marți, 24 octombrie 2017

Trocul politic specific politicianismului din partidul supranumit „Ciuma roșie”

Tudose îl atacă pe Dragnea ! Vai, nu mai pot ! O campanie „subtilă” a Antenei 3 și a altora care să spele imaginea publică a celui mai corupt partid din România ! Are și campania asta rostul ei. Pregătește „marea împăcare” - de ochii lumii -, între infractorul Liviu Dragnea, marele conducător al PSD și „haiducul” Sorin Grindeanu care a aflat multe nefăcute cât a fost prim-ministru iar acum trebuie să tacă. Că dacă le scoate în față, dacă le scoate la presă, dacă le scoate la DNA nu este exclus să vedem și alte minuni. Mai ales că Victor Viorel Ponta a devenit foarte, foarte activ pe Facebook și în media. Iar media îl caută.

Infractorul Liviu Dragnea vrea să evite o nouă alianță V.V. Ponta - S. Grindeanu. De aceea îi „oferă” lui Grindeanu, prin intermediul lui Tudose, sinecura: șefia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Autoritate publică autonomă cu personalitate juridică, sub control parlamentar, finanțată integral din venituri proprii. Primul ministru Tudose, ostaș disciplinat al PSD, a făcut propunea către Parlament iar Parlamentul a trecut la executare. Majoritatea parlamentară necesară este asigurată de PSD-ALDE și alții.

PNL se opune. Pe bună dreptate. Este încă un act de politizare a instituțiilor publice, contrar prevederilor Directivei 2009/140/CE care cere expres independența autorității de reglementare în domeniul comunicațiilor pentru a fi „protejată de intervenții externe sau de presiuni politice de natură să pună în pericol evaluarea independentă a chestiunilor înaintate acesteia”. Ce face infractorul Liviu Dragnea prin intermediul primului ministru Tudose acum este exact invers. O politizează.

Scenariul „ciumei roșii” pentru această mascaradă este odios. Participanții nu au nici o jenă. Nu le este jenă nici de propria imagine publică. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, nu prea îi mai interesează opinia publică. Au o masă de votanți „orbi” și nu mai au speranțe asupra creșterii ei.

Infractorul Liviu Dragnea gângurește senin la presă: m-am lăsat indus în eroare cu privire la Sorin Grindeanu ! Păi, ia să vedem care este eroarea ?

Păi, nu cu mult timp în urmă, tot în acest an, infractorul Liviu Dragnea îl acuza pe Sorin Grindeanu, pe atunci prim-ministru al unui guvern PSD-ALDE, că „a devenit o unealtă” a „forțelor obscure” care vor să lase PSD să guverneze, că face parte „din sistemul ocult” îndreptat împotriva PSD, că este de partea „dușmanului invizibil” al PSD etc.

„Reevaluarea” făcută de infractorul Liviu Dragnea bate la ochi. Acceptul lui Sorin Grindeanu este odios. Pentru că și el a avut „colți”.

  • În luna iunie, Grindeanu îl acuza pe Dragnea de minciună, de abordări dictatoriale, de pact cu așa-numitul „sistem” pentru a scăpa de dosare, și îi solicita demisia din funcția de președinte al PSD.
  • Grindeanu îl acuza pe Dragnea că a fost la partide de tenis și șprițuri cu reprezentanți ai serviciilor secrete.
  • Grindeanu îl mai acuza pe Dragnea că i-a propus la schimb funcții pentru a părăsi Guvernul, moment în care Grindeanu și-a exprimat refuzul făcând apel la demitate. Era vorba de șefia ASF.
  • Mi-a lipsit pupincurismul, ca să rezist în funcţie”, spunea Grindeanu în 7 iulie, după ce a fost demis prin moțiune de cenzură (https://goo.gl/G9Bvkm )

Ce a intervenit între timp la Grindeanu ? Când l-a refuzat avea demnitate iar acum i s-a terminat demnitatea ? A consumat-o ? Nu a mai găsit „demnitate” pe piață ?

Altă chestie interesantă. În acea perioadă a afirmat „Mi-a lipsit pupincurismul, ca să rezist în funcţie” ! Măi să fie ?! I s-a consumat „demnitatea” dar a găsit și are suficient „pupincurism” pentru a accepta o funcție de la „dictator” ?

În timp ce infractorul Dragnea a finalizat reevaluarea „băiatului bun” Sorin Grindeanu care nu mai are demnitate însă are pupincurism, PSD și ALDE au emis un OUG, aflat în procedură parlamentară prin care au eliminat din procedura de numire a președintelui ANCOM pe Președintele României !

PNL a cerut Avocatului Poporului să intervină prin sesizarea Curții Constituționale. Victor Ciorbea, care are „demnitate”, s-a făcut că plouă. Și tot plouă !

Infractorul Liviu Dragnea forțează numirea lui Grindeanu la ANCOM pe procedura Ordonanței, legea de aprobare a Ordonanței va fi atacată la Curtea Constituțională de PNL și nu este exclus ca „procedura” PSD-ALDE să fie declarată ca fiind neconstituțională.

Să reținem principalul. În PSD, după cum rezultă din informațiile de mai sus, colectate de peste tot, după cum au avut loc evenimentele, „demnitatea” este un lucru rău, „pupincurismul” însă, este ceva bun. De la Sorin Grindeanu citire.

Bucureștenii vor pasaje. nu sondaje

Comunicatul de presă al deputatului Ovidiu Raețchi are o țintă: catastrofala guvernare a Bucureștiului de către PSD sub bagheta Gabrielei Vrânceanu Firea a lui Pandele de la Voluntari.

Când în cap ai doar „zorzonele” cu care să amăgești pe cei mai slabi de înger, nu ai cum guverna o capitală de țară !

În stilul PSD, cea care ocupă (degeaba !) fotoliul de primar al Municipiului București a promis î campania electorală „marea cu sarea”. Iar bucureștenii obișnuiți să stea cu mâna'ntinsă s-au prezentat la vot cu mic cu mare așteptând ca peste ei să se răstoarne, dintr-odată „cornul abundenței”. Nu a fost să fie. În nici un caz în acest deceniu !

Cel mai grav lucru care se produce acum, este folosirea libertăților și a competențelor pe care le are în funcția publică deținută pentru a transfera răspunderea pentru neîndeplinirea angajamentelor și a atribuțiilor de serviciu în sarcina bucureștenilor ! Cea mai ticăloasă manevră pe care o poate face un politician !


Primarul General nu va folosi taxa de mediu pentru rezolvarea problemei traficului, așa cum nici guvernarea Ponta nu a folosit acciza de 7 eurocenți la combustibil pentru construcția de autostrăzi

Deputatul liberal Ovidiu Raețchi a atras atenția că bucureștenii vor răspunde 'NU' la consultarea populară privind introducerea taxei de mediu și că, ulterior, aceștia vor fi făcuți responsabili pentru faptul că Firea nu este în stare să gestioneze traficul:

'Cu excepția unor declarații contradictorii și a unor promisiuni nefinalizate, Gabriela Firea nu a făcut nimic pentru a gestiona problema traficului din Capitală. Nu are nicio strategie, niciun plan de măsuri, doar eșecuri pe bandă rulantă: experimentul benzii unice a fost un dezastru care a blocat întreaga Capitală, transportul public nu a fost modernizat, pistele de biciclete sunt practic inexistente. În acest context, introducerea unei taxe de mediu — care, de altfel, a fost eliminată chiar de către PSD, în urmă cu puțină vreme — este o glumă proastă făcută pe seama bucureștenilor.

Victor Ponta spunea, pe vremea când era premier, că acciza de 7 eurocenți pe carburanți va fi folosită pentru construcția de autostrăzi. În cele din urmă, câți kilometri de autostradă au fost construiți din fondurile colectate? Zero. Avem vreo garanție că banii colectați din taxa de mediu pe care Gabriela Firea vrea să o introducă vor fi folosiți pentru rezolvarea problemei traficului? Sau că aceștia nu vor fi folosiți, dimpotrivă, pentru alimentarea celor 22 de firme de casă ale Primăriei Generale? Sau pentru spectacole, circ și iepuri spânzurați prin oraș înainte de Paște?'

'Consultarea populară' pe care Gabriela Firea vrea să o inițieze pentru introducerea unei taxe de mediu este cea mai nouă invenție de imagine prin care primarul general vrea să se spele pe mâini de orice responsabilitate privind traficul din ce în ce mai insuportabil din București. Bucureștenii nu vor fi de acord cu introducerea acesteia. În iunie 2020, va putea spune relaxată că a dorit să rezolve problema traficului, dar că bucureștenii nu au lăsat-o, pentru că au refuzat introducerea taxei de mediu.

Gabriela Firea nu este în stare nici măcar să identifice corect motivele blocajului din Capitală, cauzat de lipsa de infrastructură. Această problemă ar trebui rezolvată de un primar responsabil și decent, nu să arunce fonfleuri de presă. De altfel, introducerea de noi taxe și impozite este singura politică aplicată de guvernarea PSD de la alegerile din 2016, probabil că doamna Firea simțea că a rămas în urmă. Utilizarea sondajelor de opinie pentru a guverna și administra este un semn de lașitate și de pasare a responsabilității către cetățeni. Mesajul bucureștenilor pentru Primarul General este: 'pasaje, nu sondaje'. Sigur, dacă este capabilă să le construiască'.

Cineva, mai hâtru, o asemuia pe Gabriela Vrânceanu Firea cu un „uragan”. Sub conducerea ei, Bucureștiul este sub cod roșu de dezastre administrative.


luni, 23 octombrie 2017

Iar o făcu de oaie Toader Tudorel

A fost el, ministrul Toader Tudorel, prin penitenciare și a primit plângeri de la deținuți că nu le sunt rezolvate cererile de eliberare condiționată de către instanțele de judecată. News.ro (aici).

Hărnicuț și în ton cu linia politică a puterii politice PSD-ALDE a colectat copii scanate ale tuturor hotărârilor judecătorești „dușmănoase” cu onorabilii infractori ca să studieze el la minister și să ia măsurile ce se impun.

Toader a precizat că vor fi făcute verificări în acest sens, pentru a se stabili dacă este vorba despre o practică unitară. "Vrem să vedem dacă, într-adevăr, este o practică unitară sau neunitară, dacă e o motivare în fapt sau în drept. Eu sper să fie totul în regulă, dar, la cerinţa lor şi la această nemulţumire, am spus că vreau să verific”, a mai spus ministrul.

Hai, cu practica unitară mai înțeleg dar cu „motivarea în fapt sau în drept”, strălucitorul apărător al infractorilor, cel care le plânge de milă pe unde poate, o cam dă în bară. Normal că CSM s-a sesizat și a dat un comunicat de presă.

23 octombrie 2017


privind poziţia Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la limitele în care pot fi verificate extraprocesual hotărârile judecătoreşti definitive

          Având în vedere informaţiile recent vehiculate în spaţiul public conform cărora la nivelul Ministerului Justiţiei s-ar fi declanşat „o anchetă” având ca obiect verificarea tuturor hotărârilor judecătoreşti definitive prin care s-au respins cereri de liberare condiţionată,

          Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii este abilitat să aducă la cunoştinţă publică următoarele:

        Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, reafirmă că legalitatea sau temeinicia unor hotărâri judecătoreşti poate fi verificată exclusiv într-un cadru procesual, prin intermediul exercitării căilor ordinare sau extraordinare de atac.

        Orice alte verificări administrative având ca obiect hotărâri judecătoreşti definitive nu pot avea ca finalitate directă schimbarea soluţiilor pronunţate de instanţele de judecată ci pot viza identificarea unor interpretări diferite ale legii de către instanţele naţionale, împrejurare ce poate constitui un temei pentru promovarea recursului în interesul legii.

         Soluţionarea recursului în interesul legii, privit ca instrument procesual de unificare a jurisprudenţei neunitare cu efecte numai pentru viitor, revine în competenţa exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi poate fi declanşat, atât în materie civilă cât şi în materie penală, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel şi Avocatul Poporului.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass-Media

După câte se pare, efortul puterii PSD-ALDE de eliberare din închisori a infractorilor continuă. Vârf de lance, tot ministrul Tudorel Toader. Mi se pare normal. Este singurul capabil să facă gargară cu pioneze îmbrăcată „în țoale juridice” cu care aburește mulțimea dispusă să îl asculte.

Este evident că va apare la reacția CSM o explicație din partea lui. Descalificantă prestație a universitarului Tudorel Toader în funcția de ministru al Justiției. Ia stai ! Nu cumva își pregătește terenul pentru momentul când se va întoarce la avocatură ?! Clientelă te halesc, că ca tine nu găsesc !

Mizeria marca Tudorel Toader

Legea recursului compensatoriu a agitat apele în România. A intrat în vigoare iar ministrul Tudorel Toader și-a declarat mirarea: „Ieri (joi, n.r.), până la 12 noaptea, domnul Dobrică (Marian Dobrică, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor - n.r.) îmi dădea mesaje să îmi spună câţi deţinuţi au fost eliberaţi. În baza legii, prin adăugirea celor şase zile considerate a fi efectuate, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii” a declarat Toader la News.ro

A mai stat Tudorel Toader și a mai urmărit presa. A constatat că eliberarea a mii de deținuți, indiferent de crimele săvârșite, este prost primită în societate. A știut că sintagma folosită de el, „Dar este efectul legii”, care susține o altă sintagmă devenită concept „unde'i lege, nu'i tocmeală”, nu mai are susținere. Pentru că este vorba despre o lege nedreaptă, o lege făcută împotriva dreptului însuși, o lege care neagă procesul penal și autoritatea lucrului judecat, încalcă spiritul Constituție și al democrației. De aceea s-a gândit să arunce „pisica” în curtea altora.

A găsit că „legea” vine din guvernarea Cioloș. A pus date, când a fost avizată de CSM, ce aviz a dat, când a ajuns la Parlament, ce s-a discutat în Parlament dar, aici este aici, lumea trebuia să rețină că legea a plecat de la Guvernarea Cioloș, de la Raluca Prună, fostul ministru al Justiției. Cred că multă lumea a fost păcălită de intervențiile lui Toader Tudorel. Sub masca „tehnocratului” care vine și pune ordine în dezordine se ascunde ipocritul care face un joc politic. Iar asta vedem din ce declară Sorin Dumitrașcu, președintele FSANP (aici și aici).

Este important și faptul că alături de cei cu infracțiuni mai mici sunt eliberați cei cu infracțiuni grave, violatorii, traficanții de droguri, criminalii, traficanții de ființe umane, condamnații pentru tâlhării. Scopul meu este însă să arăt că legea a fost modificată, cu premeditare, pentru a scoate din penitenciare „clientela politică”. Acesta a fost scopul puterii PSD-ALDE. Scop îndeplinit cu orice risc. Iar riscurile sunt imense ! Și-au eliberat prietenii politici dar au stimulat creșterea criminalității. Sunt convins că parlamentarii PSD și ALDE, la fel ca ceilalți care i-au susținut, au considerat că riscul merită asumat, chiar dacă infracționalitatea va crește și va produce daune imense siguranței cetățenilor.

Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor a criticat acest proiect de act normativ inca de cand a aparut ideea, un alt motiv fiind solutia juridica aleasa. Atunci am cerut foarte deschis Guvernului sa isi asume un act de gratiere, daca asta isi doreste. Noi am considerat ca este preferabila o actiune de politica publica cinstita, pe fata.

(…) Proiectul a intrat in Parlament referindu-se la trei zile de castigat pentru fiecare detinut, nu sase. La acel moment se referea la castig, urmand ca aceste trei zile sa fie adaugate la zilele castigate prin munca sau prin activitati educative, ceea ce insemna ca detinutul ajungea la un moment dat in fata unui judecator care decidea daca sa il libereze sau nu conditionat. In Parlament de la trei zile s-a urcat la sase zile, si s-a schimbat si natura juridica a prevederii normative. Nu mai este o vocatie, devine o obligatie. Practic cele sase zile considerate executate efectiv se scad din durata pedepsei, asa se face ca din ce era o posibilitate a devenit o obligatie, si de la trei zile a urcat la sase zile. In plus s-a mai modificat ceva in Parlament. Daca initial, asa cum era normal, conditiile improprii se calculau la nivel de camera, la un moment dat – nu stim cum si nu stim de ce, dar putem sa banuim pentru cine – , s-a renuntat la calcularea pe camera pentru ca tocmai detinutii protejati, detinutii cu oarecare greutate politica pe vremuri sau din afaceri nu intrau in aceasta categorie, pentru ca ei stateau in conditii bune. Si atunci s-a extins acest calcul la nivelul cladirii, ceea ce este absolut incorect. Asa cum nu e normal ca de asistenta sociala sa beneficieze toti oamenii, otova, asa nu e normal ca de acest beneficiu pentru conditii improprii sa aiba parte toti detinutii. Pentru ca unii au stat in conditii improprii, altii nu.

Beneficiaza toata lumea, otova, exact (si politiceanii aflati in conditii privilegiate, si detinutii care stateau 20-30 intr-oo camera – n.red). Si cei care au stat in conditii improprii si cei care au stat in conditii proprii beneficiaza de acest avantaj legal”, a explicat Dumitrascu.

Ce mai poți spune despre un ministru care trimite publicul, cetățenii, pe un drum fals ? Problema nu este la proiectul de lege trimis în Parlament de Guvernul Cioloș, problema este la Parlament, acolo unde puterea PSD-ALDE sprijinită de UDMR dar și parlamentari ai altor partide (!), a modificat legea în fundamentele ei. Schimbarea naturii juridice a prevederilor legii a fost comisă cu încălcarea gravă a drepturilor cetățenilor garantate de Constituție - în special cele de la art. 22, art. 26, art. 27 -, fiecare din aceste drepturi interpretate în interiorul stărilor prevăzute de legea civilă sau penală. Cu atât mai mult cu cât se recunoaște faptul că majoritatea dintre cei eliberați potrivit acestei legi se vor întoarce în penitenciare nu pentru buna purtare ci pentru că vor comite iar infracțiunile pentru care au fost condamnați dacă nu pentru unele cu pericol social mult mai grav.

Efectele acestei legi nu salvează „problema aglomerației din închisori”. Distruge, imediat, o brumă de liniște în comunitățile din care au fost extrași infractorii prin condamnare. Este însă beneficiă pentru PSD și ALDE care și-au eliberat astfel „campionii” din campaniile electorale anterioare, cei care sunt liberi să redevină „performanți” în viitoarele campanii electorale !

Omul acesta, Tudorel Toader este de nerecunoscut. Marele specialist, expertul în dreptul penal, profesorul atâtor generații de studenți nu a putut să „vadă” consecințele modificărilor din Parlament ale normelor legii ?! A ajuns să se mire ca „proasta'n târg” ! Vine un lider sindical, care nu are atâtea diplome și experiențe lucrative ca expertul Tudorel Toader și ne spune adevărul. Ba, mai mult, aflăm că ei, cei care lucrează în penitenciarele din România, au arătat din timp care sunt efectele modificărilor făcute de parlamentari. Nu te poți pune cu voința politică infracțională a parlamentarilor români.

Trebuie să acceptăm că parlamentarii PSD au avut dreptate când au afirmat că „forma de guvernământ este PSD” și nu „republică semiprezidențială” ! Dar poate că ar trebui să fim mai tranșanți. Să acceptăm că suntem sub o dictatură a PSD-ALDE, unde forma de guvernământ este doar o problemă de teorie politică, ceva minor, nesemnificativ.

duminică, 22 octombrie 2017

Tineretul Național Liberal are un nou președinte


Deputat PNL, de Brașov, n. 5 iunie 1992 (25 de ani), absolventă a Liceului ”St. Clare’s” din Oxford şi a Facultăţii de Studii Europene şi Internaţionale din cadrul King’s College, University of London.

Succes, Mara ! Ai un drum larg în față. Ai și o uriașă moștenire care te va susține. Mari înaintași ai liberalilor de astăzi au fost membri ai TNL iar unii l-au condus. Mircea Ionescu Quintus, de curând dispărut dintre noi, a fost unul dintre liderii TNL.

TNL are aceeași vârstă cu Universitatea București sau Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Co-președintele TNL, Costel Alexe, președintele filialei PNL Iași, și-a predat mandatul. A fost cinstit cu tinerii liberali. Le-a spus și de bine dar și unde nu a fost bine. Agerpres.

Pentru mine a fost o mare onoare și mi-am asumat, știind ce drum voi începe, acum mai bine de doi ani să accept să conduc destinele TNL. Dar nu mi-am imaginat atunci că va fi un drum atât de lung, atât de anevoios și, din nefericire, trebuie să recunoaștem că această fuziune a durat nepermis de mult și nu ne-a adus nouă satisfacțiile pe care le-am așteptat. Pentru că trebuie să recunoaștemo familie nu poate fi condusă când este alcătuită de doi tați, de două mame, trei verișori și vreo 40 de nepoți. Nu priviți acest congres ca pe o bătălie politică, ci doar ca pe o competiție. Astăzi ne decidem pe cine susținem, persoana care va reprezenta TNL pentru următorii doi ani. Aș vrea să mulțumesc în această sală unei persoane care se identifică aproape cu istoria modernă a PNL, cel care ne-a fost aproape, de la care am învățat foarte multe (...) — Florin Alexe

TNL, această școală politică, este aproape Oxford-ul scenei politice românești. Trebuie să investim în noi. (...) TNL are aproape aceeași vârstă cu Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași sau Universitatea București. TNL este o stare de spirit care reprezintă ceea ce suntem noi în raport cu PNL, ceea ce facem noi pentru tineretul național liberal și, mai ales, ceea ce facem noi împreună, nu separat, pentru noi, pentru România și pentru generațiile noastre. Astăzi vom avea câștigători și învinși. Dar fiecare dintre noi la finalul zilei vom învăța o lecție. Dar, în școala TNL de multe ori câștigi, dar și pierzi, dar important e că de mâine cu toții vom fi împreună, vom fi colegi, prieteni, parteneri cu PNL și, împreună cu președintele Ludovic Orban, vom reuși să arătăm că PNL este alternativa viabilă, onestă și demnă de a sluji România în detrimentul acestui Guvern social-democrat

Celălalt co-președinte al TNL, deputatul Sorin Moldovan, și-a predat și el mandatul. Are și el „învățăminte” de transmis tinerilor colegi care își aleg o altă conducere. O singură conducere. Gata cu „bicefalismul”.

Astăzi, trecem printr-un eveniment foarte important în viața organizației noastre de tineret — este o zi cu încărcătură emoțională foarte mare atât pentru mine, cât și pentru cei care vin în fața voastră și vă cer votul pentru a candida. Pentru mine a fi președintele Tineretului Democrat Liberal și, ulterior, copreședintele TNL a fost o adevărată onoare și doresc să vă mulțumesc pentru toate momentele frumoase pe care le-am petrecut împreună. (...) În acești ani am simțit gustul victoriei, dar am simțit și gustul amar al înfrângerii sau al dezamăgirii. Am lipit afișe, dar am inițiat și proiecte pentru tineret. Dar cea mai mare satisfacție a fost aceea de a descoperi colegi noi care astăzi îmi sunt prieteni
„Potrivit lui Moldovan, momentele care au măcinat partidul s-au văzut în decembrie 2016, când alții au fost preferați de alegători. "Tinerii au votat un alt partid politic care a reușit să le dezamăgească așteptările. Tocmai de aceea trebuie să facem schimbările necesare pentru a aduce alături de PNL și TNL tinerii de dreapta", a arătat Moldovan.
Trebuie să fim pregătiți să acceptăm provocarea atunci când va fi momentul. (...) Avem foarte mulți tineri mult mai bine pregătiți decât poate seniorii partidului, însă, din păcate, nu avem curajul necesar de echipă de a ne impune ideile în interiorul partidului. (...) Am realizat că nu este atât de ușor să schimbi lucrurile pe care ușor le vedeam realizabile la 18 ani, când am început activitatea politică. Am realizat că ai nevoie de echipă pentru a face schimbări, la fel cum ai și nevoie de majoritate în Parlament ca să poți să-ți impui ideile. (...) Munca în echipă dintre tineri și seniori poate face din PNL nu doar cel mai mare partid de dreapta sau de opoziție, poate face cel mai mare partid din România

Pentru că nu am o preferință în organizația de tineret a PNL, nu pot decât să sper că vor ține minte cele spuse la Congres de președintele Ludovic Orban, secretarul general al PNL, Robert Sughiartău, alți membri ai PNL din categoriile mai „în vârstă” dar și ale demisionarilor co-președinți pentru a-și îndeplini obiectivele. Poate și pe acela de a fi cei mai activi comunicatori ai PNL și a politicilor liberale în mediile „moderne”, mai toate legate de internet. Nu uit, desigur, cariera profesională căreia i se poate aplica doctrina liberală. Pentru că liberalii erau cunoscuți încă de la începutul secolului trecut ca „oameni respectabili, serioși, profesioniști, cinstiți”.

Cimitirul tinerilor elefanți ai politicii românești

Atenționări !

AgerpresSighiartău: Tinerețea nu e o virtute; locul multora este la "cimitirul tinerilor elefanți ai politicii românești"

Tânărul secretar general al PNL, Robert Ionatan Sighiartău (n. 1989) a transmis mai multe mesaje colegilor de generație din PNL.

Tinerețea în sine nu este o virtute. În politică mai cu seamă. Am văzut cu toții în ultimul timp exemple de ratări de proporțiipoliticieni tineri și în floarea vârstei din mai toate partidele, cei mai mulți de la PSD. Minciunile halucinante și gura mare i-au ținut o vreme pe funcții importante. (...) Acum locul lor este la cimitirul tinerilor elefanți ai politici românești, care s-a mărit considerabil în ultima vreme. Și mai sunt locuri. Din păcate, aceste exemple au adâncit criza de încredere în clasa politică și în partide, iar ceea ce se întâmplă acum cu numirile clientelare ale PSD-ului sub orice critică, făcute pe această guvernare a lui Dragnea, a pus și mai mult gaz pe focul acestei crize de încredere a oamenilor în politică și partide. O astfel de criză accentuată lasă loc de manevră tuturor demagogilor anti-politică și anti-partide care nu fac decât să vândă iluzii

„ ... s-a ajuns în situația în care oamenii au mai mare încredere în ONG-uri, decât în politică”, ceea ce este un lucru periculos pentru democrație.

Nu am cum să nu îi dau dreptate. Userismul și macronismul au înfierbântat creierii unor oameni care, până acum, s-au ferit de politică, au blamat politica ca astăzi să constate că trebuie să intre în politică. Nu, nu se poate așa simplu. Au ratat toți cei care au crezut că politica se poate face prin intermediul ONG-urilor, asociații și fundații. GDS, SAR, IPP etc. nu au înțeles că politica privește pe fiecare cetățean și nu doar o mână de intelectuali buni de gură !
Oricine va deveni astăzi președintele TNL va avea o primă și mare urgentă misiunede mâine să pună organizațiile de tineret în dispozitiv de luptă cu PSD. Alegerile și dezbaterile voastre trebuie să se încheie aici, de mâine intrăm în bătălie totală cu PSD. Misiunea noastră, a seniorilor, a tinerilor, a liderilor de partid, a simplilor membri, este să punem capăt răului imens pe care PSD-ul lui Dragnea și guvernarea lui îl fac României. Aici nu există jumătăți de implicare. Cine se teme și nu vrea să lupte cu pesediștii mai bine ne lasă. PSD-ul condus de Dragnea a produs cea mai mare potlogărie politică de la Revoluție încoace — au venit cu promisiuni uriașe cu care i-au înșelat pe români. Acum se spală pe mâini de fiecare dată, fiecare promisiune o calcă în picioare și îi pun tot pe români să plătească escrocheria lor. Sunt niște escroci politici și trebuie să primească o ripostă din partea noastră

Să se spună lucrurilor pe nume

A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume.

La Congresul TNL, președintele Ludovic Orban a pus punctul pe „i”. Pentru că la nivelul tinerilor liberali s-a continuat un joc periculos. Iar un eveniment din zilele trecute a devenit emblematic.

(...) Nu îmi place ca membri ai PNL să fie numiţi în guvernul Tudose şi mai ales membri care sunt membri în comisia de organizare a congresului să fie în această situaţie, să fie numiţi secretari de stat. 

Nu îmi place ca unii să manifeste zel aici, în partid, în campanii interne, dar când e vorba de bătălii exterioare să nu rişte nimic, să nu îşi pună pielea la bătaie şi întotdeauna să considere că politica este o chestiune de şcolării interne şi nicidecum o bătălie poltică

Bătălia este cu adversar politic, asumându-ţi riscuri, responsabilităţi, punându-ţi în pericol firma, locul de muncă, chiar şi liniştea personală, pentru că nu ne luptăm cu un partid normal, care se bate cu noi în idei, ci ne luptăm cu un partid dictatorial, care foloseşte instituţiile statului să-i lovească pe toţi cei care au curajul să îi critice, să facă opoziţie şi să îi convingă pe oameni că nu sunt buni şi că duc ţara într-o direcţie greşită

Hai să desfac acest calup luat de la „ziare.com” și purtând titlul „Orban: Ne luptăm cu un partid dictatorial, care foloseşte instituţiile statului să-i lovească pe toţi cei care au curajul să îi critice

În prima frază este vorba de Victor Ionescu, fost co-președinte al PNL Diaspora. În Adevărul există un articol care arată că Victor Ionescu era susținătorul (prezent pe lista de susținători) lui Radu Surugiu, unul dintre candidații la șefia TNL ! De la președintele Ludovic Orban aflăm că era „membru în comisia de organizare a congresului” !

Victor Lucian Ionescu a fost numit în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, prin decizia prim-ministrului Mihai Tudose“, se arată într-un document al Guvernului. - Adevărul.

Această numire a lui Victor Ionescu în funcția de subsecretar de stat are o reacție nu doar în prima frază ci și în cea de a doua. Marele zel din campaniile interne nu a fost dublat de unul la fel de mare în campaniile contra PSD sau ALDE. Să înțeleg că „a acceptat” funcția guvernamentală doar pentru că a ieșit președinte al partidului Ludovic Orban ? Ce a făcut până acum PSD cu sprijinul ALDE este în interesul cetățenilor ? Dacă este așa, care a fost rostul lui în PNL ?

Președintele Ludovic Orban s-a adresat membrilor TNL prezenți la congres:

Ne aşteaptă un lung şi intens efort, o perioadă de muncă, în care trebuie să dăm tot ce e mai bun din noi pentru a reuşi să ridicăm PNL la poziţia pe care o merită, de prim partid pe scena politică. PSD scade, PNL creşte. Asta este realitatea. Am nevoie de voi, PNL are nevoie de voi, de curajul şi creativitatea voastră

Nu trec mai departe fără a pomeni o declarație a tinerei Mara Mareș. A sesizat foarte bine că TNL-ul de astăzi este PNL-ul de mâine.

Dacă în TNL-ul de astăzi mai există persoane ca Victor Ionescu, PNL-ul de mâine va fi o anexă a PSD !


Familia, după Constituție și „viața de familie” au intrat în coliziune

Viața merge înainte. Avem, pe de o parte, o campanie furibundă împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex dusă de bisericile ortodoxe naționale decise să oprească „influența nefastă a occidentului decadent” dominat de catolici, protestanți și atei, campanie care vrea să limiteze prin Constituție familia la o relație formală, administrativă și religioasă, prin căsătorie între un bărbat și o femeie cu consecința limitării „vieții de familie” la condiția căsătoriei recunoscute de stat și biserică, căsătorie reală la data la care se vorbește despre relația dintre membrii de familie căsătoriți și societatea și, pe de altă parte, un proces de integrare a societății românești în societatea liberală internațională ca urmare a semnării de către România a unor Tratate internaționale.

Curtea Constituțională a emis o decizie care răstoarnă, cumva, socoteala celor  care își doresc cu disperare întoarcerea României către Evul Mediu, un ev al puterilor nemăsurate aflate în mâna bisericilor. Pentru că după schimbarea unei sintagme a art. 48 alin. (1) din Constituție, grupul mare de ONG-uri care participă la campania pentru îndobitocirea românilor sub sigla „Coaliția pentru Familie”, are și alte obiective legate de schimbare, texte care merg către un control absolut al vieții private de către Biserica Ortodoxă Română și „bisericile creștine” aliate.

Prin Decizia nr. 562 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. a) și b) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a trebuit să lămurească noțiunea de „viață de familie”. Astfel, a trebuit să observe că „viața de familie” nu poate fi restrânsă la familiile formate prin căsătorie.

Curtea a reținut că temeiul pentru reglementarea dreptului de refuz al audierii se află în sfera de protecție a relațiilor de familie, iar noțiunea de 'viață de familie' nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie și poate include alte relații de facto. Așa încât, câtă vreme principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, Curtea a constatat că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru care concubinii/foștii concubini ai suspectului sau inculpatului să fie excluși de la dreptul de a refuza să dea declarații în calitate de martori în procesul penal

Curtea Constituțională constată că restrângerea acestor drepturi în procesul penal încalcă prevederile art. 1 alin (5) din Constituție care prevede că „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie” precum și prevederile art. 26 alin. (1) din Constituție care prevede că „Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”.

Am mai spus și mai spun. Articolul 48 din Constituție denumit „Familia” este greșit. El tratează de fapt „căsătoria” iar instituția „căsătoriei”, un contract de drept civil, nu are cum fi un „drept fundamental al omului”, poate fi însă o libertate dar după cum este tratată în articolul constituțional este o „condiție” pentru existența „familiei”. Practic, art. 48 - Familia -, este  în opoziție parțială cu art. 26 - Viața intimă, familială și privată -, din Constituție.

Prin Decizia 562/2017, Curtea Constituțională face dreptate. Face bine că observă și jurisprudența internațională (ce ne-am face fără ea !).
CCR mai arată că, deși Constituția nu definește noțiunea de "viață familială'", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, în jurisprudența sa, că noțiunea de "viață de familie" nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie, putând include alte relații "de facto".”
Curtea observă că persoana care are cu suspectul/inculpatul o relație asemănătoare acelora dintre soți — fără a fi oficializată — nu beneficiază de dreptul de a refuza să fie martor, cu toate că, potrivit doctrinei, din punct de vedere moral, afectiv și al dreptului la întemeierea familiei, nu există nicio diferență relevantă între partenerii de viață căsătoriți legal și cei implicați într-o uniune consensuală, iar audierea acestora din urmă în cauza partenerului lor creează aceleași posibile probleme în cuplu ori aceleași îndoieli justificate asupra sincerității declarației, ca și în cazul declarației soțului legitim

Cu alte cuvinte, există 'viață de familie' și în cazul unei relații de fapt echivalente căsătoriei, așa încât Curtea Constituțională constată că rațiunea reglementării dreptului de refuz al audierii subzistă și în cazul persoanelor care au (...) ori au avut relații asemănătoare acelora dintre soți cu suspectul sau inculpatul, de vreme ce scopul substanțial al instituirii acestui drept îl reprezintă protecția 'vieții de familie', având o importanță majoră în societate, indiferent de existența unei înregistrări formale. Așa încât, câtă vreme principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci Curtea constată că nu există niciun motiv obiectiv și rezonabil pentru care persoanele care au (...) sau au avut relații asemănătoare acelora dintre soți cu suspectul sau inculpatul să fie excluse de la exercițiul dreptului de a refuza să dea declarații în calitate de martori în procesul penal

Această decizie golește de conținut toată propaganda religioasă a Coaliției pentru Familie. Practic, persoanele fizice, indiferent de sex, poate avea relații similare celor presupuse în familia „cu acte” beneficiind de aceeași protecție din partea autorităților potrivit art. 26 din Constituție.

CpF-ul ăsta cum va reacționa ? Dă BOR o directivă și pentru modificarea art. 26 din Constituție ? Se mai adună niște voturi pentru un nou referendum ?

Apropo de referendum. Încep să nu mai fiu de acord cu aceste referendumuri obținute cu participări sub 50%+1 din numărul cetățenilor cu drept de vot și cu declanșarea lor pentru orice tâmpenie care trece prin mintea unor apucați. Nu avem o democrație directă, referendară ! Suntem o democrație reprezentativă ! Democrația directă merge la comunități mici nu la state. Modelul elvețian nu este unul de succes. Este un model neevoluat. Nu îl apreciez.

Rezoluția adoptată de Forumul Administrației Locale a PNL de la Iași

Forumul s-a încheiat. A adoptat o rezoluție care urmează a fi inclusă în strategia politică a PNL privind guvernarea pentru anul următor.

Rezoluția a fost comunicată presei. Există acest comunicat și la Agerpres. Este și pe site-ul Ziare . Local, Ziarul de Iași, publică și el Rezoluția. Nu știu cât de valorificată de fi de presă, cât de promovată va fi însă sunt convins că o abordarea corectă la nivelul PNL va avea efecte pozitive asupra tuturor administrațiilor publice locale din Moldova.



FORUMUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE 
Rezoluția 'Moldova Contează'
Iași, 21 octombrie 2017

Forumul Administrației Publice Locale, un eveniment inițiat de Partidul Național Liberal, filiala Iași, cu susținerea Partidului Popular European (PPE), a apărut din dorința de a păstra un nivel ridicat de profesionalism în rândul reprezentanților PNL din administrația publică, de a fi permanent conectați la agenda cetățeanului și astfel în programele publice promovate de către PNL să se regăsească prioritățile de dezvoltare locale și regionale!

Forumul Administrației Publice Locale își propune ca prin dialog și consens să identifice o serie de priorități investiționale pentru fiecare județ din regiunea Moldovei, oportunitățile de finanțare și pârghiile legale prin care aceste proiecte să fie incluse atât în programele de investiții guvernamentale, cât și incluse în legea bugetului de stat. Documentul, asumat de către președinții PNL din județele Moldovei va fi înaintat Biroului Permanent Național al PNL spre a fi integrat în strategia publică națională a PNL pentru anul următor.

Până când România va cunoaște o descentralizare autentică este nevoie de colaborarea tuturor actorilor politici din Moldova pentru a repune regiunea pe harta administrativă a țării și astfel să recuperăm decalajele evidente față de restul regiunilor. Sunt obiective ce trebuie să depășească statutul de 'moștenire' căci nu sunt ale unui politician anume, nu sunt ale unui partid, ci sunt ale comunității în ansamblul său.

Prezenta rezoluție este rezultatul lucrărilor celor patru sesiuni de comunicare din cadrul Forumului Administrației Publice Locale, Ediția 1, Iași 2017, desfășurat cu participarea:

Ludovic Orban, Președinte PNL

Theodor Stolojan, Europarlamentar PNL

Raluca Turcan, Prim-vicepreședinte PNL

Costel Alexe, deputat, Președinte PNL Iași

Gheorghe Flutur, Președinte CJ Suceava, Președinte PNL Suceava

Ionel Palăr, deputat, Președinte PNL Bacău

Nelu Tătaru, Președinte PNL Vaslui

Costel Șoptică, senator, Președinte PNL Botoșani

Mugur Cozmanciuc, deputat, Președinte PNL Neamț

Iulia Scântei, Senator PNL Iași

Marius Bodea, deputat PNL Iași

Dumitru Oprea, deputat PNL Iași

Dan Niță, Primar al Comunei Miroslava, Secretar General PNL Iași

Laurențiu Leoreanu, deputat PNL Neamț

Dan Roman, deputat PNL, Președintele Comisiei de Administrație Publică din Camera Deputaților

Ion Lungu, Primar al Municipiului Suceava

Lucian Micu, Primar al Municipiului Roman

400 de aleși locali PNL Iași: Primari, consilieri locali, consilieri județeni

Ludovic Orban, președintele PNL: 'Iașul este a doua capitală a României, este un oraș fundamental pentru România, nu numai pentru Moldova. Iașul are nevoie de o viziune liberală în guvernarea sa, comunitatea economică are nevoie de o viziune de dezvoltare, are nevoie să devină un pol în această zonă, are nevoie de un mediu de afaceri mult mai atractiv, inclusiv pentru românii din Republica Moldova. Iași trebuie să fie un motor pentru întreaga Moldovă pentru a da semnalul creșterii economice. Îmi doresc să vin în campanie și Iași să aibă în sfârșit șansa de a avea un primar liberal.'

Costel Alexe, președintele PNL Iași: 'Moldovenii s-au săturat să fie dezamăgiți, păcăliți și an de an să constate că au fost nedreptățiți fie de alocările guvernamentale sau de culoare politică a primarului lor. Se vede în procentul celor care vin la vot, în scădere la fiecare scrutin. Aici e, de fapt, provocarea. Să-i convingem pe oameni că nu toți politicienii sunt la fel, că într-adevăr politicile publice promovate sunt în interesul cetățenilor și după campania electorală. Avem primari liberali destoinici în județul Iași și în Moldova, primari care cu eforturi considerabile au ținut piept provocărilor și presiunilor PSD și care au schimbat fața localităților lor și mulți au crescut standardele în materie de administrație public și calitatea vieții.

La Forumul Administrației Publice experiența primarilor din Arad, Alba Iulia, Piatra Neamț, Suceava, Miroslava, Lețcani, va fi valorificată și pusă în folosul tuturor reprezentanților administrației publice locale. Orașele conduse de primari liberali rivalizează cu orașe din vestul Europei pentru simplul fapt că liberalii știu să facă administrație, știu să atragă fonduri și investitori.

Suntem cel mai mare partid de opoziție, suntem o forță dacă înțelegem să lucrăm împreună asemenea furnicilor pentru bunăstarea întregii regiuni: fie că vorbim de parlamentarii liberali, de primari sau aleși locali, cu toții trebuie să ne unim eforturile și să promovăm în activitatea noastră politică proiecte coerente și inițiative în folosul comunității pe care o reprezentăm.'

Frumos. Pentru asta însă, PNL trebuie să comunice mai bine cu cetățenii. De peste tot. Cei care au o administrație liberală să știe ce face acea administrație, pentru cei care nu au o administrație liberală să afle ce face bine administrația liberală din localitățile apropiate sau din zona lor geografică. Oamenii trebuie să vadă diferența de nivel de trai și să înțeleagă că „nu toți politicienii sunt la fel” !