vineri, 17 februarie 2017

Ordonanța de urgență nr. 13/2017 a plecat ... în neant.

Augustin Lazăr și Daniel Horodniceanu
Agerpres. Augustin Lazăr: Ordonanța 13 nu mai există, a plecat în neant; probabil nu vor fi surprize

Declarația Procurorului general al României a fost făcută la bilanțul DIICOT.

„Ordonanța 13 nu mai există. Ea a plecat în neant, cum s-au exprimat specialiștii în domeniu. Ordonanța 14 a readus lucrurile în albia constituțională. Eu am auzit în spațiul public tot felul de speculații, însă nu aș putea intra în aceste speculații să le analizez. Eu cred că lucrurile sunt acum așezate, emoția a trecut și probabil nu vor fi surprize. Nimeni nu va mai îndrăzni să aducă surprize de neconstituționalitate în fața societății civile. (...) Noi trebuie să asigurăm opinia publică că organele judiciare lucrează normal. Suntem în cadrul constituțional și nu ar mai trebui să avem emoții. Am încredere că lucrurile vor evolua bine. (...) Mă abțin în a comenta ce ar trebui să facă Guvernul, nu ar fi potrivit.”

Îi dau dreptate. Din moment ce a fost abrogată, orice altă acțiune asupra ei, chiar și o lege de respingere, ar fi inutilă. La fel cum a făcut Curtea Constituțională ar trebui să facă și Parlamentul. OUG nr. 13/2017 nu mai există așa că nu mai poate face obiectul unei acțiuni de respingere prin lege ! Ar fi o negare a puterii legii de aprobare a OUG nr. 14/2017 care o abrogă pe OUG nr.  13/2017 ! Ce naiba !

Acțiunile unor formațiuni politice și declarațiile din ultimul timp reprezintă o formă de populism dus la absurd. Să aibă grijă politicienii din Parlament la momentul în care vor pune de acord legile  penale cu deciziile de neconstituționalitate ale CCR ! Atunci să nu uite că au de apărat valorile pe care protestele din această perioadă le-a reclamat în stradă zi de zi. Să nu uite să facă o opoziție corectă asupra tuturor încercărilor PSD și ALDE alături de PMP de obstrucționare a actului de Justiție, de slăbire a luptei împotriva corupției, de politizare a Justiției ! Dacă vor face opoziție corectă, „strada” va veni în sprijinul opoziției. Dacă vor face opoziție de mântuială, vor rămâne doar o amintire „urâtă” a unor partide care au fost sau ar fi putut ajunge mari forțe politice.

Ai legea, adună banii și cheltuiește-i cu responsabilitate. De trei ori responsabilitate !


Președintele Iohannis a ales să sprijine PSD și ALDE să aducă bunăstarea în România. Au programul lor, au bugetul lor, au puterea în Parlament și au Guvernul lor. Au de partea lor și o susținere puternică a celor mai „gospodari” români. Pentru că primii gospodari din România, grijulii de averea lor și responsabilitatea administrării ei, au ales pe cei mai vrednici gospodară să conducă țara. Este normal ca acești gospodari, socialiști de felul lor politic, să fie lăsați să o conducă. Acest articol este despre sprijinul acordat de Președintele Iohannis. Alte alea, mai târziu, în alte articole.

Declarația de presă a Președintelui Iohannis naște unele temeri. Pentru că sunt cu privire la viitor, să avem încredere că infractorul Liviu Dragnea și inculpatul Tăriceanu au niște ași ascunși în mânecă și vor realiza ce și-au propus. Nu spun că va realiza ceva prim-ministrul Grindeanu și miniștrii lui, nu am cum, infractorul Dragnea a declarat de nenumărate ori că el va ține din scurt Guvernul și cp programul de guvernare al PSD are pașii preciși de făcut.

„Bună ziua!

Așa cum am promis la începutul săptămânii, am făcut o analiză a bugetului și a bugetului de asigurări sociale. Această analiză aprofundată a confirmat tot ce am spus și data trecută. Veniturile la buget sunt, așa cum au spus unii, optimiste. Eu spun supraapreciate.

Cheltuieli sunt prevăzute în sumă foarte mare. Abordarea hiperoptimistă a bugetului se poate vedea, de exemplu, făcând o comparație între veniturile la bugetul general consolidat de anul trecut și ce se prevede pentru anul acesta, unde se constată o creștere de 14%, fără să fie vreo explicație undeva cum se ajunge la această creștere fenomenală. 14% este foarte mult pentru bugetul general consolidat. De asemenea, se confirmă că există prevăzute credite de angajament într-o sumă nemaivăzută, de peste 50 de miliarde.

Totuși, am decis astăzi, și am și făcut-o deja, am promulgat atât bugetul, cât și bugetul asigurărilor sociale. Țara are nevoie de buget și Guvernul, care s-a angajat să execute acest buget, acum are posibilitatea să dovedească cum va face acest lucru.

Pentru Guvern, am un mesaj simplu. În cursul acestui exercițiu bugetar, pe care tocmai l-am promulgat, cer Guvernului trei lucruri: responsabilitate, responsabilitate și responsabilitate.

Vă mulțumesc! Vă doresc o după-amiază bună!”

Rămâne să urmărim manevrele de domeniul fantasticului pe care le va face PSD și ALDE în Parlament și Guvernul lor în viața de zi cu zi. Să fim circumspecți ! Se pare că programul de guvernare al infractorului Dragnea are foarte multe anexe secrete orientate către slăbirea luptei împotriva corupției, slăbirea puterii Justiției și controlul Parlamentului și al administrației asupra Justiției, slăbirea securității naționale și instaurarea tutelei politice asupra instituțiilor specializate de informații care participă la lupta împotriva corupției. Iar exemple avem, din destul. OUG nr. 6, 9 și 13 (pe care PSD și ALDE o vor introdusă ca proiect legislativ, astfel încât „strada” să nu mai aibă ce protesta !) sunt măsuri legislative care au drept scop să favorizeze o administrație abuzivă, politizată excesiv, împotriva tuturor încercărilor de până acum de a ajunge la depolitizarea acesteia. Mai grav, nivelul de îndatorare al țării va exploda. În fine, vom urmări.

Preluată de pe Facebook
Pentru că Președintele Iohannis a rămas singurul luptător politic pentru statul de drept și o Justiției independentă, trebui să observăm că a ales să lupte cu „miracolul socialist” cu armele pe care socialiștii le folosesc. Să îl sprijinim !

miercuri, 15 februarie 2017

Împreună și nu separat. Președintele Austriei la PE.


Prin intermediul europarlamentarului Daniel Buda am ajuns la acest text al discursului lui Alexander van der Bellen, Președintele Austriei, în Parlamentul European. Susțin acest mod de a gândi despre Uniunea Europeană și relațiile dintre statele membre ale UE. Mai ales că la noi, de la o bună bucată de timp, niște politicieni au idei ciudate, mai ales după ce au ajuns să se creadă „Zmei”, au fost loviți de eurofobie, alături de tot felul de aventurieri politici sau sociali, cu mai multă notorietate sau mai puțină însă foarte activi în media cu tâmpeniile pe care le debitează de parcă ar fi purtătorii „pietrei filosofale”.

Nu trebuie să lăsăm eurofobii să preia frâiele Europei!

Astăzi, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, a avut loc şedinţa solemnă cu ocazia susţinerii discursului în plen a Preşedintelui Republicii Austria, domnul Alexander Van der Bellen.

În discursul său, preşedintele Alexander Van der Bellen a subliniat faptul că: „Este important pentru mine să ţin un discurs în Parlamentul European. Mă adresez dumneavoastră şi celor 508 milioane de cetăţeni ai Europei. Sunt un copil al Europei iar pentru aste sunt profund recunoscător.

În UE a devenit o modă să te decizi pentru dragostea de patrie pe de-o parte şi pentru dragostea pentru ideea europeană. Aceste două chestiuni trebuie să coabiteze iar noi trebuie să ne luptăm pentru viitorul comun. Viitorul UE şi al democraţiei sunt motive centrale, apropiate de sufletul nostru. 

Personal, în campania electorală am militat pentru aceste lucruri şi am câştigat. Nu trebuie să lăsăm eurofobii să preia frâiele Europei. În Austria, cetăţenii au dreptul la vot încă de la 16 ani iar generaţia tânără doreşte să fie în Uniunea Europeană.

Atunci când încalci demnitatea umană şi limitezi drepturile cetăţenilor dar şi atunci când ridici ziduri, creezi probleme noi. Noi trebuie să tragem învăţăminte din istoria Europei. Dacă astăzi trebuie să decidem, atunci nu este o alegere între latura naţională şi latura europeană ci dacă mai credem oare că toţi oamenii sunt liberi şi au drepturile respectate? Credem sau nu credem acest lucru?

În câteva zile sărbătorim 60 de ani de la constituirea UE. În anul 2018 se împlinesc şi 80 de ani de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial. Europa Unită este rezultatul unei civilizări unice, prin respect reciproc. O reuşită a civilizaţiei de care trebuie să fim mândri şi pe care trebuie să o preţuim.

În baza păcii pe care am obţinut-o împreună, noi trebuie să construim bunăstare cetăţenilor. Este clar că doar împreună am putut să realizăm ceea ce este Europa astăzi. Pentru alte state din afara Europei este un obiectiv să ne divizeze şi există interesul de a slăbi puterea de negociere a Europei. Noi nu trebuie să permitem altora să încerce să ne convingă că vom face o afacere bună dacă ne evidenţiem individual, pentru că la urmă vom pierde cu toţii. Trebuie să vedem care sunt marile probleme pe care le putem rezolva: şomajul, sărăcia, migraţia, terorismul, schimbările climatice. Credeţi că acestea se pot rezolva naţional şi nu împreună? Multe lucruri nu se pot negocia în nume propriu de aceea trebuie să colaborăm împreună în Europa, unde să se respecte drepturile clasice ale omului.

Noi decidem cum va arăta Europa în lume şi cum va fi percepută Europa de către celalalte state. Eu cred în Europa care se bazează pe fundaţia sa şi pe regulile statului de drept iar evoluţia sa ne va permite să mergem să impunem şi pe viitor valorile comune.

Ideea europeană este unică şi măreaţă şi merită toate eforturile.”

marți, 14 februarie 2017

Când te mănâncă pielea, ajungi să te scarpini cu ce găsești.

Citesc la Digi24 răspunsul dat de Cioloș și Dragu așa-zisului raport final al Comisiei parlamentare pusă să caute paguba aia de 10 mld de lei din bugetul statului pe care infractorul Dragnea nu o găsea.

Din foarte multe motive, majoritatea bazată pe încredere și pe bun simț, dau dreptate fostului prim-ministru Dacian Cioloș și fostului ministru al finanțelor Anca Dragu. Iar ce spun ei în replica la raport este mai aproape de realitate.

„Concluziile Raportului denotă mai degrabă un demers al cărui obiectiv este de a căuta vinovăţia guvernului în 2016 acolo unde de fapt avem de-a face cu elemente şi proceduri tehnice care nu sunt specifice deciziilor acestui guvern şi care se regăsesc în practicile guvernelor precedente. Aceste proceduri au fost judecate doar prin prisma deciziilor tehnice din anul 2016 fără să se evidenţieze că ele nu sunt specifice guvernului din 2016, ci sunt practici consacrate în timp şi nu ţin de deciziile politice ale activităţii guvernului în 2016”.

Este evident că infractorul Dragnea și inculpatul Tăriceanu aveau nevoie de „un vinovat” pentru a justifica fantezia legislativă pe care au creat-o numită Legea bugetului pe 2017. Acțiunea a fost cu premeditare ! Tot cu premeditare nu se vor respecta prevederile acestei legi a bugetului pentru că resursele „propuse” nu există sau, mai bine spus, nu vor putea fi accesate.

„Raportul final conţine numeroase confuzii (voite sau nu) între diversele bugete componente ale bugetului general consolidat, între venituri bugetare, venituri fiscale şi nefiscale. Din punctul nostru de vedere, clarificarea acestor lucruri este importantă întrucât la rectificările bugetare se iau în calcul în principal veniturile fiscale, nu şi celelalte venituri asupra cărora guvernul are un control mai redus, fiind bazate pe estimările formulate de diverse categorii de ordonatori de credite, inclusiv instituţii auto-finanţate”.

Chestie de tehnică și nu de fantezie, de povești vânătorești (pe baza cărora a fost făcut bugetul PSD de astăzi !).

„În bugetul din 2017 în mod artificial au fost acum incluse venituri din fonduri europene destinate plăţilor din agricultură, lăsându-se astfel impresia unei cresteri semnificative a bugetului pentru agricultură sau a unor venituri mai mari din fonduri europene. În acelaşi timp, tot cu titlul comparativ, în Legea bugetului de stat din 2017 au fost adoptate derogări importante de la Legea finanţelor publice şi Legea responsabilităţii fiscale care face netransparentă şi discreţionară cheltuirea fondurilor publice, în special în ceea ce priveşte posibilitatea angajării unor credite de angajament prin exceptarea unor ordonatori de credite de la regulile fiscal-bugetare în vigoare”.

Mama ei de treabă ! Uite cum se confirmă toate analizele specialiștilor ! Bugetul pe 2017 este o fantezie, derogările pe care le tot reclamă parlamentarii liberali duc la haiducie administrativă ! În acest an vor face ce vor, dar la anul ? Cu ce vor mai face ? Dar peste doi ani ? Pentru că urmează a se contracta împrumuturi care vor trebui returnate, cu tot cu dobânzile aferente ! Fără creștere economică și doar cu un consum mai ridicat al populației, nu vor face mare brânză.

Și, fără să ne hazardăm să le dăm crezare, creșterea de 5,2% cu care ei se laudă este contracarată de estimările specialiștilor, inclusiv de la Comisia Europeană, care nu văd o creștere mai mare de 4,4% (aproape cu un punct procentual în minus !), în descreștere în anul 2018 la 3,7% față de prognoza Guvernului Grindeanu de 5,2% ! Cineva minte însă consecințele vor fi pe capul nostru.

Chiar Președintele Iohannis le-a atras atenția că legea bugetului este cam nesigură. Bine, „surcica” Grindeanu de la tâlharul bătrân, infractorul Dragnea, l-a contrazis pe Președinte însă timpul ne va arăta cine a avut dreptate.

Parlamentul a reușit să înceapă anul cu o mare minciună. Raportul lor este bun să fie imprimat pe un sul de hârtie igienică ! Îi mănâncă pielea. Oare cu ce se vor scărpina să scape de mâncărimea dată de prostie și minciună ?

Ca să vezi ! Dezorganizarea lumii nu poate avea doi lideri ! Rusia simte cum SUA îi „fură” opera !

Mediafax. Foreign Policy: Kremlinul începe să fie preocupat de Donald Trump. Vladimir Putin riscă pierderea monopolului asupra instabilităţii geopolitice


Interesant !

Kremlinul a reînceput să gândească. După ce au dansat și băut de bucurie că Trump a câștigat alegerile, au constatat că nu prea merge treaba. Indiferent cum este calificat, Trump a confirmat că un nou acord START nu mai merge, considerând că celelalte au fost în favoarea Rusiei. Ca atare, cursa înarmărilor nucleare este din nou în actualitate. Iar Rusia este în corzi. Nu are capacitatea de a duce o astfel de cursă în competiție cu SUA, cum nu are capacitatea de a duce o astfel de cursă în competiție cu China.

Deciziile administrative luate de Trump au început să agite spiritele în toată lumea. Este evident că tulburările sociale din diferitele state ale lumii, unde influența americană și rusă își spun cuvântul de obicei, au depășit capacitatea Rusiei de a le ține sub control. Mai mult, Trump s-a declarat „preocupat” de niște stări în zone în care Rusia credea că deține controlul. Imprevizibilul Trump a devenit periculos pentru „politica externă” a lui Putin de refacere a zonelor internaționale de influență ale fostei URSS. Capitalistul Trump are prostul obicei să întrebe „și eu, SUA, ce câștig la afacerea asta” ? Iar Putin și Rusia sunt prea slabi pentru o astfel de întrebare.

Cât timp a avut controlul „dezordinii” internaționale, Putin a dominat. A intervenit Trump care nu se comportă ca Obama, nu încearcă să aplaneze conflictele. Intră în zonele de conflict „la concurență” cu cel care le-a declanșat. Dominația lui Putin începe să pălească și se pierde.

Tulburările internaționale provocate de Trump afectează comerțul internațional. Petrolul este și bogăție și armă. Iar Trump nu are nici o jenă în a afirma că exploatarea resurselor aflate la dispoziție trebuie făcută în interesul SUA și a cetățenilor americani. Ca atare, SUA care are petrolul ca una dintre resurse, nu va ține cont de angajamentele statelor din OPEC, acolo unde Rusia are o oarecare influență. Iar prețul petrolului poate scade iar pentru că nu va mai fi sub controlul țărilor care îl dețin ! Iar Rusia are nevoie ca de aer de un preț bun al petrolului pentru a reface rezervele sale bugetare și pentru a putea finanța bugetele anuale. Este evident că ofensiva comercială și militară promovată de Trump pune în dificultate Rusia și dorințele ei de dominație internațională.

Ce vor face rușii ? Dacă presa va fi atentă, dacă va avea jurnaliști calificați să observe viața internațională, vom afla și noi. Dacă nu, vom afla cu surprindere, când se produc crizele, că unul sau altul a făcut o mișcare.

Înțelegere între Trump și Putin ? O fi sau nu o fi ! Aceasta este întrebarea. Eu simt că nu.

Michael Flynn a demisionat din funcția de consilier a lui Trump pe securitate națională !

Acuzat de presă că a purtat discuții cu Ambasadorul Rusiei în vederea retragerii sancțiunilor americane luate ca urmare a agresiunilor asupra Ucrainei, Michael Flynn și-a dat demisia. Agerpres.

Rușii au avut reacții „diferite”. Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului spune că este treaba americanilor, borșul lor, Sluțki de la Camera inferioară a Parlamentului spune că Flynn a fost obligat să își înainteze demisia pentru că se dorește stricarea relațiilor americano-ruse, aflate la un început de drum „favorabil”.

Nu am putut să uit că una dintre marile „realizări” ale infractorului Dragnea în SUA este întâlnirea cu Michael Flynn, generalul care are o anume „apreciere” față de Rusia și politica ei de forță. De fapt, Flynn a fost bănuit ca fiind „liantul” prieteniei cu Putin și a unor relații cu Rusia de pe poziții „paritare”. Aia ție, aia mie etc.

Acum mă întreb, ca omul, care a fost filiera prin care a ajuns infractorul Dragnea față'n față cu Donald Trump ? Filiera rusă, filiera israelită, sau o combinație între cele două ?

Prea sunt ciudate unele declarații ale puterii PSD-ALDE-PMP din ultimul timp !

Uite cum o demisie peste Atlantic naște întrebări aici, în estul Europei ! În ce jocuri este băgat infractorul Liviu Dragnea ? Al cui „om” este ?

Bugetul pentru apărare s-a redus în substanța resursei bugetare anuale și a fost „completat” cu credite angajament care, chipurile, având ca țintă programe multi-anuale, pot asigura cei 2% promiși de conducerea României în 2017 la NATO. Bugetul SRI însă, instituția care asigură securitatea internă, complementară la Sistemul Național de Apărare, a fost tăiat sever, cu aproape 10% față de anul 2016 ! PSD prin diferiți lideri, alături de cei din ALDE și PMP-ul lui Băsescu (acompaniați de politicieni și din alte partide !) reclamă o mai mare „independență” față de Uniunea Europeană, inculpatul Tăriceanu venind cu ciudățenia Brexitului, pe care îl laudă ca „voință a poporului englez” care a scuturat „jugul UE”. Cât privește apartenența la NATO, toți liderii puterii spun vorbe frumoase însă reclamă un comportament care nu ar trebui să fie în favoarea angajamentelor asumate anterior ! Vorba aia, tratatele sunt făcute pentru a fi încălcate.

Ciudate conexiuni mai apar astăzi. Timpul le rezolvă pe toate. Spune o vorbă. În timp, ușor - ușor, aflăm și cine ne sunt „conducătorii” !

Vrednic este infractorul Liviu Dragnea pentru o nouă condamnare !

Știre Agerpres. UPDATE Trei inculpați din dosarul lui Dragnea își recunosc faptele; nou termen de judecată - 28 martie

Să nu minți, infractorule Liviu Dragnea ! Ai uitat a 9-a poruncă pentru credincioșii ortodocși:
9.  Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
Trei dintre inculpații care merg alături de tine în proces, „tovarășii” tăi de infracțiuni, au recunoscut faptele și au cerut procedura accelerată în proces. Procurorii au astfel confirmarea în fața instanței de judecată că faptele care ți se impută există, că sunt persoane vinovate pentru producerea lor, că acele persoane confirmă că tu ești „marele șef” care nu doar a cunoscut existența faptelor dar le-a și „recomandat”.

Tu ce faci ? Declari, ca orice infractor dovedit dar de rea credință, că ești nevinovat ! Tu folosești la PSD Teleroman personalul angajat al Consiliului Județean Teleroman și nu recunoști fapta ilegală !

Cum mai poți fi crezut ?

Toate „onorurile” pe care le-ai primit, de la BOR la organizația aia israeliană, sunt doar pentru „fațada” de om „drept, vrednic, responsabil etc.”. Să avem pardon, musiu ! Ascunderea unui caracter mizerabil după titluri și onoruri nu are viață lungă. Mizerabilul tot mizerabil rămâne. Din nefericire, pentru cei din aceeași confesiune, aceste onoruri înalte le arată că soarta este crudă. Ei, oameni cinstiți nu au fost la fel de onorați ca un infractor mărunt, un găinar speculant al pozițiilor politice.

Vrednic ești infractorule de o nouă condamnare ! Cu executare, mulți-mulți ani !

luni, 13 februarie 2017

Suntem de acord ca lupta anticorupție să continue ... noaptea minții !

Când noaptea minții se așterne peste parlamentari, primii care se remarcă sunt cei de la ALDE.

Agerpres. Vosganian (ALDE): Suntem de acord ca lupta împotriva corupției să continue, dar să consacre respectarea drepturilor omului

Să lămurim o problemă de la început. Intervenția lui Vosganian este o agresiune asupra sistemului de justiție, evidentă prin modul în care a abordat problema. Și da, în oricare sistem judiciar au fost erori. Orice sistem dă erori, nu este și nu poate fi perfect. Factorul uman este însă, în majoritatea cazurilor, cel care generează imperfecțiunile. Nu sistemul !

Sistemul judiciar funcționează doar în limitele legii. Nu are cum altfel. Sancțiunile legale pentru momentele de funcționare cu nerespectarea legii duc la anularea dosarelor procurorilor, la anularea deciziilor judecătorilor, persoanele vinovate fiind eliminate din sistem.

Formularea lui Vosganian are o încărcătură deosebită. El este unul dintre foștii guvernanți urmărit pentru emiterea unei ordonanțe prin care cetățenii țării au fost obligați să acopere financiar - prețul mai mare la gaze -, procesul de fabricație al uzinelor chimice deținute de Ion Nicolae care vindea în țară 30% din producție și afară 70% din producție, cu practicarea unui preț mai mic față de concurență, exportând astfel valuta țării (o făcea cadou cumpărătorilor străini !). Pentru a nu ajunge în fața procurorilor se folosește de protecția Parlamentului. La Senat, sub conducerea lui Tăriceanu, Vosganian a obținut respingerea cererii procurorilor de începere a urmăririi penale ! Acum este în Senat, alături de Tăriceanu și speră la o nouă protecție.

Ce înțelege Vosganian prin „respectarea drepturilor omului”, naiba știe ! Probabil că el înțelege altceva decât ce este scris în Constituție și în legile penale. Probabil că el, la fel ca Tăriceanu, înțelege prin aceasta încetarea urmăririi penale în cauza lui. În mod sigur este așa.

Este insultătoare afirmația lui. Ei, cei de la ALDE, sunt de acord cu continuarea luptei anticorupție dar cu condiție. Iar condiția este foarte, foarte largă. Exemplele date de el nu sunt concludente. Poate că o analiză a fiecărui caz în parte ar reliefa altceva decât induce el. O țară întreagă protestează împotriva încercării PSD și ALDE de a diminua, de a opri lupta împotriva corupției iar el, Vosganian, ne face hatârul să fie de acord cu continuarea acestei lupte. Ei sunt de acord, de parcă ei sunt decidenții soartei unui întreg popor ! Aroganță și imbecilitate !

Băsescu scapă de una dar ... procurorii cer verificări.

Nu credeam că Traian Băsescu mai are vreun dosar pe rol. Ei bine, are. Din știrea Agerpres, Băsescu a scăpat de infracțiunea „spălare de bani”, în dosarul cu terenul de la Cășuneanu dar procurorii au cerut ANI verificarea averii acestuia pentru a o compara cu declarațiile lui de avere.

Rămâne cu un dosar pentru fals în declarații. Prea multă avere pentru cineva care a fost funcționar la stat toată viața. Ceva este mai mult decât putred aici.

Pentru pensionarii care au muncit o viață, care au o pensie ce este un drept patrimonial la care au contribuit întreaga viață activă, am dorința să își amintească niște declarații ale individului pe când era mare și tare. Nu uitați că ne-a făcut „asistați sociali” ! Nu uitați că a impus, iar foștii membri ai PDL de atunci au susținut că noi primim pensiile ca „pomeni sociale” și de aceea ele pot fi modificate în substanța lor după cum vrea conducerea politică la un moment dat !

Acum este și pensionar și senator. Când a impus ca pensionarii să nu mai poată lua de la stat venituri, în afara pensiei sau să renunțe la pensie cât iau venituri de natură salarială, nu s-a gândit la situația lui de acum. Evident ! Acum ia și pensia, ia și venituri în calitate de senator !

Nu trebuie să uităm de Traian Băsescu și „binefacerile” făcute societății cât timp „a domnit” !