Despre jurnalism

Ziarul „Adevărul” preia un articol de la „Dilema Veche”, scris de Andrei Pleșu: „Citiri și recitiri”. Preiau doar partea despre presă, fără a considera că celelalte paragrafe sunt inferioare ca mesaj. Dimpotrivă. Chiar și experiența personală  a autorului este importantă pentru că ne arată că există și starea de normalitate și că în administrația publică există și oameni deosebiți. Cumva, trag eu concluzia, negativismul promovat de presă dar și unii comentatori pe rețelele de socializare este ceva în genul „negaționalismului” lui Dăncilă.

Dar să pun cele scrise de Andrei Pleșu.

„„Mario Vargas Llosa (Civilizaţia spectacolului, Humanitas, 2017):
 „Graniţa care despărţea, prin tradiţie, jurnalismul serios de cel de scandal a devenit tot mai laxă, s-a umplut de breşe, iar în multe cazuri chiar a dispărut, ajungîndu-se în prezent pînă acolo încît e greu să mai faci diferenţa între diversele medii de informare. Fiindcă una dintre consecinţele transformării divertismentului şi distracţiei în valoare supremă a unei epoci e aceea că, în zona informaţiei, se produce, pe nesimţite, o răsturnare greu de sesizat a priorităţilor: ştirile ajung să fie importante ori secundare mai ales – sau, uneori, exclusiv – nu atît pentru însemnătatea lor politică, economică, socială şi culturală, cît pentru caracterul lor de noutate, de surprinzător, neobişnuit, scandalos şi spectaculos. Fără să-şi fi propus aşa ceva, jurnalismul din zilele noastre urmează direcţia culturală dominantă, caută ca, informînd, să distreze şi să amuze, iar rezultatul inevitabil, din pricina deformării subtile a obiectivelor lui tradiţionale, este proliferarea presei light, uşoară, simplă, superficială şi distractivă, care, în unele cazuri extreme, dacă nu are la îndemînă informaţii scandaloase, le fabrică ea însăşi.“ No comment!

P.S. Pe forumuri şi în felurite „contribuţii“ din presa vorbită sau scrisă, am primit, de a lungul anilor, o sumedenie de înjurături care, dacă aş fi fost mai slab de înger, mi-ar fi suspendat definitiv dorinţa de a scrie, de a mă manifesta public într-un fel sau altul. Mi-au trebuit consistente resurse de stoicism, resemnare, smerenie şi umor ca să nu mă opresc. E drept, s-a întîmplat să fiu răsplătit şi cu bune cuvinte, cu prietenească solidaritate, cu bună cuviinţă. Şi le mulţumesc tuturor celor care m-au onorat cu astfel de încurajatoare mesaje. Dar ţin să fac o specială menţiune pentru cei puţini, foarte puţini, care îmi scriu cu titlu personal, fără măcar să-mi dea şansa să le răspund direct: îmi trimit o scrisoare caldă, generoasă, dar nu-şi dau decît numele, fără adresă, aşadar fără să aştepte o reacţie pe măsură. Aşa mi-a parvenit, de curînd, la redacţia Dilemei vechi, o misivă a doamnei Liliana Szasz, însoţită de un articol din Glasul Maramureşului, semnat de dl Gheorghe Pârja. Le mulţumesc amîndurora şi mă întreb dacă nu cumva cei mai importanţi prieteni nu sînt tocmai aceia pe care nu-i vei întîlni niciodată faţă către faţă...””

***

Ne rămâne doar să distingem între jurnalismul serios și cel de scandal. O parte dintre noi pentru că altă parte nu are nici dorința și nici capacitatea de a înțelege „știrea serioasă”! Ea există dar nu are prea mulți „adepți”. Citind pasajul din Mario Vargas Llosa putem pune de o parte și de alta, la jurnalism serios și la jurnalism de scandal posturile Tv și publicațiile, print sau on-line.

Nu cred că voi comite o greșeală dacă voi spune că și asociațiile constituite de oameni, de la partide politice la ONG-uri aleg să comunice presei doar informații care să sprijine „jurnalismul de scandal”. Scandalul atrage. Informația serioasă este acceptată doar de un număr restrâns de persoane. În special de persoanele care conștientizează că libertatea lor impune o responsabilitate echivalentă. Obligația de a informa corect cetățenii când publici știri este o condiție a libertății de exprimare.