Agerpres. Președintele Klaus Iohannis anunță că România a ajuns la un acord cu Canada privind regimul de vize pentru cetățenii români. Liberalizarea regimului de vize se va face în etape, până la 1 mai 2017 pentru românii care au mai fost în Canada (sunt deja în bazele de date canadiene !), de la 1 decembrie 2017 pentru restul românilor. Cu o prevedere de control privind reintroducerea regimului de vize dacă circulația românilor spre Canada capătă sensul unei migrații !
Atenție ! Acordul cu Canada de liberalizare a vizelor este condiționat de semnarea Acordului CETA ! Nu se semnează CETA, nu se liberalizează regimul de vize pentru români în Canada !
Acordul este important. Aplicând reglementările UE privind regimul de vize, canadienii erau scutiți de vize pentru România. Reciproca nu a fost luată în calcul de canadieni până nu i-a „încolțit” acordul comercial cu UE. Faptul că s-a ajuns până la limită cu acceptul Canadei privind liberalizarea vizelor pentru români și bulgari, ne spune că cei din Canada au tot sperat la o altă înțelegere, una care să nu fie condiționată de această liberalizare. Citind și declarația comisarului suedez pentru comerț al CE, care îndemna statele europene cu „probleme” să lase la o parte „interesele naționale” pentru acordul comercial al UE cu Canada, îmi dau seama că individa a promis ce nu avea dreptul. Se pare că nu a fost singura și nu este prima oară când Suedia are o atitudine de dispreț față de noi. Dar, asta este viața.
Celelalte state europene au sprijinit abordarea României. Este inadmisibil ca în cadrul unui acord al UE cu un stat terț acel stat terț să trateze diferit cetățenii statelor membre UE. Iar acest principiu a fost, până la urmă acceptat. Urmează acordul cu SUA unde aceeași problemă este pe tapet. Ministrul Lazăr Comănescu a punctat acest aspect. Agerpres.
Nu putem gândi o formulă de acord între Uniunea Europeană, pe de o parte, deci și România, și Canada pe de altă parte în care de acest principiu al circulației libere să beneficieze doar o parte din cetățenii Uniunii Europene. Ar însemna să fie o discriminare, ar însemna că în cazul cetățenilor români, respectiv bulgari, să acceptăm intrarea în vigoare a unui acord care discriminează. (...) Acesta este elementul esențial pentru care am discutat și discutăm în continuare cu partenerii noștri canadieni și (...) eu cred că avem motive să fim optimiști că până la urmă se va găsi o formulă prin care acest element de maximă importanță pentru România să își poată găsi reflectarea într-o manieră adecvată în ceea ce va constitui compromisul care să ne permită să semnăm și apoi să ratificăm acordul cu CanadaPentru a fi mai exact în exprimarea unui punct de vedere, acordul cu Canada ar permite acestei țări accesul la libertățile UE: libera circulație a mărfurilor, libera circulație a bunurilor, libera circulație a persoanelor, libera circulație a valutelor. Păi, din moment ce UE îi spune Marii Britanii că fără respectarea valorilor fundamentale ale UE, în special al liberei circulații a persoanelor, nu poate avea acces liber pe piața UE, nu poți acum să permiți altui stat terț așa ceva ! Principiul celor 4 libertăți trebuie aplicat oricărui stat terț care dorește acces la piața europeană ! Înclusiv SUA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu