Procurorul șef al DNA a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Elena Gabriela Udrea, deputat în Parlamentul României, la data faptelor ministru al Turismului, pentru două infracțiuni de instigare la luare de mită, care ar fi fost săvârșite în exercitarea funcției ministeriale. Cauza are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii prestate în campania electorală - se spune în comunicatul DNA.Se pare că procurorii chiar nu au stat degeaba la dosarele blondei de la Cotroceni. Cercetată pentru cinci infracțiuni de spălare de bani s-a ajuns, cum-necum, la instigarea asta comisă din înălțimea funcției de ministru pentru care procurorii trebuie să ceară voie deputaților.
Vor da deputații voie procurorilor să o cerceteze și să o acuze de instigare la luare de mită sau nu ?
Modelul patentat de acest Parlament este „Nu”. Dar va fi relativ. Nu peste mult timp, vor avea loc alegerile parlamentare iar blonda nu are șanse să fie realeasă. Ca șansa să fie completă, ar fi să fie realeasă deputat iar PSD și ALDE să revină la putere în Parlament ! Atunci da, este posibil ca procurorii să își pună pofta'n cui pentru o nouă perioadă de timp când ar dori să cerceteze pe Udrea și nu numai. Ba, într-o finalitate de putere în Parlament a PSD și ALDE, va continua protejarea lui Varujan Vosganian, a lui Tăriceanu, a lui Ponta, a lui Dragnea, a altora.
Scopul multor PSD-iști și ALDE-iști la aceste alegeri, chiar scop de grup politic, este protejarea membrilor de vază de agresiunea Justiției ! Ce naiba ! Doar nu fac politică degeaba, pe ochi frumoși !
„Virusul Băsescu” face ravagii ! Pe ce pune mâna se duce de râpă. Pe cine aduce lângă el, îl așteaptă pușcăria. Caz clar de catastrofă socială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu