Iau textul de la Agerpres.
Ei spun despre mesajul Președintelui PSD Victor Ponta. Eu am văzut că mesajul a fost, mult mai mult, al premierului Victor Ponta.
Spre deosebire de cei care delirează în presa băsistă că Victor Ponta a atacat PNL, eu unul nu am observat așa ceva. Faptul că Victor Ponta nu a cerut o „reconfirmare” a poziției PSD pentru candidatul la prezidențialele de anul viitor, „reconfirmare” cerută cu disperare de băsiști, este un lucru pozitiv. Abia dacă se cerea o astfel de „reconfirmare”, se putea spune că PSD are de gând să nu mai respecte protocolul de constituire a USL. Este evident, pentru cei dispuși să distingă buna-credință, că PSD își dorește respectarea protocolului de constituire a USL iar din mesajele transmise de Victor Ponta, se dorește chiar întărirea USL prin acțiunile viitoare. Faptul că PSD este și iși reafirmă cu orice ocazia vocația de cel mai mare și mai puternic partid din România este iar un lucru normal. Absolut normal. Faptul că la acest Consiliu s-a vorbit aproape exclusiv despre PSD și ce trebuie să facă PSD pentru a deveni mai mare și mai puternic, este iar normal. Era anormal dacă la această Convenție cei din PSD pierdeau timpul trăncănind despre PNL și adversitățile personale ale unora și altora față de aliații liberali. Visul, speranța, dorința arzătoare a băsescienilor de pe tot mapamondul. Nu le-au fost satisfăcute dorințele. Acum plâng cu vorbe amare.
Acum, la textul preluat de la Agerpres.
„Partidul Social Democrat Mesajul președintelui PSD Victor Ponta în cadrul Consiliului Național
SINTEZA IDEI PRINCIPALE
Victor Ponta susține, în fața câtorva mii de membri ai Consiliului Național, un mesaj despre unitatea și solidaritatea PSD, despre direcția social-democrata a PSD, despre importanța alegerilor din 2014, precum și despre proiectele care vor fi susținute la guvernare în 2014:
PSD, capabil de unire, dialog și munca de echipă
Alegerile europene — vom vedea cu adevărat forța PSD
Alegerile prezidențiale — viitorul președinte trebuie să reprezinte cu adevărat nou Românie, un mediator și un arbitru competent și respectat, un pacificator și un constructor
Am promis să fim uniți în alegeri împotriva Axei Raului, și am fost corecți și cu aliații noștri PNL sau PC
Am venit la guvernare să facem dreptate celor năpăstuiți și ne-am ținut de cuvânt
Avem încă o mare restanta — încă nu a răspuns nimeni pt hoțiile și dezastrele comise în guvernarea PDL
În 2014, scopul guvernării noastre este să facem bine pentru cei mulți și în nevoie, chiar dacă uneori se supără cei puțini și îndestulați! Guvernam pt cei mulți care muncesc sau au muncit
Pentru 2014, am decis să indexăm pensiile pentru pește 5 milioane de pensionari, să creștem salariul minim pentru 800.000 de angajați, să dublăm veniturile pentru câte 15.000 medici rezidenți și profesori debutanți, să reducem cu 5 procente CAȘ pentru 700.000 firme private!
2014 — și anul descentralizării, anul continuării investițiilor și al proiectelor în infrastructura, anul absorbției fondurilor europene, dar și anul reafirmării noastre în Europa și în lume
Adversarul nostru — regimul antisocial și antinațional construit de Traian Băsescu în 10 ani de putere discreționară. Există însă potențiale pericole și în mijlocul nostru, sau alături de noi — egoismul, invidia, lenea, lăcomia sau corupția există și ne pot afecta și pe noi sau pe aliații noștri!
Cred cu tărie ca și 2014 POATE FI UN AN AL VICTORIEI, dacă suntem uniți, dacă muncim și dacă credem în noi și în obiectivele noastre! După victoria de anul viitor ne vom gândi la proiectul cel mai drag — România 100 — la cât de mult avem de muncit ca să fim mândri de aniversarea centenarului nostru național
PUNCTAJUL PREȘEDINTELUI PSD
Acest Consiliu Național capăta în fiecare an mai multă consistență — devine o tradiție puternică, momentul de bilanț anual, dezbateri aplicate, stabilirea principalele direcții pentru anul următor.
PSD — este cel mai mare și puternic partid al țării — toată țara este interesată de deciziile noastre — dezbaterile noastre dau un semnal puternic către toți românii.
4 MESAJE PE CARE LE TRANSMITE PSD:
primul mesaj — al profesionalismului și resursei noastre umane (am avut peste 2500 participanți la Atelierele Viitorului, am avut conferințe cu mii de militanți la femei, tineret, pensionari)
al doilea mesaj — al bazei noastre politice și administrative (femei, tineret, pensionari, primari, președinți CJ, consilieri, miniștri, senatori și deputați) 'armata' PSD temuta, respectată și admirată sau invidiată de toți
al treilea mesaj — al forței noastre ideologice — noi ne asumăm cu mândrie ideile și obiectivele social democrate și progresiste — dreapta înseamnă multe partide, fundații și organizații , populism, egoism, idei contradictorii și oportunism — noi suntem nu doar singurii reprezentanți ai stangii dar suntem și reprezentanții celor de centru, moderați, pragmatici și moderni, ai celor patrioți, și ai celor cu gândire cu adevărat europeană
al patrulea mesaj — al unității și capacității noastre de a face echipă cu toți cei care pot să sprijine proiectele naționale — mulțumiri speciale președinților Geoana, Năstase, Iliescu — simbol al puterii noastre de a ne respecta liderii, de a fi uniți, de a munci împreună pentru PSD și pentru România —câte partide pot să facă la fel ca noi? — câte partide pot să invite, ca noi, la congres sau la organizațiile de femei și tineret, și prieteni și adversari?. Este un semnal către țara: noi putem să fim uniți, putem să ne înțelegem între noi și cu oricine dorește binele țării
Vreau să dau un mesaj către dvs și către restul romanilor — sunt capabil de unire, dialog și munca de echipa — vreau să vindecăm și să liniștim o societate în suferința și sfâșiată de războaiele politice nesfârșite în ultimii zece ani, să reconstruim ce s-a distrus în acești ani, să punem unitate în locul dezbinării, solidaritate în locul egoismului și individualismului, dialog unde a fost doar confruntare și toleranța unde a fost doar ura — doar așa victoria noastră de anul viitor va fi completă și utilă nouă și țării!
UNDE NE AFLĂM AZI — la 9 ani de la pierderea puterii, și mai ales de când România a deraiat de la un curs bun — la 4 ani de la actuala conducere politică — la 1,5 ani de la preluarea guvernării.
Suntem ca armatele aliate în iarna anului 1944 — știm sigur că victoria e aproape dar suntem sătui de lupte, și îngrijorați știind că dușmanul disperat și malefic e capabil de orice rău înainte să accepte înfrângerea, ca propaganda să va fi mai dură și mincinoasă cu cât sfârșitul va fi mai iminent.
După toți acești ani grei pentru noi și pentru țara mai trebuie să mai aveți putere pt încă două bătălii decisive — europarlamentarele și prezidențialele
DE CE SUNT AȘA IMPORTANTE — la EUROPARLAMENTARE vom merge din nou singuri în alegeri — atunci vom vedea cu adevărat forța candidaților noștri, a organizațiilor și militanților noștri, a sprijinului pe care cetățenii ni-l acorda nouă — vom ști cu adevărat forța noastră la nivel european în cadrul familiei politice, dar și raportul adevărat între noi și celelalte partide din țară, aliați sau adversari! Pentru prima dată, poate vor fi cu adevărat importante
LA ALEGERILE PREZIDENȚIALE — vom pune capăt a zece ani de 'regim Băsescu', de distrugere, minciună, abuzuri, ură și dezbinare! — În plus, ceva chiar mai important decât atât, punem capăt cu adevărat epocii de tranziție de la comunism la societatea modernă în sens european. Viitorul președinte trebuie să reprezinte cu adevărat nouă Românie, să fie un lider european, un mediator și un arbitru competent și respectat, un pacificator și un constructor după 10 ani de războaie și distrugere!
PSD este cel mai puternic partid din România pt că este că România — cu tineri și seniori, femei și bărbați, rural și urban, săraci și bogați — romanii ne lăuda sau ne critică, ne iubesc sau ne urăsc, dar toți au așteptări de la noi pentru că știu că intodeauna PSD venit la guvernare în momente de maximă criză și a plecat de la guvernare lăsând o țară mai bună, mai stabilă și mai prospera — vreau ca în 2014 să fim la înălțimea așteptărilor
CE AM FĂCUT — CE VREM SĂ FACEM ÎN CONTINUARE
Am promis să fim uniți în alegeri împotriva Axei Raului — am câștigat categoric alegerile locale și generale, avem cel mai mare număr de aleși locali și de parlamentari din istoria noastră — am fost corecți și cu aliații noștri PNL sau PC și ei au câștigat la fel de mult și nu îmi pare rău
AM VENIT LA GUVERNARE SĂ FACEM DREPTATE CELOR NĂPĂSTUIȚI de guvernarea BUBA și să ne apucăm din nou de muncă să construim în România — pensiile și salariile tăiate au fost date înapoi, am oprit jaful PDL cu bani publici; am dat înapoi banii profesorilor, militarilor, diplomaților; am impus tarife sociale pentru energie; am redus TVA la pâine; am deblocat toate programele cu fonduri europene; am repornit autostrăzile sau metroul; am finalizat maternități și școli; am relansat agricultură și producția industrială; am creat locuri de muncă în România.
CIFRELE SPUN ADEVĂRUL ÎN CIUDA PROPAGANDEI ASURZITOARE din zona talibalilor lui Băsescu — vedeți datele BNR, ale Comisiei Europene sau ale Băncii Mondiale, suprasubscrierea titlurilor de stat — toate stau dovada. O altă dovadă — nu am pierdut niciun procent față de acum un an și jumătate — oamenii simt direct și fac comparația între noi și PDL și au rămas alături de noi!
AVEM ÎNCĂ O MARE RESTANTA — ÎNCĂ NU A RĂSPUNS NIMENI PT HOȚIILE ȘI DEZASTRELE COMISE ÎN GUVERNAREA PDL, pt miliardele furate sau pierdute din bani europeni, de la ANAF sau CNAS, din energie sau părții și gondole!
CE AVEM DE FĂCUT ÎN ANUL VIITOR
Scopul guvernării noastre este să facem bine pentru cei mulți și în nevoie, chiar dacă uneori se supără cei puțini și îndestulați!
Pentru 2014, am decis să indexăm pensiile pentru pește 5 milioane de pensionari, să creștem salariul minim pentru 800.000 de angajați, să dublăm veniturile pentru câte 15.000 medici rezidenți și profesori debutanți, să reducem cu 5 procente CAȘ pentru 700.000 firme private!
GUVERNAM PT CEI MULȚI CARE MUNCESC SAU AU MUNCIT —SPRIJINIM MUNCA ȘI TAXAM CAPITALUL, DAR COTA UNICĂ A RĂMAS NESCHIMBATĂ! Vedem acest scandal din ultimele zile, iar cei care ne reproșează azi sunt cei care au tăiat salarii și pensii, cei care au mărit TVA cu cinci puncte, cei care au distrus IMM-urile și au blocat toate programele europene! Ei cred că, dacă striga mai tare, au și dreptate — iată că nu este așa
În 2014, vom folosi la maxim fondurile europene, toate accesabile — câteva noi miliarde de euro neramburasbili vor ajunge în proiectele de mediu, de educație și cercetare, de dezvoltare regională și de transport, de modernizare a administrației
Anul trecut am terminat tronsonul de autostrada Bucuresti-Constanta și Bucuresti-Ploiesti, anul acesta terminăm autostrada Deva-Sibiu , anul viitor ne apucăm de Comarnic-Brașov și reluăm Autostrada Transilvania; în 2015, finalizam metroul spre Drumul Taberei — facem treaba în țară și asta se vede deja!
Tot anul 2014 este ANUL DESCENTRALIZĂRII — luăm puterea de la birocrații din ministerele de la București și o apropiem de cetățean
În 2014 avem prevăzuți pentru investiții în infrastructura locală de 5 ori mai multe fonduri pentru finalizară proiectelor începute și atât de necesare pentru comunitățile locale
2014 este și ANUL REAFIRMĂRII NOASTRE ÎN EUROPA ȘI ÎN LUME — Traian Băsescu este istorie, plecarea lui este desprinderea de trecutul nostru tenebros — lumea se schimbă, și noi putem să ne găsim un loc demn în viitor — de ce credeți că anul acesta am fost primiți și la Berlin și la Paris, și la Madrid și la Varșovia, la Washington și la Ankara? De ce credeți că anul acesta vine la București primul ministru al Chinei și alți 15 șefi de guvern din Europa de Sud Est? Toți vor să vadă care este proiectul de viitor al României și cine este partenerul lor în anii care urmează. Vă asigur că am reprezentat țară și o voi reprezentată cum nu a mai făcut-o nimeni de la an încoace!
CINE ESTE ADVERSARUL — avem un adversar vizibil și ireconciliabil — regimul antisocial și antinațional construit de Traian Băsescu în 10 ani de putere discreționară — vorbim de tentacule și rădăcini care trebuie tăiate cu curaj și răbdare, care vor face rău încă mult timp de acum încolo, dar puterea dată nouă de oameni ne legitimează să o facem
Există însă potențiale pericole și în mijlocul nostru, sau alături de noi — egoismul, invidia, lenea, lăcomia sau corupția există și ne pot afecta și pe noi sau pe aliații noștri! Vreau să rămânem vigilenți și obiectivi în ceea ce ne privește, să ne combatem propriile defecte și uscaturi, să fim capabili de dialog și toleranța, dar să cerem respect, cinste și solidaritate de la partenerii noștri de usl! doar așa oamenii ne vor vedea în continuare mai buni decât pdl
CE VĂ PROPUN CA LIDER AL DVS — Știu sigur în ce direcție vreau să vă conduc
Cred cu tărie ca și 2014 POATE FI UN AN AL VICTORIEI, dacă suntem uniți, dacă muncim și dacă credem în noi și în obiectivele noastre! După victoria de anul viitor ne vom gândi la proiectul cel mai drag — România 100 — la cât de mult avem de muncit ca să fim mândri de aniversarea centenarului nostru național —și o să ne apucăm din nou de treabă
În fiecare zi voi munci, alături de dvs, ca să vindecăm și să liniștim o societate în suferința și sfâșiată de războaiele politice nesfârșite din ultimii zece ani, să reconstruim ce s-a distrus în acești ani, să punem unitate în locul dezbinării, solidaritate în locul egoismului și individualismului, dialog unde a fost doar confruntare și toleranța unde a fost doar ura.
Doar așa voi lăsa viitorului presdinte PSD și viitorului prim-ministru un partid și o țară mai bună. Ca de fiecare dată, vă rog și vă cer să fiți alături de mine și nu vă voi dezamăgi!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu