„Comisia Europeană (CE) le cere celor opt state membre implicate în Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), la care se adaugă Croaţia, care va adera în iulie, să includă SUERD în planurile lor pentru programele din cadrul capitolului de politică regională din perioada de programare 2014-2020, în primul raport al CE privind implementarea strategiei, dat publicităţii marţi la Bruxelles”, Agerpres.
În total, în SUERD sunt implicate 14 state, dintre care opt membre UE - Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, România - şi şase nemembre - Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Ucraina şi Republica Moldova. Croația este inclusă, în cadrul programului de sprijin al UE, în rândul statelor membre.
SUERD devine un amplu program european în cadrul capitolului de politici regionale. Se dă exemplul euroregiunii Mării Baltice. Pentru statele din Balcani, cum sunt Serbia, Bosnia și Herțegovina și Muntenegru, SUERD vine ca o mănușă pentru integrarea în UE. Pentru Moldova și Ucraina, participarea la SUERD este legată de participarea acestora la politica regională alături de România.
Cu referire la Ucraina, înclin să cred că Ucraina va forța nota încercând să ceară fonduri europene pentru dezvoltarea comunicației pe canalul Chilia cu ieșire la Marea Neagră pe canalul Bâstroie, canalul cu bucluc care a afectat grav relațiile Ucrainei cu România pe timpul guvernării Năstase, atunci când Geoană a dovedit că este un tembel în calitate de ministru de externe.
Tot cu referire la Ucraina, există un mare impediment pentru dezvoltarea regională în relațiile cu România. Chiar de ar fi sub egida UE. Tratatul de frontieră cu Ucraina este în spiritul fostului tratat de frontieră cu URSS din 1956, iar acordul de exploatare a apelor de frontieră încheiat pe timpul guvernării CDR este absolut restrictiv. Sincer, fără modificarea unor prevederi din aceste documente internaționale nu văd cum se va dezvolta o relație România-Ucraina. Ucrainienii au negociat cu noi cu consiliere rusă astfel încât nu este permisă nici o dezvoltare pe cursurile de apă de pe teritoriul uneia din țări pe considerentul că ar fi afectat cursul de apă de pe teritoriul celeilalte țări. În fine, sunt mai multe amănunte care mă fac să consider că implicarea Ucrainei în SUERD este doar de ochii lumii sau pentru a obține niște „ciubucuri europene”.
Pentru relația cu Bulgaria, SUERD este perfect. Putem continua politicile comune pentru exploatarea eficientă a Dunării, sub toate aspectele. După câte văd, ele sunt deja înscrise în SUERD și luate în calcul de Comisia Europeană: Interconectarea regiunii Dunării, Protejarea mediului, Creşterea prosperităţii şi Consolidarea regiunii Dunării.
Mă bucur să aflu așa ceva. Îmi place.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu