Între problemele imigranților, problemele populațiilor care îi au ca „musafiri” și problemele politicii statelor privind imigranții.

Țările care au primit imigranții în vederea verificării statutului lor real - refugiați sau imigranți economici -, au deja probleme.

Centrele de primire și verificare a lor au devenit supra-aglomerate. Au început să se manifeste ostilitățile naturale din statele de unde provin. S-au unit pe triburi, etnii, limbi vorbite și au început să agreseze alte etnii, alte confesiuni religioase (creștinii sunt primele victime !), femeile și copii. Au loc violuri, au loc abuzuri asupra copiilor. Sunt semnalate refuzuri de a respecta legile statului în care au ajuns și pretenții ca statul respectiv să „respecte” legea islamică.

Acei imigranți care au ajuns în diferite locații mai aproape de locuitorii zonelor respective au comis, deja, acte de violență asupra polițiștilor, asupra populației din zonă, asupra femeilor.

În Finlanda, în Suedia, în Germania, în Slovacia, în Polonia etc. populația a reacționat. Uneori pașnic, alteori agresiv. Pe măsură ce imigranții vor primi vizele și vor continua agresiunile asupra populației locale, asupra religiei locale, asupra femeilor și copiilor nativilor locului, se vor înmulți și formele de rezistență ale populației.

Deja, în statele care au încurajat imigrația au început să fie comunicate sumele ce urmează a fi cheltuite cu imigranții, practic, contribuția financiară a populației pentru sprijinirea imigranților. Austria vorbește de sume apropiate de 12 miliarde euro. Germania va cheltui mult mai mult. CE a anunțat că statele UE trebuie să își mărească contribuția la bugetul Uniunii pentru a asigura necesarul de finanțare pentru imigranții sosiți până acum. La ce sume vom ajunge ? La sute de miliarde ? Nu trebuie să uităm că acum avem parte doar de „vârful aisbergului” ! Imigranții continuă să vină.

Germania, „mama imigranților” începe să o dea cotită. Șeful socialiștilor germani, aliatul lui Merkel, a ajuns la concluzia că nu este prea bine. Că nu pot asimila atât de mulți imigranți câți au ajuns. Și au ajuns aproape 300.000. Că ar trebui să se facă ceva. Merkel îl completează:

„Ea a insistat că este necesară suplimentarea fondurilor acordate regiunilor de criză, 'pentru că nu putem rezolva toate problemele în Germania'” - Agerpres (aici).

Normal. Pentru a da și altora „sarcini de lucru” pe tema imigrației, este necesară suplimentarea fondurilor UE dar și ale celor oferite de Germania țărilor afectate de această criză. Eu mă gândesc la Turcia, Liban, Iordania.

Vecinii Germaniei au înțeles mesajul. Germania va spune „Stop !”. Nu mai putem acum. Îi păstrați la voi până facem ceva loc. Până trimitem acasă pe albanezi, kosovari și macedoneni care au fost declarate „state sigure”. Se adună în jur de 70.000. Tot cam atât se estimează în presa germană că vor fi germanii care își pot pierde locurile de muncă pentru că, este normal, imigranții vor accepta salarii mai mici iar industriașii germani vor deveni mai eficienți.

Imigrația asta își arată colții. Ce vor face guvernele ? Își vor aresta proprii cetățeni pentru a satisface pretențiile imigranților ?

Nu vreau să fiu rău dar tare mă tem că o să vedem niște europeni sadea cu bastoane pe spinare pentru proteste împotriva imigranților.

Decât să plângă mama, mai bine plânge mă-sa !

S-a terminat Consiliul European și presa, acum cea din Italia, preluată de Mediafax (aici), are propriile aprecieri. Normal, italienii scot în evidență ce a spus Matteo Renzi, primul lor ministru, însă spre onoarea lor preiau și alte puncte de vedere însă imaginea generală sugerată este aceea a „păcii de sub măslini”.

Se cuvine a preciza că la summit au fost rezolvate, dacă se poate spune așa, doar animozitățile dintre state. Dacă începem să analizăm fenomenul, pe bucățele doar, pentru că în întregul său nu există o abordare, vedem că marea grijă este concentrată pe plecările din țările de origine, traseele urmate de către imigranți și locurile unde ajung aceștia, controlul ce urmează a se face pentru separarea refugiaților de război și a celor politici de imigranții economici, retrimiterea în țările lor a imigranților economici și cheltuielile ce se impun precum și sursele de finanțare pentru aceste cheltuieli. Donald Tusk a obținut și efectuarea unor pași în direcția întăririi controlului la frontierele externe însă domeniul nu interesează presa și societatea civilă  dacă nu sunt poze lacrimogene cu copii morți și oameni flămânzi.

Matteo Renzi este pomenit în „complexitatea” poziției sale. Eu spun o poziție egoistă, o poziție care apără un concept politic aplicat eronat, Italia fiind una din porțile de intrare, necontrolată, a imigranților în Uniunea Europeană. Mai mult, constat că pe Matteo Renzi îl doare fix în cur de ce se întâmplă în comunitățile italiene invadate de imigranți. Probabil că cei care se ascund în case de frica noilor vecini agresivi nu sunt votanții lui.

„„Premierul Italiei, Matteo Renzi, a declarat că summitul UE a permis depăşirea poziţiilor "naţionaliste" prin asumarea problemei imigranţilor la nivel european, oferind ca exemple măsuri precum cotele obligatorii, crearea centrelor speciale şi deportările. "Au fost necesare şase luni şi trei summituri europene, dar prin decizia din cursul nopţii putem spune clar că imigraţia a fost asumată ca problemă europeană. În documentul care tocmai a fost avizat se arată clar că centrele speciale de identificare, deportările şi distribuirea proporţională a refugiaţilor (prin aşa-numitul sistem de relocare) sunt trei iniţiative care merg împreună. Toate trei împreună", a declarat Matteo Renzi, potrivit Corriere della Sera. "Este o victorie pentru ţări ca Italia, care cer politici comune, nu poziţii egoiste şi naţionaliste. Dar este şi o victorie pentru cei care consideră Europa casă a valorilor, comunitate a destinelor, loc de speranţă. Suntem un popor, nu o masă agregată de statistici. De aceea, trebuie să înfruntăm împreună provocările şi problemele vremurilor noastre. În cursul nopţii, la Bruxelles a învins ideea unei Europe solidare: acum toată lumea se va pune pe treabă pentru implementarea măsurilor", a subliniat Renzi, referindu-se la reuniunea Consiliului European””.

Matteo Renzi are nevoie ca de aer de cotele obligatorii. Ca de aer ! Lipsa de eficiență în combaterea imigrației ilegale dovedită de Italia până acum trebuia să aibă o supapă prin care tensiunea să iasă. Cotele obligatorii reprezintă supapa. Cumva, Italia vrea să scape de la dezastru pe spinarea celorlalte state europene. Din nefericire pentru noi, ceilalți, Franța și Germania vin cu argumentele lor (sincer, stupide) care devin un sprijin pentru discursul ipocrit al premierului italian.

O idee a lui Renzi mă pune pe gânduri pentru că o găsesc, sub altă formulare, la Angela Merkel. Spune Renzi: „o victorie pentru cei care consideră Europa casă a valorilor, comunitate a destinelor, loc de speranţă”. Pentru europeni, domnule Renzi, sau pentru oricare alt om indiferent de țara din care provine ?! Pentru că în Germania, de exemplu, europenii din statele candidate la UE sunt trimiși acasă, în Serbia, Bosnia, Albania, Macedonia, Kosovo pentru a face loc sirienilor și altor imigranți. De la voi, din Italia, avem doar vești privind sosirea unor noi grupuri de imigranți, majoritatea salvați de pe navele în derivă din Mediterana. Mai puține știri avem despre descurajarea imigrației. Ici-colo apar știri că se încearcă blocarea începerii traversării de la țărmul Libiei însă, ce să vezi, nu pot fi încălcate apele teritoriale ale Libiei, țară cu două guverne, ca atare neguvernată.

M-a pus pe gânduri, serios, declarația reținută de „Corriere della Sera” de la Angela Merkel:

„„Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a afirmat după summit că Uniunea Europeană trebuie să aprobe o soluţie permanentă privind cotele pentru distribuirea refugiaţilor, subliniind că oportunităţile oferite de imigranţi depăşesc riscurile. "Uniunea Europeană trebuie să aprobe un sistem permanent pentru distribuirea corectă a refugiaţilor în statele membre UE. Decizia privind cotele de distribuire a 120.000 de refugiaţi este un semn de unitate, dar acesta este doar primul pas", a declarat Angela Merkel, potrivit site-ul agenţiei AP. "Europa încă este foarte departe de locul în care trebuie să ajungă în gestionarea situaţiei imigranţilor", a subliniat cancelarul Germaniei. "Oportunităţile oferite de imigraţie sunt mult mai mari decât riscurile, trebuie să le recunoaştem şi să le folosim"”.

Am ajuns la un alt palier. Este bine că s-a ajuns aici însă trebuie să mergem mai departe, ne spune, cumva, Merkel. Permanentizarea redistribuirii imigranților, cotele stabilite după calculul Comisiei Europene să constituie baza următoarelor redistribuiri. Uite așa, se va ajunge ca statele UE să primească permanent imigranți, pe cote, cu o finanțare oarecare și pe un termen limitat (cine crede că finanțarea de la CE va fi de lungă durată se înșeală, după un timp, se va considera că țara gazdă ar fi trebuit să îi integreze ca imigranții - fie ei refugiați sau nu -, să își câștige singuri existența !) și să integreze masa de imigranți având în vedere „oportunitățile oferite de imigrație” pe care trebuie să le recunoaștem și să le folosim. Deja avem în față o altă problemă. Criticată pentru flexibilitatea cu care a tratat și tratează această imigrație, Angela Merkel ne atrage atenția că, de fapt, Germania va încuraja acest proces pentru că ea a văzut „oportunitățile”. Nu are importanță că alte state europene nu au această posibilitate de a profita de oportunități, pentru că industriile altor state europene nu sunt la nivelul industriilor din Germania, așa zisele oportunități pentru celelalte state se vor transforma în riscuri. Franța, chiar Germania, Belgia, Suedia ne oferă, în aceste zile, prin grija fie a unor jurnaliști dar în special prin grija unor simpli cetățeni că imigranții nu sunt nici pașnici și nici interesați să facă cine știe ce eforturi pentru integrare. Mai grav, starea de conflict armat religios se instaurează în zonele în care imigranții sunt cazați. Iar conflictele golesc zone locuite de nativii țării respective obligați să migreze fie în interiorul propriei țări fie să emigreze pe teritoriul altor state unde fenomenele invaziei islamice nu se fac simțite.

Concluziile Angelei Merkel mă duc cu gândul la o cuvântare (preluată de „Reuters” și apoi de presa noastră) a vice-cancelarului Sigmar Gabriel, ministru al economiei germane care, în fața Parlamentului german a susținut necesitatea atragerii imigranților ca forță de muncă pentru că Germania va pierde, din cauze sociale, peste 6 mil. de lucrători în următorii ani. Este evident că Merkel își urmează scopul politic, atragerea forței de muncă și poate înlocuirea unei părți a populației. Este interesată pentru că forța de muncă atrasă din Siria va costa mai puțin decât forța de muncă germană sau europeană (de aceea îi gonește pe europeni din Germania !).

Avem deja două state care salută rezultatul summit-ului. Le satisface interesele politice majore. Italia scapă de rezultatul incompetenței politice - sunt sigur că forțele de ordine italiene ar fi fost capabile să descurajeze imigrația, cu unele costuri, este adevărat, însă ar fi reușit să stopeze cumva acest proces -, transferându-l altor state europene iar Germania se folosește de aceste rezultate pentru a continua încurajarea invaziei pentru obținerea (pe motive umanitare !) a forței de muncă necesare industriei de automobile și economiei germane în ansamblul ei.

Rămâne să îi dau credit pentru sinceritate și responsabilitate doar lui Donald Tusk, președintele Consiliului European și acelor șefi de state și guvern care au pus problema în mod diferit de Hollande, Renzi, Merkel. În primul rând Președintelui Klaus Iohannis care, prin intervenția avută a făcut distincție între ajutorul umanitar, indiferent de numărul celor care urmează a fi ajutați și invazia musulmană.

Sincer, nu îmi doresc ca aici, în România, să îmi fie frică să trec pe o stradă ocupată de „musafiri” cu convingeri islamice și practici ca cele de care aflăm din presă. Nu îmi doresc să ajungem să vedem în România femei lapidate pentru că așa au hotărât nu știu care lideri spirituali islamiști, persoane decapitate sau creștini uciși pentru că sunt „spurcați”. Indiferent de ce facem pentru a ajuta, autoritățile noastre trebuie să impună reguli. Ferme. Aplicate cu o duritate deosebită. Ce au voie să facă persoanele cărora li se acordă protecție pe timpul cât stau în România și ce nu au voie. Iar aici este absolut necesar să avem sprijinul Muftiului Iusuf Muurat al Cultului Musulman din România care ne poate ajuta enorm de mult, arătând care sunt diferențele de practică religioasă dintre cultele musulmane. De fapt, sprijinul Muftiului este vital. Comportamentul cultural islamic radical nu are ce căuta în România iar dialogul cu „musafirii” luați sub protecție ar trebui mediat de către Muftiu și persoanele desemnate de acesta. Pot participa și alte persoane aparținând cultului islamic însă doar acelea care au ales și au reușit integrarea în cultura României.

Închei cu titlul. De cât că plângă mama, mai bine plânge mă-sa ! Până la urmă, țara asta nu este disponibilă la cucerirea islamică.

Interesul național este în cumpănă. Sună a gol sau are substanță ?!

După ultimele atacuri ale lui Victor Viorel Ponta la adresa Președintelui Klaus Iohannis, atacuri care nu au nici o legătură cu politica statului, cu politica partidelor, cu orice poate fi de interes pentru cetățean, urmează să vedem ce înseamnă interesul național clamat insistent de Gabriel Oprea cu partidului lui, pomenit și de Liviu Dragnea la început de interimat la PSD.

Ambii, firoscoși nevoie mare, au declarat că relația cu Președintele României este vitală pentru bunul mers al politicii și evoluției țării. Mai mult, Gabriel Oprea s-a declarat fără nici un dubiu un susținător al Președintelui Iohannis, normal, pentru apărarea interesului național.

PNL a depus o moțiune de cenzură chitită pe trimiterea în judecată a lui Victor Viorel Ponta pentru 17 infracțiuni de fals în înscrisuri oficiale și fraudă fiscală. În motivare, PNL observă, pe bună dreptate, că o astfel de persoană nu poate să mai constituie o garanție pentru guvernarea țării. Falsul și uzul de fals, frauda fiscală nu sunt de colo. Apar mereu și mereu semnele de întrebare cu privire la actele și faptele unui astfel de prim-ministru. Lipsa încrederii într-un astfel de om slăbește o țară întreagă, nu poate fi evitată.

Nu ar fi nici o problemă dacă Ponta ar fi doar un deputat, acolo. Deși, deputații ar trebui să fie modele de comportament civic însă cum la noi avem aproape 100 de parlamentari condamnați, aflați în stare de judecată sau în cursul unor urmăriri penale dar și civile cu potențial penal, merg totuși pe realitatea din teren și spun fie. Este, din nefericire, primul ministru al țării, susținut politic de PSD și UNPR. Nu pomenesc de ALDE și nici de Tăriceanu ceva pentru nu au importanță. Sunt o nulitate politică cu pretenții absurde.

Care va fi poziția politicienilor celor două partide după ultimele declarații ale lui Ponta la adresa Președintelui Iohannis ?

Dacă nu îi retrag sprijinul politic, Liviu Dragnea și Gabriel Oprea pot fi acuzați că susțin cele declarate de Ponta. Cu o astfel de abordare a problemei, devenită gravă, Președintele României nu mai poate avea încredere în partidele conduse de cei doi. Iar cei doi devin sperjuri.

Dacă îi retrag sprijinul politic lui Ponta și îl demit, pot avea în continuare o majoritate parlamentară cu care să impună un premier pe care îl doresc. Chiar dacă nu au acum unul la îndemână (ceea ce nu cred, sunt sigur că Dragnea a ajuns la o listă scurtă de candidați), au un timp oarecare pentru a găsi unul. Mai mult, au și timp și cred că sunt pregătiți și psihic pentru a renegocia o nouă alianță de guvernare până la terminarea actualului exercițiu parlamentar.

Până acum au dat declarații de susținere a lui Ponta. Să spunem că Ponta va rămâne premier. După moțiunea de cenzură.

Ne așteaptă, până la pronunțarea unei sentințe judecătorești de achitare sau condamnare, o stare permanentă de „război politic” dus de primul-ministru Victor Viorel Ponta contra Președintelui Klaus Iohannis, un război personal dar cu grave disfuncții la nivelul guvernării și al stabilității țării. În timp, susținătorii din țară ai celor doi vor agrava starea de conflict și ajungem iar ca pe timpul lui Băsescu.

Îmi amintesc că, doar de foarte curând, Liviu Dragnea a condamnat acea stare care a blocat aproape țara în dezvoltare. Susținând pe Ponta, Dragnea se dezice de cele spuse. Înseamnă că starea de „om serios” pe care o tot afișează este politicianistă, este pentru fraierit prostimea (pentru cei supărați pe termen să citească DEX-ul).

Având în vedere și procesul lui Ponta, va exista în permanență o preocupare a acestuia pentru propria soartă astfel că problemele guvernării vor trece în plan secund. Nu mai spun de reținerile care vor exista la nivelul tuturor ministerelor în executarea dispozițiilor primului-ministru. Nu mai spun de comportamentul funcționarilor publici și a liderilor locali care, având un prim-ministru cu sabia deasupra capului nu mai au garanția îndeplinirii promisiunilor acestuia pentru soluționarea problemelor lor.

Susținând în continuare pe Ponta, PSD și UNPR condamnă țara la stagnare. Pur și simplu.

Să spunem că vor pica moțiunea de cenzură pentru a nu da satisfacție opoziției că a demis Guvernul. Este posibil ca după moțiune, Ponta să își dea demisia pentru a face loc altui prim-ministru al acestei alianțe de guvernare după ce s-a stabilit cine va fi cel propus pentru funcție. Presupun dar nu cred. Nu există suficiente semne că PSD ar pregăti așa ceva, chiar dacă Dragnea a afirmat ferm că viitorul prim-ministru va trebui să fie tot de la PSD. Nu cred pentru că și Dragnea minte, chiar dacă vrea să pară serios.

Ei bine, toate aceste calcule și calculele au niște legături puternice cu alte evenimente în curs. Procesul lui Dragnea. Este în recurs. Pe 28 septembrie aflăm ceva. Ce, doar instanța va stabili. Rămâne condamnarea de un an cu suspendarea executării pedepsei în peniteciar primită, va fi revăzută și va primi o alta sau va fi achitat ? Sau, de ce nu, se va anunța un nou termen. Legat de acest proces, este anunțat evenimentul alegerilor în PSD. Dragnea este unul dintre candidați, încă neoficial (posibil ținut în loc de propriul proces). Dacă Dragnea va avea câștig de cauză la proces, va deveni Președintele PSD și va putea deveni prim-ministru al României în locul lui Ponta. Nu exclud această variantă de acțiune. Dacă însă Dragnea nu are câștig de cauză, atunci sigur va fi altcineva Președinte al PSD și candidatul PSD la funcția de prim-ministru. Până nu știm rezultatul procesului lui Dragnea nu avem nici o garanție a cursului evenimentelor. Ori este albă, ori este neagră.

Liviu Dragnea și Gabriel Oprea au de rezolvat o problemă gravă. Fie devin, la rândul lor, „dușmanii” Președintelui Klaus Iohannis și se alătură lui Ponta fie evită această stare și taie în carne vie pentru a reface echilibrul între puterile statului. Sunt singurii care pot da o rezolvare problemei. Pot accepta ideea opoziției la moțiunea de cenzură a PNL însă după acel moment, orice întârziere în demiterea lui Ponta de către partide îi face complici la starea de „război” între instituțiile statului. Nu uit nici comportamentul ilogic al lui Tăriceanu, individ plecat cu sorcova care atacă Justiția, Ministerul Public și pe Președintele Iohannis din postura de președinte al Senatului, constituțional, al doilea om în stat. Tot în cârca lui Dragnea și Oprea stă și acest parazit politic.

Deocamdată, recipientul cu „interesul național” dus de cei doi pare a suna a gol. Vorbele lor sunt, până acum, vorbe goale. Să vedem ce va mai fi.

Statul sunt eu, guvernul sunt eu ... dar ce nu ești, Victor Ponta ?!

Încep să mă deranjeze intervențiile super-mincinosului național. La fel ca pe timpul „domniei” altui mincinos patologic, Traian Băsescu. Chiar dacă unii uită perioada de „glorie” băsesciană, eu nu am acest avantaj. Mai țin și minte.

Agerpres (aici), ne informează despre telefonul cu care a intervenit mincinosul patologic Victor Viorel Ponta, din nefericire pentru noi încă prim-ministru al României, la o emisiune de la România Tv, postul de televiziune care bârfea pe tema participării Președintelui Klaus Iohannis la summitul de urgență pe tema refugiaților și a problemelor legate de aceștia: situația politico-militară din Siria și Irak, taberele de refugiați din statele vecine Siriei, necesitatea intervenției ONU, sprijinul pe care UE îl va acorda ONU, posibilitățile de intervenție ale UE în soluționarea problemei complicate din țările surse de imigranți de orice natură etc. Declarația Consiliului European de la finalul summitului este lămuritoare, chiar dacă este doar o sinteză foarte-foarte scurtă.

Iau textul oferite de Agerpres: Dl Iohannis a fost acolo și a zis: 'Da, o să luăm refugiați și o se ocupe Guvernul'. Păi, Guvernul sunt eu", a spus Ponta, într-o intervenție telefonică la România TV.

Acum, pe bune, individul acesta crede că el mai reprezintă ceva. Nu mai reprezintă. Ocuparea de către el a demnității de prim-ministru este o ficțiune de la momentul în care nu mai are ssprijinul partidului și al coaliției din care face parte. Deciziile se iau la PSD de către noul mare-șef Liviu Dragnea iar acele decizii pe care Guvernul le ia cu implicarea unor miniștri din alte formațiuni politice sunt negociate în coaliția de guvernare. Victor Viorel Ponta a devenit doar un simplu executant.

Mai cred că Victor Viorel Ponta nici nu știe ce măsuri s-au luat, până acum, pentru eventualitatea venirii unui număr mai mare de imigranți peste frontiera română. Sunt foarte multe probleme de amănunt pe care el nu are cum le reține pentru că sunt informații cu o anumită structură și o anumită încărcătură pe care el nu le-a uzitat până acum. Cea mai simplă dovadă este la îndemână. Printr-o ordonanță de guvern care modifică Legea privind statutul refugiaților, anul trecut, a fost introdus în legislația română Regulamentul Dublin. Acolo se prevede că România poate prelua refugiați de la un stat terț sau un stat membru al UE pe baza principiului solidarității cu respectarea condițiilor exprese din Regulament. Tot acolo spune că Guvernul emite o hotărâre de guvern prin care se arată numărul de refugiați pe care îi poate primi și sumele pe care le alocă dintr-un anume fond pentru susținerea acestora. Dar Ponta Viorel nu știe aceste lucruri. Vorbește pe la televiziuni ca „proasta'n târg”, atacând mereu și mereu pe Klaus Iohannis.

Mai mult, mincinosul patologic Victor Viorel Ponta nu respectă adevărul. Nu ne spune despre faptul că numărul inițial de refugiați cu care România a fost de acord s-a bazat pe acest Regulament Dublin existent ca lege în România și a informațiilor date de Inspectoratul General pentru Imigrări (potrivit legii !) privind capacitatea la acel moment de cazare și prelucrare a refugiaților. Nu ne spune ce discuții s-au purtat în CSAT (unde se pare că nu a participat !), nu ne spune dacă au fost luate în calcul alte variante privind contribuția României (este evident că au fost discuții și că au fost simulate mai multe variante, inclusiv cu primirea unui număr mai mare de refugiați și măsurile ce se impun, având în vedere posibilitățile la nivelul UE de luare a deciziilor. Este la mintea „cocoșului” !).

Victor Viorel Ponta face gargară cu pioneze. Culmea, din alte declarații, reiese că Victor Viorel Ponta este dispus să sprijine primirea unui număr mai mare de refugiați decât cel comunicat anterior ba, ce să vezi, se întâlnește și cu „societatea civilă” care cere același lucru. Faptul că Iohannis are obiecții cu privire la comportamentul Comisiei Europene și a modului în care se iau deciziile care afectează statele membre ale UE a devenit, ce să vezi, motiv de critică din partea PSD, a aliaților acestuia și mai ales a lui Victor Ponta. Am spus că nu am norocul să uit, atât cât mi-ar conveni, pentru propria sănătate (!), de aceea îmi amintesc cât de violente erau criticile la adresa lui Traian Băsescu din partea aceluiași Ponta pentru că accepta deciziile lui Merkel fără să crâcnească. Nu pot uita cât de amplă era propaganda USL pentru a evidenția faptul că Traian Băsescu una declara înainte și după summit-urile Consiliului European și alta era realitatea în cadrul acestora. Cum se scotea mereu și mereu în evidență „tăcerea asurzitoare” a lui Băsescu pe timpul ședințelor. Cum aproba el într-o veselie tot ce propuneau puternicii Europei. Când a vrut Băsescu să se dea cocoș, a avut cea mai proastă ieșire posibilă, cerând boicotul asupra produselor Olandeze. Ca atare, și acum suntem pe lângă Schengen iar Olanda încă nu vrea să își dea acceptul pentru aderarea noastră. Acum, comportamentul total diferit al lui Klaus Iohannis este criticat și luat în derâdere. Eu am ajuns la concluzia că PSD, aliații politici ai acestuia și mai ales reprezentantul lor de frunte Victor Viorel Ponta sunt duși cu pluta. Lipsa de consecvență este evidentă. Acești indivizi nu au nici o viziune. Sunt pur și simplu aerieni. Au devenit un pericol pentru noi, ca țară.

Imaginea stării conflictuale între Președintele României și Guvernul României de astăzi are rădăcini tinere. Coaliția la guvernare, în special PSD și partidulețul lui Tăriceanu sunt autorii strategiei prin care relațiile cu Președintele României să fie stricate. Aproape imediat după câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis, elemente ale acestei strategii au devenit evidente. Vârful de lance a fost Călin Popescu Tăriceanu. Acum s-a ajuns la o stare ce poate fi asemănată cu perioada lui Traian Băsescu, fără însă ca Președintele Klaus Iohannis să fi comis ceva asemănător cu predecesorul său. Pur și simplu, Victor Viorel Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au inventat litigii, mai ales pe motive personale. Alături de ei a venit Traian Băsescu. Este ciudat, foarte ciudat chiar, dar avem un triumvirat de ratați politic care se ocupă doar de critici aduse lui Klaus Iohannis. Toți vocali, toți duși cu pluta, toți fără viziuni de viitor. Îndrăznesc să mă întreb dacă nu cumva au și un acord politic de coabitare în ticăloșie politică. Pe de altă parte, efortul lor pentru discreditarea lui Klaus Iohannis ne arată că indivizii și susținătorii lor îl consideră pe acesta ca fiind cea mai puternică forță politică din țară.

Mai constat ceva. Modul în care Klaus Iohannis răspunde criticilor îi deranjează. Nu au ajuns la o modalitate care să îi avantajeze. Cu toată presa care îi susține. Și îi susține. Unii în mod intenționat, alții ca să se dea cocoși (de proști ce sunt !). În timp ce Iohannis merge pe drumul ales și comunicat încă de când a devenit Președinte, cei trei „crai” se chinuie să inventeze fel de fel de acțiuni ofensatoare. Primesc răspunsuri scurte, cu greutate. Băsescu este un pensionar care nu mai reprezintă ceva - Băsescu turbează și vrea să demonstreze că încă este cineva -, Ponta nu mai reprezintă nimic - Ponta moare de oftică și vrea să demonstreze că este cineva, replica lui „Guvernul sunt eu” este în această notă -, Tăriceanu este pur și simplu uitat. Nu este băgat în seamă. Nu i se adresează nici o vorbă. Mare lucru dacă la un moment dat, de la Cotroceni, nu va veni întrebarea: dar cine este acest domn, Tăriceanu ?!

Victor Viorel Ponta a luat locul golanului politic Traian Băsescu. De aceea m-am întrebat dacă nu cumva există un acord de coabitare în ticăloșie politică între ei.

Declarația summit-ului Consiliului European.

Am preluat declarația emisă la finalul Consiliului European convocat de urgență pe tema imigrației.

Cumva, din declarațiile puse la dispoziție de agențiile de presă, elementele principale au putut fi identificate.

Ca o remarcă, totuși, mai acidă. Extremiștii din România ar cam trebui să abțină. Știu că cer imposibilul unor oameni ca Traian Băsescu, în extrema negativă, care văd interesul național după niște tipare nevalidate de timp. Cer însă unora care au mai dovedit, de-a lungul timpului că pot judeca sănătos să revină la judecata din trecut.

Este evident că această imigrație a oferit UE, prin CE, posibilitatea să apese pedala integrării europene. Este evident că se fac pași mari pe direcția integrării politice a UE, integrare care a pierdut startul din cauza orgoliilor naționaliste ale unor state. Nu le mai pomenesc, orgoliile lor sunt de domeniul trecutului și indiferent de poziția lor „ciudată” de multe ori, viitorul va fi altul.

Este evident că situația de acum arată ineficiența unei Uniuni Europene „pe trepte”. Atât sub aspectul gestionării fluxului imigraționist cât, mai ales, în abordarea problematicii relațiilor externe. Uniunea Europeană trebuie să acționeze în afara granițelor sale ca un tot unitar și nu ca o anexă a statelor componente. Aici mă duc cu gândul la Franța, Marea Britanie cu componentele insulare, Germania, Olanda, Belgia, Danemarca etc.

„Reuniunea informală a șefilor de stat sau de guvern, 23 septembrie 2015 - Declarație

Ne-am întâlnit în seara aceasta pentru a aborda criza fără precedent a migrației și a refugiaților cu care ne confruntăm. Am decis asupra mai multor priorități imediate și am avut o discuție aprofundată cu privire la modul în care putem obține soluții durabile pe termen lung. Am recunoscut cu toții că nu există soluții facile și că putem gestiona această provocare doar prin colaborare, într-un spirit de solidaritate și responsabilitate. Între timp, trebuie să susținem, să aplicăm și să executăm cu toții normele pe care le avem deja, inclusiv Regulamentul Dublin și acquis-ul Schengen. 

Cerem instituțiilor UE și guvernelor noastre să întreprindă cu rapiditate acțiunile prioritare propuse de Comisie. Dorim să avem decizii operaționale în legătură cu cele mai presante chestiuni înainte de Consiliul European din octombrie, în conformitate cu următoarele orientări: 

- răspuns la necesitățile urgente ale refugiaților din regiune prin sprijinirea Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, a Programul Alimentar Mondial și a altor agenții cu cel puțin 1 miliard EUR în plus;

- asistență pentru Liban, Iordania, Turcia și alte țări în abordarea crizei refugiaților sirieni, inclusiv printr-o sporire substanțială a Fondului fiduciar regional al UE ca răspuns la criza siriană ("Fondul Madad”);

- consolidarea dialogului cu Turcia la toate nivelurile, inclusiv în cadrul viitoarei vizite a președintelui Turciei (5 octombrie), pentru a consolida cooperarea noastră în ceea ce privește stăvilirea și gestionarea fluxurilor migratoare;

- asistență pentru țările din Balcanii de Vest în administrarea fluxurilor de refugiați, inclusiv prin instrumentele de preaderare, precum și asigurarea unei pregătiri rapide și solide a conferinței privind ruta prin Balcanii de Vest (8 octombrie);

- sporirea finanțării Fondului fiduciar de urgență pentru stabilitate și pentru abordarea cauzelor profunde ale migrației neregulamentare și ale strămutărilor de persoane în Africa prin contribuții suplimentare din partea statelor membre, precum și asigurarea unei pregătiri optime a summitului de la Valletta (11-12 noiembrie) pentru a se înregistra maximum de progrese;

- abordarea situației dramatice de la frontierele noastre externe și consolidarea controalelor la aceste frontiere, inclusiv prin resurse suplimentare pentru Frontex, EASO și Europol și cu personal și echipamente din statele membre;

- îndeplinirea solicitărilor statelor membre din prima linie de acordare de asistență din partea instituțiilor, agențiilor și altor state membre pentru asigurarea identificării, înregistrării și amprentării migranților (puncte de acces - hotspots) și, în același timp, asigurarea transferului și returnărilor, cel mai târziu până în noiembrie 2015;

- îmbunătățirea finanțării Fondului de urgență pentru azil, integrare și migrație și a Fondului pentru securitate internă-Frontiere.

În ceea ce privește Siria, facem apel la reînnoirea eforturilor internaționale sub conducerea ONU de a pune capăt războiului care a produs atât de multă suferință și a obligat un număr estimativ de 12 milioane de oameni să își părăsească locuințele; UE se angajează să participe la aceste eforturi, precum și la cele legate de formarea unui guvern de unitate națională în Libia. 

Orientările convenite astăzi trebuie să fie completate prin transpunerea și punerea în aplicare de către statele membre a normelor sistemului comun de azil. În acest context este important să se creeze condițiile participării depline a tuturor statelor membre la sistemul Dublin. 

Cerem instituțiilor, agențiilor și statelor membre să își accelereze eforturile privind toate aspectele crizei migrației. Comisia va prezenta propuneri privind mobilizarea bugetului UE pentru a susține prezentele orientări. Statele membre vor face contribuții adaptate la propunerile respective. 

Vom reveni asupra provocării reprezentate de migrație în cadrul Consiliului European din octombrie”.

În afara unor habotnici care nu mai judecă cu capul lor și cuvântă doar pe bază de lozinci politizate, majoritatea oamenilor au înțeles că poziția României a fost și este corectă. Nu numărul de refugiați care urmează a-i primi este problema, iar aici se cuvine a face observația de bun simț că poziția României exprimată de Președintele Iohannis s-a bazat tot pe Regulamentul Dublin adaptat la legislația română care prevede că numărul de refugiați pe care România îi poate primi și finanțarea integrării lor se face prin hotărâre de guvern la solicitarea unui stat membru al UE sau a unui stat terț, ci modalitatea prin care s-a impus cota. Pot înțelege că o situație de urgență reclamă măsuri de urgență însă Președintele Iohannis are din nou dreptate când a spus că se cuvenea a se trece la negocieri pentru ca aceste cote să fie admise de fiecare țară în urma negocierilor și ca urmare a unui dictat. Cumva, principala problemă, cea a finanțării acțiunii a fost rezolvată prin preluarea la bugetul uniunii a cheltuielilor. Bine-bine, se prevede și o contribuție a statelor mărită însă principalul a fost spus.

Am ajuns astfel mai aproape de integrarea politică a statelor membre UE. Nu mai este mult și precedentul se va extinde. Deja, din punctul meu de vedere, avem sprijinul decis pentru supravegherea frontierelor externe din partea celorlalte state și instituirea „hostpots”-urilor cu participarea specialiștilor din celelalte state europene. Aici fac precizarea că funcționarii din celelalte state împreună cu funcționarii specializați din Italia și Grecia vor face verificările și înregistrările după normele comune ale UE, nu doar după legea națională a statelor în care vor funcționa punctele de primire ale refugiaților și imigranților. Experiența îmi spune că această mișcare va fi de durată, că va duce la o extindere a ei și că se va ajunge la „buna practică” care este la baza tuturor reglementărilor din normele europene. Are viitor.

Bătălia sondajelor este în derulare. Acum a ieșit INSCOP la public.

Mai zilele trecute, Antena 3, România Tv (aia a lui Ghiță), B1Tv și alte minunății Tv erau în fibrilație. AVANGARDE a lui Marius Pieleanu (dom'profesor !), arondat cu cățel și purcel pe lângă Ponta și PSD-ul acestuia, a pus pe tarabă un sondaj. PNL se prăbușește, Klaus Iohannis se duce de râpă, PSD renaște, tot felul de partidulețe de carton cresc în dauna, normal, a PNL etc. Cine dorește, poate citi aici o comparare între rezultatele sondajelor. Evident, dar absolut evident, Pieleanu a umblat cu pixul la rezultate. Deh ! Obrazul subțire cu matrapazlâcuri se ține.

Ce avem aici ?

Păi, constat de prima oară faptul că UNPR este scos la înaintare singur, nu în aceeași troacă cu PSD. UNPR are, de unul singur, 5,1%. Peste UDMR care se menține în limita accederii în Parlament. Treaba asta poate naște idei celor de la UNPR care, dacă mai primesc un procent, merg singuri în alegeri devenind astfel independenți cu patalama.

Faptul că PNL este peste PSD cu 7% nu mai miră. A scăzut acum ceva, 2,5% însă este  o scădere normală. Mâine poate crește. A scăzut și PSD, 2,1% însă și asta este normal. Poate crește sau, de ce nu, poate va mai scade, mai ales dacă UNPR va fi tratat în viitor ca un partid de sine-stătător. Nu cred că Geoană și ai lui mai iau ceva de la PSD. De fapt, Geoană și ai lui se culcă seară ca să mai viseze momentul în care cei din PSD îi reprimesc și le dau principalele funcții în stat. Cu 2%, Geoană este forțat de realitate să viseze. Practic, este și el un politician „căzut”. Adică este „mort”, dar încă nu își dă seama.

Tăriceanu, un alt „mort” politic, nu trece de 3%. Acum are 2,6. Iese el mai mult cu declarații însă în afara unor oameni care practică masochismul nu are susținători. Pe măsură ce trece timpul, membrii ALDE se vor gândi la viitor. Acum, ei bine, acum pot spune că stau și joacă „șeptica” așteptând o luminiță care să le îndrume pașii. Ori la PSD sau UNPR, ori la PNL (în cazul în care nu au primit un refuz categoric între timp). Remarc faptul că Tăriceanu are consilieri tâmpiți. Cu diplome academice însă tâmpiți sadea. Toate ieșirile lui sunt puerile. ca să nu spun tâmpite. Bine, nici nu ai ce-i cere. Atât îl duce capul, atât face.

Cel mai celebru „mort” politic, Traian Băsescu, nu crește deloc, dar absolut deloc interesul poporului pentru făcătura numită PMP. După elanul de început când a adunat mobilizatorul 5,6% a urmat căderea. Continuă. Acum a ajuns la 2,5% și mai are. Este într-o cădere continuă. Mai are susținători, acerbi, îi văd pe facebook, dar sunt degeaba. Atacul constant și furibund la Klaus Iohannis pus în aceeași oală cu lauda de sine a lui Băsescu că ce ar fi făcut el dacă era Președintele României nu îi aduce voturi. Lumea știe că este terminat, acum află cât de ticălos a fost și, mai ales, cât de tare l-a durut în cur de România și populația ei.

Nu pot trece mai departe fără a o pomeni pe „moarta” Monica Macovei. Baba asta nu are astâmpăr. La fel ca Băsescu. Nu înțelege că timpul ei s-a terminat. Nu vrea să înțeleagă că acest mandat la Parlamentul European este ultima ei parte din timpul ca om politic. Lumea românească a evoluat mult prea mult pentru capacitatea ei de a înțelege lumea.

Rezultatul este imaginea intențiilor de vot de la data sondajului. Este bine că au fost puse și evaluările anterioare. Astfel, putem distinge cu ușurință faptul că din decembrie 2014 avem o anume evoluție a intențiilor de vot pentru partidele politice.

PNL este peste 40%, plecând din dec. 2014 de la 41,7%. Acum a ajuns la 42%.

PSD este în descreștere. Continuă. Cu un mic, foarte mic salt în aprilie când a depășit 39%, scade. De la 38,8 a ajuns la 35%.

ALDE, PMP și M10 scad. Continuu. Sunt prea mici pentru „războiul” politic. Membrii și simpatizanții lor au doar imaginea liderului în vedere, nu pot avea proiecte de viitor. Cu liderii actuali ar fi și imposibil să aibă așa ceva.

Un Consiliu European interesant. Fără decizii însă cu multe probleme abordate.

Mă așteptam la decizii. Nu au fost. Au fost însă propuneri, fiecare stat a avut ceva de propus. Unii au așteptat ceva mai mult. Alții, probabil, au vrut să evidențieze idei ce ar urma să fie puse pe o agendă de discuții în viitorul apropiat.

Liderii europeni au pus o concluzie de valoare: problema refugiaților și a imigranților economici este în statele lor nu în în statele europene. De aceea, Europa va trebui să găsească soluții pentru a sprijini revenirea la normalitate în țările din care provin refugiații și imigranții economici.

Angela Merkel a fost directă. Va trebui să fie activate toate legăturile internaționale pentru ca problema să fie rezolvată, în statele aflate în criză, de către toți cei care pot face acest lucru. A pomenit de SUA, de Rusia, de Iran, de Arabia Saudită, de Bashar Al-Assad. Este o abordare care poate deranja pe mulți, este însă o abordare care are foarte multe posibilități de punere în practică. Îl condamnăm pe Al-Assad însă nu putem să excludem din ecuație faptul că este la putere în Siria și că are o parte din populație alături de el. Nu putem exclude faptul că Al-Assad are susținerea Rusiei și a Iranului. Nu putem exclude faptul că Siria luptă cu ISIS pentru recucerirea teritoriului ocupat de organizația teroristă. Este mai mult de discutat aici.

În acest context, Boiko Borisov a venit cu propunerea Turciei de instituire a unei zone demilitarizate cu o lățime de 200 km pe teritoriul Siriei (care se va obține, totuși, prin luptă), la frontiera Turciei cu Siria unde populația Siriei să se poată refugia și să se simtă în siguranță protejată de statele vecine (Turcia, Kurdistan) și statele care participă la efortul de război împotriva ISIS (SUA, UE, Rusia). Zona avută în vedere are mai mulți „administratori” acum. Sunt cei din opoziția democratică armată, ISIS, kurzii din Siria și ceva din guvernul Assad. Cumva, va trebui să fie eliminați cei din ISIS (prin acțiuni armate terestre !) și va trebui ca celelalte forțe să nu se lupte în acest teritoriu. O soluție de compromis ar fi o administrare internațională care să impună și să combată orice abatere de la regulile ce urmează a fi convenite.

Tot în acest context, UE intensifica discuțiile cu Turcia pentru a se pune de acord asupra pașilor următori necesari soluționării crizei refugiaților. Iar cu Turcia sunt multe de discutat. De la sprijinul Turciei pentru a susține refugiații aflați în taberele turcești la sprijinul Turciei pentru controlul mai bun al frontierelor astfel ca plecările pe mare ale imigranților să fie descurajate.

Viktor Orban are și el o propunere interesantă, pe lângă altele. UE să preia atributele Greciei de protecție a frontierelor și cu participarea tuturor statelor membre UE să se formeze o structură polițienească de frontieră a UE. Bănuiesc că aici ar intra în rol FRONTEX. Astfel, personalul și mijloacele terestre, navale și aeriene pe care Grecia le are la frontierele sale să fie completate cu personalul și mijloacele celorlalte state ale UE pentru a eficientiza controlul și supravegherea frontierelor grecești.

Donald Tusk, Președintele Consiliului, a afirmat ferm necesitatea refacerii controlului la frontierele externe pentru ca imigranții să nu se mai plimbe liberi pe teritoriul statele UE. Foarte bună cerința. Are în propunerea lui Orban una din soluții. Tot Tusk a comunicat că până la sfârșitul lunii noiembrie se va finaliza înființarea hotspoturilor în Italia și Grecia pentru înregistrarea imigranților. Este o prevedere în Regulamentul Dublin din 2013 care stipulează că acestea vor putea fi înființate în statele care au probleme cu imigranții cu participarea experților în domeniu din celelalte state europene. Normal, cheltuielile pentru funcționarea acestora vor fi suportate de către CE.

Cam toată lumea a fost de acord să sprijine ONU în acțiunile de susținere a țărilor în care sunt refugiații sirieni și irakieni. UE va pune la dispoziție un miliard de euro, pe lângă sumele ce vor fi oferite suplimentar de către fiecare stat în parte. Hollande de declarat că Franța va oferi 100 milioane de euro în doi ani, Klaus Iohannis a declarat că România va oferi 300.000 euro în 3 ani. Toți banii vor intra în fondurile de sprijin alimentar al refugiaților și vor fi gestionați, probabil, de statele care au tabere de refugiați din apropierea zonelor de conflict: Turcia, Liban, Iordania.

Klaus Iohannis a propus ca taberele de refugiați din statele europene să fie administrate de UE pentru că problema refugiaților și a migranților nu mai este una națională ci una europeană. Din ce a declarat Președintele nostru, propunerea a fost apreciată și de alte state.

Croația, cu durerea ei cea mare, a propus crearea unui culoar pentru imigranți pentru ca țările de pe parcurs să nu mai fie în suferință. Hm. Cam puerilă cerere. Egoistă. Reflectă, după părerea mea, incapacitatea de a se opune valului migrator din cauza abordării greșite a situației inițiale. În fine. Profitând de fluxul migrator, Croația încearcă să mai „rezolve” unele divergențe „istorice” cu Serbia. Sârbii au închis frontiera cu Croația pentru trecerea persoanelor și mărfurilor, croații au procedat la fel acum. Ăștia își dau palme în public fără nici o jenă. Sârbii nu vor să își închidă granițele și duc imigranții către Croația iar croații le propun să ducă imigranții către Ungaria și România. Balcanii încep din nou să pută.

S-a ridicat, cum era și normal, problema financiară a valului migrator. Este evident faptul că statele care au fost copleșite de valul de imigranți au cheltuieli suplimentare. Unele state au cheltuieli foarte mari. Este o situație de criză care are implicații asupra bugetelor naționale, în unele state fiind în pericol deficitul bugetar aprobat. Pentru zona euro, bugetele statelor sunt „aprobate” la nivelul CE. Și noi am intrat în această zonă a controlului prin semnarea acordului cadru al UE, chiar dacă nu suntem în zona euro. Statele din zona euro va trebui să prezinte proiecția lor bugetară pentru anul viitor la CE până la 15 octombrie. Să evidențieze cheltuielile cu imigrația pentru ca la nivelul CE să se poate aproba starea de necesitate pentru ca deficitul bugetar să fie mai mare fără a depăși însă 3%. Angela Merkel a cerut ca problema să fie foarte serios studiată. Are, pe undeva, dreptate. Unele state vor încerca să profite și să obțină o creștere a deficitului peste necesar.

CE, prin comisarul Corina Crețu, atrage atenția că fondurile pentru dezvoltare regională pot fi folosite și pentru rezolvarea problemelor privind imigranții urmând ca problemele de integrare ale acestora să fie cuprinse în proiectele de dezvoltare regională ale comunităților locale.

Tot de la comisarul Corina Crețu am reținut și o formulare care mi-a confirmat o bănuială, venită prin cap zilele trecute. CE tratează valul de imigranți ca pe o problemă a UE și nu doar ca o problemă a fiecărei țări în parte. Trag concluzia că are sprijinul Franței și Germaniei, ca principali contributori. Pentru că sunt implicate fondurile financiare ale UE trag concluzia că Germania, prin Merkel, se gândește că statele nu ar cam trebui să umble la deficitul bugetar în sensul creșterii lui. Este posibil să nu am dreptate însă acum, asta îmi trece prin cap.

Nu am cuprins totul aici. Doar ce am reținut și am crezut că este important. Cât privește refugiații pe care îi va primi fiecare țară potrivit cotelor stabilite de CE, eventualele refuzuri ale acestora de a merge într-o țară sau alta nu au soluții. Nu există sancțiuni pentru ei. Cum nu există„sancțiuni” pentru imigranții economici care nu pot fi returnați. Cum unele măsuri care ar putea fi luate de unele state pentru controlul acestora pot fi catalogate de hăbăucii care trăiesc din propaganda ostilă statelor ca fiind discriminatorii. Taberele de imigranți care nu primesc acceptul de intrare în statul în care au ajuns dar nici nu pot fi returnați din diferite motive „umanitare” pot fi „promovate” de hăbăuci ca „inchisori”, „lagăre de exterminare” etc.

Eu sper ca unele idei expuse la acest summit să fie finalizate cumva. Este sigur că va urma un altul care va încerca să dea o soluție politică cât mai favorabilă unor decizii administrative la nivelul CE. Mai ales după ce la ONU se va discuta în zilele următoare problema refugiaților și a migrației.

Klaus Iohannis pune problema în termeni de echilibru între rău și bine.

Discursul lui Klaus Iohannis înainte de plecarea la Consiliul European este bine reprezentat la Mediafax (aici) dar și la HotNews (aici). Bine, la HotNews există și o mică „strâmbă”, probabil din cauza infecției acestui site cu „virusul băsismului”.

În concluzie, cifrele date până acum în presă privind numărul de refugiați sunt relative. Refugiații nu vin mâine ci în decurs de un an. Iar asta înseamnă că în țările din care vor fi luați are loc procesul (destul de îndelungat) de identificare a lor și a motivului real pentru care aceștia au migrat în Europa. Ceea ce este bine. Vom avea refugiați și nu altceva.

A doua concluzie este că România nu este de acord cu cotele impuse prin forțarea unui vot și nu ca urmare a unor negocieri. Ca urmare a unui consens. România însă nu va contesta votul din Consiliul JAI. Este o decizie a CE care va fi respectată. România va aștepta rezultatul protestului anunțat de alte state europene. Cehia a declarat că va contesta votul din Consiliul JAI. România va acționa apoi în funcție de rezultat.

România consideră că problema trebuie soluționată acolo unde se crează, în țările care furnizează refugiații. Pentru refugiații sirieni, în Siria. Poziția României nu este de susținere a actualului regim, Bashar Al-Assad. Departamentul de comunicare al Președinției va cerceta cum a ajuns o astfel de afirmație a ambasadorului Comănescu în România Liberă. Ambasadorul a spus că el nu a susținut așa ceva ! Hm. Cineva minte. Fie ambasadorul, fie ziarul România Liberă. Ca să fie clar, ziarul are aceeași boală ca cei de la HotNews și Evenimentul Zilei. Sunt infestați cu „virusul băsismului”. Ca atare, cam tot ce publică are o oarecare cantitate de informație falsă sau falsificată cu intenție.

Repartizarea refugiaților pe teritoriul României și asigurarea integrării lor este treaba guvernului. Practic, România nu are o problemă cu numărul de refugiați ci cu modul în care se iau deciziile de acest fel la nivelul UE. Distribuirea refugiaților prin cote nu rezolvă problema.

Eu am mai spus că mâine, de exemplu, pot veni alții, apoi alții iar aceste veniri pot fi continue. Se ajunge la depopularea unor teritorii din Asia și Africa și mutarea populațiilor pe teritoriul statelor membre UE contra intereselor naționale ale acestor state.

Întrebat despre moțiunea de cenzură, a afirmat că nu este treaba lui însă, ar fi bine dacă ea ar trece. Suntem unici în Europa prin faptul că avem un prim-ministru trimis în judecată pentru fapte de corupție. Apoi, întrebat cu privire la participarea lui Ponta la Consiliu, a exclus varianta. Este imposibil ca „acest prim-ministru” să participe la vreun Consiliu.

Klaus Iohannis își respectă angajamentele luate. Nu se apleacă după cum bate vântul nici în problemele interne nici în problemele internaționale. A plecat pe o soluție, se menține pe ea. Indiferent ce doresc marile puteri europene. Indiferent ce doresc partidele, în cazul evenimentelor interne.

Primirea refugiaților contra voinței lor ne va crea o mare problemă la frontiera cu Ungaria. Pe lângă aceștia, sunt refugiații și imigranții care ne trec frontiera din R. Moldova sau din Bulgaria. Împreună cu bulgarii ar trebui să vedem cum descurajăm aceste intrări. Noi nu suntem „ținte”, suntem doar parte a unui culoar de migrare. Va trebui să revedem cooperarea cu Ungaria care este pusă într-o situație absolut neplăcută din cauza imigranților obligând-o să ia măsuri excepționale pe propriul teritoriu. Va trebui să vorbim serios și cu sârbii. Aceștia trebuie să știe că România nu este de acord cu transferul imigranților din Serbia în România. În fond, este problema Serbiei să execute controlul la trecerea frontierei din Macedonia. Dacă lasă trecerea liberă, să suporte consecințele.

Consiliul JAI de ieri a fost, de fapt, un nou pas spre o mai multă Uniune Europeană.

Să o iau încet. Consiliul European pe Justiție și Afaceri Interne a reușit, printr-o largă majoritate, să impună redistribuirea, prin cote obligatorii, a refugiaților (persoane care capătă statutul de refugiat !) din Siria și Irak care au ajuns pe teritoriul Italiei și Greciei. Față de primul lot de 40.000 se mai adaugă un lot de 120.000. Avem un total de 160.000.

Se cuvine a face precizarea că este vorba doar despre refugiații din Siria și Irak, nu despre toți cei care au invadat, în zilele din urmă, țările europene.

Ceilalți care acum sunt în statele europene, nu sunt refugiați ci imigranți economici și ca atare, vor fi returnați. De către statele în care au ajuns. Fie în statele din care au intrat în țara în care se constată că nu au statutul de refugiat, fie direct în țara din care provin de către statul care îi are pe teritoriu. Și asta este o cheltuială mare, o cheltuială care nu este suportată de Uniunea Europeană. Rămâne la nivelul fiecărei țări în parte.

După unele date, în UE au intrat, până acum, în jur de 500.000 de imigranți. Cifra de 160.000 de refugiați se referă doar la cei care urmează a fi redistribuiți nu la toți refugiații. Este posibil ca numărul lor să fie mult mai mare, fiecare țară având, cumva, proprii refugiați însă aceștia nu fac parte din lotul convenit pentru redistribuire la JAI.

Supărat sau nu, trebuie să văd mai departe și să încerc să înțeleg acest moment politic major din viața UE. Pentru că este un moment politic important. Comisia Europeană se comportă ca un adevărat Guvern al Uniunii Europene, Parlamentul European a dat un aviz pozitiv redistribuirii refugiaților pe cote obligatorii fiecărei țări membre UE. Azi are loc Consiliul European unde șefii de stat și de guvern vor lua sau nu o decizie politică (!) cu privire la refugiații împărțiți. Consiliul JAI este o structură care ia decizii administrative. Ea va trebui acoperită de decizia politică luată prin consens. După Consiliul JAI, premierul Slovaciei a declarat că nu va pune în practică decizia acestuia. Dacă la Consiliul European se ajunge la consens și se confirmă decizia de la JAI, atunci și Slovacia se va supune. Că vrea sau nu pentru că va fi decizia politică acceptată de statul slovac prin cel mai înalt reprezentant al său. Dacă nu se ajunge la consens, atunci se poate considera că fiecare țară va face ce va crede ea de cuviință iar UE va mai slăbi un pic.

Eu observ că problema refugiaților a fost exploatată de Comisia Europeană pentru a întări rolul ei de „Guvern al UE”. Un guvern autoritar, cu mijloace financiare la dispoziție suficiente să asigure finanțarea deciziilor pe care le ia. Țările membre vor primi câte 6.000 euro pentru fiecare refugiat primit conform deciziei de redistribuire. România va primi peste 6.300 de refugiați. Pentru cei care intră în statele membre în mod direct și cer azil, răspunderea finanțării rămâne în sarcina statelor în cauză. Nu este exclus însă ca fiecare stat membru să ceară, la un moment dat, redistribuirea unui număr de refugiați de pe teritoriul său către alte state europene din cauza incapacității fizice de a-i reține. Din moment ce mecanismul pus acum în aplicare sub controlul Comisiei Europene funcționează el devine un mecanism propriu al Uniunii Europene pentru spațiul uniunii ! Remarc faptul că statele uniunii rămân cu competențele lor naționale privind refugiații și imigranții însă, la nevoie, Comisia Europeană poate interveni în sprijinul statului aflat în dificultate, la cererea acestuia, redistribuind altor state o parte dintre migranți pentru a slăbi presiunea asupra statului membru aflat în dificultate. Din moment ce problema refugiaților devine o problemă a UE, atunci nu este exclus ca întreaga problematică să fie trecută la UE, inclusiv partea financiară. Indiferent că refugiații au intrat direct pe teritoriul statului în care vor să trăiască până la soluționarea problemelor din țara lor sau au fost redistribuiți prin decizie a Comisiei Europene (Consiliul JAI este o structură de decizie a CE).

Dacă se ajunge la o astfel de abordare a problematicii refugiaților în viitor, atunci va trebui să ne pregătim pentru pasul următor al integrării europene, pasul integrării autorităților de control la frontieră. Acum, fiecare stat exercită propriile competențe la frontieră potrivit cerințelor stabilite în Tratatul de aderare (Acordul Schengen este parte componentă a Tratatului de aderare la UE !). O idee mai veche, venită din Italia și acceptată în Germania, spunea că polițiile de frontieră sau autoritățile naționale de control la frontieră să fie parte a unui organism european de control la frontieră sub autoritatea Comisiei Europene. Astfel, statele membre erau degrevate de cheltuielile privind securizarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, funcționarii publici din polițiile de frontieră naționali deveneau funcționari publici ai Uniunii Europene. Salarizarea acestora ar fi fost unitară în tot spațiul UE. Conducerea lor s-ar fi realizat tot la nivel național însă structurile naționale ar fi fost subordonate dual, atât CE cât și guvernelor locale cu diferențierea clară a atribuțiilor ce revin fiecăruia. Poliția de frontieră din România (grănicerii !) au avut conduceri duale mulți ani de la înființarea ei. Grănicerii români au avut subordonare duală mulți-mulți ani. Subordonarea față de Ministerul Apărării era o subordonare principală iar pe la începutul secolului trecut au avut și o subordonare față de Ministerul de Finanțe pentru că la frontieră, comandanții de pichete aveau și calitatea de substituți vamali. Gândind la competențele de conducere ale autorităților europene și naționale asupra poliției de frontieră eu consider că soluția unei poliții de frontieră a UE este viabilă (recunosc că am fost de acord și am susținut o astfel de abordare când am fost în activitate !). La fel cum este viabilă competențele europene și naționale în materie consulară, consulatele statelor membre UE primesc competențe în acordarea asistenței consulare oricărui cetățean al UE aflat pe teritoriul unui stat terț. Normal că, dacă se va ajunge la o astfel de soluție, autoritățile pentru străini din fiecare țară vor fi și ele subordonate dual, CE și Ministerului de resort. Prin trecerea acestor funcționari de la nivel național la nivel european, aceștia ar fi devenit funcționari ai UE, plătiți și dotați cu finanțare UE și, cel mai important lucru, CE ar fi putut să detașeze/mute funcționarii de frontieră din statele europene ale căror frontiere ar fi devenit frontiere interne (Ungaria, Austria, Germania, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Slovacia, Cehia, Suedia !) către statele care constituie frontiera externă, astfel că aceste frontiere ar fi fost mai bine încadrate cu funcționari specializați și mai bine protejate. Acum, tot efortul cade în sarcina statelor de la frontiera externă iar finanțare este din ce în ce mai mare. Securitatea este scumpă. Foarte scumpă. Costurile cu refugiații și returnarea imigranților doar la nivelul contribuției CE sunt estimate la aproape 6 miliarde euro ! La acestea se adaugă costurile la nivelul fiecărui stat în parte !

Lumea a reținut în urma evenimentelor din urmă doar partea legată de numărul de refugiați și imigranți, confesiunea lor, problemelor pe care le au (pe timpul migrației !), țările de unde provin și a trecut cu vederea semnalele date de liderii europeni (inclusiv Președintele Klaus Iohannis !). Acordul Schengen este în dificultate. Este nefuncțional la această oră. Grecia l-a încălcat grav. Din cauza unui comportament neglijent la frontiera externă s-a ajuns la atitudini disproporționate față de valul de refugiați și imigranți dar și față de statele vecine în Ungaria, Croația, Slovenia, Austria. Pentru noi este deranjant apelul primului-ministru croat care a cerut Serbiei să îndrepte autobuzele cu imigranți către România și Ungaria. Grecia trebuia să separe „grâul de neghină” de la început. Dacă ar fi dovedit fermitate, refugiații ar fi fost primiți iar imigranții economici ar fi fost returnați, deja, în statul de unde au venit sau în statul de care aparțin. Problema refugiaților s-ar fi rezolvat la nivelul întregii UE. Cât privește imigranții, cheltuielile cu returnarea acestora ar fi putut fi suportată de către CE.

Eu văd în soluțiile politice și administrative ale UE din aceste zile o ocazie de integrare. Mai văd că opoziția față de aceste măsuri are justificarea ei. Se ia o decizie la nivelul CE însă responsabilitatea și efortul este lăsat în sarcina statelor de la marginea UE. Se lucrează cu jumătăți de măsură și, mai grav, se lucrează cu discriminare. Statele membre ale UE care aplică (sunt obligate !) prevederile Schengen nu sunt și membre ale spațiului Schengen. Problema refugiaților este, de fapt, o problemă a spațiului Schengen ! Aceștia au fost stimulați să ajungă în state Schengen însă vor fi distribuiți în state care nu aparțin acestui spațiu. Este o discriminare față de statele ne-membre Schengen, este o discriminare și față de refugiați care, având drept de muncă timp de minim doi ani cât se consideră a fi rezonabil timpul de acordare a protecției internaționale (în sensul epuizării stării conflictuale din țara lor care a generat migrația), sunt limitați a trăi într-o țară care poate că nu are posibilitatea să le ofere condiții de trai decente (în sensul dorit de ei).

Discriminarea atrage, întotdeauna, atitudini ostile. În România, există deja o stare de ostilitate față de imigranți (posibili concurenți la ocuparea locurilor de muncă), față de religia lor (majoritatea de religie islamică, iar unele evenimente interne și internaționale îi scot în evidență pe religioșii islamiști ca fiind brutali, criminali etc. !), față de comportamentul lor social (evident contrar normelor acceptate de societatea românească). Imigranții ce intră în cota repartizată României pot face mai mult rău decât bine. Suntem obișnuiți să vedem imigranții din lumea arabă în țară. Sirieni, irakieni, egipteni, palestinieni etc. Sunt integrați în societatea noastră. Mai mult, sunt personalități ale societății noastre, sunt mulți medici, ingineri, oameni de cultură, activiști sociali, cadre didactice, chiar personalități cu demnități publice. Le acceptăm portul. Îi vedem oameni pașnici și dispuși să participe la viața societății și la îmbogățirea ei. Mai mult, unii care au ajuns în alte țări și-au format comunități în care intră atât conaționali de-ai lor cât și români. Se caută unii pe alții. Se ajută unii pe alții. Asta se numește integrare pe un spațiu cultural.

Cei care vor fi repartizați României nu doresc să stea în România. Cum vor reacționa ei ? Deja, cei veniți din Siria și Irak cu puțini ani în urmă, persoane sărace, fără o bună instruire, simt că aici este rău pentru ei, că viața este scumpă. Nu își găsesc loc de muncă și doresc să plece mai departe, în alt stat european unde au posibilitatea să apeleze la ajutoarele sociale. Ei știu că acestea sunt mari, că sunt alții care profită de ele și consideră că și ei pot profita de ele. Cei din cota stabilită de CE vor intra, dintr-un început, în această categorie. Mă gândesc că problemele noastre la frontiera cu Ungaria se vor amplifica. Ungaria nu a dorit cotele pentru că știe bine faptul că cei care vor fi trimiși în statele din jurul ei, state care nu sunt membre Schengen, vor căuta să părăsească aceste state iar Ungaria este pe traseul obligatoriu. Ungaria știe că va trebui să își întărească controlul la frontieră pentru a nu permite trecerea acestora pe teritoriul maghiar. Știe că va trebui să aloce mai multe resurse umane, financiare, materiale pentru securizarea propriei frontiere ea, Ungaria, fiind la frontiera externă a spațiului Schegen cu România, Serbia, Croația și Ucraina. Și are dreptate. Refugiații care vor veni în România vor fi distribuiți pe teritoriul țării pentru a da o șansă integrării lor. Vor fi atitudini ostile din partea unor consilii județene care vor considera că nu au cum integra refugiații. Vor fi probleme pentru autoritățile de control. Practic, refugiații vor exista în evidențele polițienești, în evidențele primăriilor însă mișcarea lor va fi liberă. Vor veni, se vor odihni câteva zile după care vor fi prezenți la frontiera cu Ungaria pentru a o traversa și a ajunge acolo unde și-au propus de la început. În Germania sau Suedia.

Îmi este teamă că la nivelul structurilor de conducere ale UE se va face o treabă doar pe jumătate. Dacă nu se va ajunge la o integrare europeană deplină, decizia de ieri poate fi considerată un abuz.

Uniunea Europeană trebuie să fie doar într-un singur fel. Acum este pe straturi, condiționate politic de state care abuzează de poziția lor, de state care vor să fie considerate altceva decât sunt în realitate. Ca să fiu sincer, aceste momente pot constitui saltul către integrarea europeană sau saltul către prăbușirea UE. Olanda ar trebui să priceapă aceste lucruri. La fel și Germania, Franța sau alt stat care își exhibă așa-zisele pretenții politice. Intrarea în UE să însemne întrarea în toate sistemele UE.

De partea cui sunt organizațiile umanitare ?

În peninsula Sinai, militarii egipteni au descoperit peste 500 de tuneluri săpate de palestinienii din fâșia Gaza și, mai mult decât probabil, de către localnicii susținători ai organizațiilor extremiste pentru aprovizionarea cu arme a organizațiilor jihadiste care acționează în nordul peninsulei împotriva statului egiptean.

Organizația Human Rights Watch (HRW) acuză Egiptul că a distrus o zonă de 70 km pătrați pentru a descoperi aceste tuneluri și a bloca contrabanda cu arme. Abordarea HRW este că Egiptul a distrus locuințele și culturile care aparțineau populației, că a fost strămutată respectiva populație în alte zone etc. Protestatarii care au „informat” HRW sunt din 11 familii. Au fost evacuate din zonă aproximativ 3000 de familii. Din alte informații, o mare parte a familiilor strămutate au sprijinit armata egipteană și poliția să descopere tunelurile. HRW nu face diferența. Ea o ține langa-balanga cu încălcarea drepturilor omului. Eu conchid că HRW a devenit o organizație extremistă care atacă, pe fond, ordinea de stat acolo unde „își manifestă interesul”. Dracul mai știe în slujba cui mai este HRW.

Agerpres (aici).

Egiptul este obligat, mai ales după „detronarea” lui Morsi în urma unei revolte a populației și scoaterea în afara legii a „Fraților musulmani”, organizație care s-a aliat cu ISIS și Al Qaeda, să apere viața propriilor cetățeni. Zona în care statul egiptean a intervenit radical este aceea în care organizația teroristă „Frații musulmani” era foarte activă sprijinită de către palestinienii din Fâșia Gaza. Atacurile asupra poliției, armatei și a populației egiptene au devenit constante și dese. Sunt mulți morți și răniți din rândurile armatei, poliției și a populației locale. Autoritatea de stat în acel teritoriu a fost pusă în pericol. Descoperirea celor peste 500 de tuneluri confirmă caracterul ilegal, antistatal al acțiunilor jihadiștilor în nordul peninsulei Sinai. Sub aspect strategic, în special militar însă în folosul întregului stat Egipt, acțiunea este utilă. Distrugerea tunelurilor oprește o cale de acces a terorismului în Egipt. Lipsește organizațiile extremiste de armamentul de care au nevoie pentru a ataca organizațiile statului egiptean și mai ales pentru a slăbi organele statului desemnate să asigure siguranța populației.

Asta în Egipt. Acțiunea HRW este mai mult decât evidentă în favoarea extremismului. De aceia eu consider aceste organizații ca fiind, la rândul lor, organizații extremiste. Anti-statale.

Vorbind, Tăriceanu arată că este ramolit.

Într-o declarație la B1Tv, Tăriceanu a dat dovadă de ramolisment grav. Omul a deraiat. Evident. Mediafax „culege” declarațiile lui Tăriceanu (aici).

„În primul rând, o astfel de acuzaţie, sigur, care nu este practic nouă, ceea ce este nou e trimiterea în judecată, este o acuzaţie foarte gravă. În acelaşi timp, cred că astfel de acuzaţii trebuie bine cântărite atunci când este vorba de premierul ţării şi lucrul acesta poate să creeze o criză politică majoră. Spun acest lucru pentru că de multe ori s-a întâmplat ca acuzaţii insuficient fondate să fie infirmate în instanţă, dar sigur că în cazurile curente poate consecinţele nu sunt atât de grave cum sunt cele în cazul în care vorbim de prim-ministrul unei ţări. Aici trebuie să fie extrem de mult profesionalism şi responsabilitate atunci când vorbim de acuzaţii formulate la adresa premierului, nu pentru că premierul ar fi mai presus de lege, ci pentru că acest lucru poate să creeze o criză politică majoră, cu ample reverberaţii”.

Ce este de reținut, în principal. Tăriceanu nu vede pericolul pentru România în relațiile interne dar mai ales la nivel internațional, generat de imaginea unui prim-ministru urmărit penal pentru fapte de corupție (cea mai cumplită infracțiune pentru un politician !). El are o singură viziune, limitată de ochelarii de cal cu care s-a dotat cu mult timp în urmă. Să rămână la putere, alături de inculpatul Victor Viorel Ponta, cât mai mult posibil. Nu îl interesează țara. Pur și simplu nu își mai aduce aminte că îndeplinește o funcție de demnitate publică pentru a servi interesele unei țări întregi și nu ale unor grupuri politice aflate, temporar, în funcții publice.

Tăriceanu nu distinge între starea unei persoane fizice aflate în postura de inculpat și starea persoanei fizice investită cu un atribut de reprezentare politică în starea de inculpat. Dacă în prima ipoteză, persoana fizică urmează cursul procesului penal fără a interesa prea multă lume și fără efecte asupra societății, cel mult poate avea unele efecte la nivelul comunității din care face parte, în a doua ipoteză este afectată întreaga societate. Cu atât mai mult cu cât persoana investită cu atributul de reprezentare are calitatea de prim-ministru sau ministru, de deputat sau senator, de ales local.

Tăriceanu inversează starea de pericol. În mod cu totul și cu totul idiot el vede pericolul în „criza politică majoră” ce se naște prin demisia sau demiterea primului ministru ca urmare a trimiterii lui în judecată. Nu vede criza politică gravă în care România băltește de când primul-ministru Victor Viorel Ponta ține România de când a început urmărirea penală împotriva lui, de când procurorii au arătat scârbavnica complicitate în fraudarea banilor țării prin traficul de influență practicat la nivelul societăților comerciale cu capital de stat căpușate de clienții politici ai PSD. Tăriceanu apreciază, după declarația lui, că este normal să avem miniștri cercetați penal, că este normal ca SC-urile cu capital de stat să aibă contracte cu tot felul de căpușe politice - în cazul nostru, avocați din PSD -, că este normal să acceptăm corupția ca o stare de fapt. Grav este după mintea bolnavă a lui Tăriceanu demiterea primului ministru sau schimbarea puterii politice. Omul ăsta este sărit rău de pe fix. Tocmai resetarea puterii politice azi este soluția problemei.

Este inadmisibilă recomandarea dată procurorilor. Nu că-că, nici ca-ca însă ar fi bine să ... Indiferent de persoana cercetată procurorul are maxima obligație să trateze cu respect nu doar persoana presupus vinovată (prezumția de nevinovăție !) ci și situația care a impus deschiderea procesului penal pentru că întotdeauna, dar absolut întotdeauna există un păgubit sau mai mulți în urma comiterii unei infracțiuni. Iar păgubiții, mai ales când întreaga societate este cea păgubită, are prioritate în apreciere și protecție față de nemernicul infractor. În cazul Turceni și Rovinari, sunt păgubiți toți contribuabilii la bugetul de stat pentru că aceste două SC sunt finanțate de la bugetul de stat și produc pagube an de an. Produc mai puțin decât primesc de la stat. Sunt ținute în viață pentru a mitui alegătorii din zonă și pentru a mitui clientela politică prin contracte cu SC-urile cu bani de la bugetul statului. Acesta este adevărul.

Victor Ponta este un presupus infractor care a păgubit întreaga societate. Așa cum descriu procurorii faptele în rechizitoriul cu care îl trimit pe Ponta și Șova și ceilalți conducători ai SC-urilor în fața instanței de judecată competente.

În China, am văzut că un ministru a fost condamnat la moarte pentru acte de corupție pentru motivul că din moment ce a furat de la cetățenii care l-au mandatat să îi conducă, nu mai un rost în a trăi. Chiar așa. Aplicând principiul lui Ponta și altora ca el, din moment ce tu, ca om politic (membru marcant al PSD) participi la un furt din averea publică, pentru ce mai vrei puterea politică ?! Pentru a fura mai mult. Așa ceva susține, prin declarațiile lui, tembelul Tăriceanu.

Este de comă formularea lui Tăriceanu:

„Aici trebuie să fie extrem de mult profesionalism şi responsabilitate atunci când vorbim de acuzaţii formulate la adresa premierului, nu pentru că premierul ar fi mai presus de lege, ci pentru că acest lucru poate să creeze o criză politică majoră, cu ample reverberaţii”.

Omul ăsta este bolnav. Per a contrario, dacă se ajunge la o criză politică majoră, procurorii ar trebui să se oprească ! Cretin om. Procurorul nu are treabă cu „criza” ta politică Tăricene ! Criza politică putea fi evitată handicapatule prin demisia lui Ponta imediat ce a fost pus sub acuzare ! Tocmai lipsa demisiei a generat actuala criză politică. Idiotul !

Raportul CSM în domeniul penal. Foarte interesant !

Raportul cuprinde o analiză comparativă între vechile reglementări penale și cele actuale. Cu semne de întrebare din partea raportorilor.

Se poate aprecia că semnele de întrebare sunt datorate convingerilor însușite în practica penală anterioară însă nu este bine să le eliminăm dintr-o analiză aprofundată. În fond, cel care construiește o lege își închipuie cum ar funcționa norma nou introdusă având ca model norma anterioară și practica judiciară în domeniu. Întrebările sunt simple. Dacă stabilim următoarea ipoteză ? Ce dispunem ? Ce sancționăm ? Cum vor acționa oamenii ? Ce influențe sociale are o altă abordare a normei ? Cum este mai eficient să acționăm pentru a apăra valorile care îl definesc pe om ca cetățean ?

Răspunsurile sunt mai grele.

Raportul CSM caută niște răspunsuri acolo unde s-a crezut că o altă abordare sub aspectul legii penale ar fi mai eficientă.

Exemplele din raport care m-au determinat să îl pomenesc aici le-am luat de la Agerpres (aici).

Concluzia generală este că impactul noilor legi penale asupra societății nu a fost cel așteptat, dorit sau acest impact este pus, serios, sub semnul întrebării (sub aspectul beneficiului social !). De fapt, oricare persoană care a lucrat în domeniul construcției legislative știe că de cele mai multe ori a finalizat o normă alegând o cale de mijloc. Un fel de împăcare și a caprei și a verzei. De cele mai multe ori a venit o indicație politică care punea accentul pe o anume valoare socială, valoarea care trebuie apărată cu mai multă putere, intenția fiind de a determina o modificare a comportamentului membrilor societății către alte valori, unele noi pentru societatea noastră sau abia descoperite sau care au probat, inclusiv la alții, că sunt în pachetul social numit democrație.

Exemplele sunt interesante:

1. Un exemplu în acest sens îl reprezintă, în opinia grupului de lucru, faptul că numărul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă înregistrate pe rolul organelor judiciare a scăzut, însă această diminuare nu își găsește corespondent în realitatea socială. Situația ar fi determinată de modificarea condițiilor de incriminare, cum ar fi infracțiunile contra siguranței circulației pe drumurile publice, rămânând în afară protecției oferite de legea penală fapte deosebit grave prin prisma prejudiciului suferit de victime. Corect ! Criminalii de pe șosele sunt aproape absolviți iar victimele sunt bune de plată. Mai mult, violențele urbane, infractorii scapă iar victimele rămân cu incapacități fizice care îi urmează toată viața, în timp ce agresorii se lăfăie în deplinătatea capacităților fizice și cu sprijinul societății. Nu vorbesc aici de viol, ci de alte infracțiuni de vătămare corporală. Violul nu este o vătămare corporală ! Este o altfel de vătămare.

2. Un alt exemplu îl reprezintă unele variante ale infracțiunii de furt cu circumstanțe agravante legale, potrivit vechiului Cod penal. Astfel, deși s-a considerat oportun ca în cazul furtului simplu, unora dintre variantele furtului calificat și furtului în scop de folosință să poată interveni împăcarea, drept cauză care înlătură răspunderea penală, în opinia autorilor raportului ar trebui să se analizeze dacă reglementarea acestei posibilități nu poate constitui o încurajare a fenomenului infracțional. Ba bine că nu !

3. O propunere de studiu pentru reincriminarea unor infracțiuni după modelul penal anterior: Cu titlu de exemplu, infracțiunea de înșelăciune, al cărei maxim de pedeapsă este mult prea scăzut (5 ani închisoare, indiferent de valoare prejudiciului, modul de operare și alte asemenea criterii), ceea ce atrage existența unui termen de prescripție foarte mic în condițiile în care investigațiile ce trebuie să fie efectuate pot atinge un nivel de complexitate deosebit de ridicat. Aici au dreptate. Îi cred. Au văzut bine.

4. Proceduri ineficiente financiar: Spre exemplu, procedura acordului de recunoaștere a vinovăției: numărul acordurilor de recunoaștere a vinovăției încheiate este cu mult mai redus în raport cu numărul trimiterilor în judecată, procedura este dominată de formalism, încheierea acordului presupunând formalități multiple, iar în cazul în care instanța sesizată respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, procedura este reluată, cu cheltuirea astfel a unor resurse umane și materiale inutile, iar scopul instituției nu pare a fi atins.

Mie mi-a plăcut faptul că CSM a dat publicității raportul Cine dorește, poate citi. Poate înțele și poate lămuri și pe alții care nu au pregătirea necesară să înțeleagă anumite lucruri. Pentru că o lege neclară este generatoare de conflicte sociale.

Ne tragem din alte viețuitoare. Nu am fost construiți de la început așa. Am evoluat în timp.

Mai multe emisiuni de promovare științifică vorbesc și demonstrează legătura indisolubilă dintre noi și „pești”.

Până la apariția oxigenului în atmosfera terestră, speciile de viețuitoare marine foloseau oxigenul din apă. Abia după apariția oxigenului în compoziția aerului au putut „strămoșii” viețuitoarelor de pe pământ, plante și animale (să respectăm totuși ordinea ocupării pământului la suprafața oceanelor) au putut să trăiască și să se dezvolte în afara apei oceanului.

Privesc cu mare atenție imaginea acestui celacant, fosila vie care ne arată o formă de viață apărută în urmă cu sute de milioane de ani în urmă.

Cercetătorii spun că celacanții au trăit și în apele mici, de coastă, având un plămân funcțional. Cei care s-au adaptat la viața marină de adâncime, au început să piardă plămânul, preluând oxigenul din apă prin filtrarea acesteia, motivul pentru care au supraviețuit extincțiilor repetate ale vieții pe pământ.

Sunt pești, în diferite zone ale globului, care trăiesc în afara apei, mare parte din zi.

Privind însă celacantul, cu mai multă atenție, am impresia că regăsesc toate elementele care îl pot transforma într-o formă de viață terestră. Membrele, coada, capul, ochii (avem ochi de „pește”, ochii noștri au avut o evoluție înceată, sunt dependenți de existența apei, umezirea lor permanentă este o dovadă !), chiar creierul (tot cinci lobi !), sistemul nervos, elementele principale ale scheletului ba chiar și oasele palmei sau ale labei piciorului.

Pentru cei oripilați că se trag din maimuță le ofer posibilitatea să fie mai liniștiți. Maimuța nu este strămoșul nostru, este, cumva, fratele nostru, amândoi ne tragem din alt mamifer care se trage dintr-o reptilă care se trage, la rândul ei, dintr-un batracian care la rândul lui se trage dintr-un pește care la rândul lui se trage dintr-o moluscă etc. Ce mișto ! Iar un candidat la îndemână pentru a arăta această evoluție este celacantul. Încercați să vedeți în el un animal de uscat. Asemănările sunt uimitoare ! Poate că din el nu a evoluat batracianul „vinovat” de apariția speciilor de viețuitoare de uscat însă este un bun candidat. Mă gândesc că ar fi unul din candidații serioși la această evoluție. Dacă nu el, are atunci niște „veri” care au făcut pasul.

Ponta este la un nou start, la o cursă cu obstacole. Până acum, a dărâmat obstacolele, nu le-a sărit.

DNA comunică (aici): 17 septembrie 2015 
Nr. 1472/VIII/3   „Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată ... PONTA VICTOR-VIOREL, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, în prezent prim-ministru al României, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), 
- complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, 
- spălarea banilor”.

Grupul infracțional îi mai cuprinde pe Dan Șova și trei directori de la Turceni și Rovinari (un fel de găuri negre în economia României, prin modul în care au fost conduse !).

În acest caz, nu se aplică prevederile Constituției și nici ale Legii nr. 115/1999 republicată în 2007 privind responsabilitatea ministerială. Faptele incriminate nu au fost comise pe timpul cât Ponta și Șova au fost miniștri. Ca atare, Președintele României poate cere lui Ponta să demisioneze însă nu îl poate suspenda din funcție.

Situația este foarte periculoasă. Victor Ponta este încă primul-ministru al României, are în subordine pe ministrul Justiției care are în subordine (potrivit Constituției !) procurorii și este posibil să se folosească de funcția pe care o deține pentru a împiedica o condamnare a lui prin intervenții de „subsol” la nivelul DNA. Nu spun că va reuși, spun însă că ar putea prin puterea funcției pe care o deține și cu sprijinul politic al majorității parlamentare să încerce obstrucționarea Justiției.

Se cuvine o demisie. Se cuvine însă apărătorii lui din PSD și alte „lături” politice se opun. Rămâne doar o moțiune de cenzură. Motivul a apărut. Este unul real, este nou (chiar dacă îndelung așteptat), este un motiv care poate avea sorți de izbândă. Chiar în interes național !

Cartea aia a recordurilor ar cam trebui să îl pomenească și pe Ponta. Este primul prim-ministru din România trimis în judecată pe timpul mandatului.

Să așteptăm sfârșitul zilei. Poate ne aduce la normal. Prin demisia mincinosului național Victor Viorel Ponta.

Dacă voi, europenii, nu ne vreți, noi vă vrem !

La frontiera cu Ungaria în urmă cu mai puțin de 24 de ore. Imigranții sunt revoltați că Ungaria nu le mai permite intrarea necontrolată în țară. Imaginea nu diferă prea mult de imaginile pe care le-am văzut și le mai vedem când ne sunt aduse la cunoștință știri din Orientul mijlociu, din Siria sau din alte state unde musulmanii se opun autorităților statelor din zonă.

Se cuvine a face o mare, dar foarte mare precizare. O precizare evitată de mijloacele de informare în masă, o precizare care face diferența între imigranții din imagine și alții.

În timp ce majoritatea imigranților au ales să se lupte cu forțele de ordine ungare sau au plecat spre Croația (se pare că au ajuns deja acolo în jur de 4000 !), unii imigranți au ales să intre legal în Ungaria și au depus cereri pentru viză. Majoritatea au primit-o, cei cu copii au fost luați în evidență în regim special pentru protecția copiilor. Problema este că cei care au aplicat pentru viză sunt sub 100, cel puțin ieri ! Practic, din miile de imigranți aflați ieri la frontiera cu Ungaria doar mai puțin de 100 au confirmat starea lor de necesitate, nevoia de protecție internațională. Acesta este adevărul și nu altul.

Ceilalți imigranți confirmă calitatea de „imigranți economici”. Practic, cei care ar trebui respinși de către statele europene dacă nu au cumva intenția să îi accepte pentru a ocupa locurile de muncă vacante (în special pe cele refuzate de nativii țării), a stimula natalitatea (am auzit și o astfel de explicație, pe o realitate existentă în mai toate statele europene, începând cu Suedia și terminând cu Germania), pentru se poziționa politic la nivel internațional (nu exclud varianta, moda interesului unui stat pentru o anumită populație din alt stat este pervers promovată de Rusia lui Putin, Ungaria lui Orban etc.).

Când înlocuiești, politic, scopul esențial al vieții speciei umane, acela de reproducere, cu obținerea plăcerii sexuale în alte moduri (homosexualitatea sau ale minunății perverse) ajungi ca țară, la un moment dat, să decazi. Ajungi să ai un gol în populație care poate fi ocupat de alte populații, străine culturii tale, ajungi să extinzi cultura populațiilor mai puțin evoluate și să închizi, istoric, propria cultură. Este o teorie verificată în timp. Terenul lăsat gol este ocupat de altul dispus să îl ocupe. Terenul este aici golul de populație generat de homosexualitate și moda copiilor puțini sau deloc pentru ca femeile să „devină egale cu bărbații”. O abordare idioată,  promovată ca modă și adoptată în tandem cu homosexualitatea. Egalitatea femeilor cu bărbații nu trebuie căutată, neapărat, în posturile publice de conducere ale unei entități economice sau administrative, sarcina femeii nu trebuie făcută vinovată pentru perioadele de creștere a copilului, eficiența economică și eficiența administrației publice nu trebuie să devină condiția succesului. Ar fi trebuit să se găsească alte poziții ale „egalității între sexe”. O femeie nu trebuie, neapărat, să devină prim-ministru pentru a fi apreciată, poziția de prim-ministru sau oricare altă poziție socială ar trebui pusă la egalitate cu cea de mamă. Statul ar trebui să „plătească” mama ca un ministru. Pentru că un ministru conduce o administrație care are un viitor incert pe când o mamă dă societății pe viitorii prim-miniștri sau directori economici. Cei care ocupă înaltele funcții fac o treabă care are un final, oarecare, în scurt timp după exercitarea funcției pe când o mamă dă țării viitorul.

În Constituția noastră sunt interzise câteva acțiuni politice de acest gen. La art. 3 alin. (4) este interzisă strămutarea sau colonizarea populațiilor străine pe teritoriul României. Ce se întâmplă acum, este o strămutarea de populație străină în state din Europa și nu o acțiune umanitară de protejare a persoanelor aflate în țara lor într-o stare de pericol (război, persecuții politice, religioase etc.). Numărul imigranților este mult prea mare și din datele ce se comunică cu privire la componența imigranților foarte puțini dintre cei care au ajuns în Europa sunt refugiați. Mai mult, majoritatea sunt bărbați relativ tineri, prea puține femei și copii. Bărbați tineri, buni de luptă, dispuși să își părăsească țara aflată în pericol și dispuși, în același timp, să cucerească, în numele islamului, alte țări. Toți reclamă nevoia lor de o viață mai bună pe care însă, nu și-au creat-o în țara lor. Nu au știut să o creeze, au făcut altceva, s-au bătut ca chiorii pentru motive, de cele mai multe ori, religioase. Acum merg la „friptura” făcută de alții cărora le cer și asistența socială cea mai înaltă la nivelul UE. Acum nu vor în România, din informațiile ajunse la ei România este o țară săracă, o țară în care asistența socială este foarte mică, o țară care nu este în spațiul Schengen ba, este chiar o țară din care oamenii au plecat din cauza sărăciei în alte state europene unde câștigă mai mult. Cei care au ajuns totuși aici, de-a lungul timpului, se descurcă cum pot însă cei care s-au refugiat se plâng că „mor de foame”. Bănuiesc că și cei care vor fi „repartizați” României se vor plânge „de foame”, de lipsa locurilor de muncă bine plătite, de cultura ostilă mediului lor de viață etc.

Tot în Constituție există art. 2 alin. (2) care prevede că nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Termenul suveranitate, în accepțiunea României, este în DEX: SUVERANITÁTE, suveranități, s. f. Calitatea de a fi suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. ♦ Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state. ♦ Suveranitate națională. Suveranitate de stat. Această imigrație vine să ne confirme faptul că această suveranitate națională, atât personală cât și de stat, este în pericol. Un mare pericol. Cel mai mare pericol. Pentru că noi, în România, avem exemple de opoziție vehementă, armată, de-a lungul istoriei, împotriva islamizării.

Imigranții „războinici” de la frontiera cu Ungaria au strigat ostentativ : Allahu Akbar. Dumnezeu este mare, dar este un Dumnezeu al lor care are o justiție a lor, pe care vor să o impună acolo unde ajung. Ei vor să impună reglementările Sharia, reglementările legii islamice cărora știu să i se supună însă ostilă populațiilor europene care practică o legislație laică, curățată de practicile diferitelor culte religioase. Practic, din experiența europeană de până acum, musulmanii au impus propria suveranitate în dauna suveranității popoarelor în care au fost admiși din diferite considerente.

Zilnic au loc evenimente legate de imigranți care confirmă temerile justificate ale populațiilor aflate în contact cu imigranții. Presa jenantă promovează numai imaginile cu copii (cam 15% dintre imigranți !), alege să cheme ca specialiști tot felul de ONG-iști ostili țării în care trăiesc, unul de pe la noi spunea că Ungaria încalcă tratatele internaționale și legile proprii. O minciună ordinară. O perversiune a celor de la Digi24 care „l-au consultat”. Tratatele internaționale nu sunt încălcate de Ungaria. Hoarda musulmană cu comportament agresiv refuză împlinirea actului de autoritate recunoscut de aceste tratate: identificarea persoanelor aflate în dificultate. Identificare care nu poate fi obținută pe baza unor poze lacrimogene. Se obține prin controlul asupra identității persoanei. Și în cazul de calamități naturale există prevederi potrivit cărora populația unei țări aflată în evidentă dificultate din cauza calamității poate trece frontiera statului vecin unde calamitatea nu se manifestă însă rămâne sub controlul autorității de stat și este sprijinită de organizațiile pe care statul le admite. La terminarea fenomenului constrângător, populația și bunurile aduse de aceasta pe teritoriul străin se întoarce pe propriul teritoriu.

Am auzit și alți „experți” perorând aiurea. M-a indispus afirmația lui Cristi Diaconescu că Ungaria cam încalcă niște reglementări internaționale când este vorba despre imigranți. Nu încalcă. Dacă România ar fi în situația Ungariei, ce ar face ? Ar aplica legea. Sau ar trebui să o aplice. Cu multă, cu maximă fermitate. Este o problemă de psihologie. În special în sprijinul oamenilor care lucrează în cadrul autorității specializate să aplice legea. Aceștia trebuie să aibă sentimentul că sunt protejați de lege pentru a lucra în interesul națiunii române. Un străin este un străin. Poate respecta legea română și nu am treabă cu el, dar dacă știu că nu respectă legea română atunci am în față un dușman, o persoană care neagă românilor dreptul la un mod de viață stabilit în timp. Îl voi trata ca atare, chiar îi voi refuza viza , indiferent că ar putea avea dreptul să fie calificat ca refugiat. Interesul național nu este stabilit de către jurnaliști sau comentatorii de pe la televiziuni, el este exprimat în documentele statului și trebuie protejat cu maximă implicare. Tratatele internaționale la care mai toată lumea face referirea au o prevedere în care protecția poate fi refuzată unor persoane dacă acestea au comis acte condamnate de legile internaționale sau legile interne. Să dau ca exemplu acțiunea anterioară a unui „X” imigrant împotriva intereselor statului român sau asupra unui cetățean român aflat, temporar, pe teritoriul statului de unde provine imigrantul. Tratatul internațional îmi permite, ca semnatar al lui, să refuz protecția acelui imigrant/refugiat.

Suntem în fața unei invazii provocate de angajamentele tembele ale Germaniei că are capacitatea de a primi aproximativ 800.000 de imigranți. Surse credibile de la ONU ne anunță că acesta este doar un val, că urmează și alte valuri care pot depăși milionul de imigranți. După ce a provocat migrația, Germania anunță că primește doar refugiații din Siria și Irak. Ceilalți însă, vor provoca haosul în țările prin care trec, victime ale haosului din capul unor politicieni care nu își recunosc eroarea și care forțează tocmai acordurile pe care le-au impus altor state pentru formarea Uniunii Europene.

Cineva face politici greșite. O revoltă în Europa nu este departe. Degeaba ești bogat dacă nu o să poți să îți folosești bogăția. O să stai cu curul pe sacul cu bani și nu vei avea ce face cu ei.