Despre congresele PNL

Am urmărit lucrările, am urmărit anumite discursuri cu mai multă atenție, am urmărit comentariile și știrile Tv. Păreri împărțite. Concluzii diferite. Critici de bună credință și aberații.

Mi-am format un punct de vedere. Pentru mine clar. Foarte clar. Acest Congres trebuia să aibă loc. Acum și nu mai târziu. Pentru că acest Congres a dat mai multe semnale. Pentru întreaga lume politică dar și pentru cetățeni. Nu mai spun despre semnalul dat în interiorul partidului.

De la alegerea lui Crin Antonescu în fruntea partidului s-a petrecut un fenomen. PNL a devenit dintr-un partid „icoană” un partid de luptători. Și-a deschis porțile. Întâi timid, apoi cu din ce în ce mai mult aplomb, cei care au dorit să lupte contra regimului opresiv Băsescu și au dorit să fie parte a progresului liberal s-au înscris în PNL. PNL a crescut. Pentru „tihna” celor care au confiscat organizațiile PNL în folos propriu, creșterea PNL a fost un semnal de alarmă. Au început să se opună. Noi am auzit, „pe surse” dar și din presă, cum au fost desființate organizații, cum au fost demiși unii lideri locali, cu au fost excluși unii dintre cei care sub o formă sau alta s-au împotrivit noii direcții pe care a pornit PNL. Cei cărora li s-a tulburat tihna, cei care se considerau un fel de „nobilime politică” locală au contracarat cu tot ce au putut. Mai ales după ce Crin Antonescu și conducerea PNL a hotărât să formeze o alianță cu PC și mai apoi cu PSD pentru a lupta contra regimului opresiv băsescian - USL.

Formarea USL și rezultatele pozitive ale acestei alianțe în lupta politică, mai ales după câștigarea categorică a alegerilor locale, rezultatul pozitiv - din punct de vedere politic - de la referendumul pentru demiterea ilegitimului de la Cotroceni (chiar dacă ilegitimul nu a fost demis), la care s-a adăugat excepționalul rezultat de la alegerile parlamentare a grăbit alegerea apelor. Legăturile ascunse din PNL cu Traian Băsescu și diferitele lui „metamorfozări politice” au ieșit în evidență ca râia. Chiliman, Moisescu și alții ca ei. Unii s-au grăbit și au plecat la PDL, acolo unde au privit mereu cu jind, alții au format împreună cu Mihai Răzvan Ungureanu o nouă formațiune politică declarată „liberală” având ca bază un partiduleț format mai înainte de Nati Meir. „Dizidenții” au încercat „să corupă” pe cei care erau cunoscuți ca opozanți ai lui Crin Antonescu în interiorul partidului. Cel puțin în media, mai ales în media aservită lui Traian Băsescu sau lui Mihai Răzvan Ungureanu. S-a creat imaginea unei opoziții ferme împotriva lui Crin Antonescu, opoziție capabilă să preia conducerea partidului și să salveze, chipurile, dreapta politică, prin asocierea politică a PNL cu PDL, Forța Civică, PNȚ-CD Pavelescu, Noua Dreaptă etc. Acest Congres a fost necesar pentru a arăta poporului liberal și cetățenilor României că PNL este unit.

S-a mai vehiculat, cu intensitate, ideea apropierii PNL de PPE, pentru a întări în opinia publică ideea „opoziției de succes” din PNL sub conducerea lui Călin Popescu Tăriceanu.

Rezultatele congreselor PNL din 22 și 23 februarie 2013 au distrus toate aceste speculații care, netratate astfel, ar fi încurajat „opoziția”, ar fi bulversat populația și ar fi permis creșterea „infecției” în corpul partidului.

Tăriceanu nu a candidat pentru conducerea partidului. A criticat și a propus alte soluții privind organizarea și acțiunea internă însă nu și-a asumat rolul de lider al „opoziției” în partid. Inițiatorii „infecției” din PNL, Andrei Chiliaman și Moisescu au înțeles că au eșuat și s-au dus „să plângă” a neputință la picioarele „stăpânilor” lor financiari. MRU s-a inflamat și debitează aberații la cei care îl primesc în emisiuni.

Statutul PNL s-a modificat în reglementările sale de bază astfel că au dispărut membrii simpatizanți (o explicație ar fi aceea că unii lideri locali împiedicau înscrierea în partid pentru a se pune la adăpost, ei și apropiații lor, de o eventuală concurență !), s-a statuat aparteneța PNL la ALDE și la Internaționala Liberală, au fost clar arătate direcțiile politice liberale către economia de piață și capitalism, către statul minimal și a fost reconfirmat conceptul liberal „prin noi înșine”. PNL se declară „național” și promotor al valorilor naționale pe care se angajează să le protejeze prin acțiuni politice.

Aceste congrese au fost necesare pentru a arăta cetățenilor României că PNL a devenit un partid mare, un partid dispus să ducă lupta politică - cu respectarea regulilor democratice - pentru cucerirea și administrarea puterii administrative, singur sau în alianță cu alte formațiuni politice care acceptă o guvernare de alianță.

Evident, din discursurile principale de la congrese, a ieșit în evidență faptul că PNL este în luptă, alături de partenerii din USL, cu regimul Băsescu, regim slăbit însă aflat încă la putere prin instituții ale statului ce au fost politizate: CCR, ANI, Ministerul Public, serviciile de informații, agenții guvernamentale etc.

După aceste congrese apele se vor separa din ce în ce mai mult. Mizeria propagandei populiste băsesciene și aliaților lui Băsescu se vede din ce în ce mai bine. Păcat de oamenii de treabă care s-au lăsat păcăliți de tot felul de impostori „deținători” ai „pietrei filosofale”. La o discuție cu un prieten am afirmat că politologii au devenit niște paraziți, ca viermii intestinali, care profită de oamenii în sufletul cărora au intrat cu scopul de a forma prozeliți și a le stoarce vlaga și buna-credință. O parte din acești politologi sunt cei care au sprijinit infecția din PNL produsă de Chiliman și Moisescu.

Puterea se cucerește și se menține prin luptă politică.

Citesc, ascult, meditez. Partidele politice luptă pentru putere. Între ele. Lupta este dură, în majoritatea cazurilor este murdară. Mai ales când partidele la putere sau lideri politici cu atribuții de demnitate publică se folosesc, abuziv, de puterea de coerciție a statului. Când în scena luptei politice intră lucrătorii din serviciile secrete, procurorii, judecătorii, polițiștii, angajații instituțiilor autonome, judecătorii Curții Constituționale, aleșii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii ANI etc. Acum, ca o paranteză, nu avem lege prin care cei dovediți că au făcut jocuri politice să fie excluși din sistemul în care activează. Deși încalcă, toți, o incompatibilitate, li se permite să funcționeze în continuare. Aici, în acest domeniu, sistemul nostru de drept este jalnic. Este mic, diform, hâd, chior, șchiop, autist. Consecința este pe măsură. Sistemul de drept este jalnic, securitatea națională este nesigură, democrația a plecat să își plimbe cățelul și nu mai știe drumul spre casă, se fură în draci - nu doar bani sau valori materiale de orice fel ci și demnități și dreptăți. Drepturile subiective ale persoanelor devin, încet, povești. A fost odată când omul era om și pomul pom.

Puterea în interiorul partidelor este la fel de dură. La fel de murdară. Ba, mai mult, intervin în ea administrativii, lucrătorii serviciilor speciale și magistrații. Cei din urmă intervin pentru a-și proteja viitorul. Politicianul „X” este perceput ca fiind un pericol de va ajunge la putere pentru că are în concepția despre guvernare idei ce pot tulbura sever liniștea și comoditatea puterii și a lucrului în respectivele instituții publice. Se duce naibii tihna vieții de zi cu zi. Așa că, pe dedesupt, se lucrează intens pentru a împiedica ajungerea lui la puterea politică și mai apoi la conducerea statului. Se preferă cei care sunt fie indiferenți la anumite „subtilitățuri” sau nepricepuți care vor apela la „expertiza” celor care au ajuns la conducerea sistemelor și nu au de gând să mai renuțe la ea. Pentru binele lor și al familiilor lor care încet-încet ajung să perceapă sistemul ca fiind o proprietate de familie.

În PNL are loc o luptă pentru putere. De când s-a înființat PNL ca partid. Natural, cei de la putere caută să obțină mai multă putere. Statutul permite așa ceva, chiar dă procedura prin care puterea să fie luată și menținută. Are mijloace la indemâna puterii prin care aceasta să fie apărată. Sancțiunile prevăzute în Statutul PNL au acest scop. Protejarea puterii. De fapt, în toate partidele politice, în toate organizațiile de stat sau private, statutele au rolul de a proteja puterea aleasă sau numită. Cel care nu va aplica prevederile statutare de protejare a puterii nu sunt demni de acea putere. Sunt conducători slabi care se cer, prin moliciune și dezinteres față de putere, înlocuiți.

Mă amuză superficialitatea cu care sunt tratate ieșirile lui Chiliman și Tăriceanu în media. Sunt declarați „dizidenți” însă aceștia nu revendică puterea. Este caraghios. mai bine le-ar spune „cârcotași”. Practic, ei „mormăie” neputincioși către conducerea PNL nemulțumiți că nu sunt parte a puterii. Chiliman nu mai este coordonatorul pe București al PNL, Moisescu nu mai este președintele PNL Sector 1, Tăriceanu vede că nu va mai face parte din organele de putere active ale PNL. Va fi membru în ele prin statutul de fost președinte al partidului însă nu va mai fi pe prima pagină când se va vorbi despre decizii. Ei văd că le apune gloria. Se revoltă. Vorbesc despre vechimea lor în partid însă nu spun că odată cu ei, sau chiar înaintea lor, în partid au intrat alții mai tineri ca ei care azi, după ani și ani de muncă în PNL, ajunși la maturitatea vieții și la maturitate politică își revendică locul în fruntea partidului. În acest caz, liberalii au de ales între seniorii Chiliman și Tăriceanu și mai tinerii lor competitori care, pe bună dreptate, își cer drepturile. Această constatare mă duce cu gândul la faptul că, de fapt, în PNL este o luptă între generații. Generația lui Tăriceanu și Chiliman refuză să lase locul generațiilor mai tinere. Criticile aduse lui Antonescu și cei din jurul acestuia sunt criticile, puerile în esență, aduse generației care îi înlocuiește.

Cei care îi susțin pe Tăriceanu și Chiliman „cântă” la un pian dezacordat. Retrograzi.

Klaus Johannis în PNL. Se schimbă generația de la conducere.

De astăzi, 20 februarie 2013, Klaus Johannis este membru al PNL fără a ieși din Forumul Democrat al Germanilor din România. Pentru că Forumul este o organizație civică, nu se află în incompatibilitate.

O veste bună. Foarte bună. O veste care acoperă, fără doar și poate, can-can-ul de la Sectorul 1 unde Andrei Chiliman alături de Călin Popescu Tăriceanu încearcă să inducă opiniei publice ideea că PNL este un partid în derivă condus autoritar, „complet nedemocratic”, de către Crin Antonescu și „acoliții” săi.

Agerpres : "Această invitaţie m-a onorat, mi-a dat ceva de gândit şi rezultatul este cel de astăzi", a spus Iohannis. 

Declarația lui Johannis îmi spune că a cântărit „nemțește” propunerea PNL de a-i deveni membru, că a văzut și părțile bune și părțile mai puțin bune și că a fost mulțumit de rezultat. Pozitiv. Nu doar în trecutul de ieri sau de alaltăieri ci și în acțiunile PNL de azi. Înseamnă că a acceptat să fie parte a PNL-ului de mâine. Pentru că va candida la o funcție de conducere în PNL la Congresul din această săptămână.

Aveam intenția să scriu despre schimbarea care se produce la vârful PNL. O schimbare a generației care va conduce partidul. Liberalii de peste 60 de ani lasă locul, de voie sau de nevoie, liberalilor cu vârste de peste 40 de ani. Venirea lui Johannis în PNL îmi confirmă  observația. Nu este exclus ca acest proces, de atragere a unor lideri locali ai unor organizații civile să continue. PNL va avea, în cel mai scurt timp, o altă garnitură la conducerea partidului. Nu mă refer la cea care se va instala prin alegerile la actualul Congres. Aceasta va fi una intermediară. În 2014, cel târziu în iarna lui 2015 vom avea un alt Congres care va desemna conducerea PNL pentru perioada 2015-2016 - cond ne vom pregăti pentru noi alegeri locale și parlamentare. Atunci se va pune, acut, problema parteneriatului cu PSD și PC. Atunci vom ști mai bine dacă bazinul electoral al PNL va fi mai mare sau mai mic. Atunci va trebui să ne propunem să ajungem la un electorat stabil de peste 30% pentru a avea garanția unei posibile guvernări viitoare pur liberale. Probabil că atunci, de va fi bine, se va pune mai mult problema revederii formei de stat și, dacă va fi posibil, se va putea face un referendum pentru a vedea dacă poporul vrea să revină la monarhie sau nu.

Sunt multe de spus. Inclusiv faptul că printre relele la care Johannis s-a gândit, cel puțin pe termen scurt, este și acela de a intra în malaxorul propagandei băsiste prin intermediul ziarelor (cineva spunea de gazete politice) și televiziunilor băsiste. Nu mai spun de dosarul de la DNA care este fie complet fie în curs de a fi completat cu cine știe ce minunății din domeniul SF.

Venirea lui Johannis în PNL are importanță și prin semnalul dat în Transilvania. „Unda de șoc” va avea consecințe pe care se cuvine a le urmări și comenta.

Niște vorbe despre PDL

În modul nostru de a gândi ajungem la comparații. Avem ceva cunoscut „în spate” la care apelăm pentru a „evalua” ceva nou sau o analiză nouă.

Discutam cu niște prieteni cu privire la PDL. Într-o perioadă extrem de scurtă de timp, PDL a crescut de la 5-7% la 30-35%. A fost „la modă” să ne referim la „creșterea forțată” a organismelor animale sau vegetale cu ajutorul unor produse chimice sau organice cu țintă precisă: masa musculară. Scopul este scoaterea pe piață și obținerea unui profit prin vânzare, nu înainte de „a ucide” animalul sau planta.

Fiind vorba despre un partid politic, „hormonizarea” acestuia a avut drept scop avantajul „patronului”. Traian Băsescu a gândit „bine” pentru el. A avut nevoie de susținere politică puternică în primul mandat, a avut. Între timp „a crescut” PDL și i-a asigurat al doilea mandat și o perioadă de peste trei ani de dominare a guvernării. A urmat colapsul. „Musculosul” PDL a picat. „Organele” lui interne și „sistemul osos” au cedat. Nu erau construite pentru a susține și alimenta imensa „masă musculară”. Zilele trecute Băsescu a anunțat, în direct, că PDL nu mai este un instrument politic care să îl poată ajuta. A renunțat la el simplu. PDL este ciorapul găurit care se aruncă la gunoi. Nu, nu se „repară”, nu se va mai folosi (nu mai are când să îl folosească !). Ingerințele lui în alegerile interne ale PDL sunt doar pentru a da vizibilitate oamenilor lui care nu au, azi, un partid la care să meargă pentru un oarecare viitor. Piața politică este săracă în „speranțe” pentru o Elena Udrea, o Roberta Anastase, o Boagiu sau foștii „musculoși” Emil Boc, Cristian Preda, Sever Voinescu, Baconschi etc. MRU este prea orgolios și prost pentru a fi urmat de orgolioșii care au „futut” România cum a vrut „mușchiul” lor.

Culmea, PDL are o singură șansă să rămână în viața publică. Ea îl indică pe Vasile Blaga, inginerul șef care trebuie să conceapă și să aplice un plan de redresare politică sever, cu reducerea „masei musculare” la limitele suportabile de organismul politic PDL, să repare organele interne obosite de vanitățile și orgoliile băsiste și bocciste, să înlocuiască unele organe locale sau să le asocieze aparate de susținere până își vor reveni sau până se vor reconstrui în timp.

Unii, cu mai multă minte, își dau seama că singura lor șansă de a mai exista ca partid politic cu identitate este susținerea lui Blaga. Evident, niște ani, PDL va trebui să accepte statura partidului balama. Va trebui să lupte împotriva altor formațiuni politice care au ca strategie poziția „balamalei politice”. Cum ar fi Partidul Forța Civică a lui Ungureanu, Noua Republică a lui Neamțu, PNȚ-CD a lui Pavelescu sau PP-DD-ul lui Dan Diaconescu. Nu în ultimul rând, mai pe față, mai pe dos, PDL va trebui să lupte împotriva UDMR. Dacă nu o va face, va fi distrus de ungureni, nemțeni și pavelescieni.

Dacă îl vor alege pe Blaga, cei din PDL se pot folosi, în avantajul lor, de influența PNL - cu care, mai pe față, mai pe dos, se pot înțelege. În cazul în care o vor alege pe Udrea, colaborarea cu PNL actual este exclusă. Ar fi o variantă pozitivă în cazul, puțin probabil, în care Chiliman și prietenii lui pun mâna pe putere în PNL. Atunci și Băsescu ar avea o luminiță la capătul tunelului.

Presa este în schimbare

Încet-încet, presa nu mai apără pe Băsescu. Bănuiesc că au fost lungi ședințe prin redacții, în urma unor analize de risc, că patronii reali sau informali au cerut construirea altor „realități publice” pentru un viitor avantajos pentru ei.

Evident, totul este legat de putere. Viitoare. Nu cea de azi. Cea de mâine. De potențialul celor care vor puterea. De exemplu, Ponta capătă carismă în publicații care nu aveau timp pentru el. Antonescu are parte de un tratament aparte. Aproape exclusiv cu privire la imaginea publică, negativă, cu sau fără temei. Cu mare satisfacție sunt promovate „vocile liberale” ce i se opun. PDL are putregaiul în sânge și se prefigurează un deces politic „grandios”. Decât să fie unul în stilul „dog”, se preferă unul în stilul „Vuitton”. Ici-colo apar „promisiunile” MRU și Neamțu. Ambii vorbesc de liberalism. Vorbesc de construcții politice plecate de la „zero”, cu speranțe la o masă electorală deja acontată de partidele mari. Micii întreprinzători. Fac politică din vorbe. Nu reușesc să părăsească aula universitară sau strana bisericii. Vorbe.

Puterea se exercită la guvernare. Fără guvernare, politica nu are sens. Vorbele nu pot înlocui legile. Din moment ce guvernarea nu le este la îndemână, PFC și PNR vor rămâne doar la nivelul unor cluburi de dezbatere „critică” a puterii.

Puterea nu este veșnică. Poate însă să dureze mai mult timp dacă știi cum să lucrezi la guvernare, dacă știi cum să satisfaci cât mai mulți dintre cetățeni. Oricum, la un moment dat, cetățeanul va dori o schimbare, va dori și altfel de regim. Importante vor deveni, în timp, faptele bune care au dat cetățeanului, care i-au încurajat acțiunile, care l-au eliberat de abuzurile puterii administrative. După o perioadă de opoziție poți reveni la putere. Trebuie să urmărești și să promovezi obișnuința alternanței la putere în care tu ești una din soluții. Între timp, cu inteligență și determinare, trebuie să lupți contra celora care vor să îți ia electoratul. La nevoie să „îi asuprești”. Ca în orice bătălie, să îi dobori conducătorii. Indiferent cât de carismatici pot fi la un moment dat. Să le preiei, dacă sunt bune, ideile. Să le aplici și să arăți că au fost ale tale. Să determini oamenii să creadă că ideile bune doar tu le poți pune în practică.

Presa este în situația dificilă de a se reorienta. Băsistă până mai de curând, beneficiind de atenția băsiștilor, vrea să vadă dacă băsiștii mai au puterea de a reveni. Partidele la putere trebuie să o ajute. Repede și temeinic. PDL trebuie atacat intens, temeinic, constant odată cu Băsescu. Șansa de a distruge PDL nu apare de două ori. În plus, va aduce câștigătorilor mai multă apreciere. Evident, presa va trece, cu cățel și purcel de partea învingătorilor. Deja, presarii mai inteligenți dau semnale că și-au schimbat opțiunile. Unii vor cu PSD, alții cu PNL, alții cu PC. Unii au rămas de partea lui Băsescu însă nu mai țin cu PDL. Udrea nu le place. Bat „clopotele” pentru o nouă dreaptă. Preferabilă cu MRU, dar ăsta nu poate.

De ceva timp nu mai am ce citi în presă. S-a umplut de bazaconii, semn că este în transformare. Este negativistă. Nu mai știe cum să găsească subiecte despre viață și să vorbească despre realitatea cotidiană. Trăind în promiscuitate, jurnaliștii au ajuns ca boschetarii. Sper că unii se vor sătura de „traiul prost” și vor dori mai mult de la viață. Peste ani, unii jurnaliști vor reveni la învățăturile bune din tinerețe și ne vor spune despre viața pe care azi nu au puterea să o vadă.

Oltchim, o poveste „națională”

Agerpres: „Ministerul Economiei: Intrarea în insolvenţă a Oltchim ar putea urma calea Parlamentului pentru o decizie politică”.

Varujan Vosganian, în numele ministerului/Guvernului a ajuns la o înțelegere cu toate părțile interesate. Toți au intenția ca Oltchim să funcționeze mai departe, mai bine, mai aproape de cerințele economiei de piață. Pentru asta trebuie făcută curățenia necesară. Iar aceasta presupune sacrificii din partea tuturor.

Se pare că s-au înțeles. Acționarii minoritari, băncile creditoare, ceilalți creditori, sindicatele. Mai rămâne acceptul Comisiei Europene pentru ca Guvernul să aplice anumite proceduri interne de sprijinire a combinatului și scoaterii, mai apoi, la privatizare.

Politic, salvarea Oltchim va avea consecințe asupra societății întregi. Pe de o parte, Râmnicu Vâlcea va avea cel mai mult de câștigat. Pe de altă parte, beneficiarii naționali ai produselor Oltchim nu vor mai umbla după produsele fabricate în alte țări. Guvernul va reuși să facă din Oltchim un serios contribuabil la buget. Alte societății cu capital de stat vor apela la același procedeu pentru a se salva. Sunt multe consecințe. Pe termen mediu și lung, benefice. Pe termen scurt, dureroase. Unii oameni vor avea de suferit, își vor pierde, temporar, locurile de muncă.

Înclin să cred că Oltchim va fi împins la față pentru a da exemplu pozitiv de preocupare pentru că în același timp, sute de alte societăți cu capital de stat sau majoritar de stat vor intra în reorganizare în vederea privatizării. În totalitate, unde se poate, pe active viabile acolo unde nu se poate în întregime. Altele vor fi închise. Investitorii privați vor avea oportunitatea fie să preia acele unități de producție fie să deschidă noi unități de producție care să acopere cererea de produse de pe piață. Toate acestea trebuiesc făcute în acest an, poate și anul viitor, pentru ca la finalul mandatului actualei guvernări să se intre în normalitate. Statul să nu mai dețină unități economice decât în domeniile strategice. Și acolo însă cu alt tip de management.

Știrea asta nu este una „indiferentă”. Deși așa pare la prima vedere. Este una care confirmă decizia politică de a face ceea ce coaliția USL a angajat. Reformele structurale în economie.

Mă gândesc la unele consecințe, cu caracter social, care ar cam trebui prevăzute în bugetul pe anul 2013. Va crește numărul șomerilor, vor fi mai puține intrări la buget din TVA, va crește numărul intervențiilor medicale, va crește numărul de pensionari. Vor fi multe. Ministerul economiei are, probabil, o evaluare a consecințelor sociale ale „curățeniei” de care Vosganian făcea vorbire. Bănuiesc că și Ministerul muncii are în vedere aceste consecințe și și-a construit un program ce urmează a derula.

Vor fi doi-trei ani grei. Mai ales pentru oamenii care vor fi implicați direct în aceste procese de reorganizare.

MCV ? Un fel de frecție la un picior de lemn.

Eu sunt de acord cu Tudor Chiuariu cu observația că este prea elegant în exprimare. Admit, totuși, că nu are cum face altfel. Nu îl lasă educația și condiția de demnitar. Din această cauză „îl iert”.

Agerpres pune informația brută: „Chiuariu (PNL): MCV nu mai este folosit potrivit scopului său iniţial, ci în scopuri politice”.


"MCV începe să devină o poveste fără sfârşit, deoarece văd că de fiecare dată apar noi teme şi în ritmul acesta nu o să ne oprim niciodată şi nicăieri şi mă gândesc cui foloseşte? (...) După mulţi ani, justiţia, din păcate, nu funcţionează mai bine, mai ales având în vedere ce s-a întâmplat între 2009 şi 2012 şi avem aceste rapoarte în jurul cărora unii se isterizează şi aduc prejudicii grave României. (...) Nu ştiu cui foloseşte isteria asta. Probabil că d-lui Băsescu în lupta sa cu Guvernul, dar nouă nu ne foloseşte, ca ţară. În continuare acest mecanism nu mai este folosit potrivit scopului său iniţial şi este folosit în scopuri politice de cine, cui îi convine".

Orbii și cei de rea credință pot avea altă părere. Mă raliez părerii lui Tudor Chiuariu. Realitatea Europei Unite este una însă interesele politice ale Popularilor Europeni o deformează de când au pus mâna pe putere. România suferă de influențele malefice suplimentare ale incompetentului Traian Băsescu și acoliților lui în fruntea cărora se detașează sinistra Monica Macovei și fosila politică Teodor Stolojan.

Reamintesc celor care vor citi pe aici faptul că din punctul de vedere al obiectivelor strategice angajate de Traian Băsescu de la urcarea pe tronul de la Cotroceni nu am realizat nici unul. Aderarea la Convenția Schengen este încă un „obiectiv îndepărtat”, chiar dacă Băsescu „s-a chinuit” să  accepte și amplifice șantajul Germaniei lui Merkel, ducând țara de răpâ, plătind, cu banii cetățenilor români, incapacitatea și rapacitatea intereselor private ale băncilor care au provocat criza economică mondială. Ridicarea MCV este alt obiectiv politic al lui Băsescu care rămâne o amintire. Rezolvarea problemelor Justiției nu se cuantifică în conflictul presă/Justiție (conflict inventat de băsescieni) ci de Guvern și Parlament. Iar până anul trecut am avut Guvern și Parlament PDL ! De aceea acest MCV trebuie citit cu mai multe chei. De aceea observațiile (supărător de civilizate) ale lui Chiuariu sunt corecte.

"Nu este nimic dur în raportul acesta. Sunt subiecte inventate de cine a vorbit fără să vadă raportul, cum ar fi cel cu superimunitatea deputaţilor şi senatorilor. Nu se face nicio referire în raport cu privire la faptul că s-ar fi creat o superimunitate, că ar fi ceva în plus faţă de ceea ce era înainte, ceea ce este şi corect din punct de vedere faptic. Raportul nu excelează din punct de vedere al aspectelor tehnice, din păcate, vedem că se aduc în discuţie noi chestiuni şi noi chestiuni, cum ar fi cea legată de reglementarea activităţii presei. Aceasta a rămas până la urmă una dintre problemele principale ale CE - cum funcţionează presa din România, în condiţiile în care nu putem spune că presa funcţionează în 2013 altfel decât funcţiona în 2005".

Fiind un raport pe Justiție, nu aveau ce căuta aici referirile la instituții care nu sunt parte a Justiției, cum sunt ANI și CCR. Din punctul meu de vedere este un abuz și excesul de analiză pe tema procurorilor și a rezultatelor lor în „cercetarea faptelor de corupție”. Din moment ce aceste cercetări nu se lasă cu condamnări, definitive și irevocabile, vorbim vorbe. Cei care au lucrat la raport sunt total aiurea, fără discuție. Fără doar și poate s-a ajuns la situația stupidă că acest MCV, la fel ca și celelalte, nu vede problemele tehnice ale Justiției din România, nu vede subfinanțarea cronică a instanțelor de către sinistrele guvernări Boc, nu vede deformarea drepturilor subiective prin excesul legislativ al fostelor guverne portocalii, nu vede că în România nu mai avem șansa unei stabilități în actul de justiție și că predictibilitatea dreptului a luat-o hai-hui, pe coclauri, nici un român nemaifiind sigur de drepturile sale. Nu vede că ce scriu ei poate fi, foarte bine, dat unui jurnalist de duzină ca o compunere de casă.

Ei bine, colacul pe colivă este pus de o altă sinistră, Viviane Reding, comisara pe Justiție, care face din presa română un risc la adresa Justiției. O fi citit aiurita asta strategia de securitate a lui Băsescu unde presa este un risc la securitatea națională ?

A dat strechea'n unii

Numai mâine nu'i poimâine. Proiectul USL se împlinește la corp. Au fost câștigate localele, parlamentarele - ambele cu scoruri „astronomice” -, avem guvernul, urmează alegerile pentru Parlamentul European și prezidențialele. Cumva vor fi finalizați primii ani de guvernare USL, se va trage linie, se va vedea rezultatul și se va decide. Se merge încă patru ani împreună sau se merge separat. Iar separat înseamnă că fiecare partid își încearcă șansa: unii vor fi la putere iar alții în opoziție.

Succesul USL și creșterea notorietății liderilor acestuia are și consecințe ciudate. În PNL. Din cauza viitorului „bătut în cuie”. Un viitor care scoate din prim-planul deciziei politice pe unii lideri ai anilor trecuți. Un viitor care închide pentru alții ușa puterii în partid și în administrație. Un viitor care nu sună bine. Pentru cei în cauză.

Andrei Chiliman, unul dintre cei care au optat pentru Crin Antonescu în dauna lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile din 2009, a cerut mai multă putere, a vrut Bucureștiul liberal pentru el, a vrut să fie primarul general al capitalei însă nu a fost desemnat candidat, a deschis ostilitățile. Întâi mârâit, apoi prin opoziție fățișă în capitală, acum prin atac direct la conducerea partidului. Vrea capul lui Crin Antonescu chiar dacă, așa cum a declarat, nu are „nimic personal cu Crin Antonescu”.

După Chiliman a ieșit în față Tăriceanu. Nu vrea funcții în partid, nu candidează la președinția partidului pentru că partidul are nevoie de stabilitate - după cum declară -, nu își exprimă opțiunea de a candida pentru Președinția României pentru că este prea devreme însă cere ca desemnarea candidatului PNL să se facă prin alegeri interne după modelul unor partide politice din străinătate. Toate astea după ce a afirmat de mai multe ori în public că a participat la construcția USL, la construirea programului politic de guvernare al USL, a fost de acord și a susținut pașii pe care USL i-a făcut pentru a cuceri puterea politică. Intervenția lui răstoarnă tot. Practic, pentru „viitorul democratic”, el cere să fie anulate înțelegerile anterioare în USL. Demersul lui a deranjat partenerii PNL din USL, nu doar PNL.

Răspunsurile au venit repede și sunt ferme. Victor Ponta a afirmat că PSD îl sprijină pe Crin Antonescu pentru Președinția României - afirmație periculoasă, având în vedere esența convenției dintre PSD și PNL potrivit căreia PSD dă premierul iar PNL dă Președintele țării -, Dan Voiculescu și Daniel Constantin făcând trimitere la congresul PC care a stabilit că vor susține pe Crin Antonescu. În PNL lucrurile se clarifică pe zi ce trece. Susținerea pentru Crin Antonescu a venit, încă odată, de la diferitele organizații locale ale partidului iar TNL a stabilit constituirea grupurilor de susținere pentru candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. În plus, urmează Congresul extraordinar al PNL și unul ordinar în care se vor pune în discuție și aceste ieșiri ale lui Chiliman și Tăriceanu. Evident că aceștia vor pierde, propunerile lor urmând a fi respinse fără însă a înlătura o formulă de viitor de alegere a președintelui PNL după modelul propus de Tăriceanu. Probabil.

La prima vedere, Chiliman și Tăriceanu vor fi perdanții de serviciu. Pe de o parte, au atacat pe învingător. Pe de altă parte, au atacat siguranța politică a zilei de mâine a tuturor membrilor PNL care au ajuns la putere. La nivel local și central. Cererile lor slăbesc însă și USL. Slăbesc încrederea populației în USL în timpul acestei guvernări, punând PNL în postura „neseriosului” care nu mai poate garanta sloganul cu care USL a câștigat alegerile parlamentare : „dreptate până la capăt”. Nu doar PNL este afectat ci și PSD și PC care vor suporta o erodare mai rapidă a încrederii populației în actul de guvernare. O guvernare care vrea să corecteze abuzurile comise de Traian Băsescu și guvernările Boc și Ungureanu. Este pusă în pericol și campania pentru modificarea unor prevederi constituționale, astfel încât la referendumul pentru aprobarea legii de modificare a Constituției nu este exclus ca populația să fie confuză. Sunt puse în pericol alegerile pentru Parlamentul European. În plus, s-a oferit PDL o șansă imensă de a reveni puternic în prim-planul politicii.

Fiind vorba despre consecințe deosebit de grave, unele urmând a fi aflate în timpul ce va veni, trebuie văzut dacă acțiunile lui Chiliman și Tăriceanu au fost excese generate de ură sau au urmărit crearea condițiilor pentru producerea acestor consecințe. Fiind vorba despre politicieni cu vechime și experiență, prima posibilitate ar trebui exclusă. Rămâne a doua. Iar a doua este deosebit de periculoasă. Își permite PNL să trateze cu superficialitate aceste demersuri ? Va avea voința PNL, la nivelul Congresului din februarie, să apere ce a „cucerit” până acum și astfel să garanteze acțiunile viitoare, promise populației în campaniile politice din anul 2012 ? Dacă se va dori apărarea realizărilor și respectarea angajamentelor politice, în special față de populația țării, PNL va trebui să decidă ferm cu privire la Andrei Chiliman și Călin Popescu Tăriceanu. Bine, excluderea este aproape exclusă însă sunt și alte măsuri administrative ce pot fi luate, motivarea lor fiind la îndemâna Congresului. Problema este că măsurile trebuiesc făcute publice, trebuie să convingă electoratul din decembrie 2012 care a dat votul pentru USL că sunt suficiente, astfel încât speranțele acestui electorat să nu mai fie puse în pericol.

Am ascultat, cu atenție, am citit, cu atenție, cam tot ce a fost serios despre aceste probleme. Am ajuns la concluzia că PNL trebuie să renunțe la tradiționalul „la'scă merge și așa”. Suntem în fața lui „ori așa, ori așa”. În aceste cazuri nu mai este vorba despre PNL și viața lui internă. Este o problemă între PNL și partenerii politici, în special între PNL și susținătorii lui. Mai mult, este o problemă între PNL și restul cetățenilor României care își doresc un altfel de președinte. Un viitor Președinte de țară anunțat, promovat și garantat de principalele forțe politice ale țării. Un viitor Președinte care se formează acum după cerințele populației. O premieră în România în sensul în care viitorul Președinte este cunoscut, consiliat de cetățeni, apreciat pentru un anume comportament dar și criticat atunci când se consideră că nu a făcut corect un lucru sau altul. Un viitor Președinte care are obligația să împlinească acel deziderat politic „dreptate până la capăt”. De aceea PNL are marea obligație ca prin tratarea corectă a situațiilor generate de Andrei Chilman și Călin Popescu Tăriceanu să redea încrederea cetățenilor că PNL își va respecta angajamentele asumate și promovate în acești ani  de luptă cumplită cu oligarhia băsesciană. Luptă care se duce și azi. Luptă care se va duce și mâine. Pentru că în structurile administrative sunt oameni care vor să împiedice realizarea programelor USL, pentru că există încă acele contracte prin care sinecuriștii PDL trag beneficii de la bugetul de stat pentru bunuri și servicii nerentabile.

A dat strechea'n unii. Trebuie tratați de streche. Nu de răceală.

Independența Justiției nu se negociază !

Ieri, la conferința de presă, Crin Antonescu a vorbit, în principal, despre independența Justiției. În secundar, a vorbit despre declarația lui Tăriceanu privind dorințele acestuia și ale unui mic grup de prieteni de conjunctură cu privire la problemele din PNL.

După întâlnirea de la Parlament a lui Băsescu cu Antonescu, Ponta și Zgonea, la ceas deseară, presa a speculat intens. Unii jurnaliști și analiști au clamat victoria lui Băsescu care ar fi impus numirea lui Morar ca șef al Ministerului Public (Parchetul General) urmând ca Mona Pivniceru (Ministrul Justiției) să impună numirea la DNA a unui procuror urmând ca Băsescu să semneze decretele fără nici un impediment.

Era o veste rea, dacă ar fi fost așa cum au clamat-o unii. Era un semnal negativ al cârdășiei între politicieni pentru a-și prezerva puterea. Ar fi fost o notă proastă pentru actuala putere parlamentară și pentru PNL în special. Pentru Antonescu în particular. Așa că erau necesare clarificările din conferința de presă.

Iau de la Agerpres amănuntele.

"Poziţia Uniunii Social Liberale, a Partidului Naţional Liberal, poziţia mea personală de principiu, în raport cu toate temele care privesc sistemul judiciar din România şi cu toate aceste lucruri legate de raportul dintre acesta şi puterea politică, nu s-a schimbat cu nimic. Independenţa Justiţiei este un lucru la care ţinem şi pe care îl considerăm definitoriu pentru statul de drept şi pentru o democraţie reală, europeană, în secolul XXI, respectarea sub toate formele şi toate împrejurările că nimeni nu e mai presus de lege, lupta reală şi nediscriminatorie politic împotriva fenomenului corupţiei prin toate instituţiile statului român care au această misiune, independenţa tuturor instituţiilor şi tuturor instanţelor din sistemul judiciar în raport cu factorii politici - că e vorba de preşedinte, de Guvern, de Parlament sau de majorităţi parlamentare. Nimic din lucrurile acestea nu s-au schimbat şi reafirm convingerea că majoritatea copleşitoare pe care USL o are în acest moment şi o va avea în anii următori în Parlamentul României nu e de natură să modifice cu nimic aceste principii", a precizat Antonescu.

"Nu avem ce negocia în această privinţă, nici noi, ca lideri de partid, nici eu, ca preşedinte al Senatului, preşedinţii Camerelor, primul-ministru. Legea ne spune foarte limpede cum se face această numire - art. 544 din Legea 303 pe 2004 republicată care se referă la statutul procurorilor şi judecătorilor", a motivat Antonescu.

"În aceste condiţii, ca preşedinte al PNL, de copreşedinte al USL, de preşedinte al Senatului, nu am avut şi nu am ce negocia nici cu preşedintele României, nici cu altcineva, nu am exercitat nici eu, nici vreo altă persoană din PNL niciodată vreo influenţă, cu atât mai puţin vreo presiune, nu am făcut nicio sugestie ministrului Justiţiei", a precizat Crin Antonescu.

"Nu a avut şi nu va avea loc sub nicio formă o negociere între minte şi preşedintele României în legătură cu acest subiect. Ştiu că punctul acesta de vedere al legii, punctul principal în această chestiune este împărtăşit şi de premier, şi în sensul acesta cred că şi dl Traian Băsescu, care a vorbit multă vreme despre aceleaşi principii pe care le invoc şi le respect, ar trebui să înţeleagă că nu are subiect de negociere, că aceste lucruri nu se mai pot schimba peste noapte, că legea trebuie respectată, că nu putem, când îi convine domniei sale, să schimbăm înţelesul unor articole din Constituţie sau să ignorăm articole explicite din lege. Nu putem fi de acord cu ideea că am putea să negociem procurori - unul mie, unul ţie sau cum doreşte dl Băsescu - nu putem fi de acord că legea e ignorată şi CSM face propuneri pe care le avizează ministrul Justiţiei. Avem o lege, o înţelegere de principiu cu instituţiile europene, care adaugă sau dezvoltă la această lege, neputând s-o exceadă sau s-o infirme şi cred că lucrurile se rezolvă principial, corect", a mai spus preşedintele PNL.

Este suficient. Faptul că Băsescu va mai încerca să împiedice desemnarea unor procurori în fruntea parchetelor împiedicând finalizarea unui proces legal, este de o importanță secundară. Chiar dacă presa de mântuială din România va face din aceste acțiuni băsesciene „știri de importanță națională”. Vor fi la fel de importante ca știrile privind viața de noapte în localurile din țară.

Rămâne ca Mona Pivniceru să reia procedura de selecție a procurorilor pentru aceste funcții, important este ca procurorii care sunt sătui de ingerințele lui Băsescu și a sinistrei Monica Macovei în viața Justiției să își asume schimbările necesare și să candideze. Pus în fața faptului împlinit, Băsescu nu va avea ce face. Încă un refuz al lui ar fi pentru el o notă nu proastă, ci foarte proastă. Nu în fața noastră, ci în fața acelor străini care, cu dispreț față de noi și cu încălcarea celor mai elementare reguli de comportament diplomatic, au cauționat menținerea la putere a lui Băsescu atunci când o întreagă țară s-a exprimat pentru demiterea lui.

Algeria. Amănunte clarificatoare. Presa can-can-istă este la pământ.

Apar unele amănunte cu privire la criza din Algeria. Amănunte care mă îndeamnă să cred că dezbaterile de până acum din presa noastră și cea străină au fost niște tâmpenii cu moț.

Iau informațiile de la Agerpres.

O primă informație de valoare, fără doar și poate. Angajații din complex au luptat cu teroriștii. Acei angajați ai complexului au fost persoane înarmate capabile să ducă acțiuni de luptă. Probabil foști militari sau persoane special antrenate pentru acțiuni de luptă la specificul zonei. Au existat pierderi.

Unul dintre teroriști a fost angajat ca șofer la una din firmele din complex. Și-a dat demisia cu un an înainte. A fost ucis în lupta cu angajații complexului. Evident că individul cunoștea foarte bine terenul și organizarea în mare a complexului. Având în vedere relatarea românului întors în țară, se pare că șoferul terorist nu cunoștea dispunerea în cadrul complexului a locurilor de odihnă și a birourilor altor firme. Pe undeva, teroriștii au acționat în orb. Din acest motiv au existat persoane care au scăpat prin propriile forțe.

Majoritatea ostaticilor au fost uciși cu un glonț în cap. Trag concluzia că uciderea personalului complexului s-a produs în etape, de la primul moment al acțiunii și până la momentul atacului algerienilor. Prea mulți ostatici ar fi împiedicat acțiunile de luptă cu armata algeriană. Numărul de ostatici (persoane în viață !) a fost o „glumă proastă” din partea presei. Se poate trage concluzia că nu au existat ostatici. Pur și simplu numărul de teroriști era prea mic pentru a administra și ținerea de ostatici. În condițiile în care teroriștii erau preocupați să curețe complexul de luptători și să împiedice comunicarea cu exteriorul a celor ascunși. Un pericol real pentru ei. Se afla astfel numărul lor, dotarea, echipamentul, modul de acțiune. Mai mult, nu puteau împărți resursele de apă și hrană cu eventualii ostatici. Culmea, în timpul luptei cu cei din complex să detașezi luptători pentru supravegherea ostaticilor și hrănirea acestora, asigurarea minimului de confort (permisiunea de a merge la toaletă, consumul de alimente etc.) prevenirea revoltei acestora etc. Este evident, pentru mine, că de la primul moment al luptei s-a optat pentru uciderea persoanelor prinse. Nu este exclus să se fi urmărit prinderea și ducerea pe teritoriul statului vecin a unor personalități din complex pentru răscumpărare, după provocarea unor distrugeri semnificative complexului însă nu s-a ajuns la acea fază. Distrugerea teroriștilor s-a produs înainte de încheierea primei lor faze de luptă.

Ce ne facem noi cu habarniștii prețioși din presa noastră ? Un Chireac, nu știu care consilier de consilier guraliv și prost grămadă, fătucile care pun întrebări idioate ...