Pentru unii este bucurie, pentru alții este îngrijorare. Populația din Ucraina este împărțită în pro-UE și pro-CSI. Pro-europenii au reacționat la anunțul Guvernului Azarov. În Parlament, opoziția adună semnături pentru demiterea guvernului Azarov. În localitățile ucrainene au loc manifestații de protest și sunt speranțe, din partea inițiatorilor, că acestea se vor amplifica. Statele UE care au sprijinit „parcursul european al Ucrainei” își manifestă „regretul”. Cred că Polonia este cea mai afectată, Polonia fiind țara care a depus cele mai multe eforturi pentru ca Ucraina să intre în UE. Și România are un interes major în acest sens. Întreruperea procesului de aderare al Ucrainei la UE nu este de bun augur. Ucraina este a doua țară ca mărime din Europa, după Rusia, are a doua armată ca mărime în Europa după Rusia, are o politică agresivă față de vecini.
Guvernul Azarov a motivat decizia de suspendare a procesului de aderare deoarece dorește ca Ucraina să primească despăgubiri de la UE pentru pierderile ce le va suferi în relația economică cu statele CSI atunci când se va supune deciziilor Uniunii Europene cu privire la economie și comerț cu statele terțe. Este un punct de vedere care are un sâmbure de adevăr. Mai ales că mare parte din comerțul Ucrainei se face cu Rusia. Dacă mă gândesc mai bine, ajung la concluzia că abia acum Ucraina recunoaște că produsele ei nu îndeplinesc condițiile de calitate cerute de standardele UE și că nu are încredere în viitorul acestor produse pe piața UE. În plus, refuză, cumva, să importe din UE anumite produse și servicii pe care le importă azi din Rusia și celelalte state CSI. În fond, Ucraina refuză, cumva, o pierdere de identitate culturală legată de industrie și comerț construită în ani lungi în cadrul fostei URSS.
Nu știu acum dacă Guvernul Azarov va reuși să își ducă la bun sfârșit intenția. Ambasadorul Ucrainei la București, pro-european, a afirmat că decizia Guvernului Azarov nu este încă aprobată de Președintele Ucrainei. Această afirmație este corectă. Semiprezidențialismul ucrainean este mai accentuat ca cel român, Președintele Ucrainei având posibilitatea să dispună Guvernului luarea unei decizii politice. Să vedem ce va face. Unele semnale însă îmi dau de gândit. Aderarea Ucrainei la UE nu îi așterne acesteia covorul roșu. Favoritismele în UE nu sunt la fel de „bănoase” ca favoritismele din CSI. În UE nu îți dă nimeni de pomană, în CSI primești - resurse mai ieftine și o protecție militară complementară de la Rusia, una dintre marile puteri militare ale lumii. UE nu oferă așa ceva. Mai mult, Ucraina nu poate adera nici la NATO. Opoziția Rusiei poate duce la o confruntare militară ce nu este de dorit de nimeni. O Ucraină „europeană” va intra, aproape obligatoriu, sub umbrela de protecție a NATO. Din moment ce Ucraina nu poate dezvolta parteneriatul cu NATO nici nu poate deveni parte a UE. Ar fi un oximoron. Stat membru UE cu protecție militară rusă ! Ca la nebuni ! Nu se poate așa ceva. De aceea Ucraina nu poate adera la UE până nu rezolvă această dilemă. Mai mult, UE merge, în prezent, către integrarea politică, cu suport pe integrarea economică și comercială. Ucraina este departe de a accepta așa ceva. Ar rămâne doar o asociere a Ucrainei la UE pe modelul statelor SEE însă o astfel de idee este cam năstrușnică. Ucrainei îi rămâne, după datele din prezent, doar varianța unor acorduri cu UE în domeniul economic și comercial într-un sens mai larg fără însă a se ajunge la o uniune vamală și consulară.
În anii 2000-2003 oficialii ucraineni se lăudau că ei sunt pregătiți, întru-totul, să adere la UE. Folosind ca imagine plastică o căruță cu bidivii înhămați la ea, ei afirmau că față de România, Ucraina are bidivii mai mari și mai puternici, chiar dacă mai înceți la plecare însă mai harnici după ce căruța purcede la drum. Așa că, spuneau ei, căruța ucraineană în UE va goni mai repede decât căruța românească. Azi, văd că ucrainenii și-au supraevaluat „căruța”. O fi ea puternică însă caii nu vor către vest ci către est. În mod natural acolo vor merge.
Deciziile ucrainenilor obligă statele europene de la frontierele lor să ia măsuri suplimentare pentru securizarea frontierelor. Pentru România, apare obligația de a sprijini R. Moldova care va semna Acordul de la Vilnius, ca etapă a procesului de aderare. România va primi sarcina de la celelalte state europene de a acorda asistență R. Moldova pentru securizarea frontierelor. Moldovenii la rândul lor, vor trebui să preia reglementările europene în materia securizării frontierelor în relațiile cu Ucraina. La fel cum a făcut România. Aici este vorba despre mulți bani atât pentru realizarea securizării cât și mai apoi pentru menținerea ei. În mod obligatoriu, România va trebui să își dezvolte infrastructura rutieră și feroviară pentru a accelera integrarea europeană a R. Moldova. Podurile de peste Prut și șoselele, autostrăzile, calea ferată etc. Nu este exclus ca râul Prut să fie introdus într-un proiect de amenajare pentru a asigura navigabilitatea lui până spre Iași, astfel încât pe ambele maluri să poată fi construite porturi care să permită ieșirea la Marea Neagră a mărfurilor produse pe ambele maluri ale Prutului.
Decizia Ucrainei modifică harta politică a Europei de est. O Ucraină integrată în sistemul rus de relații internaționale pune statele vecine acesteia în „prima linie a frontului”. Iar această realitate trebuie tratată cu multă, multă seriozitate. La frontiera cu Ucraina a României va reveni Rusia. Cu toate problemele ce le presupune o astfel de vecinătate. În plus, R. Moldova se îndepărtează de speranța soluționării „dosarului Transnistria”. Rusia își va păstra armata acolo sprijinită de Ucraina. Sunt sigur că analiștii guvernamentali au început deja să revadă scenariile lucrate anterior. Se adaugă multe elemente de risc. Situațiile conflictuale cu Ucraina se vor acutiza. Pentru că Ucraina are fobia retrocedărilor de teritorii cu toate statele vecine. Cu România, cu Polonia, cu Ungaria, cu Slovacia ... Proiecția României privind recunoașterea minorității române din Ucraina și valorificarea moștenirii culturale a acesteia pică. NU se va renunța la ea însă nu trebuie să uităm cum a „clarificat” Putin problema minorităților naționale în Rusia. Este mai mult ca sigur că Ucraina va părăsi linia europeană în această materie și va prelua modelul rus. Aplicat modelul ca în Rusia, sunt slabe speranțe că populația română din Ucraina va mai exista în viitor. Acapararea teritoriilor românești va fi finalizată prin dispariția populației băștinașe ca urmare a politicii guvernamentale ucrainene.
Ucraina devine o mare problemă pentru noi. Politica ucraineană se face cu tupeu, în forță, cu dispreț față de interlocutor, în cea mai bună tradiție sovietică. Ucraina a reușit, ani de zile, să ducă de nas Uniunea Europeană. Statele UE au vrut să se lase înșelate alergând după cai verzi pe pereți să le ia potcoavele. Ucraina este Rusia de vest. Chiar dacă ucrainenii neagă acest lucru pentru a-și întări identitatea națională diferită de Rusia. Chiar dacă Ucraina va semna acordul de la Vilnius, până la urmă, acesta nu va însemna mare lucru. Pentru Ucraina nu are viitor. Nu poți naviga, mereu, cu curul în două luntre.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu