La nivelul conducerii PNL, simpatia pentru Dacian Cioloș a fost exprimată în diferite forme. Nu mai spun de susținerea Cabinetului Cioloș de până acum și care va continua până la finalul acestui mandat.
PNL se comportă serios. Își întreabă membrii de partid cu privire la această soluție. Eu am dat un răspuns la un mic chestionar pe care l-am primit în poșta electronică. Ca mine au primit toți cei care au dat la partid adresa de e-mail. Nu știu însă câți vor răspunde. Eu am fost categoric favorabil formulei cu Dacian Cioloș.
Președintele PNL, deputatul Alina Gorghiu, a fost categorică în modul în care a interpretat speculațiile făcute de „binevoitori” cu privire la Dacian Cioloș și a relației acestuia cu PNL, răspunzând întrebărilor jurnaliștilor la finalul ședinței BPN a PNL de ieri.
Din momentul în care prim-ministrul a anunțat că nu dorește să facă acest pas (...) n-a insistat nimeni din PNL să-l facă și nu așteaptă nimeni să-l facă. (...) Nu va face acest pas, e un om care își respectă angajamentele, iar eu n-aș mai avea același respect pentru domnia sa dacă ar face pasul înainte de 11 decembrie, în interiorul PNL. Asta nu exclude perspectiva unui proiect comun cu Dacian Cioloș după aceste alegeri
I-am spus cam ce idei avem noi, cam ce idei am vrea să preluăm din proiectele pe care domnia sa la are în lucru și sunt nefinalizate. Tot ce înseamnă pachet antisărăcie, pe debirocratizare, partea de mobilitate a celor care își doresc locuri de muncă și nu au în județele lor, pachete de start-up pentru diaspora sunt proiecte pe care noi le dorim continuate. Evident că discuțiile vor continua, dar altfel de discuții decât cele tehnice legate de programul de guvernare și dacă le-am avut, nu vi le-aș spune
Independența eu o văd altfel decât alții. Simpatia pentru un partid politic nu înseamnă, în opinia mea, un carnet de partid. Un prim-ministru care ar declara la un moment dat că se consideră compatibil cu echipa liberală sau cu programul PNL mi se pare o variantă de luat în calculSunt convins că Alina Gorghiu are asentimentul colegilor din conducerea centrală a PNL dar și al majorității colegilor liberali din toată țara.
Să nu uităm și informația potrivit căreia Dacian Cioloș s-a exprimat în favoarea unui guvern liberal care să îi continue munca depusă până acum la Guvern.
Să fie bine înțeles faptul că PNL îl invită pe Dacian Cioloș să își continue munca în calitate de viitor prim-ministru iar Alina Gorghiu tocmai a făcut precizarea că nu este nevoie să se înscrie în PNL pentru a fi desemnat de PNL ! Desemnarea lui de către PNL este o desemnare politică pentru că el este de acord cu programul PNL de guvernare. Așa este îndeplinită și condiția impusă de Președintele Klaus Iohannis ca cel desemnat pentru funcția de prim-ministru să nu fie „tehnocrat”. Să fie o desemnare politică !
Nu trebuie uitată nici aprecierea pe care PNL a dat-o unor miniștri din Cabinetul Cioloș ! Iar asta înseamnă că PNL este de acord cu mai mult decât Dacian Cioloș prim-ministru ! Modalitatea va fi stabilită ulterior. Poate că unii miniștri vor deveni membri PNL, poate că vor deveni simpatizanți ai unei guvernări liberale ... Nu este prima dată când PNL propune pentru funcții de ministru persoane independente care înțeleg procesele democratice și se comportă ca adevărați democrați.
Este Dacian Cioloș o soluție pentru o guvernare liberală ? Da, este !
Dar mai este o problemă. Susținătorii acestei soluții să înțeleagă că Dacian Cioloș poate continua munca ca prim-ministru dacă ei, susținătorii, se prezintă la vot și aleg PNL. Alte formațiuni politice nu garantează capacitatea lor de a desemna candidatul la conducerea guvernului. Nu au capacitatea de a deveni forțe politice conducătoare. Voturile date lor sunt voturi pierdute în favoarea PSD-ALDE și ce o mai fi pe acolo.
Suntem în fața unei mari bătălii. Între democrație - promovată și susținută de PNL -, și anti-democrație - promovată și susținută de PSD și ALDE. Mai sunt pe lângă ele cei din PMP dar aceștia nu sunt eligibili.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu