Se afișează postările cu eticheta remaniere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta remaniere. Afișați toate postările

miercuri, 21 noiembrie 2018

Remanierea nu ajunge. Trebuie sa plece toti!

Preiau o postare a senatorului PNL Florin Cîțu, pentru că vine în sprijinul nevoii noastre pentru o corectă informare cu privire la starea țării sub aspect economic.

Este evident că fiind senator PNL va contesta măsurile luate de coaliția iliberală PSD-ALDE însă el face mult mai mult decât o simplă opoziție. Vine cu analize bine fundamentate pe aspecte care țin de fundamentul economiei. Iar aici, guvernarea PSD-ALDE cu sprijinul larg al UDMR este repetentă, cu mult în urma poziției de corijent! Este un dezastru care va afecta „buzunarul” fie cărui român! Indiferent de simpatiile lui politice!

Valoarea banului din buzunarul nostru nu crește odată cu declarațiile triumfaliste ale guvernanților PSD-ALDE! Dimpotrivă. Este posibil să scadă. Iar declarațiile lor triumfaliste pot fi chiar o încercare de acoperire a unei situații mai rele pentru posibilitatea noastră de a achiziționa bunuri și servicii necesare vieții din resursa financiară la care avem acces în mod obișnuit.

Recomand lectura postărilor lui Cîțu de pe Facebook sau preluate de presa care nu le deformează. Iar eu le preiau (nu pe toate) și le pun aici deoarece am observat că sunt persoane care citesc ce pun pe blog, unele dintre ele neavând cont pe Facebook de unde le preiau!

***

Remanierea nu ajunge. Trebuie sa plece toti!

Prabusirea economiei in cifre recunoscuta oficial de Comisia Nationala de Strategie si Prognoza.

La inceputul anului Comisia Nationala de Strategie si Prognoza la ordinul duoului toxic pentru Romania, Dragnea - Valcov, “estima” indicatorii economici care au stat la baza legii bugetului. Totul trebuia sa dea bine pe hartie, ca asa a zis sefu’.

Dupa 10 luni avem dovada ca au mintit. Sunt acolo oameni care stiu foarte bine acest lucru dar stiu ca nu pot sa lucreze in sectorul privat asa ca mint pentru Dragnea.

Exemple.

CNSP promitea o crestere economica de 6.1% pentru 2018. Acum, dupa ce a reasezat datele sa iasa rectificarea pozitiva, estimeaza o crestere economica cu 2 puncte procentuale mai mica pentru 2018!!

Despre preturi, CNSP ne garanta o rata medie a inflatiei pentru 2018 de 3.1%. Acum, dupa dezastrul din economie, recunoaste esecul minciunilor PSD-iste si estimeaza o rata medie de 4.7%!!! Asta doar pentru preturile bunurilor de consum.

Cea mai grava manipulare a CNSP+Dragnea+Valcov apare la estimare deflatorului-dinamica tuturor preturilor din economie. La inceputul anului promitea o crestere a preturilor de 2.1% iar acum recunoaste efectele devastatoare ale guvernarii si estimeaza o crestere a preturilor de ….5.9% in 2018!!!

Este clar ca nici CNSP care raspunde direct la ordinele lui Dragnea+Valcov nu mai poate maslui foarte mult datele. Este caz penal totusi. Dezastrul din realitatea economica i-a lovit si pe ei peste ochi.

Dar CNSP recunoaste doar partial dezastrul, deocamdata. Care este de fapt situatia REALA din economie?

Veniturile la buget mai confirma prabusirea. Mai mici cu 12 miliarde de lei dupa 9 luni fata de ce era estimat la inceputul anului.

Sau putem sa mai vedem o fata a dezastrului daca ne uitam la reducerea cheltuiellor bugetate pentru investitii, la concedierile din sectorul bugetar, dobanzile din ce in ce mai mari pe care le cer investitorii cand imprumuta statul roman.

Si mai avem dovezi.

Investiille straine directe sunt la minim istoric.

In fine, situatia economica fragila este surprinsa si de gradul de acoperire a datoriei publice din rezervele de la BNR care a scazut la 72% fata de 80% la inceputul anului. Asta chiar e dura si explica de ce cresc asa rapid dobanzile.

Pe scurt:

- cresterea eonomica se prabuseste
- preturile explodeaza
- investitorii ne ocoloesc
- investitiile sunt taiate
- deficitul bugetar explodeaza (se incaseaza mai putin decat se cheltuie = imprumuturi si taxe mai multe si mai mari)
- dobanzile cresc si pun frana si mai tare economiei

La finalul lui 2018 avem o economie care se prabuseste, in care cresc preturile dobanzile si din care forta de munca continua sa plece cu o viteza de 300 de tineri pe zi.

Oare este asa de greu sa estimam ce urmeaza? Nu. Dragnea-Valcov au aruncat economia in criza. Nici macar institutiile statului care respecta cu sfintenie ordinele lui Dragnea, nu mai pot ascunde asta.

O remaniere nu rezolva problema Romaniei. Trebuie sa plece toti!

#2020RomaniaFaraPSDsiALDE #FaraCompromisuri

***

Mai jos sunt unele răspunsuri ale lui FlorinCîțu la comentariile unor „prieteni” de pe pagina lui de Facebook. Le preiau pentru că lămurește una din marile „neclarități”.

„Florin Cîţu - asa zisii pucisti din PSD promit multe pe holurile Parlmamentului dar o fac pentru a ajunge "revolta" lor la Dragnea. Dupa aceea primesc o functie in partid si isi reconsidera pozitia. PSD-istii nu vor da jos un guvern PSD pentru a lasa loc opozitiei. Trebuie sa fim realisti. Scopul asa zisilor pucisti este de a-l da jos pe Dragnea si de a prelua puterea in partid. Dar pentru Romania, nu se schimba nimic. Toti sunt la fel si trebuie sa plece toti. Ori alegeri anticipate ori ii dam jos votand #PNL la europarlamentare, locale si parlamentare.(este opinia mea, poate colegii din PNL vad altfel lucrurile)

Florin Cîţu - Nu mai spun ca UDMR nu va vota impotriva PSD. Si lor le place la guvernare.

Florin Cîţu - iar ALDE .... nu-i scoti de acolo nici cu jandarmii. s-au lipit de scaune

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Au ratat. Și pentru ei și pentru România

S-a terminat și mascarada „remanierea Guvernului” la PSD și ALDE. PSD a făcut un pas, mai mic, ALDE nu face pasul. Tăriceanu și gașca lui de la ALDE au devenit mai „buni” decât pesediștii în lupta pentru apărarea infractorilor și a politicienilor cu probleme penale.

Dacă stau mai bine să mă gândesc, cei din ALDE răspund astfel acelei părți din societate care se regăsește în zona infracțională, lupta împotriva Justiției devenind pentru ei un scop al vieții. Partidul politic este reprezentantul acelui electorat care se regăsește în ideile politice ale partidului respectiv. Zona infracțională din România se regăsește politic la ALDE dar și la PSD. Cele două partide își dispută infractorii României ca bază electorală. După câte se pare, având în vedere prezența la vot din decembrie 2016, zona infracțională din România a înțeles mai bine cât de important este să te duci și să votezi. Îți duci partidul la guvernare, ai „liniște” 4 ani de zile. Mai ales dacă printre obiectivele partidului pe care îl susții sunt obiective care limitează puterea Justiției.

Din ce citesc la unii și la alții, observ că lumea este nemulțumită. Singurii mulțumiți sunt votanții PSD, ALDE și a altor formațiuni sau grupuri (ONG-uri) care se simt mai bine lângă cele două partide intrate în Parlament. Ceilalți nu sunt mulțumiți. Nu au votat cu PSD sau ALDE sau nu au votat de loc. Nu s-au gândit că o guvernare se face cu cei activi economic și administrativ. Reglementările economice, comerciale, administrative etc. ale Guvernului au ca țintă populația activă și nu populația asistată social sau „protejată” ! Paradoxul este că cei care nu contribuie la „mersul” țării au decis pentru cei care contribuie. Este ireal ! Masochism ?

Remanierea guvernamentală s-a realizat doar pe ici-colo, acolo unde Corina Crețu (spun „vorbele”) a arătat cu degetul: Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, nu pentru că nu sunt „excepționale” ci pentru că la Bruxelles au unii niște idei care nu se prea împacă cu spiritul politicienilor din România. Așa că „fetele” au fost retrase de la decizia guvernamentală și au fost „relocate” în funcții care nu ridică probleme în relațiile cu Comisia Europeană. Dar nici înlocuitorii nu sunt cu stea în frunte! Vom vedea ce va mai fi, pentru că în scurt timp vom ajunge la mai multe informații.

Senatorul PNL, Alina Gorghiu sintetizează bine cele petrecute. Nu se referă la nimicuri (preluate și aprig dezbătute de televiziunile și presa care se adresează voyeur-ilor), privește la imaginea generală a statului de drept și observă anomaliile.

Concluzia: este cu siguranță o înfrângere a lui Dragnea care nu ține de ecuația remanierii Guvernului, cât de eșuarea clară a agendei sale, în primul rând cea legată de războiul personal cu miza justiției. Liderii PSD vor înțelege curând acest lucru. 

Această situație se materializează prin sondajele de opinie pentru că de aici a pornit lupta din interiorul PSD. Partidul se prăbușește în sondaje și nimeni nu vrea să își asume vina și cu atât mai puțin, erorile lui Dragnea.

Manevrele neîncetate împotriva justiției au eșuat, programul de guvernare a eșuat, proiectul politic bazat pe suport de la pensionari și bugetari a eșuat, modelul de guvernare gândit de Dragnea cu premieri–marionetă a eșuat. 

Și dacă a eșuat în primul an de putere și de guvernare, vremuri mai bune nu vor veni. Nimeni nu a avut un prim an de guvernare atât de prost, niciodată populația nu s-a ridicat în felul acesta împotriva unei guvernări în primul an de guvernare (în stradă, în sondaje, sindicatele etc)

Las celor mai pricepuți domeniile în care nu am de gând să mă bag. Justiția și statul de drept însă, ar trebui să ne preocupe pe toți. Deocamdată, după părerea mea, Justiția este pe primul loc în lista noastră de preocupări. Obținerea de către PSD și ALDE a „succesului” în lupta împotriva Justiției duce la dispariția statului de drept în România. Iar pericolele sunt. Sunt mari pentru că la Ministerul Justiției a ajuns „o somitate” profesională, un personaj care a avut cam tot ce putea să aibă în cariera sa profesională: profesor universitar, judecător constituțional, membru plin al Comisiei de la Veneția, avocat iar acum ministru al justiției. Trecut prin ciur și dârmon în profesiile juridice știe cum să răspundă comenzii politice.  Și răspunde. Uluitor de perfid și cu o aplecare vădită contra existenței statului de drept așa cum este el prevăzut în Constituție.

Informațiile curg. Ultima găselniță a lui Tudorel Toader este să subordoneze Inspecția Judiciară unui organism consultativ creat în 2016 de ministrul Raluca Prună cu scopul de a sprijini acțiunea ministerului pentru reforma legislației în domeniul Justiției. Încăpățânarea lui Tudorel Toader de a lua „puterii judecătorești”, reprezentată de CSM, organismul de control administrativ al activității magistraților este absurdă. Acțiunea este clar orientată către controlul politic asupra Justiției.

O altă informație ne spune că Tudose ar fi afirmat la CEx-ul PSD că așa-numitele proiecte ale Justiției sunt doar niște idei desfășurate pe hârtii, nu există un proiect închegat care să aibă aspectul formal al unei inițiative legislative - Marius Pieleanu a spus-o la Antena 3. Dragnea și Tudose au scăldat-o la declarațiile de final unde au vrut să arate că PSD a ieșit întărit din criză: vor stabili în curând dacă „legile” justiției vor merge la Parlament pentru procedura parlamentară sau vor urma o procedură doar la nivelul Guvernului (un OUG ceva?!).

Cu referire la ultima năstrușnicie a lui Toader Tudorel am văzut reacții. Aștept ca PNL să acorde Justiției același interes cum acordă, de exemplu, pentru problemele economice sau administrative. Pentru că la PNL sunt juriști foarte buni!

duminică, 14 decembrie 2014

Mare harababură pentru ... nimic. Guvernul Ponta IV.

Senzațional, formidabil, exploziv, de neînchipuit, bla-bla-bla titrează mediile de informare favorabile noului guvern Ponta, unul restrâns, remaniat, reformat, reașezat, o strânsură cu nume, unele onorabile însă cu puteri mici. Foarte mici. Nu are viitor. Sper eu. Speră mai mulți.

Azi, Ponta îl va anunța. Mâine poate să îl prezinte Parlamentului. O zi-două durează votul în comisii și aprobarea lui în plen odată cu legea bugetului. Mare parte dintre miniștrii nou veniți nu au treabă cu bugetul. Nu au lucrat la el, vor fi simpli executanți ai unor „ordine” politice. Până la depunerea jurământului de către Klaus Iohannis, noul Cabinet va depune jurământul în fața lui Băsescu. Ar fi ultimul act al coabitării Băsescu-Ponta.

Nu am de gând să apreciez pe vreunul dintre cei care vor fi miniștri. Nici nu am de gând să gândesc ce ar putea face ei pentru mai binele țării. Am vaga impresie că această remaniere, reorganizare este doar pentru a fi făcută. PSD readună, sub umbrela ministerelor tradiționale, toate ramificațiile secundare ale ministerelor inventate de ei în 2012 pentru a împiedica PNL (pe atunci partener de guvernare) să își pună în aplicare programele proprii, așa cum au fost ele convenite la formarea USL.

Noul guvern Ponta umple spațiul mediatic. Legea bugetului a trecut pe planul II. Impresia generală este că PSD este singurul care există. Undeva, acoperit de ceața tăceii, PNL clocește. Nu spune mare lucru, nu critică excesiv, nu contrează. Tace și dracu știe ce face. A tăcut pe timpul campaniei pentru prezidențiale și a câștigat Iohannis. Candidatul la funcția de premier al PNL își vede de treabă. Construiește programul alternativ de guvernare, proiectul alternativ de buget, alege viitorii candidați pentru funcțiile de miniștri, se gândește la viitoarele alianțe și stabilește cât și cum vor da din putere. Nu tac ei degeaba, ce naiba !

Tăcerea PNL scoate în evidență gălăgia din PSD și contrele dintre noii aliați. Presa, avidă de informație, nu scapă ocazia să apeleze la cei vizibili pentru „bombele de presă”. Și vin, vin unele după altele. În PSD se ascut cuțitele și se comit agresiuni, Tăriceanu a devenit important, mai important ca UNPR-ul interesului național al lui Oprea care s-a hotărât să dea un șah periculos PSD - ei susțin doar un cabinet condus de Victor Ponta ! Tăriceanu a devenit mai important chiar și decât PC-ul lui Voiculescu condus de „băiatul cu mapa a lui Ponta”, Daniel Constantin. Nici UNPR și nici PC nu trec pragul lui 5% în toate sondajele, măsluite sau nu. Tăriceanu are acel 5% care îl face „credibil”. Cât timp ? Nu prea mult.

Peste toate se suprapune tâmpenia politică. Tehnic, orice idee de organizare a statului și a funcționării instituțiilor acestuia este posibilă. Politic însă, poate avea consecințe nu doar nedorite ci chiar catastrofale, mai ales pentru un stat care are pretenția că este democratic. Ce mă deranjează pe mine, este faptul că cei din PSD, în special Ponta, Dragnea și toți cei care îi susțin, vor să modifice organizarea și funcționarea statului pentru că ei nu mai pot controla propriul partid. Este un comportament tipic unui partid care vrea să fie confundat cu statul. Așa a procedat PSD sub conducerea lui Năstase când au modificat Constituția. Nu mai spun de legile țării. Comportamentul PSD nu s-a schimbat. Este același partid care vrea să fie statul.

Ce viitor va avea noul guvern Ponta ? Dracul știe. Eu nu îl văd. Așa cum nu cred în bugetul făcut acum. După cum este făcut, Ponta și ai lui spun că alimentarea bugetului este sigură, că vor avea chiar un surplus de finanțare pentru scăderea sau eliminarea unor impozite. Aiureli. Din ce au planificat anterior, nu au putut cheltui pentru că fie nu au avut bani, fie au dat drumul la pomeni. cel puțin o treime din bugetul anual pentru investiții nu a fost nici acumulat și nici consumat. Degeaba au băgat acum cu 9 miliarde mai mult dacă ei în 2014 au cheltuieli mai mici, efectiv realizate, decât în 2013. Și în 2014 au planificat mai mult ca în 2013 ! Degeaba asigură cheltuieli, pe hârtie, pentru cofinanțare dacă legislația aferentă nu a fost promulgată. Unele acte normative nici nu sunt scrise ! Degeaba planifici acțiuni dacă nu ai fost în stare să pui de acord legislația română cu acquis-ul comunitar. Marii specialiști ce au îndeplinit demnități în guvernele Ponta de până acum au fost atât de performanți încât am ajuns în criză. O criză legislativă. După ce vom fi sancționați de UE pentru că nu am reformat legile le vom reforma, vom adăuga legile pe care le-am ocolit și abia apoi vom constata că planificarea bugetară propusă de guvernul Ponta III este cam pe alături.

Nu trebuie să ne punem speranțe în noul guvern pentru că odată cu instalarea în funcție a lui Klaus Iohannis nu știm ce urmează să se întâmple. Pe ici colo apare câte un pesedist sau aliat al PSD care îi dă „sfaturi” lui Iohannis să nu influențeze cumva majoritatea din Parlament și să sprijine demiterea guvernului Ponta. Că vezi Doamne ar fi împotriva Constituției. Ei bine, PSD face acum valuri însă are „morcovul” băgat în fund cu tot cu frunze. După investirea lui Iohannis, ce se va alege de toată „munca” lor ?!

luni, 3 martie 2014

Liderii PSD interpretează Constituția în stil băsescian. Violând-o.

O particularitate a zilelor politice actuale este modul în care Constituția este interpretată.

Pe timpul alianței cu PNL, PSD a optat pentru o interpretare a Constituției nu doar în litera ei ci și în spiritul ei. După despărțirea de PNL, PSD a adoptat modelul băsescian. Se opresc doar la litera constituției fără a mai admite coroborarea unor prevederi cu altele pentru a vedea spiritul Constituției. Fără a mai vedea „bunul simț” politic și spiritul democratic care trebuie să guverneze comportamentul politic.

Culmea culmilor este atinsă de Traian Băsescu. Tocmai el, „inventatorul” violului asupra Constituției vine și ne vorbește despre „spiritul” ei. Și vorbește bine, fără doar și poate.

Am mai scris că potrivit literei Constituției, nimeni nu poate obliga pe primul-ministru să demisioneze. Pe facebook am mers chiar mai departe și am dezvoltat o situație în care un prim-ministru în funcție își poate scoate chiar propria formațiune politică de la guvernare, dacă își poate atrage sprijinul politic în Parlament de la alte formațiuni politice care să îi asigure acea majoritate care să îi aprobe un program de guvernare și o listă de guvern. Situația asta ne arată că avem o Constituție permisivă. Foarte permisivă. Atât de permisivă încât permite călcarea în picioare a ordinii democratice în țară dacă un individ sau altul, aflați în pozițiile de Președinte al României sau prim-ministru, are chef să își arate mușchii. Așa cu Traian Băsescu și-a arătat mușchii în mandatele sale, așa face și Victor Ponta acum. Culmea este faptul că ce face Victor Ponta este constituțional ! Iar Curtea Constituțională care a judecat până acum doar pe litera Constituției este posibil să facă la fel și în continuare astfel încât Constituția va deveni cartea de căpătâi a guvernărilor antidemocratice. Exact opusul scopului pentru care a fost scrisă și aprobată de populație prin referendum.

Cheia problemei este legitimitatea unui viitor Guvern Ponta.

Traian Băsescu, la ProTv a făcut următoarele afirmații:

„„(...) Preferă să se ducă în Parlament (n.r. premierul Victor Ponta) cu o modificare vastă de structură guvernamentală. Cred că premierul Ponta nu a citit foarte bine Constituţia. Articolul 102 spune foarte clar că programul guvernului se votează de Parlament, ceea ce înseamnă un vot pentru întregul guvern. Şi aici avea dreptate Antonescu, într-o interpretare consistentă a Constituţiei, că această schimbare, prin aducerea UDMR, practic înseamnă un nou guvern care trebuie să vină pentru învestitură şi, de ce nu, şi un premier redesemnat

Pentru că la instalarea unui guvern nu se instalează doar miniştrii, se aprobă şi un program. Iar noul program al guvernului va suferi modificări consistente. În mod normal, schimbând, aducând ca aliat UDMR este o schimbare masivă şi de program şi de structură a partidelor care susţin în Parlament guvernul

Ar trebui să vină (n.r. premierul pentru reînvestire). Dacă nu vine va fi o încălcare a Constituţiei. Probabil că voi ataca hotărârea Parlamentului la Curtea Constituţională, nu de altceva, nu vreau să creez un precedent urât în interpretarea Constituţiei României'', a explicat Traian Băsescu, duminică, la Pro Tv””.

Și are dreptate. Perfectă dreptate. Pentru că ne aflăm în fața unei adevărate schimbări de identitate politică. La investitură, potrivit art. 103 alin. (1) din Constituție, a fost un candidat pentru funcția de prim-ministru numit de USL. Candidatul USL are un program al USL, un program care ne arată identitatea politică a componenților alianței. Primul-ministru desemnat a reprezentat USL, formațiunea politică majoritară în Parlament și nu partidele componente ale alianței. Guvernul format de primul-ministru a reprezentat formațiunea politică a USL nu a partidelor componente ale alianței.

Dezmembrarea USL duce, evident, la dispariția câștigătorului alegerilor parlamentare. Partidele componente își capătă propria identitate. Victor Ponta nu mai este primul-ministru al USL ci este reprezentantul PSD care ocupă funcția de prim-ministru. Continuând să numească în funcții alți miniștri în locul miniștrilor liberali demisionari, Victor Ponta nu face o remaniere a guvernului ci confiscă Guvernul în numele și în folosul PSD și al său personal. Este un act de piraterie politică culmea, permis de Constituție !

Răul suprem stă în art. 85 alin. (3) din Constituție care permite schimbarea de identitate a Guvernului în formularea : „Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va exercita atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului”.

Aici, acum, după mai multă gândire, îmi pun o problemă. Dar și o speranță.

Este vorba despre identitatea primului-ministru. Nu ca persoană fizică, ca persoană politică, ca reprezentant al unei entități politice. În sensul înțelegerii fenomenului, potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituție, primul-ministru investit este cel desemnat de USL. Formațiunea politică câștigătoare a alegerilor. După ruperea USL și ieșirea liberalilor de la guvernare, urmată de denunțarea acordului politic care a dus la nașterea juridică a USL, Victor Ponta nu mai reprezintă USL ci doar propriul partid sau o altă formațiune politică, USD de exemplu. Astfel că procedura de remaniere nu mai poate avea loc, pentru că remanierea care poate duce la schimbarea compoziției politice a guvernului impune existența USL cel care acceptă sau elimină de la guvernare altă formațiune politică. Fără USL, asistăm de fapt la formarea unui nou guvern cu alte formațiuni politice !


Reacțiile la declarațiile lui Traian Băsescu sunt comice. Ioan Chelaru, senator PSD și vice-președinte al Senatului, afirmă că nu este vorba despre alt guvern ci despre un guvern remaniat. Victor Ponta, ilegalul prim-ministru, spune că formează un nou guvern cu o majoritate solidă în Parlament. Amândoi vorbesc doar despre prevederile art. 85 alin. (3) din Constituție. Și se contrazic pe fond !

Dacă Traian Băsescu va sesiza CCR în sensul celor arătate de mine mai sus, poate cu mai multe motive constituționale având la dispoziție constituționaliști cu o căruță de diplome și titluri universitare, și dacă CCR va ține cont de prevederile art. 102, 103 și verifică identitatea primului-ministru, nu este exclus să avem parte de o clarificare a citirii Constituției astfel că în viitor abuzuri ca cele comise de PSD și Victor Ponta să nu se mai repete.

Am și o reținere. Constituționaliștii lui Traian Băsescu s-au pronunțat deja în sensul că Băsescu nu are șanse la CCR pentru că, în lectura lor de profesori de drept constituțional (?!), sunt aplicabile prevederile art. 85 alin. (3). Trist. Constituționaliști cu diplome și titluri universitare de pomană.

duminică, 2 martie 2014

Băsescu ar vrea însă, nu va putea. Nu îl lasă Constituția.

Prezent, azi, la ProTv la o emisiune, Băsescu a susținut ideea lui Crin Antonescu potrivit căreia Victor Ponta ar trebui să își dea demisia și să ceară a nouă investire de la Președintele României. De la fundamentul moral, generat de votul cetățenilor pentru o guvernare USL, Băsescu s-a băgat în prevederile constituționale care nu îi sunt favorabile.

Bolcaș, la Antena 3, are dreptate. Constituția permite încălcarea angajamentelor electorale, dă și instrumentele necesare pentru ca un guvern să își schimbe componența politică și programul cum vrea și de câte ori vrea dacă premierul rămâne în funcție. Suntem în fața unui astfel de caz. Art. 85 alin (3) din Constituție este cel care oferă soluția:

Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea exercita atribuția prevăzută la alin. (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru”.

La alin. (2) se prevede că „În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, Președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului”.

Fac precizarea numirile în funcție a noilor miniștri pe baza aprobării Parlamentului exclude voința Președintelui României de a respinge o eventuală candidatură.

Nu există alt articol constituțional care să permită o interpretarea a situației actuale în alt fel. Astfel că putem trage liniștiți concluzia că un premier aprobat de Parlament este imposibil de dat jos dacă nu se aprobă, tot de Parlament, o moțiune de cenzură. Un prim-ministru poate face în timpul mandatului, care ține până la alegerile parlamentare ulterioare, tot ce vrea mușchii lui. Dacă își găsește aliați în parlament, chiar și independenți, cu care poate forma o majoritate, chiar fragilă, poate guverna liniști.

Consider că acest articol de Constituție ar trebui serios amendat. Având în vedere volatilitatea conștiinței parlamentarilor de la noi, o modificare severă a acestui articol ar trebui să permită demiterea unui guvern care își schimbă culoarea politică sau își modifică programul de guvernare. Ar fi un respect față de alegători. O demitere în ambele situații arătate mai sus alături de demiterea prin moțiune de cenzură.

Traian Băsescu a vrut să impresioneze. Multă lume care nu a citit și nici nu are de gând să citească constituția va sări de fund în sus. Vai ce face Băsescu ! Unii vor aplauda, alții vor înjura. De fapt, Băsescu vorbește, ca de obicei, aiurea.

Încă ceva. Au jurnaliștii și analiștii de toate culorile talentul de a se pune în ridicol ceva de speriat. Am auzit, la toate culorile politice ale presei noastre expresia: „Constituția este confuză”. Fără stimă pentru jurnaliști, constat că nu cunosc conținutul termenilor în limba română. Sunt proști.

marți, 11 februarie 2014

USL în ziua lui „ori-ori”. PNL și PSD și-au anunțat intențiile urmează să cadă „la pace” sau nu.

Ieri au fost niște evenimente. PSD a format împreună cu UNPR (cu care la un moment dat anunțau că se absorb) și cu PC o nouă uniune, de data aceasta electorală. A se reține. Electorală. Adică o uniune cu viață scurtă, până după alegerile europarlamentare. Scopul ei nu este de a aduce PSD mai multe voturi și mai mulți candidați la PE ci de a duce în PE un uneperist și un conservator voiculescian. Fastul constituirii uniunii electorale și risipa de vorbe mari a liderilor formațiunilor în cauză nu sunt justificate decât de intenția de a arăta lumii votante că PSD este atât de puternic încât poate să fie singur la guvernare. Dar nu va face pasul, cel puțin pe termen scurt. Nu va face pasul pentru că este încurcat în niște „otgoane” de care nu se poate dezlega încă, consecința fiind mult prea nefericită.

Înaintea marii adunări „social-democrate” de constituire a USD a avut loc o întâlnire foarte interesantă prin participare. PNL care a schimbat o parte din miniștri a avut o întâlnire cu Prim-ministrul Victor Ponta. Normal. Subiectul a fost, evident, prezentarea miniștrilor, acceptarea lor de către premier, stabilirea atribuțiilor vicepremierului liberal în guvernul condus de Victor Ponta. Numai că la masa negocierilor au apărut, ca de nicăieri (cel puțin pentru liberali), alți pesediști, uneperiștii și Dan Voiculescu însoțit de Daniel Constantin. De ce ? Aici este de interpretat.

Acțiunea liberalilor de a întări prezența liberală în guvern și a promova valorile liberale cu mai multă intensitate decât până acum a stricat, spun eu, cursul lin al puterii PSD imprimat de Victor Ponta. Cred că percepția politicienilor este aceea a revenirii la egalitate între liberali și social-democrați. Stare care displace partidulețelor de conjunctură cum sunt UNPR și PC. Nu doar lor, displace profund unora dintre cei care constituie vârful politic al PSD acum, cum ar fi Șova, Zgonea, Sârbu și alții. Displace pentru că percepția egalității la putere între PNL și PSD nu mai lasă loc de negociere pentru o eventuală bucățică de putere pentru UNPR și PC. În percepția publică, cele două partide căpușă nu mai pot fi considerate ca partide cu vocație guvernamentală, chiar de vor avea miniștri, ci partide de conjunctură, ceea ce sunt în realitate. Pentru pesediștii nemulțumiți, se întrerupe procesul de cucerire al puterii și dominării scenei politice de către PSD. Un PNL puternic, cu vocația guvernării permite publicului să aibă o alternativă la PSD, permite publicului care nu agrează PSD să se ducă către PNL (în mod explicit) și astfel, în timp, să se ajungă la o egalitate între cele două partide mari și sub aspectul voturilor primite cu ocazia alegerilor de orice fel. Un PNL puternic la guvernare acum poate opri creșterea PSD în simpatia populației, astfel că PSD se poate opri undeva pe la 30-35% timp în care PNL va crește către aceleași procente. O creștere a PNL va schimba și raportul de forțe, prin răzgândirea unora și altora, cum ar fi cei din UDMR sau chiar PC, nu mai spun de „interesul național UNPR”, de exemplu. Imaginea unui viitor cu aceste schimbări la care se pot adăuga cei care vor rezulta din vânzoleala băsesciano-portocaleză nu este deloc plăcută. PSD, partid care luptă cu disperare să redevină singurul partid care poate conduce România are toate șansele să rămână pentru mulți-mulți ani cel mai mare partid din România care nu mai ajunge la guvernare. Un partid care își va exprima opțiunea politică din opoziție. O opoziție eternă.

Imaginea neagră a acțiunii liberale are însă și o pagină albă. Dacă PSD acceptă propunerea PNL, de fapt o revenire la înțelegerile anterioare, PNL și PSD vor crește împreună și vor guverna împreună pentru a forma ceea ce și-au propus când au format USL. O Românie democratică, pe baze politice și administrative solide astfel încât într-un timp rezonabil să fie eliminat din corpul administrativ și politic tot ce a fost deformat sau impus de băsism. De fapt, zilele acestea Crin Antonescu a pomenit de o astfel de perspectivă. A fost explicit în a arăta că această guvernare trebuie dusă cel puțin până în 2016 și dacă se poate și după această dată. Nu este deloc de lepădat o astfel de propunere spusă tranșant, public, la TVR1, chiar aseară la România Tv.

Propunerile PNL au dus în derizoriu constituirea UCD. Spaimă mare la PC. UNPR are soluția absorbției în PSD. PC are o singură soluție: dispariția. Eliminat de PSD din parteneriat după europarlamentare, foarte posibil, PC nu mai are unde merge. Dacă pleacă de la guvernare (ar fi a treia oară !), nu rupe USL. Este o cantitate neglijabilă. Mai mult, nu este exclus ca PC să își piardă în favoarea PSD sau a PNL parlamentarii și membrii. Pentru politicienii PC doar accesul la putere contează nu și Trustul Intact al lui Voiculescu. De aceea PC nu și-a pus în aplicare, nici anul trecut, „marea” amenințare că merge singur la niște alegeri ca să dovedească ce puternici sunt ei. Pentru că ei de vor merge singuri la alegeri au marea șansă să nu culeagă nici voturile cu care sunt creditați țărăniștii lui Pavelescu. PC este în memoria publică doar ca partid căpușă. Când căpușează PSD, când PNL. De fiecare dată a trădat, nu după mult timp. Sunt sigur că USD-ul constituit ieri are doar scop electoral, așa cum de altfel s-a și denumit, alianță electorală, nu și alianță cu perspectivă politică pentru viitor.

Ca să fie caraghioși până la capăt, cei din PC au construit ei un „discurs” bombă. Ieri, Daniel Constantin a „analizat” frământările din USL, PNL fiind „oaia neagră” și a emis judecățile de valoare voiculesciană de mare importanță teoretică și practică: dacă starea din USL nu se îmbunătățește, Sorin Oprescu este cea mai bună soluție pentru o candidatură la prezidențiale, „cea mai bună” și acum ! Probabil că atunci când Daniel Constantin spunea cu emfază aceste vorbe, Sorin Oprescu avea deja chiloții în vine pentru a primi „lauda”. Nu mult după pupincurismul de mai sus, Daniel Constantin vine cu altă „bombă”: ei, PC, doresc să cunoască bine care sunt obiectivele din „programul de guvernare” al viitorului candidat la președinție al USL pentru că ei, PC, au niște obiective la care țin „cu dinții”. Fără multă greutate constat că, per a contrario, PC nu va vota pentru viitorul candidat la președinție al USL ! Măi tată, mai ! Mulți proști mai mișună liberi pe stradă ! Auzi la el: program de guvernare pentru Președinte ! Alături, Victor Ponta mustăcea, fără însă a interveni. Se poate interpreta. Nu a confirmat ideile stupide ale lui Constantin dar nici nu le-a infirmat. În discuțiile cu Crin Antonescu este sigur că va avea o poziție. Dacă susține ideile lui Constantin, înseamnă că USL se rupe. Dacă nu le susține, înseamnă că Constantin este pe ducă, împreună cu tot partidul lui.

Trebuie să recunosc ceva. Aseară am urmărit România Tv. Am prins și emisiunea lui Striblea și Rus cu social-democrații Ponta, Oprea și Constantin și emisiunea lui Ciutacu cu Antonescu cu participarea, în premieră, a lui Cristoiu. M-am distrat. Copios. Ciutacu a fost pus în ofsaid de Cristoiu. Nu că ar fi dorit Cristoiu, sunt sigur de asta, să îi saboteze intenția de a-l pune în dificultate pe Antonescu. Bănuiesc că „moș” Cristoiu nici nu și-a dat seama, inițial, ce face. Dar la un moment dat, Cristoiu i-a ridicat lui Antonescu mingi la fileu iar Crin nu s-a lăsat și a punctat „sever”. Ciutacu a avut doar posibilitatea să se mire și în genialitatea sa să facă niște fente să nu cadă de fraier. Nu i-a prea reușit, inițial, a reușit mai apoi printr-o „genială” tăcere.

În timp ce aștept rezultatele negocierilor dintre Victor Ponta asistat de ai lui din PSD, de cei din UNPR și nevolnicii din PC cu Crin Antonescu și echipa PNL voi căuta și voi citi impresiile lui Cristoiu după emisiunea la care a luat parte. Își face „mea culpa” ?!

vineri, 3 septembrie 2010

Frecția la un picior de lemn.

S-au remaniat. Degeaba, pentru noi, pentru imagine, pentru ei. Pentru noi, ar fi fost mai bine ca procesul de „înlocuire” să înceapă cu dementul de la Cotroceni și să continue cu această garnitură pedelisto-udemeristo-uneperistă la care să se adauge independenții care se declară reprezentanții minorităților naționale altele decât cea maghiară. Politica de distrugere a țării va continua, în unele locuri cu mai multă ardoare, parte dintre noii miniștri fiind din „grădina” băsescienilor.


Se speculează că amorul profund între dementul de la Cotroceni și nulitatea de la Palatul Victoria a suferit niște fisuri. Chipurile, micul Boc ar fi ridicat glasul și i-ar fi dat niște răspunsuri marinarului. Rezultatul a fost cererea de demisie a întregului cabinet de către apropiații lui Băsescu în frunte cu Udrea, Anastase, Țurcanu, Voinescu și alții. BVB a reacționat prin demisiile lui Videanu și Berceanu, destul de forțate și destul de negociate în cadrul partidului în vederea altor sinecuri benefice buzunarelor lor. Blaga nu a putut să își dea demisia din cauza programului Schengen aflat în faza de finalizare. Plus că Blaga nu are imaginea atât de șifonată ca ceilalți doi. Nu cred că între cei doi incompetenți s-a produs o ruptură. Cred însă că micul Boc a reușit, temporar, să își păstreze scaunul la partid și la stat împotriva lui Udrea, blonda vopsită fiind destul de aproape să reușească. Boc va da mai multe dovezi de fidelitate către Băsescu decât până acum. Recunosc că nu am capacitatea de a vedea o atitudine de frondă la Boc față de Băsescu și schimbarea politicilor acestui Guvern în favoarea tării și a cetățenilor ei. Am limite pe care le recunosc. Nu pe toate.


Noua garnitură de miniștri are mai multe particularități. Singurul dintre ei care are ceva în cap despre domeniul pe care îl va administra este Valeriu Tabără care a mai fost ministru. Anca Boagiu a mai fost ministru însă nu are ceva în cap. Restul or fi având pregătirea pentru domeniul administrat însă insuficientă pentru a face politici guvernamentale. Este adevărat că lucrând în comisiile de specialitate ale Parlamentului au dat cu nasul în proiecțiile acestui Guvern și al altora, și-au dat cu părerea asupra proiectelor de legi înaintate de Guvern dar nu au gândit ei așa ceva. Nu în ultimul rând, față de situația de criză provocată și întreținută de Băsescu și PD-L pentru interese personale și pentru interesele financiare ale unor bănci sub coordonarea atentă a sinistrului Mugur Isărescu - alt interesat în distrugerea populației țării -, alegerea unor necunoscuți în funcții de decizie guvernamentală este total aiurea. O altă particularitate o constitue faptul că au înlocuit cu politruci PD-L toți „independenții politici”. Debedeii portocalii vor să conducă singuri. Din acest motiv nu au dat ministerul muncii lui Sârbu, de la UNPR. Posibil să se nască de aici noi tensiuni între PD-L și partidul „trădării naționale”. Se mai observă faptul că sinistrul ministru al sănătății nu a fost înlocuit, chiar dacă marile lui realizări ar fi doar în sensul că a pus sănătatea pe chituci, a introdus coplata (un impozit suplimentar pentru cei care contribuie la asigurările de sănătate însă nu prea beneficiază de protecția sistemului) și a bulversat relațiile cu producătorii și distribuitorii de medicamente. În fapt, PD-L a confirmat prin această mascaradă că este partidul problemă al actualei guvernări, că nu are orizont și că alegerea românilor a fost proastă.

În final, întreaga tevatură în jurul remanierii a dus, previzibil, la mediatizarea PD-L. Au înlocuit miniștrii cu imagine publică dezastruoasă cu alții, necunoscuți, pentru a mai calma criza media în care PD-L a intrat de ani buni. Nu vor reuși. Sper.

Mă bate gândul să pun remanierea în seama mogulilor. Patriciu, Voiculescu, Vântu. Presa controlată de ei, minoritară față de presa controlată de Cotroceni, a fost mai vizibilă și a determinat pe Băsescu și gașca de derbedei din PD-L să încerce ceva pentru a mai scăpa de criticile aduse. Să concluzionez prin aceea că „factorul de risc asupra siguranței naționale” și-a produs efectul ? Să concluzionez că presa ostilă este cauza care a determinat producerea remanierii ? De ce nu. Dacă trag o astfel de concluzie, trebuie să renunț la alte cauze. Cum ar fi ineficiența miniștrilor înlocuiți în funcțiile deținute, deciziile proaste luate de aceștia în aplicarea legilor în vigoare sau neîndeplinirea obiectivelor din programul de guvernare ce le reveneau. Cum Boc le-a mulțumit pentru colaborare ... remanierea rămâne în „vina” presei ostile. Iar proasta guvernare rămâne, pe mai departe, în „vina” dementului de la Cotroceni și a slugii lui prea-plecate, Emil Boc.

PNL nu dă atenție acestei mascarade. Pe bună dreptate. Vina pentru distrugerea țării, sărăcirea populației, acutizarea problemelor sociale este în altă parte. Schimbarea lui Băsescu și eliminarea PD-L de la conducerea țării este obiectivul corect. Indiferent câte guverne va mai forma Băsescu și Boc, obiectivul nu trebuie schimbat. Ei sunt capii răutăților. Miniștrii sunt doar „stele căzătoare”.





luni, 28 septembrie 2009

Remanierea lui Nica. Basescu ataca.

Dan Nica a calcat pe bec. A sunat alarma fraudarii alegerilor prin "turism electoral". Informatiile pe care Nica le-a avut au fost formale, probabil. A iesit pe sticla si a dat de inteles unor sustinatori politici ca manevra s-a aflat. PD-L a sarit ca ars. Chiar daca Nica nu s-a referit in clar la "aliatul" de Guvernare, PD-L era deja cu musca pe caciula. Reactia PD-L o confirma.

Basescu a iesit la atac. Pericolul este mare. Daca Nica vorbeste in calitate de ministru al internelor, gradul de credibilitate se apropie de 100%. Daca va vorbi in calitate de simplu membru al PSD, gradul de credibilitate scade vertiginos catre procentul electoral al partidului. Boc uita ca Nica este egalul lui in Guvern, un egal stabilit prin Protocolul Aliantei la Furat (PAF).

Pana acum PSD joaca tare. A dat si el un termen de 24 ore lui Boc sa isi ia pastilele si sa se calmeze. Dar nu Boc este decidentul. Decidentul este Basescu, cel care acum il vrea pe Blaga inapoi la interne dupa ce, la constituirea Guvernului, la matrasit pe sarmanul buldog Blaga pentru a-i arata cine este seful !

Asistam la circul declaratiilor. Flutur incearca sa arate ca decizia PD-L este ferma, de parca PD-L ar putea lua decizii de asemenea importanta de unul singur, mai ales cand este vorba de Nica. Nu au reusit cu Andronescu fara pericolul ruperii aliantei !

Blaga se pregateste sa ia locul lui Nica in caz ca PSD nu va desemna un inlocuitor. Ce va face PSD ? Mister. Pana acum au fost terfeliti cum le-a convenit pedeleilor, pesedistii facand doar figuratie pe la televiziunii unde si-au expus indignarea. In fapt, au stat capra cu o consecventa vecina cu masochismul.

Duvaz a iesit, oficial, si a declarat, printre altele, ca masura luata de Basescu are ca scop fraudarea alegerilor. Suntem pe finalul campaniei de furat alegerile prezidentiale. Basescu isi ia toate masurile ca indiferent de votul cetatenilor la numaratoare sa iasa el. Daca nu din primul tur, macar in cel de-al doilea. Important nu este cine voteaza, important este cine numara voturile ! Si Voronin in Moldova a procedat la fel. Dar aia au avut o popuatie alaturi si, dupa al doilea scrutin au dat papucii lui Voronin. Noi vom reusi sa fim la fel ca moldovenii ?!