Ca să vezi peste ce dau la Politico! Peste burghezia roșie franceză. A lui Macron, evident, „oamenii noi” din politica franceză ridicați de Emmanuel Macron la vârful politicii sale.
Cum arată individul? Mă duc la Google și îi cer părerea. La pozele cu Francois de Rugy, destul de mult, hop și articolele din presa franceză care confirmă articolul din Politico.
Pe scurt, politicianul macronist, ministru al mediului, fost președinte al Parlamentului francez, a cam băgat mâna lungă în bugetele instituțiilor pe care le conducea pentru ... nevoi personale în interes național. 😂
Renovarea apartamentului guvernamental ce îi fusese repartizat, cu o sumă în jur de 63.000 euro, a fost justificată prin aceea că era „sărac amenajat”. Mesele „copioase” cu „societatea civilă” au fost justificate prin aceea că produsele erau în cămările instituțiilor respective și le-a luat de acolo să nu se strice, erau la îndemână, iar băuturile fine erau deja în beciurile instituțiilor, de mult timp, iar prețul le-a crescut datorită vechimii ... Bașca, presa curioasă, scrie și despre șefa lui de cabinet,
„Nicole Klein, a păstrat un apartament subvenționat de guvern în Paris timp de 12 ani, timp în care nu a locuit în capitala franceză. A demisionat miercuri seara, spunând ziarului francez Ouest France că de Rugy o rugase să demisioneze.”
Am mai văzut eu niște materiale despre administrația franceză, am spus, atunci, că sunt exagerări. Am mai citit niște articole de pe la străini, am spus că sunt răutăți. Dar cât să mai stau să evit a recunoaște că modelul francez de societate este unul socialist sadea care se folosește de capitaliștii pe care îi are doar pentru a le lua banii?
Pentru uzul politicii noastre dâmbovițene rețin că asocierea politicienilor români cu Macron și echipa lui europarlamentară este o asociere cu socialismul francez „reformator”. Vor să reformeze socialismul, ca ideologie, pentru că a îmbătrânit și nu mai atrage.
Cât privește posibila influență a lui Macron și a socialiștilor lui pe malurile Dâmboviței avem deja orientarea exprimată, sintetic, de către Dacian Cioloș: piața liberă trebuie reglementată! Este o adresă directă către socialism. Acolo unde își dorește Cioloș să ajungem. Că va fi puternic influențat de socialismul francez, nu este nici o îndoială. Cioloș „a gustat” acest socialism și își dorește, cu disperare, să îl bage pe gât românilor.
Poate i-l băgăm noi undeva!
PS. Ptiu, drace! Era să uit!
Guvernul socialist „En Marche”, vopsit „progresist”, îi ia apărarea lui Francois de Rugy și comunică presei că acesta va fi „mai atent la cheltuirea banilor publici”. Vai, ce solidaritate de grup! Seamănă leit cu solidaritatea PSD-iștilor, colegii lor din România. Bănuiesc că și PLUS-iștii vor ține cont de subtilitatea susținerii, nu de alta, dar cu „darea afară” a membrilor care pun în pericol reputația lui Cioloș sau a „forței motrice” nu vor face prea mulți pureci în politică socialistă de pretutindeni. 😂
vineri, 12 iulie 2019
duminică, 7 iulie 2019
Calcule pentru alegerea Ursulei von der Leyen
![]() |
| Ursula von der Leyen la o întâlnire cu creștin-democrații europeni, la 3 iulie, la Strasbourg Image: Reuters |
Social-democrații germani și cei austrieci vor vota împotrivă. Germanii sunt cei mai porniți. Fostul președinte al SPD, Sigmar Gabriel, vede chiar un motiv ca social-democrații să părăsească guvernul cancelarului Angela Merkel. Alți lideri social-democrați sunt mai ponderați.
În eurogrupul S&D, SPD are doar 16 membri, fiind al treilea cel mai mare grup din grup, după italieni și spanioli. Italienii și spaniolii sunt, evident, mulțumiți de pachetul de funcții votat/acceptat de Consiliul European. Social-democratul italian David-Maria Sassoli tocmai a fost ales Președinte al Parlamentului iar socialistul spaniol Josep Borrell este propus pentru funcția de Comisar al UE pentru politica externă și apărare. Prin urmare, creștin-democrații PPE se așteaptă ca majoritatea social-democraților să voteze în scrutinul secret, programat pentru 16 iulie, pentru von der Leyen.
Situația din prezent în Parlamentul European ar arăta cam așa: pentru alegerea lui von der Leyen vot vota favorabil 182 de deputați ai PPE, 60-70 liberali și 120-130 social-democrați. Acest lucru i-ar da 362 - 382 de voturi - majoritatea necesară este de 376. Sunt semnale că și unii din partidul Verzilor ar fi de acord să îi dea votul. În plus, s-ar putea obține voturile celor 28 de membri ai partidului de guvernământ polonez PiS. Guvernul de la Varșovia susținea numirea. În concluzie, conducerea PPE a spus: "Aceasta nu va fi o plimbare, dar șansele sunt bune."
Am preluat doar aceste informații. Cei care vor citi articolul vor observa că germanii sunt foarte preocupați și de zbuciumul intern din SPD cu privire la guvernarea țării. Trebuie înțeleși. Nu doar că au fost demolați de rezultatele guvernărilor CDU/SDU sub conducerea lui Merkel, au fost puși la colț de populație și pentru inițiativele păguboase ca parteneri de guvernare ai CDU/SDU. Eu încă susțin că ei sunt la originea „marii migrații” de 1 milion de persoane din 2015, când Sigmar Gabriel susținea vehemet că Germania are nevoie de forță de muncă ... „ieftină”. Dar nu despre ce îmi amintesc eu vreau să scriu. 😂
sâmbătă, 6 iulie 2019
„Am convenit cu Macron ...” este o insultă la adresa președintelui Klaus Iohannis, a României
Iau de la Agerpres.
Declarația lui Dacian Cioloș mă enervează. Sincer.
"Azi am discutat cu preşedintele Emmanuel Macron despre finalizarea procedurii de desemnare a procurorului-şef european. Am convenit să lucrăm împreună pentru a realiza cât mai repede nominalizarea şefului Parchetului European, pornind de la sprijinul pe care Laura Codruţa Kovesi l-a obţinut în Parlamentul European", a scris Cioloş pe Facebook.
Faptul că a discutat cu președintele francez nu mă deranjează. Mă deranjează declarația potrivit căreia „am convenit împreună” vorbind despre o poziție în sistemul european de justiție cu un candidat român. Normal, după mine, ar fi fost să contacteze, să poarte o discuție cu președintele Klaus Iohannis, Președintele României și nu cu Emmanuel Macron, Peședintele Franței!
Încă o observație. Procedura este deja stabilită. Președintele Macron nu are cum interveni. Nu poate interveni pe procedură nici Dacian Cioloș europarlamentar român care reprezintă niște cetățeni români dar discută nevoile lor cu președintele Franței! Ca la nebuni! În procedură, indiferent ce vor face ei, o nouă delegație de negociere a Parlamentului European se va întâlni cu delegația Consiliului (care a rămas, se pare, cea veche) și vor negocia soluționarea poziției divergente a fiecărei părți. Ce a convenit cu Macron? Cu să facă iar niște aranjamente „secrete”, cum să facă iar niște manevre netransparente pentru ca Macron să se poată impune mai târziu ca fiind cel care a acceptat și a decis ca Laura Kovesi să ocupe funcția?! Cu ce preț!
Mă irită la culme strategia lui Cioloș. Duce la desconsiderarea poziției președintelui Klaus Iohannis în rândul omologilor din Consiliul European! Îl face „incapabil”! O insultă adusă tuturor românilor care nu au votat cu USR și PLUS la alegerile europarlamentare!
Încă una. Partidul Popularilor Europeni, cel care a asigurat sprijinul în Parlamentul European pentru Laura Codruța Kovesi (europarlamentarii PNL fiind foarte, foarte activi), susține în continuare candidatura Laurei Kovesi, declarațiile europarlamentarilor PNL în noua legislatură fiind mai mult decât concludente. Dacian Cioloș nu pomenește o vorbă despre europarlamentarii români din noua legislatură. Vrea să scoată în evidență pentru susținătorii lui Kovesi din România că doar el se zbate să o ducă în funcția de procuror șef european.
O ipocrizie greu de digerat. Pur și simplu acest individ promite să facă ce nu poate face!
Cel mai grav mi se pare semnalul pe care îl dă Dacian Cioloș. Nu are treabă cu președintele Klaus Iohannis, cel care potrivit Constituției reprezintă statul român, poporul român în relațiile cu alte state. El se consultă pentru promovarea intereselor cetățenilor români care l-au trimis în Parlamentul European cu Președintele Franței! Este complet aiurea! Anormal!
Modul de comportare a lui Dacian Cioloș este un început de desconsiderare a restului cetățenilor României. Ce naiba! Doar nu am ajuns provincie franceză! Este un comportament inadmisibil.

joi, 27 iunie 2019
Fleoșc
Am văzut pe FB că la Antena 3, la Radu Tudor în emisiune, a revenit Pieleanu cu sondajele. Cum este și normal la Pieleanu, manipularea fiind prezentă din plin. Cum este imaginea alăturată.
Norocul pentru cei care vor să înțeleagă ce au în fața ochilor stă în textul alăturat: „În opinia dvs., cine ar trebui să conducă PSD?” Oamenii din tot eșantionul au dat 38% răspunsuri valide, 62% non-răspunsuri. Dintre voturile luate în considerare, 25% au spus că Viorica Dăncilă ar trebui să fie viitorul președinte PSD, 15% l-au ales pe Victor Ponta, 14% pe Gabriela Firea, iar pe Mihar Fifor 3%. De asemenea, Eugen Teodorovici a fost ales de 2%, Lia Olguța Vasilescu de 1%, iar Sorin Grindeanu 1%. Alți 39% au spus că „trebuie aducă o personalitate publică”.
Din peste 1600 de persoane chestionate au dat răspunsuri valide doar 38%. Din acești 38% tragem datele din imaginea de mai sus! Dar și alte informații oferite de Pieleanu.
Din cei 38% care au dat răspunsuri valide, 25% sunt pentru Dăncilă. Dar imaginea spune că 25% din total eșantion ar susține pe Dăncilă. Numai că „eșantion” aici nu se referă la 100% persoane interogate ci doar la 38% din persoanele interogate care au dat răspunsuri valide. O altă interpretare ar duce la absurd. Este aproape inadmisibil ca populația României să aibă grija PSD! Nu ar mai fi logică. Dacă adunăm doar procentele celor 4 din fotografie, am ajunge la 57% din populația României preocupată de PSD și soarta internă a acestui partid. Ireal.
Un alt paragraf ne induce o altă realitate:
Citind cele două paragrafe, apare Firea cu 14% și la eșantionul celor 38% care și-au dat cu părerea despre PSD deși nu toți sunt votanți PSD dar și în eșantionul celor care sunt votanți PSD, evident mai mic decât cel cu 38% din moment ce Dăncilă apare în acest eșantion cu 58%.
(G)Radu Tudor a făcut o emisiune numai bună să manipuleze, copios, mințile oamenilor.
Concluzia? Destul de simplă. PSD are de pierdut. Are resurse umane pe care le poate pierde în viitorul apropiat. Pieleanu nu a putut minți complet, a pus niște texte mai aproape de realitate însă imaginile sunt din alt film. 😂
Nu scriam aici despre acest sondaj dacă nu suna clopoțelul: de ce niște oameni care nu votează PSD, nu au treabă cu PSD, susțin pe Dăncilă, pe catastrofa Firea, pe mincinosul Ponta sau pe habarnistul Fifor?! După imaginea publicată de Antena3, națiunea duce grija PSD. Fleoșc!
PSD simte că este pe o pantă în scădere. Acum trage de sfori să se stabilizeze măcar dar, din datele publicate de Pieleanu, nu prea mai sunt șanse. Când apar personaje străine PSD ca fiind preferate de membrii PSD sau votanții PSD la conducerea partidului, treaba este clară. Trendul PSD ca partid politic în România este în jos, spre fundul gropii.
Totuși, cei de stânga sau care au votat cu PSD considerând că este un partid de stânga au variante noi la dispoziție. ProRo al lui Victor Ponta le este cel mai aproape de suflet, altfel nu apărea Ponta între preferințele lor. Mai au și varianta PLUS a lui Cioloș dar aici trebuie să se împace cu socialismul modern promovat de Macron al Franței și susținut cu cerbicie de Cioloș din România fără a fi însă al românilor. 😂 Sunt și la USR oameni de stânga dar parcă nu sunt ca cei din PLUS. Votanții de stânga au trei variante mult apropiate de așteptările lor. Doar să aleagă, la fel cum au făcut mulți dintre ei până acum. Să fie clar, Alianța USR PLUS nu a crescut din apa chioară! Majoritatea votanților lor sunt cei plecați din zona stângii în condițiile în care PNL și PMP, împreună, au urcat în procente la ultimele alegeri. PNL și PMP fiind singurele partide politice din România care reprezintă dreapta românească, cel puțin teoretic și al apartenenței lor la PPE, la fel ca UDMR. Când dreapta, PNL, crește în rezultate electorale, nu poți spune că Alianța USR PLUS este de dreapta! Ar duce în derizoriu toate analizele sociologice existente, ar fi minciuna secolului.

„Dintre cei care au declarat că votează PSD, la aceeași întrebare, 58% o văd pe Viorica Dăncilă cea mai potrivită pentru a conduce partidul, 14% au ales-o pe Gabriela Firea, 9% pe Victor Ponta, 6% au spus că „trebuie aducă o personalitate publică”.Cei 38% cu răspunsuri valide nu sunt toți votanți PSD! Pentru că la grupul lor apare Dăncilă cu 58% susținere pentru conducerea partidului. Este un procent dublu față de situația lui 38%. De aceea nici procentul în care PSD apare cu 24-25% susținere populară avansat de Pieleanu nu prea mai stă în picioare. Pentru că 24-25% se referă la întregul eșantion la fel cum și procentul de 38% al răspunsurilor valide se referă la întregul eșantion. Apare aici situația absurdă în care 13-14% (diferența între 38% și 24-25%) din populație își dă cu părerea despre PSD fără a fi votanți ai PSD. Nu îi votează, nu au cum să le ofere sprijin ba, mai mult, apare Ponta în sondaj cu 15% în condițiile în care el este președintele altui partid politic pe eșantionul cu 38%. Se pot interpreta aceste date ca fiind în sau pe lângă PSD o resursă umană pentru ProRo partidul lui Victor Ponta? Se poate, desigur. Dar Ponta apare cu 9% și în eșantionul celor care votează PSD.
Citind cele două paragrafe, apare Firea cu 14% și la eșantionul celor 38% care și-au dat cu părerea despre PSD deși nu toți sunt votanți PSD dar și în eșantionul celor care sunt votanți PSD, evident mai mic decât cel cu 38% din moment ce Dăncilă apare în acest eșantion cu 58%.
(G)Radu Tudor a făcut o emisiune numai bună să manipuleze, copios, mințile oamenilor.
Concluzia? Destul de simplă. PSD are de pierdut. Are resurse umane pe care le poate pierde în viitorul apropiat. Pieleanu nu a putut minți complet, a pus niște texte mai aproape de realitate însă imaginile sunt din alt film. 😂
Nu scriam aici despre acest sondaj dacă nu suna clopoțelul: de ce niște oameni care nu votează PSD, nu au treabă cu PSD, susțin pe Dăncilă, pe catastrofa Firea, pe mincinosul Ponta sau pe habarnistul Fifor?! După imaginea publicată de Antena3, națiunea duce grija PSD. Fleoșc!
PSD simte că este pe o pantă în scădere. Acum trage de sfori să se stabilizeze măcar dar, din datele publicate de Pieleanu, nu prea mai sunt șanse. Când apar personaje străine PSD ca fiind preferate de membrii PSD sau votanții PSD la conducerea partidului, treaba este clară. Trendul PSD ca partid politic în România este în jos, spre fundul gropii.
Totuși, cei de stânga sau care au votat cu PSD considerând că este un partid de stânga au variante noi la dispoziție. ProRo al lui Victor Ponta le este cel mai aproape de suflet, altfel nu apărea Ponta între preferințele lor. Mai au și varianta PLUS a lui Cioloș dar aici trebuie să se împace cu socialismul modern promovat de Macron al Franței și susținut cu cerbicie de Cioloș din România fără a fi însă al românilor. 😂 Sunt și la USR oameni de stânga dar parcă nu sunt ca cei din PLUS. Votanții de stânga au trei variante mult apropiate de așteptările lor. Doar să aleagă, la fel cum au făcut mulți dintre ei până acum. Să fie clar, Alianța USR PLUS nu a crescut din apa chioară! Majoritatea votanților lor sunt cei plecați din zona stângii în condițiile în care PNL și PMP, împreună, au urcat în procente la ultimele alegeri. PNL și PMP fiind singurele partide politice din România care reprezintă dreapta românească, cel puțin teoretic și al apartenenței lor la PPE, la fel ca UDMR. Când dreapta, PNL, crește în rezultate electorale, nu poți spune că Alianța USR PLUS este de dreapta! Ar duce în derizoriu toate analizele sociologice existente, ar fi minciuna secolului.
duminică, 23 iunie 2019
Emmanuel Macron vrea să distrugă parlamentarismul european. Manfred Weber trage un semnal de alarmă
![]() |
| Sean Gallup / Getty Images |
Are dreptate. După ani și ani, după ce Parlamentul European a obținut dreptul de codecizie asupra legislației europene, după ce s-au depus eforturi susținute pentru a democratiza Uniunea Europeană în favoarea tuturor statelor membre, ducând statele „mai mici” alături de cele „mari” cu drepturi egale asupra deciziilor care privesc, de fapt, viața în viitor a cetățenilor lor, campania lui Emmanuel Macron de scoatere a Parlamentului European din sfera deciziilor asupra liderilor Uniunii Europene sau de a reduce influența acestuia până la un act formal (în sensul „semnează ca primarul”) duce Uniunea Europeană înapoi în timp la momentele în care totul era decis în cancelariile statelor fondatoare însă cu preponderență în cancelariile statelor puternice economic. Celelalte state membre ale Uniunii Europene ar avea doar calea „adeziunii” la „voința” marilor cancelarii care ar „împărți totul”. Parlamentul European ar deveni doar un loc în care popoarele care își trimit reprezentanții ar putea să își spună părerea fără însă a obține și „dreptatea” la care speră.
„Dacă într-o zi poporul european va decide să adopte o constituție sau un tratat care să spună că președintele Comisiei este ales de poporul european, atunci vom avea alegeri europene adevărate și în acel moment oricine ... poate fi ales direct dar acestea nu sunt tratatele noastre actuale." - a declarat Emmanuel Macron după summit-ul Consiliului European
Când s-a propus o Constituție a Uniunii Europene, Franța s-a opus vehement și a blocat procesul. Când în TUE s-au propus reguli de democratizare a Uniunii Europene, Franța le-a blocat. Alături de Franța au venit alte state „mai mici dependente” de relația cu Franța. Consensul nu a fost obținut. Acum Franța vrea să împartă Uniunea Europeană în „bogați și săraci”, urmând ca bogații să fie avantajați iar săracii urmând ca în decurs de câteva decenii să facă dovada că pot sta la masa bogaților.
Când s-a opus, Franța era condusă de socialiștii președintelui Hollande, Macron fiind un oficial al al socialiștilor francezi, chiar ministru în ultimii ani. Acum, Franța este condusă de Macron care i-a distrus pe socialiști pentru a forma un partid al lui, partid ce are rolul de a aduna în jurul lui Macron alte formațiuni politice de stânga sau centriste, o idee fiind și atragerea din PPE a partidelor centriste, pe lângă cele de stânga sau partidele ecologiste. Pentru a avea și „suport politic”, Macron a emis un „Mesaj către Europa”, document ce stă la baza recunoașterii „prietenilor” lui Macron și care a fost acceptat de aliații actuali ai lui Macron din Parlamentul European - ALDE, PDE/EDP, Ciudadanos, USR/PLUS etc. Politic, toți cei care au aderat la grupul Renew Europe condus de Dacian Cioloș au acceptat mesajul lui Macron care pune „Franța în primul rând” renunțând la un mesaj al propriilor națiuni. Este și cazul lui Cioloș și cei din PLUS pe care îi conduce, este și cazul USR-ului lui Barna.
Pe mine mă surprinde poziția lui Guy Verhofstatd, marele parlamentarist belgian care a cerut mereu și mereu în mandatele precedente respectarea Parlamentului European și a voinței națiunilor care și-au trimis acolo reprezentanții. Este, de departe, cea mai profundă „transformare politică” pe care o văd. Nu sunt surprins de poziția lui Cioloș și a celor de la PLUS, de poziția lui Dan Barna și a celor de la USR. Pot fi ipocrit, la fel ca mulți alții, să spun că „nu au experiența parlamentară necesară pentru a deveni buni susținători ai democrației”. Nu sunt ipocrit și declar pe propria răspundere că cei doi și partidele lor, pentru o mai bună poziționare politică europeană au ales să subordoneze interesele majore ale României în Uniunea Europeană intereselor personale ale lui Emmanuel Macron care se vrea înscris în analele franceze ca un președinte glorios la fel ca înaintașii de Gaulle, Pompidou, Napoleon al II-lea, Napoleon, Ludovic al XIV-lea etc. Nu știu cât de departe vor ajunge. Au mizat pe cartea „prietenii lui Macron” și nu pe cea a „reprezentanților României în familia popoarelor europene”. Treaba lor. Norocul nostru este că ei, acești aventurieri politici, sunt doar 8. Ceilalți europarlamentari români, cu sau fără recunoașterea „somităților” europene, vor sluji interesele României. Mai bine sau mai puțin bine dar vor fi în mod evident interesați să arate că au făcut ceva pentru România și nu pentru Franța lui Macron. Că mai există o Franță, a celorlalți europarlamentari francezi care este mai mare decât Franța lui Macron. Și care, sper eu, vor dori ca euro-parlamentarismul să nu devină un surogat al „democrației liberale europene”.
vineri, 21 iunie 2019
Dureri de cap la Elysee
În „grădina Raiului macronist” se aud tunete și fulgere. Erau ele de ținut minte de mai mult timp, analiștii serioși ar fi trebuit să le prevadă, dar vrăjiți de șarmul lui Macron au uitat. Or fi ei pe undeva, cei serioși, dar nu sunt scoși în evidență de publicațiile astea plecate „la pupat” colțunii „sultanului de la Paris”.
Un articol de la Politico (aici) scoate în evidență niște probleme ce dau naștere durerilor de cap la Palatul Elysee. După ce și-a asigurat susținerea socialiștilor spanioli și portughezi și a socialiștilor din grupul S&D ca urmare a influenței directe asupra celor mai importante partide socialiste naționale, Emmanuel Macron începe să aibă dureri de cap cu membrii fondatori ai Renew Europe. Liderul Ciudadanos are propria agendă politică la nivel intern. Refuză cu obstinație să formeze o alianță de guvernare și alianțe regionale cu socialiștii lui Pedro Sanchez Perez. Articolul are un titlu drăguț: „Liberalii spanioli irită pe ... toată lumea”.
Cei care nu citesc bine în engleză, dacă sunt pe Google, pot folosi Google translate pentru a înțelege articolul. Este interesant!
La noi, pe Dâmbovița, propaganda cioloșistă a USR PLUS ne induce în eroare. Norocul nostru sunt investigațiile jurnalistice (a unor jurnaliști serioși, nu a „jurnaliștilor” în general!). Până să văd aceste lucruri la un jurnalist român, constat eu că de fapt, în Parlamentul European, Emmanuel Macron a făcut varză din doctrinele politice de centru și stânga. La doctrinele politice de dreapta nu are acces. Este respins categoric. Dar, în zona de centru și de stânga se desfășoară fără reținere. A profitat de ambițiile personale ale unor lideri naționali din fostul grup ALDE - Guy Verhofstadt, Mark Rutte etc. -, le-a confiscat grupul și i-a dus la un loc cu socialiștii europeni. Culmea, cel mai puternic sprijin îl are de la socialiștii din Spania și Portugalia, deveniți foarte puternici în grupul S&D, socialiștii spanioli dând și liderul de grup: Iratxe Garcia. Cred că și în cazul lui Cioloș, care ne interesează, funcționează metoda adoptată de Macron: dă fiecărui grup național câte o părticică de putere (borcanul cu miere) dar are grijă să le arate și biciul. Din acest articol se vede excepțional de bine că, de fapt, Macron și-a asigurat controlul asupra grupului centrist dar și a grupului social-democrat! Iar de aici se cuvine a ne face fiecare analizele. În țările în care centriștii și social-democrații pot obține o majoritate, Macron le va cere să o realizeze. Iar pentru România avem deja centriștii de la USR PLUS care vor fi „obligați” să mai facă un „+” cu PSD și ProRo pentru o eventuală guvernare sau pentru un eventual sprijin parlamentar împotriva „dușmanului comun” de la nivel local - PNL, PMP și UDMR.
Știu că cei de la Politico sunt mai apropiați de centriști. De aceea cred că nu au interesul să scoată în evidență toate mișcările din interiorul grupurilor parlamentare. Acum câteva luni am citit un articol în care liberalii din Danemarca, Finlanda, Olanda, Belgia ... se uitau „chiorâș” la Macron, nefiind convinși de centrismul/liberalismul afișat de el. Dar fiind din țări cu puțină putere europarlamentară au considerat, probabil, că se vor mișca după cum îi leagănă valurile. Prin acapararea completă a zonei de centru de către Macron și aliații lui fideli, zona liberală a devenit captiva curentului socialist-macronist. Nu vor cu popularii europeni pe care îi acuză de austeritate administrativă, nu vor nici cu socialiștii europeni pentru că își pierd electorii naționali, așa că au rămas să se dea în bărci în zona circului făcut de Macron în politica europeană. Nu este exclus ca o parte dintre ei să preia modelul dâmbovițean al punerii piciorului în gips când situația devine prea neplăcută pentru viitorul lor politic.
Deocamdată mă opresc la a constata că în „grădina Raiului macronist” nu curge doar lapte și miere. Mai și tună din când în când. Nu știu care este nivelul de ambiție al popoarelor din statele membre ale Uniunii Europene care și-au trimis reprezentanții în Parlamentul European. Văd însă că o parte dintre liberalii europeni au făcut sluj în fața „chameleonului” Macron și au devenit remorca socialiștilor europeni. Vom vedea ce va mai fi.

joi, 20 iunie 2019
Cioloș se adresează „partidelor din opoziție”. Căror partide?
![]() |
| Cioloș la Digi24 |
Prima mea impresie a fost că mesajul lui este adresat partidelor din opoziția parlamentară. M-am înșelat. Nu are nici o treabă cu opoziția parlamentară. El se referă la „curtea proprie”, opoziția la PSD a cuplului USR - PLUS. Practic, el atrage atenția „partenerului” USR că trebuie să se definească doctrinar pentru ca împreună cu PLUS să asigure o viitoare guvernare în corelare cu politica pe care membrii grupului Renew Europe vor căuta să o impună Parlamentului European și statelor membre ale Uniunii Europene. Declarațiile lui Cioloș citite în această cheie au logică. Citite în cheia „opoziției parlamentare” sunt lipsite de cea mai elementară logică. Pentru că celelalte partide, este vorba despre PNL, PMP, UDMR au de gând să facă politica Popularilor Europeni (PPE/EPP) iar ProRo al lui Victor Ponta va face jumătate de politică a S&D (social-democraților europeni, prin Corina Crețu) și a CRE - partidul conservatorilor și reformiștilor din PE (prin Mihai Tudose).
„E timpul să discutăm ce vrem de acum încolo, cum trebuie să arate viitoarea guvernare. (…) Devine periculos să producem o fragmentare și o neliniște între forțele de opoziție doar pentru că nu știm ce ne dorim. Orice greșeală va fi plătită scump.
Avem un moment astral, o ocazie unică pentru România. Modul de a face politică așa cum a fost înțeles de vechea clasă politică poate fi schimbat complet și înlocuit cu unul în care cetățeanul să fie elementul central al guvernării. Pentru asta e nevoie să alegem cât de curând ce ne dorim.
(…)
E timpul să discutăm ce vrem de acum încolo, cum trebuie să arate viitoarea guvernare, pentru a ne asigura că reforma statului și cea administrativă se întâmplă și care sunt proiectele pe care le dorim pentru România.
România are nevoie de un PACT în interiorul opoziției care să clarifice cât de curând ce ne dorim de la viitoarele alegeri. Guvernarea pe care ne-o dorim trebuie gândită încă de acum și forțele politice care se pretind responsabile ar trebui să înceapă discuțiile.Clar. O lectură corectă și nu una în care să umbli după cai verzi pe pereți te duce exact acolo unde Cioloș are marele interes. La USR. Acolo, în „dialogul surzilor”, deocamdată, Cioloș cere „pace”! Vrea o reprezentare de 50% pentru fiecare partid iar USR îi cere fuziune. Dialogul USR - PLUS este în impas. Cioloș are acest apel pentru a debloca dialogul. Are tot interesul. Alegerile locale și mai ales cele parlamentare pot avea ca rezultat o confirmare a USR însă nu și o confirmare a PLUS! Fără o alianță cu USR, PLUS devine un fel de căpușă politică ca a fraierit odată pe cei de la USR.
Devine periculos să producem o fragmentare și o neliniște între forțele de opoziție doar pentru că nu știm ce ne dorim. Orice greșeală va fi plătită scump în termeni de performanță guvernamentală și vom contribui din plin la dezamăgirea electoratului care ne va vota”.
Să ne calmăm. Nu avem treabă cu Cioloș și nici cu partidul sau partidele lui (în cazul în care pune iar „frâul” USR-ului!). Se vede clar, din textul lui Cioloș, că „vechea clasă politică”, unde el pune PNL, nu este avută în vedere. Deci apelul lui nu are nici o legătură cu PNL, contrazicând speculațiile unor jurnaliști sau analiști mai grăbiți. Nu. Are treabă doar cu USR vizând cucerirea puterii politice în 2020 și formarea unui guvern dominant USR-PLUS. Omul o ține langa-balanga cu viitoarea guvernare USR-PLUS și, prin excepție, desigur, cu o minoră participare a PNL pentru că dacă PNL nu va participa și nu se va subordona voinței Lui, va fi „retrimis” alături de PSD. Tare Julien!
În politică este contraindicat să spui „niciodată”. Julien Cioloș o face. Amenință. Numai că urmează să vedem cât va avea posibila Alianță USR PLUS la prezidențiale, la locale și la parlamentare. Urmează să vedem care dintre partidele politice care vor intra în viitorul Parlament vor fi de acord să ducă România în poziția de parteneră a Franței și o reducere a influenței SUA sau a altor state membre UE cu care România are legături extrem de puternice în prezent, legături care sunt dominante în relațiile noastre economice - cele care ne asigură bruma de dezvoltare în momentul actual! Vom vedea care partide vor fi de acord ca relația cu Rusia pe care o dorește Emmanuel Macron să fie și „voința României”, o relație contrară politicii noastre externe actuale. Vom vedea care partide sunt de acord ca România să devină un fel de „provincie franceză”. Vom vedea!
Eu unul m-am lămurit. Cioloș nu are treabă cu opoziția parlamentară din România. Are treabă doar cu USR cu care vrea să încheie o nouă alianță pentru alegerile viitoare partidul lui, PLUS, fiind în mare pericol să „rămână de căruță”.
miercuri, 19 iunie 2019
Macronul românesc. Stilul „chameleon”
![]() |
| FOTO - Facebook/ Dacian Ciolos |
Forțat să renunțe la candidatura propriei reprezentante, Nathalie Loiseau, ca urmare a gafelor (exprimare foarte, foarte elegantă!) acesteia în relația cu ceilalți parteneri de grup politic europarlamentar, Emmanuel Macron s-a orientat rapid către „rezerva strategică” a Franței: Dacian Cioloș. Este foarte corect să fim convinși de această interpretare. Franța, în special Președintele ei, nu își lasă „ambițiile politice” pe mâna oricui, mai ales în Parlamentul European unde se vor finaliza unele dintre cele mai importante decizii ale Uniunii Europene privind viitorul statelor membre în domenii deosebit de sensibile. În special în domeniile în care Franța are interese majore, strategice, în primul rând poziția de „putere dominantă” - cum ar fi cele financiare și economice!
„Cioloș a câștigat porecla "Macronul românesc" pentru propria sa schimbare a stilului în stil chameleon. Un fost aliat al conservatorilor UE, care este acum cu liberalii...”În țară ne este prezentată această poziție ca o „victorie” a lui Cioloș și „o mândrie” pentru noi, românii. Singurul român care ajunge în poziția de a conduce un grup politic europarlamentar. Privind din satelit, se poate spune și așa cu mândrie „națională”. Privind de la firul ierbii, imaginea se schimbă. Dacian Cioloș nu are cum sluji România în cadrul grupului Renew Europe, în cel mai bun caz putând „recomanda” sau „impune” colegilor din Alianța 2020 USR PLUS să propună sau să impună în Parlamentul României adoptarea unor poziții politice cu consecințe juridice și de natură administrativă care să răspundă „cerințelor” principalilor membri ai grupului Renew Europe: Franța, Spania, Olanda, Belgia, Germania (FDP).
Macron, Rutte, Verhofstadt, Albert Rivera, Lindner și Cioloș (prin desemnarea în funcția dorită) au angajamentul de a contracara politicile publice a europarlamentarilor de centru-dreapta, din Partidul Popularilor Europeni, impunând propria linie politică orientată către „afaceri”. Numai că „afacerile” acoperă de fapt altceva. Linia politică a „afacerilor” promovate de grup va urma linia politică franceză, a lui Macron, care dorește o slăbire a „controlului” de la Bruxelles asupra statelor privind finanțele și economia, astfel încât încălcarea unor reguli de bună guvernare de către un stat membru „principal” să nu suporte aceleași „sancțiuni” ca un stat membru „secundar”. Este vorba despre Europa celor două viteze atât de dragă lui Macron pe care vrea să o impună celorlalte state membre europene mai ales după ce va fi finalizat Brexit-ul, Marea Britanie fiind ani de zile un adversar ferm al protecționismului economic practicat de Franța. Plecarea Marii Britanii din UE este momentul benefic văzut de Franța pentru a impune ca linie politică în domeniul financiar și economic al Uniunii Europene modelul francez. Protecționismul este, de fapt, cheia politicilor macroniste. Să nu uităm sloganul politic al lui Macron: Franța în primul rând.
Cioloș, credincios „soldat” al Franței, va coordona, de va ajunge liderul grupului Renew Europe, acțiunile membrilor grupului pentru realizarea politică a obiectivelor Franței în Parlamentul European. Este foarte important să privim cu atenție situația. Între membrii grupului Renew Europe doar în Franța președintele Macron are „putere absolută”! Restul membrilor grupului sunt în statele lor puteri de mâna a doua sau au mici majorități politice care nu le permit luarea unor măsuri interne semnificative. Rolul lor este să asigure voturile necesare în Parlamentul European. În cadrul Consiliilor Europene însă, acestea nu mai au puterile necesare.
Jurnaliștii Politico au găsit și un punct sensibil la Cioloș: poziția lui față de „căsătoriile” între persoanele de același sex. Membrii grupului Renew Europe sunt favorabili acestei mișcări. Cioloș își va exprima poziția în fața membrilor Renew Europe atunci când își va prezenta candidatura. Iar aici fac o paranteză. Membrii Alianței USR PLUS au participat la Parada LGBT de la Cluj și susțin toate celelalte manifestări LGBT anunțate. Sunt imagini, sunt declarații. Punctul „sensibil” al lui Cioloș a fost „clarificat”. Alianța politică care l-a dus în Parlamentul European poate proba că este o susținătoare a mișcării LGBT așa cum sunt toate celelalte partide politice ale statelor membre Renew Europe.
Celelalte formațiuni politice ale statelor membre din Uniunea Europeană nu sunt dispuse să accepte „visul lui Macron”: statele membre trebuie să devină „provincii franceze”! Consider că remarca unui politician de dreapta din Spania cu referire la „provincia franceză Spania” în urma unei intervenții amenințătoare a unor reprezentanți En Marche la adresa partenerilor Ciudadanos din grupul Renew Europe cu ocazia alianței lor la Madrid pentru obținerea unei majorități de dreapta la alegerile locale este foarte inspirată.
Chiar dacă Alianța USR PLUS dă 8 eurodeputați grupului Renew Europe, România ca țară este prea „mică” pentru a fi luată în considerare. Este mică din punct de vedere al dezvoltării economice, al nivelului de ambiție politică europeană, al capacității de a deveni semnificativă. Peste toate, România este și partener strategic pentru SUA și linia politică majoritară în România este către păstrarea acestui parteneriat, întărirea lui ceea ce nu place liderului de facto al Renew Europe, Emmanuel Macron! Când ne uităm la ascensiunea de astăzi a lui Dacian Cioloș în politica europeană înaltă, va trebui să ne uităm și la aceste probleme interne. O ascensiune politică a Alianței USR PLUS până la cucerirea sau participarea semnificativă la actul de guvernare (în urma alegerilor parlamentare) ar putea face posibilă o desprindere a României de influența SUA și înlocuirea acesteia cu influența Franței. Cu toate consecințele de rigoare!
vineri, 14 iunie 2019
Entuziasm franco-român: sfârșitul liberalilor în Parlamentul European
Două articole la RFI semnate de Mihaela Gherghișan Naum, corespondent RFI la Bruxelles, atrag atenția. Entuziasmul debordant cu care scrie despre eliminarea liberalilor din Parlamentul European și importanța lui Dacian Cioloș ca variantă franceză pentru președinția grupului Renew Europe care înlocuiește ALDE eu nu poate fi trecut cu vederea. Informarea este în limitele adevărului, entuziasmul cu care face afirmațiile o poziționează în „tabăra” anti-liberalilor. Are și femeia un vis. De ce să nu exagereze? Doar este visul ei!
12 iunie 2019 - Renew Europe: grupul politic care marchează sfârșitul liberalilor în PE.
13 iunie 2019 - Surse: Dacian Cioloș candidează pentru președinția grupului Renew Europe
Undeva, demult, am scris că Cioloș este, de fapt, un francez cu origine română. Chiar și mandatul lui de comisar european a fost obținut cu sprijinul Franței, proiectele lui ca „ministru european al agriculturii” au fost construite de specialiștii francezi și susținute de Franța cu cerbicie pentru că o avantaja în delicata problemă a politicii agricole europene. Cioloș s-a zbătut și a obținut menținerea supremației Franței în politica agricolă comună pe timpul mandatului său de comisar european acceptând doar acele intervenții ale altor state europene după ce Franța le negocia. Cu Spania, Italia, Polonia, Germania, Regatul Unit ... România nu a fost printre beneficiarele acelui mare program agricol aplicat de Cioloș în calitate de comisar european. Resturile aruncate agricultorilor români pe timpul mandatului lui Cioloș au purtat amprenta unei „sărăcii lustruite”. Motivul era sinistru: agricultorii români nu au cultura necesară pentru a intra în familia agricultorilor europeni civilizați. Iar de la „concept” la aplicarea lui s-a ajuns ca agricultura românească să fie „oaia neagră” a agriculturii europene deși existau toate condițiile ca tipul de agricultură al micilor fermieri să devină o poveste de succes. Nu se practică în toate țările europene agricultura socialistă a Franței!
Educația politică franceză a lui Dacian Cioloș este anti-liberală. Toate declarațiile lui Cioloș sunt în interiorul acestor convingeri căpătate în Franța. Dispariția liberalismului din viața politică europeană este și visul lui Emmanuel Macron, cel căruia Dacian Cioloș i-a devenit „locotenent”.
Îmi pare sincer rău că mulți dintre liberali dar și mai mulți dintre susținătorii liberalilor nu văd ceea ce este mai mult decât evident. Dacian Cioloș cu PLUS și Dan Barna cu USR au ales să facă parte dintr-un grup politic european anti-liberal. Și da, acolo a intrat și Victor Ponta cu ProRo dar anti-liberalismul lui Ponta nu mai trebuie explicat. Ar fi pierdere de timp.
Rețin că RFI a devenit o publicație media anti-liberală pe față. Recunosc și faptul că este, totuși, o publicație care respectă și adevărul. Chiar dacă reporterii RFI au lacrimi în ochi când oferă informații care nu le plac, au curajul de a se menține în limitele jurnalismului european.
Ei bine, Mihaela Gherghișan Naum și-a expus admirația față de Cioloș și susținerea. Doar că nu este așa cum spune ea! Liberalismul în Parlamentul European trăiește, este activ, este apreciat chiar dacă partidele liberale europene se găsesc fie în PPE cum este cazul PNL din România sau PL din Polonia ori în Renew Europe unde liberalii olandezi, danezi, finlandezi, germani, belgieni etc. au o cu totul altă poziție față de „progresiștii” francezi. Renunțarea francezilor la Nathalie Loiseau este consecința poziției partidelor liberale din fostul ALDE dar și a partidelor democrate din PDE/EDP care se pare că va exista în Renew Europe ca formațiune distinctă.
Mai rețin ceva. Franța, a dat cele mai multe voturi anti-liberalilor. Marine Le Pen a obținut 22 locuri iar En Marche a obținut 21 de locuri. Franța are 43 de europarlamentari anti-liberali, ca să vorbesc doar despre cele două partide majore apreciate de francezi. Periculos.

Unde au dispărut liberalii europeni în urma alegerilor din 26 mai? Ei s-au pierdut în fostul grup ALDE, numit de acum Renew Europe – Reînnoim Europa, unde delegația franceză macronistă și cea română (USR Plus) sunt numeroase.
Guy Verhofstadt, care dorește acum un mandat de președinte al Parlamentului European pentru doi ani și jumătate, a fost imediat de acord să renunțe la propria-i ideologie si la poziția de șef de grup.
Francezii au insistat ca mențiunea liberală să dispară complet din acest grup care numără astazi 110 membri, cu 41 mai mult decât ALDE. Cu o delegație de 21 de eurodeputați, Franța se simte în poziție de forță, dar n-a reușit să impună un nume franțuzesc pentru grup.
Și tot francezii au pus ochii pe șefia grupului care ar fi trebuit să-i revină macronistei Nathalie Loiseau, fosta ministră a afacerilor europene. Împreună cu Dacian Cioloș, ea asigură acum conducerea interimară a grupului.
Dar negocierile nu merg așa cum crezuse Parisul, lui Loiseau i se opun deputata europeană veterană Sophie t’Veld și suedezul Fredrick Federley. Iar Loiseau nu are simțul politic necesar în astfel de situații și nici nu dă dovadă de respect.
13 iunie 2019 - Surse: Dacian Cioloș candidează pentru președinția grupului Renew Europe
După multiple gafe politice, fosta ministră a afacerilor europene si șefa delegației franceze din noul grup centrist din Parlamentul European a fost nevoită să renunțe la ambiția de a prezida grupul.
Francezii au renunțat de altfel cu totul la idee, deși formează delegația cea mai numeroasă din Renew Europe. Ei doresc acum obținerea președinției unei comisii parlamentare importante.
De aceea, Dacian Cioloș are toate șansele dacă se înscrie în această cursă, iar surse apropiate lui afirmă că acesta este cazul.
Cioloș figura deja teoretic pe lista contra candidaților lui Loiseau, dar acum șansele sale cresc. El are intenția de a juca pe cartea echilibrului dintre est si vest in raportul de forțe european.
In plus, Cioloș – francofon - s-ar putea baza pe susținerea delegației franceze din grup. Cioloș ar fi singurul si primul eurodeputat român președinte de grup politic în Parlamentul European.
Renew Europe este acum al treilea grup ca importanță, el s-a născut din alianța macroniștilor cu USR-Plus, Ciudadanos, liberalii belgieni, cei olandezi si cei germani.O altă știre, la altă publicație, spune că un fost ministru francez a justificat alegerea, de către francezi, a lui Dacian Cioloș pentru că are experiență de fost comisar european și prim-ministru al României.
Cioloș îi are drept contracandidați pe suedezul Fredrick Ferdeley si pe olandeza veterană la Bruxelles, Sophie in 't Veld.
Undeva, demult, am scris că Cioloș este, de fapt, un francez cu origine română. Chiar și mandatul lui de comisar european a fost obținut cu sprijinul Franței, proiectele lui ca „ministru european al agriculturii” au fost construite de specialiștii francezi și susținute de Franța cu cerbicie pentru că o avantaja în delicata problemă a politicii agricole europene. Cioloș s-a zbătut și a obținut menținerea supremației Franței în politica agricolă comună pe timpul mandatului său de comisar european acceptând doar acele intervenții ale altor state europene după ce Franța le negocia. Cu Spania, Italia, Polonia, Germania, Regatul Unit ... România nu a fost printre beneficiarele acelui mare program agricol aplicat de Cioloș în calitate de comisar european. Resturile aruncate agricultorilor români pe timpul mandatului lui Cioloș au purtat amprenta unei „sărăcii lustruite”. Motivul era sinistru: agricultorii români nu au cultura necesară pentru a intra în familia agricultorilor europeni civilizați. Iar de la „concept” la aplicarea lui s-a ajuns ca agricultura românească să fie „oaia neagră” a agriculturii europene deși existau toate condițiile ca tipul de agricultură al micilor fermieri să devină o poveste de succes. Nu se practică în toate țările europene agricultura socialistă a Franței!
Educația politică franceză a lui Dacian Cioloș este anti-liberală. Toate declarațiile lui Cioloș sunt în interiorul acestor convingeri căpătate în Franța. Dispariția liberalismului din viața politică europeană este și visul lui Emmanuel Macron, cel căruia Dacian Cioloș i-a devenit „locotenent”.
Îmi pare sincer rău că mulți dintre liberali dar și mai mulți dintre susținătorii liberalilor nu văd ceea ce este mai mult decât evident. Dacian Cioloș cu PLUS și Dan Barna cu USR au ales să facă parte dintr-un grup politic european anti-liberal. Și da, acolo a intrat și Victor Ponta cu ProRo dar anti-liberalismul lui Ponta nu mai trebuie explicat. Ar fi pierdere de timp.
Rețin că RFI a devenit o publicație media anti-liberală pe față. Recunosc și faptul că este, totuși, o publicație care respectă și adevărul. Chiar dacă reporterii RFI au lacrimi în ochi când oferă informații care nu le plac, au curajul de a se menține în limitele jurnalismului european.
Ei bine, Mihaela Gherghișan Naum și-a expus admirația față de Cioloș și susținerea. Doar că nu este așa cum spune ea! Liberalismul în Parlamentul European trăiește, este activ, este apreciat chiar dacă partidele liberale europene se găsesc fie în PPE cum este cazul PNL din România sau PL din Polonia ori în Renew Europe unde liberalii olandezi, danezi, finlandezi, germani, belgieni etc. au o cu totul altă poziție față de „progresiștii” francezi. Renunțarea francezilor la Nathalie Loiseau este consecința poziției partidelor liberale din fostul ALDE dar și a partidelor democrate din PDE/EDP care se pare că va exista în Renew Europe ca formațiune distinctă.
Mai rețin ceva. Franța, a dat cele mai multe voturi anti-liberalilor. Marine Le Pen a obținut 22 locuri iar En Marche a obținut 21 de locuri. Franța are 43 de europarlamentari anti-liberali, ca să vorbesc doar despre cele două partide majore apreciate de francezi. Periculos.
miercuri, 12 iunie 2019
Marea înșelătorie trebuie să înceteze
Speculând un obicei care are tendința de a deveni „strămoșeșc”, liderii USR și PLUS au căutat să inducă populației, prin intermediul televiziunilor a unei bune părți a presei scrise, ideea că partidele lor sunt de „centru-dreapta”. Vorba aia: dacă a spus la Tv așa este! Este pe dracu așa.
De aceea am purces la puricat. Pe principiul strămoșesc potrivit căruia „spune-mi cu cine te'nsoțești ca să spun cine ești”! Și a ieșit cu totul și cu totul altceva decât au clamat liderii USR și PLUS. Nu au nici o legătură cu dreapta. Dar nici una! De aceea cred că este de datoria tuturor celor care vor să participe la dezbaterea publică privind politica în România să fie cinstiți cu cei cărora le spune „o poveste”.
Grupul ALDE european este compus, așa cum spune și titlul grupului, din partide liberale (în sensul liberalismului vest-european) și din partidele democrate (în sensul de partide de centru, nici socialiste și nici conservatoare, nici cu stânga și nici cu dreapta). În cadrul grupului ALDE, partidele democrate au grup separat constituit PDE/EDP, cu propriile poziții politice pe care le negociază în cadrul grupului mare, ALDE. Partidele liberale nu au grup de sine stătător, ele venind în grupul mare ALDE cu propriile agende de lucru.
După alegerile europarlamentare terminate la 26 mai, Grupul ALDE s-a unit cu grupul „Renaissance”, condus de partidul En Marche al lui Emmanuel Macron și care cuprinde pe lângă membrii En Marche membrii Ciudadanos din Spania (partid pornit din Catalonia, de orientare social-liberală) și membrii aduși de PLUS condus de Dacian Cioloș. Nu am scormonit mai mult să văd care altă formațiune națională din grupul ALDE&R mai este în grupul separat „Renaissance”. Trebuie reținut faptul că Dacian Cioloș „a aderat” la politica franceză europeană încă din primăvara anului 2018, când Fundația România Împreună pe care o conducea a semnat acordul de colaborare cu En Marche în vederea viitoarelor alegeri europarlamentare. Odată cu Dacian Cioloș au semnat acordul cei de la Ciudadanos, cei de la Partidul Democrat Italian (social-democrat) condus pe atunci de fostul prim-ministru Metteo Renzi și alte formațiuni politice naționale mai mici care își doreau să ajungă în Parlamentul European. PDI a renunțat, mai târziu, la apartenența la mișcarea lui Macron urmând a participa în altă grupare politică europeană în funcție de rezultatele alegerilor. Cred că au ajuns la S&D unde au fost și înainte (nu am verificat).
Să revin la ALDE. În componenta liberală a ALDE a fost admis USR-ul din România. Admiterea lui acolo ne spune că a prezentat o proiecție politică liberală. A vrut în grupul liberal și ProRo condus de Ponta, care și-a înscris ca orientare politică în statut social-liberalismul. Opoziția USR dar se pare că și a altor reprezentanți ai liberalismului vest-european - nu este exclus să fie Guy Verhofstadt, Mark Rutte (prim-ministrul liberal al Olandei) etc. -, a dus la un refuz. ProRo era deja observator în grupul PDE/EDP al democraților europeni care constituie al doilea pilon politic al grupului ALDE. Apartenența unei formațiuni politice la acest grup membru ALDE nu poate fi influențată de părerea membrilor liberali ai ALDE! Așa că, Victor Ponta a finalizat acțiunea de apartenență la ALDE devenind membru al Partidului Democrat European. Atrag atenția asupra unei particularități: Grupul ALDE eu nu poate renunța la grupul PDE/EDP! Ar trebui să se desființeze și să formeze o alianță liberală europeană. Sunt sigur că nu își doresc acest lucru deoarece au mari probleme „de efectiv”.
În imaginea de mai sus am „rearanjat” poziția centrist-progresiștilor români în Parlamentul European. Imaginea de mai sus ridică și cortina de pe imaginile vânturate de presă cu Barna și Ponta la „discuții”. Place sau nu, nu este de criticat, Barna și Ponta fac parte din grupul ALDE și în relația cu membrii subgrupului Renaissance al lui Macron unde este Cioloș vor avea o poziție comună! La fel cum se întâmplă în grupul ALDE unde PDE/EDP poate avea o poziție diferită de cea a membrilor partidelor liberale și în cadrul grupului major ALDE&R este posibil ca grupul ALDE să fie nevoit, după ce își stabilește linia politică să o negocieze cu grupul Renaissance pentru a ieși în Parlamentul European cu o poziție de grup clarificată.
Cu această imagine, cred că punem punct „orientării politice de centru dreapta” a noilor actori politici europeni din România. Sunt „de centru-stânga” iar semnalele date de la membrii PLUS ne spun că este mai mult decât posibil ca PLUS și En Marche să marcheze, de fapt, o zonă de marxism pragmatic. Așa cum PLUS a căpușat USR dar și PNL (a înșelat multe persoane de bună credință cu declarațiile mincinoase ale lui Cioloș privind orientarea lui politică!), En Marche a lui Macron a distrus social-democrația franceză iar acum și-a propus să căpușeze partidele liberale din ALDE. Din ce am citit până acum, Mark Rutte, premierul Olandei alături de alți lideri liberali din Danemarca, Finlanda, Germania etc. nu prea vor să lase Franța să conducă destinele Uniunii Europene prin intermediul grupului Renaissance în Parlamentul European. Au un cuvânt de spus și cred că i-au cam băgat lui Macron „sula'n coaste” astfel că acesta s-a mai temperat în anumite declarații.
Se pare că așa arată situația „trupelor” în Parlamentul European după alegerile europarlamentare din 2019. Este bine, chiar foarte bine, spun eu, să mergem puțin și spre viitor unde avem un Brexit de finalizat. Ca urmare a finalizării Brexit, această situație va suferi modificări severe.
Britanii nu au dat nici un membru grupului PPE. Se pare că acum au 179 de membri și vor rămâne cu 179 de membri (din care 14 din România - PNL, PMP, UDMR) și după Brexit.
Grupul S&D, al social-democraților, acum are 152 de membri însă după Brexit va rămâne cu 142 membri (din care 8 din România - PSD). Pierde 10 britanici.
Grupul ALDE&R are acum 110 membri iar după Brexit va rămâne cu ... 93 (din care 10 din România - USR, PLUS, ProRo). Pierde 17 britanici.
Grupul Verzilor are acum 76 de membri iar după Brexit va rămâne cu 65. Pierde 11 britanici.
Știu că vor fi cârcotași care vor atrage atenția că USR și PLUS au promis că vor face și vor drege în Parlamentul European. Hai să fim sinceri. Vor face gargara cu pioneze, cum au făcut în Parlamentul României. Valoarea lor, individuală, se reduce doar la propria bunăstare și propria imagine publică. Nici o legătură, deocamdată, cu interesul național! Adică cu politica politică. Nu figurație politică.
În Parlamentul European singura formațiune politică care a dus politicieni de marcă (să nu fim modești când nu trebuie!), este PNL. PSD a fost distrus de infractorul Liviu Dragnea și gașca de incompetenți care l-a sprijinit. Cei 8 europarlamentari ai PSD sunt, deja, la un nivel foarte scăzut în cadrul S&D pentru că sunt priviți cu suspiciune de colegii din alte țări. Infractorul Liviu Dragnea a distrus bruma de încredere pe care europarlamentarii PSD o câștigaseră după ani lungi de activitate parlamentară la Bruxelles. Alianța USR PLUS duce la Bruxelles ambiții. Deocamdată atât. Ambiții personale. De aceea sunt foarte deranjat când îi văd cum afirmă cu impertinență că ei duc la PE cea mai bună echipă, net superioară echipei PNL, de exemplu. Păi, să ne fie cu iertare, dar la valoarea echipei lor se pot forma echipe mult mai mari la nivelul organizațiilor județene ale PNL, nu mai spun de echipa lărgită de 32 de candidați ai PNL care le sunt mult, mult superiori.
În fine, nu dracii din fundul meu sunt analizați aici (😂), așa că eu rețin și rețin ferm: cei care au votat cu Alianța USR PLUS crezând că au votat cu dreapta politică, cu valorile dreptei politice, au fost înșelați. Cei care au votat cu respectivii pentru alte motive, și-au atins scopul. Au trimis la Bruxelles oportuniști neo-marxiști.

| Imagine captură de la Politico |

Abonați-vă la:
Postări (Atom)