Consecințele Brexit-ului se întrevăd pe măsură ce timpul trece iar oamenii se uită în urmă. În 1998 s-a ajuns la un Acord de pace privind Irlanda de Nord - Acordul din Vinerea Mare sau Acordul de la Belfast, având la bază considerentul că Marea Britanie și Irlanda fac parte din Uniunea Europeană.
Participând la adunarea parlamentarilor europeni din PPE reuniți în Irlanda, Tony Blair a pus problema renegocierii Acordului din Vinerea Mare pentru că urmare a Brexit-ului, între Republica Irlanda și Marea Britanie se va reveni la frontiera între un stat membru al UE și un stat terț. Tony Blair și-a exprimat speranța că va exista disponibilitatea părților, Uniunea Europeană alături de Irlanda și Marea Britanie de cealaltă parte, ca Acordul să fie modificat și adaptat noilor situații fără a se ajunge la stabilirea unor frontiere dure între Irlanda ca spațiu al UE și Marea Britanie ca țară terță. Pentru că vor fi probleme. Enorm de multe. Nu doar probleme de viză pentru trecerea frontierei, ci și probleme de control al frontierelor de uscat și de apă împotriva imigranților care vor dori să părăsească Marea Britanie pentru a se stabili în Irlanda și a primi astfel facilitățile Uniunii Europene ! Nu este exclus ca Marea Britanie să devină, la un moment dat o țară sursă de imigranți pentru Uniunea Europeană, în special la frontierele cu Irlanda dar și la frontierele de la Canal, unde are în față Franța, Belgia, Olanda, Germania și Danemarca (chiar dacă sunt mai depărtate).
Nu sunt excluse nici celelalte infracțiuni specifice frontierei „dure”. Contrabanda, traficul cu ființe umane, exportul de criminalitate. Mărfurile și produsele din Marea Britanie vor fi evaluate la frontieră dacă pot intra în spațiul Uniunii Europene sau nu, dacă îndeplinesc condițiile de intrare, dacă sunt în limitele acceptate de Comisia Europeană la import etc. Nu mai spun de controalele privind sănătatea populației în Uniunea Europeană ca urmare a importului de animale vii, carcase de animale, carne ambalată, conserve, legume și fructe, plante ornamentale sau pentru nutrețul animalelor etc.
Toate statele care au în față Canalul Mânecii și Marea Nordului vor trebui să revină la organizarea supravegherii frontierei de stat pe mare și pe țărmurile acestora pentru că vor avea în față o țară terță. Controalele în punctele de frontieră cu destinație țărmul Marii Britanii se vor redeschide. Tot ce va veni din Marea Britanie va fi verificat.
Nu este doar o problemă de viză. Fie pentru un stat din Uniunea Europeană sau pentru Marea Britanie. Sunt costuri enorme pe care statele membre ale Uniunii Europene trebuie să le destine pentru a asigura securitatea celorlalte state membre ale Uniunii Europene împotriva riscurilor ce pot veni dinspre Marea Britanie. Personal, infrastructură, tehnică, tehnologie care astăzi nu mai există ! Bașca faptul că persoanele venite din Marea Britanie în statele Uniunii Europene vor fi trate de autoritățile locale la fel ca persoanele venite din alte state terțe. Inclusiv viza de ședere pentru studii, muncă, tratamente medicale se va acorda abia după verificarea intențiilor reale ale solicitanților. Nu am timp să scriu tot ce va urma numai pe această temă.
Tony Blair a arătat că, în Irlanda de Nord, au reapărut tensiuni și a conchis că perturbările vor deveni inevitabile dacă se va reveni la o frontieră dură. Mai pe șleau spus, se va reveni la starea de război între grupările care vor să rămână cu Anglia și cele care vor să se unească cu Irlanda.
Nu este deloc bine. Liderul PPE, germanul Manfred Weber are dreptate. O neplăcută dreptate.
„Din punctul nostru de vedere, nu vedem posibilitatea unei situații câștigătoare pentru ambele părți, vor exista pagube. Nu-mi place să spun asta, însă acesta este adevărul”Punct de vedere care contrazice propaganda insularilor că Brexit-ul poate aduce câștiguri ambelor părți. Numai la gândul că este posibil să reizbucnească conflictele care au durat 30 de ani în Irlanda de Nord, dispare orice idee de câștig.
„Am încercat să adoptăm o atitudine constructivă, însă în final este o eroare, o eroare de a ieși din UE și tocmai acest lucru îl vor descoperi britanicii în următorii ani”Problema care începe să se întrevadă în Irlanda de Nord este doar una dintre gravele erori ale celor care au planificat și obținut Brexit-ul. Jean-Claude Juncker a avertizat, la București, că „autopsia Brexit” va scoate la iveală mult mai multe probleme care vor arăta că decizia brexiterilor este una proastă.
Și da, în Europa se conturează un curent anti-UK. Naționaliștilor exaltați din Marea Britanie li se alătură naționaliștii exaltați din celelalte state membre ale Uniunii Europene. Iar Guvernul May nu scapă ocazia să mai pună niște paie pe foc. Au blocat crearea primului cartier general militar al Uniunii Europene. Agerpres. În condițiile în care eu, britanicii, nu vor fi parte la procesul de constituire a forțelor de apărare ale statelor membre ale Uniunii Europene ! Cât au fost membri ai UE au blocat toate tentativele de a se forma forțe de apărare ale Uniunii Europene. Încearcă și acum să blocheze știind că imediat ce vor ieși, celelalte state membre vor merge mai departe. Și da, crearea forțelor militare ale UE va pune pe planul al II-lea puterea militară a Marii Britanii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu