În primul rând, trebuie clarificată poziția politică a actorilor noștri și, de ce nu, chiar a unora cu care suntem în contact în spațiul european pentru că, vrem sau nu, orientările lor politice duc la decizii ale UE cu caracter politic dominant în domeniul social, economic, al relațiilor internaționale etc.
Politică. Wikipedia ne dă o sinteză a noțiunii în scopul materialului de față:
„Politica este știința și practica de guvernare a unui stat și reprezintă sfera de activitate social-istorică ce însumează relațiile, orientările și manifestările care apar între partidele politice, între diversele categorii și grupuri sociale, între națiuni ș.a.m.d. în vederea emancipării conceptelor proprii, în lupta pentru putere sau supremație ideologică etc. Politică reprezeintă deasemenea orientarea, activitatea, acțiunea propriu-zisă a unui partid sau a unor grupări exercitată în domeniul guvernării problemelor interne și externe. Totodată, poate fi definită ca ideologie ce reflectă această orientare sau acțiune.[1]
Politica este procesul prin care sunt luate decizii în interiorul unor grupuri. Deși termenul este folosit în general pentru a comportamentul din interiorul guvernelor, se observă existența sa în toate interacțiunile grupurilor umane, inclusiv în cele din cadrul instituțiilor de corporație, academice și religioase.
Știința politică este studiul comportamentului politic și examinează achiziția și aplicarea puterii.
Un teoretician, Harold Lasswell, definea politica drept „cine primește ce primește, când și cum””.
Până aici eu spun că este bine. Eu vreau să mă refer la ipoteza privind „orientarea, activitatea, acțiunea propriu-zisă a unui partid” și la cea privind „ideologia unui partid”. Plec de la considerentul că acestea vor influența, în mare măsură, știința și practica de guvernare. În plus, cum este cazul la noi, când avem la guvernare două formațiuni politice cu ideologii diametral opuse, va trebui să acceptăm ideea că miniștrii fiecărei formațiuni vor promova și desfășura concepte ideologice proprii în măsura în care acestea nu deformează întreaga guvernare. Liberalii se vor opri acolo unde social-democrații nu mai permit a se merge mai departe. La fel, social-democrații se vor opri acolo unde pericolul ruperii alianței de PNL devine evident. Într-un fel, această guvernare va trebui să pună bazele acelei societăți care să permită, în viitor, oricare fel de guvernare. Pe undeva va fi bine. Vor fi valori pe care nici o viitoare guvernare nu le va mai putea transforma radical, nu le va mai modifica.
Rămâne de clarificat ce înseamnă drepata și stânga în politică. O mână de tulburați politici încearcă să inducă ideea că a fi de stânga este o crimă iar ceilalți vin, la rândul lor, cu aceleași acuze. Culmea este că familiile politice la care se declară a aparține sunt, în unele cazuri, din partea politică pe care o critică cu atâta cerbicie.
Eu înclin să simplific, până la durere, în sensul că de dreapta sunt partidele care promovează individualismul, iar de stânga sunt partidele care promovează colectivismul.
Pentru că eu sunt liberal, constat doar că liberalismul este prima ideologie politică în spațiul social, o ideologie care are la bază un drept natural al omului, acela de a fi liber. Ca o contrapondere la liberalism au apărut, mai apoi, conservatorismul și socialismul. Toate au evoluat. Conservatorismul însă, este o ideologie pe cale de dispariție pentru că în urma evoluției societății își pierde rațiunea de a fi. Conservatorismul este înlocuit, încet-încet, de populism și creștin-democrație. Dar este treaba lor. Nu a mea. Având în vedere „condițiile” obligatorii pentru a fi conservator, eu nu o îndeplinesc pe una fundamentală. Nu sunt credicios. Nu cred în existența unei divinități.
Pe scurt, iar uneori pe foarte scurt, să pun definirile curentelor politice identificate la noi, în România și, pe undeva, principalele curente politice din Europa.
Liberalismul.
„Liberalismul (din franceză: libéralisme) este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea în drepturi. Liberali îmbrățișează o gamă largă de opinii, în funcție de modul de înțelegere a acestor principii, majoritatea liberalilor susțin următoarele idei fundamentale: constituționalismul, democrația liberală, alegeri libere și corecte, drepturile omului, comerțul liber, precum și libertatea religioasă. Liberalismul cuprinde mai multe tendințe intelectuale și tradiții, dar curentele dominante sunt liberalismul clasic, care a devenit popular în secolul al XVIII-lea, și liberalismul social, care a devenit popular în secolul al XX-lea.
Într-un sens strict, liberalismul, numit "clasic", este un curent filosofic născut în Europa secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, care pleacă de la ideea că fiecare ființă umană are, prin naștere, drepturi naturale pe care nici o putere nu le poate impieta și anume: dreptul la viață, la libertate și la proprietate. Ca urmare, liberalii vor să limiteze prerogativele statului și ale altor forme de putere, oricare ar fi forma și modul lor de manifestare.
În sens larg, liberalismul proslăvește construirea unei societăți caracterizate prin: libertatea de gândire a indivizilor, domnia dreptului natural, liberul schimb de idei, economia de piață pe baza inițiativei private și un sistem transparent de guvernare, în care drepturile minorităților sunt garantate. Există mai multe curente de gândire liberală care se diferențiază într-un mod mai precis prin fundamentele lor filosofice, prin limitele asignate statului și prin domeniul asupra căruia ele aplică principiul libertății.
Liberalism politic este doctrina care vizează reducerea puterilor Statului la protecția drepturilor și libertăților individuale, opunându-se ideii de "Stat providențial". Indivizii sunt liberi să își urmărească propriile interese atât timp cât nu afectează drepturile și libertățile celorlalți.
Liberalism economic este doctrina care proclamă libera concurență pe piață, neintervenția Statului în economie și are ca principiu fundamental proprietatea individuală.
Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală, responsabilitatea și independența personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în fața legii. Liberalismul este definit prin 4 concepte de bază:
- libertatea individuală
- proprietatea privată
- responsabilitatea individuală
- egalitatea în fața legii
Libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acționa fără nici o constrângere impusă din exterior, cu condiția să nu afecteze drepturile și libertățile legitime ale celorlalți indivizi.
Proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activităților sale, de bunurile care-i aparțin. Proprietatea include dreptul la viață și cel de a dispune de propriul corp. Dreptul individului la securitate și rezistență la opresiune derivă din acestea.
Principiul responsabilității individuale proclamă individul ca singur răspunzător pentru acțiunile sale proprii.
Egalitatea în fața legii derivă din principiul responsabilității individuale: fiecare individ răspunde pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, naționalitate, profesie sau alte caracteristici individuale sau sociale.
Liberalismul proclamă libertatea individului ca fiind problema centrală a societății umane și subliniază rolul statului în a susține și consolida proprietatea privată văzută ca o condiție fără de care nu se poate dezvolta neângrădit spiritual uman. Liberalismul își are rădăcinile în secolul XIX. O formă a liberalismului classic a fost cunoscut sub numele de idealism. Paradigma liberală susține că pacea reprezintă un obiectiv major pentru menținerea prosperității economice și de aceea creșterea rolului instituțiilor democratice este fundamental. Extinderea regimurilor democratice pe scară planetară va permite menținerii păcii. În anii ‘80 ai secolului trecut liberalismul va trece la o nouă fază intitulată neoliberalism. Această școală de gândire recunoaște caracterul anarhic al sistemului internațional ca urmare a lipsei unei mondiale susceptibile să ordoneze și să conducă sistemul, dar nu exclude existența unor grade diferite de interdependență, în cadrul cărora cooperarea este posibilă”.
Până azi, în mod clar, fără echivoc, avem Partidul Național Liberal cu o orientare evidentă către liberalismul clasic și Partidul Conservator care are o orientare către liberalismul social. Ele formează o alianță, Alianța de Centru Dreapta care este parte a Uniunii Social Liberale, aflată la guvernare.
Socialismul.
Pentru că pe wiki scrie mult, voi lua doar partea care aparține PSD, anume social-democrația. Aceasta este o cale de mijloc în socialism, între marxisti și anarhiști. Avem și din cele două extreme ale socialismului însă nu mă voi referi la ele.
„Socialismul este un concept, o ideologie sau un grup de ideologii, un ansamblu de mișcări politice care au evoluat și s-au ramificat de-a lungul timpului, un sistem economic. La început, s-a bazat pe proletariatul organizat cu scopul de a clădi o societate lipsită de clase sociale. Dar, până la urmă, se concentrează, din ce în ce mai mult, pe reforme sociale în cadrul democrațiilor moderne.
Nu trebuie confundat socialismul cu comunismul. O republică socialistă/stat socialist își propune să instaureze comunismul.
Prin socialism se mai înțelege ansamblul doctrinelor social-politice care combat individualismul, apară noțiunile de egalitate și solidaritate și constituie un proiect atât economic (colectivism economic, autogestiune, economie mixtă), cât și social (egalitate in drepturi, egalitate de șanse) și politic (democrație).
Social-democrația = se revendică de la principiile socialismului democratic, stabilite de partidul social-democrat german la congresul de la Bad-Godesberg (1951) și preluate apoi de alte partide (laburist - în Marea Britanie, socialiste - în țările scandinave și latine). Ele urmăresc o desprindere totală de ideile marxiste și ducerea unei politici zisă realist, de reforme sociale, în cadrul unor partide parlamentare de centru-stânga. Ideile social-democrate se reclamă de la principiile revoluției franceze: libertate, egalitate și fraternitate (termenul actual: solidaritate), vizând o societate bazată pe acțiunea comună a tuturor cetățenilor, care au aceleași drepturi și răspunderi. Interesele economice nu trebuie să pună piedici democrației, aceasta fiind capabilă a stabili cadrul economic și a fixa limite acțiunii factorilor de piață. Fiecare cetățean, în calitate de salariat sau consumator, trebuie să aibă un cuvânt de spus în stabilirea și repartiția producției, în privința organizării și condițiilor de muncă.
Socialismul trebuie privit ca o formă de organizare socială, în care interesul societății primează în fața interesului unui individ sau a unui grup restrâns de indivizi și vine în opoziție cu liberalismul, care reprezintă sistemul social în care primează interesul individului, sau al unui grup restrâns de indivizi, în fața interesului societății. Privit din acest punct de vedere, socialismul are ca atribut democrația, definită ca putere a poporului.
Economia socialistă pune la bază statul, ca administrator al bunurilor societății, bunuri comune, care să stea la baza dezvoltării întregii societăți, având ca prioritate necesitățile acesteia legate de creșterea continuă a nivelului de trai. Inițiativele particulare sunt stimulate în domeniile deficitare ale cerințelor sociale, dar sunt limitate cele dăunătoare societății, prin pârghiile financiare aflate la dispoziția statului.
Acestea sunt câteva principii de bază, care stabilesc un cadru adecvat societății socialiste, menită să aibă la bază omul cu necesitățile lui, pentru a asigura fiecărui individ condiții de trai și de perpetuare a speciei, de recreere și de respect reciproc, pentru a da cetățeanului demnitatea cuvenită ca om, ca membru al societății în care trăiește, muncește, își găsește fericirea și participă activ la bunăstarea întregii națiuni”.
Partidul Social Democrat este, fără nici un dubiu, reprezentantul acestui curent politic. Tot felul de creații politice care se declară socialiste sunt mai apropiate de extremele marxist sau anarhist. Nu le iau în considerare.
Conservatorismul.
„Conservatorismul este o doctrină politică apărută ca o reacție la liberalism.
Avându-și originea în celebrul dicton al lui Lucius Cary, al II-lea Viconte Falkland: „Atunci când nu este necesar să schimbi ceva, este necesar să nu schimbi nimic”, conservatorismul a fost fundamentat ca doctrină politică de către gânditorul Edmund Burke.
Principalele elemente ale gândirii conservatoare sunt:
1. Omul ca ființă eminamente religioasă, întruchipare a rațiunii, a instinctului și a emoției, iar religia - element fundamental al societății civile.
2. Comunitatea ca element teleologic anterior individului.
3. Drepturile ca urmare firească a obligațiilor individuale.
4. Răul considerat înrădăcinat în ființa umană și nu în instituțiile statale.
5. Inegalitatea umană (nu și din punct de vedere moral, însă) ca urmare a organizării sociale complexe”.
Ei bine, elementele gândirii conservatoare îmi dau frisoane. Cel puțin mie. Nu știu dacă și altora. În orice caz, atât în comentariile unora sau altora cât și în media am văzut că sunt aprigi susținători ai unor astfel de idei. Caraghioslâcul susținerilor lor constă în acela că ei, ca persoane fizice, indiferent de evoluția lor socială, pe baza ultimului element, ar trebui să fie în clasa socială a „robilor sau servilor”, pentru că familia lor nu își poate depăși poziția într-o „societate organizată complex”, pe straturi sociale. În fine, unii au înțeles altceva. Treaba lor.
Creștin-democrația.
„Creștin-democrația este o doctrină politică ce a evoluat în mod preponderent după cel de-al doilea război mondial.
Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic. Creștin-democrația a reprezentat o mediere între liberalism (individualism) și socialism (colectivism), aducând în politică și elemente noi precum morala creștină și subsidiaritatea. Considerată în multe țări europene drept o formă de neoconservatorism, creștin-democrația se intersectează cu conservatorismul în puncte fundamentale ale ideologiei, precum respectul față de valorile tradiționale, credința și familia.
Democrația creștină este o ideologie politică, care urmărește să aplice principiile creștine (nm. ale catolicismului) în politica publică. Ea a apărut în Europa secolului al XIX-sub influența conservatorismului și a învățăturii catolice sociale . Ea continuă să fie influenta în Europa și în America Latină, deși într-un număr de țări etosul ei creștin a fost diluat de secularizare.
În practică, democrația creștină este adesea considerata conservatoare pe probleme culturale, sociale și morale (conservatorism social), și pledează pentru o economie socială de piață în domeniul economic (cu economie de trecere peste social-democrate, ci se bazează pe familie). În Europa, în cazul în care adversarii lor au fost în mod tradițional socialiști secularist, partidele democratice, creștine sunt moderat conservatoare de ansamblu, în timp ce în mediul foarte diferit cultural și politic din America Latină au tendința să se încline spre stânga.
Exemple de partide democratice creștine se numără Germania (Uniunea Creștin-Democrată (CDU)), Partidul Creștin Democrat din Chile, Partidul Popular Creștin Democrat din Elveția, recurs Creștin Democrat (CDA), în Țările de Jos, Partidul Popular Crestin Democrat din Moldova si altele”.
Pe fond, creștin-democrația este o combinație între liberalism, conservatorism și social-democrație. Ia de la fiecare câte ceva, astfel că la nivelul Parlamentului European s-au constituit în Partidul Popularilor Europeni. Au acolo toate curentele lor politice. Curente care se contrazic ideologic în însăși fundamentele lor. Dar mulți văd, puțini pricep.
La noi nu există, încă, creștini-democrați. Au vrut, s-au zbătut unii lideri ai PDL să îl transforme în partid creștin-democrat. Nu au reușit. În principal din cauza tartorului PDL, Traian Băsescu, care nu le pricepe cu ideologiile. Din acest motiv s-a afirmat că PDL este un partid fără ideologie. A plecat de la social-democrație, program cu care Traian Băsescu a luat puterea în PD și a trecut la popularii europeni fără a-și defini linia politică. Eu cred că nu trebuiau să se zbată prea mult. Introduceau niște elemente conservatoare și cu asta basta.
UDMR este o asociere de formațiuni politice diferite. Un fel de PPE românesc. Unesc toate curentele politice pe criteriul etnic în opoziție cu cetățenii români. UDMR nu este, din acest motiv, o formațiune politică. Este o organizație anti-statală.
Ca o conlcuzie. La dreapta politicii românești avem doar PNL și PC. La stânga, avem PSD și PDL. PDL este cu sensul giratoriu pe spate, funcție de interese. Ei pot, au această vocație chiar, de a participa fie la o conducere de dreapta a țării fie la una de stânga. La UDMR anormalul este normal. Sunt anti-statul român și participă la guvernarea lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu