Prezidențialele nu sunt doar simple alegeri !

Nebunia cuprinde România. Din noianul de vorbe aruncate de unii și de alții cam așa s-ar putea spune. În plus, nici nu știm cine este personajul politic care va intra în turul II.

PSD alături de UNPR și PC au anunțat că îl desemnează candidat pe Victor Ponta. Adunare festivă la Craiova, cu inundații catastrofale în zona comunităților oltene unde pierderile de vieți sunt cu aproximație - aproximativ două persoane ! Zicere de la ministrul polonic al internelor Gabriel Oprea.

Victor Ponta a anunțat că vrea să fie un altfel de președinte, slogan lansat de Crin Antonescu pe când trăia nesincera alianță USL. Un altfel de președinte însă ce să vezi ! Victor Ponta ne anunță, senin și zâmbăreț, că îl va copia la indigo pe Traian Băsescu. Nu vrea să fie un președinte al României ci al românilor iar de aici începe circul. Pentru că România are nevoie de un Președinte de țară nu „un președinte al săracilor”, are nevoie de un președinte care să conducă politica externă a României sub presiunea conflictului est-vest, al conflictului generat de Rusia lui Putin pentru „recucerirea” sferelor de influență ale defunctei URSS. Iar România este una dintre țările care au fost sub această sferă de influență până în 1989.

Victor Ponta nu poate garanta românilor că va fi un președinte care să le apere interesele pe plan internațional. Preocupat de mulțimea săracă și lăcomită la beneficii guvernamentale, Victor Ponta nu are cum gândi la o Românie a viitorului, nu poate gândi la performanța integrării europene, nu poate avea imaginea unei economii românești care să concureze industriile din UE, nu are viziunea progresului generat de concurență și dezvoltare științifică. Nu poate pentru că nici PSD nu mai vrea să fie ceea ce declară că este.

Surprinzător pentru oricine știe cât de cât ce înseamnă o doctrină, PSD își propune să promoveze pe Victor Ponta ca un lider nu al social-democrației ci ca pe un „liberal moderat”, ca pe un „liberal stângist”. În discursul lui Ponta apar angajamente de privatizare și promovare a politicilor liberale în economie, promisiuni de scădere a taxelor și de mărire a plajei de colectare a acestora, de realizare a unui echilibru în distribuția „bogăției bugetare”, de performanță în administrația publică etc. Apar ele însă posibilitatea ca acestea să fie realizate este nu doar incertă, este imposibilă. Victor Ponta, Președinte al României, va fi la mâna PSD și a aliaților acestuia. Victor Ponta nu poate imita până la capăt pe Traian Băsescu care domina PDL-ul aflat la putere, pentru că el este dominat de „baronii” PSD de la alegerea sa în fruntea PSD. A fost, este și va fi o marionetă. Ca organizare, PSD este o oligarhie. Cu Victor Ponta la Cotroceni, PSD va duce la nivelul statului organizarea oligarhică.

Din partea lui Ponta și a PSD putem conchide fără a apela la prea multe nuanțe că România are șansa de a deveni o copie a statului oligarhic Rus condus de Putin și magnații care îl finanțează. Mai mult, alegerea lui Ponta va apropia România de Rusia, pentru că sunt prea multe semnale din partea social-democrației europene de susținere a Rusiei în dauna altor state europene ca să nu ne punem un mare semn de întrebare cu privire la viitor. Avem antecedente în slugărnicia cu care Victor Ponta și PSD au răspuns criticilor formulate de PES și liderii acestuia pe timpul referendumului din 2012 pentru demiterea lui Băsescu. Sigur, România sub câlcâiul oligarhilor PSD nu va denunța tratatele încheiate până acum însă va adopta o poziție mai moale față de comportamentul internațional al Rusiei decât are România acum.

În curând vom afla care este contracandidatul lui Ponta din partea PNL+PDL, așa numita ACL (Alianța Creștin Liberală). Klaus Iohannis sau Cătălin Predoiu.

Este evident că oricare dintre cei doi se va situa la polul opus față de Victor Ponta. Ambii au avut declarații lămuritoare, după mine, privind poziția României pe plan extern dar și sub aspectul continuării democratizării țării. Față de Ponta care vrea „să schimbe tot” ! Și aici iar trebuie să fim atenți la nuanțe. Una este să „schimbi tot”, ceea ce poate însemna enorm, România putând deveni un stat diferit de cel de acum și alta este să sprijini corectarea unor rezultate nesatisfăcătoare ca urmare a unor decizii politice greșite sau pripite. Ei bine, candidatul ACL, oricare ar fi el, vine să continue ce este bine făcut și să sprijine acele modificări cerute de viață. Este o mare diferență. A, să nu uit, și Băsescu când a ajuns la Cotroceni a dorit să schimbe tot !

Ceilalți candidați anunțați până acum sunt doar de umplutură. În frunte cu Călin Popescu Tăriceanu sau Ioan Ghișe - din partea „liberală” -, Cristian Diaconescu din partea PMP. Numitorul comun al celor trei este efortul pe care îl vor face, în comun, pentru reușita candidaturii lui Victor Ponta din primul tur. Diseminarea voturilor electoratului de dreapta sau anti-PSD, anti-Ponta va sprijini candidatul PSD. Diseminarea rezultatelor dreptei este rezultatul unei politici bine articulate desfășurată de PSD. Ani și ani de zile, PSD a stimulat dezbinarea dreptei. A avut material suficient la îndemână. Persoane cu orgolii.

Dezbină și stăpânește, „divide et impera” în latină, are rezultate vizibile. Călin Popescu Tăriceanu, Ioan Ghișe, Traian Băsescu, Elena Udrea, Cristian Diaconescu, Viorel Cataramă și mulți, mulți alții de pe lângă aceștia au devenit susținători pe față sau prin dos ai PSD. Ai unui PSD aflat, culmea, foarte aproape de un prag de jos pe care îl poate atinge cu efecte de durată în timp. Pierderea de către PSD a alegerilor prezidențiale duce la frământări majore în interiorul organizației, pentru că forma de conducere a PSD are un punct foarte slab: dominarea oligarhilor. Câștigarea alegerilor de către PSD îl va resuscita. Pe de altă parte, opoziția actuală pleacă din spate, câștigarea alegerilor o va întări, va confirma unirea dreptei însă pierderea alegerilor nu va fi un capăt de drum. Nu au puterea. Și-o doresc însă nu o exercită. Au un nivel de putere doar pe plan local, o putere volatilă, aleșii locali fiind foarte greu de păstrat dacă nu faci dovada capacității de a prelua puterea. Aici vor fi pierderi însă nu vor fi catastrofale.

Aceste alegeri nu sunt simple. Aceste alegeri pot avea consecințe pentru viitor. Prin aceste alegeri ne definim opțiunea. Preluăm modelul statului oligarhic, de tip rusesc prin victoria PSD sau continuăm cu statul democratic ?! Vedem cum sistemul oligarhic al PSD își arată fața hâdă, prin luările de poziție a diferiților lideri cu notorietate. Mazăre și Constantinescu la Constanța obțineau de la miniștrii PSD ce își doreau, s-au dat legi pentru satisfacerea dorințelor lor, Duicu la Mehedinți dicta funcții publice pentru apropiații lui, Vanghele la Sectorul 5 București, Oprișan la Vrancea, Dragnea la Teleorman etc. La fel ca pe timpul lui Adrian Năstase, bugetul țării este folosit pentru a satisface orgoliile și pretențiile oligarhilor locali, la cei ai PSD adăugându-se cei ai UDMR. Certurile între oligarhii roșii au drept consecință blocarea acțiunilor guvernamentale. Nu populația este beneficiara guvernării ! Populația este chemată să plătească bunăstarea oligarhilor. Taxe și impozite mai mari, mai multe pentru ca oligarhii PSD și ai aliaților politici să aibă de unde se îmbogăți.

Victor Ponta este un candidat al „poporului” la fel ca Băsescu. Viitorul se arată sumbru dacă va câștiga.

Victor Ponta și-a lansat candidatura la Președinția României. Nu într-un loc central al țării, nu în capitala țării, pentru a arăta că vrea să fie Președintele României, al întregii Românii, ci în fieful PSD din zona Olteniei.

Am mai avut un președinte de acolo. A fost împușcat la Târgoviște.

Discursul a fost de un populism grețos. Printre cuvintele mobilizatoare, Ponta a strecurat și țintele lui și ale PSD.

În primul rând, trebuie scoasă în evidență următoarea formulare: „Îmi doresc să fiu preşedintele românilor, nu al României”.

O astfel de „dorință” este periculoasă. Anunță, de la început, că el nu va respecta Constituția și legile țării. Anunță de la început că el vrea să se subroge Parlamentului, care este organul reprezentativ al poporului român. Anunță de la început că va călca, apăsat, pe urmele lui Traian Băsescu. Pentru că și Băsescu se împăuna că este „reprezentantul poporului” pe considerentul că este ales prin vot direct de popor.

Mai grav, anunțul lui are și o puternică tentă rasistă. Pentru că nu mă mulțumesc doar cu acest enunț, care poate fi întors „ca la Ploiești” de oricare mânuitor de verb, ci mă duc și la alte ziceri care îl completează. Cum ar fi aceasta:

„Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru”.

Aceste afirmații au fost făcute cu aceeași ocazie. Trag concluzia, fără greutate, că el, Victor Ponta, vrea să fie președintele românilor de etnie română. Ca Președinte al României, Victor Ponta nu trebuie să aibă dubiul formulat prin „cred că are același drepturi” când se referă la cetățeanul român de altă etnie, trebuie să fie convins că acesta are aceleași drepturi ! Ca președinte al etnicilor români da, este posibil să aibă dubii cu privire la drepturile românilor de altă etnie. Iar o astfel de abordare este rasistă, rasistă pur și simplu.

În continuarea tezei de bază, Victor Ponta vine și aruncă o nouă „bombă”: „Sunt acel candidat care vrea să schimbe fundamental tot ce a fost rău în ultimii 10 ani”.

El, Victor Ponta, posibil viitor Președinte al României, „vrea să schimbe fundamental” ! Iar este copy-paste după Traian Băsescu. Și panarama de la Cotroceni și-a propus așa ceva. Ce a urmat, am suportat cu toții.

Președintele României nu are instrumentele instituționale pentru a „face schimbări” în țară. Singurul în măsură să poată face schimbări este Parlamentul României, la propunerea Guvernului sau la propunerea parlamentarilor prin proiecte legislative. Anunțul lui Victor Ponta este abrupt. El va subordona Parlamentul  și Guvernul pentru că altfel, posibilitățile lui de „a face” sunt egale cu „0”. Nu trebuie să ne imaginăm, este suficient să ne uităm la raporturile din zilele noastre dintre Guvern, Parlament și Președinte. Indiferent ce vrea Traian Băsescu, Guvernul obține cu sprijinul Parlamentului ce își propune. Băsescu a făcut ce a vrut când a avut Parlamentul la degetul cel mic, când Parlamentul era dominat de coaliția dintre PDL, UNPR, UDMR. Fără ajutorul Parlamentului, un Președinte, oricare ar fi el se va limita doar la atribuțiile constituționale.

Un astfel de angajament al lui Ponta este mai aproape de un prim-ministru, cel care are toate instrumentele la dispoziție pentru a-l duce la bun sfârșit. Dar el nu a știut ca prim-ministru cum să facă. Schimbările alea fundamentale i-au fost propuse, puține ele, de către liberali, când era USL în floare însă el și PSD le-au refuzat. Îi convin mai mult aberațiile obținute pe timpul guvernărilor Boc decât schimbările către o societate deschisă, liberală, ieșită de sub controlul aberant al statului.

Pentru a pune parcă capac la toate, dar și pentru a combate anumite critici venite de la ACL care s-a grăbit să acuze socialismul de ateism (mare prostie !), Ponta a declarat ritos că „Trebuie să sprijinim Biserica şi cultele religioase” ! Biserica fiind, normal, Biserica ortodoxă, cea care va susține un Președinte ortodox, pentru că poporul român (cel al lui Ponta !) își dorește un ortodox la Cotroceni, nu un individ care are altă apartenență confesională, chiar dacă este considerată, catalogată creștină.

Uite așa, sub patronajul PSD, poporul a fost împărțit. Românii adevărați și românii ăilalți. Românii adevărați sunt cei care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: sunt etnici români, sunt creștini ortodocși, sunt pesediști, îl votează pe Victor Ponta. Ceilalți sunt români pentru că așa spune legea însă nu este sigură capacitatea lor de a exercita unele drepturi constituționale. Acel „cred” formulat de Ponta cu privire la egalitatea de șanse, cu privire la drepturile și libertățile civile ale tuturor cetățenilor României este un atac direct, un atac rasist.

Restul discursului lui Ponta este o simplă polologhie. Pe alocuri, a accentuat tezele de mai sus.

Sunt pentru dar și contra.

În esență, fără legătură cu un personaj politic anume, ACL este o alianță între două partide declarate ca „liberale”, unul cu atributul „național” iar celălalt cu atributul „democrat”. Ideologic, în contra tuturor cuvintelor răutăcioase, ambele partide sunt identice sau foarte apropiate. Aplicarea ideologiilor în activitatea guvernamentală a fost însă deficitară. În guvernările liberale s-a mers către „libertatea economică”, fără a se umbla la libertatea individuală. Plastic vorbind, cetățeanului i se pune de gât jugul socialist al taxelor și impozitelor însă avea voie să meargă pe mai multe drumuri, față de politica socialistă care stabilea inclusiv drumurile pe care se putea merge. Iar o astfel de politică a dus Traian Băsescu cu suportul politic al PDL. Fără mare deosebire de politica de acum a PSD.

Este bine că a avut loc fuziunea. Este bine că partidul rezultat păstrează istoria și tradiția PNL făuritorul de neam și țară. Este și mai bine că în timp (Blaga spune de doi ani de zile), membrii celor două partide se vor cunoaște politic și vor acționa în sensul valorilor care definesc liberalismul. Eu sper că în cei doi ani de zile, poate mai repede, unele idei năstrușnice „de dreapta” își vor găsi obștescu sfârșit. Liberalismul este singura doctrină care permite oricărei persoane să se manifeste liber. Liberalismul permite ca persoanele care compun o societate să stabilească cât de mare să fie aparatul administrativ, să îl modeleze în funcție de necesitățile societății (nu doar numeric ci și instituțional) astfel încât cheltuielile cu întreținerea acestuia să fie în concordanță cu potențialul țării de a le asigura dar mai ales cu necesitatea existenței acestora. Regimul autoritar al lui Traian Băsescu avea nevoie de structuri de stat numeroase pentru a ține societatea sub control. PSD, ca partid socialist, nu poate să își îndeplinească scopul politic fără existența structurilor de stat numeroase și stufoase pentru că ele constituie supapa socialiștilor pentru șomaj și favoruri. Socialiștii din PSD nu acceptă „burghezia” (clasa de mijloc, componenta socială independentă și puternică prin cunoaștere) iar dacă aceasta există vrea să își asigure controlul ei pentru a nu face „prozeliți”. Socialismul PSD vrea ca toți oamenii să fie „egali” (cultural, financiar, social etc.), obstacolele pe care legislația socialistă le pune în fața „burghezilor” fiind determinante în fenomenul migrației inteligențelor.

Fără a fi singurul, Varujan Vosganian vorbea la un moment dat despre comportamentul greșit adoptat imediat după 1989. Comportamentul partidelor istorice renăscute. Nu s-a pus problema, nu s-au adoptat acele atitudini care să ofere populației abia ieșite din comunism ceva nou, s-a accentuat prostește pe „restitutio in integrum”, nu doar asupra proprietății private jefuite de comuniști ci și asupra valorilor culturale, sociale, administrative etc. Societatea a fost pusă în fața unor acte ale guvernului și Justiției care au fost receptate ca abuzuri. Partidele istorice au fost percepute, pe bună dreptate, ca noii jefuitori. Din acest motiv a existat o puternică susținere a PSD (care a promis că schimbările se vor face protejând 1-2-3 generații care nu au vina comportamentului abuziv al bolșevicilor și comuniștilor). În contrapartida PSD, PDL pe timpul lui Băsescu a fost perceput ca un „PSD mai dinamic”, sub aspectul dezvoltării economice. Îmi doresc ca acum, prin această fuziune să se treacă la altceva decât a fost până acum. Din declarațiile liderilor fuziunii ar fi ceva. Dar de vorbe sunt sătul. Vreau să îi văd acționând, vreau să îi văd atrăgând populația către acel nou tip de guvernare înțelept pe care îl declamă, vreau să îi văd reușind. Fără o finalitate activă, materială a declarațiilor politice, PNL nu va căpăta credibilitate. Mai ales că are de tras trena guvernării abuzive a PDL sub conducerea lui Traian Băsescu.

Nu pot să nu observ că PNL și-a triplat numărul de membri prin fuziune. Dacă PNL a avut peste 250.000 de membri, acum au venit aproape tot atâți PDL-iști, câteva zeci de mii de FC-iști. Una peste alta, bănuiesc că vor fi în jur de 600.000 membri, vizibil aproape de PSD. Nu pot să nu observ că PNL în noua componentă ocupă efectiv România, până în cel mai mic cotlon. Alina Gorghiu, vorbind despre supărarea PSD cu ocazia fuziunii, a afirmat că „Marele” PNL are cei mai mulți primari, consilieri locali și județeni astfel că în majoritatea județelor țării și a localităților se vor forma majorități PNL care vor impune voința politică a PNL în administrația locală. Dacă este așa, Guvernul Ponta are o foarte mare problemă. Are o majoritate parlamentară substanțială, deocamdată, însă este una falsă. Parlamentarii care susțin PSD, că sunt ai PSD, că sunt ai UNPR sau PC, că sunt susținători ai lui Tăriceanu nu mai reprezintă localitățile și județele. Traseiștii se reprezintă doar pe ei. Nu mai au suportul electorilor. Viitorul Parlament nu îi va mai cuprinde. PSD nu își va sacrifica oamenii pentru bunăstarea traseiștilor lui Tăriceanu. Majoritățile locale sunt cele care au un cuvânt greu de spus la toate alegerile. De aceea PSD este în dificultate. De aceea PNL are toate șansele să își impună candidatul la prezidențiale și, mai apoi, să câștige alegerile locale și parlamentare. PSD are de ce să fie supărat.

Condiții pentru ca PNL după fuziune să reușească sunt. Acum au angajat rezultatele viitoare. Să îi văd la fapte și să văd ce obțin. Este evident faptul că nu voi susține PSD sau altă murătură politică. Chiar dacă am unele supărări în urma fuziunii, chiar dacă nu îmi plac unele declarații, voi fi alături de PNL. Nu pot fi de acord ca PSD să câștige alegerile prezidențiale. Nu îmi pot anula votul sau nu pot refuza să îmi exercit votul pentru că asta ar însemna ca tacit să îl favorizez pe Victor Ponta. Cu votul nu este de joacă. Cine face așa ceva, deși se declară anti PSD acționează, de fapt, pentru susținerea acestuia.

Să spunem că a început era „Marelui” PNL.

Ieri s-a oficializat unificarea dreptei. A dreptei care a dorit să fie fără Traian Băsescu și Elena Udrea. Fac această precizare pentru că are însemnătatea ei. Are însemnătate pentru că unificarea aceasta duce mai departe numele PNL, tradiția liberală de 139 de ani, preia istoria PDL și, foarte important, adaugă la „constituția liberală” elemente preluate de la PDL care, la rândul lui, le-a preluat de la popularii europeni. Este foarte important acest lucru deoarece pune alături valori ale liberalismului cu valori contrare acestuia, preluate de la conservatori și de la creștin-democrați. Cum spunea Klaus Iohannis la Congresul PNL, noul statut vrea să aducă alături și liberalii radicali și social-liberalii, conservatorii și creștin-democrații. La o primă vedere, dreapta asta nu este ca o cafea de un anume fel, ci un fel de combinație care seamănă mai mult a nechezol.

Pentru că sunt un optimist, incurabil, cred că după un timp „Marele PNL” se va clarifica și din punctul de vedere al ideilor doctrinare. Mai cred că înșiruirea lui Iohannis are un scop politic. Este o invitație către cei din PMP (fără Băsescu, Udrea și alții de pe acolo), PNȚCD (fără Pavelescu), PC (fără Voiculescu și alții) și PRL-ul lui Tăriceanu (fără Tăriceanu și alții) de a veni alături de PNL. Poate părea ciudată afirmația mea însă eu cred că această invitație se adresează în special electoratului acestor partide dacă membrii lor nu vor face pasul către PNL. Important este electoratul și nu parlamentarul. Faptul că PNL s-a mărit în mod considerabil, că astfel a devenit mai puternic, îl va face atractiv.

Jurnaliștii au luat interviuri de la membrii PDL aflați la Convenția lor. Nu am observat o reținere față de fuziunea cu PNL. Normal, era exprimat regretul că PDL, ca partid de sine stătător, dispare. Puterea atrage iar oamenii au manifestat interesul, de fapt, pentru puterea pe care o pot avea în în noua formulă.

Nu mi-au plăcut afirmațiile, în special ale unor lideri ai PDL, că această unire se face acum pentru a cuceri Președinția României. Este un obiectiv important, din punct de vedere politic, dar este mărunt față de importanța formării unui mare partid de dreapta care să fie capabil să lupte, de la egal la egal, cu stânga socialistă. Afirmația aceasta îmi spune că fie indivizii, în frunte cu Blaga, nu au o gândire strategică, fie sunt nesinceri, pe fond. Desemnarea unui candidat comun și alegerile prezidențiale pot fi condiții care să urgenteze unificarea însă nu pot fi cauza unificării. În caz contrar, unirea abia aprobată dar încă neînregistrată la tribunal se poate destrăma. Și atuncea, ce-am făcut ?

Reacțiile negative nu au întârziat să apară. PSD prin vocea lui Victor Ponta îi face pe liberali și democrat-liberali trădători, nebuni și mișei, pe postarea lui pe facebook:

„Eu cred că cei rămaşi la poziţia din 2012 ne facem doar datoria faţă de 7,4 milioane de români care au avut încredere în noi - trădătorii câştigă întotdeauna doar pe termen foarte scurt, dar ruşinea lor e compensată de o funcţie în 'Partidul cu 100 de conducători' ( sau o reunire a 'nebunilor şi mişeilor' sub acelaşi acoperiş)”.

Victor Ponta uită că el, da el, el și partidul lui au forțat această uniune a dreptei. Dacă în perioada USL, PSD și Victor Ponta ar fi respectat protocolul USL, astăzi USL ar fi existat în continuare. PNL ar fi atras electoratul de dreapta și ar fi ajuns cel mai mare partid politic de dreapta fără aceste fuziuni succesive. Victor Ponta și PSD ar fi trebuit să accepte schimbările din Guvern așa cum au fost ele cerute de PNL. Crin Antonescu ar fi fost candidatul comun la Președinția României, Klaus Iohannis ar fi fost vice-primministru și ministru de interne etc.

Alături de Ponta o pun pe Elena Udrea. Și individa asta s-a exprimat în sensul că „Vasile Blaga este groparul PDL” și ziua de ieri, a unificării formale a dreptei este „cel mai negru moment politic din istoria post-decembristă”. La fel ca Victor Ponta, Elena Udrea uită faptul că ea și Traian Băsescu sunt cei care au forțat PDL să facă acest pas. De fapt, Traian Băsescu și Elena Udrea sunt groparii PDL. Ruperea PDL și înființarea PMP nu este opera lui Vasile Blaga. Este „opera” lui Traian Băsescu. Înființarea Fundației Mișcarea Populară nu este opera lui Blaga ci a lui Băsescu. Atragerea primarilor, consilierilor și a parlamentarilor PDL în Mișcarea Populară este opera lui Băsescu și a lui Udrea. Vasile Blaga, văzând cum îi este „canibalizat” partidul, partid în care a muncit de la înființarea acestuia, având aceleași drepturi cu oricare alt membru al partidului, nu putea sta să admire cum PDL este absorbit în PMP. Faptul că organele statutare ale PDL au fost de acord cu ideea unificării dreptei sub sigla PNL face ca pasul să fie însușit de aproape toți membrii PDL.

Azi, suntem la nivelul vorbelor, al promisiunilor, al angajamentelor. Nu am încredere în nici un lider. Nu câștigarea alegerilor prezidențiale mă va determina să am încredere în ei ci formarea și evoluția acestui PNL în viitor. Pentru că în prezentarea noului statut sunt niște angajamente care vor da valoare PNL în diferite situații. Dacă vor fi respectate, atunci PNL va valora politic. Dacă nu, are toate șansele să lase locul formațiunii lui Băsescu. Nu vorbesc despre Tăriceanu și formațiunea lui ca fiind de dreapta. Tăriceanu construiește o formațiune de centru-stânga, el fiind mai degrabă un social-liberal, iar cu cei cu care s-a înconjurat nu poate face politici liberale ci, cel mult, social-liberale. Cine știe, poate în timp se va uni cu PC-ul lui Voiculescu, pentru că amândoi se scaldă în același lighean politic.

Îmi propun să stau mai pe alături. Nu îmi sună mie bine asocierea între liberalism și creștinism. Înțeleg libertatea conștiinței, o practic de zeci de ani, nu înțeleg incriminarea conștiinței. În PNL întărit, mărit, amplificat găsesc atitudini de incriminare a conștiinței. Poate că ar trebui să renunțe la denumire și liberalism.

Alianța Creștin - Liberală ! De ce nu ?!

Am citit, am gândit, am comparat, am încercat să evit starea de confuzie. Nu m-am repezit să „protestez”. Voi alege calea lui Henric al IV: „Parisul merită o liturghie !”. Cu unele observații.

Uniunea dintre PNL și PDL este pe „masa de tortură”. În partea liberală, aici unde am mai multe legături, este vânzoleală mare. Dezbaterea, dacă îi pot spune așa schimbului de replici, este corozivă, ultimativă, denigratoare, cu orientare aproape exclusivă pe subiecte și nu pe eveniment. Din această cauză este superficială. Nici în partea PDL nu este diferită, din ce am văzut sau ascultat, așa că îmi pun întrebarea, ca omul, va fi posibilă colaborarea între oameni care se urăsc cu atâta intensitate ?

Din partea oficială a PNL, denumirea alianței ce precede unificarea dreptei are explicații logice, legate exclusiv de evenimentul în sine, eveniment cu puternică încărcătură politică dar mai ales socială. PNL spune că se adresează unei așteptări a populației, majoritar orientată către dreapta politică (mărturie stau alegerile anterioare, fie parlamentare, fie prezidențiale unde susținătorii partidelor ce se revendică de dreapta au cumulat mai multe voturi decât PSD), astfel că partidele în cauză răspund unei cerințe sociale pertinente. Populația dorește ca în fața forței PSD să activeze un mare partid de dreapta, o forță politică integratoare, care să aibă capacitatea de a învinge politic.

„Denumirea aleasă pentru alianța electorală PNL- PDL, cea de Alianța Creștin Liberală, este o denumire integratoare, care se adresează întregii societăți. Totodată, îmbină valorile celor două formațiuni, reprezentând și o mediere între liberalism, creștin-democrație și conservatorism.

“Marele PNL”, rezultat din fuziunea PNL si PDL,  înseamnă si construcţia unei drepte integratoare, împreună cu garantarea unui pluralism intern al curentelor de gândire care se revendică din acest spaţiu.

Principiilor şi valorilor clasice ale liberalismului economic si celor politice legate de identitatea naţională, susţinute consecvent şi până acum de PNL,  le adăugăm valori provenind din zona creştin-democrată (privitoare la credință, solidaritate, familie) și  valori conservatoare de dreapta (ordine, tradiţie, lege, autoritate). 

Acest fenomen de extindere doctrinară corespunde aspiraţiilor şi aşteptărilor unui segment masiv din electoratul românesc.

Astfel, “Marele PNL” răspunde , prin această denumire Alianța Creștin Liberală,  printr-o sinteză doctrinară de dreapta reunind, în formele posibile de complementaritate, soluţii precumpănitor liberale la problemele economice, de inspiraţie creştin-democrată la tematicile sociale şi conservatoare în planul redescoperirii fundamentelor morale, la necesitatea delimitării de identitate în spaţiul politic românesc față de o stânga atee, tributară unui comportament desprins din structurile, practicile și mentalitățile regimului comunist.

De ce creștină! – Suntem creștini, respectăm morala creștină și tot ceea ce înseamnă drepturile omului. Poporul român este creștin și se regăsește în valorile fundamentale ale creștinismului. Este o componentă de bază a doctrinei populare

De ce liberală! - Ne ghidăm după principii fundamentale care înseamnă siguranța cetățeanului, respectarea proprietății și a libertății individuale, pe baza cărora se poate construi o societate care să ofere fiecărui individ șansa unei vieți mai bune.

Cetățenii au fost consultați în cadrul unor analize sociologice cu privire la denumirea alianței și din cele șase variante propuse, Alianța Creștin Liberală a fost cea preferată de cei mai mulți cetățeni chestionați”.

Ei bine, chiar dacă nu sunt încântat de construcția unor fraze, sunt chiar superficiale, în special cele care încearcă să diferențieze orientările politice, accept faptul că ideea unificării dreptei este una bună. Dacă va funcționa bine „Marele PNL”, va atrage. Învingătorul atrage întotdeauna. Va atrage nu doar pe cei care sunt dispuși să susțină „dreapta politică”, nu doar pe cei care urăsc socialismul, nu doar pe cei care formează azi bazinul electoral al partidulețelor zise de dreapta, va rupe chiar din PSD. O gândire politică și o acțiune politică care știe să scoată în evidență avantajele libertății individuale și ale inițiativei individuale în toate domeniile vieții sociale (nu doar în mediul investițional) în opoziție cu conceptul socialist al subordonării acestora structurilor statului poate câștiga electori din bazinul socialist.

Sunt unul dintre cei care și-au declarat ateismul. Sunt ateu. Nu cred în existența unei divinități. Am ales să susțin liberalismul tocmai pentru că acesta promovează inclusiv „libertatea conștiinței”. Ce să fac acum ? Acum când unificarea dreptei preia concepte medievale legate de credință ? Nu se mai poate vorbi despre liberalism din moment ce ateii și cei care au altă credință decât cea creștină, trăitori printre noi, sunt practic izgoniți ! Mă refer la cei care sunt budiști, hinduiști, islamiști, iudaiști ... Societatea modernă este și pentru ei.

O altă problemă este cea reprezentată de conceptul de progres. Liberalismul este, prin excelență, o orientare politică promotoare a progresului. Nu poți progresa fără să pui întrebări vieții tale, fără să pui la îndoială practici și concepte care nu mai corespund vieții. Oamenii au „scormonit” pământul și au aflat lucruri noi, am aflat că viața a evoluat pe pământ altfel decât a „hotărât” biserica sau credința religioasă, cosmosul este infinit (pentru capacitățile noastre de a-l cerceta) etc. iar acum, politic, „Marele PNL” declară că se întoarce la epoca medievală. Merită liberalii „saltul înapoi” ?!

Sunt în mare dubiu. Înțeleg necesitatea unificării dreptei însă nu pot fi de acord cu reintroducerea inchiziției și preluarea conceptelor conservatoare și creștin-democrate fără o prelucrare critică a acestora. Este adevărat că marea majoritate a cetățenilor României sunt confesional, creștini. Nu înțeleg de ce PNL a acceptat eliminarea celorlalți. A ne-creștinilor.

Reducerea CAS. Populism la Guvern, raționament economic la Președinție. Ca la balamuc.

După caraghioasa comportare a cuplului de comici vestiți ai economiei guvernamentale de la Cotroceni - Ponta și Petrescu -, pe tema CAS, circul continuă. Ponta vorbește politic, Petrescu promite că ne va fi bine pentru că ea lucrează la „scopul vieții ei” numit buget consolidat al statului iar Băsescu le dă peste nas cu riscurile ce se nasc din emiterea unei legi care nu este susținută de măsuri corespunzătoare. Iar aplaudacii de pe margine, fac ce știu mai bine. Sunt pe lângă.

Băsescu a ieșit din nou la o conferință de presă în care a arătat (aici), detaliat, combinând discursul politic cu elemente de analiză economică a unei guvernări că legea care prevede reducerea CAS nu este susținută de măsuri pentru noul exercițiu bugetar și că în negura viitorului actualei guvernări nu strălucește nimic care să dea un dram de speranță că va fi bine, așa cum afirmă Ponta.

Înțeleg că Ponta și gașca care îl acompaniază nu vrea să îi dea satisfacție lui Băsescu și caută să speculeze politic „opoziția” acestuia la promulgarea unei legi „dorită insistent de mediul de afaceri”. Numai că Ponta uită faptul că nu doar lui Băsescu trebuie să îi explice. El trebuie să ne explice și nouă, cetățenilor, cei care, până la urmă, suntem cei care vom plăti „oalele sparte”. Mi-a plăcut explicația dată, la Cotroceni, de liderul oamenilor de afaceri străini în România. Omul a fost sincer. Indiferent ce măsuri ia Guvernul, plata diferențelor o face populația, beneficiara în final a bunurilor și serviciilor firmelor. Tot populația va fi cea care va avea mai puțin, va avea cu întârziere, va suporta consecințele proastei guvernări, așa cum se arată a fi guvernarea Ponta.

Reducerea CAS este benefică pentru firme, mediul de afaceri va avea niște bani în plus. Ce va face cu ei ? Va angaja firma mai mulți oameni ? Unele firme da, majoritatea însă nu.

Ponta vine și susține, tot politic, că legea a fost votată în Parlament inclusiv de opoziție. Perfect adevărat. PNL și PDL vor vota din nou legea pentru a se ajunge la promulgare. O vor susține pentru că este o măsură de dreapta foarte bună. Numai că partidele politice din Parlament, aflate în opoziție, nu poartă și răspunderea punerii legii în aplicare. Guvernul este cel care va trebui să găsească resursele financiare care să permită aplicarea legii fără efecte negative pentru populație. Implicat în aplicare este și Președintele României care va urmări dacă aplicarea legii nu va afecta capacitatea României de a-și asigura necesitățile de apărare și securitate, de a respecta angajamentele internaționale asumate până acum și chiar de a fi capabilă să își asume, la timp, alte angajamente internaționale necesare. De aceea Băsescu s-a referit la riscurile ce se nasc din slaba sau chiar inexistenta susținere financiară a reducerii CAS.

Eu îmi doresc ca Ponta să vină cu explicații din care să fiu sigur că îmi voi primi pensia lunar, că o voi primi întreagă, că va fi indexată potrivit legii pentru a fi acoperită inflația anuală, că nu îmi va scade capacitatea de a achiziționa bunuri și servicii prin obligațiile ce îmi vor fi impuse de a plăti taxe și impozite mai mari, de a plăti prețuri mai mari la bunuri și servicii etc. Pentru că din tentativele Guvernului Ponta cam asta mă așteaptă.

Ponta și ai lui vin cu tot felul de explicații populiste. Șova, teribilul „copil minune” al PSD declară că Băsescu se opune din cauza evenimentelor din 2012. Măi frate, măi ! Dar omul acesta este mai ticălos decât prevede legea ! Ministreasa Petrescu a declarat că nu i-a dat calculele de impact ale măsurii lui Băsescu pentru că acestea au caracter „confidențial” ! Altă panaramă ! Adică, Băsescu nu are acces la documentele confidențiale ale Guvernului ?! Este clar că trăim în Republica Absurdistan.

UE vs Rusia. Sancțiuni, complicități, insecuritate.

Am impresia că asistăm la un teatru stupid. Rusia a trecut, de ceva timp, la aplicarea unui program ambițios de peste o mie de miliarde de euro ( folosesc echivalentul în bani europeni) de modernizare a structurilor sale militare și înarmare, mie de miliarde ce urmează a fi suplimentată serios după ce zilele trecute, într-o ședință a structurii de stat pentru apărare și securitate, Vladimir Putin a dispus ca infrastructura militară din Crimeea și Sevastopol să fie refăcută „de la zero”. Germania a fost chemată să sprijine efortul Rusiei și a făcut-o conștiincios. A proiectat și a construit în regiunea Volgăi un complex militar destinat instruirii efectivelor terestre și aeriene. Nu au semnat încă actele de finalizare a investiției însă Rusia a pregătit deja peste 50.000 de militari în acea bază, până acum. Franța a fost invitată să contribuie și ea la înarmarea Rusiei cu tehnică ultra-modernă. Nu a stat pe gânduri și a construit pentru Rusia două nave „Mistral”, ultramoderne, nave purtătoare de elicoptere (30 de bucăți), în același timp și nave de asalt pentru că pot transporta și tancuri dar și efective ale infanteriei cu tehnica blindată aferentă. În plus, nava „Mistral” este și punct de comandă al forței de intervenție pe care o transportă. Militarii vor înțelege mai bine despre ce este vorba. Un general rus a declarat că în conflictul din Georgia, dacă avea o astfel de navă își termina treaba în 40 de minute nu în 26 de ore !

Germania și Franța sunt state NATO. O alianță care s-a constituit pentru a asigura pacea în Europa (pe componenta europeană), pentru a descuraja Rusia să atace statele europene. Apar, normal, întrebările: împotriva cui se înarmează atât de repede și intens Rusia ? Evident, după cum decurg lucrurile, după locațiile lucrărilor de infrastructură militară, după tehnologia la care Rusia apelează, aceasta se pregătește de război contra statelor din imediata sa apropiere. Rusia se pregătește pentru un eventual conflict cu state membre NATO, nu cu toate, nu cu toate pentru că după cât se pare o parte dintre ele nu au de gând să intre în conflict cu Rusia. Iar aici nu am în vedere doar Germania și Franța.

Pentru România nu avem semnale că ar intra în atenția Rusiei în perioada imediată. Nu este exclus să fie pe „lista neagră” a rușilor în a doua sau a treia etapă a expansiunii lor către vest. Este însă sigur că tot acest efort de înarmare al rușilor nu este îndreptat împotriva statelor vecine din fostul spațiu sovietic. Georgia, Ucraina, Moldova nu au capacitatea de a se opune Rusiei de azi. Este evident că Rusia investește pentru un conflict de durată viitor în Europa pentru că toate aceste modernizări se fac în spațiul european al Rusiei, nu în altă parte.

În timp ce Rusia se înarmează și se modernizează din punct de vedere militar, statele din UE se zbat să se dezarmeze. Ba, mai mult, unele dintre ele sprijină economic și militar înarmarea Rusiei, chiar știind că această înarmare are în vedere alte state membre ale UE și NATO. Membre ale UE și NATO, aceste state lucrează tocmai împotriva acestor uniuni. Umbrela NATO se destramă. Au apărut găuri odată cu intrarea în alianță a prietenilor istorici ai Rusiei. Prieteni care azi se opun sancțiunilor economice ale UE îndreptate împotriva statului agresor rus, prieteni care se opun unor măsuri de supraveghere NATO la frontiera de est a alianței, prieteni care refuză să sprijine pe aliații lor (militari și economici) aflați în atenția propagandei ruse, propagandă ce precede acțiuni de forță, întâi politică și apoi militară.

Cu umbrela NATO serios găurită deasupra capului, cu o piață comună serios viciată de concurența neloială a statelor care profită de prețurile preferențiale ale produselor rusești, cu o „politică comună” făcută franjuri de „puterile economice” ale Europei unite care își abandonează partenerii din UE în favoarea Rusiei nu putem spune că viitorul este mai sigur în UE și NATO. Am revenit, cumva, la nesiguranța interbelică. Atunci, Germania se înarma, acum se înarmează Rusia. Atunci, cancelariile europene se amăgeau cu înalte idealuri de pace, acum alte cancelarii europene se fac că nu văd atitudinile agresive ale Rusiei în relațiile cu vecinii și, mai mult, caută să descurajeze luarea măsurilor de protecție a celor care se simt amenințați.

Până acum s-au spus vorbe. Apar tot felul de declarații. Sunt curios ce va cuprinde „lista” cu măsurile sancționatorii față de „entitățile” ruse din domeniul înaltei tehnologii, din domeniul militar și din domeniul energetic. Nu m-ar mira să fie ceva subțire, ca o ploaie ușoară de vară.

PNL și-a desemnat candidatul la candidatura pentru Președinție. Este Klaus Iohannis. Crin Antonescu joacă inteligent.

A fost și DP a PNL. S-a votat pentru desemnarea candidatului la cadidatură. Klaus Iohannis - 111, Crin Antonescu - 55, nule - 5.

Ioan Ghișe vrea și el să candideze așa că și-a anunțat demisia din PNL. A văzut că alături de Antena 3 a avut succes Mircea Diaconu, așa că încearcă și el. Față de Tăriceanu, Ghișe are o mai mare popularitate ca opozant „feroce” al lui Băsescu. Chiar mă întreb, în caz că Ghișe vrea să folosească această imagine, care îi va fi „adversarul” ?! Băsescu ?! Mă gândesc că Antena 3 va avea mult de lucru. Cum își va împărți Gâdea mulțimea de pupincuriști „jurnaliști”. Care vor face campanie lui Ponta, care lui Tăriceanu, care lui Ghișe ?

Crin Antonescu a ieșit în evidență, încă odată, ca un politician simbol al democrației. Merită felicitat. Cuvintele lui spuse presei după vot îmi dau și de gândit. Serios.

Mediafax (aici).

„Toată lumea este mulţumită: domnul Iohannis pentru că a fost desemnat, partidul pentru că a făcut desemnarea, eu pentru că ceea ce am solicitat, şi anume această pronunţare printr-un vot clar, corect, civilizat, elegant, s-a făcut. În rest, vom vedea ce se mai întâmplă”.

„Eu cred că e un scor normal, în limitele normalului. Eu cred că e un scor foarte bun pentru câştigător şi, ce voiaţi, chiar să nu voteze nimeni cu mine sau ce? Nu e îngrijorător deloc, e un partid în care a avut loc o competiţie normală, s-a votat într-o procedură corectă, s-a votat secret până la urmă pentru că s-a invocat Statutul şi cu asta basta”.

În primul rând, înclin să cred că a acceptat, la Congres, depunerea candidaturii pentru ca susținătorii lui să nu se simtă înfrânți, descurajați, să nu le treacă prin minte cine știe ce tâmpenii. Ține prea mult la PNL pentru a produce partidului daune în sensul părăsirii acestuia de către susținătorii lui din cauza „înfrângerii” lui. El a știut în permanență că în fața lui Iohannis va pierde (din varii motive, eu înclin să cred că din motive naturale, ce țin de psihologia maselor). Acum are încă o bilă albă și prin comportamentul de azi transferă către Klaus Iohannis o parte din susținerea de 30% din partid care a votat cu el. Dorește enorm de mult ca PSD să nu câștige prezidențialele. În situația în care această dreaptă atât de divizată care se unește sub stindardul PNL câștigă prezidențialele, mai ales cu un candidat dat de PNL, Crin Antonescu va considera că și-a îndeplinit obiectivele strategice asumate acum 5 ani de zile când a preluat conducerea PNL. Acceptând pierderi personale, își îndeplinește obiectivele asumate: PNL - cel mai mare partid de dreapta din România, Președintele României - candidatul PNL. Urmează însă ca ceilalți să facă pasul următor și să câștige alegerile din 2016 în așa fel încât formarea viitorului guvern să fie cât mai facilă.

Klaus Iohannis a fost inteligent în răspunsurile date la final presei (aici). PNL, în întregul său, va respecta decizia votului în DP. În PNL nu există tabere. A fost în ton cu declarațiile lui Crin Antonescu.

Mâna'ntinsă care nu spune o poveste, nu primește de pomană !

Ieri, duminică, PNL a prezentat sondajul intern pentru decizia de astăzi a DP. Mediafax prezintă o parte a sondajului luată de la „pesurse”, aici.

Președintele PNL, Klaus Iohannis, este mai bine situat în percepția publică decât Crin Antonescu. Este esența acestui sondaj, cea care va sprijini o decizie politică din partea delegaților liberali. Pentru că va fi o decizie politică, până la urmă.

Vor fi delegați care vor sprijini candidatura lui Crin Antonescu. Nu cred însă că vor fi suficienți pentru desemnarea lui drept candidat al PNL în relația cu candidatul PDL (și cei din PDL vor trebui să ia o decizie politică, pentru că au acum, mai mulți politicieni care și-au manifestat oferta de a deveni candidați).

În afara datelor oferite de presă, în general date „de senzație”, sunt alte date care mie îmi lasă un gust amar. Este vorba despre „povestea” pe care candidații au oferit-o, până acum, electoratului. Este povestea care aduce voturile sau care alungă voturile. În dreptul lui Crin Antonescu, povestea este umbrită de deciziile anterioare, de izolarea lui față de „părerea altora” (nu are consilieri, nu s-a sfătuit cu nimeni, a acționat cum a crezut el de cuviință etc.). Nu am deslușit în ce măsură separarea de PSD (moartea USL) este sancționată, nu este exclus să aibă o influență semnificativă (de care profită Tăriceanu !), în mod sigur însă Crin Antonescu este sancționat pentru demisia din fruntea PNL și, mai ales, pentru renunțarea la candidatura din partea PNL la Președinția României.

Toate acestea lasă impresia că „omul” Crin Antonescu este imprevizibil. Că acționează de capul lui și că ia decizii care pun în dificultate pe cei care îl susțin sau care depind de comportamentul lui ca persoană oficială. Nu îmi dă pace gândul că în cazul lui este și o problemă sensibilă. Comportamentul lui generat de impresii. Dacă are impresia că ceva nu este în regulă, după cum consideră el că ar trebui să fie, atunci va lua o măsură radicală fără a consulta pe altcineva. Acest tip de comportament a reieșit, cu claritate, din evoluțiile lui ulterioare la emisiunile TV. Când a dat explicații moderatorului asupra deciziilor majore luate. Când a motivat cu accent pe emoțiile personale și nu pe interesele colectivității pe care o conducea. A câștigat stima unor persoane pentru comportamentul onorabil însă a pierdut votul și aprecierea persoanelor care doresc un conducător ferm, ambițios, constant, tiranic de este nevoie. Cei din urmă sunt mai mulți decât cei dintâi.

Este semnificativ că în dreptul lui Crin Antonescu sunt sancționate comportamentul „neserios” și „schimbător”, mai mult decât comportamentul „demagog” și „populist” din dreptul lui Victor Ponta. Legat de comportament, opțiunea majoritară a electoratului către un Președinte „Care caută punţi între idei şi o colaborare largă între toate orientările” îl favorizează pe Klaus Iohannis (acesta este văzut „negativ”, într-un procent minor, doar ca „misterios” și „ascuns”).

Între Crin Antonescu și Klaus Iohannis, constat că avem o poveste la Crin care nu are susținere și o „viitoare” poveste la Klaus, care este așteptată după desemnare. La Crin, povestea cuprinde un „sfârșit” - demisiile și renunțarea -, la Klaus povestea urmează să aibă un „început”. Din acest motiv se consideră că există un potențial de creștere în dreptul lui Klaus și o descreștere în dreptul lui Crin.

Klaus este mai bine situat și față de Cătălin Predoiu, candidatul oficial al PDL. Înclin să cred că și în cazul lui Predoiu avem o poveste cu „final”. Percepția cetățeanului față de Predoiu este grevată de „băsismul” acestuia.

Dintre candidații prezumați, Klaus Iohannis este singurul care adună mai multe voturi decât potențialul partidului. Toți ceilalți, Victor Ponta, Crin Antonescu, Cătălin Predoiu se prezumă că iau în primul tur sub procentul partidului din care fac parte. Nu mai spun despre faptul că în turul II intră doar Victor Ponta și Klaus Iohannis. Ar putea intra în turul II Tăriceanu în situația în care PNL și PDL nu îl desemnează pe Iohannis candidat.

Speram mai mult pentru Crin Antonescu. Alta ar fi fost situația dacă se continua cu tandemul Crin - Președinte, Klaus - premier. Cred. Ar fi fost alte cifre însă nu sunt sigur că am fi avut câștig de cauză.

Voi susține pe cel pe care DP îl va stabili. Bănuiesc că la nivelul liderilor PNL au și alte posibilități de analiză a acestor rezultate, au mai multă experiență în evaluarea politică a unui candidat, au o mai bună viziune asupra viitorului din punct de vedere politic.

Îmi mențin afirmația potrivit căreia voi fi alături de Crin Antonescu dacă va avea proiecte pentru PNL. Datorită conducerii lui, PNL a crescut exponențial. PNL a devenit principala forță politică de dreapta, a devenit polul care atrage electoratul de dreapta. Datorită lui PNL este astăzi, fără discuție, liderul necontestat al dreptei.

Reevaluarea relațiilor UE cu Rusia. Rusia să își asume responsabilitatea ! Se strânge „lațul”.

Catastrofa aviatică din Ucraina începe, încet-încet, să producă efecte politice majore. Mai ieri un număr însemnat de state membre ale UE s-au opus vehement sancțiunilor economice contra Rusiei. O parte dintre politicienii europeni au susținut Rusia, pe față, în special socialiștii și extremiștii, din Germania, Ungaria, Franța, Italia, Marea Britanie ... Bănuiesc că și acum indivizii aceștia stau cu urechile ciulite la propaganda rusă pentru a acorda susținerea lor, mai ales după ce s-a ajuns la o abundență a informațiilor care acuză Rusia de susținere a așa-zișilor separatiști pro-ruși care ar fi autorii crimei. De fapt, nici nu mai trebuie să vorbim despre separatiști, va trebui să vorbim despre unități militare ale armatei ruse aflate pe teritoriul Ucrainei în mod ilegal, unități specializate în folosirea tehnicii moderne de ducere a războiului. În prima linie, majoritari sunt „separatiștii”. În spate, în linia a doua, sunt specialiștii ruși care manevrează tehnica de luptă pe care Rusia a trimis-o în sprijinul separatiștilor. Se știe. Sunt informații militare confirmate de realitatea câmpului de luptă și de rezultatele obținute de acești specialiști (avioane ucrainene doborâte, acum și un avion civil). Sunt tancuri rusești distruse, sunt mașini ale infanteriei distruse, sunt mijloace de artilerie distruse, sunt urme ale muniției rusești folosite în exces de separatiști ...

Agerpres (aici) informează că Olanda și Marea Britanie cer reevaluarea relațiilor UE cu Rusia. Este o cerere foarte serioasă. Este un început de decizie la nivel de stat, cel puțin în cazul celor două. Mediafax (aici) aduce și el aceleași informații.

„„El (Vladimir Putin) trebuie să îşi asume responsabilităţile în privinţa rebelilor", a declarat Mark Rutte la Haga (premierul Olandei !), după ce a purtat o "conversaţie telefonică foarte intensă cu preşedintele rus"”.

Pentru Rusia, pentru viitorul relațiilor ei cu vestul, cu UE și SUA, cu aliații acestora, este un moment deosebit. Aceste două cereri arată că cel puțin Olanda și Marea Britanie sunt convinse că autorii crimei sunt ruși, că sunt sunt sprijiniți și coordonați de Moscova în acțiunile lor din Ucraina, că nu au încredere în comunicatele Moscovei și cred comunicatele Kievului, că sunt dispuse să ajute Kievul, chiar și în considerarea acțiunilor „separatiștilot pro-ruși” ca acțiuni ale unor „forțe teroriste”. Cu toate consecințele care vor rezulta din asemenea apreciere. Nu doar înăsprirea sancțiunilor politice și economice luate împotriva Rusiei ci și în sprijinul direct al Ucrainei, cu specialiști și tehnică militară modernă (așa cum cer ucrainenii), pentru ca aceștia să poată face față invaziei rusești.

Ieri spuneam că la nivelul statelor, discursul liderilor este unul temperat pentru că altfel ar trebui urmat de măsuri directe, funcție de interpretarea lui. Acum avem un discurs fără nuanțe. Olanda acuză direct Rusia de situația din Ucraina, îi cere lui Putin să își asume responsabilitatea pentru că asumarea acesteia poate fi considerată ca o „greșeală recunoscută care este pe jumătate iertată”. Cererea Olandei nu lasă loc la interpretări. Refuzul Rusiei va duce la adoptarea, cel puțin de către Olanda, a unor măsuri radicale în relațiile ei cu Rusia. Plus influența Olandei în deciziile UE.

Olanda, statul afectat major de actul criminal al armatei Ruse care activează în Ucraina, și-a spus cuvântul. Marea Britanie, la fel. Urmează ca Germania și alte state membre ale UE să se exprime. Pe ambele paliere de politică internațională. Ca state membre ale UE, solidare economic și politic și ca membre ale NATO, solidare militar. România, prin cuvântul lui Traian Băsescu, s-a pronunțat în sensul Olandei. Vecinii noștri au refuzat, agresiv uneori, să fie de partea criticilor lui Putin și a Rusiei. Ungaria, Serbia, Bulgaria ...

Ce va urma ? Nu știu. Noi și polonezii suntem printre adversarii declarați ai Rusiei. Celelalte state din Europa de est sunt dependente de gazul rusesc. Vor împiedica ele deciziile ulterioare ale UE în urma acestei cumplite tragedii ? Vor considera ungurii, bulgarii, sârbii, germanii etc. că acele 298 de persoane sunt „victime colaterale” ? Că sunt mai importante relațiile lor comerciale cu Rusia decât relațiile lor cu celelalte state membre ale UE ?

Între accident și act terorist. Rusia respinge actul terorist. Are tot interesul.

Asasinarea civililor din avionul malaysian este un rezultat al unui act de agresiune asupra aeronavei. Nimeni nu neagă evidența. Pozițiile politice la nivelul șefilor de state și de guvern sunt însă diferite.

Ucraina acuză un act terorist din partea „separatiștilor” pro ruși sprijiniți de Moscova. Este țara care suportă o agresiune armată a Rusiei mascată, prin suportul militar și logistic acordat de Rusia „separatiștilor”. De aceea, acum face publice interceptările telefonice ale convorbirilor purtate de „separatiști” cu cei aflați în centrele de comandă militară și logistică din Rusia. Convorbiri care au fost puse la dispoziția aliaților Ucrainei din vestul Europei și Statelor Unite. Nu este exclus ca americanii și unii experți militari din statele europene să aflați la Kiev sau în zona de conflict să gireze ca valabile aceste interceptări. Acum sunt făcute publice pentru a întări acuzele pe care Kievul le aduce Rusiei.

De aici iau ultimele interceptări.

„Pe 17 iulie, în ziua tragediei,  teroriștii au primit din Rusia sistemul autopropulsat de lansare a rachetelor sol-aer BUK-5M cu tot cu echipaj. În aceeași zi, teroriștii au primit trei obuziere autopropulsate „Gvozdika”.  Serviciul de securitate a publicat înregistrările convorbirilor telefonice dintre teroriști care vorbesc despre primirea și transportarea sistemului BUK.  

1. „Oleg” (șeful statului major al așa-zisei republici populare Lugansk) vs. „Oreon” (ofițer rus, Direcția de Informații (GRU) a Rusiei)

- Un avion a deschis focul în Stanița , dar a dat greș.
- Foarte bine, ei se răzbună pentru avioanele lor, dar le-au mai rămas câteva zile. 
- Avem deja BUK-uri, îi vom doborî. 
- Da, știu asta.

2. „Hmurîi” (ofițer GRU) vs. „Bureat” (soldat terorist)

- Te ascult, Bureatik
- Auzi, Nikolaevici, unde să o încărcăm pe frumoasa asta?
- Pe care? Pe asta?
- Da, pe cea pe care am adus-o. Sunt deja în Donețk. 
- Care „B…”, „M…”?
- Da, BUK. 
- E remorcată?
- Da, trebuie să o descărcăm ca să o ascundem. 
- Este însoțită de echipaj?
- Da, CU ECHIPAJ.
- Nu trebuie să o ascunzi nicăieri. Va pleca acum acolo.


3. „Hmurîi” vs. „Bureat” 

- Unde ești? Mi-ai adus una sau două?
- Una singură. A fost o neînțelegere acolo la ei. Nu ne-au trimis remorca. Au descărcat-o și a trecut pe autopropulsie. 
- Cum a trecut frontiera? Pe autopropulsie sau remorcată?
- Singură a trecut hotarul.
- Îți spun imediat unde să o plasezi. Ea va porni împreună cu tancurile regimentului „Vostok”.

4. „Hmurîi” vs. Sanîci (soldat terorist)

- Sanîci, unde să-mi aduc BUK-M-ul ca să-l includ în coloană. Va porni cu ai tăi. E remorcat. 
- La „Motel”, înainte să ajungi la Gornostaievka.

5. „Hmurîi” vs terorist

- Ascultă-mă atent. După rondul de la „Motel”, sună-l pe „Bibliotecar” acolo vei găsi știi tu ce. 
Îți iei numai oamenii care s-au întors câți îți trebuie pentru însoțire. Pe restul îi lași aici. Vii acolo,unde este Pervomaiskoie, să te uiți pe hartă.
- Am înțeles. 
- Misiunea ta e să rămâi în rezervă, plus să asiguri paza chestiei astea pe care tu ai să o însoțești. „Ghiurza” tot va fi acolo. În caz de ceva, să mă suni. 
- Bine.

6.  „Hmurîi” vs „Boțman” (ofițer GRU)

- Da, Boțman, te ascult. 
- Salut, frate, cum îți merge. 
- Nu prea bine, suntem în Marinovka, din cauza asta nu e prea bine. Rezistăm. 
- Ce s-a întâmplat?
- Cum crezi? Ne bat cu „Grad-uri” permanent. Abia acum am putut răsufla. Iată am doborât un avion, un SU. Noi avem „BUK-M”. Ei încearcă să iasă din Zelenopolie, dar trebuie să treacă prin mine. Ieri am doborât două avioane Su, astăzi încă unul. Slava Domnului, azi dimineață am primit sistemul BUK-M, ne este mai ușor acum. 
- Ce să-ți spun. Dacă ai nevoie de ceva, să mă suni. Voi veni. 
- Mulțumesc, frate. În două ore mă voi porni spre Donețk, pentru că am primit încă trei sisteme „Gvozdika”. Le voi aduce aici, pentru că ne e greu cu totul acum. 
- Poate să-i acoperim cu rachete „Grad”?
- Problema este că noi „Grad” avem, dar specialiști în conducerea focului nu. Asta în primul rând. În al doilea rând, așteptăm ca Rusia să le f…pozițiile de pe partea ei”.

Convorbirile sunt mai mult decât evidente însă în lumea noastră „democrată” ele sunt doar mijloace de probă, nu și probe. Sunt puse la îndoială. Militarii însă nu sunt atât de ... încât să nu le ia în serios. Existența sau inexistența unor sisteme de foc cu anumite capacități la inamic determină anumite acțiuni și calcule privind pierderile posibile în oameni și tehnică de luptă. Mai ales în oameni. Iar la tehnica de luptă, este pusă sub semnul întrebării capacitatea aeriană a Ucrainei în zona de conflict din cele două regiuni aflate încă sub controlul rușilor.

Lavrov, ministrul de externe al Rusiei combate ferm calificarea ca „act terorist” a tragediei aviatice care a avut ca rezultat doborârea avionului civil malaysian. Are tot interesul, pentru că știe, la fel de bine ca oricine, că nu poate ascunde implicarea Rusiei în conflictul din estul Ucrainei, știe că nu poate ascunde transferul către „separatiști” a unor detașamente de luptă din Rusia și a tehnicii grele. SUA și statele UE au informațiile necesare care confirmă implicarea Rusiei, de aceea există și se extind sancțiunile politice și economice luate de ele împotriva Rusiei. Ultimele sancțiuni privesc marile companii și bănci rusești cărora le-au fost înghețate operațiunile pe piața americană și europeană, le-au fost înghețate fondurile aflate în aceste state, le-a fost înghețată legătura cu Rusia astfel că dinspre ele, Rusia nu mai poate primi finanțările la care se aștepta.

Lavrov luptă să evite asocierea cu terorismul a tragediei. Este convins că Rusia va fi făcută vinovată, chiar dacă ei vor spune că doar „separatiștii” sunt vinovați, pentru că nu au cum motiva existența specialiștilor care lucrează cu armamentul greu în Ucraina sau care deservesc sistemele sofisticate antiaeriene. Lavrov speră să obțină calificarea evenimentului ca „accident regretabil”, care scoate forțele „separatiste” de sub „umbrela terorismului”. Este deosebit de important pentru Rusia ca „separatiștii pro-ruși” să nu fie declarați la nivel internațional ca „teroriști”. Sunt sigur că pe lângă „bombele de presă” pe care propaganda rusă le promovează în aceste zile, Rusia duce a disperată campanie diplomatică pentru a determina cancelariile străine, în special a statelor europene și a SUA, a altor state foarte importante de pe glob să nu accepte calificarea forțelor „separatiste” din Ucraina ca „formațiuni teroriste”.

Dacă nu va reuși, intervenția Rusiei în Ucraina va trebui încetată în caz contrar, Rusia însăși va fi acuzată de terorism.

Declararea forțelor „separatiste” ca organizație teroristă - așa cum încearcă Kievul să obțină -, permite susținerea pe față a Ucrainei de către forțele armate ale altor state. Poate chiar sub pavilionul ONU.

Declarațiile șefilor de state și de guvern cu privire la cumplitul asasinat comis de ruși pe teritoriul Ucrainei sunt „relativ” moderate. Se acceptă că avionul civil a fost atacat cu o rachetă sol-aer, se admite că s-a tras din zona aflată sub ocupația „separatiștilor”, se admite că din aceeași zonă au fost lovite aeronavele militare ale Ucrainei, se admite faptul că Rusia a dus în Ucraina tehnică de luptă și armament greu, împreună cu specialștii necesari, se admite că „separatiștii” folosesc tehnică de luptă mult superioară pentru posibilitățile pe care le au pe teritoriul Ucrainei însă nici o cancelarie nu spune cine este vinovatul. Nu au cum. Pentru că formularea vinovăției impune luarea unor măsuri la nivelul respectivelor state. De aceea se va aștepta rezultatul anchetei care deja s-a declanșat, anchetă aflată la început și care va avea niște obstacole de trecut.

Rusia susține ancheta. Va căuta ca pe timpul acesteia să lucreze în favoarea ei. Știe că va trebui să îi ascundă pe criminali, să ascundă tehnica de luptă abia adusă în Ucraina, să determine concluzii politice care să nu îi agraveze situația internațională. Ancheta va dura însă va avea două sau mai multe părți distincte. Cea mai importantă parte, fără a neglija victimele tragediei, este arătarea responsabilului pentru crimă. Toate statele lumii au deja interceptările telefonice (înclin să cred că nu doar ucrainenii le-au făcut !), toate statele interesate au deja înregistrările satelitare care arată cum s-au deplasat forțele militare din Rusia în Ucraina, toate statele interesate au deja imagini concludente cu teatrul de operațiuni militare din cele două regiuni din Ucraina aflate sub controlul relativ al „separatiștilor”. Ancheta este un act formal, absolut necesar, prevăzut în tratatele internaționale la care toate aceste state sunt părți.

Ucraina mai are în spate o tragedie. Comisă de forțele ei armate, când au doborât un avion civil pe timpul unei aplicații deasupra Crimeii, cu ceva ani în urmă. Când rudele celor uciși de ucraineni și-au cerut dreptatea în fața instanțelor ucrainene, au fost „refuzați”. Instanțele de judecată din Ucraina au declarat că „nu există probe concludente” că avionul a fost lovit de o rachetă ucraineană. Acum ne vom afla în fața unei tragedii care va avea ca urmări doar arătarea unui sau unor vinovați din punct de vedere politic. Ucraina nu vrea să fie considerată responsabilă de tragedie și dă vina pe Rusia. Rusia nu vrea să fie considerată responsabilă de tragedie pentru că nu are, oficial, forțe armate pe teritoriul Ucrainei și dă vina pe Ucraina care „menține” un război împotriva „propriului popor”. „Separatiștii” nu pot fi trași la răspundere civilă pentru că ei nu reprezintă, politic, pe nimeni. Rudele victimelor vor suferi o nouă tragedie când vor afla că nimeni nu se face vinovat, când nu vor putea trage pe cineva la răspundere.

În timp ce șefii de state și de guverne sunt obligați să fie moderați în afirmații, altfel ar trebui să anunțe și decizii din partea statelor lor, presa și noi, „civilii”, ne formăm un punct de vedere. Unii se vor poziționa împotriva Rusiei alții împotriva Ucrainei, alții împotriva tuturor etc.

Pentru mine este mai mult decât clar. Informal, Rusia este autorul direct al asasinatului. Acesta a fost produs cu tehnica lor, adusă din Rusia cu echipaj de deservire cu tot. „Separatiștii” au devenit un pretext. Este ciudat că după pierderi imense în personal și tehnică militară „separatiștii” devin din ce în ce mai mulți și mai bine dotați militar, ba chiar și specialiști în manevrarea armamentului greu și a sistemelor ofensive pe care nici Ucraina poate că nu le are.

Asasinarea civililor din avionul malaesian, deasupra Ucrainei, arată implicarea Rusiei.

Sunt 295 de morți. Majoritatea olandezi. Foarte mulți copii. Trebuia să fie un avion al vacanței, a devenit un avion al catastrofei. Așa este catalogat din punctul de vedere al evenimentelor aviatice.

Autorii sunt „separatiștii ruși” din estul Ucrainei. Până una-alta, să punem sub semnul întrebării și această formulare. Or fi „separatiști”, în sensul de cetățeni ucraineni etnici ruși sau or fi altceva, de exemplu ruși, cetățeni ruși veniți în Ucraina să rupă din această țară un teritoriu.

A fost găsită una din „cutiile negre”. Separatiștii sunt cei care au găsit-o și o vor trimite la Moscova. Este evident că se încearcă mușamalizarea cazului însă acea cutie neagră ne va spune doar ce s-a discutat în cabina piloților și va oferi date privind comportamentul avionului în zbor. Nu va spune nimic despre acțiunea directă a celor care au lansat racheta sol-aer pentru a distruge avionul.

A fost dat publicității un dialog. O înregistrare a serviciilor speciale ucrainene care urmăresc comunicațiile dintre rușii din Rusia și rușii separatiști în zona de conflict. A apărut și o informație privind identificarea lansatorului, a zonei din care acesta a executat tragerea. S-a stabilit și că racheta a fost trasă dintr-o zonă din care s-au produs atacurile asupra aeronavelor ucrainene. Este evident că aceste informații vor avea ca rezultat concluzii care leagă separatiștii ruși de eveniment. Ca autori.

Am luat dialogul de aici.

„(UPDATE 09.38) Înregistrarea convorbirii telefonice dintre rusul Igor Bezler, conducătorul teroriștilor din detașamentul BES, cu coordonatorul său, Gheranin Vasilii Nicolaevici, colonel în Statul Major al Serviciului de Spionaj Militar al armatei ruse. Convorbirea a avut loc la puțin timp după prăbușirea avionului civil Boeing 777.

Înregistrarea audio a fost plasată și pe site-ul Securității Naționale a Ucrainei (SBU).

Prima parte
- Numai ce au doborât un avion. Detașamentul lui ”Mineor”. A căzut lângă Enakievo.
- Piloții, unde sunt piloții?
- Au plecat să caute și să fotografieze avionul căzut. Iese fum...
- Cu câte minute în urmă?
- În jur de 30 de minute în urmă?

A doua parte

- Da, maior!
- Deci cei de la postul Cernuhin l-au doborât. Kazacii de la Cernuhino (localitate).
- Avionul s-a prăbușit în regiunea minei Petropavlovska. Am găsit primul mort, e civil.

A treia parte

- Ce-i acolo la voi?

- Sigur e avion de pasageri

- Este multă lume acolo?

- Da. Rămășițele au căzut în curțile oamenilor.

- Dar bordul de care este?

- Încă nu am stabilit, încă nu m-am apropiat. Eu doar mă uit acolo unde au început să apară primele cadavre. Acolo sunt bucăți din interior, fotolii, cadavre

- Ceva armament este?

- Absolut nimic, lucruri personale, echipament medical, prosoape, hârtie igienică.

- Documente sunt?

- Da, ale unui student indonezian, de la universitatea Thompson.

A patra parte

- Despre acest avion, doborât în regiunea raionului Snejnii –Torez. S-a dovedit a fi de pasageri.A cazut în raionul Grabovo. Acolo sunt o mulțimea de cadavre: femei și copii. Acum kazacii sunt acolo.

- La televizor transmit? Parcă se anunța despre AH-26, un cargo ucrainean, pe care spun că scrie ”Cursă malayesiană”. Ce cauta el pe teritoriul Ucrainei?

- Înseamnă că aducea spioni. Pentru ce să zboare... acum doar merge războiul?

- Am înțeles!”.

Separatiștii ruși au venit cu scuza că ei nu au tehnica necesară să lovească avioane la înălțimea de zbor a celui malaesian. Eroare. S-au lăudat, aterior, că au „capturat” de la armata ucraineană astfel de sisteme (aici).

„Știre Itar-Tass din 29 iunie a.c: Forțele de autoapărare din Republica Populară Donețk au capturat o unitate de apărare echipată cu lansatoare de rachetă Buk, a declarat, duminică, pentru Itar-Tass, serviciul de presă al Republicii Populare Donețk. Până acum, nu sunt disponibile detalii despre numărul sistemelor cu rachetă capturate”.

Arma crimei este, aici în poză, în localitatea Torez, din estul Ucrainei, aflată sub controlul separatiștilor. Sistemul rus antiaerian Buk M 2 (sistem NATO - SA 17 Grizzly). Tot de acolo au venit și „știrile” cu imagini care arată cum a fost lovit avionul și bucuria „civililor” pentru reușită.

Toate se leagă. Vladimir Putin reacționează acuzând Ucraina că își apără teritoriul. Știe și el la fel de bine ca americanii că autorii atacului sunt „ai lui”, pentru că el le trimite tot ce au nevoie să lupte contra Ucrainei. Știe și el că „vestul” are date sigure cu privire la acțiunea teroristă și mijlocul militar folosit. Știe că nu poate fi acuzată Ucraina pentru actul terorist în sine pentru că ar fi lipsit de sens. Convorbirea interceptată îl implică direct dacă analizele de specialitate confirmă că unul dintre cei care vorbesc este ofițer al armatei ruse implicați în conflictul din Ucraina.

În plus, au apărut imagini cu sistemul antirachetă deținut de separatiști în timp ce își schimba locația după executarea tirului contra avionului civil.

Implicarea Rusiei este evidentă. Sunt sigur că Putin nu și-a dorit așa ceva. Este prea mult pentru Rusia. Acuzațiile care se aduc Rusiei sunt îndreptățite. Concluzia ? Rusia susține terorismul pe teritoriul statului pe care dorește să îl aservească practicând la rândul ei un terorism „de stat”.

Acesta este un asasinat. Produs de ruși. Faptul că au avut ei informații că ar fi un avion ucrainean nu îi scuză, îi acuză în plus.

Gata. Pețitorii și-au terminat treaba. Va fi PNL. Cu activul și pasivul tuturor fuzioniștilor.

Mediafax (aici) și Agerpres (aici) anunță că PNL și PDL au terminat negocierile. Klaus Iohannis și Vasile Blaga au ieșit la presă și au anunțat finalizarea lor. Cu acele precizări care erau așteptate de toată lumea. Noul partid se va numi PNL, sediul va fi în Modrogan 1 iar imnul va fi cel al PDL, „Verde înrourat”. Statutul va prevedea, în amănunt, că noul partid este rezultatul unei fuziuni dintre PNL și PDL, fiecare formațiune venind cu activul și pasivul său la „căsătorie”. Pentru că fuziunea va avea „forma” unei căsătorii care urmează a fi consumate undeva în timp. Altfel, Blaga nu ar formula ideea potrivit căreia un partid dă candidatul la Președinție iar din celălalt se va alege premierul.

„Evident, dacă unul dintre cele două partide dă candidatul la Președinție, celălalt partid va da candidatul la funcția de prim-ministru”.

Hait !

Fuzionat-fuzionat dar tot separat. Cât timp ?

Pe „peretele istoriei” vor apare imagini noi. PDL va veni cu forma „PD”, cu cei doi președinți cunoscuți, Petre Roman și Traian Băsescu, apoi va apare forma PDL cu Emil Boc și Vasile Blaga. Dacă PDL, la fuziunea cu PFC, are luat angajamentul să asume istoria PFC, vor apare imagini noi, cum ar fi Nati Meir și Mihai Răzvan Ungureanu. Depinde acum cum se va forma acest „perete istoric”.

Într-o știre tip „pe surse”, aflăm că și PMP lucrează tare. Vor să fuzioneze cu PNȚCD. Și acolo va fi treabă serioasă, tot despre „peretele istoriei”. Lângă imaginea lui Iuliu Maniu va apare imaginea Elenei Udrea ! Haios. Însă un pmp-ist a declarat că nu se rămâne pe loc. Următorul pas al lor va fi spre ... PNL !

Să vezi istorie !

În afara celor de mai sus, eu cred că această fuziune este, de fapt, cel mai important eveniment politic de la 1990 încoace, de la momentul renașterii partidelor istorice, PNL, PNȚ și PSDR. PSDR a fost înghițit de PDSR-ul lui Iliescu și Năstase dând „comuniștilor” istorie și față de europeni. PNȚ-ul lui Coposu și Rațiu a intrat pe mâna „afaceriștilor” Miluț și mai apoi Pavelescu care l-au dus la „moarte politică”. Singura lui șansă, pentru membrii de astăzi, este fuziunea cu un partid care, la rândul lui, pentru a mai exista, cel puțin într-o anume istorie, va trebui să fuzioneze cu forța ce se naște în urma fuziunii dintre PNL și PDL, adică cu PNL.

Dintre toate forțele politice de pe așa-zisă parte „dreapta”, PNL este singurul care este viu. Este singurul care va fi viu. De aceea este cea mai importantă forță politică actuală și de aceea este cel care va impune. Fuziunea dintre PNL și PDL forțează formațiunile mai mici să aleagă între dispariție și asocierea prin fuziune. După cum se observă, fuziunea a fost aleasă. Sub denumirea de PNL, făcând astfel legătura între istoria României sub conducerea liberalilor și realitățile zilelor de azi dar mai ales a celor viitoare.

La fel ca mulți alții am o cumplită stare de disconfort cu privire la aceste fuziuni. Ca să nu o iau razna, am ales să merg în istorie să văd cum s-au comportat comunitățile umane în situații deosebite. În fața unei comunități agresive, acaparatoare, nedrepte de cele mai multe ori (nedreptate raportată la fiecare entitate socială în parte), comunitățile mai mici s-au asociat, au format alianțe iar dacă alianțele nu au dat rezultatele cele mai bune, au format state. Teritoriul, limba, obiceiurile, asemănările, miturile au fost folosite intens pentru a motiva uniunea între comunități care s-au dușmănit, s-au războit, s-au disprețuit sute de ani. În mic, în mediul politic democratic de azi, unde înfruntarea nu se mai poate face sub forma războiului de exterminare, de aservire, uniunea formațiunilor politice mai mici care se reclamă de o anume parte a eșichierului politic este vitală pentru continuarea existenței politice a membrilor acestora. Dispare, prin fuziunea lor, dezbinarea care a favorizat colosul politic adversar. Uniunea va avea ca rezultat un alt colos politic care va încerca prin puterile'i mărite, să disloce pe puternicul zilei de la putere, să îl slăbească astfel încât viitorul tuturor să nu mai depindă de voința lor.

Ne-am înjurat ani și ani de zile, azi ne pupăm. Facem „familie”. Vom face și urmași. Important este ce vom lăsa în urmă.

Am văzut că fuziunea naște „dureri” mai ales în rândul susținătorilor „internauți”. Ai tuturor formațiunilor care fuzionează. Este jale mare.

Sunt curios asupra unui aspect. Vom fi capabili să dezvoltăm liberalismul sau vom dezvolta așa-zisa „dreaptă” (foarte neclară, foarte periculoasă prin mesajele extremiste pe care le promovează, anti-liberală pe fond) ?!

Doi „habarniști” la Cotroceni. Ponta și Petrescu.

Penibil, execrabil, dăunător pentru imaginea publică a „puternicilor” unui guvern, oricare ar fi el. Pentru mine, ca cetățean, este chiar înspăimântător. Dacă ei, acești „puternici”, Primul-ministru și ministrul finanțelor publice, cei care construiesc politicile publice sunt atât de penibili, de „habarniști”, cum să pot gândi eu viitorul meu ? Dar al soției mele ? Dar al copiilor mei ? Dar al nepoților ? Dar al părinților mei, al fraților, al prietenilor, al cunoștințelor ? Cum-necum, vom vorbi, ne vom poziționa față de ce face și ce va urma să facă acest guvern Ponta care azi vine și ne spune că „va fi bine”. Doar cu declarații politice. Fără însă să fie capabili să ne spună și cum.

De când a ajuns premier, Victor Ponta a preluat controlul asupra întregii guvernări. Are în spate „sfătuitori”, oamenii din PSD și nu numai care îl susțin să fie premier. Aceștia au alte interese decât „mai binele țării”, pragmatici, știu că guvernările trec, știu că viața este trecătoare și că trebuie să se grăbească să lase familiei, urmașilor, o brumă cât mai consistentă de avere, de bunăstare palpabilă. Aceștia nu au nevoie de ordine, au nevoie de haos. La fel ca cei care l-au susținut pe Băsescu când a luat măsurile „de redresare” din perioada cumplitei guvernări Băsescu-Boc. În haosul creat de guvernarea Ponta, viitorul este negru. Cumplit de negru. Totul este alandala. Guvernul lucrează, dacă se poate spune așa, la aproape 30% din capacitate. Pentru că colectează resursa financiară doar în proporție de 30% din potențialul țării. Mai adaugă mereu și mereu, din interese electorale, alte și alte scutiri pentru clientela politică însă adaugă noi și noi poveri asupra veniturilor populației. În special pe veniturile celor care le produc din activitatea proprie.

Problema reducerii CAS are două fețe. O primă față este legată de reducerea fiscalității pentru ca firmele să aibă un plus de finanțare pentru dezvoltare. Cu efectele conexe, legate de creșterea numărului locurilor de muncă, creșterea nivelului colectării, reducerea procentuală a economiei „ascunse” etc. Măsura este valabilă abia atunci când ai îmbunătățit, prin actul de guvernare, comportamentul fiscal al contribuabililor. Când investitorii încep să se comporte ca buni cetățeni. O a doua față, este cea politică. Partidul dominant arată că ia măsuri de liberalizare a fiscalității. Atrage prin astfel de măsuri o mare parte a populației către acel partid asigurându-i, în viitor, mai multă putere electorală și politică în interiorul puterilor statului.

Ce vedem acum, este exact invers. Se ia măsura fără însă a o asigura prin proceduri de bună guvernare, prin măsuri de politică economică și financiară complementare. Ca atare, singura posibilitate ca măsura să nu ducă țara în colaps este să crească taxele și impozitele de la populație pentru a asigura cheltuielile administrative ale guvernării. Deși reducerea CAS are imaginea unei acțiuni pozitive, rezultatul ei va fi unul negativ. Împovărează populația cu noi taxe și impozite. Cum avem creșterile ale acestora de când a venit la guvernare Ponta și socialiștii lui, ca o compensație la slaba performanță administrativ-fiscală, viitorul nu este deloc „roz”. A început să se înnegrească din ce în ce mai mult. Ponta chiar a retras de pe piață un proiect de modificare a Codului fiscal și a Codului de procedură fiscală care tocmai mărea taxele și impozitele pe proprietate, alături de alte minuni, pentru ca în 2015 să poată fi acoperit deficitul ce se crea de CAS. Nu am văzut nicăieri o evaluare privind consecințele, previzibile economic, ale acestei reduceri. Guvernul Ponta nu a arătat ce anume va dezvolta această reducere. Guvernul Ponta nu are nici o predicție. În afara declarațiilor politice nu am văzut nimic. Ce vor face investitorii care vor beneficia de reducerea CAS ? Care sunt investitorii care pot face ceva din această reducere ? Cât va aduce în plus în investiția privată ? Vor folosi investitorii acei bani în dezvoltare sau vor achiziționa vacante în țări străine pentru ei și familiile lor, pentru angajații lor ? Banii în plus la investitori se vor cheltui în România sau se vor duce să dezvolte consumul în alte state unde respectivii investitori au afaceri ?

Din lectura declarației de presă a lui Traian Băsescu (aici) după consultările de la Cotroceni cu Ponta și Peterscu (ministrul finanțelor publice ?!), din urmărirea filmulețului privind desfășurarea întâlnirii (Ponta iar a mințit ca un ordinar când a afirmat că „s-au certat” și că Băsescu a insultat-o pe Petrescu !), am mari îndoieli asupra măsurii reducerii CAS acum. În loc de o măsură benefică devine o povară pentru restul cetățenilor țării. Ar fi bună dacă ar fi însoțită de alte măsuri care să o facă eficientă. Este ceea ce susține opoziția.

Băsescu are dreptate în acest așa-zis conflict cu Ponta. După măsurile anti-populare luate de Ponta până în prezent, măriri constante ale taxelor și impozitelor și scumpiri ale produselor și serviciilor determinate de accize și alte tâmpenii socialiste, acum vor veni alte măriri și alte scumpiri în viitor doar pentru PSD să obțină puterea deplină prin câștigarea alegerilor prezidențiale. Uite așa ne întoarcem la comunism. Cu votul nostru, pentru că unii nu pricep nimic din ce se întâmplă la guvernare, nu văd cum cel care le dă o pungă cu făină are în spate averi nejustificate.

Mercenarii politici. Tăriceniștii, una din supapele de siguranță (politică) ale lui Ponta

Foștii militari sau foștii combatanți care nu mai pot continua în structurile militare dar nici nu se pot readapta la viața „civilă”, caută să rămână în mediul „războiului”. La fel și unii politicieni. Tăriceanu este un exemplu concludent.

Nu a înțeles că în PNL au loc schimbări irevocabile. Nu a înțeles că nu mai poate redeveni liderul partidului, nu a înțeles că viața politică nu revine la începuturi sau la valori anterioare. Nu a înțeles că „a fost pensionat” politic. În loc să beneficieze de statutul, foarte onorabil de altfel, asigurat de statutul și tradiția PNL, de fost președinte al partidului, cu toate drepturile conferite acestuia, a ales să facă dizidență. În afara partidului, în favoarea adversarului politic major - PSD. În favoarea partidului care prin politicile publice vrea să reinstaureze regimul socialist. Un socialism care vrea să egalizeze veniturile, care vrea să controleze inițiativele personale, care vrea să desființeze individualismul, care vrea să dirijeze evoluția individului în funcție de „necesitățile” comunității. Este cu atât mai surprinzătoare punerea lui Tăriceanu în solda PSD cu cât a vorbit, ani și ani de zile, în contra socialismului !

I s-au alăturat o parte dintre parlamentarii liberali. Aleși pe listele PNL, nu prin merite proprii. Promovați pe acele liste de către DP a PNL. Ce am spus despre Tăriceanu este valabil și pentru ei.

PSD are o putere a lui. Nu prea are șansa să o depășească, prin votul cetățenilor. Are însă suficientă experiență să formeze diferite alianțe conjuncturale care să îi asigure supremația. În USL fiind, PSD a atras PC-ul care era în alianță cu PNL și a format o altă alianță, USD, pentru a supune, a domina PNL. După ce PNL a plecat de la guvernare, a atras UDMR care, potrivit tradiției lor politice nu au zis nu. Au intrat la guvernare. PSD a ajuns acum să aibă ca sateliți UNPR, PC, UDMR și PPDD. Nu a fost de ajuns. Pentru a nu avea surprize, a încurajat și sprijină activ formarea unui partid dizident la PNL. Tăriceanu a marșat rapid. S-a dus la Ponta, a pupat mâna, a primit o sinecură, a adus oaste de strânsură și a devenit o garanție pentru PSD că va fi gata să ia locul oricărei formațiuni politice aflată la guvernare care va defecta. Fie UNPR, fie UDMR. De ce nu și PC.

Tăriceniștii au primit și vor continua să mai primească sinecuri. Deh, obrazul subțire cu cheltuială se ține. Banii sunt puțini așa că tăriceniștii sprijină în Parlament inițiativele PSD pentru introducerea unor noi taxe și impozite. Ca să acopere reducerea CAS-ului cu 5% la angajator, PSD vine cu ideea de a lua banii de la cetățenii care au mașini și imobile nerezidențiale. Dublând impozitele. Iar mercenarii „liberali” tăriceniști vor vota cu ambele mâini pentru că vor primi și ei sinecurile promise. Ei și aliații lor de prin orașele și satele românești. Dacă nu sunt funcții, nici o problemă. Se construiește o nouă organizgramă a instituției „X”, se simulează o selecție a candidaților, se numesc în funcții cei „care merită” și toată lumea este mulțumită.

Trist este pentru noi, cei care l-am susținut pe Tăriceanu în „bătăliile” purtate împotriva lui Băsescu să îl vedem acum devenit sluga PSD. Având pe Tăriceanu alături, Ponta îi arată „nașului” Oprea pisica. Dacă mai mârâie, Tăriceanu este gata să îi ia locul. Amarnică decădere. Să ajungi tu, fost președinte al ultimului partid istoric, al partidului care a format de-a lungul timpul țara numită România, fost primul premier liberal de după 1989 să fii ținut ca sperietoare pentru un alt mercenar politic, este peste poate. Și totul în favoarea principalului adversar politic al liberalismului, în favoarea socialiștilor. Mai mare dezonoare nu există.

Crin Antonescu la Realitatea Tv. Concluziile mele.

Aseară, la Realitatea Tv, Crin Antonescu a vorbit, neutru, despre procesul lui Dan Voiculescu și aplicat despre procesul alegerii candidatului PNL pentru Președinția României.

Ca să fi sincer, am urmărit cu atenție anumite cuvinte. Am vrut să văd dacă este convins că el este o soluție pentru Președinție. Nu s-a exprimat imperativ, a fost o exprimare echilibrată. Crede că el este o soluție mai bună decât altele. Numai că a venit imediat și a făcut precizări care impun o abordare ceva mai detaliată. Crede în el însă pentru obținerea succesului, este nevoie ca alegerea candidatului comun al dreptei să fie precedată de o analiză sociologică mai amplă, o analiză care să aibă în vedere nu doar potențialii candidați ai PNL și PDL ci și potențialul lor adversar în turul II al alegerilor prezidențiale.

Intrând în astfel de explicații, Crin Antonescu pune punctul pe „i”. Așa este. Degeaba intru cu un candidat în turul II, în mod sigur, dacă acesta nu va avea capacitatea de a câștiga alegerile. Dacă nu i se pregătește o strategie de campanie pe profilul lui uman, cu țintă pe plusuri, cu evitarea minusurilor și chiar pregătirea reacției la riscurile ce pot apare. Și vor apare, PSD fiind maestru în manipulare, bătălia electorală ce va urma fiind un bun prilej pentru desființarea în media a adversarului.

Sunt câteva repere în acest an care devin obligatorii la alegerea candidatului. Nu aleg un candidat ca să mă aflu în treabă sau să fiu fidel unui partid politic. Nu plec la luptă convins că pierd, ca să mă țină minte „poporul” de erou. Ar fi o prostie. Plec la luptă să câștig. Nu am șanse de câștig, continui să mă pregătesc pentru viitor. Nu am de gând să „mângâi sentimental” pe nimeni. La fel ca oricare alt cetățean am interese directe în alegerea Președintelui țării și nu vreau să fiu parte la varianta perdantă, doar pentru orgoliu sau un interes dubios.

Crin Antonescu a pus în discuție una din problemele dificile ale acestor alegeri pentru candidatul PNL-PDL. Raportarea la Traian Băsescu. Aici s-a referit la cramponarea celor din PDL pe ideea că suspendarea lui Traian Băsescu în 2012 a fost „o lovitură de stat”. Are dreptate spunând că în cadrul discuțiilor pentru fuziune între cele două partide această problemă trebuie clarificată. Având în vedere că ambele partide și-au propus să aprobe fuziunea la 26 iulie, clarificările sunt absolut necesare iar consensul trebuie făcut public. Între cele 7,4 mil de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu și cei aproape 1-2 milioane de români care nu s-au prezentat la vot în apărarea lui, PNL și PDL trebuie să îi atragă pe cei 7,4 milioane plus electoratul PDL. PDL trebuie să renunțe la Traian Băsescu, complet. Că vor sau nu. Orice formulare de sprijinire a memoriei lui Traian Băsescu și a guvernării lui va alunga electoratul anti-PSD ! Un electorat extraordinar de prețios. Având în vedere faptul că până acum, candidatul PDL - Cătălin Predoiu -, a tot făcut apologia guvernării PDL sub conducerea lui Traian Băsescu, este foarte puțin probabil ca în cursul bătăliei electorale pentru prezidențiale acesta să nu fie văzut ca un continuator al lui Traian Băsescu. Este mai mult ca sigur că o mare parte din electoratul PNL și electoratul anti-Băsescu nu vor da votul pentru Cătălin Predoiu. Poate se vor abține de la vot însă este mai mult ca sigur că vor vota pe Victor Ponta. Pe undeva, Cătălin Predoiu obliga electoratul să se comporte ca în anul 2000, când pentru a împiedica alegerea lui Vadim Tudor ca Președinte al României a votat cu Ion Iliescu !

În PDL nu este nici liniște și nici nu s-au clarificat treburile. Unii o țin gaia-mațu cu Traian Băsescu. Alții sunt pentru „o renaștere” ca urmare a fuziunii cu PNL. Vasile Blaga are de luptat cu o opoziție dură, de aceea a avut intervenții pe măsură în discuțiile interne la partid (aici).

„„Vasile Blaga a cerut colegilor de partid o poziție tranșantă în ceea privește fuziunea: ori facem fuziunea, ori eu nu mă întorc în trecut alături de Traian Băsescu. Pe orice va pune mâna Traian Băsescu se va usca ca vrejul de fasole.

Surse din cadrul BPN al PDL au declarat pentru just-news.ro că congresul de fuziune a fost stabilit pe data de 26 iuie. Discuțiile în cadrul ședinței au fost destul de tranșante, liderul PDL, Vasile Blaga, fiind foarte dur în declarații. Pentru a elimina orice tensiuni induse cu precădere din afara partidului, Blaga a declarat că PDL are de ales între crearea noii formațiuni politice prin fuziune și votul pentru o nouă conducere. "Congresul va avea loc oricum, pe 26 iulie. Fie votăm fuziunea, fie vom vota o nouă conducere a partidului", a spus Blaga””.

Omul acesta nu a vorbit aiurea. A se reține ideea din prima frază: ori fuziune ori el pleacă, pentru că nu vrea să se întoarcă la Traian Băsescu !

Asta înseamnă că PDL are doar două căi. Fie fuzionează cu PNL pentru a forma un puternic pol politic de dreapta, fie va fi preluat de Traian Băsescu (PDL este plin de membri ai Fundației Mișcarea Populară !).

Studiul cerut de Crin Antonescu trebuia să aibă concluzii cu privire la imaginea publicului cu privire la candidații PNL și al PDL vizavi de această problemă spinoasă, o problemă speculată intens în programele de propagandă ale posturilor de televiziune Antena 3 și România Tv. Dacă această problemă nu este tranșată definitiv, va duce la pierderea alegerilor de către candidatul dreptei în turul II.

O altă problemă serioasă, foarte serioasă, a fost ridicată de curând în media. Candidatura lui Klaus Iohannis este „minată” de trei probleme grave, spun eu. Procesele legate de proprietatea asupra unor imobile, acuzațiile ANI - incompatibilitate și conflict de interese -, confesiunea lui. Presa a tratat mai amplu primele două însă nu este exclus ca a treia să devină cea mai complicată. Fiind de confesiune luteran, Klaus Iohannis se va confrunta cu ostilitatea creștin-ortodocșilor. PSD nu va rata ocazia de a face campanie împotriva lui Iohannis pe această temă sensibilă: stat ortodox condus de un luteran ! Nu este exclus ca BOR să treacă de partea candidatului PSD pe față. Din acest motiv, nu sunt sigure nici voturile liberalilor ! În special a celor care așteaptă de la BOR „lumina politică”.

Mai sunt o groază de probleme care pot deveni deosebit de sensibile pentru candidații PNL-PDL. Nu mai spun de opoziția la fuziune care aduce și ea nesiguranță în opțiunile de vot.

Cam atât despre necesitatea unei analize sociologice aprofundate reclamată de Crin Antonescu. Înțeleg că din cauza unei anume adversități în PNL, s-a evitat. S-a greșit. Cuvintele frumoase, înălțătoare, nu au cum compensa înfrângerea. Nu este exclus ca o astfel de analiză să fi dus la concluzia că nici unul dintre cei măsurați nu are șanse în turul II. Nu este exclus ca cel care să aibă șansele cele mai mari să fie undeva alături, în societatea civilă.

Crin Antonescu a clarificat și controversatele lui decizii (aici). Pentru mine au fost suficiente explicațiile lui. L-am înțeles. Îl aprob. Din moment ce proiectul asumat la Congresul în care a fost ales nu a putut fi finalizat, retragerea lui din funcția de Președinte al PNL a fost obligatorie. Pentru orice om care are rațiune suficientă, o astfel de opțiune este normală. Retragerea din postura de candidat la Președinția României a fost însă o eroare. Spun eu.

„Nu anunţul meu l-a determinat pe Iohannis să depună candidatura la preşedinţie ci invers, candidatura sa a determinat retragerea mea, în ideea că, imediat, în jurul său, se va declanşa un consens. Nu sunt două tabere în PNL, dar sunt două opţiuni. Nimeni nu va putea spune că Antonescu nu şi-a asumat pierderea competiţiei, dacă te temi de aşa ceva nu intri în politică”.

Cei care l-au împins în față pe Klaus Iohannis sunt politicieni vechi însă nu au suficientă „pricepere politică”. De fapt, dacă le privim „trecutul”, nu vedem cine știe ce succese notabile în el. Klaus Iohannis este foarte vulnerabil, așa cum am arătat mai sus. Și Crin Antonescu a greșit retrăgându-și candidatura în primă fază. A judecat superficial. Da, în PNL, Klaus a declanșat un consens. Nu foarte mare, să fim foarte serioși. Este acceptat în PNL ca lider formal însă nu va fi acceptat ca prezidențiabil. Liberalii, în majoritatea lor, sunt mai deschiși la nou. Multiculturalismul are sorginte liberală, originea etnică și confesiunea nefiind obstacole în mediul liberal pentru promovarea valorilor. Când vorbim despre stat însă, ne lovim de istorie, de tradiție, de adversități confesionale. Confesiunea majoritară va avea o mare influență în alegerea conducătorului național. Istoria ne vine în ajutor. Conducătorii statelor au religia poporului. 

Nu pot încheia, cel puțin pentru liberalii care îmi vor citi gândurile, fără a pomeni de o expresie repetată insistent de Crin Antonescu: „Nu sunt două tabere în PNL, dar sunt două opţiuni”.