joi, 11 mai 2017

Vă dăm dar ... mai bine vă dă guvernarea următoare. Care o fi aia

Legea salarizării unitare a făcut vâlvă și se părea că vâlva se stinge. Nu a fost să fie. Au pus mâna pe proiect sindicatele și opoziția. Ochii cunoscătorilor au văzut dezastrul. Pentru că legea este un dezastru în curs de declanșare.

Un dezastru care beneficiază de o pregătire prealabilă. Promisiunile electorale ale PSD și ALDE din campania anului 2016 au avut un preambul pe timpul guvernării Ponta, când au fost emise acte normative care au dat măriri de salarii, majorări de pensii, asistență financiară pentru cei care nu au chef de muncă etc.

Pactul inconștienței pe legea salarizării
Un mic istoric este necesar. Infractorul Liviu Dragnea ne-a anunțat că legea salarizării a fost lucrată la sediul PSD pentru a nu exista scurgeri de informații către presă, pentru a elimina presiunea mediatică. Cei care au lucrat la lege, intens, au mers la PSD. Este vorba despre funcționarii din Ministerul muncii ... și Ministerul de finanțe. Întâi a fost vorba ca cel care promovează legea să fie Guvernul. Apoi, de undeva, din neant, a apărut știrea că va fi promovată de alianța toxică PSD-ALDE. Pentru că la Brașov, acolo unde au semnat înțelegerea pe proiectul de lege, s-a convenit că este legea lor, a aliaților. Naiba știe cum va fi, însă treaba este împuțită.

Astăzi am văzut că în fața Ministerului de finanțe au protestat niște sindicaliști. Erau din teritoriu și aparțineau de minister. Motivul declarat jurnaliștilor este legea salarizării unitare. Din analiza lor, a reieșit că aplicarea acestei legi le va provoca o scădere a veniturilor în între 20 și 30% ! Cei din minister i-a chemat la discuții. Naiba știe ce va ieși !

PNL a invitat federațiile sindicale la discuții. Sulfina Barbu a insistat asupra faptului că au participat toate federațiile sindicale interesate. Au venit cu venit cu analizele lor și cu propunerile ce le au privind amendamentele la lege. Specialiștii din PNL și specialiștii sindicatelor au umblat pe lege cu mare atenție și au ajuns la consens. În special pe principalele probleme. Cu această ocazie au fost identificate și câteva reglementări care încalcă prevederi constituționale. Dacă legea va fi votată de alianța toxică PSD-ALDE în forma actuală, PNL o va ataca și sub aspectul constituționalității.

Foarte, foarte important este să se înțeleagă faptul că toate promisiunile PSD-ALDE băgate în normele legii sunt amânate, pentru 3 ani, pentru perioada ce corespunde viitoarei guvernări ! Până în anul 2020 nu se va întâmpla mare lucru. Totul este blocat și suspendat deși drepturile salariale vor exista în lege ! De la data, în perioada viitoarei guvernări, salariul va fi ... La HotNews am găsit unele explicații însă nu sunt complete. De la momentul scrierii articolului, „mașterii” din PSD au mai mătrășit câte ceva.

PNL a elaborat nu doar amendamentele la proiectul care umblă chiaun pe la unii și alții, lucrează la un proiect în oglindă. Sindicaliștii au recunoscut că au susținut PSD pentru că le-a promis o lege a salarizării cum o doreau dar ... s-au înșelat. Ca să fiu rău, spun că nu este prima oară când au făcut alegeri greșite. Dacă îmi amintesc anul 2008 și marile înșelăciuni la care s-au pretat partidele care format alianța visurilor lui Băsescu (PDL și PSD cu UNPR și PC în coadă), tot la susținerea sindicatelor ajung, atrase ca un magnet de legea construită de Ecaterina Andronescu care dădea la fiecare profesor un plus la salariu de 50%. Lege susținută de Mircea Geoană cu disperare și la care a venit plin de „speranțe” Traian Băsescu. Anul 2009 a fost „răcoros”. Aveți dreptate dar ... nu se poate. S-a aplicat, în mod cât mai nemilos cu putință principiul zicala din popor: te faci frate cu dracul până treci puntea. Au trecut puntea și în loc de salarii mai mari au urmat tăierile de salarii cu peste 25%.

Se pare că momentul se repetă. Problema este însă că prim-ministrul Grindeanu ot PSD acuză PNL că vrea să taie salariile ! Locul a fost ales cu grijă. Platoul de bârfe de la Antena 3 ! Cu maeștrii știrilor deformate.
Doamna Turcan anunța în urmă cu vreo două zile că or să vină și dânșii cu o lege în oglindă a salarizării unitare. Consider că e un lucru extraordinar de bun acesta. Îi rog pe colegii mei, eu nu sunt parlamentar, (...) să fie foarte atenți când vor discuta despre această lege, pentru că, de obicei, când a venit din partea aceea, s-au tăiat salarii și pensii — și nu vorbim de o istorie foarte îndepărtată din acest punct de vedere, chiar apropiată. Eu înțeleg că cei din Opoziție și nu doar... există așa un cor care spune și-și arată non-stop îngrijorarea. Nu-i un lucru rău! De fiecare dată când există o critică de tip constructiv, eu în modul ăsta o percep, o analizez și eu și colegii mei și îi îndemn pe toți să facă acest lucru. Dar când critici doar de dragul de a critica și că, înțelegi, nu e bine să mărim salariile medicilor, nu e bine să mărim salariile profesorilor, nu mai înțeleg. (...) Atunci ar trebui acești domni, în frunte cu doamna Turcan, să vină în fața românilor și să spună că nu sunt de acord cu măririle salariilor la medici pe care le-am făcut deja și că nu sunt de acord cu măririle salariilor la profesori. Pentru că altfel este o ipocrizie din care doresc, și-i îndemn să iasă
Din partea PNL ? Alo ! Domnul ! Ai ținere de minte ? Sau nu mai are importanță trecutul, destul de recent el ? Anul 2009 nu îți spune nimic ? Autorul tăierilor este Traian Băsescu, cu acoliții lui de la Cotroceni. Cu susținerea politică în Parlament a PSD ! Vezi că ai alături pe Nicolicea care era la UNPR pe atunci, membru al Guvernului ! Traian Băsescu și talibanii care l-au însoțit la putere sunt astăzi în PMP, un fel de aliat al vostru la guvernare. Și la „guvernările” locale dar și la guvernarea principală. Ai grijă unde îndrepți degetul !



Raluca Turcan a reacționat la declarația infamă. Agerpres.
Văd că domnul Grindeanu are mari probleme în a înțelege ce înseamnă, de fapt, ipocrizia, ori a ajuns în faza ei cronică. Mai rămâne să ne spună că din cauza noastră, a Opoziției, nu se poate concentra el la guvernare, întrucât nu-i este suficientă majoritatea. Cine îl mai poate înțelege pe neînțelesul domn Grindeanu, care nu e în stare să-și coordoneze propriii miniștri și își scuză toate gafele apelând la veșnicul 'probleme de comunicare'. (...) Domnule Grindeanu, dacă nu stăpâniți sensul cuvintelor în limba română, vă spun eu ce-i aia ipocrizie: să acuzi Opoziția că vrea tăieri salariale, dar de fapt tu să fii cel care le operează, să promiți majorări colosale în campanie, dar acum să o dai la întors, amânând implementarea legii cu trei ani, dincolo de actualul mandat, să ceri critici constructive, dar să le ignori sistematic, făcându-te că plouă nu doar față de Opoziție, dar și față de sindicate, să te dai viteaz la televizor, în cuvinte goale, dar să nu fii în stare să iei vreo decizie majoră decât după ce-i ceri voie lui Dragnea, să produci o bășcălie de lege, care numai a salarizării unitare nu e, dar să o prezinți ca fiind o lege istorică. Să nu o asumi tu, ca Guvern, ci să o arunci ca propunere a parlamentarilor
PSD  nu se dezminte. El comite porcăriile dar, le aruncă în spinarea celorlalți. Nici sindicatele nu se dezmint. Sunt mințite de PSD dar tot pe cei din PSD îi susțin la alegeri !

Nu am de gând să plâng de mila nimănui. Cei care plâng acum, să se uite în oglindă și să își amintească cu cine au votat sau dacă au fost la vot. PSD este la putere pentru că au fost votați de unii dar mai ales pentru că unii dintre cei „oripilați” astăzi nu s-au prezentat la vot, neavând cu cine vota. Chipurile. Nu sunt la primul eșec. Oare când se vor învăța minte ? Continuarea în greșeală, este prostie curată.

Niciun comentariu: