Supravegherea macroprudențială a stimulat discursul populist și a scos la iveală oportuniștii-anarhiști.

Scurt, pe foarte scurt, se cuvine a pune la punct unele informații care, ce să vezi, nu sunt promovate de „strălucitorii” comentatori negativi ai ideii de macroprudențialitate, fie ei avocați, fie ei analiști financiari, fie ei analiști economici, fie ei parlamentari. Ba, din câte am citit, unii parlamentari au îndemnat la „respingerea actului normativ” care restrânge dreptul Guvernului de a face ce vrea el cu politica fiscală. Restrânge ?! Fiecare cu dreptul lui de a vedea lucrurile.

Tot tămbălăul a plecat de la o informație dată de presă fără a fi însă corectă. Presa noastră, eminamente de scandal, a semnalat, îngrijorată, adoptarea unei HG de înființare a unui Consiliu de Supraveghere Macroprudențială care s-ar constitui ca un supra-Guvern, primul ministru urmând a deveni subordonatul Guvernatorului BNR.

Când colo, ce să vezi ? Nu este hotărâre ci este o adoptare a proiectului de lege (aici) :

„I.    PROIECTE DE LEGE

1.    PROIECT DE LEGE privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional”.

Proiectul de Lege a fost în dezbatere publică pe pagina de internet a MFP, au avut loc dezbateri în timp și, cel mai important, este mai vechi. Nu este făcut la repezeală (aici). Este o recomandare a CE obligatorie pentru toate statele membre ale UE (aici). Despre aplicarea „Recomandarii Comitetului European pentru Risc Sistemic din 22 decembrie 2011 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale (CERS/2011/3)”, s-a vorbit în 2013 (pentru gălăgioșii „patrioți” apăruți peste noapte cerând capul lui Isărescu) în presă, un exemplu este aici.

Proiectul de lege, pus la dispoziția publicului din România (aici) este însoțit pe site-ul MFP de o prezentare sintetică (aici). Toate sunt din 2014 !

Să am pardon ! Cei care se dau de ceasul morții azi, unii cu o oarecare notorietate, fie sunt anarhiști, fie sunt membri mascați ai Syriza din Grecia, fie sunt ... cum or fi. Degeaba carte dacă ai un comportament aiurea.

Pun mai jos prezentarea sintetică a proiectului de lege construit în temeiul normelor europene:

„Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială va fi constituit din reprezentanți ai Bancii Naționale a României, ai Autorității de Supraveghere Financiară și ai Guvernului, ca structură de cooperare inter-instituțională, fără personalitate juridică, și va avea rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudențiale la nivel național. Propunerile sunt incluse în proiectul de lege privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, postat astăzi pe site-ul MFP, la rubrica Transparență decizională.

Președintele Comitetului este guvernatorul BNR. Organismul decizional al Comitetului Național pentru Supraveghere Macroprudențială este Consiliul general, format din nouă membri, respectiv: guvernatorul BNR, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori, economistul-șef al băncii centrale președintele și prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, doi reprezentanți ai Guvernului, desemnați de primul-ministru. De asemenea, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, instituție cu responsabilități în procesul de soluționare a situației instituțiilor de credit aflate în dificultate, va participa la ședințele Comitetului, fără a avea drept de vot.

Deciziile Consiliului general sunt adoptate cu majoritatea voturilor exprimate, iar, în caz de egalitate de voturi, președintele are vot decisiv.

Membrii Consiliului general nu vor fi remunerați pentru activitatea desfășurată.

Obiectivul Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială este menținerea stabilității financiare, inclusiv prin consolidarea capacității sistemului financiar de a rezista la șocuri și prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice. Această structură inter-instituțională va avea calitatea de autoritate macroprudențială, în sensul Recomandării CERS/2011/3.

De asemenea, proiectul de lege stipulează obligativitatea menținerii independenței BNR, conform art.130 din Tratatul privind funcționarea UE, în ceea ce privește deciziile privind politica macroprudențială.

Atribuțiile acestei structuri vizează, în principal:

- elaborarea strategiei privind politica macroprudențială;
- analiza informațiilor disponibile și identificarea riscurilor la adresa stabilității financiare;
- identificarea instituțiilor de importanță sistemică;
- emiterea de recomandări sau, după caz, avertizări în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor și monitorizarea implementării acestora;
- emiterea de recomandări sau avertizări pentru asigurarea implementării recomandărilor sau avertismentelor Comitetului European pentru Risc Sistemic;
- monitorizarea implementării recomandărilor Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) și a măsurilor adoptate la nivel național ca urmare a recomandărilor și avertizărilor emise de CERS.
- emiterea de recomandări pentru asigurarea punerii în aplicare la nivel national a regulamentelor, deciziilor, recomandărilor, orientărilor, ghidurilor emise în domeniul supravegherii macroprudențiale, adoptate la nivelul UE.

Destinatarii recomandărilor sunt fie BNR și ASF, în calitate de autorități de supraveghere financiară sectorială, fie Guvernul României. În urma primirii unor astfel de recomandări sau avertizări, destinatarii au obligația, potrivit proiectului de act normativ, să adopte măsurile recomandate sau să întreprindă acțiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizați, inclusiv în sensul emiterii de reglementări. Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială va avea responsabilități și în ceea ce privește coordonarea gestiunii crizelor financiare în sensul emiterii de recomandări în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare în cazul în care unul sau mai mulți participanți la sistemul financiar se confruntă cu dificultăți care au impact sistemic, precum și a monitorizării implementării acestora.

Proiectul de act normativ are un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, întrucât stabilitatea financiară asigură un cadru economic prielnic implementării strategiilor de afaceri, diminuând probabilitatea apariţiei factorilor economici exogeni cu impact negativ. De asemenea, proiectul de act normativ are un impact social pozitiv întrucât stabilitatea financiară este un bun public de care beneficiază fiecare cetăţean. O politică macroprudenţială eficientă contribuie la diminuarea probabilităţii de apariţie a crizelor financiare. Menţinerea stabilităţii financiare şi implicit a unui cadru macroeconomic stabil, are un impact pozitiv prin reducerea magnitudinii etapelor de creştere economică redusă sau negativă, diminuarea şomajului, asigurarea accesului la finanţare”.

Până la urmă, de ce oare protestează unii ?! Vor mai multă notorietate ? Vor să ciugulească și ei un ciolănaș, ceva acolo, pentru sufletul lor sărman ? Ce este mai grav, deformează realitatea. O masacrează pentru ca lor să le iasă „discursul competent”. Din nefericire, unii îi cred.

Înclin să recomand ca unor astfel de scandalagii să le acordăm atenția ce li se cuvine. Să îi dăm uitării. Viitorul copiilor noștri este mai important decât avantajele pe care ei vor să le obțină prin atitudinea scandaloasă și plină de autosuficiență pe care o adoptă.

Fiecare cu ce-l doare. Unii vor să trăiască în trecut, alții doar în prezent și puțini se gândesc la viitor.

Zilele care au trecut și zilele care vor urma vor fi încărcate de „amintiri” dar și de predicții de tot felul. Mai toată lumea este împotriva a ceva. Nu știu să existe ceva care să unească voințele.

Ieri a fost zi de comemorare. Au trecut 3 ani de la referendumul de demitere a lui Băsescu. Este deja un eveniment vetust. La fel ca cel din 2007, rămas în amintirea unor politicieni care vor să își adauge la CV evenimente zgomotoase.

Nu există o interpretare unitară asupra lui. Unii încă folosesc, iresponsabil, sintagma „lovitură de stat”. O idioțenie. Alții au trecut la „puci”. Alți iresponsabili. Este un fel de scriere a istoriei de către șarlatani. El, a fost, de fapt, un act pur politic. S-a încercat eliminarea de la putere, prin mijloace constituționale, a unui derbedeu politic - Traian Băsescu. Nimic special. Ar fi fost ceva special doar dacă metoda folosită ar fi încălcat o normă legală. Fiind legală, acțiunea a fost normală. Nu îi oferă un caracter special nici cheltuirea unei sume mari de bani pentru organizarea și desfășurarea referendumului, nu îi oferă un caracter special nici numărul mare de votanți anti-Băsescu, nici măcar jocurile de culise ale unora din PSD și PNL ca referendumul să nu își realizeze scopul nu au un caracter special.

Ne încărcăm memoria activă cu un eveniment devenit inutil la sfârșitul zilei. Referendumul nu a dat nimic bun țării. A permis doar o „fotografie” la nivel național a opozanților lui Traian Băsescu. Culmea, sub 50% dintre cei înscriși în listele electorale, liste neactualizate de către autoritățile locale. Autorități interesate că aibă, scriptic, un anumit număr de cetățeni rezidenți pentru a primi anumite sume de la bugetul de stat. Înșelătorie în toată „splendoarea” ei. Mai apar, abia azi, diferite emisiuni în care sunt „promovate” frumusețile unor locuri în sate care nu mai au locuitori. Probabil că sunt câteva sute bune, dacă nu chiar mii.

Mi se pare hidos faptul că ne grăbim să comemorăm înfrângerile noastre. În loc să devenim mai responsabili cu actele noastre, să vedem că ne grăbim să facem lucruri fără orizont, ne fălim nevoie mare cu lucrurile inutile sau pur și simplu idioate comise într-un elan politic nesănătos. Ba, ca să o facem și mai de oaie, îi ridicăm în slăvi pe cei care au inițiat respectivele acțiuni iar azi se dau drept democrați nedreptățiți de soarta rea.

Văd că apare, constant, ideea vieții benefice pentru cei de azi. Ca justificare a unor măsuri politice populiste în domeniul fiscalității sau a politicilor bugetare. Își face loc dând din coate ideea penibilă a unui curent politico-economic că dezvoltarea unei țări se poate realiza doar prin împrumuturi. Că statul trebuie să se împrumute pentru dezvoltare. Bine-bine, prin ce mod ? Se vorbește, la general, despre investiții în economie. Și aici este o problemă. Care economie ? Avem exemplele nefaste ale regiilor cu capital de stat ineficiente economic care au devenit adevărate „găuri negre”, consumatoare de resurse bugetare, fără nici un viitor. Ba, mai vine și câte un ministru care le susține pentru a avea, chipurile, variante „viabile” de intervenție atunci când alte sisteme nu funcționează. Fleoșc.

Avem un stat tributar economiei comuniste. Statul agent economic, statul agent comercial, statul reglementator, statul concurent neloial al economiei private.

Cei de mai sus gândesc cu fundul. Împrumuturile de azi, cheltuite aiurea - în special pentru a acoperi cheltuielile pentru funcționarea statului -, încarcă datoria celor de mâine, a unora mai tineri care nu au timp de politică și nu vin la vot (când vor plăti pentru prostia politicienilor de azi vor avea numai cuvinte dulci pe limbă !).

Văd că o parte a parlamentarilor au sărit în sus, în susținerea unei politici fiscale care îngroapă viitorul tinerilor. Să scădem taxele ! Este o măsură liberală ! O fi, dar când este făcută prost, nu mai este liberală, este comunistă în cel mai pur sens al cuvântului. Unele păreri (neagreate, se pare, de către unii) spun că nu mărimea taxelor este problema ci simplificarea fiscalității. Înclin să le dau dreptate celor care susțin așa ceva. Sunt state care au taxe imense însă au o fiscalitate extrem de simplă, clară, predictibilă. Nu ar fi stricat ca acum să se umble la simplificarea fiscalității care, fără doar și poate, ar permite creșterea economică. Cum este posibil în alte țări poate fi posibil și în România. Minte să fie, resurse sunt.

Studii mai aprofundate ne arată că avem niște limite pe care le putem depăși dacă am aborda problemele din economie cu capul și nu cu stomacul. Sunt indicatori care ar trebui să ia locul abordărilor politicianiste (aici). Ei bine, politicienii noștri care sunt mai peste tot și acționează ca niște primitivi ar trebui să poarte o discuție serioasă pe acești indicatori. Ce anume se propune pentru îmbunătățirea lor ? În ce perioadă de timp se poate ajunge la un anume nivel. Unde să se pună accentul bugetar, legislativ, cine să se ocupe de identificarea riscurilor, care sunt măsurile ce se iau pentru reducerea efectelor negative etc. indiferent de partidul aflat la guvernare. Rămân destule locuri în administrația publică care să le permită politicienilor să se joace de-a politica.

Ieri am văzut la TV că Președintele a vorbit la un forum al economiștilor români din țară și străinătate. Am citit pe site-ul Președinției comunicatul (aici). Am preluat un calup. Trecutul, prezentul și viitorul economic al României.

„Doamnelor și domnilor,

În urmă cu un sfert de veac puneam punct unei istorii nefaste pentru economia, cultura și societatea noastră. Socialismul ne-a demonstrat, din păcate, cât de dramatic putem rămâne în urmă atunci când ne conducem după idei eronate, după idei economice și sociale aflate în contradicție cu însăși natura umană. În prezent, după 25 de ani de reforme, am putea spune că tranziția economică a fost, în cele din urmă, încheiată. Am lăsat în urmă un sistem plin de defecte, care ne-a oferit însă o lecție esențială: viziunea economică este decisivă pentru bunul mers al societății. 

De aici înainte, România trebuie să-și consolideze, în mod hotărât, instituțiile economiei de piață. În actuala etapă, circumscrisă trinomului post-tranziție, post-aderare, post-criză, avem nevoie de un nou model de dezvoltare, axat pe competitivitate și responsabilitate. România are nevoie de o abordare echilibrată și responsabilă, una care să corecteze erorile trecutului, în favoarea unor beneficii sustenabile. Nu ne mai putem permite politici care să genereze prosperitate doar pe termen scurt, fără să consolidăm bazele reale ale progresului economic: proprietatea privată și piața concurențială, acumularea de capital și stimularea investițiilor, inovarea și antreprenoriatul, libertatea economică și competitivitatea. Acestea sunt sursele prosperității generale, a creării de locuri de muncă productive și bine plătite.

Recent, am solicitat Parlamentului reexaminarea Codului fiscal. Am făcut acest lucru cu motivația prudenței și responsabilității în plan fiscal-bugetar. România are nevoie de relaxare fiscală, însă contează foarte mult maniera în care se realizează aceasta. Pentru consolidarea performanțelor recente, politicile fiscal-bugetare trebuie să fie sustenabile. Dezvoltarea reală, calitativă, se obține prin politici economice bine gândite, care depășesc interesele politice și rezolvă problemele profunde ale economiei noastre”.

Este evident că nu poate satisface plăcerea unor superficiali ca Băsescu, Striblea, Cristoiu care cereau „observații punctuale” la Codul fiscal. Nu sunt singurii. Comportamentul superficial este propriu și unor personalități despre care, la un moment dat, credeam că sunt mai sus de marea masă a populiștilor. Ei bine, m-am înșelat. Nu sunt.

Iohannis a pus accentul pe educație, nu doar pe guvernare sau economie. Guvernarea de azi, economia românească de azi este la nivelul educației actorilor politici de azi. Sunt prost educați, avem o economie și o guvernare proastă (asta o spun eu pentru că ceilalți nu o prea fac). Avem niște șmecherași (băieți de la țară dar crescuți între blocuri, după cum îl califică Băsescu pe Dragnea) care mai știu ei ceva dar nu prea mult, avem o economie care face ceva dar nu prea mult și o guvernare care mimează că face dar de fapt nu prea face.

Mă alătur celor care se gândesc la viitor, fără nici un fel de îndoială. Indiferent de nume și istoric. Dacă sunt de bună-credință, au tot sprijinul meu.

Cea mai idioată inițiativă legislativă ! Donații pentru Armată contra grade militare.

Niște parlamentari cu minți tulburi au hotărât să insulte, de la înălțimea demnității lor „supreme”, toată suflarea militară. Cea de bună factură - cu școli militare, cu viață de militar, cu pregătirea pentru diferitele specialități etc. -, nu cea provenită din sinecuri.

Probabil că modelele la care s-au raportat indivizii sunt Ilie Năstase, care se comportă ca un clovn îmbrăcând hainele de general unde nici nu gândești că ar fi purtate, Neculai Onțanu - caporalul de construcții devenit general pentru că este membru UNPR -, ba chiar și Gabriel Oprea devenit general fără să știe de ce.

Cei din imagine sunt ofițeri ai Armatei române, au grade care le confirmă nu doar profesia de militar ci și nivelul de pregătire la care au ajuns în profesia lor. Gradele militare nu se obțin contra cost, se obțin ca urmare a evoluției în specialitatea pe care au ales-o. Pentru a trece de la un nivel la altul se urmează cursuri de specializare, peste nivelul de pregătire de bază (obligatoriu post-liceal, iar pentru ofițeri - universitar). Se dau examene. Se participă la concursuri.

Nivelul profesional atins la un moment dat îți permite să ocupi o funcție pentru care urmează să primești un grad (la împlinirea unui termen de stagiu în grad !).

Propunerea parlamentarilor săriți de pe fix ne va îmbogăți „capacitatea de conducere” militară la război cu ofițeri și generali în rezervă (pentru cei până la 65 de ani) și mai apoi în retragere pentru toate specialitățile: infanterie, artilerie, tancuri, rachete, geniu, transmisiuni, chimiști, aviatori, marinari, plus cei de la MAI - polițiști, polițiști de frontieră, jandarmi, ISU etc. O să umplem statele majore de la mobilizare cu guriși, cocălari, masochiști, infractori de drept comun etc. Pentru că, să ne fie cu iertare, inițiativa legislativă le conferă „donatorilor” un drept patrimonial. Cu consecințele ce derivă din statutul militarilor.

De ce nu au „străluciții” și inițiativa de a le da donatorilor și alte „onoruri”. Uite, în justiție, ar putea să le dea calitatea de procurori sau judecători. În învățământ ar fi o plajă la fel de întinsă pentru acordarea titlurilor profesionale de învățători definitivi, profesori definitivi (cu diferite grade profesionale), profesori universitari și, de ce nu, academicieni. În sănătate ar putea primi donatorii titluri de doctori primari, doctori specialiști etc. Am avea astfel o „rezervă de cadre” deosebită. Nu mai avem cadre suficiente în domeniile respective, am apela la cadrele „formate” ca urmare a „bogăției donației”.

Nu va mai fi nevoie de școlarizare. Are „tata” niște bani, îți cumpără „profesia și gradul de specializare”.

Idioți !

NATO este solidar cu Turcia !

Reuniunea de azi a ambasadorilor din cele 28 de state membre NATO a ajuns la soluția pe care Turcia o urmărea: solidaritatea celorlalte state membre NATO cu Turcia în lupta acesteia cu Statul Islamic și pentru apărarea integrității teritoriale și a suveranității.

Turcia nu a cerut intervenția celorlalte state membre NATO. Este bine de reținut.

Jens Stoltenberg, secretarul general al alianței, a făcut anunțul. A specificat că Turcia nu a cerut ajutor militar.

De reținut și alte informații în context.

Turcia și-a dat acordul ca o bază aeriană turcă să fie folosită de avioanele coaliției pentru bombardarea pozițiilor SI.

Împreună cu SUA, Turcia a convenit asupra unei zone libere de jihadiști cu o lățime de 100 km de la granița turcă în interiorul Siriei.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că între Turcia și PKK nu poate exista pace. PKK fiind considerată organizație teroristă nu doar de Turcia ci și de celelalte state NATO sau ale UE. În Turcia au loc arestări ale tuturor celor care sprijină sub orice formă SI și PKK.

În concluzie, Turcia va purta războiul ei cu PKK dar va participa și la lupta împotriva SI.

Această solidaritate impune Turciei participarea activă la lupta împotriva SI. Chiar dacă turcii și-au luat măsura de siguranță să nu depășească suta aia de kilometri în interiorul Siriei. Va fi tărăboi mare în Siria. SUA și celelalte state membre NATO vor avea grijă, cred eu, ca turcii să nu lovească forțele kurde aflate în luptă cu SI, ci să se limiteze doar la taberele PKK.

Nu am văzut nimic despre acțiunile Turciei în Irak. Acolo unde luptă, de fapt, kurzii din Irak. Va fi interesant de urmărit.

I-a murit scroafa'n coteț. Dar de când ?

Am găsit poza pe internet. Cu Google. Repede. Cuvinte cheie: scroafa ponta. Simplu.

Nu-mi mișcam eu fundul să scriu acum ceva dacă nu mă deranja superficialitatea cu care unii jurnaliști și unii comentatori politici tratează cauzele prăbușirii noului „Che Guevara de Dâmbovița”.

Pierderea alegerilor prezidențiale nu este cauza prăbușirii lui Ponta. Este doar confirmarea despărțirii lui Ponta de electorat. Prăbușirea lui Ponta s-a produs etapizat, culminând cu destrămarea USL. Începând cu toamna lui 2012 când s-a format guvernul USL, după alegeri, Victor Viorel Ponta a tot coborât „treptele” către uitare. Primele semne au apărut când a negociat cu Băsescu „pactul de coabitare” și a continuat cu formarea guvernului, când a golit de conținut politic și financiar ministerele alocate liberalilor. De la „pactul de coabitare” și formarea guvernului a început „scroafa” lui Ponta să refuze mâncarea, să slăbească, să bălească. Apoi, „scroafa” a început să devină din ce în ce mai costelivă pe măsură ce Ponta a încercat să domine pe Crin Antonescu și PNL, în anul 2013, când a preluat ministerul Justiției de la liberali și când a pus la cale negoțul cu Băsescu pentru funcțiile de conducere la Justiție. Când în marea lui ticăloșie a reușit să destrame ACL (PNL+PC) și să își atragă și UDMR pentru a face majoritate parlamentară fără PNL, dar cu sprijinul trădătorilor din PNL pe atunci miniștri liberali, „scroafa” lui Ponta abia își mai trăgea sufletul. USL murea încet, încet fără ca Ponta să fie interesat de viitor. La urechile Guevaristului Ponta se instalaseră „șoptitorii” de laude iar la curul lui pupau de zor și lingeau jurnaliștii de la Antena 3 și România Tv plus alții (se știu ei).

Când PNL a vrut să își schimbe miniștrii, Ponta a renunțat la „scroafă”. A murit săraca slabă, amărâtă, flămândă ... USL s-a rupt odată cu moartea „scroafei” lui Ponta. De atunci încolo, norocul lui Ponta a luat-o pe arătură. Degeaba imaginea publică strălucitoare. Jos, la temelie, la fundație nu mai era nimic temeinic. Doar niște cioate mâncate de apă.

Momentul cel mai mediatizat nu a fost înțeles de Ponta. Demisiile în lanț ale lui Crin Antonescu, de la PNL, de la Senat, de la Comisia pentru modificarea Constituției din 2014 au rupt orice legătură a lui Ponta cu PNL, au distrus orice șansă a lui Ponta de refacere a USL. După alegerile europarlamentare, PNL a renunțat la procesul de fuziune „pas cu pas” cu PDL (fuziune dorită de liderii ambelor partide) și a trecut la fuziunea „în pas vioi”. A ieșit la iveală și tâlhăria pregătită de trădătorii din PNL, în frunte cu Chițoiu, prin gestul lui Tăriceanu de a se duce la Palatul Victoria să pupe condurii „pașei” Ponta. Toate legăturile s-au rupt. Degeaba a tot încercat Ponta și pupincuriștii lui să inducă populației ideea că USL trăiește. Atât la europarlamentare cât și la prezidențiale. Lumea a priceput că nu prin interpretarea, corectă din partea oamenilor, a gesturilor făcute de Crin Antonescu.

Să fie clar. „Scroafa” lui Ponta a murit la începutul anului 2014 când s-a rupt USL-ul.

De la acel moment s-au prăbușit și marele proiecte de țară angajate de USL: modificarea Constituției, regionalizarea și descentralizarea administrativă a țării, păstrarea echilibrelor fiscal-bugetare (mai are puțin și le prăbușește și pe astea), intrarea în Spațiul Schengen, milionul de locuri de muncă, autostrăzile etc. Praf și pulbere !

Dacă nu uităm la ce „a realizat” Ponta la guvernare nu vom găsi mare lucru. Reparațiile financiare nu pot constitui obiective de țară. Sunt simple reparații.

În curând, golanul Băsesu va avea alături pe golanul de mai mică anvergură Ponta. PSD-ul la eliminat de la masa deciziei. Iar am ajuns la o simulație. Adevăratul prim-ministru va fi Dragnea. El va impune iar Ponta, cât va mai sta la Victoria, va executa. Onoare nu are, așa că nu mă aștept să demisioneze.

Dan Mihalache a deschis puțin „ușa Cotrocenilor” la Stoiceasca în emisiune.

Recunosc că am urmărit emisiunea. Era în timpul meciului Steaua - CFR Cluj. Am ales emisiunea de la Antena 3 (nu frecventez postul). Nu am regretat.

O constatare generală: Stoiceasca a încercat, constant, să ducă discuția într-o direcție din care să răzbată „furtunos” sentimentele vindicative ale invitatului, să răzbată starea conflictuală între „palate”, să aibă ei, anteniștii, rahat de mâncat în continuare. Ba chiar să iasă în evidență „dictatul străinătății” care ne dorește ca piață de desfacere nu ca țară cu o economie dezvoltată.

Tot așa, la total, a primit ce a dorit Dan Mihalache să transmită. Bine, tehnica manipulării face din rahat bici, deja au apărut comentarii care excelează prin dezinformare, prin trunchierea adevărului, prin deformarea răspunsurilor.

Poate că nu am reținut chiar totul însă ceva-ceva tot am de spus.

Între „palate” nu există o stare de conflict. La un moment dat, consultanții politici ai lui Ponta au considerat că trebuie să se realizeze o ruptură de palatul Cotroceni pentru a marca „independența” primului ministru și a partidului său de Președintele Klaus Iohannis (liberalul). La un moment dat, Victor Ponta nu a mai mers să se consulte cu Președintele atunci când urma să ia niște decizii de interes pentru ambii (decizii cu efect general) ci i-a trimis doar „scrisori”, niște hârtii în care îi comunica „vrerea”. Fără o documentare cât de cât, fără un schimb de informații suplimentare, Administrația Prezidențială a analizat conținutul cererii și a folosit alte informații care erau accesibile pentru a formula răspunsul Președintelui. Victor Ponta a ieșit apoi la presă cu scandal iar Președintele s-a abținut. A excelat porecla „mutul de la Cotroceni”. Presa nu a avut „materie primă” pentru a rostogoli scandalul așa că s-a ajuns să se promoveze (cei de la Antena 3 fiind printre cei mai agresivi), în reluare, propaganda politicianistă de pe timpul campaniei electorale: Iohannis este „străin”, este etnic german și ca atare „sluga” lui Merkel, că apără interesele străine, că este reprezentantul firmelor austriece care ne jefuiesc pădurile, că ... Nu au mai apărut „traficantul de copii” și „traficantul cu organe de copii”. Încă ! Mai mult, soția lui Iohannis a devenit „cap de afiș” al campaniilor de denigrare. Te doare mintea !

Dan Mihalache a declarat că Președintele nu răspunde la astfel de manifestări „puerile”. Recomandă lui Ponta să schimbe „consultanții politici”. Subliniez „consultanții”, nu consilierii așa cum titra Antena 3 pe burtieră. Este o diferență. Noțiunea „consultanții” este mai largă decât noțiunea „consilieri”. Tăriceanu poate fi consultant politic - după mine, precis este, mai ales când mă uit la conținutul campaniei de denigrare -, nu însă și consilier. Sebastian Ghiță este unul dintre consultanții lui Ponta, mai ales că individul are și mijloacele media la dispoziție prin care promovează mizeria de campanie anti-Iohannis. Consilier este Mirel Palada, alt „specialist” în campanii murdare.

A dat și exemplul modului în care a fost adoptată de Parlament „Strategia națională de apărare”. Deși Ponta și ai lui au fost de acord cu ea la Cotroceni (au și lucrat la stategie !), la Parlament au luptat să nu se realizeze cvorumul ! Stilul Ponta-PSD plus Tăriceanu și cei care sunt pe lângă el.

Codul fiscal a fost, cum era și normal, subiect de dezbatere. Mihalache a punctat faptul că Administrația Prezidențială a participat la dezbateri pe tema Codului fiscal. Consilierul prezidențial pe probleme economice Cosmin Marinescu (conferențiar universitar la ASE), a purtat discuții cu cei de la ministerul de finanțe pe marginea prevederilor din proiectul de Cod fiscal. Hopa ! Se răstoarnă „gogoașa” aruncată în presă de „persoane binevoitoare” că Președinția nu s-a implicat până la retrimiterea Codului fiscal la Parlament în elaborarea lui. Cunoscând, cât de cât, modalitatea unor astfel de consultări, trag concluzia că Ponta și ai lui au considerat că nu trebuie să ia în considerare punctele de vedere ale Președinției și că pot merge mai departe după cum îi taie capul.

Din ce a spus Mihalache, se pare că și PNL a mers pe burtă. Nu a existat o consultare cu Președintele Iohannis, nici măcar cu consilierul economic al acestuia, și-au stabilit un obiectiv politic și au tras tare pe el. Ponta i-a prins la înghesuială și i-a luat părtași la „minunăție”. Interesul național a fost lăsat de PNL în sarcina lui Oprea. Dacă funcționa și filtrul interesului național, dacă cei din PNL aveau și altceva în cap, Codul fiscal nu trecea de Parlament (este lege organică !).

Acuzația că Iohannis apără interesele străine a primit o explicație de la Mihalache. Președintele Iohannis este în dialog permanent cu oficialii UE, cu șefii de stat și de guvern din UE, are informații la zi, cum se spune, despre starea economică și politică a UE. Iar UE nu stă prea bine la cele două (nu stă prea bine la mai multe !). Economia UE, în special Eurozona, trece prin stări nu prea plăcute. Criza din Grecia a pus capac. Jean-Claude Junker, Președintele Comisiei Europene a declarat, după ce situația din Grecia a început să se amelioreze, că soluția sprijinirii în continuare a Greciei a fost determinată de frică ! UE, statele membre UE, nu au fost pregătite pentru o situație de acest fel. Varoufakis, fostul ministru de finanțe al Greciei a reușit să bage spaima în celelalte state UE prin strâmbătatea valorilor pe care le-a apărat. A ieșit la iveală apoi faptul că Tsipras și Varoufakis au urmărit, alături de mulți alți membri Syriza să scoată Grecia din zona euro și mai apoi din UE. Reacția grecilor a băgat spaima în guvernul Tsipras, astfel că acesta a bătut în retragere. State cu probleme mai sunt în UE. Ca atare, pentru o economie ca a României conectată la economia zonei euro (zonă cu probleme) o aventură fiscal-bugetară nu sună prea bine. În primul rând este vorba despre încălcarea unor angajamente asumate, angajamente care au determinat o anume reglare a economiilor celorlalte state UE în funcție de ce s-a angajat România (reglarea cuprinde stat cu stat, fiecare cu fiecare și la urmă toate împreună). O ieșire a României din sfera angajamentelor asumate ar genera disfuncții la nivelul mai multor state europene, disfuncții care ar afecta fiecare popor în parte. Situația externă nu recomandă o aventură politicianistă în domeniul fiscal. Pe de altă parte, Președintele Iohannis a avut informații detaliate de la Consiliul Fiscal, de la Banca Națională, de la organismele financiare internaționale, de la sistemul bancar. De la cei care au cu România relații financiar-bancare care, la rândul lor, se uită cu îngrijorare la schimbarea propusă de Victor Viorel Ponta și aliații săi.

Ei bine, dacă privești cu mai multă atenție imaginea de mai sus, Președintele Iohannis s-a uitat la „străinătate” și a văzut că nu este și nu va fi bine pentru România, pentru că o Românie abramburită va determina alte state și mai ales investitorii străini să fie mai reticenți față de noi.

Victor Viorel Ponta are rumeguș în cap în loc de creer (ca să fiu elegant !), de nu vede cât de legată este România de UE. Și doar el are toate datele la dispoziție. Cum te poți dezvolta - adică să treci la mai bine de la starea actuală -, când distrugi starea actuală ?! La acest subiect a avut o intervenție foarte corectă Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR. Nu poți avea dezvoltare fără o macrostabilizare. Nu poți distruge baza macroeconomică pentru succese efemere. Nu poți cheltui mai mult decât ai. Nu poți arunca cu banii în zone neproductive, pentru satisfacerea unor orgolii mărunte. Nu poți strica ce s-a obținut cu sacrificii de un întreg popor.

Retrimiterea în Parlament a Codului fiscal a avut drept scop revenirea la discuții pe marginea lui. Scopul a fost atins. Au apărut discuțiile în media, publicul a început să discute, diferiți oameni și-au manifestat susținerea pentru codul fiscal așa cum este el pentru că le apără interesele, alții s-au poziționat împotrivă - chiar și sindicatele care recunosc că acest Cod fiscal face mai mult rău decât bine. Mihalache a indus și o idee, probabil convenită la Cotroceni, idee preluată imediat de Stoiceasca. Etapizarea măsurilor din noul Cod fiscal astfel încât prevederile lui bune (foarte bune chiar) să fie aplicate la momentele în care pot fi puse practică. Mihalache a dat de înțeles că este la latitudinea Parlamentului să hotărască ce și cum. Fie ține cont de recomandările instituțiilor specializate și face o etapizare a măsurilor din Codul fiscal, fie nu ține cont și îl retrimite la promulgare așa cum l-a votat prima oară. Cu consecințele pe termen scurt și mediu prevăzute. Deficite mari, destabilizarea macroeconomică, reticența organismelor internaționale în continuarea relațiilor cu România la nivelul de până acum etc.

Mihalache a mai accentuat o așteptare. Își dorește să vadă care va fi proiecția bugetară a PSD (cu sau fără Ponta) pentru anul viitor și anii care vin. Care va fi procentul din PIB alocat „apărării” ?! Va mai exista el ?

Mihalache a dat clarificări și asupra măririlor salariale. Se pare că Ponta forțează nota pentru a separa, cât poate de mult, PSD care este „cel bun și darnic” de Klaus Iohannis care este „cel rău să băsescian”. A mai lucrat cu schema asta cei din PSD și în 2009. Atunci erau să câștige, însă Geoană „dragostea mea” a comis alte alea de l-au dus la insucces. Ca țiganul la mal.

Acum PSD a ieșit la atac cu sloganul că „social-democrația este sigura care asigură dezvoltarea economică” ! Vorba unor jurnaliști mai hâtri: care social-democrație ? Ponta și PSD-ul lui (Dragnea spune că încă este al PSD !), a reușit să distrugă doctrina social-democratică a PSD, atât câtă era ea. PSD a devenit ca PDL, un partid fără doctrină. Va avea soarta PDL. Vom asista, probabil, la absorbția PSD în UNPR.

Nu se poate totul deodată. Dan Manolescu de la MFP confirmă unele critici la Codul fiscal. Că vrea sau nu.

Agerpres (aici).

Mă bucur că am avut răbdarea să caut. La un moment dat ajunsesem la concluzia că s-au înmulțit adepții lui Varoufakis în România. Ăștia de la noi au ce au cu BNR, în special cu Mugur Isărescu, provocând un zgomot de fond dizgrațios și exagerând cu „concluziile” lor față de atenționările BNR.

Toate odată, nu se poate. Nu intră. Nu poți băga două săbii în aceeași teacă. Și să scazi taxe și impozite și să crești cheltuielile bugetare.

Secretarul de stat de la MFP, Dan Manolescu apără poziția guvernului însă mă ajută să am o imagine mai aproape de adevăr. O  imagine a unui nespecialist, pentru că specialiștii și-au spus cuvântul, mă refer aici la Consiliul Fiscal - experți independenți aleși de Parlament -, mă refer la Banca Națională, mă refer la Comisia Europeană, mă refer la FMI și chiar la unii care au evoluat „grațios” pe la posturile Tv.

Spune Dan Manolescu:

„În prezentarea anterioară, se menționa că impactul direct al Codului Fiscal ar fi de 17 miliarde de lei, iar cu efectele de runda a doua de 11 — 12 miliarde de lei, poate chiar 10 miliarde de lei. Având în vedere aceste creșteri pe care bugetul l-a avut an de an, putem constata că, strict din perspectiva veniturilor, Codul Fiscal ar fi încadrabil în buget. Problema care apare este legată de cheltuieli”.

Hai să judecăm. Cei de la Agerpres au preluat și explicarea veniturilor la buget an de an de până acum:

- în 2010, față de 2009, bugetul a înregistrat venituri mai mari cu 11 miliarde de lei;
- în 2011 față de 2010 creșterea a fost de 13 miliarde de lei;
- în 2012 raportat la 2011 de 12 miliarde de lei;
- în 2013 față de 2012 de 7 miliarde de lei;
- iar în 2014 comparativ cu anul anterior de 14 miliarde de lei.

Anul acesta, față de 2014, creșterea veniturilor la buget ar putea fi de 12 miliarde de lei sau chiar de 19 miliarde de lei.

Se observă cu destulă ușurință că lucrăm foarte mult cu „probabil”. Dacă se ia în considerare un venit ca în 2014 față de 2013 - 14 miliarde lei -, tot mai rămân 3 miliarde de lei pentru a acoperi deficitul probabil inițial de 17 miliarde de lei. Dacă se ia doar prognoza pe 2015 - 12 miliarde lei cu posibilitatea ajungerii la 19 miliarde lei (?!) -, atunci la minim avem o diferență de 5 miliarde lei (în minus, normal) sau un plus de 2 miliarde lei la maxim.

Se ajunge ușor la concluzia că doar pe Codul fiscal suntem într-un deficit sensibil concomitent cu stagnarea acțiunilor guvernamentale. Doar în condițiile în care anul care vine nu se fac alte cheltuieli. Nu sunt urgențe. Nu se plătesc daune pentru secetă și inundații, nu se importă cereale și produse alimentare - anul agricol 2015 nu se anunță prea strălucit, așa cum s-a încheiat anul agricol 2014.

Numai că anul care vine are și niște cheltuieli suplimentare. În toate domeniile. Dar absolut toate. Pentru că s-au început acțiuni, s-au semnat niște angajamente, avem niște obligații.

Manolescu recunoaște, deschis, că „problema care apare este legată de cheltuieli”. Trebuie să vorbim despre cheltuieli deja angajate - de la cele privind salarizarea personalului bugetar generate de creșterea numărului bugetarilor în diferitele structuri ale statului, cu veniturile de acum, nota bene (!) -, vorbim de creșterea cheltuielilor privind diferitele achiziții în domeniul securității frontierelor, al serviciilor de informații, al apărării, al ordinii publice, în învățământ și sănătate. Avem cheltuieli suplimentare față de anul 2014 și vom avea față de 2015 (în 2016). Plusurile din anii anteriori s-au dus pe cheltuielile suplimentare angajate în anul precedent. Peste toate, vine Ponta și Plumb cu legile privind salarizarea bugetarilor, legi care adaugă la deficit - de acuma structural -, tot atât cât are impact Codul fiscal. Păi, să nu le spui ceva de mamă ?!

Dacă la Codul fiscal folosind cu mare larghețe pe „dacă și cu parcă” ajungem pe aproape la acoperirea impactului creat - fără a lua în calcul cheltuielile suplimentare deja angajate, care la rândul lor vin cu niște sume cât de cât apropiate de creșterea anuală a PIB, creșteri constatate în anii anteriori -, când ne apucăm să ne uităm la suma tuturor cheltuielilor constatăm că vom intra în „gaura neagră” a teribilismului politico-economic. Suntem în fața decesului interesului economic național pentru bunul plac al interesului politic electoral.

Bănuiesc că cei din PNL au avut acces la unele date atunci când au făcut propuneri la noul Cod Fiscal. Mă întreb acum, au fost serioși ? Îi întreb: ce este mai important acum ? Să o țină gaia mațu cu „noi am votat și nu ne dezicem de ce am votat”, atitudine politică însă nerațională economic, sau să se cramponeze pe refacerea echilibrelor macro-economice așa cum cere Mugur Isărescu ? De ce atâta grabă ? Vor să repetăm momentele anilor 2008-2011 ?

Cred că introducerea TVA de 19% mai poate aștepta. Un an - doi. Cât va fi nevoie. Cred că și creșterea salariilor mai poate aștepta un an. Ba, cred că în anul creșterii salariilor să nu se facă reduceri de taxe și impozite. Va trebui ca PNL să caute echilibrul, să ia în considerare ce spun cei de la Consiliu Fiscal și BNR. Isărescu are dreptate. Creșterea economică nu poate avea loc fără stabilitate macroeconomică. Nu avem nevoie de aventuri politicianiste. Ultimul mandat al lui Băsescu ar trebui să fie luat ca exemplu negativ. Nici ultimii doi ani din mandatul lui Tăriceanu nu trebuie excluși din această carte neagră.

Avem Master Plan de Transport dar îl avem degeaba. Probabil că va rămâne doar pe hârtie și în calculatoare.

HotNews (aici).

Am preluat și pus imaginea care prezintă scenariul optimist. Scenariu care are condiții ferme. Condiții care nu se pot realiza după cum se mișcă acum guvernul handicapatului Ponta.

„Conditia - cheie pentru acest ultim scenariu este ca oficialii Comisiei Europene sa aprobe in cazul Romaniei o asa numita clauza de reforma structurala, adica derogare de deficit de 0,5% PIB/an timp de patru ani incapand cu 2017, insa pentru ca acest lucru sa se intample e nevoie de responsabilitate si actiune din partea autoritatilor romane in viitor imediat. De precizat ca cele doua scenarii, cu sau fara clauza de reforma structurala, afecteaza in principal componenta rutiera, componenta pe care se pune cel mai mare accent in Master Plan, cel putin pe urmatorii cinci ani.

Conform descrierilor Comisiei Europene,  pentru a fi pe deplin operationala din 2017, asa cum doresc oficialii romani de la Transporturi, "clauza de reforma structurala" presupune reforme majore in sistem, care sa aiba efecte bugetare pozitive directe pe termen lung si care trebuie puse in aplicare pe deplin. Totul insa intr-un cadru financiar bine stabilit si fara cresteri  nesustenabile de deficit precum cele preconizate odata cu adoptarea Noului Cod Fiscal si a masurilor de taiere a taxelor si crestere a salariilor”.

După ce citești condițiile pentru ca Master Planul de Transport să poată fi pus în aplicare, vezi și cauzele pentru care el nu poate fi îndeplinit. Codul fiscal nou care golește visteria bugetară cu mai mult decât trebuie încălcându-se astfel ținta de deficit convenită anterior cu CE, cu FMI. Peste toate se mai adaugă creșterile de salarii și alte alea sub imperiul populismului stimulat de alegerile de anul viitor.

Adaug aici și tembelismul ministrului de finanțe care se lăuda la presă că și noi putem face ca alții care au deficite mai mari și se dezvoltă economic. Creatura idioată, nu am cum să îi spun altfel, știe, sigur, care sunt condițiile impuse de reglementările europene. Nu poți activa „clauza de reformă structurală” dacă tu încalci țintele de deficit. Nu ți se acceptă nici o motivare. El trăncănește iresponsabil că CE va accepta până la urmă ce vrem noi ... bla, bla, bla. Individul copie comportamentul Syriza din Grecia fără a avea însă anvergura unui tip ca Varoufakis. Nu este singurul care mănâncă rahat. În guvernul ăsta al nostru parcă sunt plecați cu pluta cu toții. Fiecare vrea pe a lui fără să se încadreze într-o politică comună.

Guvernul Ponta nu mai are țintă de guvernare. Guvernul Ponta nu mai gândește la viitor. Guvernul Ponta este incapabil să guverneze pentru viitorul țării, guvernează pentru avantajele minore ale partidului calculate la numărul de voturi posibil de obținut la alegerile viitoare. Efortul de a face Master Planul de Transport este anulat de inițiativele personale ale unora și altora. Finanțistul Teodorovici și Victor Viorel Ponta vor să rămână în istorie ca cei care au redus taxele și impozitele, Ponta și Plumb vor să rămână în istorie (istoria scurtă, istoria politică, propagandistică) ca cei care au mărit salariile și alte venituri, Rus și ai lui vor să rămână cu Master Planul de Transport iar noi vom rămâne cu praful de pe tobă.

Din moment ce a fost elaborat, negociat și acceptat de CE, guvernul ar fi trebuit să concentreze toate eforturile pe realizarea lui. Este sigur că ar fi calculat cu mai multă atenție posibilitatea scăderilor de taxe și impozite, ar fi calculat cu mai multă atenție posibilitatea măririi salariilor. Nu s-ar fi repezit aiurea să le facă pe toate odată. Se puteau face în timp, se putea ajunge la o convenție cu opoziția pentru etapizarea realizării tuturor acestor obiective. Cu mai multă inteligență, se putea da drumul la realizarea Master Planului de Transport dar și la realizarea reducerii fiscalității și creșterea salariilor. Dar în timp, cu o gândire orientată către obiectivele strategice necesare dezvoltării țării. 

Nu ai cu cine, dom'le. Nu ai cu cine. Ponta și guvernarea lui devine pe zi ce trece cea mai periculoasă guvernare de după 1990 încoace. Prin urmările pe care actele de guvernare le vor avea asupra întregii țări.

Mintea cea de pe urmă l-a ajuns și pe Dragnea. Justiția, eterna poveste.

Agerpres (aici).

Liviu Dragnea a dat una din indicațiile „prețioase” la început de mandat de mare șef la PSD:

„O să am o atitudine foarte interesantă față de justiție. Adică aș vrea să nu mai vorbim despre ea. Foarte mulți vorbesc despre justiție. Justiția trebuie să se întâmple și punct. Eu nu aș vrea să mai văd politicieni... pot vedea analiști, moderatori. E firesc, pentru că presa, până la urmă, este a patra putere în stat. Dar, ca un om politic să vină să își dea cu părerea despre justiție, că justiția e bună sau rea... Justiția e una singură și face dreptate. Unii care primesc sentințe nefavorabile sunt supărați, unii care primesc sentințe favorabile sunt bucuroși și o laudă, dar cu sentințele e ca și cu legile — pot fi legi care te supără dacă ai o afacere sau altceva, dar pe care ești obligat să le respecți. Așa este și cu justiția”.

În ultimul timp, politicienii PSD evoluau la liber pe teme legate de Justiție la posturile Tv deținute de Dan Voiculescu - în special Antena 3 -, sau la cele controlate de Ghiță Sebastian - România Tv și B1Tv.

Sigur sunt de faptul că o parte dintre politicienii PSD nu vor respecta „indicația politică”. Au trecut deja la atacarea noului șef politic cu multă osârdie. Iar România Tv are sarcini precise de transformare a lui Liviu Dragnea în „criminalul” care distruge PSD.

Poziția lui Dragnea va avea și influențe. Cei de la Antena 3 nu vor mai avea companioni politici în atacarea Justiției, mă refer la cei din PSD care se aliau cu mare plăcere lui Gâdea, Stoiceasca, Savaliuc, Ciuvică și alte panarame media. La România Tv se pare că va exista o lipsă de consens între unii membri PSD și moderatori. Cu excepțiile de rigoare.

Deși pare, pentru unii, o schimbare minoră în comportamentul politic al celor din PSD, ea este majoră. Foarte, foarte importantă. Cei care „pierd” sunt cei aflați în diferite faze de aplicare a procedurii penale. Ponta, Șova, alții. Ponta este însă printre cei mai importanți. De când a fost pus sub urmărire penală, mai ales de când s-a început faza inculpării penale, pesediștii au tot clamat abuzurile Justiției față de Ponta. Dragnea spune acum „Stop” ! Practic, Dragnea spune „Stop” susținerii publice pentru Ponta ! Este o acțiune de separare a apelor în PSD. Este o parte a acțiunii de eliminare a vechii găști de la conducere.

Este de urmărit. Vor rămâne doar jurnaliștii posturilor de propagandă pontistă cu Justiția în gură ?

Bine, Dragnea poate că le-a dat de înțeles că nu mai pot chema la tăvălirea Justiției prin rahat politicieni ai PSD pentru a nu mai pune în pericol partidul la alegerile de anul viitor. Populația are o mare apreciere față de Justiție. Că aruncarea cu rahat în Justiție este suficient să o facă Jurnaliștii. Vom trăi și vom vedea.

Cât privește Dragnea, se pare că a devenit „inamicul public numărul 1” la România Tv. Este declarat „omul lui Iohannis”. Ghiță Sebastian „se apără”, cum știe el mai bine. Cariera de om de afaceri a intrat în zona neagră, cariera politică se duce dracului, face și el ce poate. Scuipă.

De ce a luat Dragnea Liviu conducerea PSD ? Este ciudată acțiunea. Nu rezultatul.

Tot citind comentarii și explicații, auzind de replicile date de către unii interesați până peste poate de soarta lui Victor Viorel Ponta, am ajuns să îmi pun întrebarea din titlu. Chiar așa. De ce a preluat Dragnea interimatul la conducerea PSD ?

Statutul PSD nu vorbește nimic de interimat. Nu există în „constituția roșie”. Ca atare, dacă în „lege” nu este interzis, este permis.

Dragnea și-a dat demisia din funcțiile de conducere în partid (nu mai vorbim de cea de ministru) pentru că a primit o condamnare de un an cu închisoare cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar. Pentru fapte comise în calitate de conducător al PSD, responsabil de îndrumarea partidului în campania la referendumul din 2012. Ei bine, condamnarea lui s-a produs ca urmare a implicării nelegale în campanie. Dacă acum ar fi fost în pușcărie, nu ar fi putut candida la conducerea interimară a PSD. Dar nu este !

Ciudățenia condamnării cu suspendarea executării pedepsei este deplină. Persoana respectivă poate fi în continuare deputat sau senator, poate îndeplini orice altă funcție publică de răspundere (cu unele excepții). Normal ar fi ca pe perioada în care execută condamnarea să nu mai îndeplinească funcții de demnitate în stat. La nici un nivel. Dar la noi ... ca la nimeni. Dragnea și ca el mulți alții de prin Parlament sunt condamnați cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar și ne „onorează” cu experiența lor infracțională la votarea legilor țării pentru ca noi, ceilalți, să nu cumva să cădem în greșeală și să comitem acte și fapte sancționate de legea penală sau de către legile speciale. Dezgustător.

Recursul lui Dragnea din septembrie va da soluția definitivă. Ori la bal, ori la spital. Aici se pare că este un capăt al ghemului care privește un viitor probabil al lui Dragnea.

În cazul în care este achitat, Dragnea se va înscrie în cursa pentru președinția partidului la Congresul care va avea loc în 16 noiembrie ! Ciudată coincidență ! Este data la care se va comemora trecerea unui an de la victoria zdrobitoare a lui Klaus Iohannis asupra lui Victor Viorel Ponta la alegerile prezidențiale din 2014. Victor Viorel Ponta a încercat să ducă congresul deja stabilit la Consiliul lor național după alegerile parlamentare din toamna anului viitor. Alegerea lui Dragnea ca interimar a blocat acțiunea. Cu el președinte interimar, cu situația juridică de achitat în dosarul referendumului, victoria la Congres este o floare la ureche. Victor Viorel Ponta nu poate candida pentru că este inculpat. Poate că atunci va fi și condamnat, cel puțin în primă instanță. Odată cu Victor Viorel Ponta, dispar de pe scenă și aprigii lui susținători. Inclusiv madam Plumb. Nu mai spun despre lingăii de mai mică anvergură (cunoscuți bine de cei care de azi vor forma „echipa Dragnea”).

Dacă Dragnea pierde recursul, în cursa pentru președinția partidului vor fi mai multe tabere. Una a lui Ponta condusă de Ilie Sârbu (care a încercat cu disperare să împiedice ascensiunea lui Dragnea, convenindu-i Rovana Plumb), una a lui Dragnea condusă de el însuși (?!) cu un candidat ales de el - posibil Zgonea -, alți candidați de mai mică importanță care vor avea doar rolul de a colora imaginea congresului socialiștilor.

Pierderea recursului de către Dragnea poate avea, nu este exclus, și o modificare a sentinței anterioare (chiar dacă sunt destule voci care critică - unii din interes -, modificările sentințelor în recurs). Nu este exclus ca Dragnea să primească o pedeapsă mai mare, cu executarea restului de pedeapsă în penitenciar la care să se adauge sancțiuni suplimentare, cum ar fi pierderea temporară a unor drepturi cetățenești - avem exemplul lui Adrian Năstase.

Liviu Dragnea nu prezintă, la ora actuală, garanția unui viitor. Cel puțin cu privire la el. Poate că el are informații de la juriștii care îl asistă, de la „alți juriști”, că situația lui se va tranșa într-un fel anume astfel încât acțiunea de ieri să aibă logică pe termen lung. Dar dacă nu este așa ?!

Dacă nu este așa, acțiunea lui Dragnea are ca scop scoaterea din fruntea partidului a clicii lui tata socru Ilies Sârbu. Normal că Dragnea are o convenție cu cei pe care i-a declarat deja ca fiind „ajutoarele sale”: Valeriu Zgonea, Robert Negoiță, Marian Oprișan. La aceștia se adaugă alți lideri locali care au relații speciale cu Dragnea.

Nu mă bag să spun care va fi cel susținut de Dragnea la președinția partidului, în noiembrie. Voi încerca să îmi dau seamă după expunerea publică a liderilor de prin rang nominalizați de Dragnea ca ajutoare ale sale. După mine, poate fi oricare dintre ei: Zgonea, Negoiță sau chiar Oprișan. Poate că va fi altul.

Îmi vine în minte o marotă a pesediștilor: cum vor rămâne ei în memoria populației. De la marota asta ne vin azi o parte a nenorocirilor. Excesele de putere administrativă pot lua chipuri ciudate. Ponta vrea să rămână cu imaginea celui care a întregit salariile și pensiile (aiurea pensii, ele nu au fost tăiate !), cu scăderea fiscalității și creșterea nivelului de trai. Nu interesează ce consecințe vor avea actele normative respective asupra echilibrului statului în perioada următoare. Nu este vorba despre concepte, ele sunt în regulă, este vorba despre modul în care sunt puse în aplicare. Până la intrarea lui Ponta în malaxorul justiției, guvernul pe care îl conduce nu a făcut ceva. Mai are un an de guvernare iar ceea ce propune va fi pus în aplicare de guvernul următor. Indiferent cine îl va conduce. Dezmățul fiscal promovat de Ponta și Rovana împreună cu imberbul Teodorovici va trebui temperat cu măsuri severe de corecție care pot aduce oamenii în stradă pe considerentul că „le sunt încălcate drepturile”.

Dragnea este posibil să își fi ales marota „salvator al PSD” de clica coruptă condusă de Ilie Sârbu și famiglia, clică care îi cuprinde pe Sebastian Ghiță, Dan Șova, Rovana Plumb și mulți, mulți alții. Altfel nu pot înțelege sprijinul lui Ion Iliescu.

Dacă este așa, procurorii români vor avea mult de lucru. Tare mult.

Ca salvator al PSD, Dragnea este posibil să impună în partid un cu totul alt comportament față de Președintele Klaus Iohannis. Dragnea știe că un PSD în luptă cu Klaus Iohannis pierde niște procente serioase în voturi la oricare alegeri. Mai știe că a continua politica anti-Iohannis promovată în ultimul timp de Victor Viorel Ponta crește numărul de membri la UNPR în dauna PSD. Probabil că are semnale din țară că treburile se complică pe plan local. Venit de la „coarnele plugului politic”, știe foarte bine când boii de jug au nevoi fiziologice.

Klaus Iohannis a comis un act politic sever. A retrimis la Parlament codul fiscal. Motivul nu este doar codul fiscal, motivul trebuie căutat și în proiectele legislative ale lui Ponta și Plumb privind cheltuielile guvernamentale. Legea nouă a salarizării, alte legi cu caracter evident social ce nu au suport în finanțele pe care statul le adună din taxe și impozite.

Dragnea a calificat ca o greșeală politică actul lui Iohannis. Între timp, lumea academică și specialiștii au semnalat că legea fiscală și legile care o însoțesc pun în pericol stabilitatea politicilor bugetare cu consecințe nefaste la nivelul întregii țări. Dragnea a înțeles, cred eu, situația. Nu de alta, dar în peregrinările lui din ultimul timp pe la județe a aflat de îngrijorarea primarilor și a consiliilor județene cu privire la viitorul lor. Reducerea fiscalității este însoțită de creșterea ei la nivel local însă ei, cei de la nivel local, sunt în pericol să piardă mai mult decât să câștige. Este imposibil ca din sărăcia locuitorilor care dețin imobile și terenuri (la sate, în orașele mici unii nu sunt de loc bogați !) să mai scoți taxe suplimentare. Bașca faptul că cei care au calitatea de PFA și IMM-urile de la nivel local nu sunt atât de bogați încât să suporte taxe suplimentare. Codul fiscal reduce TVA-ul însă omoară micile afaceri. La toate acestea se adaugă noua lege a salarizării (criticată inclusiv de sindicate !). Majoritatea beneficiarilor salariilor mărite sunt în sarcina de plată a autorităților locale. Bănuiesc că primarii și consilierii locali, președinții de consilii județene și consilierii județene s-au uita, deja, la sursele lor de venit și la obligațiile noi privind salarizarea. Exemple cu situații disperate în anii din urmă, ba chiar și din acest an. când primăriile strigă la guvern după bani să plătească salariile sunt. Dacă vor băga banii în salarii vor mai putea face ceva ? Culmea idioțeniei guvernamentale este că ignoră, complet, starea țării. Câte localități avem și care este situația lor economică ? Avem sate care au intrat în legendă prin refuzul locuitorilor de a se angaja. Primăria trăiește doar din bani la bugetul de stat. Acum primește sarcini suplimentare de plată cu privire la salarii. Vom ajunge la neplata salariilor către bugetari din lipsă de fonduri.

Peste toate, BNR trage din nou un semnal de alarmă prin vocea lui Lazea, economistul șef. Continuarea dezmățului la guvern cu legile astea va obliga BNR să proiecteze o politică monetară prin care riscurile să fie cât mai reduse. Practic, BNR anunță posibilitatea trecerii la măsuri de austeritate monetară ceea ce va afecta, sever, mediul economic. Creditarea se va scumpi semnificativ pentru ca momentele „împrumuturilor cu buletinul” să nu se mai repete. Bașca vor fi reglementări pentru bănci să nu mai intre în sarabanda creditelor neperformante. Politica monetară a BNR, politică de prevenire a viitoarei crize va afecta, sever, creditarea guvernului. Vor crește dobânzile.

La toate acestea se vor adăuga luările de poziție ale FMI, BM, CE. Acestea deja au trimis „buzduganul” să zgâlțâie ușile guvernului. Cu o astfel de politică, noi nu ne mai jucăm. Poate clama Teodorovici ce vrea el, că el vrea ca România să trăiască din împrumuturi așa cum trăiesc și alții ... placa lui Tăriceanu de prin anii 2008. Când FMI ia mâna de pe tine, dobânda băncilor străine crește exponențial. Nu mai spun de situația în care vor apare din ce în ce mai multe bănci și fonduri financiare care vor refuza acordarea împrumuturilor. Nu mai spun de posibilitatea ca leul să o ia razna, să se devalorizeze haotic și să revenim la criză.

Îmi place să cred că Dragnea a văzut și înțeles aceste probleme. Dacă Iohannis se menține ferm pe poziție, mai ales după ce au apreciat prudența lui specialiștii cu o oarecare notorietate, PSD va pierde sprijinul popular. Nu doar că vor pierde alegerile viitoare, dar vor fi înlocuiți ca formațiune politică de cei cu „interesul național” în gură de dimineața până seara.

Victoria lui Dragnea a inflamat spiritele în tabăra Sârbu-Ponta-Ghiță-Șova. Ghiță a turbat la emisiunea slugii sale de la B1Tv - Striblea. Va fi interesant de urmărit comportamentul televiziunilor și presei aservite PSD în viitor. Trece Ghiță cu „artileria” B1Tv, RTV pe o baricadă separată în lupta împotriva noii conduceri a PSD - să nu uităm că Robert Negoiță este „prietenul” lui Ghiță !

Nu îmi este, până la urmă, clar ce vrea Dragnea. De vrut, vrea. Depinde ce. O fi cumva rolul de „Mesia” ?!

Între teorie și practică este cale lungă, uneori. PSD pârjolește totul în urma sa.

Toată lumea contra toată lumea. Rareori s-a ajuns la discuții atât de intense. Culmea, pe un set de probleme politice care nu au fost foarte atrăgătoare în anii anteriori. Politica fiscală a statului, politica monetară a statului, politica bugetară a statului, deficitul structural, deficitul de cont curent etc. Este bine. Învățăm să îi judecăm pe cei aleși înțelegând instrumentele de politică de stat cu care lucrează.

Codul fiscal este calul de bătaie acum. Nu pe conținutul lui tehnic (se pare unul bun sub aspectul reglementării relațiilor dintre stat și contribuabili), ci pe conținutul lui politic. Nivelul taxelor și impozitelor datorate de contribuabil statului. Toată lumea susține reducerea acestora. Foarte bine. Și eu sunt printre cei care susțin reducerile. Problema este însă cum se fac aceste reduceri. Ce urmează ? Dacă ar urma restrângeri pe motiv de criză economică (ne-am întins mai mult decât ne este plapuma), ar fi mai bine să ne mărim plapuma înainte de a ne culca (pe laurii victoriei fiscal-bugetare).

Unii analiști apăruți ca ciupercile după ploaie pe la posturile Tv, căutați cu disperare de moderatori, au perorat după cum le-au fost interesele. Alți analiști le-au dat dreptate. Cu mici „accente” astfel că un ascultător neavizat în materie a simțit cum i se prind urechile în clame stând pașnic în fața televizorului.

Teoretic, nu ai cum te opune specialiștilor în economie și finanțe care stau toată ziua cu cifrele în față și construiesc scenarii. Ei au dreptate în „legea lor” pentru că omul, cetățeanul, contribuabilul este, pentru ei, doar o cifră. Nu mănâncă, nu doarme, nu iubește ci contribuie sau cheltuiește sau îi sunt atribuite cheltuieli de la buget. Ba, devine o problemă pentru că îmbătrânește sau devine șomer în anumite perioade. Îmbătrânirea aia a lui înseamnă o situație de risc pentru deficitul structural al țării, va urma să primească o pensie. Moartea pensionarului înseamnă o reducere de cheltuieli. Creșterea vârstei de pensionare înseamnă reducerea efortului financiar al statului pentru cheltuieli neproductive. Teoretic, numerele cu care lucrează analiștii spun ce și cum, la general.

Practic însă, analizele lor sunt ineficiente. Mai ales atunci când rezultatul politicilor economice duce la reducerea veniturilor sau reducerea capacității respectivelor venituri de a satisface necesitățile omului. Când modul de a face politică fiscală, bugetară, monetară reduce capacitatea statului de a asigura stabilitatea și securitatea socială.

După ce am ascultat teoreticienii de la Tv, acolo unde au fost oameni serioși, am revenit la cei care fac analize orientate către interesul major al statului, nu la gargara cu pioneze.

Codul fiscal este bun dar are o hibă. Majoră. Nu este însoțit de măsurile de compensare a scăderii evidente de resurse la bugetul de stat. Consiliul Fiscal a atras atenția asupra riscurilor însă guvernul de handicapați al PSD nu vrea să țină cont de ele. Scopul lor este de a pârjoli în urma lor totul pentru ca următorul guvern să nu mai aibă capacitatea de a continua ceva ci să fie preocupat de repararea disfuncțiilor create de guvernarea PSD. Modelul este românesc și are un precedent ticălos la finalul anului 2008 când Tăriceanu sprijinit de „opoziția” PSD din Parlament a lăsat următorului guvern doar praful de pe tobă. A urmat neagra guvernare PDL-PSD-UNOR-UDMR cu tăieri de salarii și chiar pensii, cu forfetarul catastrofal pentru IMM-uri, cu ...

Acum, Codul fiscal vine însoțit de alte proiecte de lege care să agraveze situația, să producă mai multă pagubă în viitor, fiind previzibilă încălcarea nu doar a angajamentelor interne ci și a angajamentelor internaționale. Nu va mai fi posibilă creșterea la 2% a cheltuielilor militare pentru a permite creșterea capacității de apărare a României - situația din Ucraina se acutizează -, angajamentul luat de aderare la spațiul Schengen este, la rândul lui pus în pericol pentru că vor scade cheltuielile pentru păstrarea nivelului înalt de securitate la frontierele României - scăderea va fi valorică, chiar dacă procentual va fi la fel: la un PIB mai mic, procentul alocat va avea o valoare nominală mai mică în condițiile acelorași costuri pentru întreținerea securității statului -, aderarea la zona euro poate fi considerată ratată din moment ce angajamentele asumate și respectate până în prezent vor fi încălcate. Aici ne explică mai bine cum stă treaba Ionuț Dumitru de la Consiliul Fiscal (aici):

„Guvernul a venit cu un plan de reducere a taxării fără să prezinte și viziunea pe cheltuieli bugetare. Dimpotrivă, viziunea pe cheltuieli este, mai degrabă, de creștere. Numai la salariile bugetarilor se intenționează o creștere de până la 70 la sută. Asta înseamnă miliarde. Numai dacă este să calculăm deciziile care se prefigurează pe Codul Fiscal, pe cheltuielile cu salariile, discutăm deja de un deficit de 5 la sută din PIB, nu 3 la sută. Cifrele astea trebuie să le conștientizăm, noi le-am semnalat de mult. Opinia noastră este disponibilă pe site încă din luna martie. Din luna marție și până acum, Guvernul nu a luat în considerare acea opinie și acum lucrurile s-au precipitat”.

O altă poziție tranșantă, este a lui Marian Pană (aici) unde punctează teoretic și practic pe reglementări, angajamente anterioare inițiativei fiscale cu referire la obiectivul strategic al României: integrarea deplină în Uniunea Europeană - uniunea monetară.

Mai sunt materiale care pun mari semne de întrebare cu privire la ce ar urma să se întâmple dacă acest Cod fiscal este lăsat să intre în vigoare fără a fi însoțit de anumite măsuri.

Politic, Alina Gorghiu a făcut mereu precizări. Care reflectă poziția PNL. La fel și alți lideri ai PNL, cum ar Cătălin Predoiu sau Andreea Paul. Pe zi ce trece, pe măsură ce consecințele nefaste ale actualei politici guvernamentale ies la iveală, poziția PNL devine din ce în ce mai corectă.

„PNL, înainte de adoptarea Codului fiscal, a spus un lucru foarte simplu: suntem adepții relaxării fiscale (...) Nu avem o problemă cu prevederile pe care am reușit să le impunem în Codul fiscal (...) Îngrijorarea noastră, și ați văzut că este dublată de îngrijorarea instituțiilor europene, de Consiliul Fiscal, de poziția diverșilor analiști care spun în felul următor: bun, ne dorim cu toții relaxare fiscală, dar avem capacitatea să susținem această relaxare fiscală, menținându-ne în angajamentul de deficit structural așa cum este obligată România ?” la TVR.

„Nu o dată am avut aceleași argumente și aceleași solicitări. Înainte de dezbatere am avut aceleași solicitări. La momentul la care la sfârșitul lunii mai am anunțat programul de guvernare am inserat acolo toți pașii care trebuie făcuți pentru a se ajunge la această relaxare fiscală pe care noi ne-o dorim, pregătirea sistemului, rediscutarea problemei companiilor de stat care sunt nerestructurate, nereformate, problema reducerii evaziunii fiscale, care din păcate este în creștere și e doar un deziderat, se pare, al actualului Guvern”.

„Ministerul Finanțelor este obligat să prezinte un studiu de impact, Guvernul este obligat să vină la dezbaterile din Parlament cu niște cifre. (...) S-a pus problema multor stipendii și stipendiuțe. (...) Guvernul trebuie să spună, se poate sau nu se poate să ne ținem în această țintă de deficit structural (...) Nu cred că putem să ne permitem ca o politică de relaxare fiscală astăzi făcută de Guvern, cu acordul unui Partid Național Liberal în opoziție, să se întoarcă împotriva populației”.

Pentru mine este clar că PSD și ticălosul de Tăriceanu fac tot ce este posibil pentru ca România să își rateze obiectivele strategice ca țară. Este clar că PSD și Tăriceanu plus gașca de ticăloși care îl înconjoară au conceput un plan pentru a împiedica pe Klaus Iohannis să își ducă la îndeplinire angajamentele asumate la alegerile prezidențiale Este un plan ticălos, un plan care urmărește crearea de disfuncții activității guvernamentale, limitarea resurselor bugetare pentru realizarea obiectivelor politice angajate, discreditarea celor care vor urma la guvernare. Repararea disfuncțiilor ce se crează vor fi de lungă durată iar unele măsuri vor afecta populația. Asta urmăresc cei din PSD și Tăriceanu.

Până acum, UDMR este singura formațiune politică mai serioasă care își pune întrebări. UNPR-ul interesului național nu poate trece de limita calcului politicianist practicat de PSD și ALDE. Practic, Oprea își dă girul acțiunilor contrare interesului național. Nu este de încredere. Brandul cu care se tot laudă Oprea este pe cale să se umple și mai mult de rahat.

Un război politic pervers pe legea fiscală. Privim la trecut în loc să privim la viitor.

Agerpres (aici). Dragnea a intrat în lupta directă pentru cucerirea PSD. Vrea să arate că este mai bun decât contracandidații. Se folosește de declarația politică, de poziția politică a subiectului „criticat” funcție de interesul zilei. Atacă sus, la Cotroceni, la Iohannis dar și la consilierul economic al acestuia (negând lui Iohannis „cunoașterea” fenomenului propune „crucificarea” consilierului !). Șmecherie dâmbovițeană.

Toți cei interesați „uită” experiența lui Iohannis la Sibiu. Se fac că nu cunosc evoluția orașului și a localităților învecinate. Este posibil să nu știe, deși ar fi trebuit. Nu de alta, dar la ei, la PSD, în aripa guvernamentală, au toate datele la dispoziție. Sibiul ca oraș și județul au evoluat datorită unei abordări diferite a fenomenului economic. Ba, mai mult, modelul a „contaminat” și localitățile învecinate din alte județe. Modelul se poate sintetiza în zicerea lui Iohannis : pas cu pas. Fără „salturi” populiste. Calculat, ferm, fără aventuri investiționale. Fără abuzuri administrativ-locale.

Codul fiscal propune o relaxare fiscală fără argumente care să îl susțină. Desfid pe cei care vor să îmi umple capul cu „idei de revoluție” fiscală. Tot ei sunt și cei care rostogolesc ideea că Iohannis este adeptul „austerității” - am văzut ieri la Radu Tudor la Antena 3 cum insista asupra sintagmei -, că este modelul german și că face jocurile Germaniei pentru că este „neamț”. Aveam eu o scârbă pentru postul de propagandă Antena 3, acum o am și mai mare.

Germania nu aplică modelul austerității ci modelul echilibrului. Nu este singura. Slovacia are același comportament, ambasadorul spunând că ei au convenit politic ca nici un partid la guvernare să nu îndatoreze țara pentru realizarea unor politici politicianiste ci să urmeze fără abatere reglementările la care s-au angajat pentru stabilitate fiscal-bugetară. Din acest motiv au o creștere anuală a PIB și reușesc ca prin politicile publice să asigure o creștere echilibrată a tuturor regiunilor țării.

La noi nu avem o astfel de politică. PSD a umplut visteriile locale după cum le-a fost interesul. Unde era o zonă dezvoltată, au băgat în plus, unde zona este săracă, au uitat să mai bage. Cea mai bună imagine a politicii PSD este situația infrastructurii de drumuri și căi ferate. Am unit Transilvania cu Ungaria prin autostradă însă nu am unit Transilvania cu Muntenia și Moldova, cu Mehedințiul și Oltenia. Preocuparea pesediștilor este să facă investiții pentru imaginea baronilor locali nu pentru necesitățile de dezvoltare echilibrată a regiunilor țării.

Ce cuprinde noul cod fiscal, de fapt ? Repararea unor tâmpenii fiscale comise de PSD în anii din urmă.  Măsurile de austeritate introduse de Băsescu în 2010 au la bază susținerea PSD-ului condus de Geoană, PSD care a fost la guvernare cu PDL în 2009. Au ieșit de la guvernare tot în 2009 pentru că au vrut să obțină Președinția România la alegerile din toamnă. Să nu uităm forfetarul lui Niță (de la PSD), cel care a distrus firmele mici și mijlocii, să nu uităm scăderile de salarii, să nu uităm anularea (de facto) a majorării salariilor cadrelor didactice pe legea propusă de PSD - Androneasca -, lege susținută vehement de PSD și PDL, în special Băsescu.

La acestea se adaugă acciza la carburanți introdusă de Ponta și ai lui ca să facă autostrăzi - au făcut pe dracu. Tot aici se adaugă taxa pe stâlp, pusă în operă de liberalul (pe atunci) Chițoiu, devenit slujbaș cu cârca la poarta lui Ponta (la fel ca Tăriceanu, mai târziu).

Prin codul fiscal nou sunt reparate, de fapt, idioțeniile PSD din anii anteriori. Foarte bine. Pentru campaniile electorale de anul viitor, PSD vine și cu o altă sursă majoră de deficit: mărirea salariilor în administrația publică și a pensiilor. Iar este foarte bine. Numai că toate acestea produc deficite la bugetul de stat dacă nu sunt însoțite de măsuri de creștere economică, dacă administrația publică nu este pregătită să aplice. Suntem deficitari la colectarea taxelor și impozitelor. Mărirea TVA la 24% de către Băsescu cu sprijinul PSD - în Parlament avem dovada susținerii de către PSD, UNPR și UDMR a măsurilor de austeritate, altfel nu avea cum Băsescu să le impună -, nu a adus mai mulți bani la bugetul de stat. Măsura proastă nu a fost însoțită de creșterea performanței administrației publice competente.

Acum suntem în fața unei situații, cumva, asemănătoare când vorbim despre performanța administrației chemată să aplice legea. Scăderea TVA la alimente a dus, o perioadă de timp, la scăderea prețurilor la raft. Sunt semnale că prețurile au început să revină. La bugetul de stat au venit niște bani, ca urmare a creșterii consumului populației. Ce s-a acoperit cu ei ? Au crescut și cresc valorile care rămân în buzunarele comercianților. La fel va fi și în viitorul apropiat. Este bine totuși însă nu pentru consumatorul de la raft.

Marii susținători ai codului fiscal „cu orice preț” nu s-au uitat mai departe. La măsurile fiscale locale. Acolo unde acestea pot crește cu 500%. Vorbim despre proprietăți: locuințe, terenuri, alte taxe. Susținătorii pontiști parcă nu ar avea case, parcă nu ar trăi în localități, parcă nu ar plăti apă, gunoi, curățenia localității, parcă nu ar avea un teren care, dacă este nelucrat, va avea o supra-taxare (așa spune legea !). Tot acești susținători nu sunt PFA sau IMM, dacă nu văd că vor plăti mai mult. Locuința declarată ca sediul social va plăti un impozit anual de 2000 lei față de 150 lei acum. Bine, se poate spune că își bagă cheltuielile în prețul produselor sau serviciilor însă ar fi o judecată nesănătoasă. Un preț mai mare fugărește consumatorul.

De aceea se cuvine a vedea dacă noul cod fiscal este sustenabil. În cât timp după aplicarea lui se va umple bugetul la nivelul anului acesta, măcar ?! Din datele puse la dispoziție, deficitul bugetar va crește an de an: anul acesta cu 12-15 miliarde de lei, anul viitor cu aproape 20 miliarde, în 2017 va depăși 20 miliarde, în 2018 va ajunge pe la 35 de miliarde lei ! Care sunt măsurile pe care PSD le pune la dispoziție pentru a nu ajunge din nou la nivelul anului 2010 ? Este evident că PSD nu le-a gândit. Îi doare'n cur. Nu vor mai fi la guvernare. După ei potopul.

Viitorul sună sumbru. Fără măsuri care să stimuleze economia, acest cod fiscal are toate șansele să fie un mare fiasco. Numai pe latura asta, arătată mai sus. Dacă intrăm și pe latura investițiilor, ajungem la mai rău. Nivelul investițiilor guvernamentale în 2014 este la nivelul anului 2004 ! Guvernul Ponta nu a cheltuit banii ca să aibă „creștere economică”, să aibă un deficit scăzut, să dea bine la „dușmanii” pe care azi îi critică că vor să transforme România în colonie. Ipocrizie la maxim.

M-au obosit pesediștii și propagandiștii lor cu Băsescu și măsurile de austeritate din anii anteriori. M-au obosit pentru că, mincinoși cum sunt, pesediștii nu recunosc faptul că au fost susțintării acestor măsuri. Geoană ne explica doct, alături de pesediștii la putere azi, că împrumutul la FMI (de atunci) este vital pentru că Tăriceanu a dus țara de râpă. Eu atunci apăram pe Tăriceanu. Tot Geoană, Ponta și alții ne explicau, la fel de doct, de ce este nevoie să strângem cureaua și să acceptăm măsurile de austeritate. De ce cadrele didactice trebuie să aibă răbdare. Văd că au în continuare votând cu spor PSD și ai lor conducători pentru că Băsescu, cel votat până mai an, a devenit pensionar. De când au intrat procurorii „în pâine”, aflăm alte-alea. Îți pui mâinile în cap. O adunătură de ticăloși.

Am văzut că politrucii pesediști sau aldiști au susținere din partea intelectualității. Are intelectualitatea noastră o capacitate de a se pune „bine” cu puterea ceva de speriat. Noi, ceilalți, trebuie să ne lămurim între noi pentru a fi puternici. Cei care dau „cu barda” în Iohannis și PNL nu ne vor da voturile. Nu are rost să îi lămurim. Să ne lămurim noi de ce partidul ia niște măsuri, să lămurim pe alții care își pun semne de întrebare deși nu au de a face cu politica, să fim sinceri și drepți. Este bine că se merge către reducerea fiscalității este foarte rău, în viitor va fi dureros, că aceasta se face de mântuială. De aceea trebuie să intervenim și să dăm jos de la putere acest partid corupt.

Ia revedeți voi noul Cod fiscal, domnilor parlamentari ! Poate că ar mai fi ceva de lucrat la el.

Președintele s-a comportat așa cum s-a prevăzut. A retrimis noul Cod Fiscal la Parlament.

Motivele sunt aici.

Pun în față prima frază, cea pe care media nu a băgat-o în seamă:

„În materie fiscală, legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ. În acest sens, în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate. Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu si-o mai poate permite dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni”.

Restul este o detaliere a motivării retrimiterii legii la Parlament.

În plus, Președintele trage semnalul de alarmă al exemplului Greciei. Uniunea Europeană este „sensibilă” după evenimentele din Grecia. Efectele crizei grecești nu s-au manifestat încă pe celelalte piețe, ale statelor membre. Dar urmează.

Președintele atrage serios atenția asupra încălcării de către România, prin acest cod fiscal, a angajamentelor asumate prin tratate internaționale, în afara nerespectării condițiilor de consolidare fiscală angajate pentru bugetele din anii viitori ! Asta nu este bine.

Pentru că presa a ciuntit sever scrisoarea Președintelui Iohannis, pentru a face loc contrelor politicianiste emise de Ponta și aliații lui, voi pune mai jos întreaga scrisoare.

Cine este de bună credință, îi va da dreptate. Pentru că mulți vor fi împotrivă, este important ca cei care sunt de bună credință să fim mai mulți.

Domnului Călin Popescu-Tăriceanu,

Preşedintele Senatului

În temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României, republicată, formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE

asupra

Legii privind Codul fiscal

În materie fiscală, legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată și rațională, de natură a nu genera disfuncționalități care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ. În acest sens, în elaborarea unui nou Cod fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalități excesive, dar nici relaxări accentuate. Măsurile de austeritate ale anului 2010 trebuie să rămână istorie. Revenirea la politici fiscale riscante și cu consecințe negative pe termen lung reprezintă o experiență pe care nu numai clasa politică nu si-o mai poate permite dar, mai ales, costurile acestora nu trebuie să mai fie suportate de cetățeni.

Bunăstarea economică unanim dorită de toate forțele politice din România în beneficiul cetățenilor și al agenților economici poate fi atinsă numai printr-o abordare fiscal-bugetară responsabilă, predictibilă pe termen lung, în concordanță cu obiectivele de creștere economică sustenabilă. Simpla relaxare fiscală, neînsoțită de continuarea procesului de creștere a colectării veniturilor și de o reașezare sustenabilă a cheltuielilor bugetare, pentru o cât mai rațională cheltuire a banului public, poate conduce la acumularea de dezechilibre care vor greva asupra evoluțiilor economice și sociale viitoare.

Susținem relaxarea și simplificarea fiscală prin reducerea unor taxe și impozite în condițiile în care sunt asigurate premisele pentru consolidare fiscală și predictibilitate. Din această perspectivă, considerăm că noul Cod fiscal poate fi pus în aplicare numai după o riguroasă și temeinică analiză a implicaţiilor întregului set de măsuri fiscale şi bugetare asupra construcţiei bugetului general consolidat, atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori și numai cu respectarea obligațiilor asumate de România şi a legislaţiei interne referitoare la disciplina financiar-bugetară. 

Punerea în aplicare a noului Cod fiscal ar genera implicaţii majore la nivelul construcției bugetare pentru anii următori din perspectiva obiectivului de menținere a consolidării fiscale. Conform evaluărilor Comisiei Europene și Fondului Monetar Internațional, punerea în aplicare a noului Cod fiscal atrage, în mod evident, ratarea obiectivului bugetar pe termen mediu (MTO), respectiv: deficit structural de 1% din PIB și deficit bugetar ESA de 1,2% din PIB, conform Programului de Convergență și Strategiei Fiscal-bugetare. O asemenea dinamică denotă instabilitate în abordarea fiscal-bugetară: de la deficite mari se trece la deficite mici, apoi din nou la deficite mari etc. 

În absenţa unei ajustări negative de mare amploare pe latura cheltuielilor, cadrul fiscal-bugetar preconizat va fi incompatibil cu menţinerea procesului de consolidare fiscală şi cu respectarea obiectivului bugetar pe termen mediu asumat de Guvern prin documentele oficiale de politică economică, respectiv prin Strategia Fiscal-bugetară 2015-2017 şi prin Programul de Convergenţă 2015 - 2018. Cu alte cuvinte, prin noul Cod fiscal se va înregistra o abatere semnificativă de la cadrul de stabilitate și predictibilitate asumat prin tratatele europene și legislația internă. În acest sens, se cuvine a fi subliniată diferența majoră dintre un deficit bugetar neintenționat, ca efect al unei dinamici economice nefavorabile, și un deficit bugetar deliberat, așa cum este cazul scenariului actual de politică fiscal-bugetară. 

Din perspectiva sustenabilității cadrului fiscal-bugetar, în legătură cu intrarea în vigoare a Codului fiscal în forma transmisă la promulgare semnalăm o serie de riscuri interne şi externe. Astfel, în plan intern, riscurile și vulnerabilitățile ar putea fi reprezentate, în primul rând, de revenirea la o politică fiscal-bugetară prociclică, într-un moment cât se poate de nepotrivit, în care România are nevoie să iasă pe termen lung din capcana politicilor prociclice, care induc creștere economică nesustenabilă și dezechilibre masive în recesiune. În al doilea rând, un alt risc este reprezentat de absența unei corelări necesare între prioritățile și politicile fiscale, pe de o parte, și prioritățile și politicile bugetare, pe de altă parte. O consecință a intrării în vigoare a noului Cod fiscal poate fi şi neglijarea unor priorități bugetare asumate prin consens politic, cum ar fi obiectivul de creștere a bugetului pentru apărare la 2% din PIB până în anul 2017. 

Alte riscuri și vulnerabilități la adresa cadrului fiscal-bugetar ar putea decurge din contextul european și internațional actual, în care situația economică a Greciei generează incertitudini majore, nu doar în zona euro, iar piețele financiare globale pot resimți șocuri și căderi dintre cele mai puternice. În acest context, riscul de finanțare ar putea crește semnificativ. Totodată, semnalăm că promovarea unui model economic axat pe creșterea consumului în dauna investițiilor ar putea supralicita aportul consumului la creșterea economică și, în plus, ar putea afecta și competitivitatea și balanța externă a României. Nu în ultimul rând, actualul scenariu fiscal-bugetar ar putea afecta obiectivul asumat explicit de către Guvern privind aderarea la Zona Euro.

În eventualitatea și în funcție de amploarea materializării acestor riscuri, situația macroeconomică a României ar putea suferi o deteriorare apreciabilă şi, posibil, de lungă durată, fapt ce ar atrage necesitatea unor ajustări costisitoare în plan fiscal-bugetar.

Ca stat membru al Uniunii Europene, România şi-a asumat o serie de obligații în vederea respectării unor indicatori fiscali-bugetari prevăzuți expres în legislația primară și secundară a Uniunii Europene, precum și în Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare, ratificat prin Legea nr. 83/2012. În conformitate cu prevederile acestui tratat care, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din Constituție, face parte din dreptul intern, România și-a asumat angajamentul de a atinge obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) în 2015. Potrivit indicatorului de datorie publică, în cazul României MTO semnifică o țintă de deficit structural de maxim 1% din PIB. 

Legea privind Codul fiscal consacră dispoziţii care induc un efect contrar actului normativ sus-menționat. Prin inducerea unui deficit bugetar semnificativ mai mare se ignoră angajamentele bugetare asumate de România la nivel european. În contextul economic actual, considerăm că implementarea noului Cod fiscal comportă serioase rezerve de oportunitate, având în vedere, în principal, reversarea procesului de consolidare fiscală, realizare pe care România a obţinut-o, în perioada post-criză, cu ajustări și eforturi semnificative. În acest sens este și poziția Consiliului Fiscal, potrivit căruia „implementarea prevederilor noului Cod Fiscal este de natură să antreneze o deviație permanentă și de proporții” în raport cu obiectivele asumate de România, fiind vorba de un „derapaj deliberat, în flagrantă contradicție cu principiile și regulile instituite atât de legislația națională, cât și de tratatele europene”.

Ca urmare a obligațiilor asumate de România cu privire la deficitul bugetar, în plan intern a fost adoptată Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, ce consacră principii de disciplină bugetară similare reglementărilor europene în materie. Potrivit acestui act normativ, Guvernul are obligația de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent şi de a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung (art. 4 din Legea nr. 69/2010). Acelaşi act normativ stabileşte obiectivele şi regulile politicii fiscal-bugetare, precum şi mecanismele de corecţie în caz de deviere de la obiectivul bugetar pe termen mediu sau de la calendarul de ajustare (art. 5-14 din Legea nr. 69/2010).

Prin consecințele pe care le poate antrena intrarea în vigoare, noul Cod fiscal vine în contradicție cu principiile instituite de Legea responsabilității fiscal-bugetare, fiind ignorat chiar scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv acela de a derula politici fiscal-bugetare responsabile, prudente, în contextul economic actual, care să permită cadrului fiscal-bugetar acomodarea rapidă la o serie de şocuri şi incertitudini de pe pieţele financiare și din economia globală.

Având în vedere considerentele expuse mai sus şi ţinând cont de competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicit reexaminarea Legii privind Codul fiscal.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

____________________
Departamentul de Comunicare Publică 
17 Iulie 2015

Wolfgang Schaueble are, în fond, dreptate. Își apără țara, apără Uniunea Europeană și uniunea monetară.

Campaniile extremei stângi din Grecia împotriva germanilor și a conducerii Germaniei, cu precădere, a stimulat apetitul „sentimentaliștilor” de pe tot mapamondul, ai noștri fiind stimulați și de anti-europeniștii de la noi, indiferent de formațiunea politică în care activează sau pe care o susțin. Este la modă să fii anti-european, cu cât ești mai zgomotos cu atât ai mai multe șanse să fii băgat în seamă. Eu mă mulțumesc să îi număr și să constat doar că există. Din câte înțeleg, majoritatea nu au nici o treabă cu eforturile țării pentru intrarea în UE sau NATO, nu au suferit nici „o pagubă” în urma procesului de aderare, au avut surse externe de existență însă vor un loc sub soare și, pentru că nu se pricep la altceva, critică ce li se pare lor că este la modă.

Wolfgang Schaueble are dreptate în pozițiile adoptate cu privire la Grecia. Grecia are nevoie de o reducere a datoriei însă nu se poate a celei către statele membre ale zonei euro pentru că nu există un mecanism care să permită o astfel de ștergere.

Zona euro trebuie înțeleasă ca fiind o singură piață, o „țară”. Cum ar veni, „țara euro”. Dacă luăm ca exemplu oricare altă țară care nu este membră a zonei euro, situația din Grecia ar trebui comparată cu situația unui județ sau a unei regiuni cu o anumită independență financiară care a acumulat datorii la bănci sau la bugetul de stat iar statului respectiv i s-ar cere să îi șteargă datoriile. Și de la bugetul de stat și de la bănci. Imposibil. Grecia este în situația aceasta. Este în zona euro și nu îi pot fi șterse datoriile. Îi poate fi impuse însă reglementări care să îi corecteze comportamentul, să oblige autoritățile locale să nu mai scutească de impozite (locale) pe unii, să îmbunătățească colectarea taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat și celui local, să stimuleze industria și comerțul local pentru a atrage venituri bugetare etc.

Dacă Grecia ar fi ales calea ieșirii din zona euro, întreaga zonă ar fi avut pierderi însă acestea ar fi putut fi suportate prin măsuri ale statelor membre și ale BCE pentru reducerea efectelor negative. Grecia la rândul ei ar fi avut de suferit prin scăderea dramatică a veniturilor și efortul de trecere la o monedă alternativă sau la o monedă paralelă cu euro, care însă ar ieși de sub controlul și sprijinul BCE. Grecia ar fi putut să își facă propria politică financiar-monetară, ar fi putut devaloriza moneda proprie, ar fi putut profita de inflație pentru reglajele de care ar fi avut nevoie, ar fi putut face mult mai multe decât acum. Ar fi putut face ce fac ai noștri, ar fi putut șterge datoriile către bugetul de stat ale societăților cu capital de stat ba chiar și a unor entități private care au fost introduse în categoria „de interes național”. Pe timpul lui Năstase era „o modă” de care au beneficiat mulți investitori strategici, chiar și pe timpul lui Boc, nu mai spun de Ponta care a făcut și el astfel de treburi.

Yanis Varoufakis a fost tranșant în ultimele declarații. El, împreună cu un grup restrâns de la ministerul de finanțe grec (spunea de 5 apropiați), au planificat prăbușirea economică a Greciei pentru a provoca prăbușirea economică a zonei euro. A vrut însă să îi oblige pe ceilalți să dea afară Grecia din zonă, nu să rămână el ca „vinovat” de acțiune (în fața grecilor !). Alexis Tsipras a fost, practic, doar instrumentul politic de care s-a folosit pentru atingerea scopului. Tot Varoufakis a mărturisit că Wolfgang Schaueble și-a dat seama de ce face el și i-a propus o ieșire din zona euro „plătită” pentru a nu afecta celelalte state. Varoufakis a refuzat și atunci ceilalți miniștri de finanțe au luat prima măsură de blocare a intențiilor guvernului grec: au blocat băncile grecești. Au oprit efectele negative ale acțiunilor anti-europene generate de Varoufakis și Tsipras. Eliminarea lui Varoufakis din rândul negociatorilor greci a fost al doilea pas important. El era cel care „își prostea colegii” și îi îndemna la acțiuni auto-distructive. Efectele s-au văzut. Cei care au lucrat cu Varoufakis la ministerul de finanțe grec și-au depus demisiile. Grupul Varoufakis a eșuat în încercarea de a distruge zona euro. Sunt dubioase în schimb intervențiile ulterioare ale FMI și SUA. Hm. Cineva va ține minte. Acordul comercial cu SUA nu este încă finalizat. Nu cumva, cineva, dorea o fazendare a UE înainte de finalizarea negocierilor și semnarea acordului ?

Rămânerea Greciei în zona euro nu este un câștig pentru greci și nici pentru zona euro. Nu există nici procedura ca o țară membră să fie obligată să părăsească zona (merg din nou la comparația de mai sus, nu poți să spui că județul sau regiunea prost gospodărită nu mai face parte din teritoriul național !). Există însă posibilitatea ca aceasta să iasă singură din zonă. Dacă vrea. Iar grecii, acum, nu vor.

Nu este bine să uităm evenimentele anterioare. Un material BBC despre Angela Merkel (foarte bun !), a scos în evidență câteva comandamente ale vieții politice ale cancelarului german: Germania unită, Uniunea Europeană, Uniunea Monetară Europeană ... Când Germania de vest a pregătit reunificarea cu Germania de est, zona euro nu exista. Marca germană era puternică, Germania se pregătea să pompeze multe mii de mărci în partea sa de est pentru a aduce la același nivel economic și de dezvoltare întreaga Germanie. Au fost discuții cu privire la statutul Germaniei de membru al UE după reunificare. Germania a trebuit să accepte multe „impuse” pentru ca celelalte state membre ale UE să accepte că Germania reunificată este Germania membră de drept a UE. Franța a jucat mai strâns și mai mult. A obținut angajamentul Germaniei că va semna Tratatul de la Maastricht, tratatul monedei unice. Acțiunea a fost puțin perversă (ca să nu spun ticăloasă !). Germania a fost astfel obligată să renunțe la posibilitatea folosirii unui deficit mai mare de 3% pentru creșterea economică a zonelor din fosta RDG. I s-a luat unul din instrumentele de soluționare a crizelor de tot felul care, mai apoi, au pus în mare dificultate statul german: șomaj uluitor - peste 25% -, închiderea firmelor din partea de est a Germaniei, sărăcie lucie, migrația economică dinspre est spre vest cu potențial de destabilizare a localităților din vestul Germaniei, creșterea asistenței sociale accelerate etc. La toate acestea s-au adăugat problemele generate de participarea Germaniei la eforturile ONU de salvgardare a persoanelor aflate în dificultate din alte state, în special din Africa și Asia, cotele de migranți fiind o povară suplimentară.

După ce a trecut prin „calvarul” reunificării și respectării forțate a prevederilor Eurozonei, Germania are de apărat poziția ei dar și stabilitatea Uniunii Europene în ansamblul său. A muncit, a suferit pentru ca UE să fie cea mai mare putere economică a lumii. Merkel și Schaueble au de muncit serios să îi determine pe parlamentarii germani să fie de acord cu un nou angajament de ajutor pentru Grecia. Wolfgang Schaueble a spus-o pe șleau: Grecia s-a mai angajat acum 5 ani să facă reforme și nu a făcut. Ce credibilitate mai poate avea un guvern grec azi ? Mai ales că este format din extremiști de stânga ?

Îmi pare rău de ce li se întâmplă grecilor însă nu pot fi de acord cu ce au făcut și, mai ales, cu ce au vrut să facă. Dacă Varoufakis și Tsipras ar fi reușit, noi am fi avut de suferit. Depindem economic de zona euro, majoritatea firmelor care exportă din România au capital din zona euro, 12% din puterea bancară din România are capital grecesc etc. Ar fi fost iadul de pe lume. Pentru ce ? Pentru că niște extremiști marxiști vor să dispară UE ? Ia să se ducă la dracu !