marți, 30 iunie 2009
Sedinta CSAT de azi
O sedinta, dupa mine, cu rezultate importante daca se vor finaliza. In calitate de fost politist de frontiera consider ca infiintarea unui Centru de coordonare a luptei antidrog la Marea Neagra se impunea de mult. Este absolut necesar.
Posibilitatea cooperarii la Marea Neagra intre statele riverane se pune de mult timp, fie ca s-a accentuat pe cooperarea economica, pe cea politieneasca, pe combaterea infractionalitatii transfrontaliere, pe cea a neproliferarii armelor si mijloacelor de producere a armelor de distrugere in masa precum si de a combate actiunile tertilor in domeniu etc. Au avut loc seminarii, intalniri bilaterale, notificari s.a. Tarile au discutat si, ca de obicei, a intervenit cate ceva care a impiedicat chiar aplicarea unor acorduri, conventii sau intelegeri bilaterale. Statele riverane, fiecare in parte, au incercat sa arate celorlalte cat de importante sunt ele.
Un model de cooperare pentru combaterea traficului de droguri in spatiul maritim a fost oferit de SUA mai demult. In Golful Mexic au ei niste rezultate pe baza cooperarii interstatale. De ani de zile se putea face si aici, la Marea Neagra insa ... unii s-au dat mai importanti ca ceilalti. Poate acum. Cine stie.
Ridzi peste tot. In lumi paralele
Hai inca o postare. Daca este vorba despre Ridzi, ce sa fac, ma sacrific.
Catalin Tolontan pune, pe blogul lui, o sinteza "Ridzi" pe doua zile in media. 304 stiri si reclame despre matracuta ! Asta traieste si in lumi paralele.
Ia cititi aici.
Dar Boc, ce va spune Boc ? Ia vedeti alaturi:
Exista blazare ? Da. O sa ne blazam cu atata pedelemanie la posturile Tv comerciale "dusmanoase" cu "prietenul" Traian cotrocenistul : Antena 3 si RTv, beneficiarele purcoiului de bani al MTS.
P.S. Si cand te gandesti ca astfel, mogulii Vantu si Voiculescu (Felix) au contribuit din plin la succesul "catindatilor" PD-L la europarlamentare ! Parca erau impotriva PD-L, nu ?!
Adevarul despre "cele rele" din Moldova
Nu am putut sa iau si Partea a III, dar se poate vedea la adresa asta.
Gica Popescu si "structurile cu ochi albastri"
Mare vanzoleala in media si sport. Gica Popescu este "devoalat" in calitate de "colaborator" al Securitatii. Are dosar. In ziare, pe bloguri, sunt documentele. Caut sa le pun si eu. Analiza mai tarziu. Daca o mai fi nevoie. Pentru o imagine mai buna faceti click pe ele.
Nume de sursa "Petrescu".
Persoanele despre care ... "ciripea".
Un capitan ajuns maior cu ochii albastri (?) raporteaza. Senzational, nu ?!
Si acum Gica cu notele lui:
si asa mai departe.
Pentru detalii "detaliate" recomand sa mergeti la Andrei Badin, aici, pentru clarificari. Este ziarist de investigatie in primul rand si nu doar blogger.
Strict la "problema" Popescu inclin sa cred ca rezultatul unei cercetari normale este folosit de onor FRF pentru contracararea "sapaturilor" la fotoliul lui Mircea Sandu. In sport ca in politica. Doar se aseamana, nu ?!
Problema ocuparii locurilor de munca
Este criza. Toti stim lucrul acesta. Se pare ca stie si Guvernul Boc-poloboc care face poc, ba chiar si "inaltimea sa" cotrocenistul sef Traian "Tepelus" Basescu.
In timp ce UE pune la dispozitie, gratuit, informatia comunitara de orice fel cu privire la reglementarile comunitare de interes, Guvernul roman ne-a luat acest drept, constitutional, si ne da acces la legi numai contra cost. Dar daca nu am bani pentru MOf sau nu vreau sa-l cumpar ? Pot fi acuzat ca nu cunosc legea ? Pot. La noi ca la nimeni.
Parlamentul si Consiliul European au emis Directiva 2009/52/CE din 18 iunie 2009 prin care stabileste o serie de masuri pentru combaterea migratiei ilegale in statele terte si, prin aceasta, si o masura de protectie a locurilor de munca in statele membre impotriva angajarilor ilegale de migranti din tarile terte. Sunt acolo masurile ce trebuiesc luate de stat, inclusiv de sanctionare a angajatorilor care nesocotesc reglementarile interne si comunitare.
La punctul (18) din motivarea Directivei se arata urmatoarele:
"Statele membre ar trebui sa prevada posibilitatea de a introduce alte sanctiuni impotriva angajatorilor, printre altele pierderea partiala sau totala a dreptului de a beneficia de prestatii, ajutoare si subventii publice,inclusiv de subventiile din agricultura, excluderea din cadrul procedurilor de achizitii publice, precum si recuperarea integrala sau partiala de la acestia a prestatiilor,ajutoarelor si subventiilor publice, inclusiv a fondurilor UE gestionate de statele membre, care au fost deja acordate. Statele membre ar trebui sa poata decide sa nu aplice aceste sanctiuni suplimentare angajatorilor persoane fizice, atunci cand angajarea se face în interesul lor personal".
In partea normativa a Directivei, masurile descrise mai sus sunt detaliate. Se stabileste ca Statele membre vor umbla la actele normative interne pentru a le pune de acord cu Directiva pana la 20 iulie 2011. Este nevoie deoarece in Directiva sunt prevazute masuri cu caracter penal impotriva angajatorilor persoane fizice si juridice, impotriva celor juridice sunt prevazute masuri suplimentare ce presupun modificari sau completari ale legilor in vigoare privind sprijinul de stat, achizitiile publice etc.
De interes pentru noi sunt astfel de probleme, nu parangheliile pesedisto-pedeliste si nici jigodismele promovate de alde Berceanu cu "ia angajarea nemule !" sau "iti dau un post daca faci frumos".
Cum se va aplica Directiva in Romania ? Dupa cum se comporta coalitia maronie si dupa cum intervine Basescu in favoarea unuia sau altuia dintre "oamenii de treaba", nu prea cred ca se va aplica.
Diferente de abordare
Se vede si de pe luna ca Guvernul Boc-poloboc care face poc este aerian in materia guvernarii economice si ca singura lui preocupare este de a obtine fidelizarea functionarilor publici si a anexelor acestora, inscrisi in programul politic "Bugetul este comoara noastra". Romania cade, si cade, si continua sa cada cu fiecare zi ce trece iar guvernantii basescieni o tin in paranghelii si conferinte de unde isi arunca, unii altora, cuvinte de dragoste frateasca. Deh, frate-frate, dar branza'i pe bani !
Pun o imagine a lui Boc care ma duce cu gandul la liderii comunisti din Coreea de Nord ! O fi asta Kim Jong Il - ul nostru ?
Intre timp, UE, grijulie cu economia Comunitatii, constata ca se impun derogari de la unele programe comunitare si incearca sa duca niste bani catre salariatii comunitari afectati de criza mondiala. Precis se va inscrie si Guvernul "Traian" Boc la o feliuta din placinta comunitara, dar cand te gandesti ca cererea va fi facuta de ministrul Videanu te apuca toate cele.
Documentul european in cauza este Regulamentul (CE) nr. 546/2009 al Parlamentului si Consiliului, publicat in JO L 167/26 si se refera la Fondul european de ajustare la globalizare. Se urmareste acordarea unui sprijin financiar si solidaritate pentru lucratorii concediati ca urmare a schimbarilor structurale majore intervenite in practicile comerciale mondiale, datorita globalizarii. Da, se dau niste bani insa acestia vor fi inutili atata timp cat la nivel national nu se vor lua masuri pentru reconversia lucratorilor pentru meserii de viitor, chiar viitor apropiat.
Pentru ca am in minte niste interventii basesciene pline de "intelectualism practicant", prin critica "pura" a sistemului de invatamant romanesc, deduc ca i-au venit ideile dupa ce a participat sau a aflat de adoptarea acestui document comunitar. A vrut si el sa fie "primul", ce naiba.
"Roaming 2" si Adina Valean, raportorul PE
Incerc sa imi imaginez satisfactia Adinei Valean, membru PNL, cand a vazut ca eforturile comisiei PE din care a facut parte si in care a fost raportor pentru reglementarea (sub aspectul preturilor) serviciilor de telefonie mobila si a celor conexe acestora in interiorul spatiului comunitar s-au concretizat intr-un act normativ comunitar obligatoriu. Ei bine, Regulamentul (CE) nr. 544/2009 al Parlamentului si Consiliului din 18 iunie 2009 publicat in JO L 167/12 asta dispune. Pun Regulamentul aici pentru cei care doresc sa il citeasca.
Cand aveam confirmarea unor reusite, la cele de nivel mai inalt, se lasa cu o masa protocolara la cate o carciuma mai rasarita. Ea va face la fel ? La Bucuresti sau la Bruxelles ?
Crin la Realitatea TV
REALITATEA.NET - Crin Antonescu: Dacă devin preşedinte, guvernul actual va cădea prin cele mai constituţionale metode
Destul de putin insa contine unele idei corecte.
Fata de emisiunea lui Firea si Cristoiu unde Crin era pe post de mobiler, este totusi o diferenta.
luni, 29 iunie 2009
Am schimbat
Ridzi, Ridzi, iarasi Ridzi
"Ministreasa" s-a cerut "afara" din ancheta Comisiei stabilite de Camera Deputatilor pe motiv de adresa de la DNA care i-a comunicat, la Petrosani, la domiciliul conjugal, ca s-a inceput o cercetare penala (cercetare prealabila) la o plangere penala liberala. Dosarul se pare ca are numarul 147/P/2009.
Pana cand o va chema procurorul sa dea tot din ea mai este, inclusiv sa depuna niste hartii care sunt in atentia onorabililor. Chestia este ca procurorii DNA sunt vazuti ca servi ai cotrocenistului sef si exista o mare indoiala ca cercetarea se va finaliza cu aflarea adevarului. Asa scrie in carte, pentru asta face procurorul cercetarea, dar de la carte la viata ... eheheiii ... este cale lunga. Ce muschii mei de Presedinte !
Presa spune ca cererea lui Ridzi a fost discutata la Biroul Camerei si ca s-a hotarat continuarea anchetei parlamentare cu 7 voturi pentru si cinci impotriva. Normal, cele 5 impotriva erau de la PD-L contrazicand astfel declaratia voit patriotarda a lui Flutur Gheorghe din CJ Suceava, purtatorul de cuvinte masluite ale basescienilor. Pai Flutur(i) a declarat ca PD-L, adica partidul voronian al lui Basescu, cere sa se aplice legea. Asta pe fata. Ca pe dos ... Urmeaza Elena din Cotroceni ?
Tot frontieristii.
Am mai primit una. Cititi si ... Cred ca o sa-mi fac un obicei de a posta despre frontieristi. Doar sunt ai mei, nu ?!
Grup infractional de traficanti de minori destructurat de politistii de frontiera mehedinteni
Politistii de frontiera mehedinteni, impreuna cu politistii orsoveni si ofiteri din cadrul Serviciului de Informatii si Protectie Interna Mehedinti, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinti, au destructurat un grup infractional, care trafica in Italia si Romania tinere romane minore, in scopul practicarii prostitutiei.
Traficantii le promiteau fetelor si parintilor minorelor ca le obtin in mod legal, locuri de munca bine platite in strainatate sau ca se casatoresc cu ele, insa la destinatie, tin! erele erau sechestrate si obligate sa se prostitueze.
Sase fete, dintre care cinci minore, au "cazut in plasa" traficantilor in urma exploatarii acestora grupul infractional obtinand profituri de peste 50.000 euro.
La sfarsitul saptamanii trecute, in urma descinderilor efectuate de politisti de frontiera, ofiteri din cadrul S.C.C.O. Mehedinti si jandarmi din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Mehedinti, in localitatatile Orsova si Eselnita, liderul grupului - C.Daniel (zis Satan) - a fost retinut.
In prezent, C. Daniel este aresat preventiv pentru 29 de zile, pe numele membrilor grupului infractional fiind intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunilor de trafic de migranti, trafic de minori si proxenetism acestia riscand o pedeapsa de pana la 15 ani inchisoare.
Informatiile
In luna aprilie 2009, politistii de frontiera mehedinteni, ofiterii Politiei municipiului Orsova si ofiterii Serviciului de Informatii si Protectie Interna Mehedinti, au obtinut date si informatii referitoare la faptul ca membrii unui grup infractional, format din C. Daniel, in varsta de 27 ani, care era si liderul gruparii, sprijinit de B. Ionut in varsta de 26 ani si G. Ecaterina in varsta de 55 ani, se ocupa cu racolarea de persoane (fete tinere, in mare majoritate minore), carora le promiteau ca le obtin locuri de munca bine platite (400-1000 euro), ca ospatarite sau menajere in Italia sau ca barbatii se vor casatori cu ele, dupa o "perioada de proba".
Liderul grupului, C. Daniel (zis Satan), din municipiul Orsova, profita de naivitatea unor familii cu situatie materiala precara de pe raza judetelor Mehedinti si Caras Severin, din randul carora racola tinere, in general minore. Dupa ce in prealabil obtinea declaratii notariale in care era exprimat acordul parintilor pentru calatoria minorelor in strainatate, C. Daniel, cu ajutorul lui B. Ionut si G. Ecaterina, le transportau pe acestea in Italia.
Dupa ce ajungeau in "custodia" lui C. Daniel, tinerele erau timorate si amenintate permanent de liderul gruparii, care isi transformase de altfel porecla de Satan in nume, porecla tatuata de traficant inclusiv pe frunte.
Documentarea activitatii infractionale
In baza informatiilor detinute, politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Mehedinti, sub supravegherea procurorului D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinti au procedat la documentarea intregii activitati infractionale a grupului infractional.
Astfel, s-a stabilit ca, in perioada octombrie 2008 - aprilie 2009, C Daniel i-a convins pe parintii a cinci tinere minore, cu varste cuprinse intre 14 si 17 ani din judetul Mehedinti si Caras Severin, sa le permita acestora sa se deplaseze in Italia, unde le va oferi locuri de munca bine platite, precum si cazare. In baza acordului parintilor si al tinerelor fete, C. Daniel si B. Ionut le-au transportat pe tinere in Italia, unde efectiv le-au "inchiriat" altor traficanti romani, cu sume cuprinse intre 1.000 si 3.000 de euro.
Toate fetele au fost "cazate" in locatii inchiriate de traficanti, le-au fost retinute documentele de identitate si au fost obligate sa intretina relatii sexuale.
Permanent tinerele erau amenintate cu bataia, supuse la batjocura, maltratate si obligate de traficanti sa castige zilnic, prin practicarea prostitutiei, cel putin intre 300 si 500 de euro pe zi.
C. Daniel (Satan), a procedat in acelasi mod si cu N. Mihaela, de 22 de ani din jud. Mehedinti, careia i-a promis ca se casatoreste cu ea, convingand-o sa il insoteasca in Italia. La destinatie insa, tanara a fost obligata sa intretina relatii sexuale cu alti barbati.
Traficantii contactau personal cetatenii italieni, negociau pretul - primind anticipat contravaloarea serviciilor prestate (50 de euro) - dupa care victima era obligata sa insoteasca "beneficiarul" si sa intretina raporturi sexuale. Castigul zilnic obtinuti de traficanti era intre 1.000 si 1.500 de euro, in total, acestia obtinand un "profit" de peste 50.000 euro, bani impartiti cu grupul infractional din Romania.
De altfel, C. Daniel isi extinsese activitatea infractionala si pe Valea Oltului, plasand tinere minore soferilor de tir aflati in tranzit prin Romania.
Retinerea traficantului
La sfarsitul acestei saptamani, in baza autorizatiilor de perchezitie domiciliara emise de Tribunalul Mehedinti, politistii de frontiera mehedinteni, cu sprijinul S.C.C.O. Mehedinti si Inspectoratului Judetean de Jandarmi Mehedinti, au efectuat descinderi la locatiile traficantilor din localitatile Orsova si Eselnita.
La perchezitiile efectuate la domiciliile acestora, politistii de frontiera mehedinteni au gasit mai multe inscrisuri si obiecte apartinand tinerelor racolate si vandute pentru exploatare sexuala in perioada octombrie 2008 - aprilie 2009.
Pedeapsa
Procurorul desemnat din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroului Teritorial Mehedinti a emis ordonanta de retinere pentru 24 de ore pentru invinuitul C. Daniel (Satan) pentru comiterea infractiunilor de trafic de migranti, trafic de minori si proxenetism. In ziua de 28.06.2009 instanta competenta a Tribunalului Mehedinti a dispus arestarea preventiva pentru 29 de zile a lui C. Daniel. Ceilalti membrii ai grupului, B. Ionut si G. Ecaterina, sunt cercetati in stare de libertate, pentru complicitate la savarsirea acelorasi infractiuni.
Daca vor fi gasiti vinovati, traficantii risca o pedeapsa cu inchisoare de pana la 15 ani.
Toate informatiile obtinute de politistii de frontiera romani vor fi comunicate si autoritatilor italiene, in scopul efectuarii de cercetari in comun si in paralel, in Romania si Italia, pentru identificarea tuturor membrilor retelei.
Politia de Frontiera Romana - asa da !
"La famiglia": Ampla operatiune pentru destructurarea unei retele de contrabanda cu tigari
Politistii de frontiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera si I.J.P.F. Galati, impreuna cu lucratori din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Galati, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galati, cu sprijinul S.R.I. - Directia Judeteana Galati si alaturi de politisti ai Seviciilor de Investigare a Fraudelor Braila si Prahova, au anihilat o retea de contrabanda cu tigari provenite din Ucraina si din Republica Moldova, care actiona la nivelul judetelor Galati, Prahova si Suceava.
Pe parcursul a sapte luni, politistii de frontiera galateni au derulat o ampla operatiune pentru documentarea activitatii infractionale a retelei si strangerea de probe - intitulata Operatiunea "La famiglia".
In cursul zilei de 25 iunie 2009, politistii de frontiera sprijiniti de autoritatile implicate, au efectuat 13 perchezitii domiciliare simultane (10 in municipiul Galati si 3 in judetul Prahova), concomitent cu executarea a 12 mandate de aducere a unor persoane.
Au fost retinute pentru cercetari 11 persoane, 6 dintre acestea fiind prezentate de procurorii D.I.I.C.O.T., in data de 26.06.2009, la Tribunalul Galati, care a emis mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Cantitatea totala de tigari confiscate este de 200.498 pachete tigari in valoare de 793.266 lei, fiind indisponibilizate in vederea confiscarii mai multe bunuri, iar asupra a 4 apartamente a fost instituit sechestru asiguratoriu.
Investigatiile
In cursul lunii decembrie 2008, politistii de frontiera au intrat in posesia unor informatii conform carora in zona de competenta actioneaza o ampla retea de contrabanda cu tigari din R. Moldova si Ucraina.
Astfel, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galati si cu sprijinul S.R.I. - Directia Judeteana Galati si Prahova, au fost demarate actiunile specifice pentru probarea intregii activitati infractionale si tragerea la raspundere a membrilor retelei.
Investigatiile s-au derulat pe parcursul mai multor luni de zile, rezultand faptul ca reteaua este formata din cetateni romani si persoane cu dubla cetatenie, romana si moldoveana, o parte dintre acestia facand parte din doua familii cunoscute in lumea interlopa galateana, iar coordonatorul retelei era o persoana cu dubla cetatenie, romana si moldoveana, Anatolie C., in varsta de 31 ani.
Pentru evitarea distribuirii tigarilor pe piata neagra, transporturile traficantilor erau monitorizate de catre politistii de frontiera galateni cu sprijinul S.R.I. Galati, iar in baza informatiilor transmise erau retinute pe raza jud. Braila si Prahova, sub diferite pretexte, astfel incat pana la data de 24.06.2009 au fost confiscate un numar de 144.498 pachete tigari de contrabanda.
Sub directa coordonare a procurorului D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Galati si cu sprijinul S.R.I. - Directia Judeteana de Informatii Galati, au fost identificati toti membrii retelei, procedandu-se la monitorizarea acestora in vederea probarii activitatii infractionale.
Modul de actiune al retelei
Investigatiile au scos in evidenta faptul ca aceasta grupare infractionala era foarte bine organizata pe nivele ierarhice, liderul gruparii atribuind persoanelor pe care le coordona sarcini foarte precise privind modul de operare si actiune in zona de frontiera.
Tigarile de contrabanda erau procurate de persoane din Republica Moldova si Ucraina care le introduceau in Romania prin mai multe metode:
- prin punctele de trecere a frontierei Oancea si Galati, in cantitati mici si depozitate in mun. Galati;
- peste fluviul Dunarea, din Ucraina, prin zona unei localitati din jud. Tulcea, cu ambarcatiuni, de unde erau preluate si transportate in diferite locatii din mun. Galati;
- peste frontiera de stat a Romaniei prin zona Vicovu de Sus (jud. Suceava), transferate ulterior in mun. Galati.
Dupa terminarea operatiunii de colectare, tigarile erau incarcate in mijloace de transport auto si transferate in diferite orase ale tarii, in vederea comercializarii pe piata neagra, transporturile fiind insa interceptate de politistii de frontiera.
Perchezitiile
In data de 25.06.2009, incepand cu orele 06.00, intr-o actiune concertata, sub coordonarea directa a procurorilor D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Galati, politistii de frontiera galateni, impreuna cu lucratori din cadrul S.A.S.I.- I.G.P.F. Bucuresti, S.I.F. Braila, S.I.F. Prahova si I.J.J. Galati au actionat si realizat un numar de 13 descinderi avand ca obiect efectuarea unui numar de 13 perchezitii domiciliare (10 in mun. Galati si 3 in jud. Prahova) si executarea unui numar de 12 mandate de aducere.
Cu aceasta ocazie, au fost ridicate, ca mijloace de proba, diferite inscrisuri, mijloace de telecomunicatii si arme albe, mai multe bunuri si sume de bani rezultate din activitatea infractionala (170.000 lei si 4.200 dolari), fiind descoperite cantitati mari de tigari (peste 56.000 de pachete tigari, diferite marci, cu timbru din Ucraina si Republica Moldova).
Cantitatea totala de tigari confiscate in cauza este de 200.498 pachete tigari in valoare de 793.266 lei.
Totodata au fost ridicate in vederea confiscarii 3 autoturisme (1 autoturism "Skoda Fabia", 1 autoturism "Mitsubishi", 1 autoturism "Toyota") cu o valoare de aproximativ 126.000 lei si s-a aplicat masura sechestrului asigurator pe un numar de 4 apartamente.
Retinerile
In prezent, sub directa coordonare a procurorilor D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Galati, politistii de frontiera efecueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunilor de "contrabanda" si "constituirea unui grup infractional organizat", fapte prevazute si pedepsite de legislatia in vigoare.
Prejudiciul creat statului roman, calculat la momentul actual de D.R.A.O.V. Galati, se ridica la peste 1.600.000 lei.
Sase persoane au fost retinute pe baza de ordonanta de catre procurorii D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Galati, fiind prezentate, pe data de 26.06.2009 la Tribunalul Galati, care a emis mandate de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Politistii de frontiera, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., continua cercetarile pentru stabilirea intregii activitati infractionale.
Datini si credinte ale poporului roman
Am eu, asa, cateodata, placerea de a da si altora ce mie imi place. Azi am citit, pentru suflet, din culegerea de datini si credinte ale poporului roman pusa in pagina de un mare suflet care a trait la Siret, Suceava si care a adunat, ani intregi, vorba populara. Elena Niculiţă Voronca. Pun mai jos o povestioara asa cum este ea scrisa in culegere. Mai bag seama ca a fost culeasa, probabil, de la Aniţa Haidău din Costâna.
Culegerea este veche. Prima editie a fost tiparita la Cernauti, in 1903 si republicata la Iasi, la Editura Polirom in 1998. Aici se pot gasi doua volume in format pdf gratuite.
Indemnul pentru ziua de azi imi vine de la Ilie Matra, a carui poza cu tatal sau o pun alaturi, fost coleg de Liceu militar care a pus o postare superba despre obiceiurile maramuresene intitulata "Danţ la şură" pe blogul promotiei noastre.
Istorioara de mai jos este si o pilda. Cine vrea, poate sa mediteze asupra pildelor pe care povestirea incearca sa le transmita ascultatorilor. Erau valabile acum peste 100 de ani, sunt cu atat mai valabile azi. Am eu impresia ca nu ne-am schimbat cu mult fata de timpurile acelea. Si preacurvia liderilor, si minciuna, si nesabuinta celor condusi in a pune pe rug pe oricine implinind astfel vointa perversa a conducatorilor care dau circ si promit paine. Lectura placuta.
"Faptele, faptele,
Nu oala cu laptele !
Era un pustinic şi el a fugit de lume în pădure, da oamenii tot mergeau la dânsul şi se spovădeau. Odată, de nişte Paşti, în vinerea Paştelor, a mers la dânsul o femeie ş-un om să se spovedească şi s-au dus cu o oală de lapte. Călugarul nu avea nici oală, nici nimic în ce s-ăl puie, că el se hranea cu rădăcini. A luat şi a băut laptele.
Omul cu femeia s-au dus prin sat şi au spus la toţi că mai mult să nu se ducă la dânsul, că acela-i un inşelator, un pagân, nu sfânt, cum îl credeau ei. Din vorbă în vorbă, faima s-a lăţit şi a mers până la urechile mitropolitului. Îndată au mers şi l-au rădicat de acolo în fiere şi l-au adus înaintea judecăţii.
Dar Maica Domnului i s-a arătat şi i-a zis: "Nu te teme şi fii cu curaj, că vine vremea încercării pentru tine". El n-a tăgăduit, a spus că a mâncat. Arhiereii şi mitropolitul l-au judecat să-l deie pentru păcatul acesta la moarte, şi anume ca să-l ardă cu foc. "Bine, a zis el, ardeţi-mă, dar vă rog să mă mai lăsaţi trei zile." L-au dus îndată în temniţă. Acele trei zile cât a şezut, Maica Domnului iar i s-a arătat şi i-a zis: "Mergi înainte şi nu te teme, că se apropie ziua ta." El a gândit ce a gândit - or că era nazdravan, or că i-a dat Maica Domnului în cuget - şi în a treia l-au dus la locul de moarte.
Lemnele ardeau în rug şi toti oamenii strigau: "Să se arda înselatorul !", "Să se ardă păcătosul" - "Mai lăsaţi-mă, zice călugărul, doua minute, să-mi caut un prieten." L-au lăsat sub paza slujbaşilor. El a mers prin norod până ce a dat de o femeie cu un copilaş de o jumătate de an în braţe. A luat-o şi a adus-o acolo sus, unde era el. A rădicat mâna şi a făcut asupra copilului cruce şi a yis în gura mare: "Prunce, în numele Domnului, arată-ne care este tatăl tău !" Mitropolitul a îngălbenit când a văzut acolo femeia, dar copilul a rădicat degetul şi, arătând asupra mitropolitului, a zis: "Aista e tatăl meu !"
Toată lumea s-a înspăimântat când a văzut aşa o minune şi a început a striga că pe mitropolitul să-l deie la moarte, că el este păcătosul. Îi mai mare păcatul lui decât al călugarului, care a băut laptele. Atunci, şi călugărul le-a zis:
"Faptele, faptele,
Nu oala cu laptele !"
"Eu ce eram să fac cu laptele, dacă n-am avut în ce să-l torn, căci eu nu am nici oală, nici vatră, nici pat, ma culc unde apuc şi mănânc rădpcini şi ce pot, iar dacă aş fi înapoiat omului laptele, Dumnezeu s-ar fi suparat pe mine, de aceea l-am sorbit."
Şi au ales toţi arhiereii şi poporul pe pustnic mitropolit, iar pe acela l-au aruncat să ardă în rugul de foc."
duminică, 28 iunie 2009
Raportul "Sterling"
Am citit ceva despre acest produs al Comisiei de ancheta conduse de pesedistul Iulian Iancu, luand informatia de la "facerea lumii". In mod sigur nu am reusit sa scormonesc totul, limitandu-ma mai mult la unele aspecte juridice ale problemei si mai putin la aspectele tehnice ale acesteia. Per total, se poate constata ca Statul, prin unii dintre reprezentantii sai se comporta aiurea. Statul roman devine un pericol pentru partenerul comercial cu care incheie contracte de o anumita importanta. Din comportamentul lui Iulian Iancu si a demnitarilor care s-au pronuntat in cauza - Boc, Videanu -, se poate trage concluzia ca Statul roman nu isi recunoaste propriile acte si fapte.
Din toata tevatura se desprind totusi niste concluzii.
Contractul "Sterling" - este un Acord (EPSA) incheiat in 1992 -, preluat de Sterling Resources Ltd.Acordul a avut ca temei juridic Legea petrolului din 1942 si Legea 66/1992 de acordare a unor facilitati investitorilor straini in domeniul petrolului si gazelor naturale. Nu am putut citi Legea din 1942. Plecand de la principiul de drept potrivit caruia, in aceasta cauza, "acordul respectiv reprezinta legea partilor", inseamna ca anumite prevederi din Acord sunt obligatorii pentru partile semnatare in relatiile dintre ele, chiar daca una dintre parti este Statul.
Din "opinia separata" a liberalilor se deduce ca exista in Acord o prevedere potrivit careia "in cazul aparitiei unor contradictii intre acest acord si legislatia in vigoare, Contractorul poate solicita institutiilor statului imputernicite fie intierea unei initiative legislative reparatorii, fie negocierea in vederea amendarii acestui contract in sensul aducerii Contractorului in aceeasi pozitie in care s-ar fi aflat in conditiile Acordului EPSA". Pun accent pe aceasta prevedere din contract pentru ca de ea s-a folosit Sterling atunci cand au aparut modificari legislative importante care ar fi afectat prevederi ale contractului. Si au aparut, chiar din 1995.
Din ce se vehiculeaza, Acordul initial prevedea o participare la impartirea productiei intre firma care exploateaza si Statul roman. Statul ar fi preluat 45% din productie. Azi, Iulian Iancu si ajutoarele sale - de ex. Gelu Maracineanu noul sef al ANMR, fost, pana mai ieri, prepusul lui Luca si Vantu, care umbla prin Bihor sa cumpere terenuri de la proprietarii locali in vederea construirii unui drum de exploatare pentru o cariera de calcar cu brucit -, dau tot felul de detalii tehnice pe care firma Sterling nu le-ar fi indeplinit desi, managerul firmei, Stephen Birrell, sustine contrariul. La detalii tehnice nu ma pricep asa ca merg acolo unde citesc si inteleg.
Legea petrolului nr. 134/1995, fosta Proiect legislativ (PL) nr. L 183/1993, este creatia actualului PSD. Acest act normativ modifica reglementarile in domeniul explorarii si exploatarii resurselor de petrol si gaze, stabilind ca autoritatea competenta in domeniu, cu toate drepturile statului roman in materie este Autoritatea Nationala pentru Resurse Minerale (ANMR) "care reprezinta in domeniul resurselor de petrol interesele statului", ca se introduce "concesiunea petroliera" si "redeventa" ((art. 2 lit. h), k) si m)), ca regimul de punere in valoare a resurselor petroliere se face prin darea in administrare catre regiile autonome sau prin concesionare de catre ANMR (art. 9) ! La art. 15 se obliga persoanele juridice straine care au obtinut dreptul de a efectua operatiuni petroliere de a infiinta o filiala sau o sucursala in Romania iar la art. 29 se stabileste ca taxa pe activitatea de exploatare se stabileste la 3% din valoarea productiei brute realizate iar redeventa petroliera in cota procentuala din productia bruta realizata se stabileste prin negociere intre Autoritatea competenta (ANMR) si titularul acordului petrolier. La art. 42 se arata ca: "Prevederile acordurilor petroliere, încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi şi aprobate de Guvern, rămân valabile în condiţiile în care au fost încheiate pe întreaga lor durată".
Am pus aceste prevederi pentru a vedea ca ele se coroboreaza, la cererea Contractorului (Sterling) cu prevederea din Acordul EPSA - daca o lege intra in contradictie cu Acordul, acesta va fi renegociat pentru ca Contractorul sa fie repus in drepturile initiale. Nu degeaba Stephen Birrell face afirmatia "statul român si-a anulat singur dreptul de a beneficia de împartirea productiei de petrol din Marea Neagra, prin Legea petrolului". Practic, Sterling a profitat de aparitia legii petrolului pentru a cere sa i se aplice Acordului EPSA, fiind mai favorabila. Din anul 1995 nu s-a mai aplicat impartirea productiei cu Statul roman ! Ca atare, Guvernul Tariceanu nu are treaba cu acuzatiile aduse de "maronii" de la guvernarea basesciana ca ar fi renuntat, vezi Doamne, la impartirea productiei. De fapt, PSD este "autorul" consecintei ! De fapt, favorizarea Contractorului este prevazuta expres in Legea petrolului din 2004, Legea nr. 238, tot creatia PSD pe care acum o cheama in aparare Iulian Iancu.
Hai la aceasta lege. Potrivit art. 31 alin. (2), "Prevederile acordului petrolier raman valabile pe toata durata acestuia, cu exceptia adoptarii unor dispozitii legale favorabile titularului acordului petrolier". Cine constata daca niste dispozitii legale sunt favorabile ? Cine altul decat titularul. Sterling a profitat si s-a sprijinit pe lege. De ce o mai fi acuzat ? Dumnezeu stie. O alta prevedere in favoarea Contractorului este la alin. (3), normala de aceasta data, pentru a nu afecta egalitatea intre partenerii contractuali: "In situatia in care, pe parcursul realizarii operatiunilor petroliere, apar situatii care nu au putut fi prevazute la incheierea acordului, cu exceptia prevederilor care au condus la castigarea concursului public de oferta, partile, de comun acord, vor incheia acte aditionale, care vor intra in vigoare la data aprobarii lor de catre Guvern". Potrivit legii, partile sunt titularul acordului petrolier si ANMR din partea Statului. Nu Guvernul. Guvernu aproba actul aditional prin HG.
Legea nr. 238/2004 stabileste modul de acordare a concesiunilor si obliga titularii acordurilor petroliere la plata unei redevente in functie de cantitatea de petrol si gaze brute exploatate pe trimestru, la art. 49. Se cuvine a evidentia faptul ca fata de Legea petrolului din 1995, care prevedea ca redeventa se negociaza de ANMR cu titularul acordului petrolier, redeventa ce putea fi de 5, 10, 20 % - conventia partilor -, prin Legea petrolului din 2004 se stabilesc cote fixe de 3,5; 5; 7; 13,5 % ! Este bine de retinut acest lucru pentru ca pesedistul Iulian Iancu a facut un tapaj monstru pe aceasta tema. De asemenea, se cuvine a semnala si redeventa de 5% prevazuta de lege pentru operatiunile de transport si tranzit al produselor petriliere precum si din operatiuni petroliere efectuate prin terminalele petroliere propietate a statului. De ce ? Pentru ca la acestea s-au facut unele modificari prin OUG nr. 101/2007, emis de Guvernul Tariceanu.
OUG nr. 101/2008 (aici este nota de fundamentare) face niste corectii la Legea petrolului din 2004 abrogand sau modificand niste articole care au defavorazat, constant, statul roman in relatia cu titularii acordurilor petroliere, in special cu Sterling si OMV Petrom. Mai mult, scoate statul din relatia contractuala prin aceea ca actele aditionale la un acord petrolier nu se mai supun aprobarii Guvernului. Se ajunge la o normalitate similara cu cea din alte state dezvoltate. Dar sa trecem mai departe.
OUG abroga prevederea de la art. 31 alin. 2 : "Prevederile acordului petrolier raman valabile pe toata durata acestuia, cu exceptia adoptarii unor dispozitii legale favorabile titularului acordului petrolier". Masura este, dupa mine, buna. Era o prevedere redundanta si, mai ales, era o "soparla", o "portita" prin care politic se putea interveni in favoarea unor clienti. De fapt, Iulian Iancu si PSD de asta sunt suparati. La asta se adauga modificarea alin. (3) care scoate aprobarea Guvernului - in fapt, interventia politicului -, din actul contractual lasand in responsabilitatea Autoritatii competente (ANMR) apararea intereselor Statului intr-un acord in care este specialist. Tot acest OUG impune redeventa de 3% pentru inmagazinarea gazelor, indiferent ca sunt din productia interna sau sunt importante si mareste redeventa la celelalte operatiuni de la 5% la 10&. Daca ne amintim ca pesedistul Iulian Iancu este "reprezentantul" operatorilor din domeniul gazelor naturale ne este mai usor sa intelegem supararea acestuia pe OUG nr. 101/2008.
De aceea nu ma surprinde faptul ca dupa luni de zile de circ pe contractul Sterling, de acuze politice care mai de care mai aiurite, vine pesedistul Iulian Iancu si asistentul Gelu Maracine (prepus al lui Vantu, sustinatorul lui Geoana) si gaseste rezolvarea: daca Romgaz intra in afacere cu Sterling, problema este incheiata ! Normal, Sterling a fost de acord. Isi reduce cheltuielile de explorare si devine parte, cel putin 4 (patru ani), la cardasiile cu PSD si PD-L.
Eu trag concluzia ca atacul politic la PNL a avut ca scop aburirea electoratului, mentinerea atentiei acestuia la "lupta politica", incarcarea liberalilor cu niste vinovatii care nu le apartin si, este bine de aratat, gasirea unui motiv "temeinic" pentru modificarea unor acte normative care sa faca posibila plata datoriilor acumulate prin "sponsorizari" ale campaniilor lor electorale.
sâmbătă, 27 iunie 2009
Preludiu
"Trag" din cafea si "sorb" din tigara dar nu imi pleaca nici oful si nici lenea. Am adunat eu ceva despre acest raport al Comisiei conduse de Iancu dar imi lipseste raportul. Am tot incercat sa il gasesc dar nu se poate. Opinia separata a PNL o am. Actele normative le am. Contractul si actele aditionale nu. Dar se poate, totusi, incropi o idee despre initiativa lui Iancu si rezultatele ei. Poate mai tarziu, pe seara, dupa ce imi piere lenea.
Alta treaba ar fi cu emisiunea de ieri a lui Firea, cand o emisiune cu invitat s-a transformat intr-o ... nici nu stiu cum sa-i spun. Oricum, Crin Antonescu era acolo pe post de "mobila". De lux ea daca a tacut "admirand" abrambureala emisiunii.
Regret moartea lui Michael Jackson, asa cum regret moartea oricarui om care se stinge prea devreme. Nu am fost un fan al lui insa mi-au placut unele melodii. Nici ureche muzicala nu prea am asa ca ... Despre acest trist eveniment nu am ce scrie. Nu este domeniul meu.
Ce mai face Basescu ? Face declaratii. A aflat ca ungurii isi propun un candidat pentru prezidentiale si le da in cap cu declaratii nationaliste. Ce mai face "Traian" Boc ? Nimic diferit fata de ce stim. Minte. Minte cu fata zambitoare si convingere. Asta nu s-a trezit inca. Fie doarme fie s-a imbatat cu cinzeaca de putere oferita de Basescu.
Raman cu gandul la Raportul Sterling. O sa scriu despre el mai tarziu. Sunt lucruri interesante acolo.
Pana atunci ma uit la poze. Prietenul Razvan Sabau, drumet pozar, are un site grozav. Ma uit la pozele lui si imi inchipui ca sunt "acolo", iarna, in Ciucas, in Fagaras ... Barrrrr.
vineri, 26 iunie 2009
Tudor Arghezi. Ma "chinuie" si imi cere sa il pun pe post.
Am in cap o invalmaseala de nedescris. Toti si toate vor atentie. Ce sa fac ? Daca nu ii acord unuia atentie, vine asa, mai pe seara si ma trage de urechi: mai individule, ce faci ? Uiti ca eu sunt mai important decat altii ? Lasa ca o sa te bantui pana o sa iti revii.
De cateva zile imi galopeaza prin "fata ochilor" franturi de poezie. Ba din Arghezi, ba din Cosbuc, Ba din Eminescu ... M-am saturat. Incep cu Arghezi. Are ceva particular si sfatos in vers ce ma determina sa il pun azi.
Tudor Arghezi - Cel Ce Gandeste Singur
Cel ce gândeste singur si scormone lumina
A dat o viata noua si-um om de fier, masina,
Fiinta zamislita cu gândul si visarea,
Neînchipuit mai tare ca bratul si spinarea.
Cu ea brazdezi pamântul în lung si lat si sameni,
Si una tine locul la mii de mii de oameni
Topitorii, cuptoare, mori, puturi, fierastraie,
O sârma de lumina, o teava vâlvataie,
O lampa duce graiul si da-n vazduhuri vesti
Ca omul zamisleste puterea din povesti
Se face departarea mai scurta decât pasul
La mii de posti s-aude si cunoaste glasul.
Vorbesti cu fundul lumii, la tine, din odaie
Secunda-ntrece veacul si timpul se-ncovoaie:
Pe-o sfoara cât e firul de par si se agata
Vecia, nesfârsitul, pe un crâmpei de ata.
Se-nnalta slabul, omul, pe aripi în Tarii
Si-aduce de acolo noi legi si marturii.
Iata-l, scoboara-n hauri cu coiful lui rotund
Si râcâie oceanele pe fund,
El trece prin vâlvoare, prin cremene si gheata,
Pornise de cu seara, sa-ntors de dimineata,
Si nu l-a ars dogoarea, nu l-a-mpietrit nici greul,
E tara lui pamântul si l-a-mpletit cu cerul.
Si-aprinde de lânga Arges, luleaua, si vapaia
Din pipa înca-i arde, ajung pe Himalaia,
Si pâinea coapta-acasa, într-un cuptor domol,
I-o gusta pinguinii tot proaspata, la Pol,
Si, în sfârsit, urmasul lui Prometeu, el, omul,
A prins si taina mare, atainelor, atomul.
El poate omenirea, în câteva secunde,
S-o-ntinereasca noua pe veci, ori s-o scufunde.
E timpul, sluga veche si robul celui rau,
Tu, omule si frate, sa-ti fii stapânul tau.
Material descarcat de pe site-ul http://www.versuri-si-creatii.ro
Tare imi mai place indemnul de sfarsit. Si, na pozna, ma gandesc la vremurile noastre. La ziua de azi, la servilismul politic al pedelistilor si pesedistilor, la nepotism cotrocenist etc. Grele vremuri.
Un apel de la Nicoleta Savin
Pun link-ul catre apelul Nicoletei Savin pentru cei care pot si vor, aici.
Un TRU normal
Pe blogul lui, la 25 iunie 2009, are o postare "Respectati traditia (nu va nelinistiti: numai daca este a altora)" placuta la citit, usor de inteles si atragatoare. O recomand cu toata sinceritatea. Nu, nu are nici o referire la "un Presedinte pentru alte coordonate istorice".
Totul este in regula. Lectura placuta.
joi, 25 iunie 2009
Telegondolizarea Romaniei
Stiu ca de la buget nu pleaca nici un ban daca Trezoreria nu are in fata un act normativ care sa il prevada. Mi-am zis, in barba, sa caut acele acte normative care sa ma clarifice asupra cheltuielilor voluptorii ale Guvernului "Traian" Boc. Voluptorii. Da. Pentru ca aceste cheltuieli nu sunt urgente, necesare, utile pentru trecera crizei si, mai mult, Guvernul preia la cheltuiala publica angajamentele/afacerile pedelistilor din teritoriu (promisiune interna la PD-L ?), fie ca sunt ei in functii mai mari sau mai mici. Nu am putut documenta prea mult insa am gasit cate ceva care pute de te trazneste.
Elena Udrea obtine modificarea, printr-o ordonanta de urgenta (parca) a unei anexe a legii privind turismul. Ce este in anexa ? Sunt locatiile turistice ale unor localitati care urmeaza a fi sprijinite cu fonduri de la Guvern, in completarea fondurilor proprii, pentru realizarea unor obiective la nivel local. Da, la nivel local, de interes local, in beneficiul localitatii care le detine. Banii vor fi platiti de noi, ceilalti, care poate ca nu avem sansa de a ajunge in respectivele locatii turitice. Parca ne-am intors la comunism. Sa nu uit. Pietricica de la Piatra Neamt, a lui "Pinalti" are probabil nevoie de toaletare si baronul local nu mai are fonduri pentru ca le-a cheltuit cu ... nu mai insinuez desi ma bate gandul sa spun ceva.
Boc, se pare ca el este "capul rautatilor", preia, prin alta ordonanta de urgenta, la nivel guvernamental, proiectul local al municipiului Cluj al unei centuri ocolitoare. Culmea, pe timpul mandatului lui centura respectiva a fost inceputa si are vre-o 3 km. "Centura asta noua" nu merge in continuarea celeilalte ci incepe de undeva de mai jos, trece pe la o localitate, face un viraj la stanga de vre-o 80 de grade si se uneste cu cealalta. Se pare ca mai sunt niste interese pe acolo, cineva, politic la guvernare, are nevoie de un drum modern pe langa propria casa.
Intr-o publicatie se arata ca centura Cluj-Est costa 70 milioane euro ! Proiect local (intarziat rau de tot pe timpul primarului Boc) preluat in sarcina cetatenilor Romaniei care, nu este asa, au bani mai multi decat clujenii. Consilul Judetean Cluj are pe site si harta cu proiectele lor. O adaug si eu aici pentru lamuriri. Eu am citit mai multe asa ca sintetizez.
Daca tot gasii cele de mai sus si, in mod sigur mai sunt si alte "minuni" pesedisto-pedeliste printe ordonantele de urgenta, ordonantele si HG-urile Guvernului "Traian" Boc, nu m-a mirat reactia lui Tiberiu Ridzi de indignare pentru "tevatura nationala" cu telegondola familiei pe post de beneficiu pentru petroseneni si mai ales siguranta cu care a afirmat ca proiectul este sprijinit de tot Guvernul Romaniei si ca finantarea acestuia va fi asigurata de Ministerul Turismului.
Ma ia durerea de cap. Mai ales dupa ce am citit pe blogul lui Radu Portocala despre una dintre minunile "ministresei" de la turism: un ghid al "Le Figaro" - "Figaroscope", publica, la sfarsit de iunie 2009 (!), un caiet publicitar central intitulat “Bucarest! & autres merveilles roumaines”. Mai frate mai. Bine observa Radu Portocala in postarea sa. Cititorii ziarului si-au planificat demult vacantele ! Ce fel de investitie este asta ? Nu sunt bani bani aruncati pe "apa sambetei" ? Ba da.
Intre timp, aici, in Romania eterna, oamenii raman fara servicii, ca sunt de la stat ca sunt de la privat, firmele mici au fost obligate sa inchida portile, consumul a scazut pana la nivelul subzistentei pentru majoritatea romanilor, in spitale nu mai sunt medicamente si pentru multe institutii sanitare au fost stopate livrarile de medicamente si consumabile pentru ca nu au mai fost facute platile, scolile arata jigarite pentru ca primarii au in vedere telegondole si nu spitalele si scolile locale, instantele de judecata sunt pe cale sa se opreasca, lumea este alarmata de scaderea salariilor si de manevrele oculte ale acestui guvern care, culmea, de gospodar ce este, ia din banii pe trimestrul III pentru a face majoritatea platilor din trimestrul II. Pai cand om ajunge la septembrie-octombrie ce mai facem ? Cerem unei instante divine declararea falimentului national ? Posibil ca da.
P.S. Era sa uit. A fost aprobat HG-ul prin care peste 31 de ha de padure vor fi defrisate pentru a face loc centurii "noi" Cluj-Est.
miercuri, 24 iunie 2009
Telegondola ... Ridzi
Telegondola de la Piatra Neamt.
Ministrul Ridzi are o alta belea pe cap. "Telegondola", proiectul familiei asa cum spune ea pe blogul personal, o ambitie de intreprinzatori privati ajunsi in functii de decizie la nivel local si national. Treaba grea cu multe semne de intrebare.
Telegondola de la Mamaia.
Exista si o licitatie publica deschisa cu tema: "Dezvoltarea domeniului schiabil in zona turistica Parang". Licitatia are anuntul de participare nr. 80366/18.06.2009 din SEAP. Titular, Municipiul Petrosani. Presa, Jurnalul National, arata ca Ministerul Tineretului si Sportului a depus o garantie pentru derularea proiectului de 500.000 euro ! Daca mai traia Caragiale aveam o replica de genul "Curat-murdar coane Fanica !". Ce cauta in proiectul acesta MTS ?
Dupa ce ca se prevad cheltuieli de peste 80 milioane de euro, locurile de munca ce se presupun a fi create sunt de doar 300 ! Se pare ca Municipiul Petrosani va beneficia de efortul nostru, al tuturor celor care platim impozite, pentru ca statul sa rezolve problemele comune ale tuturor romanilor, in beneficiul muncipiului si in special al familiei Ridzi. Intre timp, fondurile prin care Guvernul trebuie sa asigure salarizarea bugetarilor de peste tot si asigurarea functionarii institutiilor statului - de ex. instantele nu mai au bani pentru indeplinirea procedurii de comunicare a citatiilor sau a hotararilor, situatie ce poate duce la alterarea actului de justitie - se duc pentru tot felul de promovari turistice, garantii pentru contracte locale in beneficiul clienteli politice a PD-L si PSD. Mai zilele trecute am citit ca exista un HG prin care Flutur Gheorghe de a Suceava a primit in jur de 26 milioane euro din rezerva la dispozitia premierului pentru platile restante ale Consiliului judetean in contracte ale aceluiasi consiliu !
Iar Boc si Basescu ii tot dau cu restrangerea cheltuielilor bugetare si responsabilizarea ordonatorilor principali de credite. Se pare ca aceasta Ridzi nu are obligatia de a se responsabiliza in vremuri de criza, cand toata tara este fortata de Guvernul "Traian" Boc sa renunte la paine si "sa manance cozonac" ! Probabil ca este vorba despre "cozonacul" de sub unghii.
Dar cand vrei, ca ministru PD-L, sa favorizezi o zona din banii publici in defavoarea tuturor celorlalti (obiectiv familial - sa concureze Valea Prahovei !), inclusiv in defavoarea obiectului de activitate al ministerului, se poate. Mai ales cand esti una din favoritele lui "Zeus Cotrocenensis".
update, 20.44
Se pare ca Ulena Udrea a depus din conturile Ministerului Turismului in conturile Primariei "Ridzi" Petrosani suma de 30 milioane euro ! De ce nu s-or fi dus banii astia la invatamant, cercetare etc. ?!
Informare pentru ... dezinformare
Camera Deputatilor a dat niste voturi in cauza Nastase insa au fost voturi pe procedura si nu pe fond, cum bine precizeaza Mihai Voicu pe blogul sau.
Ce zice presa:
Mediafax: "Adrian Nastase nu va fi urmarit penal";
HotNews: "UPDATE Adrian Nastase nu va mai fi urmarit penal. Deputatii resping cererea procurorului general in cazul Zambaccian 1 drept inadmisibila";
Cotidianul: "Nastase ramane si cu imunitatea si cu termopanele";
Adevarul: "Nastase pasuit, Iacob-Ridzi sub ancheta"; - aproximativ corect !
Gandul: "Nastase a mai scapat putin de ancheta"; - singurii care trateaza corect informatia !
Evenimentul Zilei: "Adrian Nastase ramane cu imunitatea neatinsa" etc.
Care este insa realitatea ?
Camera Deputatilor are o alta "parere":
14.30 deschis Solicitare trimitere la Comisia Juridica a solicitarii Procurorului General de reluare a procedurii parlamentare cu privire la inceperea urmaririi penale impotriva domnului deputat Adrian Nastase
220 (prezenti) 90 (DA) 123 (NU) 5 (abtineri) 2 (nu au votat)
Voturi pentru DA: PD-L = 86; PSD+PC = 1; PNL = 1; UDMR = 0; Min = 2; Ind = 0
Voturi pentru NU: PD-L = 2; PSD+PC = 72; PNL = 33; UDMR = 15; Min = 0; Ind = 1
15.26 deschis Amendament
229 (prezenti) 218 (DA) 3 (NU) 4 (abtineri) 4 (nu au votat)
Voturi impotriva: 1 de la PD-L si 2 de la PNL
Abtineri: 2 PD-L, 1 PNL, 1 Min
15.29 deschis Propunere vot - sa fie cerute lamuriri suplimentare Procurorului general
238 (prezenti) 144 (DA) 90 (NU) 2 (abtineri) 2 (nu au votat)
Voturi pentru DA: PD-L = 1; PSD+PC = 77; PNL = 40; UDMR = 15; Min = 10; Ind = 1
Voturi pentru NU: PD-L = 88; PSD+PC = 1; PNL = 1; UDMR = 0; Min = 0; Ind = 0
15.30 deschis Vot final - Hotarare - solicitare Procuror General - inadmisibila ?
231 (prezenti) 116 (DA) 100 (NU) 10 (abtineri) 5 (nu au votat)
Voturi pentru DA: PD-L = 1; PSD+PC = 70; PNL = 34; UDMR = 8; Min = 2; Ind = 1
Voturi pentru NU: PD-L = 90; PSD+PC = 2; PNL = 2; UDMR = 0; Min = 6; Ind = 0
Abtineri: PSD+PC = 1; PNL = 1; UDMR = 8;
Nu au votat: PSD+PC = 2; PNL = 2; UDMR = 1;
Deci, nimic pe fond. Procurorul General, madam Kovesi a cerut doar reluarea procedurii parlamentare ! Nu a fost o cerere de incepere a urmaririi penale impotriva deputatului Adrian Nastase.
Cei care avem net ne putem documenta pe site. Unde putem si unde este transparenta activitatea institutiei. Daca este sa ma iau dupa continutul informatiei pusa de presa la dispozitia cititorilor, aia care citesc ziarul si se uita la tv, pot trage concluzia ca asistam la o dezinformare grosolana din partea ziaristilor care mai de care mai afiliati unora sau altora dintre partide sau grupurilor de interese.
In afara celor de la Gandul care trateaza informatia corect si in parte cei de la Adevarul, ceilalti, mai ales HotNews, Mediafax, Cotidianul si Evenimentul Zilei isi bat joc de noi.
Deci, urmeaza ca Parchetul General sa faca o propunere Camerei Deputatilor pentru inceperea UP in cauza Nastase pe baza unui dosar completat (cred eu !). Propunerea "stimatei" Kovesi de reluare a procedurii parlamentare pe aceelasi dosar a fost doar o incercare a vigilentei juristilor din Camera, daca nu de prostire a lor (de, parlamentari tineri sau noi ... nu stii de unde sare iepurele).
marți, 23 iunie 2009
Stupid !
Citesc pe blogul deputatului PNL Alina Gorghiu urmatoarea informatie:
"PS2. Dna Anastase a supus la vot o propunere, pe care eu, foarte sincer marturisesc, nu am inteles-o, desi a trecut la vot! Adica a supus la vot propunerea ca Parlamentul sa trimita catre Parchetul General o scrisoare prin care solicita lamuriri asupra votului dat in cazul Nastase: adica, daca am gresit, ori nu. Cum e posibil asa ceva? Cum sa ceara Parlamentul parerea pe asa ceva sau orice altceva unui Parchet?!? Eu nu am votat deloc, ca mai mare aberatie n-am pomenit.".
Sincer, nu mai inteleg nimic din comportamentul pedelistilor. Ce vor ei ? Cum este posibil "sa ceri lamuriri Parchetului General cu privire la votul dat de parlamentari in cazul Nastase" ! Astia vor sa subordoneze Parlamentul lui Kovesi si Morar ? Cum de au fost de acord tipicarii si scortosii juristi ai PSD ? Este clar, vine sfarsitul luimii !
update:
Pe blogul lui, dand un raspuns, Mihai Voicu afirma ca la cererea UDMR si cu votul PD s-a hotarat sa se ceara lamuriri suplimentare Parchetului General in dosarul Nastase. Nu detaliaza ce anume inseamna "lamuriri". Poate fi, de exemplu, o cerere de completare a dosarului cu date noi care sa impuna o pozitie a Camerei prin vot, pentru a da o finalitate acestui dosar (finalitate politica si juridica).
Societatea civila ia atitudine
Coalitia pentru o Guvernare Curata cere demisia celor doua pedeliste de frunte cocotate de "comandantul suprem" in fruntea a doua ministere special infiintate pentru CV-ul lor: Elena Udrea si Monica Iacob Ridzi. Amandoua sunt subiect de presa pentru publicitate mascata pentru PD-L si pentru ele, inclusiv pentru "coconul domnesc" EBA, adica Elena Basescu, marea speranta pedelista pentru politica de cel mai inalt nivel la Parlamentul European.
Comunicatul Coalitiei este aici.
Elena Udrea a si raspuns, asa cum doar ea stie sa faca, de fapt ca orice pedelist pur-sange in fata presei (vezi Cotidianul): “Eu ştiu că doamna Pippidi şi-a exprimat de nenumărate ori nemulţumirea şi supărarea faţă de poziţia pe care o ocup, dar nu cred că asta justifică un astfel de demers extrem de serios şi astfel de acuzaţii extrem de grave. Cred că dacă societatea civilă cere Guvernului să fie responsabil şi noi putem să-i cerem să fie responsabilă. Aşa mă pot apuca şi eu să fac declaraţii nefondate despre reprezentanţii societăţii civile şi să spun că Alistar (n.red. - Victor Alistar, reprezentant Transparency International) are plângere la DNA, dar nu cred că e cazul. Nu poţi să formulezi nişte acuzaţii pe baza unor sugestii din presă, pentru că nu vorbim de dovezi şi nu văd de ce se amestecă două ministere cu activităţi complet diferite”.
Se observa foarte usor faptul ca Elena Udrea este foarte surprinsa de miscarea Societatii Civile favorabila, in general si de multe ori in particular, marelui comandant de nave Traian Basescu, ocupantul fotoliului de Presedinte al Romaniei. Este asa de surprinsa incat pune Guvernul in situatia de a se delimita sau nu de declaratia sa. Sa vedem daca Guvernul Boc-poloboc-care-face-poc va cere Societatii Civile in cauza sa dea dovada de "responsabilitate" atunci cand se refera la membrii acestuia. Sau macar la membrii PD-L ai respectivului Guvern. Cred ca asa ceva va fi avand in vedere indemnul adresat de panarama pedelista Monica Iacob Ridzi ziaristilor sa critice pe Nastase, Iliescu si altii, nu pe ea !
Mai mult, declara ca ce relateaza presa sunt doar "sugestii", fara doar si poate rau-voitoare, chiar daca presa cea rea vine si cu niste documente care arata ca situatia este cu totul si cu totul alta decat o prezinta "ministresele" pedeliste.
La Ridzi exista deja o decizie a CNA. Clipurile cu ea ale MTS sunt materiale de campanie electorala pentru ea si, normal, pentru PD-L. Sunt aproape sigur ca si la Udrea va fi la fel.
De data aceasta sunt de acord cu Alina Mungiu Pippidi si restul.
Joaca de-a Justitia
Parlamentul a respins ca inadmisibila - cu 116 la 100 - solicitarea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de reluare a procedurilor parlamentare cu privire la faptele care fac obiectul dosarului 114/2007 al DNA, ne informeaza Mediafax. Mi se pare normal, din punctul de vedere al procedurii. Parlamentul s-a pronuntat in cauza respectiva cu aproape un an in urma. Exista un fel de "autoritate a lucrului judecat".
Pedeleii au zgandarit "cauza" cu Decizia Curtii Constitutionale care a dat o decizie prin care a constatat ca cvorumul prevazut de Regulamentul Camerei Deputatilor de atunci, pentru cererea inceperii urmaririi penale a unui deputat sau fost, care a comis fapte penale pe timpul indeplinirii atributiilor ca demnitar in Guvern, este neconstitutional. Ca atare, Camera Deputatilor si-a modificat Regulamentul potrivit Deciziei CCR. Pana aici este bine, insa, anul trecut, la 13 august 2008, in plenul Camerei, Adrian Nastase a avut de partea sa 150 voturi impotriva a 120 ! Pentru validarea cererii Parchetului erau necesare atunci 218 voturi !
Din discutiile purtate la televiziuni, in presa scrisa, din comentarii reiese faptul ca "dosarele Nastase" pe care le tot plimba Parchetul pe la Parlament, dupa ce au fost inapoiate de la instante pentru refacerea urmaririi penale (!) - acolo unde sa-a ajuns -, "spun" multe. De aceea, majoritatea juristilor din Parlament si nu numai, au indoieli cu privire la modul in care cauza a fost instrumentata si la probatoriul pregatit de procurori. Unele pagini "scurse" la presa ne arata ca procurorul de caz este un posibil scriitor de SF, concluziile lui fiind, in cel mai bun caz, circumstantiale, depind enorm de mult de declaratiile invinuitului/inculpatului si ale martorilor, unii dintre acestia trebuind sa isi asume culpa pentru unele fapte "descoperite" de procuror si sa suporte o pedeapsa penala pentru fals in declaratiile anterioare. O intreaga incurcatura procuristica. Aici se ajunge atunci cand se intocmesc dosare la comanda politica.
Nu il absolv pe Nastase de vre-o vina. Este treaba procurorilor sa aduca dovezi asupra vinovatiei acestuia si treaba unei instante competente sa se pronunte asupra cauzei deduse judecatii cantarind atat probele acuzarii cat si probele apararii. Daca situatia este cum se prefigureaza, atunci avem un dosar politic.
Madam Kovesi a comis un abuz. A trimis acelasi dosar pe care Parlamentul l-a considerat ca fiind neconvingator pentru faptele incriminate. Trebuia sa elimine fanteziile literare din dosar, sa elimine acele probe care tin de circumstante dubioase si sa pastreze acele probe care pot duce, cu certitudine, la o condamnare. Dar daca insa sunt probe care nu pot fi legate de activitatea de premier a lui Nastase ? Atunci dosarul nu are ce cauta la DNA iar Parlamentul nu are de ce sa ceara inceperea urmaririi penale a acestuia.
Alta problema sta in relatia dintre Parlament si Parchetul General. Madam Kovesi cere "avizul" pentru inceperea urmaririi penale iar legea prevede ca madam procuroarea trebuie sa prezinte Parlamentului rezultatul cercetarilor facute de procurori cu concluzia lor, ca sunt incidente art. "x" si "y" din legea penala sau din legea speciala cu sanctiuni penale. Parlamentul, in plen, da dreptate procurorilor si "cere" inceperea urmaririi penale de catre procurorul de caz. De ce ? Simplu. Parlamentul este singurul in masura sa ceara asa ceva, el fiind institutia afectata de activitatea infractionala a unui ministru care are si calitatea de parlamentar (apud C.pr.pen.). Similar, in Parlamentul European, este nevoie de cererea Parlamentului European daca un parlamentar este invinuit ca a savarsit o fapta penala pentru inceperea urmaririi penale.
Cauza lui Nastase nu va ajunge la judecata daca procurorii nu aduc probe certe pentru incriminarea acestuia. Cu povesti vanatoresti nu se face act de justitie.