Supraviețuiește numai cel care este conștient de ce se întâmplă. Nu folosește la nimic să închizi ochii

18:05 | 28 Ianuarie 2019
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 28 ianuarie a.c., la Palatul Cotroceni, o alocuțiune în cadrul ceremoniei de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului.

„Domnule Președinte al Federației Comunităților Evreiești din România,
Domnule Președinte al Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului,
Domnule deputat,
Domnule Mare Rabin,
Excelențe,
Doamnelor și domnilor,

Suntem împreună astăzi fiindcă avem datoria să ne amintim.

La începutul fiecărui an, în preajma zilei de 27 ianuarie, ne îndreptăm gândurile către cei care și-au pierdut viața în urma celei mai odioase campanii de exterminare sistematică pe care a cunoscut-o omenirea vreodată.

Cu acest prilej, mi-am dorit să îi onorez, în numele statului român, pe unii dintre ultimii supraviețuitori ai Holocaustului, dar și pe cei care promovează și se îngrijesc de memoria acestei tragedii.

Acum 74 de ani, se deschideau porțile infernului dezlănțuit pe pământ, ale lagărului morții de la Auschwitz-Birkenau, cel mai mare și cel mai cunoscut loc unde au fost masacrați oameni la scară industrială.

Când flăcările morții au încetat să mai mistuie femei, copii, bătrâni și bărbați, ucigașii au lăsat în urmă o cifră copleșitoare. Aproape 6 milioane de evrei și nu numai au fost asasinați în Holocaust. Aceasta nu este o cifră rece, ci o întreagă lume nimicită! Când s-au deschis porțile spre libertate ale lagărului morții către o nouă viață, prea puțini mai erau acolo să o primească.

Puținii supraviețuitori care sunt astăzi mărturisitorii celui mai cumplit episod din istoria noastră recentă poartă în suflet răni adânci.

Ne gândim și medităm la tragedia Holocaustului, deși cunoaștem mai degrabă chipurile și biografiile criminalilor decât pe cele ale victimelor lor.

Ca morții să nu aparțină nimănui, făptașii și-au dorit întotdeauna să le șteargă numele. De aceea, astăzi, numindu-i pe cei care au supraviețuit ca martori ai lumii dispărute, aduc un pios omagiu și fac un lucid îndemn împotriva uitării tragediei nesfârșite prin care au trecut ei și neamul lor. Paul, Lea, Meir, Sandra, Andrei, Anette, vă rog să acceptați această modestă recunoștință, prin distincțiile înmânate astăzi, din partea mea și a întregului popor român!

Onorată audiență,

Întâlnirea noastră îmi oferă prilejul de a sublinia progresele notabile pe care România le-a făcut în direcția prezervării memoriei Holocaustului și a combaterii antisemitismului, rasismului, xenofobiei și intoleranței.

Încă de la debutul mandatului meu de Președinte, mi-am asumat misiunea de a apăra și cinsti memoria victimelor Holocaustului. De atunci, câteva realizări concrete au consolidat această promisiune.

Amintesc actualizarea și întărirea legislației în domeniu și rezultatele excelente obținute de țara noastră în timpul Președinției române la cârma Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului. Subliniez, de asemenea, susținerea constantă pe care am acordat-o proiectului Muzeului Național de Istorie al Evreilor și Holocaustului, care, constat, a reușit să avanseze foarte bine.

Mă bucur să observ că forțele politice au ajuns la un consens și sper că acest proiect va deveni realitate, în relativ scurt timp.

Sunt convins că acest muzeu va fi mai mult decât un spațiu simbolic, va funcționa ca o resursă educațională importantă, mai ales pentru tinerele generații. Educația reprezintă cea mai puternică armă pe care o are o societate pentru a rezista în fața încercărilor de otrăvire a democrațiilor prin manifestări extremiste, populiste, antisemite și xenofobe.

Existența acestui Muzeu, alături de celelalte măsuri amintite, este vitală pentru o luptă autentică împotriva curentului negaționist latent și a tuturor tendințelor care încă mocnesc amenințător în statele europene.

Îndemnul meu pentru autorități, dar și pentru cetățeni, este să nu ne oprim aici, ci să continuăm!

Este nevoie să perseverăm în toate aceste eforturi pentru că încă există, din păcate, o creștere alarmantă a curentelor naționaliste și extremiste și, mai mult, ne confruntăm la nivel european cu o intensificare a manifestărilor violente, a sentimentelor de ură, a tendințelor antisemite și xenofobe.

Toate aceste derapaje contravin, fără echivoc, unei culturi bazate pe valorile europene fundamentale și sunt consecințe ale unei lipse de cunoaștere și informare.

Doamnelor și domnilor,

«Istoria este ceea ce avem cu toții și putem împărtăși cu toții», spunea un reputat istoric american, Timothy Snyder, subliniind că istoria Holocaustului nu a luat sfârșit, întrucât precedentul său este etern. Cu toate eforturile noastre, nici o faptă de respect și de redare a demnității, oricât de nobilă și de solară ar părea, nu poate anula o crimă.

Antidotul răului nu poate fi decât o acțiune de salvare a viitorului prin recunoașterea capcanelor ideologice și printr-o atentă examinare a faptelor politicienilor și a susținătorilor lor. În ultimele șapte decenii, lumea s-a schimbat și, totuși, instrumentele politicului au rămas aceleași.

Să nu uităm că, în numele unui așa-zis ideal suprem, schimbând legi și capturând instituții una câte una, s-a consolidat regimul nazist.

Percepția că politicienii, care reprezintă oamenii și interesele lor, au dreptul să calce în picioare adevăruri, să identifice dușmani, să dea vina pentru eșecurile lor pe diferite categorii de cetățeni reprezintă o filosofie toxică.

Astăzi, în tentativa lor nesăbuită de a se salva de justiție și de a-și prezerva puterea, unii politicieni învinuiesc magistrați, blamează multinaționalele viclene, cum zic ei, și diabolizează Uniunea Europeană, descrisă drept abuzivă și trufașă.

După cei arătați acum cu degetul, ar urma alții, apoi alții, și tot așa până când indistincția și căutarea continuă a vinovaților s-ar transforma în pretextul perfect pentru acapararea statului.

Îmi aduc aminte o frază din memoriile lui Hédi Fried, supraviețuitoare deportată la Auschwitz, din Sighetul aflat sub ocupație maghiară, și pe care am decorat-o acum trei ani: «Supraviețuiește numai cel care este conștient de ce se întâmplă. Nu folosește la nimic să închizi ochii».

Așadar, trecutul este un avertisment mereu actual, iar efortul de a-l înțelege nu este niciodată îndeajuns.

Este datoria noastră să prevenim și să anihilăm orice acțiune menită sa destabilizeze pacea și să aducă atingere valorilor europene fundamentale.

Este, totodată, datoria instituțiilor, dar și a funcționarilor statului român să-și protejeze cetățenii, prin toate mijloacele, să salvgardeze statul de drept, democrația, să garanteze pacea socială și respectarea valorilor esențiale.

Stimate doamne și stimați domni,

Vă mulțumesc pentru energia pe care fiecare dintre dumneavoastră o investește pentru ca acest capitol al istoriei să fie transmis și înțeles cum se cuvine!

Să respectăm memoria victimelor, să ne asumăm lecțiile trecutului și să continuăm să cultivăm în societatea românească principiile toleranței, acceptării, solidarității și respectului!

În final, vă cer tuturor să ne rugăm în tăcere pentru cei dispăruți! Vă rog să păstrăm un moment de reculegere!

Fie ca amintirea victimelor să rămână veșnică în inimile noastre!

Vă mulțumesc!”