O revenire la obiectivele de bază. UE va fi revigorată.

Evenimentele post Brexit capătă din ce în ce mai multă claritate. Chiar dacă, în interiorul UE se încearcă, pe diferite tonuri, tulburarea apelor.

Plecarea, anunțată, a Regatului Unit al Marii Britanii din UE, mai devreme sau mai târziu, va însemna sfârșitul compromisurilor compromițătoare. Regatul Unit și-a ales calea. Treaba lui. Uniunea Europeană își clarifică calea. Treaba ei.

Știm cu toții că statele fondatoare ale Uniunii Europene au un cuvânt greu de spus în deciziile Uniunii. Când ele se opun, se pierde propunerea. Numărul mare de locuitori atârnă enorm de greu în deciziile Consiliului. Germania, Franța și Italia pot bloca orice decizie. Fără ele nu se ajunge la fatidicul 65% din populația UE care se exprimă.

De aceea am dat și dau substanță și atenție deosebită întrunirii statelor fondatoare înainte de Consiliul European. Statele fondatoare au ajuns la o linie de conduită pentru viitor. Aceasta va fi propusă celorlalte state membre ale Uniunii Europene, la ședința Consiliului European. Unde se va lua o decizie sau se va stabili un termen limită pentru ca fiecare stat să vină și să pună pe masa consiliului decizia sa. Astfel, fiecare stat membru al Uniunii Europene se va poziționa pe una din treptele de integrare. Acea anunțată „flexibilitate”.

Pe cale de consecință, documentele Uniunii Europene cu caracter normativ vor avea un nivel de bază, valabil pentru toate statele membre și un nivel superior care va fi acceptat de fiecare stat membru în parte, potrivit intereselor sau capacităților proprii de acceptare. Nu este exclus ca statele care formează nucleul statelor fondatoare să accepte nivelul superior. La fel, statele care simt că pot ține pasul cu statele fondatoare. Flexibilitatea va permite statelor care nu au accesat întregul act normativ să revină cu un comunicat oficial, atunci când sunt pregătite prin care să anunțe trecerea la nivelul superior.

Declarația de astăzi și prezentarea propunerii semnate de Franța, Germania și Italia pun în discuție probleme cu un pronunțat caracter politic. Securitatea comună, apărarea comună, apărarea comună la frontiere. Este evident că vorbim despre instituții specializate care nu au existat până în prezent. Franța fiind, de departe, oponentul ferm de până acum.

Intr-o declaratie comuna, cu contururi inca foarte generale, cei trei lideri europeni si-au fixat „trei prioritati esentiale": „securitatea interna si externa", in special lupta impotriva terorismului, dezvoltarea apararii europene si supravegherea granitelor externe ale Europei, „o economie puternică si o coeziune sociala puternica" si „programe ambitioase pentru tineri." HotNews.

Abordarea problemelor politice înseamnă hotărârea ca statele care le adoptă să accepte o uniune politică. Una care să se comporte ca un stat unitar în domeniul securității interne și externe, al apărării și al supravegherii frontierelor. Celelalte componente vin și ne anunță sfârșitul epocii austerității. Nu prin renunțarea la politicile fiscale deja convenite pentru bunele guvernări ci prin sprijinirea statelor membre să ajungă să le aplice fără a mai fi nevoite să practice măsuri de austeritate.

Componentele politice însă, sunt deosebit de interesante. Ele vor duce la instituirea unor organisme unionale conduse de la nivelul Uniunii Europene, instituțiile statelor fiind doar părți ale sistemului, vor fi instituții descentralizate. Finanțare se va face de către Uniunea Europeană, astfel că fiecare funcționar al instituțiilor de securitate va avea același salariu indiferent de statul în care își desfășoară munca.

La fel va fi cazul cu structurile polițienești de frontieră. Ba, și mai mult, va fi cazul structurilor care vor intra în „Armata Uniunii Europene”. Nu va fi o contrapondere pentru NATO ci va aduce în fața NATO mai puțini actori statali ce vor fi înlocuiți de un singur actor, Uniunea Europeană.

Câte state vor accepta noile idei ? Naiba știe. Se pare că Polonia deja nu mai vrea să recunoască Germaniei și Franței dreptul de a mai „decide” singure. Ungaria a anunțat că a ales, Uniunea Europeană fiind dezorganizată. Se mai pronunță niște voci, pe ici colo, prin câte un colț de Europă.

Toate vocile au o problemă. Pot rămâne pe palierul primar al integrării. Participanți la o piață comună cu avantajele pe care acestea le oferă. Alte state membre pot alege mai mult. Pot alege integrarea deplină ca o garanție a securității proprii în viitor.

Citind și recitind care sunt propunerile îmi dau seama că Uniunea Europeană nu are nici un interes să lase ceva Regatului Unit. UE va institui în fața Regatului Unit o frontieră, bunurile și serviciile din Regatul Unit vor fi supuse vămuirii, firmele din Regatul Unit nu vor mai participa la licitațiile organizate pe teritoriul Uniunii Europene, Universitățile și institutele de cercetare din Regatul Unit nu vor mai participa la programele uniunii. Gata. Se pune bariera „pe aici nu se trece”.

În mod similar, oricare alt stat din Uniunea Europeană care va dori să plece va avea în fața ochilor rezultatele pe care le-a obținut Regatul Unit la plecare. European, european dar brânza este pe bani. Coeziunea socială și programele pentru tineri vor avea ca țintă folosirea la întreaga capacitate a potențialului forței de muncă al statelor membre ale UE. Este puțin probabil ca între UE și Regatul Unit să existe o libertate a mișcării forței de muncă.

Va fi zarvă mare. Polonia și Ungaria promit circ. Probabil că li se va arăta art. 50 TUE. Cine vrea dictatură în Uniunea Europeană a greșit adresa.

Socotelile post Brexit ale britanicilor nu se potrivesc cu ale „târgului” european.

Știrile curg. Ca un șuvoi. Insularii încep să conștientizeze că alegerea lor nu este cea mai bună soluție. Chiar dacă susțin cu înfocare că 80% din PIB-ul lor se obține în Regatul Unit, constată că mare parte din el este de fapt o urmare a apartenenței la Uniunea Europeană. Londra va fi, probabil, cea mai afectată. Este legată ombilical de Uniunea Europeană. Brexit-ul va duce la un colaps în Londra. Plecarea băncilor pe continent, pierderea puterii financiare în cadrul UE, închiderea sau transferul locației companiilor care asigură bugetul Londrei pe continent va prăbuși nivelul de viață al locuitorilor Londrei. De aici se va ajunge la reducerea asistenței sociale de care beneficiază mulți britanici cu sânge în instalație astăzi. Normal că vor pleca și imigranții de muncă europeni, din sănătate, din învățământ, din servicii. Unii pot spune că locurile de muncă lăsate libere vor fi ocupate de englezi. Foarte bine. Să le ocupe.

Boris Johnson o dă la întors din ce în ce mai mult. La fel cum o face tot partidul conservator. Mesajele din Europa nu sunt bune. Pentru Marea Britanie. Statele fondatoare ale UE sunt decise să nu se mai lase șantajate de politicienii britanici. Că vor activa sau nu celebrul art. 50 din TUE, insularii vor constata că nu mai au subiecte de dialog cu restul statelor din UE. Declarațiile proaspete ale liderilor britanici că se va continua cu libertatea de mișcare a forței de muncă în relația Regatului Unit cu Uniunea Europeană, că se va continua cu libera mișcare a capitalurilor și a mărfurilor etc. nu au suport. Din moment ce se activează art. 50, statele UE nu vor lăsa loc de întors. Comportamentul Regatului Unit a produs pagube iar acestea trebuie recuperate. Vinovatul va plăti prin excludere. În loc va veni o colaborare, cooperare normală între părți contractante. Regatul Unit însă, nu va mai beneficia de apartenența la UE, așa cum a beneficiat până acum.

Peste toate, UE va continua să realizeze integrarea și atingerea obiectivelor politice ale înființării Uniunii. Multe din ce se preconizează a se realiza nu vor fi pe placul Regatului Unit. Din ce în ce mai mult se va face diferența între continent și insulă. Nu se pun în discuție prevederile tratatului NATO, nu au treabă cu Uniunea Europeană. Speculațiile legate de cele două tratate sunt absurde.

Suntem într-o fază ciudată. Celelalte state ale Uniunii Europene vor lua niște decizii care vor avea în vedere rezultatele referendumului. Sunt decizii care nu au în vedere interesele Marii Britanii. Au în vedere, exclusiv, interesele statelor membre ale Uniunii Europene de pe continent. Marea Britanie este însă membră a UE până la finalizarea retragerii din UE ! Are dreptul să participe la Consiliul European, unde se iau deciziile politice, are reprezentant în fiecare Consiliu pe domeniu de activitate - cu drept de inițiativă legislativă alături de Parlament -, au reprezentanți ai cetățenilor insulari în Parlamentul European, au poziție de comisar european ! Ce vor face britanicii ? Cum se vor raporta ei la aceste decizii din moment ce au făcut un referendum prin care și-au manifestat intenția de a părăsi UE ? Se vor abține ? Vor face lobby pentru reconsiderarea poziției Marii Britanii în UE ? Când ?

Este evident că Regatul Unit trebuie să aleagă una din căile de urmat. Fie activează art. 50 din TUE, fie declară ferm că nu îl activează. Din unele declarații ale politicienilor britanici se pare că balanța evaluării referendumului înclină către un „rezultat nesemnificativ” pentru luarea deciziei de părăsire a UE ! Acei 52% nu sunt suficienți pentru a lua decizia activării art. 50 din TUE. Măi să fie !

Consecințele părăsirii UE ar fi prea grave pentru Regatul Unit. Destrămarea Regatului este printre cele mai grave, Scoția având ași în mânecă de care se ține seama. Intenția Scoției de a obține independența deplină nu mai poate fi combătută prin forța armelor ! Situația este asemănătoare și în cazul Irlandei de Nord. Plecarea pe continent a băncilor și a companiilor care participă la programele industriale europene reprezintă un alt motiv de îngrijorare. Apartenența Regatului Unit la UE i-a adus și „felia de tort” corespunzătoare din programele europene axate pe producerea de avioane civile (AIRBUS), aeronave militare, producția unor bunuri și servicii pe baza unui nivel tehnologic ridicat, centru financiar al UE de la Londra etc. Ieșirea din UE duce la pierderea tuturor acestor avantaje. În plus, Regatul Unit va pierde enorm prin plecarea forței de muncă europene care acoperă, astăzi, deficitul de muncă specializat de care are nevoie economia și societatea britanică. Nu este de glumă ! Marea Britanie nu are suficient personal calificat să ia locul continentalilor atrași de firmele insulare !

Peste toate acestea, marea durere a insularilor este că nu vor mai fi luați în seamă de marile puteri economice ale lumii. Plecarea din UE va fi urmată de o prăbușire economică a Marii Britanii. UE însă, va rămâne ca mare actor economic mondial, subiect de drept internațional în tot ce se hotărăște cu privire la economia și comerțul mondial. Marea Britanie nu mai are în spate imperiul britanic. Așa că nu mai este atât de important. SUA va discuta cu UE, cu China, cu India, cu Japonia, cu Brazilia dar nu va mai discuta serios cu Marea Britanie. Marea Britanie devine mică.

Este interesant de urmărit cum va evolua Marea Britanie. Acum este între furcile caudine. S-a băgat singură acolo. Este evident faptul că statele din nucleul dur al UE, după ce s-au pus de acord cu privire la poziția față de Marea Britanie după Brexit, vor încerca să obțină de la celelalte state acordul și votul pentru linia de conduită în viitor. UE va avea o strategie de urmat în situații de „exit”. O strategie care să producă UE cât mai puține daune. Chiar dacă Marea Britanie va mai încerca să obțină altceva de la UE, va primi un refuz. I se va arăta art. 50 din TUE pe care să îl activeze dacă nu îi convine. Iar Marea Britanie nu va fi singura țară care va primi o astfel de indicație !

Sunt interesante părerile cetățenilor, sunt însă foarte importante pozițiile guvernelor.

Experiența Brexit-ului este utilă Uniunii Europene. A suportat bine factorul de stres „Brexit”. Experiența căpătată în cazul „Grexit” și-a spus cuvântul. Reacția statelor fondatoare de uniune și poziție comună în acțiunile viitoare a fost un semnal deosebit de puternic. Uniunea Europeană a început cu ele și va continua, de va fi necesar, doar cu ele. Celelalte state membre au aderat ulterior. Iar asta este de ținut minte, indiferent de câtă importanță își dau unii lideri politici din statele membre care au aderat ulterior. Viktor Orban de la Budapesta nu s-a putut abține și a declarat că în Ungaria este ordine iar în UE este dezordine. A mai luat o bilă neagră. Nu este exclus ca, la nevoie, să i se arate art.  50 din TUE. Prim-ministrul Estoniei se simte ofensat că au fost la primele consultări doar statele fondatoare. Și el ar putea primi o atenționare. Consiliul care va urma foarte repede va cere poziția fiecărei țări membre UE. Clară, fără echivoc.

Reacția excelentă a marilor puteri europene din cadrul UE a temperat neîncrederea în UE pe plan internațional, a dus în derizoriu Brexit-ul, a pus în dificultate Marea Britanie și a atenționat alți clienți ai exit-ului că dacă își doresc acest lucru, se poate realiza.

De ce Comisia Europeană nu este aleasă „de popor” ? De aia, ca să se mire proștii !

Am citit un material indicat de un prieten. Observațiile sunt bune. Dacă mai sunt clienți care îmi vin în față cu „voința poporului” pe stil stalinist (un fel de nouă democrație), îi bag undeva, fără nici o jenă.

În comentariile critice la adresa autorului, comentarii totuși civilizate, am regăsit una dintre „ororile” antidemocrației din Uniunea Europeană, promovată pe timpul campaniei pentru Brexit de susținătorii acestuia. Vezi doamne, Uniunea Europeană este un fel de URSS iar Comisia Europeană nici măcar nu este aleasă, este numită ... bla, bla, bla.

Ideea este susținută de oameni care, după cum scriu, au ceva educație. Probabil că ei citesc mult, dar bag seama că nu citesc ce trebuie, astfel că își dau cu părerea ca oricare dintre tembelii care comentează după ce zice altul, la fel de nefericit în documentare (adică tot tembel). Unii au chiar imaginea publică de intelectuali ! Din partea mea, acești intelectuali se pot duce la dracu. Cu toții. Nu îmi propun să le fac educație din moment ce au ajuns la o anumită vârstă, nici nu îmi permit să le fac instruire politică din moment ce ei se erijează în formatori de opinie. Îi calific, pur și simplu ca fiind jigodii, ca fiind niște oportuniști mizeri.

Pentru cei care vor să înțeleagă, pentru cei care vor cu adevărat să învețe ceva, le spun că Uniunea Europeană este democratică în toate structurile sale pentru că este creația popoarelor care au format-o.

Ca metodă, recomand deschiderea Tratatului Uniunii Europene (TUE), consolidat. Se găsește la liber pe internet în format pdf. Se păstrează în memoria computerului și se citește când ai dubii. Se găsește și în librării. Se cumpără. Trebuie să câștige un ban și cei care îl tipăresc. Au și ei copii acasă care vor de mâncare.

De la Titlul III, „Dispoziții privind instituțiile”, art. 13, sunt prevederile privind modul în care se organizează și funcționează instituțiile.

Parlamentul reprezintă cetățenii Uniunii Europene. Poate își amintesc intelectualii că au loc alegeri la nivelul fiecărui stat pentru trimiterea la Parlamentul European a reprezentanților țării. Parlamentul este organul reprezentativ al Uniunii Europene și are competențe legislative. Vedeți art. 14 TUE.

Consiliul European este format din șefii de stat și de guvern ai statelor membre. Poate își amintesc intelectualii că aceștia sunt aleși de către popoarele statelor, poate înțeleg că sunt reprezentativi. Poate cunosc, intelectualii români, atribuțiile constituționale ale Președintelui României și recunosc că acesta, în structura politică a Consiliului European, duce mesajul politic al țării, al aspirațiilor ei. Vedeți art. 15 TUE.

Consiliul este format din reprezentanții fiecărui stat membru responsabili, pe plan național, de domeniul de activitate specific. Aceste consilii au competențe legislative și bugetare împreună Parlamentul European. Membrii Consiliului sunt miniștrii sau responsabilii din fiecare țară ai unui domeniu de activitate. Sunt reprezentativi pentru fiecare țară pentru că sunt aleși și aprobați de parlamentele țărilor respective potrivit legilor interne. Vedeți art. 16 TUE.

Comisia Europeană este „guvernul” Uniunii Europene. În Comisia Europeană, fiecare stat își trimite reprezentanții numiți pe baza calităților lor profesionale. Comisia are nevoie de tehnicieni, de experți în domeniile în care vor primi atribuțiile și responsabilitățile. Ei trebuie să propună, la fel ca în cazul guvernelor naționale, inițiativele legislative la nivelul Uniunii Europene. Parlamentele naționale, cele care reprezintă popoarele, aleg pe cei pe care îi propune în Comisia Europeană. Uite că avem reprezentativitate și aici. La fel cum aleg membrii Guvernului ! Vedeți art. 17 TUE.

Se va observa cu ușurință, dacă se va citi cu atenție și se va reține acele atenționări din texte, că Parlamentul European reprezintă cetățenii statelor membre însă, aici fac o precizare, a acelor cetățeni care au ieșit la vot și și-au manifestat opțiunea pentru candidații care au participat la scrutin. De aceea, în Parlamentul European vom găsi social-democrați, vom găsi creștin-democrați, liberali, conservatori, ecologiști, „liber-schimbiști” și extremiști. O analiză a reprezentanților cetățenilor din statele membre ale UE ne arată cam cum este viața politică în statul respectiv. În Parlamentul European se manifestă opțiunile politice câștigătoare de la nivelul fiecărei țări.

În Comisia Europeană nu mai avem exprimarea voinței politice a cetățenilor statelor membre, pentru că membrii Comisiei Europene fac politica Uniunii Europene. Comisia Europeană pune în aplicare voința majoritară a statelor europene stabilită în Consiliu și Parlamentul European. Legislația UE se adoptă prin co-decizie a Consiliului și Parlamentului. Comisia o pune în operă. De aceea se va observa că membrii Comisiei Europene nu mai reprezintă statele ci Uniunea Europeană în ansamblul ei.

Reglementările TUE sunt destul de clare. Marii formatori de opinie trebuie doar să le citească înainte de a se prezenta pe sticlă și a spune tâmpenii. Sau, înainte de a se apuca să scrie ceva.

Brexit-ul are o altă semnificație. Degeaba spun tot felul de „deștepți” că a fost un act democratic. A fost pe dracu. A fost un act irațional. Emil Hurezeanu a calificat corect Brexit-ul: „Marea Britanie anunță, prin ieșirea ei democratică din UE, redeschiderea pericolelor dintotdeauna care au primejduit pacea în Europa.” Am reținere asupra sintagmei „ieșire democratică”, pentru că înțelesul profund al noțiunii „democratic” îl constituie „voința poporului” în decizii „pentru binele poporului”. Ieșirea din Uniunea Europeană poate părea un avantaj pentru o mai mare libertate de mișcare a guvernului de la Londra dar, pune în pericol pacea în Europa. Ieșirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii poate fi înțeleasă, până la urmă, ca plecarea pe calea războiului.

Scopul formării Uniunii Europene îl constituie evitarea unui nou război european în viitor. De aceea, între motivele formării Uniunii Europene îl găsim pe acesta: „REAMINTIND importanța istorică a sfârșitului divizării continentului european și necesitatea stabilirii unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare.” Războaiele din Europa au fost posibile din cauza divizării statelor europene. Marea Britanie nu mai vrea o Europă unită, vrea o Europă divizată, o Europă cu interese aflate în conflict, vrea o Europă gata să accepte un război pentru cine știe ce interese. Asta este realitatea. Iar dacă îmi mai spune cineva despre „democrația” actului săvârșit de Marea Britanie mă apucă toate alea.

Vorba aia, dacă este „război, război să fie”. Prin Brexit, alegătorii majoritari au ales o stare de confruntare cu celelalte state europene membre ale Uniunii. De aceea există voci la nivelul înalt al politicii în Europa care nu sunt de acord ca Marea Britanie să fie tratată cu „mănuși”. Marea Britanie a ales să fie un adversar. Marea Britanie vrea să fie un competitor al celorlalte state europene adunate sub stindardul UE pentru resursele lumii, pentru poziții dominante în lume, pentru sfere de interese, un adversar care poate, prin prezența în diferite organisme internaționale suprastatale să opună UE un veto, de exemplu. Marea Britanie poate, din această poziție să atace poziții ale Uniunii Europene, să lucreze împotriva Uniunii Europene chiar pe continent. Să fie adversarul Uniunii Europene în oglindă cu Rusia. Marii analiști nu văd aceste lucruri. Gândesc cu curul.

De la o listă la o idee. ONG-urile și fundațiile plătite din fonduri ... dubioase.

Întâi a fost promovată o postare de pe un blog. „Lista lui Soros. Cine sunt oamenii care au schimbat România, cu sau fără voia noastră: miniștri, demnitari de rang înalt, jurnaliști”, de pe blogul lui Octav Pelin.

Discuțiile de pe Facebook sunt normale. Mi-au reținut atenția însă cele două comentarii ale lui Marius Eugen Opran. Cu care sunt de acord.

„Am postat-o cu un mare semn de intrebare, materialul trebuie luat cu titlu de informare. Pe lista apar si multe persoane de care ma indoiesc ca au actionat vreodata impotriva intereselor nationale, oamenii probabil au trecut pe acolo, au vazut despre ce-i vorba si au parasit cloaca. Primul nume care-mi vine in cap este distinsa doamna Renate Weber, care desfasoara o puternica activitate de sustinere a intereselor nationale la Parlamentul European. La fel de aiurea este afirmatia autorului si in cazul celor doi sefi ai celor mai importante servicii de informatii, care pot fi banuiti poate de orice, dar nu de o absurditate gen lipsa de devotament fata de Romania si interesele ei nationale, In schimb nu apar bursierii Soros gen Nicusor Dan sau marii profitori actuali gen Sibian Ionut care a incasat de la magnatul Soros in 2015 peste un milion USD conform stirilor din mass media.”

„Poate nu va place multora, ma astept inclusiv la afirmatii gen inspiratie de origine moscovita. Le spun tuturor sa stea linistiti, nu este vorba de asa ceva, dar cred ca ar fi in interesul curatirii vietii politice din Romania adoptarea legii care sa interzica finantarea din exterior a ONG-urilor si fundatiilor inregistrate in Romania, cu exceptia fondurilor primite de la UE, NATO ONU si alte organiztii internationale la care Romania este membra. Orice alta finantare este de fapt o plata pentru executarea unor servicii comandate care in majoritatea cazurilor sunt contrare intereselor nationale. Cred ca o asemenea idee ar trebui promovata ca initiativa a adevaratei societati civile independente. Daca nu stiti, in Romania sunt inregistrate peste 60.000 ONG si 24.000 fundatii, care o duc greu, cu exceptia unui numar de cateva zeci ai caror sefi sunt pe state de plata externe.”

Ei bine, care or fi acele ONG-uri care sunt corecte, care nu au gânduri ascunse ? Este evident că cei mai activi ONG-iști sunt purtătorii altor interese. Nu este exclus ca ei să formeze „oștile” diferitelor „puteri străine” care astăzi se luptă pe teritoriul României, românii deveniți victime (din diferite motive) având calitatea de victime colaterale. La război se mai și moare, ce naiba !

Bursierii Soros ar trebui mult mai bine cunoscuți. La fel ca și bursierii Putin. Iar noi, cei care scriem pe rețelele de socializare, ar cam trebui să ne luăm de ei după ce ne informăm cu privire la acțiunile lor. Mare atenție mare ! Nicușor Dan de exemplu a devenit mult mai nociv pentru că duce la nivel politic semnalul dezbinării și al slăbirii statului. Vorbele mari, ce din coadă stau să sune, sunt ca mărgelele de sticlă pentru „indienii băștinași”. Se pare că „politicienii lui Putin” nu au reușit la alegerile locale să „pătrundă” însă nu este exclus să încerce la cele parlamentare.

Ideea cu legea ar fi tocmai bună. Dacă are cineva chef de discuții pe marginea unor drepturi și libertăți, stau la dispoziție.

O Uniune Europeană flexibilă ? Cât de flexibilă ?

Citesc știrea la Agerpres. Am auzit și unele comentarii la TV, la emisiuni în reluare după miezul nopții.

Franța și Germania au căzut de acord că Brexit-ul trebuie să fie luat în considerare, mai ales prin mesajele care au stimulat apetitul unor insulari să voteze pentru ieșirea din UE. Integrarea europeană tot mai aprofundată a fost găsită ca fiind principala vinovată. Ideea a dus, normal, la o propunere de decizie pentru toate statele europene.  Întâi au fost invitate statele fondatoare ale UE să aprecieze ideea. Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda, Belgia au fost prezente și au discutat, au apreciat, au nuanțat, au cizelat ideea care urmează să fie propusă celorlalte state europene rămase în Uniune. A rezultat ideea „Europei flexibile”, o Uniune Europeană în care fiecare stat să aleagă câtă integrare este capabilă să asimileze pe fiecare domeniu de lucru al uniunii.

Evident că am pornit cu gândul ... hai-hui. Ce oare înseamnă asta ? Să fie o recunoaștere a faptului că integrarea între jaloanele unui domeniu de lucru al Uniunii este diferită de la stat la stat ? Să se recunoască, în sfârșit, că fiecare stat membru are capacități limitate de a absorbi condiționările unei integrări ? Să se recunoască faptul că fiecare domeniu de activitate al UE poate fi stratificat astfel încât fiecare stat să urmărească a se integra în limitele pe care le poate atinge ? Posibil. Este posibil și astfel ajungem la „scenariul de spaimă” cu care au încercat tot felul de vizionari să ne înspăimânte, al Europei cu mai multe trepte care ar discrimina pe unii și pe alții.

Scenariul are și el problemele lui. Flexibilitatea de care se face vorbire nu ar prea fi flexibilitate. După părerea mea ar fi vorba despre condiționalități. Statele care vor dori flexibilitate vor trebui să ajungă la un anumit nivel de integrare pentru a beneficia de „prăjitura” de la nivelul superior. Ca atare, vrei să fii flexibil, atunci trebuie să te mulțumești cu beneficiile „treptei de integrare” pe care te afli. Cei mai integrați vor avea mai multe beneficii decât cei mai puțin integrați.

Dacă mă mai gândesc mult, ajung să apreciez ca fiind corectă o astfel de abordare. Chiar dacă, existența treptelor de integrare permite înființarea unor foruri de decizie în trepte ale Uniunii Europene. Cei care nu vor o mai mare integrare nu vor putea participa la deciziile treptei de care nu aparțin, la domeniul „X” sau „Y”. Ca să participi la decizii trebuie să fii parte la efortul nivelului respectiv.

Practic, Comisia Europeană pe fiecare domeniu de activitate va avea două sau trei nivele de decizie, în funcție de nivelul de integrare al statelor membre. Nu în funcție de nivelul la care s-au integrat, efectiv, ci în funcție de nivelul de acceptare a reglementărilor europene privind domeniul. Poți să fii la începutul unei trepte de integrare dar să beneficiezi de participarea la decizie de parcă ai fi perfect integrat. Dacă îndeplinești condițiile de a fi integrat dar nu vrei să depinzi de deciziile de nivel superior, poți alege să stai deoparte. Să accepți doar deciziile de nivel inferior unde ai dreptul la cuvânt.

Hm ! Mie îmi miroase a eliminare a egalitarismului.

Această idee duce însă la alte alea. Sunt obiective ale Uniunii Europene care nu au putut fi promovate din cauza opoziției altor state membre. Cum ar fi cele privind apărarea comună, cum este cea a protecției frontierelor de o forță comună, cum este cea a securității comune etc.  Flexibilitatea despre care se face vorbire va permite ca un grup de state, cu un nivel de integrare mai ridicat, să ajungă la un compromis și să se realizeze acel obiectiv comunitar împiedicat până acum să se realizeze. Celelalte state membre pot sta deoparte. Când vor considera că sunt pregătite sau când vor accepta că domeniul le este convenabil, pot cere accederea în domeniul respectiv de integrare.

Asta înseamnă că acele Consilii și Comisii ale UE care decid cu privire la un domeniu sau altul vor avea în componență doar statele care participă la integrarea pe acel domeniu. Celelalte state pot fi cu statut de observator. Mai mult, dacă sunt admise mai multe trepte de integrare, deciziile care privesc toate statele membre se iau cu aportul tuturor statelor membre iar deciziile care privesc doar statele care au trecut la un nivel superior se iau doar de statele care sunt la acel nivel. Nașpa ! Să vezi balamuc !

Ideea flexibilității nu elimină pe nimeni. Este evident că nivelul minim și maxim va trebui să fie negociat de către toate statele membre. Este evident că majoritatea statelor membre vor trebui să aibă ca proiecție a viitorului o integrare completă pentru fiecare domeniu în parte. Bine, cred că unele state vor dori, cum sunt cazuri deja, ca unele elemente de integrare să nu li se aplice. Cum ar fi accederea la Eurozone, la Spațiul Schengen, apărarea comună, securitatea comună, protecția frontierelor externe cu forțe comune etc.

Eu cred că România ar trebui să nu ceară o anumită treaptă de integrare. Avem o anume dezvoltare iar integrarea deplină pe fiecare domeniu ar trebui să fie un stimulent. De fapt, este un mare stimulent să îți propui să îți depășești condiția.

Să vedem ce iese.  După cum văd, în urma discuțiilor de la Cotroceni, România continuă neabătută pe ideea UE și NATO. De fapt, este cea mai bună soluție pentru o țară înconjurată de „prieteni”.

Între „lumi iluzorii” și realitate.

S-a produs Brexit-ul. O majoritate nostalgică, mai bătrână și mai puțin instruită, izolată în propria satisfacție existențială, amăgită de mesaje false și cumplite neadevăruri a impus ieșirea Marii Britanii din parteneriatul cu celelalte state ale Europei constituite în Uniunea Europeană. În mesajele susținătorilor Brexit-ului li s-a spus că ei produc iar UE le fură munca pentru a distribui bunăstare în statele mai slabe economic. După terminarea votului la referendum, populiștii care au susținut Brexit-ul au recunoscut că au mințit. În direct, la televiziunile la care au fost invitați.

În fapt, după cum observă majoritatea observatorilor și analiștilor politici care au un dram de seriozitate în activitatea zilnică, se pare că autorii Brexit-ului nu și-au dorit rezultatul. Înclin să cred că au încercat să imite cumva pe grecii lui Tsipras care au sperat să impună UE (adică statelor membre UE, fiecărui stat membru al UE în parte !) voința grecilor obținută prin referendum. Refuzul de a mai suporta corecții financiare și reforme structurale în dauna nivelului de trai. Grecii au rămas cu referendumul iar UE i-a invitat să iasă din uniune o perioadă de timp până își pun în regulă economia, finanțele, organizarea administrativă și, când vor îndeplini condițiile tratatelor constitutive să revină. Politicienii greci și-au dat seama că odată ieșiți din UE nu mai apucă să mai intre și au rămas. Au rămas pentru că o eventuală părăsire a UE i-ar fi pus în relații directe cu băncile creditoare care nu ar mai fi acceptat modificări ale contractelor de împrumut așa cum au acceptat în condițiile în care UE s-a pus garanție. Până la urmă, socialiștii lui Tsipras au acceptat condiționările stabilite de UE iar acum fac reformele angajate și acceptate de UE pentru că altfel nu mai primesc sprijinul financiar de care au atâta nevoie. Nu aduc în discuție degeaba cazul Greciei. Pe undeva, motivele invocate de conservatorii și extremiștii britanici au aceleași baze. UE este rău iar ei sunt buni.

Nu și-au dorit rezultatul pentru că se discută din ce în ce mai mult faptul dacă să se facă pasul următor sau nu. Este vorba despre notificarea UE privind aplicarea art. 50 din TUE:

„Articolul 50
(1) Orice stat membru poate hotărî, în conformitate cu normele sale constituționale, să se retragă din Uniune.

(2) Statul membru care hotărăște să se retragă notifică intenția sa Consiliului European. În baza orientărilor Consiliului European, Uniunea negociază și încheie cu acest stat un acord care stabilește condițiile de retragere, ținând seama de cadrul viitoarelor sale relații cu Uniunea. Acest acord se negociază în conformitate cu articolul 218 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată, după aprobarea Parlamentului European.

(3) Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în absența unui astfel de acord, după doi ani de la notificarea prevăzută la alineatul (2), cu excepția cazului în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză, hotărăște în unanimitate să proroge acest termen.

(4) În înțelesul alineatelor (2) și (3), membrul care reprezintă în cadrul Consiliului European și al Consiliului statul membru care se retrage nu participă nici la dezbaterile și nici la adoptarea deciziilor Consiliului European și ale Consiliului care privesc statul în cauză.

Majoritatea calificată se definește în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(5) În cazul în care statul care s-a retras din Uniune depune o nouă cerere de aderare, această cerere se supune procedurii prevăzute la articolul 49.”

Cuiul lui Pepelea este această notificare. Din ce în ce mai mulți politicieni insulari insistă ca notificarea să nu fie trimisă. Pe de altă parte, responsabilii UE cer cu insistență Marii Britanii să transmită notificarea pentru a se trece la procedura prevăzută de tratat. Martin Schultz, Președintele Parlamentului European afirmă că în lipsa notificării, politicienii conservatori britanici „țin ostatic un întreg continent”, în urma unor acțiuni de luptă pentru putere politică în interiorul Partidului Conservator. Îi dau dreptate ! David Cameron a spus că el nu va activa art. 50 că acesta va fi activat de viitorul prim-ministru care va fi desemnat undeva prin luna octombrie. Suntem la sfârșitul lui iunie, până în octombrie se pot întâmpla multe. Deja în Marea Britanie sunt acțiuni prin care se încearcă împiedicarea executivului să facă notificarea Consiliului European. Boris Johnson, prezumtivul înlocuitor al lui Cameron (cel care a promovat virulent Brexit-ul pentru a-i lua locul lui Cameron !), spune că activarea art. 50 nu este necesară acum. Între timp va încerca, alături de cei care i-au fost alături, să îi facă Regatului Unit un alt program de guvernare care exclude cooperarea cu UE dar care nu poate exclude definitiv UE pentru că mare parte și cea mai importantă parte a economiei engleze este dependentă de relațiile cu statele UE. Mai mult, acele relații vor fi discutate tot cu Bruxelles-ul, pentru că reglementările UE investesc Comisia Europeană cu sarcina de a negocia și a stabili relațiile economice și comerciale ale tuturor statelor membre cu statele terțe. Încercând să înțeleg ce vor face și până unde vor să meargă ajung la celebra întrebare a lui Constantin Tănase: și cu asta, ce-au făcut ?

Între timp, speriați de viitorul nesigur al Marii Britanii, legați de celelalte state europene, beneficiari ai facilităților UE la care au avut acces nelimitat, englezii caută informații despre Uniunea Europeană. Ce dracu este Uniunea asta ? Care este rostul ei ? Ce se întâmplă dacă noi ieșim din ea ? Ce pierdem ? Ce câștigăm ?

Unii și-au dat repede seama că ieșirea din Uniunea Europeană nu aduce, neapărat, bunăstare pe malurile Tamisei. Ei au o bunăstare, peste nivelul altor state europene, dar află în aceste zile că la producerea ei participă acei imigranți europeni aflați la muncă în Marea Britanie. Primarul Londrei a ieșit public să arate că orașul beneficiază de contribuția profesională, socială și financiară a imigranților economici din statele UE, că le mulțumește și că municipiul Londra nu are de gând să îi gonească, indiferent ce s-a stabilit la referendum. Peste Canalul Mânecii, la Bruxelles, liderii europeni au dat garanții funcționarilor UE proveniți din Marea Britanie că viitorul lor în UE nu este pus în pericol, că ei sunt funcționari ai UE și care atare, au beneficiul acestui statut. După câte am înțeles, companiile care activează pe teritoriul UE au dat același tip de mesaj personalului angajat aparținând de Marea Britanie.

Tot acum, agricultorii englezi află că nu guvernul de la Londra le-a dat banii de subvenții pentru agricultură ci mult hulitul Bruxelles. Află acum că ieșirea din UE le aduce piedici la trecerea produselor lor peste canal, către statele europene în care până acum își duceau produsele. Din diferite motive de care nu au avut habar dar care sunt impuse statelor terțe. Este adevărat că alții află că importul anumitor produse din statele europene va fi restricționat. Iar din diferite motive politice, de exemplu, din motive protecționiste luate de cei care ajung la putere. Libertatea comerțului nu se aplică otova, potrivit tratatelor emise sub egida ONU ci pe baza tratatelor între state cu respectarea respectivelor tratate internaționale. Dar dacă statele nu vor, nu poți să ceri aplicarea unui tratat internațional. De aceea UE și SUA discută acel tratat de comerț între cele două părți. Vor afla și englezii care până acum nu au știut că una este promisiunea politică populistă și alta este situația reală.

Voi pune mai jos și preambulul TUE. Nu strică să cunoască cei care citesc acest articol despre ce este vorba când ne referim la Uniunea Europeană. Populația Marii Britanii, în necunoștință de cauză, a votat împotriva acestor principii și obiective.

PREAMBUL

...

DECIȘI să parcurgă o nouă etapă în procesul de integrare europeană inițiat prin constituirea Comunităților Europene,

INSPIRÂNDU-SE din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei, din care s-au dezvoltat valorile universale care constituie drepturile inviolabile și inalienabile ale persoanei, precum și libertatea, democrația, egalitatea și statul de drept,

REAMINTIND importanța istorică a sfârșitului divizării continentului european și necesitatea stabilirii unor baze solide pentru arhitectura Europei viitoare,

CONFIRMÂND atașamentul lor față de principiile libertății, democrației și respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și ale statului de drept,

CONFIRMÂND atașamentul lor față de drepturile sociale fundamentale definite în Carta socială europeană, semnată la Torino, la 18 octombrie 1961, și în Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989,

HOTĂRÂȚI să întărească solidaritatea dintre popoarele lor, respectând totodată istoria, cultura și tradițiile acestora,

HOTĂRÂȚI să consolideze caracterul democratic și eficacitatea funcționării instituțiilor, pentru a le permite acestora să-și îndeplinească mai bine, într-un cadru instituțional unic, misiunile care le sunt încredințate,

HOTĂRÂȚI să-și consolideze economiile naționale, să asigure convergența acestora, precum și să stabilească o uniune economică și monetară care presupune, conform dispozițiilor prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, o monedă unică și stabilă,

DECIȘI să promoveze progresul economic și social al popoarelor lor, ținând seama de principiul dezvoltării durabile și în cadrul realizării pieței interne, al consolidării coeziunii și protecției mediului, precum și să pună în aplicare politici care asigură progrese concomitente în domeniul integrării economice și în celelalte domenii,

HOTĂRÂȚI să instituie o cetățenie comună pentru resortisanții  țărilor lor,

HOTĂRÂȚI să pună în aplicare o politică externă și de securitate comună, inclusiv definirea treptată a unei politici de apărare comune, care ar putea conduce la o apărare comună, în conformitate cu dispozițiile articolului 42, consolidând astfel identitatea Europei și independența acesteia în vederea promovării păcii, securității și progresului în Europa și în întreaga lume,

HOTĂRÂȚI să faciliteze libera circulație a persoanelor, asigurând totodată siguranța și securitatea popoarelor lor, prin instaurarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat și ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene,

HOTĂRÂȚI să continue procesul de creare a unei uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele Europei, în care deciziile să fie luate cât mai aproape posibil de cetățeni, în conformitate cu principiul subsidiarității,

ÎN PERSPECTIVA etapelor următoare care vor trebui parcurse pentru ca integrarea europeană să progreseze,

AU DECIS să instituie o Uniune Europeană ...

Poate nu strică să fie citite și înțelese. Obiectivul fundamental este ca între statele de pe continent să nu mai existe divergențe ireconciliabile care să ducă la o nouă conflagrație mondială, iar creșterea economică și bunăstarea fiecărui stat în parte, împreună cu celelalte state este o garanție că în viitor pe continent va fi pace. Cum este și normal, pacea trebuie apărată și de aceea există și componenta de apărare.

Plecând de la obiectivele fundamentale ale UE, Marea Britanie spune cumva ... nu. A primat un egoism naționalist în fața unor obiective fundamentale continentale. Winston Churchill a văzut într-o Europă unită, o Uniune a Statelor Europene soluția pentru pacea în Europa. Chiar în lume. Ei bine, urmașii lui, mai slab mobilați intelectual, vor altceva. O imensă diferență de viziune politică. O imensă diferență socială. O diferență ca între un vizionar care aplică și pentru motivații sociale universale și un boschetar care umblă după o bucată de pâine, o gură de apă și un culcuș într-un canal unde să doarmă.

Mortală ! Frontieră terestră a UE pe insula britanică !

Mă tot uit la harta asta. Mi-a picat fisa târziu.

Dacă, numai dacă, Scoția se rupe de Regatul Unit, aderarea ei la Uniunea Europeană ne va pune într-o situație inedită. Frontiera externă a Uniunii Europene se va muta pe insulă !

Hai să mergem mai departe. Între Anglia și Scoția se va trasa o frontieră pe baza unui tratat de frontieră care va cuprinde, la fel ca alte tratate de acest fel diferite reglementări inclusiv se vor stabili puncte de trecere a frontierei și puncte vamale. Va fi un singur punct vamal pentru trecerea bunurilor în regim comercial. La frontiera dintre Scoția și Anglia se vor plăti taxele vamale de către exportatorii englezi, galezi sau mai știu eu care, taxe care se vor duce la bugetul UE. Pentru a intra în Scoția, atunci țară a UE, englezii vor avea nevoie de viză tip Schengen. Comerțul nu va mai fi intracomunitar cu extracomunitar. Englezii care vor viză vor merge la consulatele scoțiene pentru obținerea ei.

Numai când mă gândesc la acest scenariu, mă apucă râsul. Este clar. Actualii politicieni din Regatul Unit nu au viziune. Sunt niște amărășteni.

Marea Britanie a spus „out” ! Brexit.

Britanicii au ales să iasă din Uniunea Europeană. Referendumul conservatorilor a reușit. Consecințele vor apare. Deocamdată sunt foarte vizibile emoțiile.

Campania a fost emoțională. Cu privire la viitor, britanicii s-au mulțumit cu „vom face și vom drege pentru că noi suntem buricul pământului”. Populiști. Nota de plată a fost neglijată. Dar ea se va plăti.

Într-o perioadă de doi ani de zile, Marea Britanie va înceta, puțin câte puțin, să mai fie parte a uniunii economice europene. Nu doar prevederile Tratatului Uniunii Europene își va înceta valabilitatea cât privește Marea Britanie ci și toate celelalte tratate adoptate pentru a face din Uniunea Europeană o piață comună, o uniune vamală și financiară.

Marea Britanie devine un stat terț. I se va aplica regimul statelor terțe. Inclusiv reglementările prin care UE își protejează proprii producători. În toate domeniile. Economia Marii Britanii nu mai este complementară economiilor celorlalte state europene, devine concurentă. Va fi o luptă pe piețele internaționale între Uniunea Europeană și Marea Britanie.

Toate tratatele, acordurile, înțelegerile statelor membre ale Uniunii Europene încheiate cu Marea Britanie având componenta apartenenței la Uniunea Europeană se vor rediscuta și ele. Posibil ca unele să fie denunțate. Cât ne aflăm în spațiul de timp de 2 ani al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, ele vor rămâne în vigoare. La ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ele își încetează valabilitatea ier cetățenii țărilor în favoarea cărora s-au semnat acele tratate, acorduri, înțelegeri vor pierde efectele lor favorabile.

În relația dintre România și Marea Britanie se va reveni la regimul anterior, când România nu era stat membru al UE iar MB era. Acum va fi invers.

Cei care au votat „out” nu au luat în calcul sau nu au știut să ia în calcul efectele ieșirii. Marea Britanie va pierde instituțiile comunitare care îi asigurau un plus financiar și o anume poziție nu doar în UE ci în relațiile cu alte state. Plecarea instituțiilor comunitare pe continent, va reduce sever numărul locurilor de muncă din Marea Britanie a persoanelor înalt calificate care fie lucrau în aceste instituții fie lucrau în altele legate însă de acestea. Nu este exclus ca aceste persoane să se mute pe continent pentru a-și continua cariera. Ceilalți, cei care activează în instituțiile orizontale, de asigurare logistică și de prestări servicii vor trebui să își caute alți clienți, în Marea Britanie fie se vor închide. O parte a industriei britanice este legată ombilical de industria continentală. Este o industrie înalt tehnologizată, o industrie integrată în proiecțiile aeronautice, industria militară, industria spațială, cercetarea științifică. Când în Uniunea Europeană s-a împărțit producția, pentru a beneficia toate statele importante, o bucată a primit și Marea Britanie. Ei bine, acea bucată își va înceta activitatea în Marea Britanie și va merge către altă țară europeană capabilă să asigure continuarea producției respective. Așa se pierd alte locuri de muncă înalt-calificate. Deja, în unele state, politicienii își freacă mâinile de plăcere. Vor face propuneri de retragere a acelor componente ale industriilor europene din Marea Britanie cât mai repede posibil. Scoția participă la AIRBUS, de exemplu, face aripile. Nu vrea să piardă așa că nu este exclus să încerce să rămână în UE prin separarea de Marea Britanie.

În Franța, Frontul Național cere „Frexit”. În Olanda, se cere „Nexit”. Nu știu dacă cei care cer acest lucru vor avea succes. Culmea, nu am nici o imagine a rezultatului Brexit-ului asupra majorității populației europene. Presa ne oferă prea multe tâmpenii în loc de evaluări corecte.

Încerc, totuși, să merg pe calea logicii. UE s-a înființat pentru a se împiedica, prin crearea unei piețe comune, a unui interes comun pentru toate statele europene, o nouă stare de beligeranță între statele europene care să ducă la un alt război mondial. De aici pleacă UE. Este esența înființării Uniunii Europene ! Cei care au promovat și promovează ieșirea din Uniunea Europeană au uitat de scopul primar al înființării uniunii. Au uitat să ia în calcul motivația primară. Prevenirea următorului război mondial. Oameni de rahat !

Franța va avea întâlniri urgente cu Germania pentru a trata problema. Sunt printre puținele țări care nu au uitat pentru ce s-a înființat Uniunea Europeană. În plus, Statele Unite ale Americii știu foarte bine de ce s-a înființat Uniunea Europeană și de aceea o sprijină cu privire la obiectivele politice majore. Este evident că SUA au dus o politică de conștientizare a lui Cameron asupra inițiativei sale de ieșire din UE. După ce Cameron a priceput ce urmează să facă a făcut campanie pentru rămânerea în UE. A fost tardivă, după cum se vede. Politicienii britanici care au cerut ieșirea din UE nu s-au gândit la componenta conflictuală internațională. Marea Britanie este cu un pas în față spre starea de beligeranță politică față de statele membre UE. Va fi o stare de beligeranță care se va acutiza pe măsură ce trece timpul. De data aceasta, Marea Britanie nu vor avea de partea lor SUA. Militar, da. Atât timp cât Marea Britanie rămâne și în NATO. Pentru că și NATO are la bază tot prevenirea unui război european în urma acutizării unor interese naționale,

Privind lucrurile în profunzimea lor, știind că prezența Marii Britanii în UE reprezenta una din garanțiile contribuției unei mari puteri la pacea pe continent, brexit-ul este un eșec. Britanicii belicoși îl vor simți mai târziu. Îl vor simți când principalii lor parteneri comerciali, statele membre ale UE, își vor proteja economia în fața produselor britanice. Îl vor simți când vor vedea că ieșirea din UE îi va obliga să caute alte piețe de desfacere pentru produsele lor, piețe pe care nu le au. Piețe la care trebuie să ajungă după drumuri lungi care se vor adăuga la costuri. Vor intra în concurență cu alte state puternice economic fără a avea în spate puterea economică a UE.

Până una alta, treaba lor. UE trebuie să își vadă de drumul ei. Să își urmeze obiectivul de bază: un spațiu al păcii și bunăstării. Chiar dacă vor mai cere și alte state ieșirea, UE se va reforma și se va întări. Nu este un capăt de lume. Problema este însă nu iasă statele mari, Franța și Germania. Statele fondatoare aflate în beligeranță și la originea majorității conflictelor militare europene.

Cineva are „bube” la cap, bag seama.

Agerpres spune că Nicușor Dan a scris ceva, pe Facebook. Și-a dat demisia de la Uniunea Salvați Bucureștiul pentru a nu fi în conflict de interese prin calitatea de consilier general la capitală dar, a scris și o amenințare pe Facebook:

„Începând de astăzi voi fi consilier general. Astăzi, după opt ani și jumătate, demisionez din Asociația Salvați Bucureștiul, pentru a nu fi în conflict de interese. Opt ani și jumătate nu e puțin. Aveam proiecte matematice, aveam planuri cu familia, cu prietenii, aveam cărți de citit. Toate lăsate în așteptare. Nu știu dacă voi ierta, dar sigur nu-i voi uita pe ticăloșii care m-au obligat să-mi neglijez proiectele.”

Mă uit la text și încerc să îl înțeleg. Pot recunoaște că am dificultăți în a-l înțelege. Ceva neuroni lipsă, sigur informații suplimentare de la Nicușor Dan, ceva este.

Încerc un fel de înțelegere, dacă îi pot spune așa.

Nicușor Dan avea planuri mari, proiecte matematice, cu familia, cu prietenii, avea de citit cărți însă, datorită unor condiții independente de voința sa (?!), a trebuit să înființeze Asociația Salvați Bucureștiul. Prin munca la Asociație, a umplut tot timpul la dispoziție oferit de ziua oficială și a renunțat la matematică, la familie etc. De vină sunt niște unii numiți cu drăgălășenie „ticăloșii care m-au obligat să-mi neglijez proiectele”. Interpretez greșit ? Dacă nu, să mergem mai departe.

Fiindcă „ticăloșii” nu și-au recunoscut vina, pentru că ticăloșii nu au fost de acord cu el că „sunt ticăloși”, și-a suflecat mânecile și a înființat partidul Uniunea Salvați Bucureștiul care pur și simplu i-a luat tot timpul. Mai grav, din cauza ticăloșilor a devenit consilier general astfel că așteptarea la care sunt supuse proiectele de acum 8 ani și jumătate se va prelungi sine die. Catastrofă ! Ticăloșii vor plăti pentru acestă schimbare de direcție a matematicianului obligat să devină politician ! Nu știe dacă îi iartă, dar sigur nu-i uită !

În DEX am căutat ceva care să mă apropie de acest tip de comportament. Am găsit „psihopatie”, definită ca „stare morbidă caracterizată prin tulburări de afectivitate, de comportament sau de caracter”.

Cât de mare o fi tagma „ticăloșilor” ? Bag fără reținere politicienii din alte partide. Mama lor de ticăloși ! Pot să bag și cetățenii care au acordat și acordă credit acestor politicieni ? He ! Este raportul ăla, cauză/efect. Dacă cetățenii nu ar susține pe „ticăloșii” de politicieni care l-au supărat pe Nicușor Dan, aceștia nu ar fi putut să comită actele reprobabile pe care Nicușor Dan le condamnă ! Este logic ? Este.

Păi, ar cam trebui să le spunem cetățenilor că Nicușor Dan este supărat pe ei pentru că au votat unii politicieni, mai puțin pe el, normal.

Analiza INFOPOLITIC asupra trecutelor alegeri este interesantă. Este de apreciat.

Am văzut știrea la Agerpres. Ei m-au trimis la INFOPOLITIC, sursa lor. Hărțile sunt detaliate pentru a prezenta elementele necesare analizelor politice pentru campania alegerilor parlamentare.

Probabil că aceste situații sunt la nivelul conducerilor partidelor „combatante” însă nu sunt puse la dispoziția consumatorilor de știri. Nu este o acuză. Este o constatare.

De aceea eu apreciez efortul celor de la Infopolitic.

Legat de informațiile oferite de aceste hărți și de analiză, putem înțelege, cei care dorim să înțelegem, de ce PNL are ca obiectiv strategic realizarea dialogului cu celelalte formațiuni politice mai puțin cu PSD. Una dintre concluziile de bază ale cercetătorilor Infopolitic este aceea că între PNL și PSD este un echilibru, este adevărat că este un echilibru fragil, PSD având un ușor avans, însă există și are importanța lui. Realizarea unui acord politic cu celelalte formațiuni politice mai puțin PSD poate favoriza PNL la alegerile parlamentare. Este absolut normal ca cei care contribuie la obținerea puterii de către PNL să primească o răsplată politică. Locuri în Parlament, locuri în viitorul Guvern, locuri în instituțiile statului în care numirea se realizează politic. Este absolut normal.

Acțiunea politică a PNL și aceste analize detaliate justifică și „războiul psihologic” al PSD prin care se urmărește împiedicarea PNL să dezvolte dialogul politic. Fragilitatea avansului PSD poate duce la pierderea severă a puterii. Și au interese uriașe pentru a nu pierde, cu orice mijloace s-ar realiza contracararea pierderii.

Prima hartă ne arată situația la zi a conducerii primăriilor. Este un punct de plecare. A doua hartă pe care o voi pune, se referă la repartizarea votului politic între cele două mari partide. A doua hartă este cea care sprijină planificarea operațiunilor politice. În a doua hartă vedem unde sunt forțele fiecărui partid și care este valoarea lor.

Este pestriță, ceea ce înseamnă că PNL a penetrat „fiefurile” PSD iar PSD a penetrat fiefurile „dreptei”, nu doar ale PNL. A doua hartă este mai bună pentru această analiză:

În funcție de intensitatea culorii se poate aprecia unde este sunt posibile acțiuni politice și unde nu. Prima hartă dă o culoare „politică” având ca bază partidul din care face parte primarul. În a doua hartă, avem culoarea politică a consiliilor locale și județene. În a doua hartă avem „oștile”. Avem tăria lor ! Avem spațiul fizic al acțiunilor politice viitoare. Și pentru PSD și pentru PNL.

Cât privește „greșelile” campaniei electorale trecute, ele trebuiesc considerate ca trecute. Eu le-am înmormântat deja. Nu mă mai interesează. Sunt sigur că au fost bifate și au fost supuse analizelor necesare pentru corectarea acțiunilor viitoare. care vor fi acelea ? Ei bine, voi afla de la conducerea PNL. Deocamdată suntem în faza dialogului cu celelalte formațiuni politice parlamentare, altele decât PSD. S-a trecut și de faza constituirii consiliilor locale și județene. Dacă dialogul cu formațiunile politice participante la alegerile locale și care au obținut rezultate va fi fructuos, alianțele locale reușite de PSD pentru a obține puterea devin fragile sau chiar imposibil de gestionat. Vorba aia, tot răul înspre bine.