Bulgarii aspiră la performanțele României în lupta anticorupție (comentariu AFP) - titlul articolului.
Zilele trecute citeam cum președintele celei mai înalte instanțe bulgare a afirmat, după ce Laura Kodruța Kovesi a prezentat realizările DNA pe anul 2016, unde doar 4 cauze au fost înapoiate procurorilor de caz pentru refacere, că spre deosebire de Kovesi el nu are în spate un Președinte Klaus Iohannis care să sprijine lupta împotriva corupției !
Acum aflu, din știrea Agerpres, că la vârful justiției bulgare a existat o formă de revoltă când s-a aflat că va veni Kovesi la ei să participe la conferință !
Atanas Ciobanov, unul dintre jurnaliștii site-ului de investigații Bivol.bg, este mai sever și acuză "lipsa de voință politică în a înființa un Parchet independent, ca în România", precum și rezistența magistraților bulgari, "ostili oricărei schimbări".
O dovadă în acest sens: venirea la Sofia, la mijlocul lui martie, a procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, simbol al luptei anticorupție, a suscitat o frondă din partea înaltei magistraturi bulgare, relatează AFP.Eu, fără să îmi fac o culpă din asta, recunosc că DNA și-a dovedit valoarea politică. A fost înființat doar ca urmare a unui exces de zel, un fel de demonstrație de forță politică și a reușit, în timp, sprijinit politic, cu sau fără intenția de a se ajunge la realizările de astăzi, să își dovedească eficiența, să își confirme valoarea.
Abia realizările DNA din ultima vreme vin să confirme grava boală de care suferă a suferit și suferă România. Corupția !
Încercările disperate ale politicienilor care au lucrat acum 17 ani de zile la înființarea PNA de a distruge DNA ne arată că instituția a fost necesară și că trebuie păstrată până când boala corupției va fi eradicată.
Este normal ca într-un stat în care democrația are fundamente solide să nu fie necesară o instituție specializată în combaterea corupției însă noi nu putem vorbi astăzi că avem o democrație cu un fundament solid. Peste 60% dintre alegătorii români nu merg la vot ! La putere avem partide care au în frunte condamnați penal sau persoane aflate în faza de judecată pentru încălcarea legii. Avocatul Poporului sesizează Curtea Constituțională pentru că o prevedere de lege împiedică o persoană condamnată penal să ocupe funcția de prim-ministru sau ministru, mai pe șleau, sunt încălcate drepturile omului condamnatului penal care vrea să devină șeful puterii executive. Păi, cum așa ? Din moment ce puterea legislativă este condusă de persoane condamnate penal sau care sunt judecate pentru încălcarea legii de ce să nu fie și a doua putere a statului condusă de o astfel de persoană ? Mai lipsește ca și puterea judecătorească să fie condusă de penali ca fie o treabă clară. Să putem deveni o țară de penali.
„Suntem în aceeași barcă precum România, însă ei au vâslași”, comentează Lozan Panov, înalt magistrat bulgar, lucid, dar pesimist cu privire la capacitatea țării sale de a stăvili corupția, piedică în calea dezvoltării acestui cel mai sărac stat membru al UE.
„Lentoarea și birocrația justiției bulgare, dar și curajul magistraților fac diferența dintre Bulgaria și România”, asigură Panov pentru AFP.
Condamnările de politicieni și oameni de afaceri de prin plan sunt inexistente în Bulgaria, iar puținii jurnaliști independenți care anchetează asupra corupției sunt ținta "mass-media aflate în serviciul intereselor politice și economice", subliniază CSD.Ar cam trebui să mergem doar înainte, chiar dacă actuala putere PSD-ALDE se chinuie să ne ducă în rând cu prietenii de la sud de Dunăre. Avem avantajul că în timp ce la Bulgari ei nu au început să se trateze de corupție, la noi lupta anti-corupție este în toi. Iar puterea PSD-ALDE nu mai are timpul fizic necesar pentru a-i pune stavilă. Pentru că viitoarele alegeri parlamentare vor aduce în Parlament alți politicieni, care vor reface, de va fi nevoie, dispozitivul de luptă împotriva corupției de va fi stricat cumva de actuala putere.
Să mulțumim colegilor și prietenilor bulgari pentru cuvintele frumoase. Da, barca României are vâslași ! Are un cârmaci bun în persoana Președintelui Klaus Iohannis, are direcția în care trebuie să meargă, are PNL (în refacere), are societate civilă activă, ne are pe noi, cei care avem un nivel de ambiție mai înalt decât și-l imaginează retrograzii susținători ai PSD, ALDE, PMP și chiar UDMR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu