorii din educație să o susțină. De aceea, atunci când o astfel de inițiativă legislativă atentează la baza filozofiei educaționale, am considerat necesar să comunicăm pe acest subiect.
Jurnalist: Ce propuneri în plus ați primit pentru proiectul „România Educată”, în urma lansării în dezbatere publică?
Consilier de Stat Ligia Deca: Am primit deja peste 200 de e-mailuri pe adresa de e-mail pe care am anunțat-o pentru dezbaterea publică, o serie întreagă de mesaje prin intermediul paginii de Facebook și urmează să anunțăm calendarul evenimentelor de consultare. Deci, deja avem o reacție îmbucurătoare. Au existat și în presă o serie întreagă de analize. Le colectăm pe toate și promitem să facem publică o analiză a acestora și, evident, documente finale vor lua în considerare toate aceste contribuții.
Jurnalist: Președintele Klaus Iohannis declara că prin acest proiect „România Educată” se dorește desființarea, sau cel puțin se propune desființarea, inspectoratelor școlare. Voiam să vă întreb dacă aveți un punct de vedere de la Ministerul Educației până acum cu privire la această propunere?
Consilier de Stat Ligia Deca: Nu am avut încă un dialog pe acest subiect, însă întreg subiectul guvernanței în educație, care include modul în care organizăm structurile de coordonare, va avea loc în acest an. Practic, discuția privind ce se întâmplă cu structurile de tip inspectorat sau care va fi rolul lor pe viitor urmează să aibă loc.
Jurnalist: Spuneți că prin reducerea numărului de ore mai mulți profesori pot rămâne fără locuri de munca. Aveți vreun impact, vreun calcul făcut referitor la acest lucru?
Consilier de Stat Ligia Deca: Am primit semnale de la federațiile sindicale care au afirmat că fiecare oră în minus la oricare dintre cele 3 niveluri de educație înseamnă o reducere masivă a numărului de norme, deci și a numărului de dascăli care lucrează în învățământ. Chiar dacă scăderea numărului de elevi poate genera o astfel de nevoie, este clar că nu avem o analiză de impact prin care legea să ne spună exact ce înseamnă asta, câte ore se reduc, câți profesori ar trebui fie să fie reprofilați, fie să iasă din sisteme, iar o asemenea măsură fără o consultare reală și fără acea analiză despre care vorbeam cred că nu este în niciun caz oportună.
Jurnalist: Liderii de sindicat v-au transmis, au făcut ei ceva calcule?
Consilier de Stat Ligia Deca: Nu au făcut calcule numerice, însă ne-au transmis că probabil vor exista mii de posturi disponibilizate.
Vă mulțumesc! Dacă nu există și alte întrebări, eu vă urez o zi bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu