luni, 24 octombrie 2016

Populism grețos și prostie cât încape.

Să lămurim o treabă. Reunirea Basarabiei cu România nu se poate realiza. Cel puțin acum. Basarabia nu mai există. Ca formă de stat. Un rest al ei, peticit cu un teritoriu de peste Nistru, poartă denumirea de R. Moldova. Stat suveran și independent, recunoscut ca atare la ONU.

Este împotriva tuturor angajamentelor internaționale să îți stabilești ca politică de stat acapararea teritoriilor din alte state ! Pentru că, de fapt, asta au cerut „unioniștii” care au manifestat pe 22 octombrie ! Ca România să își manifeste voința de a prelua, prin unire (?!), R. Moldova. În condițiile în care cetățenii R. Moldova se opun unei astfel de soluții ! Cum vine treaba ? România vrea unirea cu R. Moldova iar Moldova se opune ! Care este sensul acestei vreri ? Nici mai mult și nici mai puțin decât intrarea României în rândul statelor agresoare !

Federația Rusă este condamnată pentru anexarea Crimeei. Pe bună dreptate. Referendumul organizat de ruși în Crimeea nu este recunoscut de comunitatea internațională iar anexarea este considerată abuzivă, înfăptuită cu încălcarea dreptului internațional. Niște idioți de la București promovează un astfel de comportament politic la nivel național. Din fericire, încă, nu au și puterea de a transforma România dintr-un stat stabil politic, dintr-o ancoră de securitate în sud-estul Europei într-un stat agresor față de vecinii săi. Din fericire, nu au posibilitatea să transforme România într-o unealtă a Rusiei !

La întâlnirea cu „unioniștii”, Traian Băsescu și-a expus ideile. În fața lui Băsescu era George Simion, cel care în poza alăturată este alături tot de Băsescu la o acțiune a PMP.

Iar această poză ne arată că „treaba” cu unirea este de fapt o lucrătură care a căpătat din ce în ce mai multă consistență pe măsură ce se apropiau alegerile parlamentare în România. Ne arată că Traian Băsescu este, într-adevăr, cel care vrea să ia locul lui Vadim Tudor și să acapareze electoratul naționalist indiferent de consecințele negative care pot fi antrenate cu o asemenea abordare.


Este mai mult ca niciodată nevoie să vorbim despre unire, pentru că atâta timp cât nu vorbești nici nu ți se întâmplă. Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al reunificării. Poate pasul următor ar trebui să fie să se utilizeze moneda românească, leul românesc, și în Republica Moldova. România nu pierde nimic și nici nu face acte de caritate dacă se face unirea. Dimpotrivă, câștigă în greutate - a spus Băsescu. 
Iar Simion, slujitorul cel „perfect” a completat:
Unirea trebuie să fie următorul proiect de țară al României și în acest sens avem propuneri concrete pentru cei care vor accede în noul Parlament de la București
Suntem deja într-o zonă periculoasă. Următorul „proiect de țară” în locul aderării la Spațiul Schengen, în locul aderării la Zona Euro, în locul ocupării unui loc mai important în spațiul Uniunii Europene, în locul altor proiecte de țară care sunt aproape urgente pentru România. De aceea am calificat și calific acțiunile unioniștilor ca fiind anti-naționale, anti-UE. Iar unele consecințe pot fi considerate ca fiind și anti-NATO. Adică, împotriva a tot ce România a realizat cu mari eforturi până acum !

Înființarea unui minister al reunificării ! Omul ăsta este dement. Ar fi un minister degeaba, practic ar fi un minister al propagandei naționaliste pentru că în mod clar nu se va adresa cuiva interesat. Chiar dacă în România ar fi adepți ai unirii cu orice preț, în R. Moldova, așa cum se prezintă situația acum, dorința nu există. Ar fi un minister care s-ar remarca prin ingerințe în treburile interne ale altui stat.

O altă idioțenie marca Traian Băsescu este preluarea de către R. Moldova a monedei României. Pentru ce ? A, ca simbol al unirii ? Trecerea la leul românesc în R. Moldova nu ar avea unele incoveniente pentru moldoveni ? Nu cumva se va face o paritate între cele două monede, o transformare care ar afecta veniturile moldovenilor ? Trecerea la euro a statelor membre ale UE a fost cu „durere” pentru multe dintre ele. Grecia, Portugalia, Spania au avut pierderi însemnate la puterea de cumpărare și nici astăzi nu stau mai bine. De aceea se tot bat clopotele cu întoarcerea la monedele naționale. Naționaliștii autohtoni nu stau degeaba nicăieri. Apoi, în timp ce R. Moldova va suporta consecințele trecerii la leul românesc, România va începe procedura de intrare în zona euro. Se va pune problema, pentru moldoveni: și cu asta, ce-am făcut ?

La „pleașca politică” oferită de Băsescu, acțiune îndreptată, prin „obiective”, împotriva Președintelui Klaus Iohannis și a Guvernului Cioloș, s-au lipit urgent cei de la ALDE, PSD și PRU. Plus câțiva politicieni de prin alte părți care gândesc cu ...
Văd din partea unor oficiali ai statului român o rezervă extraordinară în a discuta despre unirea cu Basarabia sau reunificarea patriei, mai degrabă. Eu nu înțeleg ca noi, ca români, să nu avem curajul să vorbim de un subiect care este de interes național și este de interesul național și al basarabenilor. (...) De ce să nu avem curajul să discutăm despre acest lucru care ne privește? Pentru că lezăm interesele altor puteri? Sigur că nu putem să fim pe placul și în acordul tuturor, dar eu cred că este o datorie patriotică să avem curajul să abordăm această chestiune și să încercăm rezolvarea ei. Altfel România rămâne să se comporte, așa cum am văzut în ultima perioadă, ca o țară care este mai degrabă umilă sau umilită de cei care ar trebui să fie câteodată parteneri și susținători - spune Tăriceanu.
Ca să fiu mai elegant, deși am unele intenții mai „primitive”, îi spun lui Tăriceanu că noi nu avem o problemă. O problemă are el. O problemă are Băsescu. O problemă au unii plecați cu sorcova. Vom avea o problemă abia atunci când R. Moldova va decide, după un referendum, că vrea să se unească cu România. Când Parlamentul R. Moldova va valida referendumul și va da o declarație politică că R. Moldova vrea unirea cu România. Atunci da, va exista o problemă pentru România. Va trebui să accepte sau să refuze intenția politică declarată a R. Moldova. Va fi abia atunci o problemă pentru că va trebui să obțină acceptul tuturor statelor membre UE și NATO și va trebui să ofere garanții că unirea nu va afecta uniunile din care face parte. Va fi o problemă pentru că R. Moldova va cere niște condiții pentru unire iar România va trebui să fie sau nu de acord cu ele. Va fi o problemă pentru că se face o nouă organizare administrativ teritorială, că se va înlocui legea din R. Moldovă cu legile din România, că se va face modificarea Constituției, că se vor uni forțele armate, că se vor uni forțele de poliție, că se vor uni sistemele de învățământ, sănătate, de mediu, că se vor unifica elementele de infrastructură etc. Da, abia atunci vor fi probleme. Și vor fi foarte mari. Pentru că România nu va accepta să tipărească buletine de vot în limba rusă, cum se întâmplă în aceste zile în R. Moldova !

Problema nu există. Deocamdată. Iar a te apuca să rezolvi o problemă care nu există ... este prostie curată.

Unirea cu R. Moldova nu este o problemă. Sunt însă probleme care apar ca urmare a unor acte politice săvârșite cu aproape 100 de ani în urmă. La care România și statele vecine trebuie să ajungă la o înțelegere. Mâine-poimâine vine scadența iar noi avem politicieni de rang înalt care se comportă irațional. Niște idioți !

Un comentariu:

pastel spunea...

Domnul Craciun, parca nu va inteleg. Altadata erati mai aproape de adevar, acum sinteti bulversant! Iata cum:
"Este împotriva tuturor angajamentelor internaționale să îți stabilești ca politică de stat acapararea teritoriilor din alte state ! Pentru că, de fapt, asta au cerut „unioniștii” care au manifestat pe 22 octombrie ! Ca România să își manifeste voința de a prelua, prin unire (?!), R. Moldova. În condițiile în care cetățenii R. Moldova se opun unei astfel de soluții ! Cum vine treaba ? România vrea unirea cu R. Moldova iar Moldova se opune ! Care este sensul acestei vreri ? Nici mai mult și nici mai puțin decât intrarea României în rândul statelor agresoare !"

Si Romania si Moldova vrea UNIREA! La fel vor si multe tari. Sigur ca altii vor folosi prilejul sa ceara Transilvania! Dar Transilvania nu este in situatia Moldovei (Basarabiei)rapita Romaniei prin "Pactul Ribbentrop-Molotov".
Iata aici un p.v. care nu poate fi de neluat in seama si de care domnia voastra nu ati tinut seama!
http://adevarul.ro/news/eveniment/document-ineditsenatul-sua-sustine-reunirea-moldovei-romania-1_58008ad65ab6550cb88c1928/index.html
Daca treceti totul in seama lui basescu e cu totul altceva! Insa, cind vine vorba despre Unire, timpul si tot ce se infaptuieste in acest scop trebuie sa aiba prioritate, judecatile particulare individuale sau de grup devin neproductine, secundare interesului final al tasrii!

Faceti tot felul de supozitii, care, dupa mine, nu-si au locul cind vorbim despre UNIRE, despre tara noastra-Romania! "Ca să fiu mai elegant, deși am unele intenții mai „primitive”, îi spun lui Tăriceanu că noi nu avem o problemă. O problemă are el. O problemă are Băsescu. O problemă au unii plecați cu sorcova. Vom avea o problemă abia atunci când R. Moldova va decide, după un referendum, că vrea să se unească cu România. Când Parlamentul R. Moldova va valida referendumul și va da o declarație politică că R. Moldova vrea unirea cu România. Atunci da, va exista o problemă pentru România. Va trebui să accepte sau să refuze intenția politică declarată a R. Moldova. Va fi abia atunci o problemă pentru că va trebui să obțină acceptul tuturor statelor membre UE și NATO și va trebui să ofere garanții că unirea nu va afecta uniunile din care face parte. Va fi o problemă pentru că R. Moldova va cere niște condiții pentru unire iar România va trebui să fie sau nu de acord cu ele. Va fi o problemă pentru că se face o nouă organizare administrativ teritorială, că se va înlocui legea din R. Moldovă cu legile din România, că se va face modificarea Constituției, că se vor uni forțele armate, că se vor uni forțele de poliție, că se vor uni sistemele de învățământ, sănătate, de mediu, că se vor unifica elementele de infrastructură etc. Da, abia atunci vor fi probleme. Și vor fi foarte mari. Pentru că România nu va accepta să tipărească buletine de vot în limba rusă, cum se întâmplă în aceste zile în R. Moldova !"