Sunt dintre cei mai calmi. Îmi place Steaua, țin cu echipa de când aveam 8 ani, din 1958 de când, copil fiind, împreună cu alți copii, după ce am fost duși la un meci Minerul Comănești - Dinamo, cred că în Cupă, am hotărât cu ce echipă ținem. Sub impresia puternică a jocului la care am asistat, dominat de dinamoviști cu brutalitate gratuită (lovirea adversarilor cu palma, cu pumnul sau cu piciorul, pentru unele reușite individuale) noi, copiii adunați la sfat de taină am hotărât cu cine vom ține. Evident că Petrolul Moinești și Minerul Comănești au fost favoritele. Cu mici excepții, sub influența familiilor, unii au declarat că țin cu Dinamo, Rapid sau Steaua. Ceilalți am ales să avem o echipă de suflet locală și una la nivel central. Aici, Dinamo a pierdut pe linie. Brutalitatea jucătorilor manifestată la jocul cu Minerul Comănești a fost decisivă. Am hotărât că vom ține cu adversarele lui Dinamo. O parte s-au orientat către Rapid. Părinții lor lucrau la Atelierele CFR de reparat vagoane din Moinești sau locuiau lângă Ateliere. Alții au hotărât să țină cu Astra Arad. Puțini am hotărât să ținem cu Steaua (CCA). Culmea, o parte dintre cei care am hotărât să ținem cu Steaua am ajuns la Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc devenind ofițeri ai Armatei Române.
Țin cu Steaua, îmi plac imaginile cu Steaua de-a lungul timpului, încerc să îi identific pe cei pe care, cumva, am reușit să îi văd la jocuri. Țin minte că nu eram admirator al lui Hagi, dar în timp am ajuns să îl apreciez. Nu mi-a plăcut Pițurcă. Deloc. Îi spuneam pomanagiul. Nu făcea de loc apărarea. Nu era treaba lui. Nu se omora cu firea. Erau alții care munceau de le săreau capacele pentru ca Pițurcă să primească o minge bună pentru a înscrie. Și înscria. Ce era al lui era al lui. Avea simțul porții. În rest, nici nu mă uitam la el. Nu mi-a plăcut când a devenit antrenor la Steaua. Nu îmi place nici ca antrenor al naționalei. Promovează un fotbal speculativ, un mingicar, nu un fotbal structurat pe o idee de joc care să devină o parte a culturii fotbalistice.
Meciul de duminică, pe care l-am urmărit din comentarii, nu am cablu de la RCS-RDS (această firmă care dezonorează prin tot ce face ideea de onestitate în contractele cu terții) a fost unul normal. Rapidul a jucat cu sufletul, efortul depus de rapidiști fiind mai mare decât de steliști. Steliștii au jucat organizat, având o cultură a jocului în formare. Ar fi bine să se țină de această cultură a jocului impusă de Reghecampf, pentru că în timp, prin eliminarea mișcărilor ineficiente, va reuși să domine toate echipele din campionat dar și din afară (după ce și jucătorii aleși să joace la Steaua vor fi valori, nu „petarde” cum sunt unii acum).
Partea neplăcută din întâlnire a constat în comportamentul suporterilor Rapidului. Ei bine, comportamentul lor a fost susținut de conducerea tehnică a echipei Rapid și o mulțime de jurnaliști de sport care au ceva de împărțit cu Becali și MM. Reacțiile acestora după meci constituie dovada clară că au pregătit, cu știință, derapajele galeriei. ProSport și Gazeta Sporturilor au fost vârfurile de lance în instaurarea unei atmosfere cât mai ostile din partea suporterilor Rapidului față de echipa Steaua și, mai ales, față de conducerea tehnică a echipei. Au provocat în permanență ostilitatea între echipe, au inventat vorbe și au reinterpretat, în sensul ostilității, altele. După meci au interpretat împotriva echipei Steaua evenimentele. În plus, după deciziile Comisiei de disciplină a LPF de sancționare a participanților la meci trag concluzia că și la nivelul LPF există un curent care urmărește continuarea situațiilor de acest fel în fotbal. Înclin să cred că cei de la LPF au nevoie de turbulențe grave la meciuri pentru a-și promova niște reglementări care să disciplinizeze fotbalul. La fel a făcut Jandarmeria Română. După ce, cu ani în urmă, a obținut (prin aranjament cu LPF) lege prin care supraveghează meciurile de fotbal, a trecut la provocarea suporterilor echipelor începând cu cei mai pătimași (deja cunoscuți). Pe traseul către stadioane, la intrarea pe stadioane, chiar pe stadion. Pentru fiecare zonă de conflict (provocat de jandarmi, cu ordin), au fost prevăzute prin lege „acțiuni de restabilire a ordinii și liniștii sociale”. Aliații jandarmeriei au fost, nimeni alții, decât jurnaliștii de la presa sportivă. Între timp, unii jurnaliști s-au lăsat de „sportul” acesta, nu mai contribuie la tulburarea suporterilor însă alții nu. Ioanițoaia este unul dintre cei care continuă să conducă campaniile anti-civilizație la GSP.
Cei care au răbdare pot urmări acest comportament în permanență. Cum ajung unele echipe la vârful clasamentului cum apar jurnaliștii sportivi cu „știri de senzație” pentru promovarea ostilității între echipele care luptă pentru primele locuri în campionat. Cum cresc echipele în clasament, cum apar informațiile cu caracter ostil. Degeaba se chinuie purtătorii de cuvânt ai echipelor, antrenorii, alte persoane din conducerea tehnică să le nege, jurnaliștii nu se lasă. Dacă nu au știre, o inventează. O lansează pe piață și îi urmăresc traseul. La nevoie, din mintea lor plină de rahat vai inventează o grozăvie care să ducă la explozii. Unii, mai impulsivi, comit greșeala de a răspunde unor acuzații inexistente (inventate de jurnaliștii sportivi !) făcute de viitorii adversari. Este suficient. Se închide cercul, vine, normal, un răspuns. Totul se construiește în paginile jurnalelor sportive și stimulează agresivitatea suporterilor. Psihologic, jurnaliștii sportivi construiesc, cu sprijinul LPF, o masă critică pentru momentul întâlnirii sportive din campionat. Normal, în acel moment, unii suporteri slabi de înger explodează. Au jurnaliștii ce scrie, are Jandarmeria ce amenda, are LPF ce sancționa. Pe spinarea cluburilor și a suporterilor, mafia din sportul românesc își câștigă pâinea. În comentariile unor cititori on-line din presa sportivă am găsit o explicație. Un jurnalist a afirmat la un comentariu că ei, jurnalele de sport, au nevoie de rating pentru a exista. Au ales să provoace haosul și scandalul, să susțină violența pentru a avea paginile din ziare citite, urmărite, căutate de cei care au nevoie de senzații tari.
Dacă jurnaliștii din presa sportivă nu ar face așa, Jandarmeria ar pierde din atribuții, LPF nu ar mai putea da sancțiuni cu amendă din care să câștige un ban în plus. Ziarele de sport ar fi obligate să facă presă sportivă reală și nu ar mai avea veniturile de azi. Bașca ar trebui să renunțe la bezmeticii cu legitimații de jurnaliști care caută, mereu și mereu gâlceava între suporteri pentru a avea „știri”.
Cum naiba apar, din neant, imagini cu suporteri care se bat pe o străduță, oarecare ? Sigur trebuie căutat cine ar avea un interes. Fie jurnaliștii, fie Jandarmeria (care apare mintenaș, de după colț).
Singurii beneficiari ai evenimentelor de duminică sunt jurnaliștii presei sportive care au „rahat” de mâncat pentru rating, Jandarmeria care a mai bifat o acțiune „utilă” societății și LPF care a dovedit că există. Păgubiții sunt cluburile și suporterii. Rapid, săracii, sunt cei mai loviți. În criză de bani plătesc amenzi și pierd venituri viitoare prin suspendarea terenului.
Steaua trebuia să iasă de pe teren. La fel și Rapidul. Cele două echipe ar fi trebuit să refuze să mai joace dând un semnal LPF că modul în care este condus fotbalul nu are nici o legătură cu sportul. Una este înfruntarea sportivă, dură, totală, puternică și alta este afacerea promovată de LPF cu sprijinul presei zise de sport și Jandarmerie pentru menținerea și creșterea violenței pe stadioane sau legată de confruntările sportive.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu