Eu gandesc, cumva, altfel.
Sa ne referim la "pericolele" care apar in toamna. Nu cred ca PSD si PD-L sunt pericole, sunt doar niste competitori incorecti.
Nu cred ca PRM este un pericol. Face ce stie orice organizatie anti-stat.
Pericolele sunt la PNL. Din ce observ eu, PNL se basescienizeaza. Are tendinta sa isi paraseasca bazinul electoral adunat in timp. PNL a fost oferta politica pentru cei care apreciaza libertatea si a convins prin unele dintre exemplele sale. Pentru ca exemplul negativ este contagios, PNL si-a parasit linia de actiune si se transforma, ince-incet, intr-o societate comerciala, gen PD-L, care crediteaza oportunistii si care practica dobanda politica. Nu pot altfel interpreta declaratia lui Crin cu privire la analiza alegerilor din BPN si masurile ce se vor lua.
Cauzele caderii sunt in PNL iar conditiile politico-sociale de azi favorizeaza abordarea negativa.
In discutiile purtate, cu ani in urma, cu niste colegi germani am cautat sa inteleg de ce ei nu aduc nici o acuza, imediat, unor functionari publici de-ai lor care, dupa "standardele noastre", au gresit. Germanii ne-au spus ca ei au renuntat la "metoda" vinovatilor de serviciu. Au pus in centrul activitatii omul si valorile pe care acesta le reprezinta si, de cate ori apar disfunctii in sistem, pleaca de la considerentul ca omul ales (numit, angajat etc.) a actionat de buna credinta si dupa standardele sistemului pentru functia data. De aceea, ei analizeaza, la orice eveniment, indiferent de gravitate, in functie de evenimentul produs, functionarea sistemului, competentele si atributiile functionarului in cauza si trag concluziile necesare. In general, sistemul este cel care prezinta disfunctii: fie exista o insuficienta organizare - sunt functii neprevazute si ca atare neasigurate (neincadrate) -, o incorecta evaluare a structurilor de felul celei in care a actionat functionarul astfel ca personalul incadrat nu a avut suficiente competente atribuite astfel ca in situatiile neprevazute nu a putut sa isi manifeste initiativa, insuficienta legislativa fie la nivel superior - lege -, fie la nivel inferior - regulament, instructiune etc. Analizand evenimentul incepand cu sistemul si sfarsind cu omul, germanii isi fidelizau personalul si il stimulau sa devina competitiv.
Ce observ eu la PNL ? Ca nu s-a efectuat si nici nu se va efectua o analiza a sistemului adoptat pentru alegerile europarlamentare, s-a trecut deja la oameni. Tipic romaneste. Ceva in genul "noi nu putem gresi". Dar daca s-a gresit ?! Cu ce sunt de vina cei din organizatiile fara performanta daca sistemul a fost prost conceput ? Din moment ce ei au lucrat cu dictatele de le centru atunci cei de la centru sunt cei care trebuie sa isi asume rezultatul. Dar daca asa a fost, inseamna ca PNL a renuntat tocmai la principala valoare a lui: libertatea. Iar cerinta cu "armata" care sa lupte pentru a castiga competitia din toamna imi suna tare neplacut in ureche. Este o invitatie la basescienizare. PD-L este un partid structurat ca o armata iar PNL ar trebui sa arate romanilor ca epoca partidului stat, partidului organizat militareste a trecut. PNL nu se poate alinia PD-L si PRM in modul de comportare organizational. PNL trebuie sa ramana si sa functioneze ca o asociatie a oamenilor liberi care au principiul libertatii individuale, al suprematiei omului in fata statului, drept calauza in viata politica si sociala.
Imi doresc ca analiza PNL sa nu concluzioneze ca este necesar sa se transforme intr-o clona a PD-L. Daca se intampla asa, atunci Valeriu Stoica a avut dreptate.
Un comentariu:
In sfarsit cineva care e pe aceiasi lungme de unda cu mine, si considera ca sistemul, procedurile si stimulentele sunt de baza intr-un partid si in societate in general.
Politica romaneasca e la stadiu de politica de turma, cu accentul pus pe oameni si in special pe liderii nationali (locomotiva).
Trimiteți un comentariu