Ieri am vrut să semnalez elemente din discursul lui Cioloș în fața primarilor adunați în ședința Asociației Orașelor din România cu privire la intențiile lui și ale Guvernului în domeniul reformei administrației (materialul este
aici). Azi am citit intervenția lui Cioloș de ieri, la Parlament, la „Ora premierului” (de
aici). Pentru că în cele două discursuri a făcut aceleași declarații, cel de la Parlament fiind mai complet, am renunțat la cel de la primari.
Am preluat întregul discurs pentru a-l pune aici. Am fost în dubiu. Să îl pun întreg sau să selectez pasaje. Am ajuns la concluzia că discursul pus întreg are sens. Pasajele ar fi obligat la explicații care ar putea duce la denaturarea elementelor din discurs. Nu sunt perfect !
Intervenția mea va fi minimă. Voi aerisi textul prin spațiere. Cam atât. Discursul este lung. Eu l-am citit și îl voi mai citi pentru că este ca o declarație a unui program politic !
Păcatul acestui discurs sau a modului în care este prezentat este compactarea textului astfel că devine obositor la citit dar și la înțelegere. Cât privește oboseala la citit, compar discursul cu textele din cartea „Doctrina pură a dreptului” a lui Hans Kelsen (un coșmar la lectură !). Este un neamț care face ce știe un neamț: despică firul în patru. Asta în domeniul dreptului susținând dreptul pozitiv în fața dreptului natural. Cioloș nu este departe de acest model de gândire. Este determinat să reglementeze un cadru ferm în administrația publică.
„Declarații ale premierului Dacian Cioloș, la „Ora premierului”, în plenul Camerei Deputaților
Dacian Cioloş: Domnule președinte, doamnelor și domnilor, la ultima noastră întâlnire, aici, la Camera Deputaţilor, am promis că voi veni cu o propunere clară de reformă a administraţiei publice româneşti. Atunci când am discutat şi despre prefecţi, v-am sugerat să punem şi această temă într-un context mai larg, o propunere de reformă a administraţiei pe care ne-am inclus-o în programul de guvernare şi legate, de care vrem, în două luni, să zicem, să venim cu o propunere sau cu un pachet de propuneri legislative clare.
Reforma administraţiei este un proiect care priveşte întreaga societate românească. Este şi o premisă a recâştigării încrederii în stat.
Ştim că în ultima perioadă există din ce în ce mai multe semne de interogare legate de eficienţa statului, de încrederea în clasa politică şi cred că aici am avea cu toţii de câştigat, ca prin această reformă a administraţiei publice, prin creşterea eficienţei, a transparenţei administraţiei publice, prin profesionalizarea administraţiei, prin clarificarea relaţiei cu politicul, să recâştigăm încrederea cetăţenilor în stat şi să reîncepem un proces de modernizare a statului. România nu se poate moderniza şi nu va avansa economic, nu va putea elimina în mod consistent corupţia fără o reformă a administraţiei publice locale şi centrale, pentru că viziunea de dezvoltare economică riscă să rămână doar un deziderat dacă nu avem şi o administraţie publică performantă şi credibilă.
Degeaba avem proiecte de dezvoltare economică cu potenţial, degeaba avem potenţialul economic al ţării pe care vrem să-l punem în valoare dacă nu avem o administraţie publică în măsură să dubleze acest proiect de dezvoltare economică cu un rol al statului clar definit, care să acompanieze mediul economic în procesul de dezvoltare.
În aceeaşi măsură, lupta anticorupţie riscă să devină principalul instrument de modernizare a statului, atâta vreme cât lupta anticorupţie ar trebui să fie doar un instrument de însănătoşire a societăţii, dar dacă lupta anticorupţie nu este urmată îndeaproape de o reformă a administraţiei publice, care să fie orientată spre transparenţă şi profesionalizare, riscăm doar să rămânem cu sublinierea cazurilor de corupţie, fără să corectăm şi problemele la rădăcina lor.
Şi reforma administraţiei publice asta îşi propune, să prevină problemele de corupţie şi să le corecteze la rădăcina lor prin redefinirea cadrului în care administraţia publică să lucreze.
Pe de altă parte, cetăţenii sunt din ce în ce mai exigenţi şi cu modul în care se cheltuie banii publici şi aici avem nevoie atât de eficienţă, cât şi de transparenţă, dar pentru eficienţă avem nevoie în primul rând de politici publice care să fie clar definite, de o prioritizare a obiectivelor de politici publice şi de instrumente ca să arate şi să măsoare şi eficienţa utilizării banului public.
Avem nevoie deci de o clarificare urgentă pe aceste subiecte şi vă propun aici o discuţie despre cum să stabilim o relaţie sănătoasă şi transparenţă între responsabilitatea administrativă pe de o parte şi responsabilitatea politică în funcţia publică pe de altă parte şi cum să ne asigurăm că toţi cei care intră în administraţia publică şi care promovează, o fac în primul rând pe criterii de competenţă şi de performanţă.
De asemenea, vrem să tratăm cu această ocazie şi o problemă legată de care am primit mai multe sesizări, observaţii şi propuneri din partea aleşilor locali, chestiunea privind incompatibilităţile în administraţie. Ştiu că există un proiect la care Agenţia Naţională de Integritate lucrează şi cred că e important să luăm în discuţie cât mai repede pentru a clarifica aceste lucruri şi a lăsa deoparte ambiguităţile care de multe ori blochează administraţia. Şi cred că în primul rând pe subiectul legat de funcţia publică, responsabilitatea în funcţia publică şi prestările de servicii publice către comunităţile locale, pe acest gen de subiect ar trebui să clarificăm lucrurile pentru a fi foarte clare responsabilitatea, obligaţiile şi limitările aleşilor locali, în ceea ce priveşte gestiunea acestor servicii publice locale, să vedem care e varianta cea mai bună.
Propunerile de reformă pe care vi le supun dezbaterii se bazează pe mai multe documente strategice şi analitice. Nu am pornit noi de la zero pregătirea acestei reforme a administraţiei, ea nu este decât încununarea unui proces de analiză şi de elaborare strategică care are loc deja de câţiva ani de zile. Există mai multe documente pe care le-am găsit la Guvern, în momentul în care ne-am instalat, care au stat la baza analizei pe care v-o propunem şi a ideilor pe care vi le supunem astăzi. La acestea am mai adăugat şi experienţa şi observaţiile proprii, în cele patru luni de guvernare care au arătat câteva disfuncţionalităţi în modul în care funcţionează administraţia publică şi pe care la fel le avem la baza propunerilor pe care vi le facem.
Am identificat trei piloni principali pentru reforma administraţiei publice. Este vorba de funcţia publică, pe de o parte, de definire a funcţiei publice, a statutului funcţionarului public, a modului în care se face recrutarea şi progresia în carieră a responsabilităţilor pe care le are funcţionarul public, apoi al doilea pilon e legat de administraţia publică centrală şi al treilea pilon legat de administraţia publică locală. Ne dorim, cu intervenţia de astăzi, să lansăm o dezbatere publică pe aceste subiecte, care să aibă loc în cursul lunii aprilie-mai, în aşa fel încât în iunie să fim în măsură să venim cu un pachet de propuneri legislative pe care să îl supunem discuţiei şi aprobării în Parlament.
Aş vrea, înainte de a intra în propunerile pe care vrem să le facem, să vă rezum şi principalele probleme pe care le-am identificat pentru fiecare din cei trei piloni.
Legat de funcţia publică, am constatat, aşa cum am văzut că şi mulţi dintre dumneavoastră au constatat, inclusiv public, politizarea excesivă şi netransparentă, şi de multe ori diletantă a administraţiei publice care a dus la instabilitate în funcţionarea administraţiei, cu reorganizări instituţionale şi cu modificări legislative frecvente, cu o legiferare ad-hoc, cu un exces de numiri temporare care duce la instabilitate în procesul decizional în administraţie. De exemplu, din 2008 şi până acum, Legea 188/1999 a statutului funcţionarului public a fost modificată de nu mai puţin de 22 de ori. Nu există totodată un sistem coerent şi motivant de dezvoltare a carierei în funcţia publică pe mai multe nivele. În momentul de faţă avem doar trei nivele de evoluţie în funcţia publică, ceea ce creează foarte repede o anumită aplatizare a motivării de progres în carieră. Pe de altă parte, sistemul de recrutare este excesiv de birocratic şi neperformant. Ştiţi că se bazează în mare parte pe memorie, pe capacitatea de a memora legi şi acte normative, şi nu atât pe capacitatea de sinteză, pe capacitatea analitică, pe competenţa în managment, în planificarea activităţii, ş.a.m.d.
În administraţia publică centrală, observăm multe suprapuneri şi neclarităţi ale mandatelor instituţiilor centrale, ministere, agenţii care odată cu modificări succesive de legislaţie îşi redefinesc obiectivele şi de multe ori ne întâlnim cu mai multe instituţii care asumă aceleaşi atribuţii. Organigramele, de cele mai multe ori, nu reflectă responsabilităţile pe care instituţiile respective le au, ci sunt de foarte multe ori mai ales instrumente de schimbare din funcţiile de conducere ale unor persoane. Vedem totodată calitatea slabă a politicilor publice, lipsa de coordonare şi de coerenţă în implementare, lipsa fundamentării adecvate pe bază de date şi de analize. Este vorba aici de notorietate şi calitatea slabă a cheltuielilor publice şi lipsa unei legături clare între rezultatele obţinute şi resursele care sunt utilizate. De cele mai multe ori, nu există analize de impact atunci când se orientează fonduri spre anumite linii bugetare şi nu există o corelare între obiectivele de politici publice asumate, sumele alocate şi performanţa la care ne aşteptăm la cheltuirea acestor fonduri publice. În administraţia centrală, în lipsa unor responsabilizări foarte clare, vedem un proces foarte greoi de asumare a deciziei, asta şi pentru că nu avem o separare clar definită a responsabilităţilor de demnitar sau de ales local, de funcţionar public sau de contractual şi, în lipsa acestor clarităţi, vedem pe paşapoartele de semnături de aprobare a unor decizii, semnături, dar, până la urmă, nimeni care să îşi asume o responsabilitate în luarea deciziei respective.
La nivelul administraţiei publice locale avem costuri foarte ridicate pentru a întreţine administraţii locale ale unor localităţi mici, care au o capacitate financiară şi instituţională slabă, cu consecinţe grave asupra dezvoltării economice locale. Astfel, peste 50% din comunele din România, în momentul de faţă, nu îşi pot acoperi cheltuielile de funcţionare cu propriile venituri pe care le pot degaja, ca să nu mai vorbim, apoi, de proiecte de investiţii pentru dezvoltare. Totodată, observăm o lipsă a ordonării strategiilor şi programelor de investiţii în infrastructura locală. Avem mai multe surse de finanţare, mai multe programe care, de cele mai multe ori, se suprapun în priorităţile pe care le finanţează sau chiar nu au priorităţi foarte clar definite de finanţare. Sistemul de transferuri de la stat este frecvent schimbat şi nu sprijină în mod durabil şi obiectiv cele mai sărace comunităţi locale. Aici, de multe ori, fondul de rezervă la guvernului este un instrument principal de reechilibrare, dar nu pe criterii obiective, a nevoilor de finanţare a diferitelor colectivităţi locale care sunt, pornind de la aceste observaţii, principalele coordonate ale reformei administraţiei publice pe care o propunem.
În ceea ce priveşte funcţia publică, ne propunem, în primul rând, o transparentizare a relaţiei administraţiei publice cu nivelul politic, o creştere a profesionalismului resurselor umane şi, din această perspectivă, vedem şi procesul de depolitizare. Depolitizare nu atât printr-o scădere a rolului politicului care rămâne determinant în modul în care administraţia publică îşi face treaba, pentru că administraţia publică trebuie să aplice programe de guvernare, dar avem nevoie mai ales de o transparentizare şi o clarificare a relaţiei între nivelul politic decizional şi administraţia publică.
Ne dorim totodată o definire a unui mod de funcţionare clar a administraţiei, prin eliminarea excepţiilor şi a derogărilor de la reguli, care fac imprevizibile, de cele mai multe ori, deciziile. Apoi, o consolidare a unor politici publice bazate în primul rând pe rezultate şi, în acelaşi timp cu reforma administraţiei, dincolo de lupta anticorupţie, să insistăm mai mult pe prevenţia anticorupţiei prin claritate şi transparenţă. La aceste ţinte putem ajunge printr-o revizuire a modului de funcţionare a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, astfel încât să vorbim de o gestiune mai eficientă şi mai clară a resurselor umane din administraţie. În acelaşi timp, ne gândim la o reînfiinţare a Institutului Naţional de Politici Publice, care să vină cu o politică de formare profesională, atât de formare a celor care vor să intre în sistem, dar, mai ales, pentru creşterea performanţei funcţionarilor prin formare continuă şi, totodată, pentru a ne asigura de obiectivitatea modului în care ANFP-ul îşi face treaba şi a procesului de recrutare, dar, mai ales, a procesului de modificare a legislaţiei care vizează administraţia publică atunci când este cazul.
Ne gândim să propunem crearea unui consiliu profesional sau de expertiză, care să funcţioneze pe lângă ANFP, care să reunească expertiză independentă şi obiectivă şi care să aibă rolul de a oferi expertiză şi puncte de vedere pe propunerile de modificare a legislaţiei, pe programele de recrutare, de analiză a nevoilor de funcţionari publici şi pe elaborarea programelor de formare pentru creşterea performanţei în administraţie. Deci, practic, am avea acest dipozitiv de pregătire a resurselor umane care ar include ANFP-ul pe de o parte, INA pe de altă parte, cu un rol redefinit, şi acest consiliu ştiinţific sau de expertiză, cu un rol în evaluarea şi avizarea politicii de resurse umane în administraţia publică.
Totodată, ne propunem un cadru de competenţe generale şi specifice, care să fie clar definite pentru toate funcţiile publice, atât cea de demnitar, cât şi cea de funcţionar public, dar şi cea de contractual. În momentul de faţă, în legislaţie, nu este foarte clar delimitată responsabilitatea unui funcţionar public, de exemplu, şi cea a unui contractual care, în mod normal, ar trebui să aibă sarcini foarte precise şi bine delimitate, şi acest cadru de competenţe generale, pe de o parte, dar şi competenţe specifice, ar permite şi o mai bună politică de recrutare a resurselor umane pentru a acoperi aceste competenţe bine definite.
Apoi, o relaţie între nivelul de salarizare şi gradul de motivare al funcţionarilor în exercitarea funcţiei publice, o relaţie directă între venit şi performanţa individuală. Apoi, un sistem de recrutare care să fie bazat, în primul rând, pe un concurs naţional pentru intrare în sistem, în aşa fel încât toţi funcţionarii publici să plece de la un nivel minim de competenţă generală, care să nu se bazeze mai ales pe memorie, aşa cum este cazul în momentul de faţă, ci să se bazeze pe anumite competenţe generale pe care oricare funcţionar trebuie să le aibă, legate de capacitate de înţelegere, capacitate de analiză, de sinteză, de cunoaştere a unor anumite domenii şi apoi, odată ce candidaţii au trecut de acest concurs naţional de intrare în sistem, ei să poată să fie recrutaţi pe baza unui proces de selecţie, în funcţie de profilul postului pe care ar urma să îl ocupe.
Organizarea sistemului de carieră, care ar urma să fie structurat pe mai mult de trei grade, în aşa fel încât să existe o motivare pe perioada carierei în funcţia publică de a evolua şi deci de a trece şi la diferite trepte de salarizare, în funcţie de acest progres în carieră, progres în carieră care să se bazeze nu doar pe vechime, ci şi pe competenţe şi abilităţi specifice care să poată să fie demonstrate. Deci, să existe posibilitatea de a progresa, fără neapărat de a aştepta un anumit număr de ani de vechime care să fie acumulaţi, pentru cei care dovedesc competenţă şi capacitate de asimilare profesională. Să aibă această posibilitate de evoluţie în carieră.
Ne propunem, totodată, să definim funcţii sensibile, mai ales la nivel de management, pentru care mandatul ar trebui să fie limitat în timp şi pentru care să introducem un sistem de rotire pe funcţii obligatoriu, în aşa fel încât, pe anumite posturi să nu se poată sta mai mult de patru-cinci ani.
Totodată, apropo şi de aceste funcţii sensibile, ne propunem să venim cu standarde de etică şi de integritate care să fie foarte clare pentru toţi funcţionarii. Delimitarea aceasta clară despre care vorbeam a nivelului până la care se poate coborî cu intervenţia politicului în numirea pe funcţii ne propunem să o facem pornind şi de la obiectivele pe care le urmărim, de fapt, în această reformă a administraţiei, care presupune, în primul rând, o eliminare a arbitrariului deciziei politice în aplicarea politicilor publice, dar şi o responsabilizare mai mare a funcţiilor de conducere din administrare în aplicarea programului de guvernare. Pentru că, practic, relaţia dintre politic şi administraţie ar trebui să fie definită în aşa fel încât obiectivul principal să fie acela de aplicare în mod coerent şi efectiv a programului de guvernare care, la rândul lui, ar trebui să aibă definite obiective foarte clare. Deci, practic, această relaţie între nivelul decizional politic la nivel de demnitar şi nivelul executiv al administraţiei ar trebui să fie canalizat spre aceleaşi obiective, şi atunci pornind de la această observaţie, principalul obiectiv pe care ni-l propunem este să eliminăm arbitrariul în această relaţie a nivelului politic cu nivelul executiv al administraţiei şi o claritate mai mare în această relaţionare.
Aceasta presupune, în primul rând, programe de guvernare care să fie coerente, apoi mecanisme de aplicare care să fie asumate şi transparente la nivelul guvernului şi al administraţiei publice. Pentru că pornim, de fapt, de la observaţia că sistemul democratic ca atare presupune, pe de o parte, partide politice, care să vină cu programe de guvernare consistente şi aplicabile şi responsabile, şi care sunt validate prin vot, şi apoi o administraţie publică în măsură să implementeze eficient programele de guvernare respective. Şi pornind de aici vă propunem spre dezbatere şi discuţie trei scenarii în modul în care putem redefini această relaţie între nivel de decizie politică şi nivelul de execuţie administrativă.
În primul scenariu vă propunem ca pe lângă nivelul de demnitar, ministru şi secretar de stat, pe care îl avem în momentul de faţă, să integrăm în această categorie şi prefecţii şi subprefecţii care reprezintă guvernul în teritoriu. Asta ar însemna că prefecţii şi subprefecţii împreună cu miniştrii şi secretarii de stat vin împreună cu guvernul, pleacă împreună cu guvernul şi îşi asumă împreună programul de guvernare şi aplicarea programului de guvernare, atât la nivel de guvern, la nivel central, cât şi la nivel teritorial. Însă aceasta ar presupune, pentru memoria instituţională la nivelul prefecturilor, să avem secretari generali ai prefecturilor cu statut de înalt funcţionar public şi care să fie numiţi strict pe bază de competenţe, printr-o procedură administrativă şi atunci am avea nivelul prefectului cu responsabilitate politică executivă de aplicare a programului de guvernare şi administraţia, aparatul de lucru al prefectului, care ar porni de la nivel de secretar general şi unde recrutarea şi funcţionarea s-ar face strict pe baze profesionale şi de competenţă. Totodată, în administraţia publică centrală, nivelul mai jos de secretar de stat, director general, director şi aşa mai departe, recrutarea s-ar face strict pe criterii profesionale, cu combinarea acestui sistem prin care avem, pe de o parte, pentru un post de director general, să spunem, o recrutare pe baza unei comisii de recrutare, care trece în revistă competenţele specifice pentru acel post, comisie de recrutare care ar propune apoi decidentului, demnitarului, o listă scurtă cu 2-3 nume de pe care să facă numirea finală. În felul acesta avem atât recrutarea pe baze profesioniste, cât luăm în considerare şi compatibilitatea dintre demnitarul care va lucra cu acel înalt funcţionar public şi care va avea un cuvânt de spus, dar un cuvânt de spus în mod clar, transparent, obiectiv şi strict pe baza acestui proces de recrutare obiectivă.
Al doilea scenariu, care este puţin mai provocator, din acest punct de vedere al relaţiei cu nivelul de decizie politic şi nivelul administrativ, ar presupune o integrare a realităţii de facto în modul în care se face de facto şi real, în momentul de faţă, recrutarea de posturi de conducere, dar cu introducerea unor reguli clare, transparente şi obiective în acest proces. Şi asta ar prevede coborârea numirilor la nivel politic sau asumate de partidul care vine la guvernare, nu doar la nivelul miniştrilor, secretarilor de stat şi prefecţilor, dar şi la nivelul directorilor generali, ai conducătorilor de agenţii şi ai directorilor de deconcentrate. Deci, asta înseamnă că atât miniştrii, secretari de stat, cât şi prefecţii, care sunt demnitari, dar şi nivelul de director general, director de deconcentrate, vin şi pleacă odată cu guvernul şi întreg acest aparat îşi asumă politic aplicarea programului de guvernare. Cu diferenţa că pentru înalţii funcţionari publici, pentru nivelul de directori generali, directori de deconcentrate şi prefecţi, recrutarea s-ar face prin intrarea în sistem, în primul rând, deci nu s-ar putea recruta pe aceste posturi decât acei înalţi funcţionari care au dat un examen de intrare în sistem şi care odată intraţi în sistem pot să fie apoi recrutaţi pe bază de competenţă de către partidul sau coaliţia care vine la guvernare şi numiţi pe posturile respective. Şi, în felul acesta şi acest nivel şi-ar asuma în mod efectiv programul de guvernare. Aceste nivele ar pleca, deci şi directorii de deconcentrate şi directorii-generali din ministere ar pleca, ar veni odată cu guvernul şi ar pleca odată cu guvernul, cu diferenţa că directorul general, directorul de deconcentrate rămân în corpul funcţionarilor publici şi pe perioada în care nu sunt pe o funcţie executivă efectivă şi ei rămân într-un fel de rezervă de cadre pentru partidele care i-au numit, rămân în această rezervă de cadre cu condiţia că trec în continuare prin procesul de formare profesională şi de examene periodice, o dată pe an sau o dată la doi ani, pentru a putea rămâne cu statutul de funcţionar public. Sigur, aici principalul avantaj pe care îl vedem este faptul că, prin această coborâre a nivelului de politizare, practic, profesionalizăm şi partidele politice. Creăm în acest fel şi pentru partidele politice un corp de funcţionari care, în perioada în care nu execută o responsabilitate administrativă, pot să rămână la dispoziţia partidelor şi în felul acesta profesionalizăm şi partidele sau stimulăm crearea unui corp de profesionişti de expertiză în rândul partidelor, care pot ajuta partidele la elaborarea unor programe de guvernare mai bune, mai coerente, care să fie şi aplicabile, o dată ce partidul respectiv ajunge la guvernare. Şi în felul acesta avem funcţionari care sunt activi în momentul în care sunt pe o anumită funcţie, atunci când partidul care i-a numit este la guvernare şi în momentul în care pleacă cu partidul respectiv ei pot sprijini partidele în elaborarea de programe de guvernare, de politici publice pe care să le propună.
Într-un al treilea scenariu pe care vi-l propunem discuţiei ar fi vorba de un status îmbunătăţit, adică rămânem aşa cum este legislaţia în momentul de faţă, cu nivel politic la ministru şi secretar de stat şi, de la prefect, director general, în jos, rămân funcţionari, înalţi funcţionari în prima categorie şi, apoi, funcţionari publici. Însă aplicarea efectivă a legislaţiei actuale, care ar presupune că exercitări temporare ale unor funcţii de conducere ar fi eliminate şi am merge pe o întărire a corpului de înalţi funcţionari publici, din care să se facă aceste numiri pe posturi de conducere, strict pe criterii profesionale şi de competenţă.
Deci, acestea sunt cele trei scenarii pe care vi le propunem. Ca să rezum, un prim scenariu, care ar presupune alăturarea subprefecţilor şi prefecţilor la categoria de demnitari şi, de la director general în jos, înalţi funcţionari şi funcţionari publici, recrutaţi strict pe criterii de competenţă şi obiectivitate. Scenariul doi, în care am coborât cu numiri, cu asumare politică şi la nivel de director general şi director de deconcentrate, însă directorii generali şi directorii de deconcentrate ar rămâne funcţionari publici activi pe perioada pe care îşi asumă mandatul şi pasivi în restul perioadei, însă cu menţiunea că ei pot rămâne în corpul funcţionarilor, chiar dacă sunt pasivi, cu condiţia că o să continue programele de formare şi că dau anumite examene de competenţă periodice, o dată pe an sau la doi ani. Şi al treilea scenariu, care este statu-quo-ul îmbunătăţit, adică nivel de ministru şi secretar de stat asumat politic şi, de acolo în jos, nivel de funcţionari recrutaţi strict pe bază de competenţe, fără asumare politică.
În ceea ce priveşte administraţia publică centrală, în pachetul de reformă ne propunem, în primul rând, o definire clară a mandatelor şi responsabilităţilor la nivelul instituţiilor administraţiei publice centrale, o separare clară a procesului de elaborare de politici şi procesului de implementare a politicilor în cadrul instituţiilor centrale, o redifinire, în acest context, a rolului cabinetelor de miniştri şi de secretari de stat, care ar trebui să îşi asume un rol în această parte de elaborare a politicilor şi de urmărire a implementării, pentru a asigura urmărirea şi asumarea politică a implementării programului de guvernare, roluri clar definite pentru principalele instituţii care au funcţii intersectoriale în cadrul guvernului. Mă refer aici la Cancelaria Primului-Ministru, la Ministerul de Finanţe, Ministerul Justiţiei, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care sunt ministere cu rol orizontal în definirea şi urmărirea implementării politicilor publice şi a politicii bugetare, monitorizarea implementării politicilor şi a priorităţilor de guvernare, prin introducerea obligativităţii realizării evaluărilor, atât evaluărilor de impact, care sunt prevăzute în momentul de faţă în lege, dar şi a evaluărilor finale pentru politicile publice, îmbunătăţirea sistemului de programare bugetară multianuală, şi în acest context şi îmbunătăţirea şi întărirea rolului sistemului informatic de urmărire a implementării politicilor publice, o simplificare şi o reducere a birocraţiei în raport cu cetăţenii şi cu mediul de afaceri.
În ceea ce priveşte administraţia publică locală, dat fiind faptul şi că este an electoral, nu ne-am propus să facem minuni cu această reformă, în schimb, vrem să punem în dezbatere şi să creăm cadrul juridic şi oportunităţi pentru a veni cu câteva soluţii la problemele pe care le-am ridicat înainte, şi anume: faptul că avem multe localităţi de dimensiuni mici care nu reuşesc să îşi asigure, să îşi acopere cheltuielile de funcţionare şi să aibă resurse de finanţare pentru investiţii, programe de dezvoltare, şi aici ne gândim la soluţii realiste în ceea ce priveşte problema aceasta a fragmentării unităţilor administrativ-teritoriale. Ne gândim în special la două variante pe care să le propunem. În primul rând, fuziunea administrativă voluntară, acolo unde există această dorinţă la nivelul unor unităţi administrativ-teritoriale, să creăm cadrul legal pentru ca această fuziune administrativă să se poată face, pe baza unor criterii simple, cum ar fi: populaţia, suprafaţa, distanţa faţă de centrul noii unităţi administrativ-teritoriale. Dar, încă o dată, această fuziune s-ar face, într-o primă fază, pe baze voluntare şi, în al doilea rând, a doua variantă, care poate să fie complementară acesteia, ar fi consolidarea şi stimularea cooperării intercomunale, pornind şi de la exemplul grupurilor de acţiune locală, care ar putea să fie scheletul, baza acestor cooperări intercomunale, întărite, mai bine structurate şi care cooperări să fie susţinute şi din punct de vedere bugetar, mai ales pentru anumite proiecte de investiţii sau pentru proiecte de îmbunătăţire a funcţionării administrative. Ne propunem, totodată, măsuri pentru îmbunătăţirea politicilor de investiţii locale, şi aici mă gândesc la introducerea de standarde comune de calitate şi de selecţie a proiectelor de investiţii, indiferent din ce surse de finanţare provin, pentru mai multă coerenţă şi predictibilitate în utilizarea fondurilor publice.
Ne gândim, totodată, să continuăm procesul de descentralizare, care să se refere la acele funcţii prin a căror furnizare de către autorităţile locale obţinem beneficii pentru cetăţeni, şi la implementarea unor mecanisme de transparenţă şi de participare cetăţenească, aşa cum ne forţăm să facem şi la nivel central.
În încheiere, vreau să vă spun că, atunci când discutăm despre acest pachet de legi, este important să ne gândim şi la responsabilitatea pe care o avem în pragul centenarului României. Cred că la o sută de ani de la crearea statului unitar român modern avem o responsabilitate în plus pentru a veni cu un stat modern, care presupune, în primul rând, o administraţie modernă, o administraţie eficientă şi funcţională. Şi eu aş pune această reformă a administraţiei publice pe care v-o propun, în acest context, ca o datorie pe care ar trebui să ne-o asumăm cu toţii în pregătirea acestui centenar. Ar fi cred că modalitatea cea mai bună de a răspunde la aşteptările pe care le au cetăţenii de la noi pentru mai multă credibilitate a statului şi pentru o mai multă eficienţă a funcţionării aparatului statului.
Acestea sunt cele câteva idei pe care vi le propun. În următoarele săptămâni, până la sfârşitul lunii, vom veni cu cele trei strategii pe cei trei piloni mari: funcţia publică, administraţia publică centrală şi administraţia publică locală. Şi, pornind de aici, vă propun să dezbatem aceste idei, vom fi receptivi la propunerile pe care le veţi face, în aşa fel încât în luna iunie să venim cu pachetul de propuneri legislative pe care sper să îl putem adopta până la vacanţa parlamentară din vară, pentru ca în a doua jumătate a anului să începem implementarea acestuia.
Vă mulţumesc și aştept cu interes opiniile, părerile dvs, la aceste idei. Mulţumesc!”
După o astfel de lectură rămâi cu o groază de întrebări în cap. Prima și cea mai urgentă întrebare ar fi aceasta: doresc partidele schimbarea ? Dacă da, ce variantă vor alege, în special din cele trei propuse pentru depolitizare ? Personal aș alege a doua variantă, cea în care numirile politice ar merge până la agenții și deconcentrate.
Fiecare va căuta să își vadă „locul” în această listă de propuneri (de fapt este o listă cu propuneri însoțite de motivații).
Sunt curios și de poziția pe care PNL o va adopta. Eu cam știu ce apreciez. Nu ce vreau, pentru că locul meu și al altora nu mai este în viața activă a administrației publice însă apreciez sau nu un model de organizare și funcționare al acesteia.
Cioloș vine cu aceste propuneri având „în spate” modelul francez și bunele practici în administrație din statele europene pe care el le cunoaște bine. După fermitatea cu care susține limitele funcțiilor și demnităților publice este mai aproape de germani și nordici. Hm. Să vedem ce aleg politicienii români.
