Guvernul își pierde „pânzele de păianjen” ?! Cum ? Fără mișmașuri, fără înțelegeri obscure, fără „ai noștri” ... ?!

Citesc la „Euroactiv” (aici) o știre: reorganizare la Guvern.

Nu ar fi o noutate dacă nu ar cuprinde scopul: Cancelaria prim-ministrului devine „controlor de trafic” pentru inițiativele politice ale ministerelor.

Înainte, fiecare minister avea inițiative de politică publică pe care le negocia cu prim-ministrul, le negocia cu ministerele care trebuiau să își dea avizele, le negocia cu membrii comisiilor parlamentare interesate și obțineau o lege care modifica altă lege sau care instituia o anume procedură după cum gândea ministrul respectiv sau, cum a fost de multe ori, după cum avea chef câte un „mare specialist” din ministerul respectiv.

Rezultatul la „cum a fost mai înainte” îl avem în față. Haos ! Fiecare a vrut să iasă în față ca reformator. Cele mai bune exemple sunt în sistemul de învățământ, în sănătate și la interne. Transporturile nu se pun. Acolo este haos pentru că nu mai avem sistem de transport. Acolo este fiecare cu „a mamii lui”.

Ce spune știrea ?

„Astfel, orice inițiativă de la ministere va trece pentru evaluare și aviz la Cancelaria prim ministrului Dacian Cioloș înainte de a intra în ședință de guvern.

Scopul acestei măsuri, afirmă sursele consultate de EurActiv.ro, este acela de a asigura coerența inițiativelor ministerelor cu strategia Guvernului. Un demers de la un minister, de pildă, va primi de la Cancelarie un aviz pe componenta de politici publice. De la Secretariatul General al Guvernului va primi un aviz tehnic.

Cancelariei îi revine, astfel, și un rol de coordonare între ministerele de linie care vor fi implicate, apoi, în implementarea unei măsuri. Asta nu înseamnă că metoda grupurilor de lucru va fi eliminată sau înlocuită, ci că se dorește „o orientare a comunicării între ministere mai degrabă către obiectiv și nu către procedură”.

Un rol asemănător îl are CSAT pentru problemele de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Sunt sigur că după o perioadă de uimire și indignare profundă, „vârcolacii” din ministere, cei care au tot visat la puterea ocultă, vor căuta o cale să obțină iar căi de „pătrundere” la inima prim-ministrului, să mai strâmbe ceva care merge bine, să mai oprească ceva care nu le place, să mai aducă niște modificări pe ici pe colo, prin părțile esențiale, atunci când nu sunt capabili să înțeleagă legea sau îi încurcă (depinde de situație).

Ideea este bună. Să o vedem la lucru. Poate devine obișnuință. Sper.

Minutul de știință la știri. O inițiativă excelentă !

O imagine a universului, nu cu mult timp de la formarea lui. Câți români cunosc această imagine ? Din nefericire, puțini.

Mai sunt imagini cu universul. Le voi pune mai încolo.

Parlamentarii români au semnat o inițiativă legislativă prin care televiziunile de știri să transmită „un minut de știință”. Mediafx (aici).

„Furnizorii de servicii media audiovizuale cu acoperire naţională vor include zilnic, în principala emisiune de ştiri, informaţii ştiinţifice şi tehnologice pe durata a cel puţin un minut, cu excepţia zilelor în care evenimente de larg interes public ori transmisiunile în direct împiedică difuzarea respectivului jurnal de ştiri. Sunt exceptaţi de la această prevedere furnizorii de servicii media audiovizuale care nu oferă în programele lor jurnale de ştiri”.

Necesar. Absolut necesar. Până acum am fost bombardați doar de „trecut”. Despre ziua de astăzi ... pauză. Trăim ca într-o capsulă a timpului, o enclavă culturală, rupți de realitate.

„„O monitorizare din 2012, referitoare la gradul de alfabetizare ştiinţifică în rândul tinerilor de 15 ani, plasează România pe ultimele locuri alături de ţari precum Malaezia, Iordania, Tunisia şi Columbia. De asemenea, potrivit studiilor evocate de autorii iniţiativei, 80% din populaţie nu dispune de cunoştinţe ştiinţifice elementare şi de un vocabular ştiinţific activ, 42% din români afirmă că Soarele se învârte în jurul Pământului, 22% afirmă că horoscopul şi astrologia sunt fundamentate ştiinţific, România este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte proporţia celor care consideră că anumite numere sunt deosebit de norocoase, iar 50% din români declară că este important să se ţină cont în viaţă de superstiţii precum "culoarea roşie ne fereşte de deochi””.

Prostie în stare pură !

Culmea, persoane care folosesc calculatorul pentru a conversa pe rețelele de socializare sunt „analfabete” științific ! Ele stând în fața și folosind un obiect care însumează rezultate ale cercetării științifice și tehnologice !

Te crucești citind despre „minuni” săvârșite de oameni „dăruiți”, de locuri pe glob care fac conexiuni cu universul (?!), bine, România fiind „țara făgăduinței”.

Cei mai „săriți peste cal” sunt cei care ne oferă diversele rețete cu plante și licori care schimbă, deodată, o stare de sănătate, sau distrug boli în timp record. Ca să nu mai spun despre alte „minuni”.

Culmea, televiziunea publică ar putea să preia sau să facă emisiuni despre știință și tehnologie cu cercetătorii noștri. Avem oameni de știință care participă activ la viața științifică internațională, care au informația necesară pentru a face educație științifică prin intermediul media însă nu avem în această instituție oamenii care să gândească așa ceva. Îi avem în schimb pe cei „cu tradițiile” și cu „moaștele”.

Nu vezi la Tv un om de știință, vezi doar tot felul de „vizionari”, „numerologi”, „proroci”, „vrăjitoare”, „astrologi” și ce naiba or mai fi inventat unii care vor să ia un ban de la fraieri.

Sunt curios dacă va trece legea. Sunt curios dacă televiziunea publică va schimba ceva în programele pe care noi le plătim. În plus față de serviciul oferit de firmele specializate în difuzarea programelor Tv.

TVR este un fel de gaură neagră. Privatizarea ar fi o soluție. Este o televiziune depășită. Serviciile TVR sunt de slabă calitate. Nici nu îmi permit să o compar cu alte televiziuni, mai ales din țările care promovează știința în rândul maselor.

O decizie a CEDO care apără laicitatea serviciilor publice. Va avea urmări !

Agerpres (aici).

Cazul: o infirmieră în Franța a refuzat să renunțe la vălul islamic pe timpul serviciului public încălcând astfel dreptul pacienților la egalitatea de tratament medical.

Cauza este interesantă. Foarte interesantă. Mai ales că CEDO distinge între dreptul de a practica o religie și obligația ca în timpul serviciului public să nu se facă o discriminare a beneficiarilor pe baze religioase. Discriminare care poate fi prezumată, nu doar dovedită.

Mi-a venit în minte imediat situația din România.

Medicii din spitale și policlinici, medicii de familie ca și personalul medical aferent își exhibă preferințele religioase la locul de muncă. Este posibil ca un pacient de altă confesiune sau unul care nu aparține de o religie să se teamă că nu va fi corect tratat ? De ce nu ! Pe timpul discuțiilor cu medicul sau cu personalul medical este posibil ca aceștia să considere că pacientul de altă confesiune sau ateul nu merită un tratament egal cu credincioșii de „bună credință”. Nu trebuie eliminat acest semn de întrebare. Mare semn de întrebare. Mai ales când pacientul vede în spatele medicului icoane, cărțulii cu rugăciuni, vede că are la gât însemne religioase etc. La medici de religie musulmană pot exista alte însemne care să pună pe gânduri un pacient.

Ajungi la poliție. Te întâmpină icoanele și crucile. Te poți gândi că tratamentul de care vei avea parte va fi influențat de religia afișată de polițiști ? Te poți gândi. Te poți gândi că o plângere depusă de tine, un necredincios sau un credincios al altei religii, împotriva unui credincios de religia polițistului va fi tratată cu superficialitate sau pur și simplu aruncată la coșul de gunoi ? Te poți gândi.

Când vezi că în spatele oficialului din poliție, a cărui poză apare în presă, peretele este plin de icoane, pe birou are icoane te gândești de mai multe ori dacă are rost să faci plângere împotriva polițistului care nu a respectat legea și nu a dat curs plângerii tale. Corb la corb nu își scoate ochii.

În instituțiile de învățământ iar ne aflăm în fața acestei probleme. Ostentativ, directorii și profesori își arată apartenența la ortodoxism, acolo unde biserica ortodoxă este dominantă, la protestantism acolo unde protestanții sunt dominanți, la catolicism sau la islamism. Nu ai altă școală unde să duci copiii. Trebuie să te gândești serios la posibilitatea ca aceștia să fie discriminați pe motiv religios și să fie declarați tâmpiți din naștere.

Și toate acestea pe fondul politic foarte viciat de competiția generată de niște idioți politici: care politician este mai credincios în ortodoxism. Să nu uităm campania PSD din anul 2014 când ei se declarau a fi singurii credincioși adevărați. Să nu uităm de faptul că au impus tot personalul din administrația publică, buni creștini ortodocși dar și buni social-democrați.

Chiar am de gând să promovez această decizie a CEDO. Ne-ar ajuta să revenim la normal, să eliminăm pericolul înfruntărilor religioase, pericol din ce în ce mai apropiat generat de persoane lipsite de spirit civic (nu ar fi o noutate asta, ar fi o noutate să scăpăm de aceste otrepe).

La Bruxelles se ridică, timid, colțul covorului unde se ascunde gunoiul terorist.

Bruxelles a ajuns „capitala terorismului islamic în Europa”.

La Bruxelles s-au adunat toți propovăduitorii „noii ordini mondiale multiculturale” iar statul belgian a devenit un model de toleranță a extremismului și golăniei islamice în dauna propriului popor.

La Bruxelles s-au adunat toate ONG-urile locale și internaționale care promovează, sub lozinca umanitarimului, „moartea omului obișnuit” pentru a face pe plac și a face loc extremistului „sărac și fără noroc în viață”.

Omul obișnuit din Belgia și din Europa, în general, este vinovat pentru modul lui de viață, pentru convențiile sociale la care a ajuns după ani și ani de înfruntări sângeroase, pentru succesul lui economic, mai pentru tot ce are valoare în lumea de azi. De aceea, omul obișnuit trebuie agresat, ucis, deposedat de bunuri, obligat să plătească pentru încarcerarea teroriștilor și a infractorilor după pronunțarea hotărârilor de condamnare de către instanțele de judecată. Totul, dar absolut totul în „spatele” omului obișnuit.

Ceva nu este bine. Toleranța ar trebui să aibă limitele ei. Legislația penală în vigoare este depășită. Omorul nu mai este sancționat pe măsura gravității, i se găsește, mereu și mereu, circumstanțe „atenuante”. Criminalii sunt condamnați cu greutate și după mult timp, iar după un timp, legislația penală permisivă îi pune în libertate. Criminalii comit alte crime, avocații caută noi circumstanțe atenuante, judecătorii dau iar hotărâri „moi”, victimele sau urmașii lor plătesc iar taxe, mai mari, pentru ca în penitenciare să existe condiții de viață pentru criminali mai bune decât la hotelurile de lux. Ceva este strâmb în această lume. Societatea este făcută vinovată pentru că „sărmanii criminali” au fost obligați să comită crimele și de aceea, după mintea promotorilor umanismului trebuie să plătească. Cu vieți frânte, cu infirmități definitive, cu taxe și impozite prin care să se asigure criminalilor „un trai decent”.

Lumea islamică și lumea creștină nu sunt compatibile. Comunitățile islamice trăitoare în statele europene creștine de sute de ani au ajuns la un echilibru social cu comunitățile creștine însă au trecut sute de ani. Azi nu vorbim despre stările de acum 100 de ani sau mai mult însă ar trebui să judecăm la rece și să recunoaștem faptul că au existat și atunci atitudini extremiste și că înfruntarea dură, până la crimă, a obligat „părțile” să ajungă la compromisul atât de lăudat azi. Trebuie să acceptăm că înfruntările religioase au fost criminale. Au fost uciși oameni de către creștini pentru că erau musulmani, au fost uciși creștini ortodocși de către musulmani sau catolici, au fost uciși protestanți de către catolici, au fost uciși catolici de musulmani sau ortodocși. Crimele pentru motive religioase au fost cele mai numeroase, au fost săvârșite în masă, au dispărut populații, etnii, „seminții” etc.

Văd că în Franța se discută, de către puterea politică, o variantă de suspendare a Declarației Europene asupra Drepturilor Omului. Sunt de părere că este bine. Suntem în fața unei situații absolut absurde. Populația Europei s-a angajat să o respecte. Legile din statele europene sunt construite având această Declarație în centrul conceptului de societate.

Politicienii europeni însă, au permis migrația altor populații, străine de modul de viață și de valorile europene și au încercat să oblige populația autohtonă să accepte imigranții din alte state care nu au nici în clin și nici în mânecă Drepturile Omului. Pur și simplu nu le acceptă. Așa cum nu acceptă nici legile laice ale statelor în care parazitează societățile autohtone. Ei au ales să respecte doar legile islamice, legi religioase.

Trebuie pus piciorul în prag. Nu se mai poate așa. Nu se mai poate admite ca în interiorul unui stat să funcționeze, în paralel, un alt tip de stat. Nu se mai poate admite ocuparea abuzivă a teritoriului unui stat de către persoane care nu aparțin, cultural și social, acelui stat. Refuzul integrării în statul de rezidență trebuie să aibă ca urmare expulzarea către statul din care au venit iar pentru cetățenii proprii condamnarea. Legile penale au fost create pentru a apăra societatea împotriva actelor comise în afara legilor statului care le-a adoptat. Forțele de ordine ale statului au și obligația de a impune respectarea legii. Este inadmisibil ca forța de ordine să „recomande” persoanelor vătămate să renunțe la drepturile lor civile pentru „a nu supăra” pe agresor ! Pentru așa ceva, cel care este încă membru al forței de ordine sau cel care îl conduce și i-a indicat un astfel de comportament ar trebui eliminat din sistem.

Politicienii se feresc de criticile „internaționale”. De „rapoartele” diferitelor organizații zis umanitare. Este un comportament greșit. Cred că ar trebui ca aceste organizații internaționale să fie declarate organizații teroriste. Este inadmisibil să îți plângi cei 150 de morți și să faci eforturi imense pentru salvarea celorlalți 300 de răniți și să fii criticat că nu i-ai dat criminalului șansa „unei apărări echilibrate”. Mai mult, să accepți critica unor astfel de ONG-uri umanitariste (de fapt niște teroriști sociali sadea !), pentru că nu i-ai asigurat criminalului condiții de viață în penitenciar la nu știu ce nivel.

Conceptul tembel numit „politică corectă” provoacă moartea concetățenilor noștri de bună credință. Aceste concept a îndepărtat politicul național de obiectivul lui real: guvernarea țării în folosul cetățenilor.

Belgia, Franța, Germania, Olanda și alte state au practicat, de fapt, o politică antinațională. La noi se chinuie tot felul de dobitoci să ne bage în cap că o astfel de politică este „modernă”.  Este pe dracu. Încurajând islamismul că acționeze în statele europene ca în statele islamice, statele europene au semnat condamnarea la moarte a propriilor cetățeni. Încep să cred că europenii sunt masochiști. Din moment ce îi aleg, în continuare, pe politicienii care promovează această formă de multiculturalism și admit existența „statului islamic” pe propriul teritoriu pentru a nu supăra organizațiile zis umanitare de pe tot globul. Cum naiba să judeci altfel din moment ce organizația „Medici fără Frontiere” face spital pentru talibani și permite acestora să folosească spațiul spitalului ca bază militară împotriva statului afgan și apoi să acuzi public autoritățile afgane că au atacat „spitalul” ?! Cum să nu consideri politicienii statelor că sunt cretini din moment ce Guvernul SUA cere scuze ipocriților ONG-iști ?

Fie ne schimbăm, ca societate, fie vom fi făcuți terci de către extremiștii de orice orientare. Degeaba dau din gură politrucii. Extremismul european s-a activat. Ce nu sunt în stare să facă politicienii și forțele de ordine publică vor face organizațiile de crimă organizată. Îi  vor decima pe islamiștii radicali până îi vor goni din Europa. Va fi o reacție naturală. Organizațiile criminale europene nu sunt construite pe sistemul de stat islamic, ci pe cultura și modul de viață european. Criminalitatea islamică este văzută ca un pericol, nu ca o concurență criminală. Este văzută ca un pericol existențial.

Vechea Europă a ajuns la limitele sale „umanitare”, limite care relevă degradarea conceptelor umanitare. Nu sunt doar degradate sunt chiar degradante. Umanitarismul „european” a devenit nociv pentru propria populație. O ucide. Uniunea Europeană va avea de ales. Fie devine o „țară” a propriului popor, fie dispare. Gargara cu pioneze nu mai ține. Oamenii se vor radicaliza și își vor apăra viețile. Incompetența politicienilor de a guverna pentru cetățeni și impotența forțelor de ordine de a servi interesele cetățenilor sunt „blesteme” pentru fiecare națiune.

Lipsa de interes pentru soarta altora de pe alte meleaguri va fi urmată de refuzul de a primi oropsiții  acelor meleaguri. Pentru că „oropsiții” aduc moarte, aduc boli, aduc o altă cultură, o cultură care condamnă la moarte pe pământenii Europei pentru tot felul de „vinovății” primitive ale unei religii care refuză prezentul.

Rusia a provocat Turcia. Zborul rușilor a fost planificat ca o provocare.

Se cuvine a lămuri niște lucruri. Despre frontieră. Propagandiștii pro-ruși din România preiau, cu nesaț, tot felul de mesaje din propaganda rusă pentru a acuza Turcia. Ba, am ascultat și un fost șef de stat major al aviației militare din România care a găsit el de cuviință să scuze comportamentul politic și militar al rușilor în relația cu Turcia. Dezgustător.

Încălcarea accidentală a frontierei aeriene a unui stat de mașini de luptă ale altui stat este o formă de agresiune accidentală. Se soluționează diplomatic. Încălcarea repetată a frontierei unui stat de către mașini de luptă ale altui stat nu se mai consideră accident, este o formă de agresiune declarată ! Se intră în zona de „tatonare militară”, se interpretează ca fiind o formă de măsurare a capacității de răspuns militar a statului agresat la astfel de agresiuni. Lipsa de reacție militară a statului agresat se consideră suficientă pentru ca în respectivul teritoriu să se constituie o altă suveranitate, teritoriul respectiv fiind considerat ca nefiind parte integrantă a statului agresat.

Rușii au încălcat în mai multe rânduri spațiul aerian al Turciei. Au fost discuții la nivel diplomatic. Atât la Ankara cât și la Moscova. Frontiera turco-siriană este una de război. Este o zonă de conflict între Turcia și Siria. Rusia este aliatul Siriei contra Turciei. Declarațiile politice ale lui Putin sunt fără echivoc. Turcia este membru al NATO iar Rusia este adversara NATO. Rusia încheie tratat cu Iranul împotriva NATO - în ziua evenimentului -, parcursul de zbor al avionului nu a fost la întâmplare, a fost planificat de comandanții piloților, a fost primit de aceștia și executat ca atare. A fost o acțiune provocatoare deliberată din partea rușilor. Mai mult, rușii nu au acționat împotriva SI în acele misiuni ci împotriva populației turcice de la frontiera cu Turcia care se opune regimului Bashar Al-Assad. Harta zborului dată publicității este mai mult decât suficientă și lămuritoare.

Specialiștii în aviație, civilă sau militară, care se dau rotunzi acum sunt niște porci. Vorbesc de parcă ar fi prima oară când un avion militar rus încalcă teritoriul aerian al Turciei. Nu este prima oară. Mai mult, avionul rusesc a fost lovit la a doua violare a spațiului aerian turc, nu pe timpul acțiunii militare ci după aceasta. O astfel de manevră nu este curată. A avut alt scop.

Motivul că avionul rus nu se îndrepta spre interiorul statului turc nu ține. Este o prostie imensă. Rușii au încălcat intenționat teritoriul Turciei, provocator, o lipsă de reacție a Turciei transforma teritoriul acesteia într-un „bulevard aerian” pentru aeronavele militare rusești care ar fi putut ataca mai lejer populația turcică de la frontiera turco-siriană.

Rușii au comunicat că avionul lor a fost atacat de la sol. Ei bine, în comunicatul lor rușii au vrut să transmită lumii că Turcia a plasat la frontiera cu Siria armament ofensiv, în scopul de a dezvolta o agresiune împotriva Siriei. Turcii au dat comunicatul prin care au arătat că avionul rusesc a fost lovit de o rachetă aer-aer de pe un avion de vânătoare. Mă întreb dacă nu cumva rușii au luat în calcul lovituri ale artileriei aeriene turcești pentru a arăta „lumii” că turcii au gânduri necurate față de Siria ?! Este evident că răspunsul militar al Turciei, prin intermediul avionului de vânătoare, nu a fost luat în calcul. Cineva a gândit incomplet sau greșit la planificarea misiunii avioanelor rusești. Au vrut să provoace artileria de la sol și s-au trezit cu rachete trase de avioane de vânătoare.

Îmi provoacă scârbă explicațiile date la Tv de specialiștii neamului. Cum naiba au fost până acum în funcții de conducere în armată sau aviație ? Ce au avut ei de apărat cât au fost în activitate ? Interesele Rusiei în relația cu România ?

Modul cum gândesc respectivii specialiști m-a dus cu gândul la tragedia ucrainenilor în Crimeea. Unde comandantul flotei la Marea Neagră al Ucrainei s-a predat cu flota rușilor. Mă gândesc că și la noi, respectivii specialiști cu grade mari în aviația militară română ar fi refuzat să apere teritoriul național încercând să demonstreze că este mai bun un fel de „balet aerian” cu aviația rusă. Tot ei sunt și răspândacii care consiliază în ascuns pe cei care ponegresc armata română și anunță cu satisfacție dezastrul acesteia. Niște jigodii.

Cât privește presa, ei bine, mai avem jurnaliști care sunt români ?!

Până la urmă s-a întâmplat. Turcii au doborât un avion rusesc Su-24 la frontiera cu Siria.

Unii se inflamează. Văd război între Turcia și Rusia. Le recomand mai mult calm, nu le pot cere mai mult. Nu au „cu ce lucra” pentru mai mult.

Avioanele rusești care au bombardat inamicii lui Bashar al Assad în Siria au cam depășit granița Turciei de mai multe ori. Din ce a publicat presa, ambasadorul rus la Ankara a fost chemat de mai multe ori să dea explicații și a primit, oficial, atenționarea că Turcia va reacționa dacă avioanele rusești îi vor mai încălca frontierele. Acum s-a întâmplat. Jurnaliștii și alții, zișii analiști, pot fabula mult și bine. Realitatea este însă în altă parte.

Logic, ar fi trebuit ca rușii să lase nordul Siriei, ocupat de militanții SI, ca spațiu de acțiune pentru Turcia și SUA. Logic, dacă s-ar fi ajuns la o colaborare de bună credință. Nu s-a ajuns. Rușii și sirienii au mers acolo pentru a împiedica opoziția siriană să cucerească teritoriile respective. Au bombardat și mitraliat și pe opozanții lui Assad și pe islamiștii SI. Este normal ca avioanele rusești să depășească spațiul teritorial al Siriei și să pătrundă, mult-puțin, pe teritoriul Turciei. Este normal, avioanele fac manevrele pe spații mai largi decât mașinile. Este o problemă de fizică.

Nu risc avansând ipoteza unei acțiuni voite a Rusiei. Au vrut să vadă dacă Turcia se va ține de cuvânt. Este important pentru ei. Următorii pași ai Rusiei în politica externă va avea în vedere reacția sau lipsa de reacție a Turciei. Este important pentru Turcia să se țină de cuvânt. Dacă nu reacționa la provocările rușilor își pierdea credibilitatea internațională.

Reacția Turciei a pus punct unei îndoieli, a unui risc de securitate ce se întrezărea în spațiul estic al NATO. Sunt sigur că decidenții politici din Turcia au cântărit mult până au dat Armatei Turciei acceptul să acționeze decisiv. Au fost luate în calcul foarte multe variante.

Rusia știe că poate avea în Turcia un adversar militar hotărât dacă se mai joacă cu focul. Cei care fac tot felul de analize ar trebui să ia în seamă faptul că NATO va fi de partea Turciei când se va considera că intrarea avioanelor rusești în spațiul aerian al Turciei reprezintă o agresiune militară la adresa Turciei din partea Rusiei și că se îndeplinesc condițiile punerii în aplicare a Tratatului NATO, art. 5.

Negarea de către Rusia a încălcării spațiului aerian al Turciei este, de fapt, o frecție la un picior de lemn. Rusia are, în ultimii ani, acțiuni de provocare a statelor membre ale NATO. Bombardierele strategice ruse au fost întâmpinate la limita spațiului aerian de securitate al Marii Britanii de mai multe ori, bombardiere ruse strategice au fost „întâmpinate” și obligate să se retragă de aviația militară a Suediei, americanii s-au trezit și ei în Pacific cu avioane strategice ale Rusiei, submarinele rusești au avansat în Atlantic în zonele de apărare strategică ale NATO, tot submarinele rusești au devenit foarte „amatoare” de plimbări lungi în Pacific și în alte oceane destul de depărtate de Rusia etc.

Nu cu mulți ani în urmă, flotele aeriene ale Rusiei treceau nestingherite peste teritoriul României, Bulgariei etc. nederanjate de protestele statelor respective.

Vladimir Putin este la Teheran unde a ajuns la un acord deplin cu Iranul privind politica în zona arabă. Siria este adversara Turciei, are toată frontiera lipită de Turcia. Iranul (șiit) este adversarul Turciei (sunită) și aliatul Siriei (conducere șiită).

În termeni militari, evenimentul face parte din acțiunile de tatonare a posibilului adversar pentru a-i vedea reacțiile. Viețile militarilor sunt importante însă mai importante sunt reacțiile adversarului.

Evenimentul de la granița Turciei trebuie privit în contextul mai larg al provocărilor Rusiei față de NATO pentru a afla capacitatea acestuia de a răspunde provocărilor și unor acțiuni militare punctuale în zone de conflict sau posibile zone de conflict.

Evenimentul trebuie privit și în contextul situației din Siria, ținând cont de vizita lui Putin în Iran și rezultatele acestuia.

Ca să fiu mai rău, evenimentul provoacă gândirea celor care urmăresc evenimentele din Siria în contextul inedit al alianțelor de azi. Franța, stat membru NATO, a încheiat cu Rusia înțelegeri privind acțiunile comune împotriva SI. Franța bombardează SI în Siria cu „acceptul” Siriei, stat care interzice Turciei și SUA să acționeze militar pe teritoriul său. Este o vorbă, „încurcă'i drace !”.

Se pot face și alte speculații însă acum suntem doar în fața unei provocări a Rusiei și a unui răspuns al Turciei (atât al Turciei ca țară cât și al Turciei ca membru NATO !). Nu știu dacă Franța va comenta evenimentul nu știu dacă Franța va fi de partea NATO, posibil să se eschiveze.

Vom trăi și vom vedea ce va mai fi.

O idee foarte bună. O lege a salarizării unice legată de o lege de funcționare a administrației publice.

Eliminând „gargara cu pioneze” jurnalistică și politică, să revenim la realitate. La ce înseamnă „gândire politică”, gândire ce satisface capacitatea de a guverna.

Dacian Cioloș a punctat bine. Nu poți avea doar o lege a salarizării (bugetarilor) fără a stabili cadrul în care administrația publică funcționează. Nu le poți reglementa separat. Agerpres (aici).

A punctat foarte bine ideea separării în aparatul administrației a celor care trebuie să fie profesioniștii, care asigură funcționarea acesteia, și partea celor care ocupă posturile cu mandat politic. Aceștia din urmă vor avea ca sarcină urmărirea îndeplinirii obiectivelor politice ale guvernului fără însă a intra cu schimbări în sistemul normal de funcționare al administrației publice. Practic, cei numiți politic vor constata în ce măsură politicile guvernului din care fac parte pot fi duse la îndeplinire în cadrul sistemului normal de funcționare al administrației publice. Întrevăd, ca un deziderat, că va exista „ochiul critic” suficient de matur să sprijine modificarea politicilor în așa fel încât acestea să nu perturbe bunul mers al administrației publice evitându-se astfel nașterea și evoluția tulburărilor sociale. Sper ca legea de funcționare a administrației publice să tragă liniile pe care partidele politice le-au tot reclamat până acum și să realizeze depolitizarea reală a administrației publice.

Un alt mare avantaj al legării celor două legi este al echilibrului funcțional între posturile publice exceptate de la încadrarea pe criterii politice. Vor fi departamente de lucru standard în toate ministerele și agențiile guvernamentale care se vor ocupa de exact aceleași probleme. Salarizarea va fi la fel.

Acum este un fel de harababură, de parcă funcțiile în ministere și agenții sunt la concurență. Cei care întocmesc un document la Ministerul Finanțelor Publice sunt mai bine salariați ca cei care întocmesc același document la alt minister. Ca să dau doar un exemplu. Pentru aceeași încărcătură de muncă, același efort intelectual, la un minister sau agenție guvernamentală compartimentul de lucru are 10 angajați iar la alt minister sau agenție guvernamentală există 15 deși, o analiză mai atentă ar constata că volumul de muncă poate fi satisfăcut de 5 angajați.

Pe timpul lui Adrian Năstase am văzut că la niște ministere erau servicii cu un șef de serviciu și doi angajați, ambii ocupând funcția de „șef de birou” ! Ba, erau și direcții cu 6 angajați, doi erau șefi de servicii ! O aberație ! Restul funcțiilor de pe statul de organizare erau goale însă erau finanțate de la bugetul de stat, stare care influența negativ modul în care MFP repartiza fondurile bugetare trimestriale. Pentru o direcție cu 6-7 persoane din ministerul „x” se repartizau tot atâtea fonduri ca la o direcție din alt minister cu statul adus la zi. Normal că ministerul cu „angajați lipsă” cerea și primea aprobarea ca fondurile necheltuite să fie folosite în alt scop. Trai pe vătrai. Normal că toți cei angajați pe astfel de funcții erau numiți politic, salarizarea funcției fiind un fel de sinecură. La noi, ce făceau ei era treaba unui umil compartiment de lucru în cadrul unui serviciu. În fine.

După ce am văzut această declarație îmi vine să cred că avem, abia acum, omul potrivit la locul potrivit. Depinde însă dacă parlamentarii vor fi de acord. Bănuiesc că nu toți parlamentarii primesc știrea cu plăcere. Nu este exclus să simtă că există un pericol real pentru „pilele” lor, puse în funcții administrative fără a avea însă și calitatea necesară. Voi urmări. Devine interesant. Cel puțin pentru mine. Declarațiile lui Cioloș sună a reformă profundă în administrația publică. Vor fi și satisfacții, vor și mari supărări. Va fi și presă gata să plângă pe umerii celor care nu și-au depășit nivelul de „căpușe” în administrația publică.

Pentru cine „bat clopotele” Tăricene ? Cumva și pentru tine ?

Agerpres (aici).

Tăriceanu nu se dezminte. A fost, este și rămâne un conservator înrăit. Este un om lipsit de mobilitate intelectuală.

Să privim imaginea de ansamblu.

Guvernul Ponta în care Tăriceanu și partidulețul lui „de buzunar” avea niște miniștri a picat.

Consultările cu partidele la Cotroceni ale Președintelui nu au scos în evidență o majoritate parlamentară care să propună un candidat la funcția de prim-ministru. Propunerea PSD a fost singulară. Nu a fost însoțită de sprijinul UNPR care a declarat că susține propunerea pe care Președintele o va face. Rămânând PSD cu ALDE (Tăriceanu și Constantin) alături au pierdut majoritatea. PNL, UDMR și UNPR (deveniți majoritari !) au lăsat Președintelui decizia. Acesta a ales „cartea” independenților pentru a da partidelor posibilitatea să se reformeze până vin alegerile. PSD a acceptat varianta Președintelui și, încet-încet, a renunțat la multele „pretenții” anunțate anterior. Singurii care nu au acceptat cursul evenimentelor au fost „tăriceniștii”. S-au postat, de la început, împotriva a tot și a toate. Normal, spun eu, ce a urmat le dă dreptate.

Acceptarea Guvernului Cioloș și a schiței de program de guvernare, prezentată în Parlament, de către o majoritate surprinzătoare - PSD, PNL, UDMR, UNPR, minorități etc. -, aruncă în derizoriu formațiunea „tăricenistă” ALDE. Există și nu prea. A făcut o mișcare de afiliere la ALDE (fiind primit în ALDE din PE !), speră el cu rezultate în viitor, o întărire a partidului cu acei liberali și probabil social-democrați „pontiști” supărați de trecerea PNL la PPE iar „pontiștii” de eliminarea lui Ponta din viața politică. Vise.

Tăriceanu începe, încet-încet să concureze cu Traian Băsescu (alt ratat !) pentru naționalism și ultranaționalism.

S-a schimbat în discurs Tăriceanu.

Cu niște ani în urmă (cam 3 ani !) considera că România ar trebui să rămână republică. Între timp, participă intens la mesele „regale” iar lumea în crede monarhist. Caraghios.

Cu niște ani în urmă, Tăriceanu nu se opunea lui Patriciu (are idei de liberal „pur sânge”), în timp ce acesta declara public că nu mai este liberal, este libertarian și că lumea ar trebui condusă de corporații, guvernele având doar menirea de a satisface nevoile sociale pe care corporațiile nu le pot asigura.

Cu niște ani în urmă, mai ales după aderarea la UE, Tăriceanu susținea sus și tare „conformarea” la acquis-ul comunitar și la „practicile” de bună guvernare promovate în spațiul european. Acum acuză UE pentru că nu „pune botul” la manevrele dâmbovițene de guvernare pe care el, Tăriceanu, le cunoaște foarte bine.

Azi îl acuză pe Cioloș că apelează la criteriile de performanță ale CE și la specialiștii CE care participă la evaluarea funcționarilor CE în loc să aplice „criteriile noastre” și să folosească „specialiștii noștri”.

La fel ca Băsescu care, de când nu mai este Președinte, are ce are cu toată lumea externă, Tăriceanu a schimbat placa. Lumea aia din străinătate nu mai este bună. Este rea. UE nu mai este bună, este rea. CE este abuzivă. Etc.

Nu știu cum va fi guvernarea lui Cioloș. Din declarații ... parcă ar urma să fie bine. La fapte însă urmează să vedem ce și cum.

Nu știu ce va rezulta în urma alegerilor locale și parlamentare de anul viitor. Eu sper ca formațiunile acestea „de lider” să capoteze. Poate că nu va fi așa. Eu totuși sper. În aceste formațiuni s-au adunat toți neadaptații neamului. Ca să nu spun „ratați”.

Unii foști pedeliști promovează ideea că pentru PNL doar PSD este adversarul. Nu sunt de acord. Viermii politici ai ALDE, ai Mișcării Populare din jurul lui Traian Băsescu și ai M10 din jurul Monicăi Macovei nu or fi ei mari, sunt însă foarte veninoși. Dacă acești „viermi” nu sunt distruși, acum când se poate, viața politică românească va rămâne, în continuare, una primitivă.

Ipocriții sunt cei mai „curați” creștin-ortodocși ?!

Alături este o imagine cu prima Biblie tipărită. Biblia Gutenberg.

Nu am nici o stare de confuzie. Pentru mine, toate bibliile sunt la fel. Înțeleg însă, din ce am citit și din emisiunile de știință, că Bibliile sunt mai multe. Fiecare cult are propria Biblie. Ba unele culte au mai multe biblii, după cum este gradul de independență al „bisericilor”. Cumva, fiecare biserică cu Dumnezeul ei !

Înțeleg că Dacian Cioloș este acuzat că nu a depus jurământul cu mâna pe Biblie ci pe Constituție. Credincioșii au sărit în sus ca pe arcuri. Cum este posibil așa ceva ?!

Ei bine, eu, necredinciosul, vin și pun întrebarea: de ce nu s-au oripilat credincioșii când miniștrii sau prim-miniștrii s-au dovedit sperjuri, mai apoi, după ce au depus jurământul la investitură pe Biblie ?

Au încheiat jurământul cu „Așa să-mi ajute Dumnezeu !”. De pe atunci s-au gândit să îi ajute Dumnezeu să fure, să fie necinstiți ?

Este și cazul parlamentarilor. Și ei au depus jurământul cu mâna pe Biblie, majoritatea dintre ei, iar ulterior aflăm că sunt buni de pușcărie sau au ajuns deja acolo.

În campania la prezindențialele de anul trecut, social-democrații s-au prezentat drept cei mai fideli creștini-ortodocși, români „verzi”, cinstiți de nu mai putea pământul să-i încapă. Au ocupat primele locuri la pupat „moaște sfinte”, preoții Bisericii Ortodoxe Române le-au fost alături, inclusiv cu îndemnul către enoriași să nu voteze cu „străinul” care nu este de o religie cu ei. Șeful BOR era alături de Ponta și decora pe cei dovediți, ulterior, ca persoane corupte. Net-ul oferă posibilitatea să îi vedem pe decorații de Biserică Gabriel Oprea, Victor Ponta, Cristian Popescu Piedone, Liviu Dragnea și mulți mulți alții care azi sunt „clienți” ai Justiției în vederea sancțiunilor penale.

Foștii demnitari deja condamnați penal, în curs de urmărire penală sau de judecată ar putea umple două guverne. Toți, dar absolut toți au jurat solemn cu mâna pe Biblie că vor respecta Constituția și legile țării, că vor sluji poporul ... Ce este culmea, este susținerea de care încă se bucură din partea populației foarte credincioase.

Nu văd reacții de indignare ale credincioșilor împotriva hoților, impostorilor care au fost dovediți de Justiție ca infractori, hoți și impostori care au jurat cu mâna pe Biblie că sunt curați !

Credincioșilor ! Am sentimentul, pe zi ce trece, că voi nu sunteți oameni în care se poate avea încredere. Sunteți majoritari în „zona neagră a infractorilor”. Vorba aia, de la „vlădică la opincă”.

Sunt tare curios să văd o statistică. Nu știu dacă există una însă ar fi interesant să vedem câți demnitari nu au votat cu mâna pe Biblie, câți au votat, câți dintre cei care nu au votat cu mâna pe Biblie au probleme cu Justiția și câți dintre „drept-credincioși” au. Nu doar procentual ci și numeric. Ar fi interesant. Eu am impresia că oamenii necinstiți, o vorbă populară ar spune cei „fără de Dumnezeu”, sunt mai mulți, copleșitor de mulți în zona drept-credincioșilor. Culmea este că avem diplome „bisericești” date acestora prin care sunt „lăudați” pentru credința lor. Caraghios !

Suntem în plin război politico - jurnalistic - politologic părerologist.

Am citit destule articole în presă despre cum au pierdut liberalii „puterea” la formarea noului guvern, cum au fost lăsați deoparte de Iohannis ca „o măsea stricată”, despre cum PSD a rămas la putere prin Dâncu care, ce să vezi, va asigura PSD-ului controlul puterii într-un guvern plin de persoane care nu prea au chef să se ofere unui partid politic. Pentru că, spun jurnaliștii de mai toate orientările politice sau jurnalistice, prefecții sunt pesediști, înalții funcționari publici sunt pesediști (toți, lasă să înțeleagă înțelepții și înțeleptele neamului !), cum funcționarii public sunt pesediști (toți, spun ei, jurnaliștii și analiștii !).

Ba, ce să vezi, în mărinimia lor, jurnaliștii și analiștii neamului au văzut chiar mai departe de guvernare, au văzut (în zațul de cafea, în cărți, în globul de cristal etc.) cum Dâncu a fost luat în Guvern pentru a-l promova la conducerea PSD, înlocuindu-l pe Dragnea, Cioloș a anunțat că nu trece la epurări în funcțiile publice pentru a permite PSD să se refacă și să câștige alegerile din 2016, că ...

Aparatul de propagandă al PSD dar și al „aliaților” de conjunctură - Traian Băsescu și Monica Macovei, ca să nu îi mai pomenesc pe alții, mai mărunți -, evidențiază fenomenul „prăbușirii PNL” aruncat la „coșul de gunoi” de nerecunoscătorul Klaus Iohannis care s-a folosit de liberali să ajungă Președinte iar acum i-a părăsit. Tema este foarte importantă. Mai importantă decât toate celelalte. Analiștii și jurnaliștii și-au declarat, prin cele ce scriu și susțin în media, sprijinul pentru „războiul politic” împotriva PNL. Mie mi se pare normal. Cine nu s-a gândit la aceste acțiuni de tip „jihad politic” a greșit.

Interesele sunt majore. „Lucrarea” lui Iohannis de forțare a partidelor politice să aplice reforme interne radicale începe să capete consistență. A pus partidele politice în dificultate. Le-a tulburat cumplit. Cumva, sunt amețite. Nu știu cum să acționeze. Au loc lupte în interiorul partidelor, au fost ridicate la un nivel superior luptele între partide. S-a ajuns la o reală luptă pentru supraviețuire. În plus, Președintele Iohannis pune gaz pe foc, din timp în timp. S-a întâlnit de mai multe ori cu tinerii și membri ai societății civile. Le-a spus clar că va trebui să intre în politică pentru a realiza o țară așa cum își doresc. Dacă vor să schimbe partidele politice să intre în politică. Dacă vor un învățământ mai bun să intre în politică. Dacă vor un sistem de sănătate mai bun să intre în politică. Cumva, Klaus Iohannis împinge societatea civilă către politică, către partidele politice, fie cele deja existente fie să formeze alte partide politice. Este o terapie de șoc. Dar este și o formă de apărare a sistemului democratic, a organizării statului așa cum este prevăzut în Constituție. Este și o sancționare a anarhiei ideologice promovată cu nesimțire de tot felul de „analiști și jurnaliști” ajunși la o vârstă la care efectele degradării fiziologice acoperă reputația lor obținută anterior acestor momente.

Războiul de tip „jihad politic”, în care ideologia a devenit „sfânta scriptură” pentru membrii și susținătorii diferitelor grupări declarate politice, a fost pornit ca o formă de apărare în fața unui „agresor” necunoscut. Politologii neamului, cei care au rămas repetenți sau corijenți (cei mai mulți dintre ei !) nu au reușit să descopere „inamicul” chiar dacă în discursurile lor i-au folosit numele: populația. O populație care nu îi mai vrea în forma în care au ajuns. O populație care le spune clar că ideologia lor prezentată ca un fel de „Alba ca Zăpada” este mincinoasă. O populație care le spune că nu mai pot ajunge la guvernare dacă nu îndeplinesc clar ceea ce oferă politic în campaniile electorale. Nu poți afirma că vrei cinste, corectitudine, empatie și tu să practici necinstea, incorectitudinea, lipsa de empatie imediat ce ajungi la putere. Nu poți pronunța cuvântul „popor”, atunci când afirmi să urmărești interesele lui iar când ajungi la guvernare să dai la o parte acel popor care nu te-a votat și să favorizezi agresiv „poporul” care gratulează.

Cea mai gravă problemă a politicienilor noștri este ancorarea politicii de azi de șabloane vetuste. Politicienii noștri sunt înclinați să asculte de „părerologi politologi” în loc să vadă că realitatea din jurul lor. Politicienii noștri sunt campioni la „pupat moaște”, fie religioase fie politice, nu sunt campioni la dialogul cu populația pe care chipurile vor să o reprezinte. Politicienii noștri sunt incapabili să reprezinte pe cineva, cu excepția, evidentă, a intereselor de familie imediate. Politicienii noștri nu au orizont politic. Nu sunt capabili să construiască politici publice. Nu sunt capabili să sprijine dezvoltarea țării, principalul lor rol, în interesul întregii națiuni. O imagine care îmi umblă prin minte este „harta Poloniei” în perioada interbelică de care trăgeau cu disperare puterile militare ale vremii pentru a avea fiecare câte ceva. Cam așa îmi imaginez România de azi. O „hartă” de care trag politicienii noștri în interes personal, pentru că dorința de posesie și mai apoi de proprietate asupra unui teritoriu nu poate fi politică (partidul politic reprezintă un grup de interese orientat către o anume ideologie privind guvernarea țării !). Majoritatea politicienii noștri sunt niște primitivi. Orice intenție de modernizare din partea unuia mai luminat la minte este contracarată imediat de grupuri și grupuscule obscure de „apărători ai tradiției” politice.

Stăm în loc ca nație din cauza pupătorilor de moaște.

Actualul război politic este greu de evaluat. Nu știm ce „cărți” au la îndemână partidele. Nu știm care va fi soarta partidelor. Aceasta depinde de cum vor „juca”.

PSD vrea să se salveze. Fără pierderi prea mari. Cu acceptul unor schimbări care să nu schimbe nimic.

PNL vrea să se salveze la rândul lui. Orientarea este să se schimbe. Să ducă în spate pe acei politicieni care au o reputație mai mult decât îndoielnică. Anunțatul audit intern este necesar chiar dacă unele rezultate vor fi nedrepte. Sunt politicieni în PNL care au fost ținte preferate de jurnaliștii și părerologii politologi care au fost angajați ai diferiților politicieni adverși PNL. Nu este exclus ca liberali de valoare să sufere din cauza campaniilor anterioare duse împotriva lor.

Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu vrea să ocupe spațiu politic. Apelează la popularitatea negativă a lui Traian Băsescu. Îi ține în viață. Presa, ahtiată după rating, va veni în genunchi la Traian Băsescu să îi asigure vizibilitate și contracte de publicitate. Traian Băsescu și-a schimbat discursul. A devenit anti-european, anti-american, ultra-naționalist, „umanist”, anti-islamist, creștin ortodox radical etc. Mă gândesc că nu ar trebui să mă mire fuziunea MP cu alte formațiuni de extremă dreaptă. Este un spațiu care se lărgește tot mai mult și pe care partidele mari - PNL și PSD - nu vor să îl ocupe. Anti-islamismul și anti-imigrația cuceresc cu repeziciune zone importante din societate.

ALDE al lui Tăriceanu încearcă să scape de „judecata” societății după ce renunță sau este obligat să renunțe la „haina” democrației. Nu este de ei. Tăriceanu este cel mai înapoiat lider politic. Are o gândire obtuză, este campionul pupătorilor de moaște politice. Culmea, în timp ce promovează la vânzare mașini de ultimă generație ! În mintea mea, Tăriceanu este o variantă autohtonă a „Baronului de Münchhausen” (aici).

Despre restul, numai de bine și fuziuni ușoare.

Cât despre acțiunile lui Iohannis, ei bine, am altă părere. Iohannis a dat de înțeles destul de clar că își dorește ca partidele să folosească perioada de grație oferită de guvernul de independenți pentru a se reforma și a schimba „liniile”. Nu a părăsit PNL. Vorbește puțin și de aceea jurnaliștii guralivi dar fără minte nu pricep. A spus că el își respectă întotdeauna angajamentele. Bine, părerologii politologi și jurnaliștii și-ar pierde stipendiile dacă ar susține că au înțeles mesajul. El este însă destul de clar. Dacă PNL câștigă parlamentarele și are capacitatea de a avea o majoritate parlamentară, Cătălin Predoiu va fi desemnat prim-ministru și va forma guvernul.

Tot în contextul „respectării angajamentelor” este și situația de azi. A fost ajutat enorm de starea de corupție din guvernul Ponta și din PSD, a profitat de revolta străzii, a societății civile. De acord. De aceea este „om politic”. A făcut pașii necesari și a inițiat mișcarea de reformă a clasei politice. Prin discursuri apără partidele politice normale de alunecarea spre extremism. Încearcă astfel să apere populația de mirajul noului „tribun național”, Traian Băsescu. Guvernul independent Cioloș este o improvizație care are șanse să își realizeze scopul: reforma administrației.

Legat de reforma administrației, de reorganizarea administrativ-teritorială, jurnaliștii de doi bani bucata (mai ales cutrele !), analiștii părerologi politologi uită niște mici amănunte. Pe timpul USL, problema era de echipe formate de la PSD de Liviu Dragnea cu participarea extra-politică a lui Dâncu (?!) iar de la PNL era Klaus Iohannis. Liviu Dragnea a fost destul de larg când a afirmat, nu de mult, că reforma administrației va trebui să se facă cu respectarea unor principii la care partidele deja au căzut de acord. Ba chiar a pomenit de sprijinul Președintelui Iohannis pentru realizarea acesteia.

Undeva, în spatele „cortinei”, sunt probleme majore care aduc la masa discuțiilor partidele politice și strategii lor. Eu cred că reforma administrației pe care Guvernul Cioloș s-a angajat să o facă este atât de dureroasă încât partidele s-au dat la o parte ca să nu fie acuzate ulterior de cei care pierd. „Mânia” funcționarilor publici se va îndrepta către independenți și nu către partide. Mai mult, cred că partidele vor sprijini această reformă în Parlament, votând legile. Sunt sigur că vor fi parlamentari ai PSD sau PNL care vor vota împotrivă. Sunt însă la fel de sigur că legile vor trece.

Să concluzionez.

Partidele se luptă să se schimbe. Sunt și lupte interne sunt și lupte între „armate”.

Unele formațiuni cu pretenții de partide vor să fie luate în seamă.

Presa vrea să își spele păcatele și încearcă să declanșeze războaie acolo unde ele nu pot exista. De aceea, presa va purta propriile războaie cu „stafiile” care le bântuie redacțiile.

Politologii, socilogii și psihologii au devenit părerologi. Ca părerologi au capotat. Sunt repetenții „tehnocrați” ai zilelor noastre. Nu toți. Cei care au rămas în limitele profesiei au avut beneficiul eșecurilor în lant al celorlalți care au dorit să pupe „moaștele” puterii (iar îmi vine în minte Băsescu cu explicația lui celebră !).

Dacă dai la o parte perdelele de fum ale presei, postacilor și analiștilor rămâi cu o imagine mult mai normală. Partidele au intrat în „durerile refacerii”. Iar Iohannis a fost darnic. Le-a dat 9 luni să iasă un lucru bun.

O analiză interesantă. Avem de ales. După ce judecăm, nu în grabă.

Mediafax (aici).

Esența materialului este că atentatele de la Paris vor duce la închiderea granițelor și la afectarea economiei. Discutabil. Din punctul meu de vedere.

Prima problemă ridicată de  jurnalistul financiar Matthew Lynn cel care a scris materialul pentru MarchetWatch este cea a liberei circulații a persoanelor în spațiul Uniunii Europene, cu accent pe bonusul oferit de reglementările Schengen. Reintroducerea controalelor la frontierele dintre statele europene membre ale UE îngreunează libera circulație a forței de muncă între statele membre, marile companii europene fiind victimele principale. Face și observația corectă că aceste companii fac evaluări permanente asupra costurilor legate de forța de muncă. Dacă muncitorii din Germania costă mai mult, marile companii apelează la muncitorii din Portugalia, Polonia sau Grecia, muncitori care costă mult mai puțin. Ba, există și un bonus. Vor veni muncitori calificați. Exemplul german este valabil și pentru Franța, Italia, Marea Britanie, Olanda, Suedia etc.

Ultima problemă ridicată de jurnalistul financiar este aceia potrivit căreia statele care au de câștigat sunt statele est-europene ! Din moment ce forța de muncă calificată și înalt calificată din aceste state întâmpină greutăți în angajarea în statele europene foarte dezvoltate, va rămâne acasă și va participa la dezvoltarea propriei țări. În particular, jurnalistul observă că unele state s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani. Există un pericol real pentru marile companii să reducă motoarele succesului prin creșterea cheltuielilor cu forța de muncă, să aibă venituri mai mici, să ... Jale !

O altă observație, corectă spun eu, este cea potrivit căreia statele europene au redus cheltuielile pentru asigurarea securității propriilor cetățeni (de la terminarea celui de al doilea război mondial) iar acum s-a ajuns la un punct de cotitură. Ce este mai important ? Creșterea economică accelerată, dominația economică sau siguranța statelor bazată pe o economie stabilă ? Stabilitatea politică a statelor poate fi pusă în balanță cu succesul corporatist ? Ce vrem ? Stabilitatea politică a statului (cea care include democrație, securitate, apărare, Justiție etc.) sau succesul economic accelerat al corporațiilor și stabilitatea unei monede care tinde să devină un instrument în mâna acestora „în lupta” economică globală ?

Jurnalistul observă 4(patru) tendințe în urma evenimentelor de la Paris:

1. Piețele muncii vor deveni mai puțin mobile. Consecința va fi întărirea piețelor muncii naționale și izolarea economiilor naționale.
                   
                 O consider puțin exagerată însă pentru scopul urmărit este de înțeles. În condițiile Tratatului Uniunii Europene piața muncii este suficient de deschisă pentru migrația forței de muncă. România, la fel ca alte țări est-europene care au intrat mai târziu în UE, sunt marile perdante ale forței de muncă calificată sau disponibilă la schimbare. Pierdere care se decontează la capitolul dezvoltare. Mai înceată, mai dificilă, dependentă de finanțarea externă. Importăm, de multe ori, rezultatul muncii emigranților noștri.

2. Forța de muncă va fi mai scumpă. Marile companii își pierd profiturile uriașe de până acum. Nu o spune el, o spun eu, bugetele excedentare ale unor state se vor reduce. Prețurile produselor și serviciilor oferite de marile companii vor crește, moneda euro va avea mai multe fluctuații care pun în pericol proiectele investiționale. Profiturile marilor companii vor fi mai slabe.

                 Pe undeva, se vor reduce decalajele între statele dezvoltate din UE și statele mai puțin dezvoltate. Că se dorește sau nu, observația care se impune este dură: migrația forței de muncă între statele europene din UE a îmbogățit statele dezvoltate, unde se află marile companii și a sărăcit statele mai puțin dezvoltate. Cumva, se va echilibra retribuirea muncii. Comparațiile între veniturile celor din țările „bogate” și veniturile din celor din țările „sărace” va constata un proces de echilibrare.

3. Problemele zonei euro vor crește. Una din componentele pieței monedei unice a fost libera circulație a forței de muncă.

                  Nu sunt excluse convulsiile. O piață a muncii mai scumpă, profituri mai scăzute va naște „grija” pentru rezultatul muncii și valoarea lui reală. Statele europene vor deveni „zgârcite”. Scăzând sursele de venit pentru asistența socială oferită astăzi de statele europene deținătoare ale marilor companii care fac „legea economică” în Europa, acestea vor fi mai atente cum cheltuiesc banii și cum dau cu ei pe „apa sâmbetei”. Vor fi atente și la modul în care se construiește valoarea euro. Mai atente decât până acum. Productivitatea muncii din fiecare țară nu va mai fi doar un subiect de comparație, va fi un subiect de dispută politică. Din moment ce într-o țară la un euro investit se obține un euro și niște cenți peste iar în altă țară se obține sub un euro, cei care au productivitate se vor simți furați. Vor fi furați pentru că piața va fi nedreaptă cu ei. Valoarea euro pe care o cheltuie cel ce îi dă mai multă valoare (în mod practic) va fi egală cu valoarea euro pe care o cheltuie cel care îi scade valoarea prin activitatea prestată. Cumva, aceste probleme vor duce fie la renunțarea la euro fie o mai deplină integrare a statelor europene. Cumva, măsurile politice ce vor fi luate vor fi anti-corporatiste.

4. Europa de est va avea de câștigat !

                  Nu vreau rău nimănui însă această concluzie mă bucură. Sincer.

Mai fac o constatare. Cheltuielile militare. Renunțarea de către majoritatea statelor europene la producția militară și cercetarea științifică destinată apărării le-a fragilizat economic și științific.

Este inadmisibil ca după 70 de ani de la al doilea război mondial să lași problema apărării să cadă liber. Este inadmisibil ca Piața Comună Europeană să nu fie legată de o apărare și securitate comună. Imigrația uriașă din aceste zile, terorismul în expansiune pe teritoriul european ne arată că dezvoltarea economiei și a democrației este un miraj dacă nu are în spate o apărare solidă și o securitate fără cusur. Rusia va redeveni puternică pentru că Putin a obligat-o să revină la economia axată pe apărare. China are o economie axată pe apărare. SUA la fel. Nici nu mai trebuie să aduc alte exemple.

Europa sa complăcut în postura de „pacifistă cronică” sub influența campaniilor pacifiste finanțate de neprieteni. Curentele pacifiste sunt în europa, curentele ecologist-extremiste sunt în Europa. Chiar dacă s-au înființat în alte state, respectivele curente au trecut cu principalele activități în Europa unde au găsit destui smiorcăiți care să le aclame.

Articolul mi s-a părut interesant. Se degajă din el grija față de marile companii care vor fi obligate să suporte pierderi la profit din cauza unei piețe a muncii mai puțin mobile, din cauza creșterii costului muncii etc.

Am mai observat ceva. La economiștii noștri dar și la alții străini. Puțini vorbesc despre economii care să fie orientate către piața proprie ! Către bunăstarea propriei populații. Toți declamă sentențios că avem de toate pentru că este liberă circulația mărfurilor și a bunurilor. De acord, dar ce câștigăm noi de aici ? De acord, dar la o adică, la război, cum contribuie economia din țara mea la efortul de război ? Nu cumva ne trezim cu o economie bună doar de frecții la picioare de lemn ?

Mă opresc. Voi mai avea ocazia să scriu despre astfel de lucruri.

Aseară „am citit” ultimele cuvinte despre guvernul PSD. Azi încep cu introducerea la guvernul independent Cioloș.

Klaus Iohannis: „Încrederea este bunul cel mai valoros în politică. Se câştigă greu, dar se pierde foarte uşor. Astăzi avem o criză de încredere a cetăţeanului faţă de politicianul pe care l-a ales să-i reprezinte interesele. Politică fără partide politice nu se poate, dar într-o democraţie, nici fără popor nu se poate. Dacă politicienii se îndepărtează de alegător, atunci apare o situaţie similară cu cea în care am ajuns noi astăzi. Acest guvern independent politic este o şansă pentru România, este un pas înspre clasa politică reconectată la alegători”.

Mi-am băut prima cafea. Am o stare de bine de la vârful firului de păr de pe cap până la vârful unghiei de la degetele picioarelor.

Constat că ziua de ieri a pus punct „crizei politice”. M-am uitat la numele miniștrilor instalați în funcții. Mi-am închipuit cum au ajuns ei la nivelul funcțiilor și competențelor de unde au fost „luați” pentru a forma actualul Guvern Cioloș. Îmi place să cred că au mai multe calități numite de noi, oamenii, pozitive: determinare, perseverență, consecvență, moralitate, dorință de perfecționare, capacitate creativă, mobilitate intelectuală și fizică, rezistență la stres, adaptabilitate, răbdare etc. Îmi place să cred că au „jaloane” în viață bine definite și că vor urma noul traseu punând în valoare tot ce au acumulat până acum.

Fără a avea pentru vreunul dintre ei o simpatie (nu am de ce, nu îi cunosc !), înclin să cred că pentru cei din ministere care au „urcat” pe baza relațiilor politice vor urma zile grele dacă nu au capacitatea de adaptare necesară și nu au competențele pe care noii miniștri le vor cere colaboratorilor. Actualii miniștri nu au urcat în carieră făcând prea multe compromisuri compromițătoare. Așa înclin să cred. Este normal să fi făcut compromisuri, orice om face, însă locul unde au ajuns înainte de ministerele actuale este suficient de înalt pentru a crede că au depășit multe etape intermediare ale evoluției profesionale iar compromisurile au avut, la rândul lor, o evoluție. De la mici găinării au trecut la compromisuri esențiale, conceptuale. Unele compromisuri au un rol pozitiv, redefinind limitele evolutive ale oamenilor. Cine are capacitatea de a le înțelege, are șansa de a se adapta la noul mediu profesional, la noul mediu lucrativ etc. Pentru asta îți trebuie determinare, consecvență ...

Ce vor face noii miniștri ? Nu putem ști. Putem spera că vor face lucruri bune. Chiar și păstrarea unor linii de lucru în ministere, linii care au dat rezultate pozitive până acum intră la categoria „lucru bun”. Pentru „ce vor face” să le lăsăm spațiul de timp necesar să demonstreze.

Nu știu ce simt alții, eu însă am niște conturi de reglat. Cu toți cei care au făcut gargară cu pioneze până acum.

Bănuiesc că Băsescu se tratează contra alergiei dată de dorințele urgente. Ca să vezi ! Totul s-a făcut bine, chiar dacă pas cu pas. Sau din cauza acestui „mers” s-a făcut bine ?! Băsescu a picat examenul „specialistului politic”. Urmează a rămâne în conștiința publică doar ca un gargaragiu care confundă dorințele personale cu interesul național. Nu trebuie să ne mire. Finalizarea instalării guvernului Cioloș este o înfrângere pentru Băsescu.

Finalizarea procesului formării Guvernului Cioloș este o înfrângere și pentru Călin Popescu Tăriceanu. La Tăriceanu este o înfrângere mult mai severă. Nu doar că nu se confirmă alegațiile acestuia pe marginea „statului de drept”, un fel de gargară cu pioneze a unui politician despre care se află zilnic câte o„mică” minunăție. Pentru Tăriceanu înfrângerea este amplificată de „oprirea la sursă” a inițiativelor acestuia pentru „reformarea sistemului Justiției”, Justiție care are impertinența de a cerceta și judeca miniștri și parlamentari. Îmi doresc ca Tăriceanu să piardă și pe linia liniei politice adoptate de ALDE, un fel de social-liberalism mai apropiat de socialism decât de liberalism. Nici măcar de un așa-zis liberalism promovat până acum  cu obstinație: apărarea intereselor întreprinzătorilor.

Din multe puncte de vedere avem în Parlament doar 4 (patru) curente politice relativ stabile. Un fel de social-democrație care balează între socialism și liberalism, aici intrând PSD, UNPR, ALDE și alte mici formațiuni abia formate din destrămarea PP-DD și a PC. Avem un ultranaționalism de dreapta-stânga promovat de MP-ul lui Traian Băsescu, avem un liberalism orientat către dreapta, cu unele accente de centru și „dorințe” de stânga, unde intră PNL și UDMR și avem un curent de centru susținut de minoritățile naționale.

Eu constat și faptul că politologii români au rămas corijenți. Majoritatea. Unii sunt repetenți sadea. Bine, pe la Tv vedem tot felul de „specialiști” care își dau cu părerea. Emit indivizii „judecăți de valoare” citând din „clasici”. Clasicii fiind niște unii definiți ca valori tot de ei, de „casta” lor. Clasici care nu au ajuns la marele public. Universitarii au reușit să impună „citarea” din operele unor persoane care au avut o oarecare influență în formarea lor profesională fără însă ca respectivii „clasici” să depășească nivelul universitar. Corijența lor se vede foarte ușor urmărind evoluția liderilor politici pe care îi consiliază. Se vede ușor din eșecul deciziilor politice luate de oamenii politici. Politicienii au uitat că a face politică înseamnă a vedea societatea, așa cum este ea, a rezolva problemele acesteia și a încuraja dezvoltarea societății în funcție de necesitățile societății, interesele ei majore nu doar în scopul formării averilor ci al rezolvării necesităților sociale în cadrul constituțional al definirii statului. Iar nevoile societății sunt legate de democrație, de ordinea publică, de apărarea națională, de siguranța națională, de Justiție, de legalitate, de performanță administrativă, de educație, de sănătate etc. Încurajez, ca stat, anumite dezvoltări economice fără a interzice alte dezvoltări însă mă axez pe acele dezvoltări care să fie orientate către apărarea națională, către ordinea publică, către un sistem de sănătate mai bun, către un învățământ mai bun s.a. Din rahatul mâncat pe la Tv și în presă în general, specialiștii politicilor publice au uitat tocmai aceste considerente. Politicienii au luat de bune bazaconiile celor care se declară specialiști în politici publice și s-au trezit cu revolta societății. Campion aici este Traian Băsescu (cu partidele pe care le-a condus) iar acum PSD-ul tinde să îi ia locul.

Eu sper că timp de un an de zile acest guvern va face ca țara să meargă înainte. Nu cu pași mari, nu în salturi așa cum și-au dorit Băsescu sau Ponta, ci pas cu pas, cu acumularea nepericuloasă a rezultatelor. Unele vor fi negative, este normal, actualul guvern nu are cum să evite rezultatele negative, acestea urmând să apară ca urmare a organizării lor defectuoase sau dolosive din perioada guvernării Ponta, ba chiar din perioada guvernelor băsiste. Chiar și unele rezultate aparent pozitive pot fi nocive. Trebuie multă judecată și determinare în evaluare. Dacă dau prea mult într-o parte lipsesc de minimum necesar altă parte. Este o prostie.

Hm. Mă bate gândul să apropii guvernarea Cioloș care stă să înceapă cu guvernarea Isărescu din 1999. Isărescu a asigurat stabilizarea țării. După niște ani de reforme dure, un fel „rupere a cozii pisicii”. Pe rezultatele guvernării Isărescu s-au împăunat cei din PSD cu guvernarea Năstase. Poate viitorul va fi la fel, poate nu. Mi-a trecut prin minte doar gândul.

Ieri s-a pus punct, fără de la capăt, guvernării PSD. Ne ducea spre râpă. De azi avem un guvern care va evolua pe baza compromisurilor politice în Parlament dintre PNL și PSD. Nici unul dintre partide nu are dorința de a guverna. Ambele vor încerca să își apropie miniștrii, premierul, să își promoveze ideile și, mai ales, să se laude că ele au fost la originea unor acțiuni guvernamentale.

Ne-a picat Guvernul, trăiască Guvernul !

Cristina Guseth, o înfrângere severă dar a „născut” un concept ! Ministru „civil” la Justiție !

În fața parlamentarilor de la comisiile juridice ale Camerelor reunite a dat chix. Am citit la Agerpres (aici) unele răspunsuri. Memorabile, având în vedere reputația doamnei de apărătoare a democrației și de înverșunată luptătoare împotriva imunităților de orice fel.

De pe site-ul Freedom House România (aici) am luat această prezentare a Cristinei Guseth, directorul ONG-ului:

„Din anul 1998, ocupă poziția de director la Freedom House România. Organizația este cunoscută la nivel mondial pentru rapoartele asupra statutului democrației în țări din întreaga lume. În România, fundația și-a câștigat renumele mai ales prin proiectele din domeniul mass-media.

Cristina Guseth este specializată în relații media, management de criză și PR marketing. Între 2005 și 2007 a fost managerul de proiect pe relații media pentru delegația Comisiei Europene la București”.

Să deslușim. Organizația s-a „specializat” în rapoarte asupra democrației din țările lumii. Și aici este o întrebare de pus: ce înțelege această organizație prin democrație ? În fine, organizația din România s-a specializat în ce ? După specializarea directorului Guseth, relații media, management de criză (probabil crize media) și PR marketing, se pare că organizația din România are puțin de a face cu drepturile și libertățile civile prevăzute în Constituție dar și în tratatele internaționale care au întâietate față de legea internă în materie iar această doamnă este „produsul” semnificativ al organizației.

Nu neg faptul că, probabil, în această organizație sunt persoane care cunosc dreptul. Cine se uită la preocupările organizației distinge informațiile legate de drept, legate de pregătirea magistraților pentru combaterea fenomenelor de corupție, un întreg șir de informații legate de Justiție în general. Mă gândesc că alegerea inițială a Cristinei Guseth a avut ca suport tocmai site-ul și declarațiile publice ale acesteia în apărarea statului de drept.

În fața comisiilor, Cristina Guseth a dat chix. Ca să fiu rău, a fost nepregătită. Nici măcar pe conceptul, bun de altfel, al excluderii din Constituție și legi a imunităților. Preșidențiale - cerut de Președintele Klaus Iohannis -, parlamentare și de altă natură - adaug eu aici ale magistraților, medicilor și ale funcțiilor publice care pot beneficia de o imunitate (indirectă) prin refuzul conducătorului instituției de a cere parchetului competent începerea urmăririi penale pentru fapta funcționarului din subordine care produce prejudicii. Măcar la imunități ar fi trebuit ca Guseth să fi stat alături de un jurist din organizație și să vadă care sunt acestea, să înțeleagă legea, înainte de a cere, ca organizație, suspendarea lor din actele normative. Când te angajezi ca viitor ministru al Justiției să propui acte normative în materie, trebuie să fi pe felie. Ea nu a fost. A fost mai degrabă ca un jurnalist care își dă cu părerea despre ceva ce nu cunoaște.

Las deoparte pe această Cristina Guseth. Prim-ministrul desemnat a renunțat la candidatura ei deși parlamentarii din comisiile de specialitate i-au dat votul. A nominalizat alt candidat, fostul director al INM, Mihai Selegean, mult mai apropiat de domeniul juridic, chiar foarte apropiat de esența lui: magistrații. Mă gândesc totuși că rămânerea lui Guseth la Justiție ar fi constituit o vulnerabilitate pentru viitorul Guvern. Raporturile instituționale ale Parlamentului cu Guvernul ar fi fost serios afectate.

Rămâne partea a doua. Noul concept pe care l-am expus în titlu. Un „civil” în fruntea Justiției. O persoană care să nu aibă în domeniul Justiției un interes profesional. Am avut miniștri ai Justiției din mediul universitar care au impus organizări și norme juridice pentru așa considerau ei că este bine. Le-au acoperit și susținut cu greutatea lor academică. Idei ciudate uneori, dovadă fiind eliminarea lor imediat ce la Justiție au ajuns avocații. Aceștia, în exces de zel, au creat un adevărat talmeș-balmeș normativ din care cu greu ieșim și azi. Tot felul de portițe legislative, tot felul de compromisuri neonorante au trecut de Parlament cu sprijinul „colegilor” avocați. Restul parlamentarilor, ca să fiu elegant din categoria „habarnam” în domeniul conceptelor juridice și ale statului de drept în general, au votat potrivit indicațiilor prețioase. Am avut foști procurori, dintre care se distinge Monica Macovei care a dorit instaurarea unui stat polițienesc ba, mai mult, și-a dorit trecerea tuturor actelor și faptelor civile în zona penalului. De aceea s-a ajuns ca mai importantă să fie sancțiunea penală a autorilor faptei decât revenirea la starea de fapt și recuperarea prejudiciului cauzat. Și azi avem de tras în urma „inițiativelor” Monicăi Macovei. Am avut și fosți judecători, care au fost preocupați mai mult de starea magistraturii, de independența Justiției față de Parlament și Executiv. Nu a fost rău, a fost bine însă Justiția nu înseamnă doar magistratură. Înseamnă mult mai mult. Înseamnă un serviciu social. Chiar dacă unii magistrați uită acest lucru.

Ce este în fond acest minister ? Este o structură organizatorică care are menirea de a administra pe de o parte un buget, instituții subordonate ministrului - penitenciare și Ministerul Public, pe lângă structurile organizatorice interne ministerului - și asigurarea legăturii cu cea de a treia autoritate în stat care nu este subordonată nici Parlamentului și nici Guvernului. Justiția este, constituțional, a treia putere în stat. Mai mult, tot Constituția o declară autoritate și impune recunoașterea Inaltei Curți de Casație și Justiție ca reprezentând autoritatea în Justiție. Constituția este clară. Justiția se realizează prin ICCJ și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege - judecătorii, tribunale, curți de apel.

După cum se observă, ministerul nu are treabă cu Justiția ci este doar o interfață între Guvern și Justiție. Prin minister ajung la Guvern necesitățile de finanțare ale justiției, necesitățile de asigurare logistică a acesteia, necesitățile de asigurare cu personal - prin intermediul învățământului. Ministrul Justiției participă la ședințele CSM fără însă a avea drept de vot. El este acolo pentru a înțelege problemele Justiției și necesarul de asigurare al acesteia pentru o mai bună funcționare. Inclusiv preia de la CSM propunerile legislative pe care CSM nu le poate duce în Parlament dar și obiecțiile CSM și ale ICCJ cu privire la actele normative aflate în procedura de consultare sau parlamentară cu referire la Justiție sau care au influență asupra actului de Justiție.

Având în vedere cele de mai sus, eu constat că la Justiție nu ar trebui să fie, obligatoriu, un jurist. Este mai mult o activitate managerială și nu una de specialitate juridică.

Of ! Nu pot să trec mai departe să nu constat că nominalizata Cristina Guseth se pare că nici nu știa cu ce se ocupă ministerul ! S-a băgat ca ... în domenii care sunt, exclusiv, de competența Parlamentului. Inițiativa legislativă poate veni de la Guvern, dar decizia aparține Parlamentului. Nu poți să vii și să ameninți cu schimbări legislative când tu nu ai astfel de competențe. ... până nu'i fudul parcă nu e ... destul.

Poate că în viitor vom avea un ministru „civil” la Justiție. Unul care să facă management, care să ia ministerul de la o stare și să îi îmbunătățească activitatea trecându-l la o stare superioară. O mai bună înzestrare logistică a instanțelor de judecată, a unităților de parchet, a penitenciarelor (ei !) ...

Actualizare !

Candidatul pentru Justiție este Raluca Prună.

Din CV, este totuși altceva. Tot de la societatea civilă, membru fondator și fost director al Transparency International România (aici), membru fondator al „Societatea pentru justiție”, actualmente înalt funcționar la Comisia Europeană.

Cu fiecare descoperire în cadrul cercetărilor de la Paris se nasc mai multe întrebări.

Situația este fluidă.  Apar din ce în ce mai multe informații care, pe minut ce trece capătă o anume stabilitate.

O amprentă luată de la un presupus atacator kamikaze este confirmată de poliția elenă ca fiind a unei persoane care a fost înregistrată în Grecia ca refugiat (persoane sub protecție internațională). Nu s-a dat și numele sub care s-a înregistrat dar nici nu a mai fost făcută legătura cu pașaportul sirian (al unui alt imigrant) găsit printre victimele atentatului. De aici se poate naște o întrebare. Printre atentatori a fost un singur sau doi „sirieni” ?

Cercetările polițiilor franceză și belgiană vin cu date noi. Au fost identificați 5 dintre teroriștii sinucigași. Până la 7  mai sunt 2.

Unul dintre autorii atentatelor, cetățean francez, afiliat unei organizații extremiste, a fost pus sub control judiciar dar a dispărut în 2013. S-a emis imediat un mandat internațional de arestare cu eficiență „0”. Din moment ce acesta a revenit în Franța fără să fie identificat vorbim despre grave lacune în sistemul francez de control. Ceva pute greu în sistemul francez de prevenire a actelor teroriste.

Fără a nega munca anti-teroriștilor francezi, trebui spus că cineva acolo, în Franța, nu își face treaba cu competență, dă dovadă de neseriozitate.

În declarații mai vechi, actualul prim-ministru și ministrul de interne au confirmat dejucarea unor atentate. Felicitări ! Atentatele de acum nu au putut fi prevenite. Fie procedurile preventive sunt incomplete fie sunt deficitare. Da, atentatele în viitor se vor mai produce, măsurile de prevenție trebuie însă revăzute. Undeva nu este bine.

Marea Britanie a anunțat și ea că a dejucat niște atentate. A anunțat și sporirea efectivelor structurilor de informații și combatere a terorismului. Probabil că și finanțarea acestor acțiuni va fi suplimentată pentru a avea eficiența maximă urmărită. Franța a anunțat și ea, după atentat, că a suplimentat efectivelor serviciilor de informații și luptă anti-teroristă. Foarte bine.

La noi, o anume propagandă „pacifistă” a sărit ca mușcată de cur la ideea că întărirea armatei și a serviciilor destinatei luptei anti-teroriste ar fi luată în calcul. De cine or fi plătiți ? Este cineva în spatele lor. Nu mă refer la ruși, nu mă refer la alte state, mă refer la organizații teroriste care au sprijinit sau sprijină anumite ONG-uri „pacifiste”. Terorismul poate „lupta” pentru pace în țările pe care vrea să le slăbească.

G 20 Antalya a decis dar ... încă nu s-a semnat.

Agerpres (aici).

Summit-ul G 20 din Antalya s-a finalizat. Evenimentul tragic de la Paris a schimbat importanța problemelor de pe ordinea de zi. Terorismul și combaterea lui au devenit prioritare. Nu poți colabora pe plan internațional și face economie în nesiguranță.

Este evident că între liderii statelor dezvoltate au avut loc întâlniri și au convenit fie aplanarea unor conflicte „specifice” fie întărirea colaborării. Ce ? Nu știm. Specialiștii speculează. Unii mai aproape de adevăr, alții departe de el.

Important este că s-a ajuns la consens privind terorismul. Combaterea lui se va face „împreună”, aici intrând acceptul întăririi controlului la frontiere, întărirea controlului persoanelor care folosesc zborurile aeriene și ... identificarea surselor de finanțare ale organizațiilor teroriste.

Cele 3 (trei) elemente se „desfac” în foarte multe acțiuni care permit colaborarea. Schimbul de informații este prioritar. Sunt informații ale serviciilor specializate axate pe organizațiile teroriste și membrii acestora plus sursele de finanțare care, de obicei, sunt ținute sub cheie de către fiecare stat în parte și sunt „oferite” altor state doar atunci când există un anume interes. Se pare că un anume nivel al acestor informații va fi disponibil tuturor celorlalte state pentru combaterea terorismului. Dacă s-a ajuns la această înțelegere (care urmează a fi semnată de șefii statelor participante la summit !), atunci se va îmbunătăți semnificativ activitatea consulară (controlul preventiv la acordarea vizelor !), controlul la frontierele statelor, controlul ulterior al polițiilor naționale și al serviciilor de informații care activează intern. Se va putea acționa preventiv pentru blocarea fondurilor care finanțează terorismul - fie în sistemul bancar, fie în schimburile comerciale, fie în transferul „cu sacoșa” a sumelor de bani peste frontieră -, și vor putea fi desființate sau ținute sub control societățile comerciale sau alte surse de finanțare ale organizațiilor teroriste.

Ei bine, o veste tristă pentru cei care colportează idei care scot în evidență „încălcarea drepturilor omului” este aceea că toate aceste informații vor fi obținute prin supravegherea tuturor căilor de comunicare. De la mesajele subliminale de pe sursele de informare cunoscute - inclusiv televiziuni, posturi de radio, presă scrisă sau on-line, comentarii în on-line -, la rețelele de socializare cunoscute sau mai puțin cunoscute inclusiv paginile de comentarii de pe jocurile care se desfășoară on-line, comentariile de pe site-urile care promovează muzică, filme, clipuri etc. Evenimentul de la Paris a fost organizat și prin folosirea unei rețele de socializare axată pe muzică.

Acum, sincer, cei care au atribute instituționale pentru apărarea vieții și proprietății cetățenilor unei țări nu se împiedică de „securitatea” informațiilor unei persoane. Cei care au un calculator sau un server plin de „informații personale sau confidențiale” pun, practic, la dispoziția tuturor acele informații la conectarea instalațiilor la internet. Problema securității acestor dispozitive este absolut relativă. Nu vrei să fie publice, pui informațiile în altă parte înainte de a face conectarea la internet. Sau nu te conectezi cu acele dispozitive.  Simplu.

Să sperăm că summit-ul de la Antalya va avea rezultate cât mai repede. Să sperăm că „tradiționalele rețineri” în comunicarea de informații se vor schimba în „tradiționalele disponibilități de colaborare și chiar cooperare” inter-instituțională pentru atingerea unui interes comun: salvarea vieților oamenilor și a proprietăților acestora.

Dacian Cioloș propune un guvern. Să vedem ce iese de aici.

Azi s-a mai scris o pagină politică.

Pentru prima oară, un prim-ministru desemnat și-a prezentat propunerea de guvern în fața societății înainte de a o depune la Parlament și a o discuta cu partidele politice pentru susținere. Pentru prima oară ! Ar fi bine ca unii să își noteze noutatea.

Pentru că nu sunt revanșard, nu am de gând să reproșez  ceva. Nici prezența lui Dâncu, nici o altă prezență deși, am și eu, ca omul, unele rețineri. Consider că fiecare propunere are mai multe argumente în favoarea nominalizării decât în defavoarea ei.

Respect inclusiv alte păreri. Chiar și pe cea a celor care consideră că este o listă de guvern impusă de servicii. Un scriitor a văzut deja 5 „ofițeri sub acoperire” în lista de guvern. Au și scriitori, mai ales cei care au dorințe foarte mari, informațiile lor.

Costin Grigore Borc, Ministerul Economiei, vicepremier
Vasile Dâncu, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, vicepremier
Lazăr Comănescu, Ministerul Afacerilor Externe
Mihnea Motoc, Min Apărării Naționale
Petre Tobă, Ministerul Afacerilor Interne
Anca Dana Dragu, Ministerul Finanțelor Publice
Cristina Guseth, Ministerul Justiției
Marian Costescu, Ministerul Transporturilor
Adrian Curaj, Ministerul Educației
Claudia Ana Moarcăș, Ministerul Muncii
Andrei Baciu, Ministerul Sănătății
Achim Irimescu, Ministerul Agriculturii
Victor Vlad Grigorescu, Ministerul Energiei
Aura Carmern Răducu, Ministerul Fondurilor Europene
Cristiana Pașca Palmer, Ministerul Mediului
Marius Raul Bostan, Ministerul Comunicațiilor
Vlad Alexandrescu, Ministerul Culturii
Elisabeta Lipă, Ministerul Tineretului și Sportului
Dan Stoenescu, ministru delegat pentru Relația cu românii de pretutindeni
Ciprian Bucur, ministru delegat pentru Relația cu Parlamentul

Violeta Alexandru, ministru delegat pentru Dialog Social
Ioan Dragoș Tudorache, Șeful Cancelariei Prim-ministruliui, membru al guvernului

Din CV-ul prezentat de televiziuni la fiecare propunere, înțeleg că sunt oameni potriviți la locul potrivit. Chiar la Justiție este un om potrivit. O persoană care a activat intens în societatea civilă pe problematica drepturilor omului. Cei care nu știu, Ministerul Justiției are competențe care îl exclud din sfera Justiției. Este un administrator pentru Ministerul Public și Penitenciare. Are drept de inițiativă legislativă legat de Justiție, pe baza propunerilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Consiliului Superior al Magistraturii și a Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Oricum, unii au observat (specificul publicației respective), că economiștii sunt foarte slab reprezentați. Doar doi. La finanțe și la externe. Majoritari sunt inginerii și apoi juriștii. Păi, să ne fie cu iertare, nu se vorbește de un guvern de „tehnocrați” ?!

O particularitate care va da de gândit multora o constituie aceea că miniștrii propuși au expertiză în organisme internaționale, în special în structurile Comisiei Europene sau sunt din mediul privat de la corporații foarte puternice, cu ramificații solide internaționale. Eu cred că este biine.

Rămâne să vedem ce va fi în viitor și, mai ales, cine va susține acest Guvern în Parlament. Am eu o bănuială însă nu o spun. O păstrez. Cu fiecare clipă care trece devine „o comoară”.

Lecția de „democrație” a lui Tăriceanu pentru apărarea sistemului corupt.

Esența este ușor de înțeles.

Guvernul independent care nu are miniștri ai partidelor politice din Parlament este un pericol la adresa democrației. A acelei democrații pe care un parlamentar vechi o acceptă. Un pericol excepțional din moment ce nu vor fi nici secretari de stat politici. Un guvern independent „pur și dur” nu va continua politica unui guvern politic debarcat ca urmare a unor grave probleme de imagine și comportament aberant în relația cu cetățenii, mai ales în prag de alegeri locale și parlamentare. O adevărată catastrofă. Mai ales când, de aproape un an ai lucrat, ca lider politic, la aranjarea respectivelor alegeri pentru obținerea unui oarecare succes.

Sintetizând, pot spune că Tăriceanu s-a trezit din somn, surprins să constate că nu mai are ciolan politic. Unde este ciolanul ? Este, constată el, dar nu mai este în curtea PSD, adică nu trece puțin și în curtea lui. Mai grav, ciolanul la PSD era mai ieftin. Aici a devenit tare scump. Atât de scump încât se poate specula că nici în viitor nu va mai ajunge la ciolan.

Mediafax (aici). Tăriceanu în „Apel pentru apărarea democrației”: „„ALDE face apel la personalităţile independente ce ar putea fi solicitate să facă parte din viitorul guvern prezidenţial să nu accepte să devină instrumente ale unui proces nedemocratic cu un periculos potenţial antidemocratic. De asemenea, ALDE face apel la toate partidele parlamentare să refuze să dea votul de investitură unui guvern ce va fi neîndoielnic folosit pentru construirea unei noi „paradigme” politice de factură nedemocratică şi nereprezentativă””.

Ei, aici Tăriceanu face un talmeș-balmeș de toată frumusețea. Chestia cu „nedemocratică și nereprezentativă” nu mai merge. Nu este nici măcar în Constituție. Pentru că nu se distinge, din Constituție, obligativitatea ca prim-ministrul și guvernul său să fie membri ai unui partid politic. Este clar ce scrie în Constituție. Desemnarea unui prim-ministru se face după consultarea partidelor, fără a exista obligativitatea ca prim-ministrul să fie membrul unui partid ((art. 103 alin (1)). La art. 85 se spune că Președintele numește Guvernul pe baza votului de investire din Parlament. Poate că Tăriceanu și consilierii lui nu au citit Constituția cu atenție. Bănuiesc eu care îi sunt consilierii !

Există undeva o prevedere pe care bănuiesc că acei consilieri ai lui Tăriceanu vor să o exploateze. Este la art. 85 alin (3), unde se spune că „Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului” este nevoie de aprobarea Parlamentului. Bine, dar dacă am un guvern independent ? Este suficientă aprobarea Parlamentului pentru ca acesta să funcționeze fără probleme. Din moment ce un Guvern de independenți primește votul Parlamentului, este îndeplinită condiția reprezentativității acestuia. Tăriceanu ar fi trebuit să știe, dacă nu el măcar Daniel Barbu, profesorul universitar de politologie, că reprezentativitatea unui Guvern nu este una directă, este una derivată, este una transferată de către Parlament, care este reprezentativ.

Marea durere a lui Tăriceanu este reală. Prin noul Guvern partidulețul lui de carton este eliminat de la guvernare. Punct. Nu mai are cu ce intoxica populația cu privire la potența lui și a partidului lui de a rezolva problemele acesteia. În ultimul timp, miniștrii ALDE erau deosebit de activi în a arăta populației că sunt cei care rezolvă problemele. Sunt foarte vizibili. Acum vor fi obligați să coboare de pe piedestale. Mai ales Daniel Constantin, actualul fost ministru al agriculturii. În jumătate de an va pierde imaginea de „salvator” al agricultorilor. Și cine știe ce mai iese la iveală.

Tot o mare durere are Tăriceanu și cu privire la poziția lui de președinte al Senatului. Cu o nouă majoritate nu este exclus să se trezească pus în situația de a pleca din funcție. Vizibilitatea lui se duce dracului. A partidului ... nici nu mai vorbesc.

Cel puțin, Tăriceanu a ieșit la bătaie. Mai sunt și alții care suferă însă nu au ieșit încă să se bată. Bănuiesc că o vor face. Au prea multe de pierdut. Deja, unii mârâie. Mâine vor mușca. Posibil la investirea noului Guvern. Să așteptăm și să vedem ce va fi. Nu sunt încă sigur că Cioloș va avea toate voturile necesare.