S-a încercat, de la formarea Uniunii Europene mai mult. Inițiativele au venit, mai mereu, de la statele fondatoare, dar în special de la statele care au devenit „ancore” de stabilitate pentru o uniune care o lua mai mereu „razna”. Ba un stat, ba altul, s-a simțit îndreptățit să meargă pe alături. Deși au clamat cu insistență apartenența la o uniune economică, au desfășurat acțiuni „ostile” celorlalți parteneri economici. Comportamentul a fost același și în cadrul NATO. Mai ales când vorbim despre statele membre NATO din componența UE.
Jean-Claude Juncker a creionat niște scenarii. Scenariul 1- status quo. Scenariul 2 - reducerea rolului UE la acela de piață comună. Scenariul 3 - mai puține state fac totul împreună. Scenariul 4 - toate statele fac mai puține (dar mai bine) împreună. Scenariul 5 - toate statele fac totul împreună.
Acestea sunt doar niște creionări, sintetice, ale unor posibile evoluții, mai ales după ce Marea Britanie a anunțat că vrea să părăsească UE. Părăsirea de către UK a blocului comunitar naște, culmea, posibilitatea ca Uniunea Europeană să vrea mai mult. Totuși, scenariile lui Juncker nu sunt bătute în cuie. Pentru a fi adoptate, au nevoie de consensul statelor membre ale UE. Din moment ce un scenariu va fi adoptat, TUE va trebui modificat în sensul deciziei statelor membre de a se comporta în viitor după acel scenariu.
Poziția României este exprimată de Președintele Klaus Iohannis clar.
Poziţia noastră este bine-cunoscută, am exprimat-o în repetate rânduri şi rămâne neschimbată: România îşi doreşte o Uniune Europeană puternică, unită, solidară, iar acest lucru trebuie să îl realizăm împreună, toate cele 27 de state membre. De aceea, nu susţinem variante precum Europa cu mai multe viteze sau Europa cercurilor concentrice. Consolidarea Uniunii Europene poate să aibă loc doar dacă coeziunea între state este întărită, nu slăbită.Economistul șef al BNR, Valentin Lazea, are o analiză a scenariilor prezentate de președintele CE, Jean-Claude Juncker, foarte interesantă, susținând Scenariul 3. Are argumente care sunt reale. Pentru mine, tocmai argumentele expuse de Valentin Lazea se opun oricărui scenariu cu „mai puține state fac” ! Pentru că nu există, încă, politici comune în domeniul economiei între principalele state ca putere economică: Germania și Franța.
Va fi foarte greu de a reuni în cadrul nucleului dur state care împărtăşesc aceeaşi filozofie economică. După cum arată Markus Brunnermeier, Harold James şi Jean – Pierre Landau în “The Euro and the Battle of Ideas“ (vezi şi articolul meu “Următoarea provocare pentru elitele României“ pe cursdeguvernare.ro), există o prăpastie între filozofia economică germană (prin extensie – nordică şi central – europeană) a contractelor care trebuie respectate, a datoriilor care trebuie plătite, a creşterii economice prin reforme structurale şi a competitivităţii externe ca rezultat al eficienţei pe de o parte şi filozofia economică franceză (prin extensie – mediteraneană) a contractelor şi datoriilor facultative, a creşterii economice prin relaxări fiscale şi monetare şi a competitivităţii externe prin devalorizări. Or, dacă asemenea diferenţe fundamentale vor persista în cadrul nucleului dur, nu vom avea altceva decât o repetare la scară mai mică a disfuncţionalităţilor din UE.
Statele nucleului dur ar trebui să facă parte – toate – din aceleaşi organizaţii, tocmai pentru a asigura coeziunea internă a grupului. Dar Germaniei îi va fi foarte greu să coalizeze un astfel de grup, atâta timp cât Suedia şi Danemarca îndeplinesc toate condiţiile, dar nu sunt membre ale eurozonei sau atâta timp cât Finlanda şi Austria îndeplinesc toate condiţiile, dar nu sunt membre ale NATO. Din nou, soluţia pare a fi acceptarea de către toţi cei implicaţi a eliminării derogărilor şi a prevalenţei democraţiei comunitare asupra democraţiei naţionale, lucru extrem de greu de obţinut (dar nu imposibil)Fără să ne ferim prea mult folosind cuvintele pompoase, Scenariul 3 pică. Pică pentru simplul motiv că nu poate fi aplicat. Chiar dacă Germania, Franța, Italia și Spania au convenit la un mini-summit să promoveze o UE cu mai multe viteze. Împreună ? În ce domenii ? Economic, în nici un caz ! Atunci trebuie să vedem în altă parte la ce se vor uita ele.
În ultimul timp, s-a pus cu insistență problema securității frontierelor externe. Responsabilitatea statelor în asigurarea securității frontierelor Schengen nu a fost suficientă pentru a obține rezultatul dorit. Statele au fost depășite de situație, sunt depășite și astăzi. Printre soluțiile vehiculate sunt și cele referitoare la participarea celorlalte state membre ale UE la supravegherea frontierelor externe ale statelor membre aflate în dificultate. Grecia și Italia au oferit motivul. Bulgaria este sprijinită de CE pentru protejarea frontierei cu Turcia și Serbia. Participarea celorlalte state la supravegherea frontierelor externe ale UE pe teritoriul statelor membre s-a lovit de suveranitatea națională invocată de unele state, cum este cazul Greciei. Aici ar putea fi una dintre politicile comune ale unor state membre. La o astfel de politică urmând a adera celelalte state pe parcurs.
Tot în ultimul timp s-a pus problema apărării spațiului UE în fața unor eventuale agresiuni externe. Marea Britanie a fost, permanent, ostilă creionării unei forțe armate a UE care să devină, de sine stătător, o componentă militară a NATO. Alte state membre ale UE sunt neutre, iar altele nu sunt membre ale NATO. Și totuși, s-a ajuns la concluzia că UE trebuie să aibă o componentă militară, mai ales una care să acopere tot spațiul european. Iar excepția nu a întârzia să apară. Deplasarea din Germania a forțelor militare și a armamentului necesar acestora pentru ducerea acțiunilor de luptă în statele baltice și Polonia a necesitat obținerea acordului Guvernelor și Parlamentelor statelor pe teritoriul cărora s-a efectuat deplasarea. Acord care a venit după foarte mult timp. O lună de zile au staționat în Germania forțele care urmau să se deplaseze pentru a asigura securitatea statelor baltice în fața agresiunilor cu caracter militar ale Rusiei. În timp ce Rusia își deplasa în 24 de ore efective militare semnificative de la un capăt la altul al țării, din Extremul Orient în Europa, NATO nu a putut face același lucru pentru că statele membre NATO și statele membre ale UE nu aveau mecanismele legislative asigurate. S-a pus problema ca UE să dezvolte o componentă de logistică militară care să permită, la nevoie, deplasarea forțelor armate de intervenție ale unui stat membru pe teritoriul național al altui stat membru în cel mai scurt timp. Iar aici este iar o problemă de acord între state. Unele state sunt de acord astăzi cu o astfel de dezvoltare, sunt de acord cu crearea unui spațiu de tip „Schengen” militar.
Pun aceste două exemple pentru că ele pot fi dezvoltate fără a umbla la filosofia economică a statelor. Este absolut normal ca în timp, pe măsură ce aceste programe se maturizează, să nască noi ajustări pe care statele membre să le considere necesare.
Mai sunt și alte dezvoltări care nu țin de filosofia economică a statelor: cooperarea polițienească, politica judiciară, cooperarea fiscală etc.
Din punctul de vedere al României, cuvintele cheie ale acțiunii viitoare în UE ar trebui să fie :
- securitatea (internă și externă);
- creșterea economică și ocuparea forței de muncă;
- respectarea valorilor și a libertăților fundamentale.
Iar cu privire la valori, Președintele Iohannis le-a enumerat:
- unitatea statelor membre;
- solidaritatea;
- coeziunea;
- o viziune ambițioasă și inovativă cu privire la viitor.
Înclin să îi dau dreptate Președintelui Iohannis că aceste scenarii sunt doar un material de lucru și că la Roma se va începe un proces amplu de reflecție privind viitorul UE. Se va stabili nivelul de ambiție al statelor membre pentru o perioadă mai lungă de timp, timp în care UE va trebui să accepte că este o uniune incluzivă, măcar până când diferențele între statele membre nu vor mai fi atât de mari. UE are mai multe viteze, astăzi, iar scopul este ca acestea să fie eliminate. Zona euro trebuie să cuprindă toate statele membre, zona Schengen trebuie să cuprindă toate statele membre. Iar pentru ca eliminarea lor să se producă, trebuie ca unele state membre să nu se mai folosească, în scopuri politice interne, de aceste diferențe între statele membre care favorizează negativ dezvoltarea și integrarea unor state.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu