Sună trompeții cu obrajii umflați a efort, presa anunță evenimentul politic, jurnaliștii își freacă mâinile de plăcere pentru că urmează să aibă pâine de mâncat, analiștii se împart în tabere iar net-iștii se poziționează categoric, așa cum le stă bine, de o parte sau alta a evenimentului.
Azi se lansează această inițiativă politică a unui grup care are sau a avut de a face cu Partidul Național Liberal. Este un grup dizident, un grup care a depășit pentru fiecare membru fondator în parte momentul criticii asupra conducerii PNL și a ajuns la dizidență. Vor o altă platformă politică, cu aceleași valori ale liberalismului însă cu ei la conducere. Iar asta înseamnă, fără doar și poate, că la nivelul PNL ei nu își mai văd viitorul pe măsura ambițiilor. Mă refer aici la Chiliman, Moisescu, Tușa. Mai văd că au ca invitați, la lansarea acestei platforme politice pe Tăriceanu. Dacă Tăriceanu va participa, înseamnă că a acceptat și a lucrat cumva la modelarea doctrinară a inițiativei în așa fel încât ideile lui să fie dominante. Ce mă miră pe mine cel mai mult, este că Tăriceanu a acceptat ideea ca membrii sau simpatizanții acestei inițiative să renunțe la a susține un partid anume, nu doar la o conducere a unui partid. Mă miră pentru că ideea presupune că cei care azi intră în această mișcare politică o vor părăsi mâine, pe baza aceluiași principiu. Această inițiativă are, totuși, până la urmă, vocația de a deveni partid politic. Doar nu o rămâne un ONG politic, așa ceva nu există. Iar ca partid politic se poziționează ca adversar al PNL. Iar de aici se poate intra în mai multe scenarii.
Un prim scenariu, plauzibil, este realizarea unei rupturi în PNL și trecerea unui grup semnificativ de membri PNL - deputați, senatori, membri în formațiuni ale PNL din țară -, la o altă formațiune politică existentă. Pentru că între membrii fondatori ai mișcării apar Dan Cristian Popescu (vice-preș. la Forța Civică), Iulian Crăciun (fost candidat al Forței Civice la senat în S4), Bogdan Duca (consilierul lui DCP și „părintele” platformei România Liberală), pentru că la invitați apare Mihai Răzvan Ungureanu dar și alți nemulțumiți în timp de PNL dar simpatizanți ai lui MRU, înclin să cred că această Inițiativă România Liberală se dorește a fi puntea pe care să treacă de la PNL la Forța Civică grupul liberalilor nemulțumiți de orizontul lor politic tot mai îngust în PNL.
Particularitatea acestei inițiative politice este dată de componența membrilor fondatori și a invitaților. Este vorba despre calitatea de liberali sau foști liberali, pe de o parte și de calitatea actuală „a foștilor” de membri ai altui partid politic: Forța Civică. Această particularitate dă răspunsul la întrebarea „cui folosește ?”. Folosește Partidului Forța Civică. De aceea, toate celelalte interpretări și speculații analitice au valoare doar dacă se raportează la Partidul Forța Civică și campania lui de racolare a nemulțumiților din alte formațiuni politice pentru a se impune în viața politică actuală. De aceea se face atât de mult zgomot cu Tăriceanu, Chiliman, Moisescu, Tușa și alții. Se speră la faptul că aceștia au simpatizanți în PNL care îi vor urma în noua formațiune politică.
Pentru că am ajuns la această concluzie, trebuie să arăt și cum vorbesc ei aiurea în declarația-progarm:
„„Intr-un manifest al platformei, initiatorii acesteia sustin ca a venit vremea sa fie lasate deoparte ceea ce dezbina: ''politicianismul, oportunismul, atasamentul politic fata de un partid politic sau fata de un lider politic, diferentele de opinie pe o tema sau alta, obiectivele marginale ale fiecarei persoane sau ale fiecarui grup””. Hotnews.
Peste această declarație s-a trecut prea ușor, după părerea mea. Este o declarație care contrazice, pe fond, însăși inițiativa. Din moment ce ea se dorește o platformă politică, nu are cum păstra această concepție. Oamenii sunt diferiți și ca atare, aderând la această platformă renunță la propria identitate. Este o idee pe cât de tâmpită, pe atât de periculoasă prin gradul de manipulare. De fapt, este un îndemn pentru toți ceilalți de a renunța la ceea ce sunt azi pentru a deveni niște fideli ai noilor lideri creați de această inițiativă. Altfel, promovarea cu tam-tam de azi de la Hotel Hilton cu personalități de prim rang în politică nu ar avea rost. Un Tăriceanu nu are ce căuta la lansare dacă nu se dorește impunerea lui ca lider, iar un lider există doar dacă are pe cine reprezenta.
Plecând de la înșelăciune și superficialitatea cu care sunt tratate problemele de fond din punct de vedere politic, inițiativa lui Chiliman și Moisescu, Dan Cristian Popescu și Bogdan Duca seamănă mai degrabă cu o practică mult prezentată în literatură descoperirilor geografice când exploratorii ofereau mărgele de sticlă colorată indigenilor pentru a obține alimente și apă sau aur.
Imaginea asta a apărut pe facebook de curând. Apare Tăriceanu alături de „constructorii” inițiativei. Treaba este serioasă, cu privire la Tăriceanu. Se pare că a ales să o ia pe drumul lui Stoica și Stolojan și să rupă, dacă nu va putea impune altceva, o parte din PNL. Practic, mare lucru dacă nu cumva în mintea lui nu se vede ca liderul care readuce în PNL pe cei eliminați, prin fuziunea dintre PNL și Forța Civică. Înclin să cred că el așa gândește. La o adică, dacă nu va merge varianta, nu exclude, probabil, plecarea la Forța Civică. Având în vedere și doleanțele celor de la Forța Civică de a ajunge la un acord cu Mișcarea Populară, poate chiar la o unificare pentru crearea partidului băsist, se poate specula și faptul că Tăriceanu la reevaluat pe Traian Băsescu și urmează, cu mofturile de rigoare, să se alieze cu acesta. Iar o astfel de variantă nu este de lepădat. Ce naiba, reevaluările sunt la modă.
Până acum, mie îmi apare tot mai clar faptul că această ințiativă se naște ca un apendic al Forței Civice cu particularitatea că o ramificație a apendicului va trăi, un timp, în corpul străin al PNL.
luni, 22 aprilie 2013
duminică, 21 aprilie 2013
Congresul PSD 2013. Ce înțeleg eu.
Nu am ce critica și nici ce lăuda la Congresul PSD. Nu mă interesează nici să speculez pe marginea cuvântărilor participanților. Deciziile luate sunt însă cele care reflectă o realitate. Iar cu această realitate vom trăi de aici încolo o bună bucată de timp.
Alegătorii PSD din sala Congresului au venit și validat o echipă care a avut succes. Situația este asemănătoare cu cea de la PNL. Victor Ponta reales a cerut iar pesediștii din sală i-au dat (nici nu doreau altfel) mai multă putere. O putere bicefală. Ponta și Dragnea, fiecare are ce nu are celălalt. A spus Ponta. A completat Dragnea. Au împărțit, cu această, ocazie și guvernarea. Ponta se va ocupa de justiție, agricultură, industrie, finanțe, politică externă iar Dragnea de tot ce ține de organizarea țării, administrație, dezvoltare locală și națională, ordine internă etc. Acolo unde Dragnea va cere bani și un anume comportament al anumitor domenii de activitate - industrie, agricultură, sănătate, învățământ etc. -, Ponta va impune luarea acelor măsuri. Practic, Dragnea va lucra la baza societății iar Ponta o va asigura financiar și logistic.
Pe de altă parte, Ponta fiind ocupat cu deciziile guvernării, Dragnea va avea grija organizațiilor locale având instrumentul administrației publice. Cumva, în viitor, de va avea succes, Dragnea se pregătește pentru a prelua partidul și guvernarea. Nu este o ipoteză fantezistă, pentru mine, este o ipoteză de lucru plauzibilă. Rămâne de văzut care este anul în care își propun cei doi să facă mișcarea. Pentru că nu va fi un schimb. Ponta nu mai are unde urca în partid, așa că va trece la un nivel superior, la cel al demnității publice care îl scoate din partid. La Președinție.
Iar aici sunt două ipoteze. Prima ne spune că va candida din partea PSD în 2014 prin ruperea alianței cu PNL și PC. Este o ipoteză de lucru care poate fi plauzibilă dacă sunt îndeplinite mai multe condiții, prima dintre ele fiind obținerea unor rezultate excepționale la guvernare. Cum guvernarea nu are suficiente resurse pentru a obține „excepționalul”, probabilitatea ca acest eveniment să se producă scade serios.
A doua ipoteză mă duce la orizontul anului 2019 sau 2018, funcție de ce va prevedea Constituția revizuită. Această ipoteză spune că în 2014 Ponta va fi alături de Crin Antonescu pentru câștigarea prezidențialelor, așa cum a declarat și la Congres (îl cred), însă îl va concura pe Antonescu la următoarele prezidențiale. Iar această ipoteză îmi arată că în 2916, la următoarele parlamentare, USL este posibil să fie încă o alianță sau să existe o altă convenție între PNL și PSD cu privire la împărțirea puterii. Potrivit unui concept al Constituției revizuite, Președintele (în acest caz Crin Antonescu) va desemna pentru conducerea Guvernului pe reprezentantul formațiunii politice (partid sau alianță) care obține cele mai multe mandate în Parlament. Situația de acum ne arată că USL, dacă va mai fi o alianță, va avea, fără doar și poate, o largă majoritate parlamentară. Tot situația de acum ne arată că PSD, de se va rupe USL, va avea la următoarele parlamentare, cel mai mare număr de parlamentri. Cum-necum, Președintele (Crin Antonescu) va desemna fie pe reprezentantul USL (care va fi potrivit protocolului actual de la PSD) fie pe cel al PSD ca viitor premier. În cazul în care USL rămâne unit, nu se pune problema majorității parlamentare. În cazul în care partidele vor merge separat, PSD va face majoritate cu PNL, pe baza unui protocol de guvernare cu împărțirea portofoliilor potrivit rezultatelor alegerilor.
În funcție de evoluția politică și de rezultatele guvernării se pot face și alte mișcări politice ce pot duce la ipoteze de lucru diferite. De exemplu, se poate produce mult-dorita rupere a USL, atât de vehiculată de portocalezi, MRU-iști, băsiști și alte „viețuitoare” politice. Este singura lor speranță pentru supraviețuire pe scena politică. UDMR deja și-a nuanțat, la Congresul PSD, opțiunea pentru viitor. Va ține alături de partidele din USL. În oricare variantă. Dacă va fi necesar, va fi alături de PSD sau PNL funcție de anumite conjuncturi. De va mai crește PNL, va trece la dreapta. De nu va mai crește PNL, va fi lângă PSD pentru că așa cere interesul comunității maghiare. Celelalte formațiuni politice care chinuie ideea de dreapta în România nu pot fi luate în calcul azi. Nici una dintre ele nu confirmă, sunt confuze, ca omul beat care „merg pe gard de drum mă țin”. Nici alegerile europarlamentare nu vor fi suficiente pentru a le clarifica din punctul de vedere al viabilității pe scena politică.
Actualul Congres al PSD ne-a spus ce vor face pesediștii în viitor. Eu am tradus, cum am putut, mesajele.
Crin Antonescu le-a transmis pesediștilor de peste tot că liberalii vor ca alianța să ducă până la capăt mandatul dat de alegători. Începând cu reevaluatul „Jos Băsescu !”, care nu poate fi un program în sine însă este un început, obligatoriu și necesar al unui program de schimabare a țării, în mai bine. Victor Ponta a fost de acord, cu anumite nuanțe. Nuanțe care să „mângâie” urechile sensibile ale extremiștilor din PSD. Crin Antonescu a arătat că USL a câștigat alegerile pentru că s-a aplecat, cu seriozitate, asupra problemelor cetățenilor și că și-a luat angajamentul să le împlinească visele. Victor Ponta a vorbit despre aceleași alegeri ca despre o victorie personală a PSD - noi am câștigat, noi suntem puternici, noi suntem cei mai buni, noi suntem cei mai mari. Pot înțelege diferențele în abordarea problemei alegerilor și angajamentelor asumate, este vorba, până la urmă, despre un Congres de „dare de seamă și alegeri”, iar „darea de seamă” trebuie să fie glorioasă. Problema de fond este ca angajamentele să fie duse la îndeplinire. Repede sau mai încet funcție de resursele pe care guvernarea le va avea la dispoziție. Dacă este să mă iau doar după discursurile pesediștilor la Congres, ar trebui să mă tem. Pentru că ei nu s-au distanțat prea mult de epocile Năstase și Băsescu (la naiba, sângele apă nu se face !). Nu sunt dispuși să facă o altfel de politică. Iar unele informații care circulă lejer în media ne spun că tata-socru Sârbu are, deja, în lucru, niște aranjamente de culise care să ducă la „independența politică” a ginerelui Ponta față de PNL și PC dar și față de oricare altă formațiune politică autohtonă. Până acum, tata-socru a avut succes, tot ce a pitrocit el s-a întâmplat. Nu este de criticat acest comportament, este însă de luat aminte și de pregătit pentru eventuale „tulburări” în USL generate de aranjamentele de culise ale lui Sârbu acum în alianță cu Ioan Rus care a fost serios „reevaluat”.
Momentele festive cu Ion Iliescu și Adrian Năstase, atât de comentate de jurnaliști și unii analiști, au fost doar ce au arătat. Momente festive. Nici Iliescu și nici Năstase nu mai fac parte din viitorul PSD sub autoritatea conducerii bicefale Ponta-Dragnea. În plus, în spatele lor s-au încolonat, deja, viitorii lideri ai PSD, pentru a căpăta experiență și a deveni mai puternici. Unii au făcut dovada „măiestriei politice” în fața ecranelor TV, în funcțiile de demnitate publică cu care au fost mandatați de Victor Ponta, în disputele cu partenerii politici dar mai ales cu adversarii. Din ce am văzut eu, nu sunt dispuși să lase din mână ce au apucat. De aceea cred că Adrian Năstase va fi o glorie a PSD, clamată public fără reținere însă va rămâne doar un sfetnic fără decizie. Va sfătui dar nu va mai putea impune.
Pe undeva acest Congres îmi spune că USL va merge bine sau binișor, cel puțin până în 2016. Normal, în 2014, la alegerile europarlamentare, partidele din USL vor merge separat. Unii vor să mărească grupul PES, alții vor să mărească grupul ALDE. După prezidențialele din 2014 se vor mai acutiza relațiile din USL. Se vor folosi cuvinte mai dure între parteneri, vor fi mai multe acuze, de o parte și de alta, se vor produce rupturi. La nivel local va fi un adevărat festin al ruperilor și pozițiilor revanșarde. Dar la nivel central, semnificativ din punctul de vedere al guvernării, USL va fi destul de unit.
sâmbătă, 20 aprilie 2013
Moda „începuturilor” politice. Noii descălecători.
Ziua de azi ar trebui dedicată Congresului PSD care este, de departe, evenimentul cel mai important din viața noastră politică. Totuși, până la acest Congres se cuvine a spune ceva despre „Inițiativa România liberală”. Mediafax.
Din comunicatul dat publicității reiese faptul că "în contextul crizei pe care o traversează dreapta românească, Iniţiativa România Liberală propune iniţierea unui dialog între oamenii cu valori autentic liberal-conservatoare, din mediul politic, civic sau încă neimplicaţi politic, în scopul identificării celor mai bune soluţii de construire a unei oferte politice credibile pentru românii liberali".
"Iniţiativa România Liberală reuneşte, printre iniţiatori, reprezentanţi ai tututor segmentelor menţionate. Printre membrii-fondatori se numără Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Bogdan Duca, Dan Cristian Popescu şi Iulian Crăciun".
Haida-de. Văd că a devenit o modă reinventarea în politică. Colo, între maghiarii din România, Tokes a făcut primul pas. UDMR fiind prea puternic pentru el, împiedicându-i ascensiunea și ideile iredentiste, s-a gândit să facă el o formațiune care prin propagandă separatistă și iredentistă în bazinul transilvan să adune în jurul lui toată comunitatea maghiară. Nu a reușit, deocamdată și se pare că nu va reuși. UDMR a învățat că în România trebuie să rămână maghiari însă cetățeni ai statului român.
La București, nemulțumitul Traian Băsescu, ratangiu politic de succes, simțind că va ajunge la coșul de gunoi al istoriei, a moșit și născut „Mișcarea populară”. Care, ce să vezi, își propune să adune în jurul lui pe cei din societatea civilă, cel puțin declarativ, cu orientare conservatoare, populară. Dacă se vor alătura din actualii politicieni ai PDL, după „o severă” chibzuință și atentă selecție, cu atât mai bine. Așa cum Tokeș își propune să paraziteze UDMR, Băsescu și a lui mișcare dorește să paraziteze PDL și PNL.
Andrei Chiliman nu se la să mai prejos. A simțit, la rându-i, că îi trece epoca. Surescitat de viitorul îndoielnic, viitor ce se poate arăta sumbru la alegerile locale din 2016, Chiliman a acceptat (acesta este cuvântul) să devină vârful de lance al aventurierilor politici cu oarecare legături liberale. Iar aventurieri sunt destui. Dan Cristian Popescu acum vice la Forța Civică, fost liberal, fost țărănist împreună cu un grup de foști liberali nemulțumiți că nu au prins și ei niște sinecuri politice și administrative, este cel care conduce trupele. Părerea mea. Iar la „trupe” intră, fără doar și poate, un grup de bloggeri liberali ajuns sub influența nefastă a lui Bogdan Duca, un aventurier politic trecut prin mai multe curente zise de dreapta, inclusiv pe la legionari, repudiat de foștii tovarăși pentru multe-multe păcate dovedite.
Nici unul dintre cei arătați mai sus nu vine cu ceva nou. Nu formează un nou curent politic. Vor să fie originali printr-un mixt de idei care se contrazic pe fond. Nu poți fi conservator și liberal, un oximoron până la urmă. Este adevărat că în PNL există conservatori, în sensul pur al liberalismului, persoane care se opun unor curente apărute tot în plaja liberală ce se apropie mai mult de social-democrație, însă nu formulează o doctrină politică liberal-conservatoare. Ar fi o tâmpenie. La fel cum nu se formulează un curent, în PNL, social-liberal. Mai mult, liberalismul nu neagă caracterul social al organizației politice, faptul că organizația este un produs al societății, că are ca obiectiv bunăstarea societății, bunăstare care poate fi promovată prin politici liberale.
Care este viitorul acestor aventurieri politici ? Nu există. Pentru ei va fi trist. Nu au viață'n ei cât să poată realiza ceva. Toate aceste aventuri au ca numitor comun interesele unor persoane, bine determinate. Ceilalți sunt aventurieri „cu soldă”. Le cântă isonul cât timp au ceva de câștigat. Nu știu ce, se poate bănui, însă nu acest lucru este important.
Pe de altă parte, apariția unor „mișcări” de acest fel ajută la cunoașterea unor persoane despre care, la un moment dat, am avut o altă percepție. Nu le pot acuza de faptul că au ales să se aventureze în astfel de construcții. Este dreptul lor să aleagă. Nu le pot acuza nici pentru faptul că m-au dezamăgit. Este eroarea mea de apreciere sau neglijența mea în relația cu ele. O relație superficială ținută în viață de un stimul extern. Apartenența la PNL și liberalism. Nici nu pot spune că în viitor mă voi feri de așa ceva. Pentru că nu pot. Nu știu ce se ascunde sub un chip zâmbitor și o vorbă bună. Iau aceste situații ca parte a vieții.
Cu privire la aventura lui Chiliman am însă o convingere. Chiliman s-a vrut dat afară din PNL (pentru a nu pierde primăria !) în vederea intrării ulterioare în Partidul Forța Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Dan Cristian Popescu, cel exclus din PNL de la Filiala Sector 2, i-a fost aliat fidel lui Chiliman când acesta a încercat să preia, în forță, organizațiile PNL din București pentru a se opune conducerii centrale a partidului. Acum, Chiliman și DCP sunt printre membrii fondatori. Văd că apare și Bogdan Duca, cel care a încercat, alături de prietenul DCP, să rupă cât mai mulți liberali din organizațiile locale PNL pentru a-i duce către Forța Civică. În spatele lor este Moisescu, cel care a finanțat, se spune, multe din acțiunile chilimănene. După toate aceste mici informații, dar și altele, eu ajung la concluzia că această inițiativă chilimănoasă are un singur destinatar: Partidul Forța Civică. Mă întreb ce caută ca invitat Sever Voinescu ? Este o tatonare a sentimentelor nou înființatei Mișcări Populare ?

vineri, 19 aprilie 2013
Orgoliul, vanitatea și ura față de parteneri. Constantin Niță din PSD.
Constantin Niță, ministrul delegat pentru energie. Nu are importanță pentru mine ce a fost, nu mă pasionează bârfa pe trecutul lui îndepărtat. Îl știu de puțin timp, de când în guvernarea PDL-PSD-UDMR a venit cu „strălucita” idee a impozitului forfetar și a măsurilor care au dus la ducerea în faliment a sute de mii de mici afaceri, la creșterea rapidă și ireversibilă a șomajului, la fuga micilor întreprinzători în Bulgaria, Moldova, Ungaria s.a.m.d., practic la distrugerea economiei. Eu așa îl țin minte și nu altfel.
Este treaba PSD că îl ține ministru, că este ales ca lider major al PSD. Este treaba mea când acest individ lucrează, iar, împotriva intereselor mele. Și lucrează. Vom avea curent mai scump, gaze mai scumpe, produse mai scumpe la raft pentru că acest individ are anumite interese de afaceri în domeniul energiei, este mână'n-mână cu niște sindicate puse pe căpușat bugetul unor firme cu capital de stat asupra cărora acest Niță are controlul. Având și susținerea PSD, totul merge uns.
La abia pornitul Congres al PSD a ieșit cu altă bombă la interval. Îl mănâncă pizma pe Vosganian și programul demarat de acesta la ministerul economiei de reindustrializare a țării. Nu spune Niță de participare a lui, a altor persoane marcante ale PSD la acest program prin ministerele pe care le conduc. Nu. Niță propune nici mai mult și nici mai puțin decât un program propriu al PSD ! El vrea un program al PSD care să concureze programul lui Vosganian și care, prin forța PSD să îl impună ministrului liberal. Eu așa înțeleg discursul lui Niță.
Nu este prima oară când Niță se manifestă împotriva partenerilor liberali. Mare lucru de nu va încerca, prin forța administrativă de care dispune, să împiedice derularea programului demarat de Vosganian pentru a nu permite ministrului liberal să își ducă la final misiunea angajată în cadrul Guvernului Ponta.
"Ministerul economiei, ministrul Vosganian, din cate am inteles, incearca sa faca aceasta reindustrializare. Si noi, in paralel, avem datoria sa gandim cum facem noi acest cu lucru". Hotnews.
Comportamentul lui Niță și a susținătorilor lui constituie un factor major de risc pentru reușita guvernării USL și stabilitatea USL până în 2016.
joi, 18 aprilie 2013
Disperare portocalie.
Proiectul de lege al referendumului cu scăderea procentului de prezență la vot pentru validare a născut, la PDL, spaimă și regrete. Și neputință. Nu mai au un instrument formidabil pentru blocarea puterii USL. Nu mai au spațiu de manevră.
Gheorghe Flutur a ieșit la atac.
"USL nu vrea consultarea cetăţenilor pentru că se teme de români. USL mimează democraţia şi instalează autoritarismul de stat pe principiul: Ce vreţi voi, nu contează. Ce vrem noi, primează", a apreciat Flutur. Mediafax.
O vorbă „din români” spune că „ce ție nu'ți place, altuia nu face”. Nu a trecut destul timp să uit de guvernarea PDL. Să uit de sinistrele legi ale sănătății, învățământului, pensiilor de stat, să uit de apocalipsa administrativă când orice găinaț portocaliu ajuns în funcție publică devenise stăpânul petenților, să uit de jaful bugetar săvârșit de miniștrii portocalii cu motivația „investițiilor pe bază de program” ... Tot ce au făcut urât, în dispreț față de oameni, în contra „poporului” pe care cu impertinență îl reclamă acum au făcut prin asumarea de răspundere guvernamentală, cu ajutorul unei Curți Constituționale care a ajuns să reformeze și reformuleze decizii mai vechi ale aceleiași curți pentru a da undă verde, din punct de vedere constituțional, abuzurilor guvernărilor Boc. Nu a contat ce am vrut noi, cetățenii. Nu. A contat doar voia lor, a așa-zișilor reformiști portocalii.
Legile se fac pentru a răspunde unor necesități sociale curente, pentru a corecta niște comportamente sociale nesănătoase, pentru a permite tuturor cetățenilor unei țări și rezidenților legali să beneficieze, în mod egal, de viața socială aflată sub controlul statului. Legea referendumului cu pragul de valabilitate a acestuia de 50% dintre cetățenii cu drept de vot era depășită de mult timp. În jur de 3 mil sunt plecați în țări străine unde, în mare parte dintre ei, au hotărât să rămână. O mare parte dintre cei rămași în țară înțeleg libertatea și democrația prin neparticiparea la viața „cetății”. La majoritatea alegerilor prezența la vot a fost sub 50%. Și se mai poate continua. Evidențe clare care arată că pentru a avea beneficiul voinței populare va trebui să scadem pragul de valabilitate la referendum de la 50% la un procent accesibil populației conștiente de importanța participării la soluționarea problemelor societății. Pragul scăzut nu împiedică pe nimeni să participe la referendum. Poate îi va stimula pe cei care au dormit „în papuci” până acum să vină și să se opună dacă soluția propusă la referendum nu le convine. Dacă nu vor veni, cu atât mai mult se va dovedi o astfel de măsură necesară. În plus, cererea lui Băsescu ca populația să nu iasă la referendum dacă nu este aplicat referendumul din 2009, un referendum construit și desfășurat abuziv, un referendum ilegitim, poate primi confirmarea inversă. Pot ieși din cotloanele în care stau ascunși susținătorii lui Băsescu și să voteze împotriva legii de modificare a Constituției pentru a satisface orgoliul de ratat politic al lui Băsescu. Dar ei sunt ? Nu cred. Așa va dispare și acea formidabilă susținere politică băsesciană „în lipsă”, pe care o tot clamează Băsescu, gașca de mafioți din PDL și pe care cei din Mișcarea Populară îi vede venind buluc-grămadă să formeze viitorul partid băsescian.
Legea asta era necesară. Va constitui, prin aplicare, încă o pârghie pentru dărâmarea mitului băsescian al „largei popularități și aprecieri” de care tot face vorbire.
Adrian Năstase. Un proiect politic ratat.
Gâdea l-a adus pe Adrian Năstase în platou. Nu am urmărit emisiunea. Nu îmi place Gâdea. Asta este.
Am citit multele secvențe puse de Antena 3 pe site. Îmi închipui pe Năstase vorbind. Sunt sigur că a avut o anume cumpătare, o anume sfătoșenie în cele spuse. Adrian Năstase este conștient că a eșuat ca om politic. Încearcă, cu disperare, să nu piardă imaginea rămasă, la care a lucrat mulți ani, de creator de școală academică. Cu toate necazurile lui de acum și cele care se prefigurează în viitor, Năstase va încerca să își păstreze imaginea de profesor universitar meritoriu, creator de valori în domeniul dreptului, creator de personalități. Cumva, în urmă, în anii lui de glorie, a sprijinit și ajutat tineri care au devenit personalități publice sau experți în domeniul dreptului sau al relațiilor internaționale. Iar aceste realizări le protejează azi. Nu mai are forța politică sau administrativă la îndemână pentru a impune un comportament sau altul celor din jur, are însă forța intelectualului bine orientat în timp și spațiu, are forța înțelepciunii cunoscute și acceptate de o largă majoritate populară. Nu îi aduc cuvinte de laudă, îi recunosc niște merite.
În peste 20 de ani, Adrian Năstase a urcat treptele puterii și ale gloriei reușind, cu inconștiență, să coboare și treptele decăderii. În toată această perioadă a făcut ce a vrut. A urcat în umbra lui Iliescu, a condus dictatorial un partid și o țară, și-a asuprit concurența pe componenta social-democrată, a născut fidelitate la unii și ostilitate la alții (chiar în propriul partid), s-a complăcut în mica și marea corupție considerând greșit că i se cuvin osanalele ridicate de unii și „atențiile” oferite de alții, chiar dacă ofertele erau și au fost mai târziu calificate ca jaf din banii publici. le-a acceptat pentru că și el, ca și „dușmanul” lui Traian Băsescu, a considerat că „țara trebuie să îi dea obolul”.
Adrian Năstase și-a făcut dușmani. Băsescu și cei din vechiul PD au fost, categoric, printre cei mai oropsiți. În anii 2000, în plină glorie a lui Năstase, PSD a luat decizia de a lucra pentru desființarea PD. Au oropsit sărmanul partiduleț social-democrat creat de Roman și confiscat de Băsescu cum au putut. Politic, administrativ, social etc. Au determinat PD să ceară PNL o alianță (Alianța DA), în timp urmărind să se ajungă la contopirea PNL cu PD pentru a forma o singură formațiune liberală. De atunci au apărut necazurile și pentru Adrian Năstase și PSD dar și pentru PNL. De pe timpul guvernării Năstase au germinat mizeriile care azi ne umplu viața. Pierderea puterii în finalul anului 2004 de către PSD prin câștigarea de către Băsescu a prezidențialelor a dus și la pierderea puterii parlamentare. Chiar dacă PSD a avut un scor excelent la parlamentare. Tot de atunci a început și decăderea lui Năstase în PSD. L-a trădat Geoană, primit în partid la voința lui Năstase, l-a trădat Ioan Rus, ofuscat de mizeriile avute ca ministru de interne când el, ditamai ministrul, era un nimeni în fața unui general prieten cu Năstase. A fost trădat de toți cei care ar fi trebuit să îl apere. În fine, Adrian Năstase a avut neșansa să guste din toate mizeriile trădării.
Nu l-am simpatizat, fără a nega că îi apreciez inteligența și activitatea ca jurist, ca universitar deși, am și aici o observație, avea, la un moment dat, mai multe catedre de la care lua bani. Munca o făceau „sclavii”, tineri dispuși să muncească mai mult pentru a crește în profesie. Nimic anormal. Istoria ne arată că „modelul” este practicat din cele mai vechi timpuri și, culmea, este prezent în toate culturile cunoscute până în prezent. Nu îl simpatizez. Deși sunt capabil să spun și vorbe bune despre Adrian Năstase. Constat doar că timpul lui a trecut. Din punctul de vedere al omului politic. Tot ce spune el poate fi luat sub semnătură de inventar. A mai spus și Năstase o vorbă. la fel ca mulți alții. Necazul este că presa ahtiată după rating ia aceste vorbe și le aruncă ostentativ pe piață. Ele au doar valoarea unor vorbe. Nu ajung să aibă o valoare de întrebuințare, nu vor duce la luarea unor decizii politice sau administrative pentru a fi utile altora. Adrian Năstase vorbește ca să nu fie uitat.
Practic, Adrian Năstase este frate de suferință cu Traian Băsescu. Amândoi rămân în istorie ca proiecte politice ratate. Aderarea României la NATO sau UE nu le aparține, ca persoane politice, nu le aparține nici ca demnitari ai puterii. Aderările sunt realizări de grup. Grupuri imense de oameni care au lucrat, au modificat legi, le-au pus în practică, le-au îmbunătățit, au realizat structuri organizatorice și au creat metode de lucru diferite, au instruit mii și mii de persoane să lucreze în noile condiții, au răbdat, au suferit, au renunțat, au câștigat și au rămas în anonimat. Putem spune doar că pe timpul cât cei doi au îndeplinit funcții publice au fost realizate aceste obiective. Foarte importante. Dar inutile fără alte realizări care le-au însoțit și despre care nu se prea vorbește.
PSD nu îl va scoate pe Adrian Năstase de la naftalină. Este o variantă perdantă din start. Este un înfrânt iar politicieni de acest fel nu se mai iau în calcul. Poate rămâne un conviv agreabil și cam atât. Între timp, tăvălugul proceselor va continua. Nu este exclus ca, în alte cauze, Năstase să primească iar condamnări cu executare. Nu este exclus. Încă o condamnare îi pune capac. Îl vom vedea prin Cișmigiu chibițând la șah (nu la table).
Adio Adrian Năstase. Gâdea și-a împlinit destinul. Te-a îngropat.
miercuri, 17 aprilie 2013
Regionalizarea. Lung prilej de vorbă și de ipoteze.
S-a anunțat, cu mult timp în urmă, proiectul. Facem regionalizarea pentru o mai bună administrație publică, pentru ducerea soluției administrative mai aproape de cetățean, pentru reușita descentralizării administrative.
Ca de obicei, ca practicieni ai teoriei lui „dacă și cu parcă”, nerăbdători și lacomi, sărim peste construcția propriu-zisă și evaluarea ei în timp și o beștelim de îi sar fulgii fără a avea un minim suport. Unei vorbe îi facem vorbe și o tocăm din vorbe. Maeștri, nu alta.
Crin Antonescu, în numele PNL arată linia partidului dar, în consens cu Victor Ponta și Liviu Dragnea, linia USL.
"Ceea ce mi se pare esenţial în acest moment al dezbaterii şi pentru perioada următoare, până când regionalizarea să devină pas cu pas realitate, este să depăşim cele două subiecte care par a fi, deocamdată, cel puţin din punct de vedere mediatic, mai interesante, şi anume câte regiuni vor fi şi unde va fi capital lor, pe de o parte. În al doilea rând, cine va conduce aceste regiuni, cum vor fi aleşi, numiţi, desemnaţi, stabiliţi conducătorii acestor regiuni şi ce atribuţii vor avea ei".
"Scopul regionalizării nu poate fi altul decât dezvoltarea şi în acest sens, chiar dacă suntem toţi conştienţi de presiunea intrării în vigoare a noului exerciţiu financiar al Uniunii, cred că trebuie să ieşim din capcana grabei sau a pripelii. Trebuie să construim cât mai repede posibil, dar cu condiţia ca această construcţie să fie temeinică". Mediafax.
Vorbe bune. Îndeamnă la rațiune și la muncă. Dar ... trebuie să aibă și cui se adresa. Are. Dar nu se văd. Se văd doar tembelii care vor să se bage în treabă, care au nevoie, ca de aer, de „recunoaștere publică”. Băăăăi, dar deștepți mai sunt ăștia, băăă !
Victor Ponta îndeamnă și el la rațiune:
"Suntem într-o epocă în care nu mai trebuie să te sui în maşină sau în avion să vii de la Satu Mare, de la Botoşani, de la Timişoara sau de la Constanţa până la Bucureşti ca să rezolvi o problemă administrativă, suntem în secolul în care nu ştiu mai bine un grup de funcţionari din Ministerul de Finanţe naţional decât un guvern regional şi un guvern local cum trebuie folosite resursele financiare, suntem în secolul 21 membri ai Uniunii Europene cu o uriaşă problemă: incapacitatea noastră administrativă cronică de absorbţie a fondurilor europene. Structurile regionale au fost cele mai eficiente în efectuarea de proiecte şi absorbţia fondurilor europene, mult mai eficientă decât structurile naţionale". El a apreciat că dezbaterile pe acest subiect trebuie să aibă ca obiectiv dezvoltarea unei administraţii mai eficiente, nu zona în care va exista capitala regională şi "cine va fi şef peste o ţară mai mică din interiorul României". Mediafax.
Și zău că are dreptate. Să audă și Constantinescu de la Constanța care se vrea guvernator de regiune intrat în luptă, deja, cu posibilii contracandidați, să audă și Niță de la energie și mulți mulți alții care nu au mai bun de făcut în aceste zile decât să își construiască eventuala viitoare ascensiune administrativă. Guvernator de regiune ! Fain, mișto, super-onorabil, belea mare coane !
Liviu Dragnea, responsabilul guvernamental cu programul de regionalizare a avut o întâlnire cu parlamentarii liberali. A fost mulțumit. A fost însă și foarte simpatic:
"E prematur să vorbim de orice număr atât timp cât nu s-a finalizat analiza. Din analiză poate să iasă trei regiuni, poate să iasă 60 de regiuni, 14 regiuni. Eu le-am cerut tuturor cu mult drag şi cu foarte mult respect să fim răbdători şi să avem foarte puţină patimă, pentru că cu aceste regiuni nu pleacă nimeni în mormânt, nu le împărăţeşte nimeni. Este vorba să finalizăm un studiu care să dea pentru România un desen regional care să o ajute să se dezvolte echilibrat, iar oamenii să o ducă mai bine". Mediafax.
Nu mi-am propus să aduc, în vorbă, celelalte vorbe. Analiști și jurnaliști, vreri ale unor politicieni sau simple off-uri sentimentale. Nu are sens. Vom vedea ce va fi stabilit, vom vedea cum se construiește regionalizarea, vom vedea ce atribuții capătă regiunile și câtă independență vor căpăta, vom vedea care vor fi, mai apoi, proiectele locale etc. Până la urmă, odată ce localitățile din regiune vor căpăta centre administrative regionale, următoarele investiții în infrastructură se vor duce, la nivel regional, către acele proiecte care vor realiza legătura între „capitale” și principalele localități din județe. Acele proiecte vor fi prioritare la nivel regional și către acele proiecte trebuiesc îndreptați banii de la nivel guvernamental.
Pe lângă infrastructură vor fi și alte proiecte însă cele pentru infrastructură vor fi prioritare. Dacă ai drum, poți circula. Nu ai drum, stai acasă și comentezi negativ.

Inconștientă sau nu, acțiunea PDL este normală.
„Ponta: Demersul PDL la CC este cel mai inconştient şi iresponsabil gest din politica ultimilor 23 ani”. Mediafax.
Afirmația este corectă. PDL face un gest inconștient. Pentru restul națiunii. Pentru interesul PDL însă, gestul este cât se poate de conștient și de necesar. Mulți, tare mulți portocalii sunt speculanți imobiliari sau în cârdășie cu aceștia. Mulți dintre speculanții imobiliari au susținut financiar PDL. Gestul PDL este în normalul vieții politice. Hai să lăsăm sentimentalismele. Partidele politice, la noi ca peste tot în lumea sta, reprezintă interesele unor grupuri sociale, ale unor grupuri de afaceri etc. PDL este reprezentantul, pe undeva, al intereselor speculanților imobiliari. Al celor care au cumpărat, pe nimic, drepturile litigioase, ale acelora care cu ajutorul aleșilor locali ai PDL au împiedicat retrocedările către adevărații succesori a drepturilor succesorale.
Joc de glezne, Ponta, joc de glezne. Zicala a plecat tot de la PDL. Ai grijă.
Consider declarația lui Ponta ca o declarație politică. Trebuia dată publicității pentru a demara, mediatic, atacul asupra PDL și a afacerilor acestui partid în mediul imobiliar. Sper însă ca Ponta să se țină de cuvânt. Să o facă. Altfel, consider această declarație doar ca o ațâțare a spiritelor.

„Poponețul de aur” sau parteneriatul pentru avere.
Am reușit. Am probleme cu descărcarea imaginilor.
Mare agitație mare. Parlamentarul Remus Cernea a propus o normă legislativă care să dea parteneriatului civil între persoane de același sex o protecție legală. Mai concret, aceasta va permite partenerilor să se moștenească unul pe celălalt cu exceptarea de la succesiune a rudelor naturale. A celor provenite din relațiile naturale dintre bărbați și femei. La fel ca în restul lumii unde s-a acceptat deformarea noțiunii de familie.
Ca persoană, nu agreez exhibițiile sexuale. Indiferent cine le promovează. Asta nu înseamnă că sunt împotriva sexualității, indiferent cum se practică. Sunt împotriva exhibițiilor. Clar. Iar homosexualii sunt promotorii unor exhibiții dezgustătoare. Paradele gay sunt exemplul cel mai bun.
Pe de altă parte, la rece și fără nici un fel de reținere concluzionez că toată tevatura are ca finalitate obținerea unor bani, câștigarea unor averi. Cei care au bani vor să îi lase partenerilor mai săraci iar cei care nu au vor să îi obțină de la cei care au. De aceea, mijlocul la îndemână a devenit parteneriatul homosexual. Este comod, mai ales dacă renunți la inhibiții și la acceptul social. Așa că „poponețul de aur” a devenit o afacere. Îl dai, ai. Nu îl dai, nu ai. Simplu.
Specia umană a evoluat și a pierdut controlul propriei evoluții. Ne-am înmulțit și nu mai încăpem pe planetă. Ne-am înmulțit și am reușit, constant, să împuținăm resursele planetare. Ne-am pierdut, temporar, ca specie, spiritul de conservare. Nu ne mai preocupă evoluția noastră, am sărit pragul și avem ca preocupare distrugerea noastră. Iar o formă a distrugerii speciei este și această homosexualitate. Specimene umane, posibil valoroase genetic, slabe însă sub alte aspecte, aleg un alt comportament social. Lasă locul, cumva, specimenelor slabe să procreeze, să asigure perpetuarea speciei. Nu mai există condițiile din alte epoci când specia umană lupta pentru supraviețuire, când rămâneau în viață cei mai puternici, cei mai ușor adaptabili la schimbările de mediu, cei mai inteligenți. Va fi acest comportament o ciudățenie a istoriei speciei umane. dacă specia umană va mai rezista mult timp pe planetă. Dacă schimbările viitoare, destul de severe, vor mai găsi în această specie exemplare capabile să se adapteze și să procreeze. Dacă nu, nu. La câte extincții au fost pe pământ ce mai contează asta în care „victimele” vor fi tocmai ființele care au avoluat atât de mult încât a reușit să descifreze trecutul îndepărtat al evoluției vieții pe pământ. Acum când știm, după cunoștințele acumulate, că din ordovician și până azi au avut loc 5 extincții ale viețuitoarelor de pe Terra.
Nu sunt împotriva proiecției legislative. Este, până la urmă, o rezolvare a unei probleme sociale. Chiar dacă mă deranjează sentimental, prin aceea că duce în derizoriu noțiunea de familie și protecție a statului pentru celula de bază a societății, celula care ne-a asigurat, până în prezent evoluția ca nație. Dar ce nu facem noi, oamenii, pentru bani.
Parafrazând pe Ludovic al IV-lea care a afirmat că „Parisul merită o liturghie” pot spune și eu că evoluția socială „modernă” în România „merită un poponeț de aur”. Intrăm în rândul lumii, ce naiba !

Fotbal stricat de presă.
Fotbal. Sport care face parte din viața multor oameni. Unii mai pătimași, alții mai calmi.
Sunt dintre cei mai calmi. Îmi place Steaua, țin cu echipa de când aveam 8 ani, din 1958 de când, copil fiind, împreună cu alți copii, după ce am fost duși la un meci Minerul Comănești - Dinamo, cred că în Cupă, am hotărât cu ce echipă ținem. Sub impresia puternică a jocului la care am asistat, dominat de dinamoviști cu brutalitate gratuită (lovirea adversarilor cu palma, cu pumnul sau cu piciorul, pentru unele reușite individuale) noi, copiii adunați la sfat de taină am hotărât cu cine vom ține. Evident că Petrolul Moinești și Minerul Comănești au fost favoritele. Cu mici excepții, sub influența familiilor, unii au declarat că țin cu Dinamo, Rapid sau Steaua. Ceilalți am ales să avem o echipă de suflet locală și una la nivel central. Aici, Dinamo a pierdut pe linie. Brutalitatea jucătorilor manifestată la jocul cu Minerul Comănești a fost decisivă. Am hotărât că vom ține cu adversarele lui Dinamo. O parte s-au orientat către Rapid. Părinții lor lucrau la Atelierele CFR de reparat vagoane din Moinești sau locuiau lângă Ateliere. Alții au hotărât să țină cu Astra Arad. Puțini am hotărât să ținem cu Steaua (CCA). Culmea, o parte dintre cei care am hotărât să ținem cu Steaua am ajuns la Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc devenind ofițeri ai Armatei Române.
Țin cu Steaua, îmi plac imaginile cu Steaua de-a lungul timpului, încerc să îi identific pe cei pe care, cumva, am reușit să îi văd la jocuri. Țin minte că nu eram admirator al lui Hagi, dar în timp am ajuns să îl apreciez. Nu mi-a plăcut Pițurcă. Deloc. Îi spuneam pomanagiul. Nu făcea de loc apărarea. Nu era treaba lui. Nu se omora cu firea. Erau alții care munceau de le săreau capacele pentru ca Pițurcă să primească o minge bună pentru a înscrie. Și înscria. Ce era al lui era al lui. Avea simțul porții. În rest, nici nu mă uitam la el. Nu mi-a plăcut când a devenit antrenor la Steaua. Nu îmi place nici ca antrenor al naționalei. Promovează un fotbal speculativ, un mingicar, nu un fotbal structurat pe o idee de joc care să devină o parte a culturii fotbalistice.
Meciul de duminică, pe care l-am urmărit din comentarii, nu am cablu de la RCS-RDS (această firmă care dezonorează prin tot ce face ideea de onestitate în contractele cu terții) a fost unul normal. Rapidul a jucat cu sufletul, efortul depus de rapidiști fiind mai mare decât de steliști. Steliștii au jucat organizat, având o cultură a jocului în formare. Ar fi bine să se țină de această cultură a jocului impusă de Reghecampf, pentru că în timp, prin eliminarea mișcărilor ineficiente, va reuși să domine toate echipele din campionat dar și din afară (după ce și jucătorii aleși să joace la Steaua vor fi valori, nu „petarde” cum sunt unii acum).
Partea neplăcută din întâlnire a constat în comportamentul suporterilor Rapidului. Ei bine, comportamentul lor a fost susținut de conducerea tehnică a echipei Rapid și o mulțime de jurnaliști de sport care au ceva de împărțit cu Becali și MM. Reacțiile acestora după meci constituie dovada clară că au pregătit, cu știință, derapajele galeriei. ProSport și Gazeta Sporturilor au fost vârfurile de lance în instaurarea unei atmosfere cât mai ostile din partea suporterilor Rapidului față de echipa Steaua și, mai ales, față de conducerea tehnică a echipei. Au provocat în permanență ostilitatea între echipe, au inventat vorbe și au reinterpretat, în sensul ostilității, altele. După meci au interpretat împotriva echipei Steaua evenimentele. În plus, după deciziile Comisiei de disciplină a LPF de sancționare a participanților la meci trag concluzia că și la nivelul LPF există un curent care urmărește continuarea situațiilor de acest fel în fotbal. Înclin să cred că cei de la LPF au nevoie de turbulențe grave la meciuri pentru a-și promova niște reglementări care să disciplinizeze fotbalul. La fel a făcut Jandarmeria Română. După ce, cu ani în urmă, a obținut (prin aranjament cu LPF) lege prin care supraveghează meciurile de fotbal, a trecut la provocarea suporterilor echipelor începând cu cei mai pătimași (deja cunoscuți). Pe traseul către stadioane, la intrarea pe stadioane, chiar pe stadion. Pentru fiecare zonă de conflict (provocat de jandarmi, cu ordin), au fost prevăzute prin lege „acțiuni de restabilire a ordinii și liniștii sociale”. Aliații jandarmeriei au fost, nimeni alții, decât jurnaliștii de la presa sportivă. Între timp, unii jurnaliști s-au lăsat de „sportul” acesta, nu mai contribuie la tulburarea suporterilor însă alții nu. Ioanițoaia este unul dintre cei care continuă să conducă campaniile anti-civilizație la GSP.
Cei care au răbdare pot urmări acest comportament în permanență. Cum ajung unele echipe la vârful clasamentului cum apar jurnaliștii sportivi cu „știri de senzație” pentru promovarea ostilității între echipele care luptă pentru primele locuri în campionat. Cum cresc echipele în clasament, cum apar informațiile cu caracter ostil. Degeaba se chinuie purtătorii de cuvânt ai echipelor, antrenorii, alte persoane din conducerea tehnică să le nege, jurnaliștii nu se lasă. Dacă nu au știre, o inventează. O lansează pe piață și îi urmăresc traseul. La nevoie, din mintea lor plină de rahat vai inventează o grozăvie care să ducă la explozii. Unii, mai impulsivi, comit greșeala de a răspunde unor acuzații inexistente (inventate de jurnaliștii sportivi !) făcute de viitorii adversari. Este suficient. Se închide cercul, vine, normal, un răspuns. Totul se construiește în paginile jurnalelor sportive și stimulează agresivitatea suporterilor. Psihologic, jurnaliștii sportivi construiesc, cu sprijinul LPF, o masă critică pentru momentul întâlnirii sportive din campionat. Normal, în acel moment, unii suporteri slabi de înger explodează. Au jurnaliștii ce scrie, are Jandarmeria ce amenda, are LPF ce sancționa. Pe spinarea cluburilor și a suporterilor, mafia din sportul românesc își câștigă pâinea. În comentariile unor cititori on-line din presa sportivă am găsit o explicație. Un jurnalist a afirmat la un comentariu că ei, jurnalele de sport, au nevoie de rating pentru a exista. Au ales să provoace haosul și scandalul, să susțină violența pentru a avea paginile din ziare citite, urmărite, căutate de cei care au nevoie de senzații tari.
Dacă jurnaliștii din presa sportivă nu ar face așa, Jandarmeria ar pierde din atribuții, LPF nu ar mai putea da sancțiuni cu amendă din care să câștige un ban în plus. Ziarele de sport ar fi obligate să facă presă sportivă reală și nu ar mai avea veniturile de azi. Bașca ar trebui să renunțe la bezmeticii cu legitimații de jurnaliști care caută, mereu și mereu gâlceava între suporteri pentru a avea „știri”.
Cum naiba apar, din neant, imagini cu suporteri care se bat pe o străduță, oarecare ? Sigur trebuie căutat cine ar avea un interes. Fie jurnaliștii, fie Jandarmeria (care apare mintenaș, de după colț).
Singurii beneficiari ai evenimentelor de duminică sunt jurnaliștii presei sportive care au „rahat” de mâncat pentru rating, Jandarmeria care a mai bifat o acțiune „utilă” societății și LPF care a dovedit că există. Păgubiții sunt cluburile și suporterii. Rapid, săracii, sunt cei mai loviți. În criză de bani plătesc amenzi și pierd venituri viitoare prin suspendarea terenului.
Steaua trebuia să iasă de pe teren. La fel și Rapidul. Cele două echipe ar fi trebuit să refuze să mai joace dând un semnal LPF că modul în care este condus fotbalul nu are nici o legătură cu sportul. Una este înfruntarea sportivă, dură, totală, puternică și alta este afacerea promovată de LPF cu sprijinul presei zise de sport și Jandarmerie pentru menținerea și creșterea violenței pe stadioane sau legată de confruntările sportive.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)