marți, 30 mai 2017

A încercat și Putin. Macron s-a ținut bine, chiar dacă este un novice în politica internațională


După o anume sărăcie de informații relevante în presa română sau de limbă română (se caută doar senzaționalul !), să vedem cum tratează presa străină evenimentul.

Vizita lui Putin la Paris are un caracter „privat”, iar Emmanuel Macron, președintele Franței, a arătat prin fiecare gest că așa tratează vizita. Vorbim ce vorbim dar nu depășim limita discuțiilor. Amiabile sau nu. Spunem ce ne doare, spunem ce ne nemulțumește, putem face gesturi amabile dar nu există nici un angajament.

Mi-a plăcut o analiză a vizitei lui Putin la Paris făcută de prietena Dana Voicu, pe blogul ei. Din titlu, observă că Emmanuel Macron se comportă ca „un pumn de fier într-o mănușă de catifea” și face bine precizarea „a Europei” ! Dana pune accentul pe atitudinea adoptată de Macron și diplomația franceză (presa franceză observă faptul că echipa de diplomați din spatele lui Macron și-a făcut treaba excelent !) în relația cu Vladimir Putin. Macron „îl va primi” (la Înalta Poartă ?!) pe Putin, Macron nu a ezitat să compare vizita lui Petru cel Mare cu vizita de astăzi a lui Putin, Dana preluând formularea lui Macron, potrivit căruia Petru cel Mare „ a avut intelepciunea de a veni in vizita la o mare putere ca sa invete cum sa-si modernizeze tara” ! Dana mai face o observație, nu pe blog, nu doar cu referire la Putin, ci la cele trei contacte directe ale lui Macron cu Trump, Erdogan și Putin, la foarte puțin timp de când Macron a devenit președintele Franței. După Dana, „adevaratele chestii sunt nuantele... de stabilire a masculului alfa”, nu ce va trata presa. Și zău că observă bine, numai că observă bine doar o parte a relației, relația directă dintre personalitățile implicate în „jocul diplomatic internațional”. Cine este mai tare în parcare.

Macron a definit din timp profilul celor trei populiști notorii ai lumii de astăzi: Donald Trump, Vladimir Putin și Recep Tayyp Erdogan. Într-un interviu dat publicației Le Journal du Dimanche, Macron a afirmat că cei trei încearcă prin modul de acțiune pe plan internațional să se impună ca lideri. Lui însă, îi convine. Dialogul cu ei va fi direct, pragmatic. Până acum, Emmanuel Macron a confirmat. Nu s-a lăsat intimidat de cei trei. Nu a ezitat să le spună în față propria viziune despre problemele internaționale în care Franța are un interes dar, aici trebuie să fim foarte atenți, Macron nu a ezitat să lase Uniunii Europene locul pe care el și Angela Merkel, alături de celelalte state din formatul UE27 l-au convenit. Așa numitele „rezultate” ale vizitei lui Putin la Paris nu pot evita imaginea UE27 din spatele comportamentului diplomatic al lui Macron. Pe de altă parte, Macron și-a confirmat poziția de lider al Uniunii Europene. Unul dintre liderii de mare anvergură. Un lider care și-a anunțat programul politic major: mai multă Uniune Europeană.

În acest context trebuie privită și declarația lui Macron privind intervenția militară, sancționatorie, a Franței în situația în care una dintre părțile beligerante din Siria va folosi arme chimice. Afirmația categorică a lui Macron, de față cu Putin, confirmă acuzațiile anterioare ale Franței că Rusia sprijină guvernul lui Al-Assad după ce acesta a folosit substanțe chimice de luptă împotriva populației civile. Iar presa franceză nu a făcut economie de cuvinte și de idei afirmând chiar că Rusia ar fi complice.

Vladimir Putin a avut obiective destul de clare. În relația directă cu Franța nu putea evita situația din Ucraina și sancțiunile europene impuse Rusiei, situația din Siria și interesele majore ale Franței cu privire la Siria și zona înconjurătoare, nu putea evita drepturile omului și dreptul la diferență etc.

Presa franceză observă că Putin a avut ca obiectiv păstrarea formatului „Normandia” - Franța, Germania, Rusia și Ucraina -, pentru tratarea problemelor privind situația din Ucraina. Practic, Putin și-a dorit ca doar aceste state să rămână la masa tratativelor și să nu fie pus în fața UE27 ca partener de discuții. Eu trag concluzia că nu a reușit mare lucru. Franța și Germania vor fi ambasadorii UE27 în acest format, astfel că Rusia va avea și în viitor o problemă. Și încă una gravă. Sancțiunile adoptate de UE împotriva Rusiei vor continua până când situația din Ucraina va reveni la starea inițială. Încercarea lui Putin de a face „concesii” lui Macron pentru a obține reducerea dacă nu ridicarea sancțiunilor europene a eșuat. Iar Rusia se găsește în fața unei decizii majore. Conflictul din Ucraina, conflictul din Siria, alte acțiuni ale Rusiei pentru creșterea capacităților militare ale federației în detrimentul dezvoltării economice concomitent cu reducerea severă a resurselor financiare (gaze și petrol are, dar nu mai au prețul pe piața internațională care să asigure bugetarea acțiunilor administrației Putin !) au dus la epuizarea rezervelor Rusiei și trecerea (după cum a anunțat ministrul lor de finanțe) la „consumul” unui fond de dezvoltare care, se pare, că nu este prea mare. Rusia este în chingi și va trebui să ia o decizie pentru viitor. Evident, este o decizie care nu îi convine. A pierdut „lupta”.

În afara ideilor de suprafață, prezentate și comentate de presă și analiști, trebuie să observăm ce este „sub perdea”. Cei trei crai populiști, Trump-Putin-Erdogan, nu au găsit o breșă în UE27. Nici la Germania, nici la Franța. Marea Britanie nu mai poate fi folosită pentru a contracara UE. Au aflat, cu nemulțumire cred, că Brexit-ul are un alt efect asupra UE decât au sperat ei. Decidenții europeni, în special cei cu o mare putere economică și militară, au constatat că Brexit-ul este o mare oportunitate de a închega UE27 într-o mare putere economică și militară a lumii. Una de care să țină seamă și SUA condusă de Trump, și Rusia lui Putin dar și Turcia lui Erdogan.

Să nu tratăm cu superficialitate acuzația directă asupra presei ruse controlate de Moscova făcută de Macron în fața lui Putin. Cu această ocazie, se încheie o complicată etapă în lupta subterană a războiului cibernetic și informațional. Suntem oficial în fața unei poziții comune în UE27. Rusia duce un război mediatic împotriva statelor membre ale UE27 pentru a slăbi Uniunea Europeană. Rusia va observa, cât de curând, că unificarea poziției statelor membre ale UE cu privire la războiul mediatic dus de ea are repercursiuni. Economice, diplomatice, politice, financiare, militare etc. Repercursiuni care vor costa. Chiar dacă statele membre ale UE27 vor considera Rusia un partener de discuție, iar Macron a subliniat acest lucru, asta nu înseamnă și avantaje pentru Rusia.

Bănuiesc că susținătorii din România ai Rusiei vor spune că Rusia va face un parteneriat cu SUA. Le spun să se calmeze. Rusia trebuie să concureze cu SUA - care tocmai pregătește o înăsprire a sancțiunilor pentru Rusia -, trebuie să concureze cu China - China nu are de gând să lase Rusiei un avantaj, în nici un domeniu, nu au obiceiul de a renunța la ceva ce pot avea. Rusia este prea slabă pentru a lupta cu statele care sunt bine organizate. Iar UE27 merge în direcția unei foarte bune organizări ca entitate internațională, de sine stătătoare, cu acceptul și susținerea statelor membre. Trump a fost refuzat și de Germania și de Franța pentru un comerț separat de UE27 ! Iar Trump a înțeles că nu la briți este „cașcavalul”. La Taormina, poziția comună a Franței, Germaniei și Italiei la care s-a alăturat Canada și Japonia l-a obligat pe Trump să facă concesii privind „protecționismul” comercial pe care l-a clamat ca fiind linia politică internațională pe care SUA o va urma. Nu știu ce poziție a avut Marea Britanie însă am văzut că presa americană, engleză nu mai spun de cea european-continentală, a considerat că Trump a pierdut la G7. Pentru Trump, încă nu pentru SUA, reuniunea de la Taormina a fost un fiasco.

Francezii sunt încântați de președintele lor, Emmanuel Macron. I-au dat note maxime pentru comportamentul diplomatic avut în aceste săptămâni de foc.

luni, 29 mai 2017

S-a ajuns la ce s-a încercat să se evite ... după WW2

La titlu am ales concluzia lui Richard Haass, președintele unui ONG din SUA care se ocupă de relațiile externe. Richard Haass spune că s-a ajuns la „o cotitură”.

Bloomberg îl pomenește pentru a sintetiza vizita lui Trump în Europa, la mini-summit-ul NATO, discuțiile cu liderii UE și întâlnirea G7 de la Taormina.

Pe la alte publicații străine, în Le Monde de exemplu și nu numai, reuniunea G7 de la Taormina este calificată ca „o catastrofă”. Evident că Le Monde, Le Journal du Dimanche, Bloomberg, Der Tagesspiegel, alte publicații tratează vizita lui Trump după declarațiile Angelei Merkel și ale lui Emmanuel Macron după întâlnirile cu Trump. Iar declarațiile Angelei Merkel la Munchen, în fața susținătorilor CSU sunt pe prima pagină.

Pentru că am observat o poziționare agresivă pro-Trump și anti-Merkel legată „cu funia” de „comunista UE”, am decis să iau poziție. Să reamintesc niște „amănunte” dar și realități care sunt neglijate.

Merkel la Munchen cu Horst Seehofer (CSU)
La Munchen, în fața susținătorilor CSU, partidul bavarez aliat al CDU, Angela Merkel a răspuns curiozității și așteptărilor cetățenilor privind concluziile întâlnirilor cu Donald Trump. Cum este și normal, cetățenii germani au așteptările lor. Poate diferite de a cetățenilor altor state din Europa. Mă refer la concluziile pe care liderii Grupului de la Visegrad le-au exprimat fără a vedea în ce a făcut Trump în Europa ceva deosebit. Fiecare țară cu nivelul ei de ambiție.

Declarațiile lui Merkel au fost preluate, corect spun eu, de toată presa străină pe care am consultat-o. La fel cum a preluat și Agerpres. Cu precizarea că presa străină este mai darnică, Agerpres este puțin mai „zgârcit”.

Agerpres preia și ne comunică următoarele declarații ale Angelei Merkel.
Noi, europenii, trebuie să ne luăm destinul în mâini
Însă, trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru, ca europeni, pentru propriul nostru destin
Le Monde, constată că acestea sunt „constatări pragmatice, ale unei noi situații” (nm. internaționale, desigur). Publicația constată că „Angela Merkel consideră acum că este dificil să se bazeze pe aliatul tradițional american sau Marea Britanie post-Brexit, în cooperarea internațională”.

Tot Le Monde accentuează sensul viitoarelor relații: „Desigur, noi trebuie să rămânem prieteni cu Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, ca buni vecini, acolo unde este posibil, precum și cu Rusia. Dar trebuie să știm, că trebuie să luptăm noi, ca europeni, pentru viitorul și destinul nostru”.

Tot Le Monde preia și o declarație a purtătorului de cuvânt pentru politică externă a CDU, Jurgen Hardt : „președintele american a ratat o mare oportunitate de a afirma puterea sa de orientare a lumii”.

Mai pe șleau spus, declarația lui Trump de la Riad, unde garanta statelor aliate cu Arabia Saudită că el nu este interesat de cum își doresc alte state să trăiască, a fost reafirmată la mini-summitul NATO și la G7 în sensul că pe el nu îl interesează politica de până acum a lumii democrate și că el are alte obiective. Pe el îl interesează comerțul în favoarea SUA. Contractul cu armament de peste 100 miliarde dolari încheiat cu Arabia Saudită, a născut multe comentarii în toată presa străină. Pe de o parte, toți și-au amintit de atentatul din 2011 unde marea majoritate a atentatorilor au fost saudiți, pe de altă parte toți și-au amintit de finanțarea organizațiilor teroriste de către saudiți, toți și-au amintit de faptul că armament din Arabia Saudită a ajuns la organizațiile teroriste.

Bloomberg observă că Angela Merkel a constatat că „Europa trebuie să aibă propriul drum într-o ordine mondială tot mai nesigură”. Bloomberg insistă pe semnificația declarațiilor Angelei Merkel. Astfel, ei consideră că Merkel „apreciază că în politica externă, relațiile dintre UE și SUA conduse de Trump sunt în derivă, valorile care au stat la baza încrederii între statele europene și SUA după WW2 sunt depășite”. Ei continuă cu observații extrase din cuvântarea lui Merkel la Munchen și nu numai: Trump și-a atacat aliații la mini-summit-ul NATO pentru că nu și-au „plătit contribuția” la apărarea comună (chiar dacă anterior Merkel i-a garantat că statele membre ale UE vor ajunge la cei 2% până în 2024, așa cum s-a stabilit anterior !); Trump a numit excedentul comercial al Germaniei cu SUA ca fiind „foarte rău”; a adus SUA la un pas de ieșire din Acordul de la Paris împotriva încălzirii globale.

Der Tagesspiegel face și el o sinteză. Constată că la Taormina, Donald Trump a avut o strategie de a refuza o declarație de loialitate în temeiul relațiilor anterioare între statele europene și SUA, inclusiv sub umbrela NATO, a refuzat o colaborare în comerțul internațional și a refuzat o politică comună împotriva încălzirii globale. De aceea presa consideră că la Taormina a fost un dezastru.

În Le Journal du Dimanche, sunt preluate declarațiile lui Emmanuel Macron după întâlnirea cu Donald Trump. Străngerea de mână puternică și insistentă până la albirea încheieturilor a fost intenția lui Trump de a arăta că este cel mai puternic și că nu este dispus la compromisuri (relațiile cu Franța ale SUA nu au fost foarte prietenoase de-a lungul timpului !). Macron a adoptat aceeași poziție astfel că Trump știe că Franța va fi la fel de decisă, ca SUA, în a-și apăra interesele.

Acum, fiecare va judeca cu propria minte. Eu rețin faptul că Uniunea Europeană va profita de Brexit pentru mai multă integrare. Iar primele semnale de mai multă integrare se văd deja. Franța și Germania au convenit să construiască o nouă politică fiscală pentru zona euro cu renunțarea la perpetuarea deficitelor bugetare și un mai sever control asupra euro. Va fi o zonă, un cer de state care vor aplica noile politice, dar va fi o integrare mai mare în obiectivele de viitor ale UE. Germania, Olanda, România și Cehia au pus în comun mari unități militare mecanizate, sub comandă germană. Olanda pune o brigadă olandeză sub comanda unei divizii mecanizate germane și o brigadă sub comanda unei divizii de intervenție rapidă germană. România pune sub comanda diviziei de intervenție rapidă germane o brigadă. Astfel, divizia de intervenție rapidă germană va fi formată cu mari unități din Germania, Olanda și România ! Cehia pune sub comanda unei divizii mecanizate germane o brigadă mecanizată (posibil tot acolo unde este și divizia olandeză). Este iar o formă de integrare pentru apărare. Cele 4 (patru) state au astfel un interes comun de autoapărare și loialitate în cazul unei agresiuni asupra uneia dintre ele dincolo de art. 5 din Tratatul NATO.

duminică, 28 mai 2017

Franța renunță la modelul politicii fiscale pe care România vrea să îl aplice

Bănuiesc că sunt mulți cei ce își amintesc marea găselniță a lui Călin Anton Popescu Tăriceanu, încă de pe când era prim-ministru, de a urma modelul politicii fiscale franceze care încurajează deficitele bugetare. Motivarea lui Tăriceanu, preluată copy-paste de la francezi, era dezvoltarea țării prin împrumuturi pentru ajungerea din urmă a țărilor dezvoltate din vestul Europei și clasarea României pe locul 7 în rândul economiilor Uniunii Europene.

Marea idee de politică fiscală a lui Tăriceanu și-a găsit locul în programul de guvernare al infractorului Liviu  Dragnea, program urmat cu sfințenie de Sorin Grindeanu care mimează exercitarea atribuțiilor de prim-ministru.

Viorel Ștefan, ministrul de finanțe, a acordat un interviu Reuters Central & Eastern Europe Investment Summit, comentat de „cursdeguvernare.

Pentru că sunt multe elemente care pot fi tratate mai bine de către alții, specialiști, mă voi limita doar la aspectul deficitului bugetar. Ca problemă majoră de politică fiscală a unei țări.

Viorel Ștefan a garantat, în interviu, că limita de 3% deficit bugetar va fi respectată în acest an, 2017. Cât privește viitorul, declarația lui nu mai lasă loc de dubii:
Pe de altă parte, ministrul Finanțelor spune că Guvernul își asumă, până în 2019, deficite structurale mai mari decât cele pe care s-a angajat să le respecte,  astfel încât să susțină campania de recuperare a distanței dintre România, „a doua cea mai săracă țară din UE, față de statele occidentale”, relatează Reuters.
Semnalele cu privire la ducerea României către excesul de îndatorare pentru a satisface promisiunile electorale ale PSD și ALDE au venit de peste tot. Cel mai grav este faptul că îndatorarea excesivă se face pentru mărirea veniturilor unei părți a populației și acoperirea deficitelor create de relansarea fiscală și nu ca urmare a investițiilor care să aducă beneficii în viitor. Cu „arterele și venele” țării inexistente, slabe, obturate, dezechilibrate față de necesitățile organismului economic, dezvoltarea este doar o vorbă aruncată'n vânt. În loc să fie duse împrumuturile în dezvoltare economică (cu toate elementele de infrastructură care permit dezvoltarea, cu modernizarea învățământului pentru a avea calitate în dezvoltare etc.) sunt duse către consum. Un consum al produselor și serviciilor oferite de alte economii europene sau de aiurea.
Banca Națională a relevat recent că unul dintre riscurile la adresa stabilităţii financiare a României se referă la tensionarea echilibrelor macroeconomice: deficitele sunt în creştere, iar dintre acestea, deficitul structural a ajuns la 2,6% în 2016, deși România s-a angajat să-l menţină sub 1% din PIB.
Tot la „cursdeguvernare” găsesc o altă informație comentată. La o săptămână după întâlnirea dintre Angela Merkel și Emmanuel Macron, miniștrii de finanțe din Germania și Franța au avut o întâlnire care s-a încheiat cu o înțelegere. Ambele state vor lucra pentru o reformă fiscală în zona euro. Iar în cadrul reformei, Franța va renunța la modelul politicii fiscale de până acum care încuraja depășirea limitei de 3% a deficitului bugetar.
Atenţia specială acordată reformelor fiscale este menită să atace cea mai mare slăbiciune a monedei unice, aceea a marii varietăţi de politici fiscale printre cele 19 ţări membre ale Zonei Euro, dar în particular problema politicii franceze încă în funcţiune în acest domeniu, care favorizează deficitele bugetare. Franţa înregistrează frecvent deficite bugetare peste pragul de 3%, statuat de tratate.
Modelul francez care a susținut până acum ideile crețe ale lui Tăriceanu și echipa de la ALDE dar și ale unor PSD-iști cu capul plin de tărâțe urmează să dispară. Iar dacă Franța și Germania ajung la un model comun de politică fiscală, pentru început în zona euro, este evident că și celelalte state membre ale zonei euro vor fi obligate de „piață” să se încadreze și să lase fantoma împrumuturilor „benefice” pentru cărțile de istorie. Altfel, scenariul „dezvoltării” Greciei ar putea să se repete cu fiecare stat membru al Uniunii Europene care nu va ține cont de politicile fiscale practicate de statele cele mai puternice din punct de vedere economic.
Miniștri de finanțe Le Maire și Schuable
Astfel că însuşi ministrul de Finanţe francez, Bruno Le Maire, a fost cel care a precizat faptul că grupul de lucru bilateral va căuta căile de realizare a convergenţei fiscale, dar şi a unor proiecte comune de investiţii, inclusiv în industrie, în virtutea unor „politici economice coordonate”, potrivit Reuters.
Franţa va respecta angajamentele sale europene de a reduce deficitul public şi nu pentru a face pe plac Comisiei Europene, ci pentru că aşa este bine pentru Franţa”, a spus Bruno Le Maire.
Modelul încadrării în deficitul public este dat de țări membre ale UE care au succes. Germania este, de departe, un mare succes. Alte țări mai mici ca teritoriu și populație au la rândul loc succes pentru că aplică așa-zisul model fiscal german. Dar succesul lor se vede mai ales într-o dezvoltare generată de o structură economică solidă, pe baza echilibrelor macroeconomice foarte bine păzite de guvernele care ajung la conducere, indiferent de culoarea lor politică. Sunt țări care „își apără și nevoile și neamul”, naționaliste în consumul național, fără ca statul să intervină între producătorii locali și cei din alte state europene în favoarea celor locali. Statele respectivă încurajează, prin politici de stat, dezvoltarea economică națională alegând acele domenii care pot concura cu producătorii străini.

Senatorul liberal Florin Cîțu atrage atenția asupra „metodei” de sprijin a economiei practicată de puterea PSD-ALDE. Folosirea subvențiilor. Folosirea lor excesivă dar și incorectă care s-a transformat în altceva.
In ultimii 8 ani au existat tot felul de subventii care au distorsionat sistemul economic. Mai simplu, au luat resurse din sectoare profitabile ale economiei si le-au directionat discretionar catre alte sectoare de interes politic (aduceau voturi).
Nu ne putem astepta de la PSD sa corecteze aceste dezechilibre. PSD adauga. Start-up nation, subventii pentru ferme de porci, gratuitati, salarii crescute din pix, etc... Corectia o sa vina natural.
O sa fie mai rau ca in 2008? Nu stiu sigur dar avem o datorie publica de trei ori mai mare, asa ca sunt sanse mari sa doara mai rau...
Totusi, stiu sigur ca nicio economie nu poate merge la nesfarsit cu dezechilibrele prezente acum in economia noastra. Asa ca ar fi bine sa cautati protectie acum pentru activele proprii.
Hai să înțelegem ce se petrece.

Germania a ajuns la înțelegere cu Franța să corecteze cea mai mare slăbiciune ale monedei unice, să elimine varietățile politicilor fiscale din zona euro și să meargă către una care oferă garanția dezvoltării. Începând chiar din acest an, în Uniunea Europeană se va merge după un model de politici fiscale mai apropiat de modelul german. Ce facem noi în România, sun guvernarea PSD-ALDE ? Ne întoarcem în trecut și aplicăm modelul falimentar al dezechilibrelor fiscale, al bugetelor greu îndatorate, al traiului peste mărimea „plapumei” care ne acoperă, al veniturilor peste posibilități. Asta facem ! Pentru că unii au niște gărgăuni în cap.

Nu am nimic a reproșa celor care au votat PSD și ALDE. Am a reproșa celor care nu s-au dus la vot, pentru că au considerat că nu au pe cine vota. Aceștia sunt cei mai vocali astăzi împotriva politicilor guvernării PSD-ALDE. Măi băieți și fete, măi frumoșilor, păi să ne fie cu iertare ! Lipsa voastră de la vot a dus la guvernarea PSD-ALDE. O guvernare care are în spate 18% din populația cu drept de vot. Fericiților !

sâmbătă, 27 mai 2017

Amabilități de campanie ... comentate

Numai mâine nu'i poimâine ! Pe 17 iunie este Congresul iar acolo se va pune punct fuziunii dintre fostul PNL și fostul PDL, interimatelor dictate de la centru și campaniei interne pentru conducerea partidului. Va fi aleasă moțiunea care are cei mai mulți susținători. Sunt în competiție trei moțiuni. Două liberal-conservatoare, una mai largă, mai aplecată către măsuri de politică liberală în toate domeniile vieții societății (Ludovic Orban, „Forța dreptei”) iar cealaltă mai aplică măsurilor administrativ-politice proprii unui program de guvernare (Viorel Cataramă, „Calea liberală”) și una „modernistă”, cu accent pe retragerea PNL din domeniul vieții sociale generale către mediul economic (Cristian Bușoi, „Partidul viitorului”), statuând că ținta socială a PNL este doar o categorie socială, nu întreaga societate ! Iar aici este ceva de discutat !

Cumva, sintetic, se va alege între o reorganizare a partidului sau o reconstrucție a partidului.
REORGANIZÁ, reorganizez, vb. I. Tranz. A organiza pe baze noi; a întocmi, a orândui din nou.
RECONSTRUÍ, reconstruiesc, vb. IV. Tranz. A construi din nou, a reclădi; a reface pe baze noi.
Ludovic Orban spune că va merge în teritoriu pentru a reorganiza partidul pentru ca funcționarea acestuia în viitor să aibă la bază decizia membrilor săi pe când Cristian Bușoi vine și propune o reconstrucție a partidului, acțiune în urma căreia „vechea clasă politică” din PNL urmează a face loc unei noi garnituri politice „caracterizată” prin „prospețime”, „modernism”, „pro-europenism”, mai consistentă și mai serioasă ca „vechea clasă politică” existentă în PNL și pe care Ludovic Orban o reprezintă.

Reorganizarea se folosește de „materialul” existent căruia i se dă valoare. Reorganizarea este o sancțiune pentru cei care au condus până atunci fără a ține cont de potențialul organizației. Mai pe românește, au umblat după cai verzi pe pereți.

Reconstrucția se folosește de alt „material”, presupune eliminarea materialului „vechi”, considerat neperformant și înlocuirea lui cu altul, considerat mai bun.

Liberalii vor avea de ales. Cei care vor vota moțiunea Orban vor considera că sunt capabili de performanță și pot avea rezultate bune pe baza forțelor lor folosite în mod inteligent iar cei care vor vota cu moțiunea Bușoi vor considera că o parte dintre colegi sunt „vechi” și va trebui să fie înlocuiți, poate chiar eliminați, pentru a nu obstrucționa o presupusă performanță viitoare.

Vorbind în fața unei organizații județene cu ocazia prezentării moțiunii Orban, Ilie Bolojan a făcut unele declarații care au născut discuții.
Buşoi nu are "echipament de lider"
"Sunt două elemente importante, primul se referă la personalitatea candidaţilor. Sunt nişte oameni diferiţi

Al doilea element este legat de susţinători.
Legat de candidaţi, domnul Orban, orice s-ar spune, este un lider al PNL care a crescut singur, care a participat la competiţii electorale, care cunoaşte partidul, care are o experienţă adminsitrativă de la Parlament la un consilier local, la un viceprimar de capitală, la ministru al Transporturilor, să fie într-adevăr un lider în spatele căruia să te poţi alinia sau cu care să stai umăr la umăr.
Domnul Buşoi nu este în această situaţie, deci nu are acest echipament de lider orice s-ar spune. 
Şi, în plus, are responsabilitatea, indiferent cât ar încerca s-o dilueze unii sau alţii, a unor rezultate proaste la organizaţia din Bucureşti, iar orice am face noi, dacă vrem să fim un partid performant, trebuie să obţinem rezultate cât mai bune şi în Bucureşti
Altfel, având în vedere populaţia Bucureştiului şi impactul semnificativ la alegeri, te afectează serios.
Al doilea element este echipa de candidaţi.
Plastic, cei care îl susţin pe Ludovic Orban suntem cea mai mare parte cei care generăm voturi, iar cei care îl susţin pe domnul Buşoi sunt cea mai mare parte cei care consumă voturi de la PNL
Și acum să legăm niște „fire”. Echipele de candidați spun ceva, coroborând afirmațiile mele de la începutul articolului cu afirmațiile lui Ilie Bolojan. Organizațiile PNL care au făcut performanță la alegeri cu membrii actuali arată că o bună organizare și atenția acordată tuturor membrilor organizației duce la rezultate foarte bune. Iar în echipa lui Ludovic Orban sunt liderii organizațiilor care au adus cel mai mare număr de voturi la alegerile din anul 2016. Asta confirmă faptul că reorganizarea activității PNL în teritoriu este suficientă pentru atingerea performanțelor electorale. În echipa lui Cristian Bușoi sunt liderii organizațiilor care au obținut, în general, rezultate foarte slabe, slabe sau mici în comparație cu ceilalți lideri. De aceea a apărut, probabil, ideea reconstrucției partidului. De vină sunt membrii, mai ales cei „din vechea clasă politică”, și nu echipele care au condus campaniile locale ! Vorba lui Ludovic Orban, liderul își asumă responsabilitatea pe când șeful dă vina pe subordonați ! Ajungem aici și la o altă interpretare. Ludovic Orban propune un partid condus de lideri, iar Cristian Bușoi propune un partid condus de șefi ! Este, totuși, o diferență !

Replica lui Cristian Bușoi nu a întârziat să apară.

„Îl respect pe Ilie Bolojan, ca administrator și primar. Cred însă că este pe o cale greșită cu declarațiile făcute, ieri, la Craiova. Mă așteptam să fie critic cu PSD și cu Olguța Vasilescu, nu cu colegii săi din PNL. Nu am o problema că mă critică; e normal, suntem în competiție internă, deși nu sunt în competiție directă cu dumnealui, pentru că nu și-a asumat o candidatură. Cred însă că este jignitor să lase de înțeles că oameni ca Nicolae Robu, Daniel Buda, Marian Petrache, Vasile Iliuță, Marcel Vela, Mugur Cozmanciuc și alți colegi, care au semnat moțiunea mea, sunt consumatori de voturi. Este o greșeală și un lucru urât să împarți PNL între răi și buni, între vest și sud. Gândirea aceasta ne-a adus unde suntem. Înainte de a da lecții, domnul Bolojan ar trebui să își amintească faptul că este printre cei câțiva care au girat și pus în practică strategia dezastruoasa la parlamentare. Dacă vrea să ajute PNL, atunci ar trebui să intre în arena publică, să critice PSD, să se lupte în studiourile de dezbateri TV, pentru că avem nevoie de o echipă care să lupte cu PSD”.
 Mda. Cum ar veni vorba, „este o greșeală și un lucru urât să împarți PNL între răi și buni ...”. Păi, dacă este așa, cum justifică domnul Bușoi următoarea declarație, preluată de Agerpres:
„Cred că încetul cu încetul, oamenii, colegii încep să înțeleagă că au de făcut o opțiune între două soluții destul de diferite. Ludovic Orban este un om politic cu experiență, cu un profil poate mai cunoscut publicului larg, mai bine conturat, dar care, în același timp, vine totuși din vechea clasă politică. Poate nu a avut atât de multe funcții de conducere sau guvernamentale precum îl percepe populația, dar faptul că a fost destul de activ îi conturează această imagine”
Sintagma asta, „vine totuși din vechea clasă politică”, folosită în sens peiorativ, fără discuție, nu împarte PNL între răi și buni ?

Restul declarației lui Cristian Bușoi poate fi discutată pe îndelete, la un pahar de vorbă când ai nevoie și de un moment de destindere. Mai ales când vorbește de „strategia dezastruoasă la parlamentare”, unde domnul Bușoi ar fi avut un cuvânt greu de spus (era președintele PNL București) dar ... a votat senin respectiva strategie clocită, dacă pot spune așa, de unii dintre susținătorii lui alături, evident de unii susținători de astăzi ai lui Ludovic Orban.

Pe Facebook se tot dau rezultatele CDJ-urilor județene unde moțiunea lui Ludovic Orban - „Forța Dreptei” -, primește voturile majoritare. Unul după altul, județele votează moțiunea Orban. Măi să fie ! Dacă se va continua în acest fel, va reuși Cristian Bușoi să adune minim 10 adeziuni ale CDJ-urilor pentru a putea să își confirme candidatura ? Aproape că nu mai există spațiu pentru moțiunea lui Viorel Cataramă. Conchid că este o moțiune respinsă. Dar moțiunea Bușoi ? Va trece testul eliminatoriu al votului în CDJ-uri ? Ei, uite întrebare !

vineri, 26 mai 2017

Se poate fără sintagma „coate goale” ?

Campania internă a PNL pentru alegerile din 17 iunie este în limitele normale, pe undeva. Se spun lucruri mai dure, pe ici pe colo, prin părțile esențiale, se folosesc imagini care să stimuleze consumatorul de informație, viitorul elector la Congresul PNL, se mai și „fură” fără perdea din imaginea partidului pentru a da impresia că respectivul candidat este deja alesul etc.

Când însă apar anumite sintagme în dialogul dintre susținătorii celor doi candidați principali, apare o problemă. Iar eu chiar am una. Cu sintagma „coate goale” nu mă împac. Pentru că are multe, multe înțelesuri. În diferite combinații, devine ucigătoare.

Mi-a reținut atenția următoarea formulare, pe Facebook: „... va trebuia un coate goale care sa isi umple sacii de acum incolo?!

Contextul este generat de candidaturile lui Ludovic Orban și Cristian Bușoi, de „lupta” între susținătorii celor doi candidați, o luptă purtată prin intermediul cuvintelor și imaginilor. Încă !

La „acuzele” aduse lui Cristian Bușoi că este un îmbogățit cu mijloace nu prea clare, a fost formulată această frază.

Hai să o folosim pentru niște judecăți.

În primul rând, trebuie să înțelegem că un candidat la președinția partidului trebuie să fie cel puțin un om independent financiar, dacă se poate o persoană cu avere, nu un „coate goale”. Eu am o neclaritate. Care este limita superioară a independenței financiare de la care începe să fie cotată o persoană ca nemaifiind un „coate goale” ?

Să înțeleg că membrii PNL sunt clasificați în persoane avute și „coate goale” ? În funcție de această clasificare, sunt avute în vedere drepturile și libertățile lor politice în cadrul partidului ?

Este condamnabilă, în accepțiunea formulării de mai sus a susținătorului lui Cristian Bușoi, viața la limita necesarului existenței ? Un om are valoare doar dacă face avere ? Unele persoane care au rămas în istorie, în diferite domenii ale vieții umane, au fost, de fapt, niște „coate goale” și totuși au fost percepuți ca lideri ai domeniului în care au activat. Și-au dus viața în interesul comunității, nu în interesul propriului buzunar. Cu aserțiunea de mai sus, acele personalități au fost niște accidente ale istorie. Culmea, în spatele lui Cristian Bușoi, la lansare, este un astfel de „coate goale”, profesorul Dănăilă !

O altă întrebare: sunt comparați cei doi candidați din punctul de vedere al averii ? Iar unul este „un coate goale” față de celălalt și ca atare nedemn de a fi ales președinte al PNL ?

O alta: a fi lider al unui partid politic, cum este PNL, este obligatoriu să nu fii „un coate goale” ? Există o legătură de cauzalitate între calitatea de lider politic și averea personală ? Un „coate goale” este incapabil de a fi un lider politic autentic ?

Există o urgență la PNL iar membrii trebuie să aleagă un președinte care să fie finanțator al partidului sau să aducă finanțatori la partid pentru unele urgențe, venite din istorie ? A fost definit scopul achitării obligațiilor istorice în detrimentul conducerii politice performante ? O fi, în mintea unora.

O a doua teză din formularea analizată induce ideea, deosebit de periculoasă, a intenției de viitor al „unui coate goale” de a-și „umple sacii” profitând de funcția politică de conducere în partid pe care o obține în urma alegerilor interne ! Nu mai este o prezumție, este deja o certitudine. Formularea nu lasă loc de întors.

Sintetizând, cei care îl aleg pe Cristian Bușoi fac un lucru bun, acesta fiind o persoană avută (averea este măsurată în milioane de lei sau euro), astfel că nu va fi tentat să își „umple sacii”. Normal. Îi are cât de cât plini. Pe partea cealaltă, votând pe Ludovic Orban, este votat un „coate goale” care candidează cu scopul de a-și „umple sacii” !

Am mai găsit o formulare a unui susținător al lui Cristian Bușoi care, dezbătând ideea „răzbunării” lui Ludovic Orban pe cei care nu îl susțin (?!), a lansat ipoteza „să vedem dacă mai apucă” ! O trimitere clară la procesul pe care Ludovic Orban în are, în faza de control judiciar al apelului introdus de procurorii împotriva sentinței de achitare la prima instanță.

Halal campanie curată !

joi, 25 mai 2017

Campanie cu furt de identitate

A devenit ceva normal să găsești transformări ciudate pe care echipa candidatului Cristian Bușoi le folosește în această campanie.

La început, la lansare, s-a prezentat ca fiind „urmașul președintelui Iohannis”. Reacția Președintelui, de nemulțumire că i se preia sloganul politic, a dus la o jenantă scuză a candidatului Bușoi care a evitat să își mai atribuie sloganul lui Klaus Iohannis de la prezidențialele din 2014.

A apărut problema morală a echilibrului între candidații la președinția PNL pe timpul campaniei, problemă ridicată de Cătălin Predoiu. Este imoral să beneficiezi de puterea conferită de funcția de secretar general al partidului, a doua ca putere asupra organizațiilor locale, pe timpul campaniei în timp ce contracandidații nu au același avantaj. Candidatul Cristian Bușoi a meditat, a luat în considerare solicitarea lui Predoiu și a rămas ca în gară. A delegat atribuțiile dar, pe timpul campaniei a profitat din plin, și încă profită, de dubla calitate cu care se prezintă în fața viitorilor delegați la alegerile ocazionate de Congresul PNL din 17 iunie. După câteva discuții aprinse a rămas în aer problema.

Acum a mai apărut o minunăție. Un fel de furt de identitate. Sau, mai bine spus, folosirea identității PNL în nume propriu. Normal, în numele lui Cristian Bușoi.

A apărut un site, pentru „Partidul Viitorului”. În interior, ceva care obligă la interpretări. Pentru cine are curiozitatea să pună întrebări, nu pentru toți cei care ajung, invitați de promotorii candidatului Bușoi, să viziteze site-ul și să își depună adeziunea.

În primul rând se cuvine să vedem un titlu „derivat”. În interiorul site-ului dar și pe paginile de facebook ale candidatului.


Pentru că adresa web nu mai cuprinde și „PNL” ci doar „Partidul Viitorului” se poate ajunge la unele idei (năstrușnice, desigur !). Nu le spun !

Cu sprijinul unui coleg am posibilitatea să demonstrez „furtul de identitate” comis de candidatul Cristian Bușoi și echipa lui. Văduvit este PNL, căruia îi este furată identitatea, la fel ca toți oamenii de bună credință care vor fi induși în eroare. Impresia tuturor va fi aceea că PNL, conducerea actuală a PNL susține pe candidatul Cristian Bușoi, inclusiv prin acceptul de a prelua identitatea partidului și a o folosi în avantaj propriu. Să începem.


Headerele (partea de sus) cu meniurile. În stânga, site-ul PNL (cel real !). În dreapta, site-ul „Partidului Viitorului”, a lui Cristian Bușoi.


Footerele (partea de jos a site). În stânga, „Partidul Viitorului” iar în dreapta, PNL cel real !


Alte două pagini care arată de parcă ar fi din același site, dar nu este așa !

Și încă una. Candidatul Cristian Bușoi cu obiectivele lui, nu ale PNL ! Să fie clar !


Mulțumind prietenului pentru efortul depus de a proba furtul de identitate, simularea asta ordinară, pun și ceva tehnic, tot de la el, care arată ceva. Ceva curios, ceva ciudat. Voi pune și explicațiile lui tehnice.



Am verificat codul sursă la ambele siteuri.S-ar putea să fie făcute de aceeași mînă. O observație: deși legal nu poți revendica o anumită culoare, deci nu putem reproșa asta legal, cele două websituri folosesc EXACT aceeași culoare (în cod hexa #0068A9 ), albastrul oficial al PNL. Pun capturi ale codului sursă pentru conformitate. În altă ordine de idei, dacă interesează pe cineva, partidulviitorului.ro a fost înregistat prin și este găzduit de Claus Web srl, www.clausweb.ro, info@clausweb.ro. (O firmă de hosting serioasă, din câte știu eu) Asta în cazul în care cineva care poate vorbi din partea PNL se hotărăște să ceară blocarea hostingului pentru siteul respectiv pe motiv de copyright”.

Porcăria asta cu site-ul lui Cristian Bușoi mi-a obligat creierașul să scormonească prin moțiunea lui dar și prin declarațiile lui, pe care le pot numi ca fiind sforăitoare (după toate minunile arătate doar de mine pe acest blog), unde am găsit una de comă. Liberalii să îl aleagă pe el pentru că doar prin alegerea lui „societatea românească poate deveni o societate europeană” ! Și eu care credeam că suntem o societate europeană de sute și mii de ani ! Habarnist, ce naiba !

Păi, cum vine așa, domnule candidat ? Dacă furăm identitatea cuiva, avem bilet de intrare „în societatea europeană” ?

Lege pentru protecția drepturilor de autor avem. Problema noastră este însă dacă autorul va reclama furtul de identitate. Dar, dacă proprietarul identității în mediul virtual este doar un detentor precar ? Cum sunt ministerele și agențiile guvernamentale care folosesc programe cumpărate de la firmele lui Sebastian Ghiță dar nu au titlu de proprietate pe ele, fiind la cheremul acestor firme pentru orice minune.

Sunt sigur că persoane mai bine pregătite ca mine în materie vor avea idei mai multe și mai bune. Oricum, echipa de campanie a lui Cristian Bușoi a mai făcut „o nefăcută”. Din greșeală în greșeală până la victoria finală.

Dezacord păgubos

Donald Tusk și Donald Trump
AgerpresUPDATE UE și SUA nu au o 'poziție comună' cu privire la Rusia, declară Tusk după prima întrevedere cu Trump

Prima ieșire a lui Trump în calitate de președinte al SUA are succes comercial în Arabia Saudită și insuccese în relațiile cu toți marii actori politici, partenerii SUA de până acum.

Eu pot ! Eu fac ! Eu dispun ! Corect. Tu poți, tu faci, tu dispui însă nu vei obține ce vrei. Pentru că putința și vrerea ta trebuie să găsească un receptor dispus să te acompanieze. În Arabia Saudită ai găsit ce ai vrut: bani. În rest ? Pauză.

Declarațiile lui Tusk la finalul întrevederii de o oră și jumătate între liderii UE și Donald Trump reflectă, mai degrabă, dezacordurile profunde pe teme deosebit de importante de politică externă dar și de colaborare între Uniunea Europeană și SUA în viitor. Este normal să încapă în discurs și existența unor puncte de vedere comune însă poziția comună privind lupta împotriva terorismului nu are o viață foarte lungă. Mai ales că este îndreptată, deocamdată, asupra Daesh și a unei perioade oarecare după învingerea acestei organizații teroriste.
'Sentimentul meu este că suntem de acord cu privire la numeroase subiecte și în primul rând și mai ales în ceea ce privește combaterea terorismului'
Pentru întreaga Uniune Europeană există o problemă. Federația Rusă. Comportamentul Rusiei a devenit un factor de risc major, nu doar sub aspectul respectării dreptului internațional, ci mai ales sub aspectul respectării integrității teritoriale, a independenței și suveranității a statelor membre ! Efectele politicii externe ale Federației Ruse față de vecinii săi, state membre ale Uniunii Europene, pun sub semnul întrebării fundamentele Uniunii Europene ! Practic, Rusia atentează la însăși existența Uniunii Europene ! Sub aspect politic, social și economic Uniunea Europeană are instrumentele necesare pentru a răspunde agresiunii Rusiei. Sub aspectul capacității de apărare, statele membre ale Uniunii Europene se bazează doar pe forțele lor militare angajate, acolo unde este cazul, în Alianța Nord-Atlantică. Astfel, Uniunea Europeană este „la mâna” voinței statelor membre NATO, numai cu privire la statele membre NATO. Celelalte state membre ale Uniunii Europene sunt exceptate de la protecția directă a NATO. Avem cazul Finlandei, Suediei, Austriei. Într-un caz de agresiune, directă,  cu „omuleții verzi” nu cu forțe militare „oficiale”, există pericolul ca în cadrul NATO să existe „părerea” rezolvării situației „prin dialog”, indiferent de consecințele intervenției rusești asupra statului sau statelor membre NATO atacate. Sunt state membre ale UE care ar înclina către o astfel de soluție iar acum, după câte se pare, Donald Trump are idei asemănătoare. Foarte periculos pentru UE dar și pentru NATO, ca organizație aflată în dificultate din cauza comportamentului „comerciantului” Donald Trump, ajuns președinte al SUA.
'Nu sunt sigur 100% că putem spune astăzi, domnule președinte și eu însumi, că avem o poziție comună, o opinie comună pe tema Rusiei', a admis Donald Tusk în fața presei, la încheierea discuțiilor cu președintele american.
Poziția comună față de Rusia și politica adoptată de Vladimir Putin nu este doar un moft. Nu se referă doar la comerț. Nu se referă doar la bani. Se referă la stabilitatea europeană, cel puțin aici în spațiul european, se referă la tratatele de dezarmare în Europa pe care Rusia le-a denunțat pentru a porni cel mai amplu proces de înarmare de după WW2, se referă la cuceriri teritoriale cum este cazul Crimeei care a fost transformată într-o bază de lansare a agresiunilor militare ruse asupra statelor din bazinul Mării Negre dar și a statelor din centrul Europei, majoritatea membre ale Uniunii Europene și NATO.
'Principalul meu mesaj către dl Trump a fost faptul că ceea ce dădea cooperării și prieteniei noastre cea mai profundă semnificație erau valorile fundamentale occidentale, ca pacea, drepturile omului, respectul pentru demnitatea umană', a menționat Tusk.
'Cea mai importantă sarcină astăzi este consolidarea întregii lumi libere în jurul acestor valori și nu numai a intereselor', a subliniat președintele Consiliului European.
Donald Tusk este destul de tranșant. Donald Trump a venit să „își apere interesele” în fața Uniunii Europene, nu să reconfirme valorile fundamentale ociidentale care au stat la baza tuturor relațiilor dintre statele europene și SUA.

Nu pot spune că mă așteptam la cine știe ce prestație a lui Trump față de UE. Acest dialog îl precede pe cel care va avea loc la summit-ul NATO însă acolo va fi o altă poveste. Rețin, nemulțumit, un prim eșec al relațiilor dintre noua administrație americană și Uniunea Europeană.

De aceea sunt, cum se spune, în alertă privind relațiile pe care vrea să le aibă Donald Trump în cadrul NATO cu statele membre ale Uniunii Europene cărora le-a refuzat astăzi identitatea comunitară.

marți, 23 mai 2017

Ieri „devastator și demolator”, azi tăietor de elanuri PSD-iste

Imagine RomâniaTv la PSNews
De două zile'ncoace, gura nu le tace. Cristian Bușoi este cel mai mare adversar al PSD ! Cristian Bușoi este singurul care scapă țara de PSD ! Cristian Bușoi ...

Teodor Atanasiu a postat, cu niște zile în urmă, imediat după depunerea moțiunii, un entuziast mesaj: moțiunea Bușoi readuce PNL către economie, către ce știu să facă mai bine liberalii, o recuperarea ideologică majoră, un mesaj către mediul privat bla, bla, bla. Ura și la gară !

În zilele din urmă, „amprenta Bușoi” a fost criticată ca fiind „de stânga”. Nu fără temei. Publicațiile „de stânga” fiind efervescente în materiale de susținere a candidatului Bușoi contra „adversarului” la funcția supremă în PNL, Ludovic Orban. Iar PSNews, în care apare articolul laudativ cu sintagma „taie elanul PSD”, este cunoscut de mai multe persoane bine informate ca o „portavoce a ALDE”. Tot la PSNews au apărut, pe lângă editoriale „distrugătoare” pentru ceilalți competitori sau ne-susținători, materiale sponsorizate sau comandate (introduse la rubrica „spot”). Iar autorul majorității articolelor, tot același.

Faptele vorbește, spune o vorbă „populară”. După ce au umplut rețelele de socializare cu semnalul „anti-PSD”, apare și articolul în fițuica ALDE-istă. Curat-murdar !

Acum suntem în fața unui „comunicat trimis PSNews”. Conținutul nu este nici pe departe „periculos”. Este o poziție care preia semnalele trase de mediul financiar-bancar, de mediul politic cu privire la rezultatul „formidabil” de 5,7% dezvoltare a României în primul trimestru prezentat de PSD ca o mare realizare iar de analiști ca un rezultat redundant, un peste 5% fiind de așteptat în primul trimestru datorită „impulsurilor” date consumului de către politica impusă de infractorul Liviu Dragnea. Vom vedea ce va aduce al doilea trimestru și, mai ales, trimestrele următoare care nu vor mai beneficia de impulsuri financiare în buzunarele consumatorilor.

Trebuie să precizez că PNL, prin actualii lideri și mai ales prin intermediul parlamentarilor PNL adunați în sprijinul lui Ludovic Orban, atrage atenția zi de zi asupra politicilor economico-financiare ale guvernului Grindeanu și a alianței PSD-ALDE ! Mesajele lor sunt peste tot în presă. Acum, apare și Cristian Bușoi ! Hopa-mare !

Îmi place elanul jurnaliștilor arondați ALDE: Cristian Bușoi taie elanul PSD ! Senzațional, formidabil, nemaivăzut, pentru prima oară în România etc. Iar PSD, după acest comunicat, făcut de rușine, va căuta să îndrepte ce a greșit pentru a nu mai fi calificat ca „cinic” și adept al politicilor „riscante”. Hai să fim serioși ! Cum poți să dai o astfel de apreciere unei informații care nu are nici un efect asupra „adrisantului” ? Pentru PSD, comunicatul „candidatului la președinția PNL Cristian Bușoi” este ca o frecție la un picior de lemn ! Iar în comunicat sunt câteva formulări care susțin aprecierea mea de mai înainte.
Este o politică riscantă şi cinică pe care PSD o promovează pentru a lua ochii populaţiei şi pentru a se prezenta frumos în faţa actualilor parteneri de coaliţie sau a unor viitori parteneri de coaliţie.
PNL trebuie să atragă atenţia guvernului şi să spună românilor că riscăm să avem o situaţie similară cu cea de dinaintea crizei economice din 2008-2009, când după o accelerare a consumului, am avut o prăbuşire economică de 8% din care nu mai ştiam cum să ieşim
În primul paragraf pus de mine, apare o formulare care ar putea avea sens coroborată cu atenționarea din titlu, aia cu „tăiatul elanului” ! Ar fi cam așa: băi, ăștia din PSD, dacă nu vă schimbați politica actuală, nu mai pupați coaliții viitoare pentru guvernare ! Să vă băgați mințile în cap ! Păi, se poate ?!

Pentru că se referă la „actualii parteneri de coaliție”, pentru că actualii parteneri de coaliție sunt ALDE, UDMR și pe ici colo PMP, dintre partidele parlamentare actuale, viitorii „parteneri de coaliție” nu pot fi decât cei care sunt în opoziție. Iar în opoziție sunt PNL și USR ! Este un gând, undeva ascuns în „sertare” nevăzute ale minții susținătorilor lui Cristian Bușoi, sau chiar în mintea lui, a unei viitoare coaliții cu PSD ? Nu de alta, dar avem aici „materialul clientului” la dispoziție și se cuvine a pune întrebări !

Cu „demolarea” sau „devastarea” candidatului Ludovic Orban nu merge. Cu „tăierea elanului” PSD nu merge. Textul comunicatului varsă o cantitate uriașă de dubiu asupra intenției anti-PSD a candidatului Bușoi.

Ce este și mai simpatic, pentru mine, pentru alții poate nu, este să văd în ultimul paragraf confirmarea politicii greșite a „strălucitului” prim-ministru Tăriceanu din 2007 - 2008, când a stimulat consumul și am ajuns în plină criză economică cu tăieri de salarii și intenții de tăieri de pensii pentru că guvernul PDL-PSD-UNPR-UDMR nu mai găsea bani pentru „dezvoltare” ! Iar „portavocea ALDE” găzduiește „blasfemia” ! Fain !

Este clar. La „măcelăria PSNews” este permis orice dacă „pică” ce trebuie.

luni, 22 mai 2017

Mesaje toxice prin intermediul mercenarilor din presă

Avem două tipuri de alegeri. Pe de o parte, avem alegeri locale parțiale, la primăriile care au rămas fără primari, apoi avem alegeri interne la PNL în urma cărora se va finaliza fuziunea și vom intra în normalitate cu singurul partid de dreapta din România.

Imagine de la PSNews
Sunt în campanie liberali și social democrați, bașca alți competitori de care nu mai are rost să amintesc. Că ne place sau nu, că vrem sau nu, campania pentru parțiale de la primăriile fără primari oferă ocazia atacării PNL de către presa aservită PSD, ALDE sau altor grupuri de interese pe tema foarte fierbinte a viitorului PNL. Îți intră'n ochi interesul adversarilor politici: fără Ludovic Orban ! Iar mercenarii din presă au trecut la „execuție”. Cu sau fără voia lui (deși sunt unele semnale că este cu voia !), contracandidatul lui Ludovic Orban la președinția PNL, vorbesc despre Cristian Bușoi, a devenit beneficiarul campaniei anti-PNL a PSD și ALDE (în special !).

Am mai scris despre „măcelăria” PSNews, dedicată cu trup și suflet lui Cristian Bușoi. Astăzi, sinistra „publicație”, are un articol sponsorizat împotriva lui Ludovic Orban și a celor care îl susțin. Ținta de astăzi este Alina Gorghiu care are tupeul de a sprijini pe Ludovic Orban deși, mai zilele trecute, susținătorii lui Cristian Bușoi semnalau că Alina este pe partea stângă a PNL și îl susține pe Bușoi. Articolul intitulat „UPDATE Congres PNL. Capcana lui Gorghiu și Blaga: păpușarii lui Orban îi pregătesc marele dezastru EXCLUSIV” are scopul evident de a demoraliza pe susținătorii lui Ludovic Orban dar și a „măcelări” pe Alina Gorghiu, Vasile Blaga, „baronii PNL” care, urmăresc să devină „păpușari” în spatele lui Ludovic Orban pentru a conduce partidul în viitor. Autorul de la PSNews este foarte sigur pe formulare (ca de altfel pe toate formulările din alte articole). Fiind un articol sponsorizat, sursele din PNL cu care se laudă pot fi de la echipa Bușoi. Spun „pot” deși tare am chef să scriu „sunt” ! Știu eu de ce !

Tot de la PSNews aflu că marea renunțare a lui Cristian Bușoi la conducerea secretariatului general al PNL a fost doar o „glumă”. Într-un interviu acordat celor de la PSNews pe 20 mai 2017 acesta spune cu gurița lui:
În această perioadă sunt foarte mult plecat în teritoriu, așa că am delegat toate atribuțiile funcției de secretar general unuia dintre secretarii adjuncți, domnul Tinel Gheorghe. Acesta este și omul care coordonează strategia partidului în alegerile parțiale
Iar noi ne băteam pentru chestii de morală ! Să fim serioși ! Vorba unor susținători de-ai lui: Statutul nu prevede o incompatibilitate între funcția de secretar general al partidului și calitatea de candidat la alegerile pentru președinția partidului. La propunerea lui Cătălin Predoiu, Cristian Bușoi a meditat și a ajuns la concluzia că o demisie din funcția politică i-a dăună în campania personală. Că avem adevărul spus cu subiect și predicat, eu închei discuția pe subiect. Sper să accepte adevărul și colegii cu care m-am contrat.

PSNews preia și un interviu acordat de Cristian Bușoi altei oficine, de data asta a PSD, DCNews. Articolul de astăzi - 22 mai 2017- la ambele oficine de propagandă pro-Bușoi, scoate în evidență „atacul devastator” al lui Bușoi la adresa lui Orban la DCNews iar la PSNews „Bușoi demolează clica din spatele lui Orban”.

După ce citești titlurile și te pregătești de cine știe ce informație explozivă, afli că „atacantul devastator” și „demolatorul” Cristian Bușoi face niște afirmații „ciudate”, ca să fac alte comparații, evident că ciudate față de titluri.

Ludovic Orban este „foarte imprevizibil”:
- s-a opus creării USL dar a fost membru al unui grup parlamentar în timpul USL, „dacă nu se înșeală”;
- critică „foarte dur” fosta conducere a PNL dar în stânga și în dreapta lui se află domnul Bolojan și domnul Falcă care au fost în conducerea PNL;
- țipă foarte tare ca filialele să își administreze propriile decizii, să nu mai avem candidați impuși de la centru și care nu au nici o legătură cu filialele dar în jurul lui sunt astfel de persoane;

Și „cireașa de pe torul miresei”
Mai sunt chestiuni care țin de o anumită imprevizibilitate a lui Ludovic Orban și cred că PNL are nevoie de mai multă consecvență și de o direcție pe care să și-o asume foarte clar, fără dublu limbaj, fără acest gen de imprevizibilitate
La ce naiba se referă ? De unde scoate el lipsa de direcție a lui Ludovic Orban ? I-a citit moțiunea ? Bănuiesc că da. Dacă a citit-o bag seama că direcția nu îi convine ! O prietenă de pe FB concluziona că moțiune lui Bușoi este orientată spre stânga pe când a lui Orban este liberal conservatoare, ferm de dreapta.

Cât privește celelalte acuze, sunt puerile. Îl acuză că a respectat o prevedere statutară chiar dacă a fost împotriva creării USL ! Ce vrea să spună ? Că Ludovic Orban trebuia să își dea demisia ? El așa va face dacă nu va fi ales președinte al PNL ? Pentru că dacă nu va fi ales, înseamnă că nu este dorit de liberalii care vor merge la Congres !

Critică pe Orban pentru că membrii ai PNL care au fost în conducerea anterioară a partidului au ales să îl susțină pe Ludovic și nu au acceptat să îl susțină pe el. Eu leg această „critică” de campania de la PSNews contra lui Orban, Bolojan, astăzi este luată la refec Alina Gorghiu în tandem cu Vasile Blaga. Ba, avem și noutatea la PSNews cu „pupilii cățărați parlamentari” Mara Calista și Florin Cîțu ! Acuzația este stupidă.

Cât privește „candidații impuși”, Bușoi ar cam trebui să se uite în spatele lui. Cu atenție. Cu mare atenție !

După cum observ, treaba murdară din campania internă a fost dată „specialiștilor” din presă. Contra cost ! Iar la intern suntem foarte civilizați. Vorba aia: eu sunt mic nu știu nimic, tata'n pod belește oaia !

România avertizată de Comisia Europeană pentru ... deficit guvernamental

Imagine de pe Google

AgerpresComisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu

Specialiștii pot spune mai multe. Mă refer la specialiștii reali nu la infractorul Liviu Dragnea și acoliții, autorii abaterii de la obiectivul bugetar pe termen mediu.
Comisia Europeană a adresat României un avertisment cu privire la existența unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu și recomandă Consiliului să adopte un document prin care să i se impună României să ia măsurile necesare în 2017 în vederea corectării acestei abateri semnificative, se arată într-un comunicat al CE.
Să nu ne înșelăm cu privire la datele din calupul de mai sus. Anul 2016, anul guvernării Cioloș, a fost tensionat, grav, sub aspect bugetar, de măsurile luate de guvernul Ponta în anul 2015 și de actele normative cu scăderi de taxe și impozite și măriri de venituri în sectorul bugetar, și nu numai, adoptate într-o veselie de Parlamentul dominat de PSD, ALDE, UNPR și UDMR. Nu guvernul „tehnocrat” Cioloș este vinovatul abaterii semnificative constatate de Comisia Europeană ci puterea politică PSD-ALDE care au avut în mână „pâinea și cuțitul”. Spre meritul guvernului Cioloș, trebuie să spunem că tehnocrații au limitat, cu mari eforturi, prăbușirea României în deficit guvernamental.
Executivul comunitar precizează că este prima oară când se aplică această procedură a cadrului de guvernanță economică al UE. Prin aceasta li se oferă autorităților posibilitatea de a lua măsuri corective pentru a evita deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive.
În deficit sunt 4 state. Spania cu un sold negativ de 4,5 %, Franța cu un sold negativ de 3,4%, România și Marea Britanie cu un sold negativ de 3%. Dintre cele 4 state, România iese cel mai prost deși este la limita legală. În timp ce Spania și Franța sunt în scădere a deficitelor, proces început în anii din urmă, România are un trend în creștere ! Iar măsurile guvernamentale luate de puterea PSD-ALDE sunt în direcția adâncirii deficitului și creșterii accelerate a datoriei publice ! După mintea unor idioți, avem spațiu la datoria publică care ne permite să ne jucăm cu viitorul. În timp ce majoritatea statelor din Uniunea Europeană au adoptat politici de scădere a datoriei publice, în România „luptăm” pentru creșterea ei și ajungerea din urmă a statelor care luptă cu disperare pentru a ieși din faliment !

duminică, 21 mai 2017

Interesul poartă fesul

Imagine Le Monde

Ca să fiu foarte cinstit, am citit întâi în Le Monde articolul „Donald Trump exhorte les pays musulmans à n’offrir « aucun refuge » au terrorisme” și apoi am mers la Agerpres, unde am găsit articolul „Donald Trump oferă liderilor musulmani o alianță împotriva extremiștilor islamiști și cere izolarea Iranului” și apoi articolul „Regele Salman al Arabiei Saudite acuză Iranul că este 'vârful de lance al terorismului mondial'”. Nu există diferențe de abordare. Informațiile sunt neutre, ceea ce este bine. Noi avem posibilitatea să interpretăm informația fără a fi canalizați către o anumită direcție.

Mă interesează turneul lui Trump. Chiar dacă trebuie să mă mulțumesc cu ce spune presa, va trebui să am în vedere și practica oficialităților americane de a da presei doar „jumătăți de adevăr”. Multe, multe jumătăți de adevăr, multe jumătăți verificabile, provocatoare, timp în care „jumătățile nespuse” ajung la maturitate. După aceea, nu mai  este o problemă pentru autorități de a confirma, într-un viitor oarecare, finalitatea. Este evident că nu în toate cazurile. Presa se va mulțumi un timp cu ce dă oficialitatea. Va verifica comunicatele și va observa că elementele care compun informația sunt reale. Va toca informația, fiecare după posibilități. Consumatorii de informații vor fi mulțumiți. Iar jocul merge, de ani și ani și nu mai are sfârșit.

Trump a ales Zona Golfului ca prima ieșire în calitate de Președinte al SUA. S-a căutat cauza în comerț. Am scris și eu despre contractele încheiate. Dar, nu este doar comerțul. Foarte important și acesta din moment ce contractele semnate cu Arabia Saudită au angajat peste 350 miliarde de dolari, o treime din sumă fiind destinată contractelor militare ! 
D'importants contrats, y compris militaires, pour un montant total de 350 milliards de dollars (312 milliards d'euros), ont été signés entre les deux pays durant ce séjour officiel.
Aici trebuie să ne uităm cu mare atenție. Peste contractele cu caracter militar sunt cele din domeniul energiei. Iar de undeva, din urmă, îmi vine amintirea unei informații privind implicarea AS în provocarea crizei hidrocarburilor. Criză pentru toate statele care sunt dependente de exportul de hidrocarburi. Venezuela este în colaps. Rusia și-a pierdut rezervele de stat și este în recesiune. Iranul are pierderi bugetare. China și India nu pot absorbi mai mult decât folosesc. Europa merge ferm către energia regenerabilă.

La acest summit de la Riad, Donald Trump a oferit statelor arabe o alianță împotriva terorismului și o alianță pentru dezvoltarea viitoare, către o lume mai bună având grijă să le spună
Nu suntem aici pentru a da lecții și nici pentru a le spune altora cum să trăiască, ce să facă sau cum să-și practice credința. În schimb, le oferim o alianță bazată pe valori și interese comune cu obiectivul de a construi un viitor mai bun
Eu încerc să iau de bună declarația. Trump oprește „exportul de democrație americană” ! Desființează practic politica democraților americani de sub conducerea lui Obama și Clinton. Obama a fost criticat de statele arabe prezente la summit pentru neintervenția în anul 2013 în Siria și pentru acordul cu Iranul. Purtătorul lor de cuvânt a fost Regele Salman al Arabiei Saudite.

Trump oprește și „procedura” promovată de fosta guvernare a SUA de a da note bune la purtare statelor iar în funcție de aceasta acordau sau nu contractele pentru achiziția de armament american sau alte contracte. Se pare că joaca s-a sfârșit. Din punctul meu de vedere, Trump le oferă armamentul pe care statele din Golf l-au cerut (contra cost, desigur) ani și ani primind în schimb sfaturi „socialiste”, „pacifiste”. Practic, Trump iese din plasa „jandarmului mondial” și trece responsabilitatea soluționării problemelor zonei statelor din Golf care vor să se implice. Iar Arabia Saudită s-a oferit să fie puntea de legătură între SUA și statele Consiliului de Cooperare al Golfului (CGG).

Asistăm, așa văd eu, la stoparea răspândirii socialismului în lume de către administrația americană. Poate că își vor pierde din putere și ONG-urile alea su sediul în SUA care torpilează statele lumii cu aprecieri negative și imigranți !

Iranul a devenit, în urma acestui summit, „inamicul public nr. 1”. Pe aceeași lungime de undă cu Regele Salman al Arabiei Saudite, Trump a acuzat Iranul de terorism, de finanțare și înarmare a organizațiilor teroriste. Trump a propus, alături de Regele Salman, izolarea Iranului. Iar ideea nu este exclus să se materializeze !

Să fim atenți, foarte atenți la nuanțe ! Iranul este principalul aliat al Rusiei în zonă, alături de Siria lui Al Assad și Hezbollah ! Iranul și Hezbollah susțin, ca obiectiv politic fundamental, desființarea Israelului ! Acest aspect trebuie avut obligatoriu în vedere în orice analiză.

Arabia Saudită a inițiat și pus în funcțiune un organism de urmărite a teroriștilor islamiști pe rețelele de socializare. Împreună cu SUA, cei doi lideri fiind de acord, vor supraveghea rețelele de finanțare ale terorismului islamist și vor lua măsurile ce se impun pentru a le bloca. Celelalte state din CGG sunt chemate să participe la acțiuni. În plus, cei doi lideri majori au convenit că nimicirea teroriștilor islamiști este cea mai sigură metodă pentru eradicarea terorismului în zonă și în lume.

O parte importantă a acestei vizite a aparținut lui Trump ca om de afaceri. Altă parte, poate cea mai importantă din punct de vedere politic aparține grupului de consilieri republicani.

În primul rând, sper să am dreptate, SUA s-au definit în Golf ca principala forță economică și militară a lumii și au dezbrăcat ținuta de jandarm al lumii. Sunt foarte curios care vor fi rezultatele convorbirilor din 25 mai cu Emmanuel Macron, alt nou lider care a dat Armatei franceze prioritate în mandatul său, declarând în Mali, în fața militarilor prezenți, că are deplină încredere în ei și în ceea ce ei fac pentru restabilirea păcii în regiune. Ba, mai mult, le-a promis că le va satisface cererile privind armamentul și tehnica de care au nevoie pentru îndeplinirea misiunilor după mandatul lui Holland care le-a cam tăiat cererile - în special dotarea forțelor militare franceze cu elicoptere, dotare cerută și refuzată permanent de Hollande ! La fel cum a făcut Obama în SUA - armata a primit tot ce a cerut ba a primit și noi direcții de acțiune.

Se pare că de acum încolo va trebui să ne facem un nou cadru de analiză a comportamentului SUA cu partenerii. La noi, zilele trecute, emisarii administrației SUA au purtat discuții cu secretarul de stat Ciamba privind poziția României asupra unor aspecte diferite de interes pentru SUA, în vedera creionării poziției pe care Trump o va adopta la summit-ul NATO. România a reafirmat pozițiile de până acum și s-a constatat de către parteneri (români și americani) că pozițiile sunt comune și satisfac noile cerințe ale administrației SUA. Vom afla, în timp, ce anume este suficient de important !

Juriștii polonezi sunt mai fermi ca cei români în apărarea statului de drept

AgerpresJuriștii polonezi denunță "politizarea" justiției de către conservatorii din PiS

Congresul juriștilor polonezi - apărarea statului de drept
Mă văd obligat să tratez acest eveniment dând unele explicații, făcând unele comparații pentru a ajunge la niște concluzii care nu ne sunt favorabile. Poate părea ciudat, dar ce se petrece în Polonia sub conducerea partidului conservator Dreptate și Justiție (PiS), are influență și la noi. De unde ne așteptăm mai puțin !

Polonia este pe „lista neagră” a Uniunii Europene pentru derapaje severe de la democrație, pentru încălcarea principiilor politice care stau la baza înființării, organizării și funcționării democrațiilor din statele membre și a Uniunii Europene în ansamblul ei. Are alături Ungaria care îi calcă pe urme. Alt stat problemă.

În România, ideile conservatorilor PiS sunt promovate, intens, de către Călin Anton Popescu Tăriceanu și formațiunea pe care o conduce, ALDE. Fără a-l împiedica pe Tăriceanu dar și fără a-i face pe voie, PSD cochetează cu măsurile pe care guvernul polonez, iar la noi Tăriceanu, le are în vedere pentru distrugerea sistemului democratic în România. După „modelul” polonez !

În esență, în Polonia sunt promovate acțiuni în urma cărora echilibrul puterilor în stat va fi desființat. PiS dorește să subordoneze Justiția poloneză Parlamentului. Exact ca la noi ! Acțiuni contrare constituției poloneze iar la noi contrare constituției care la art. 1 alin. (4) se prevede că statul „se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale”. Constituția poloneză are aceleași prevederi, prevederi comune tuturor statelor membre ale Uniunii Europene și tuturor statelor democratice de pe glob.

PiS a început acțiunea imediat ce a ajuns la putere. A atacat Curtea Constituțională. De la acel moment, Uniunea Europeană și statele membre au devenit foarte, foarte atente. Noua putere poloneză a modificat numirile la Curtea lor Constituțională, a modificat atribuțiile Curții și au dat un rol Parlamentului pe care îl domină asupra deciziilor Curții Constituționale. Au decis să modifice Constituția în funcție de voința puterii politice a PiS. Dacă este ceva neconstituțional și deranjează PiS în procesul de atingere a obiectivelor politice, nici o problemă, actul normativ neconstituțional va deveni constituțional pentru că așa vrea puterea politică.

Acum văd alte obiecții ale juriștilor polonezi. Guvernul polonez vrea să facă o reformă a Justiției. După ce au umblat la Curtea Constituțională, umblă la Consiliul judiciar național (un fel de CSM de la noi), membrii acestuia urmând a fi numiți de Parlament. Adică, de puterea politică ! Evident că scopul este ca deciziile Consiliului judiciar național polonez, care are „putere” asupra instituțiilor care formează puterea judecătorească, să fie favorabile acțiunilor politice ale partidului la putere, adică, PiS. Au nevoie de așa ceva urgent pentru că realizarea obiectivelor politice prin intermediul actualului Parlament vor fi mai greu de înlocuit în viitorul Parlament în care, este posibil, PiS nu va mai avea majoritatea.
Refuzul guvernului condus de premierul Beata Szydlo de a publica un verdict al Tribunalului Constituțional pentru a ieși din criză a scufundat țara într-o gravă criză politică.
Juriștii polonezi adunați în Congres, profesioniști judecători, avocați, consilieri juridici (avocații statului, pentru cine nu știe), consideră că măsurile luate de guvernul polonez încalcă grav separația puterilor în stat, au ca scop subordonarea puterii judecătorești executivului și legislativului.

Fenomenul se petrece și la noi. Parlamentarii puterii PSD-ALDE lucrează de zor la subordonarea puterii judecătorești. În mod special se caută o subordonare către Parlament. Inculpatul Tăriceanu alături de infractorul Dragnea clamează permanent superioritatea Parlamentului față de executiv și puterea judecătorească. Au în mână instrumentul „inițiativa legislativă”. Pe care puterea judecătorească nu îl are. Vocalii Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae, Florin Iordache alături de alți și alți „juriști” parlamentari anunță periodic că ei fac legile iar puterea judecătorească este obligată să le aplice.

La noi se merge chiar mai departe. La inițiativa celor de la ALDE, în special la cererea inculpatului Tăriceanu, fabrică acte normative prin care Președintele României să fie scos din procedura numirii magistraților aceasta urmând să treacă la Parlament, direct și indirect. Ei bine, existența competențelor Președintelui României în numirea magistraților este singura formă corectă pentru asigurarea independenței puterii judecătorești față de celelalte puteri. Este și o parte a substanței prevederii constituționale potrivit căreia Președintele României „veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice”. Medierea între puterile statului - legislativă, executivă și judecătorească - are rolul de a le atrage atenția atunci când una dintre ele o ia pe arătură și încearcă să se substituie altei puteri a statului.

Mai grav, Parlamentul României și-a arogat atribuții executive și „judecătorești”, extinzând rolul și funcțiile comisiilor parlamentare. Și mai grav, au instituit prin regulamentul propriu obligația prezentării în fața comisiilor speciale de anchetă (cercetare administrativ-judecătorească !) a magistraților (oful lor fiind procurorii, în special cei ai DNA !) ! Inadmisibil ! Chiar împotriva concluziilor unei decizii a Curții Constituționale care statuează că magistrații nu se pot subordona Parlamentului, ei făcând parte din puterea judecătorească.

Să revin la polonezi.
Pentru judecătorul de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) Marek Safjan, "societatea poloneză a putut vedea astăzi (sâmbătă) prin acest congres că judecătorii polonezi sunt gata să apere statul de drept, o condiție pentru respectarea drepturilor omului".
Trag concluzia că noi am ajuns, datorită unor acțiuni ale actualei puteri politice dominată de PSD și ALDE, la care s-a raliat UDMR și PMP-ul lui Traian Băsescu, aproape de „buza prăpastiei”. Sunt 4 formațiuni politice în Parlament care luptă, pe față, împotriva puterii judecătorești. Sunt 4 formațiuni politice în Parlament care vor să încalece puterea judecătorească, atacând procurorii care formează Ministerul Public. Nu trebuie să ne mire prea mult. Când în Parlament au intrat persoane care au fost condamnate pentru infracțiuni de corupție, pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, au intrat persoane aflate în diferite faze ale procesului penal nu trebuie să ne mai mire ce se întâmplă. Când Parlamentul adoptă acte normative care permit condamnaților penal să ocupe funcții și demnități publice trebuie să ne punem serios întrebarea : în ce țară trăim ?

Uniunea Europeană a cerut Poloniei să revină asupra acestor decizii, amenințând cu declanșarea unei proceduri de "apărare a statului de drept".

Dacă UE va duce la îndeplinire avertismentul, Polonia ca fi prima țară din Uniunea împotriva căreia Comisia Europeană va angaja această procedură inedită.

Noi avem norocul, ca să spun așa, că suntem în procedura MCV pe sistemul judiciar. Ridicarea MCV va permite României accesul la spațiul Schengen dar și la alte facilități ale apartenenței la Uniunea Europeană. Suntem pe cale să blocăm, din cauza acțiunilor iresponsabile ale puterii PSD-ALDE finalizarea MCV. Indiferent cât ne dorim acest lucru. Pentru că acțiunile politicienilor noștri încep să semene din ce în ce mai mult cu acțiunile împotriva statului de drept ale conservatorilor (mai de grabă extremiști) polonezi.

Norocul nostru, acest lucru trebuie spus, este că îl avem pe Klaus Iohannis ca Președinte al României și că membrii Curții Constituționale sunt relativ independenți ! Norocul nostru este faptul că Justiția este încă liberă. Acțiunile parlamentarilor puterii împotriva statului de drept, împotriva Justiției, împotriva Președintelui României sunt abia la început. Nu am ajuns la stadiul nebuniei politice din Polonia.

sâmbătă, 20 mai 2017

Măcelăria PSNews. Din cauză de Orban, este „tranșat” Bolojan !


Nu se putea ca PSNews să nu continue cu denigrarea lui Ludovic Orban dar și cu a celor care îl susțin. În același timp, PSNews continuă susținerea politică a lui Cristian Bușoi. Ba, cine s-a mai uitat, măcar de curiozitate, la acest site, a observat desigur promovarea liberalului pur și dur, pe partea dreaptă, Viorel Cataramă.

Știu că la PSNews există o anume „afinitate” pentru liberalism, aici sunt promovate idei liberale de valoare, cum ar fi „liberalismul civic”, concept politic ce urmează a fi pus în interiorul unui program politic liberal de prof. Adrian Ciocănea (aici). Dar asta a început să devină o altă poveste. Acum, PSNews este focusat pe acțiunea de împiedicare a candidatului liberal Ludovic Orban să câștige alegerile interne pentru președinția partidului.

Sub titlul „ULTIMA ORĂ Este Bolojan pentru Gorghiu, ceea ce este Lance pentru Orban? EXCLUSIV” o autoare (nici nu mai îndrăznesc să spun cine. Un prieten jurnalist (decedat) mi-a spus că „autorii” care „au de scris” câte ceva în presă devin, la nevoie, „colaboratori necunoscuți”) pune o imagine cu Ludovic Orban și Lance (câinele său). Toată legătura între poză și articol este textul „inteligent”:
„Să revenim la jocurile de putere din interorul partidului pentru șefia PNL. În urmă cu puțin timp, Ilie Bolojan a declarat vehement că nu va candida la șefia PNL, ba chiar a decis să îi țină trena lui Ludovic Orban și să se ascundă în spatele fustei Alinei Gorghiu. Toate aceste aspecte ne trimit cu gândul la legătura lui Ludovic Orban cu partenerul său, fidel Lance”.
Vorba aia buruienoasă a românului: ce are sula cu Prefectura ?

Subiectul articolului este Ilie Bolojan. Furia cu care este „tranșat” de măcelarii de la PSNews mă duce cu gândul că își doreau cu disperare o  candidatură a acestuia pentru blocarea lui Ludovic Orban. Sunt sigur de faptul că respectiva măcelărie jurnalistică (!) ar fi avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Ilie Bolojan ! Nu a împlinit speranțele „cooperativei” AVP&co, nu mai este „bun”.

Ca să nu mă leg de o virgulă, am și eu destule bube'n cap cu virgulele, mă voi lega de poză. Îmi place. Bine, nu văd cum Ludovic Orban se ascunde după Lance așa cum acuză măcelarii de la PSNews pe Ilie Bolojan că se ascunde „în spatele fustei” Alinei Gorghiu !

O să dau o altă „legendă” imaginii. Una care îmi place.

Lancelot și „asistentul” său, Ludovic
Parcă este mai bine așa !

Cât privește măcelăria PSNews, nici o stimă. Au coborât prea jos. fac treburile murdare ale susținătorilor lui Cristian Bușoi. Încep să fiu convins de asta. Mi-a șoptit o păsărică (sursele nu se denunță !) că ideile din articolul PSNews au fost aprig dezbătute pe niște pagini de Facebook, exact cu o seară înainte de a apare articolul pe site ! Îmi pun întrebarea: jurnalista a participat la discuții sub altă identitate ? Jurnalista a preluat comanda și a executat-o ? Prea multe legături dubioase între susținătorii vocali ai lui Cristian Bușoi și măcelăria PSNews !