duminică, 24 noiembrie 2013

Cameron are dreptate. Și noi, în România, va trebui să facem la fel.

1 ianuarie 2014 este aproape. Este data la care interdicțiile pentru români privind piața muncii din Marea Britanie se sfârșesc. În Regat se nasc și se colportează tot felul de scenarii. Presa, naționaliștii și euroscepticii sunt în prim plan. În sens negativ.

Agerpres. Iau informația privind strategia lui Cameron cu privire la imigrația românilor și bulgarilor nu fără a observa discriminarea strategică. Asta nu înseamnă că nu sunt de acord, întru-totul cu Cameron !

Potrivit sursei citate, șeful guvernului britanic dorește să realizeze trei lucruri. În primul rând, să arate că guvernul său se ocupă de această problema mai bine decât au făcut-o laburiștii. În al doilea rând, să scoată în evidență măsurile luate de guvernul său, și anume, înăsprirea condițiilor pentru accesul imigranților la beneficii sociale și serviciile publice. În al treilea rând, să explice modul în care el va ține sub control situația, făcând din acest subiect o parte a renegocierii cu Uniunea Europeană. Cameron vrea să se asigure că libertatea de circulație se aplică numai muncitorilor și celor care se pot întreține singuri”.

Faptul că vrea să arate că el gestionează această problemă mai bine ca laburiștii este o problemă de promovare politică internă. Nu mă interesează. M-ar interesa dacă ași face politică în mod activ pentru a prelua un eventual model de promovare politică.

Mă interesează însă măsurile pe care le va lua și rezultatul prognozat. Libertatea de circulație să se aplice doar muncitorilor și persoanelor care se pot întreține singure. Principiul este perfect. Îl susțin din toată inima. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre români. Aplicarea lui este dependentă însă de calitatea și competența funcționarilor guvernamentali britanici. Nu se poate transfera o obligație în favoarea rezultatului dorit de Cameron statelor sursă de migranți. Este exclusiv problema Marii Britanii.

Și România trebuie să se comporte la fel. Iar în România ar trebui mai des și mai aplicat să se facă informarea cetățenilor privind regulile ce se aplică cu privire la statutul străinilor din statele terțe și cetățenilor europeni. Pentru că și în România vin cetățeni europeni pentru rezidență iar noi nu avem o deplină înțelegere a politicilor guvernamentale cu privire la aceste aspecte.

Se face o confuzie, destul de gravă, privind acordarea cetățeniei, partea „sentimentală” legată de românii din statele vecine devenind, în timp, o mare problemă europeană. România nu a acordat cetățenia etnicilor români din țările vecine în interesul României, ci în interesul strict particular al persoanelor care au cerut cetățenia pentru a beneficia de libertatea de circulație în spațiul UE. Prin acordarea cetățeniei române noi am procedat la un export, nefericit, de infracționalitate în statele europene membre ale UE. Și nu doar acolo. Prea puțini noi cetățeni români au venit și rămas în România. Cu acordările de cetățenii s-a mărit numărul „românilor” deveniți indezirabili în statele europene. Am devenit campioni în a ne da singuri șuturi în fund. Acești cetățeni români „de strânsură” au emigrat în statele europene și au creat presiuni guvernelor acelor state în piața muncii, în sistemele de asigurări sociale, în sistemele medicale. Pe lângă cetățenii români de aceeași factură. Legislațiile respectivelor state nu erau pregătite să suporte șocurile. Modificările legislative cu privire la migrația forței de muncă în spațiul european, potrivit prevederilor Tratatului Comunității Europene, nu au putut preveni riscurile migrației clandestine și infracționale. Pentru că există o astfel de migrație clandestină care se poate ușor identifica în existența persoanelor care au rezidență în statele membre ale UE însă nu au mijloace de existență. Rezidența poate fi legală sau ilegală. David Cameron și cabinetul său știu că de la 1 ian. 2014 vor ieși la lumină rezidenții ilegali care făcând dovada unei activități lucrative temporare, până atunci, vor cere și vor primi - legea este de partea lor -, o asistență socială la fel ca cetățenii britanici.

Bănuiesc că britanicii au în atenție să oprească sau să reducă impactul unor astfel de situații. Pentru asta însă vor trebui să organizeze un mai bun control asupra migranților și să acționeze mai ferm împotriva celor care vor să rămână în Marea Britanie în sistem parazitar. Referirea la noi negocieri cu UE în această problemă cred că are în vedere ca măsurile pe care Marea Britanie le va lua să fie acceptate de celelalte state membre UE și recunoscute prin acte normative europene. Mi se pare corect și consider că România va trebui să sprijine astfel de demersuri. Pentru că România, la rândul ei, va deveni stat țintă pentru paraziții sociali din alte state. Pentru că și noi suntem deja stat țintă pentru migranți economici cu comportament infracțional din alte state, va trebui să ne comportăm mai ferm în interesul societății românești.

Presa română mănâncă iar rahat cu polonicul. După modul cum dezbat aceste probleme, jurnaliștii s-au poziționat de partea negativă a problemei. Presa română ar trebui să susțină migrația legală a forței de muncă, migrație care se poate desfășura doar dacă firmele britanice angajează personal din România nu prin plecarea lui „Gigel” în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă. „Gigel” dacă vrea loc de muncă să îl caute în țară sau la firmele autorizate să găsească locuri de muncă în străinătate. Când „Gigel” pleacă să caute loc de muncă în străinătate este, deja, un migrant ilegal iar statul care îl găsește parazitând prin localitățile lui trebuie să îl trimită acasă. Iar România nu ar trebui să se supere. Pentru că și în România va trebui să facem la fel.


Niciun comentariu: