vineri, 5 aprilie 2013

Contractul politic USL devine, încet-încet, gunoi. Renaște alianța Băsescu-PSD.


Am trei variante la dispoziție pentru a scrie despre evenimentele politice în derulare. Cu bună credință (în general așa am scris), cu rea credință (ocazional, răzbunător), cu indiferență. Ultima variantă m-ar duce în postura de „jurnalist”, improprie staturii de „postac” pe fb sau blogger. Iar jurnaliști ... nu mai văd prin presă.

Prognozarea evenimentelor viitoare, bazată pe o logică a acțiunilor, luând ca bază contractul politic al USL, a dat greș. Imaginea care se întărește, zi de  zi, este aceea a unor prădători pe hoitul învinsului, mușcând hulpav din carne și mârâind unii la alții. Cel mai mare îi împinge pe ceilalți către zone mai puțin gustoase (bănoase), ceilalți mârâie sau schelălăie însă nu au ce face și se supun. Culmea, învinsul nu a murit. Răpitorul mai mare are grijă să împiedice răpitorii mai mici să îi dea lovitura de grație. Mai mult, răpitorul mai mare are grijă ca el, dar în special ceilalți, să nu îi afecteze, învinsului, sistemul circulator, sistemul muscular (pot roade doar acei mușchi care se pot reface, într-un timp relativ scurt), sistemul osos (ei, mai admite el câte un osicior, însă nu din cele importante) etc.

Startegic, o putere se poate măsura doar cu o altă putere. Dacă nu o mai are, o reinventează. O ajută să renască, o ajută să crească, să se întărească. Iar ultimele evenimente îmi arată că PSD a ales să refacă „puterea” băsesciană. Deși, programatic, pe baza contractului politic, a acceptat că adversarul politic al PSD în viitor va fi PNL. Ultimele evenimente îmi arată că PSD nu mai vrea ca PNL să îi fie adversar. Există pericolul ca PNL să devină prea mare, există pericolul ca în curând (în timp politic) PSD să piardă locuri în favoarea PNL+PC. Începând cu alegerile parlamentare pentru PE.

Sunt sigur (poate greșesc iar) că „statele majore” ale contractanților politici useliști calculează riscurile unei rupturi. Cu Băsescu aliat, așa cum se prefigurează, PSD poate face ruptura acum. Vor „scuza” cu modelul PE. Creștin-democrații contra social-democrații. Iar modelul a mai fost luat în calcul în 2009, când Geoană a expus public viziunea PSD privind forțele politice din România. PNL nu era luat în calcul, era considerat doar partidul balama care să încline balanța puterii funcție de conjunctura politică.

Ei bine, cred că și PNL are calculele lui. Fără Băsescu. Iar dacă PSD tot trădează „în interes național”, PNL va trebui să colaboreze mai mult cu cei care ar fi de acord să susțină liberalismul în România fără a le oferi, deocamdată, o parte din puterea ce o deține. Cel puțin la nivel înalt.

Sunt tare curios dacă ACD (PNL+PC) va conștientiza că PSD primește de la Băsescu parte din „armele” pe care acesta le-a folosit în timp. Este vorba despre instituțiile publice băsiste.

Sunt curios dacă lumea înțelege că Ponta și oculții din PSD au hotărât să sprijine viitorul partid al lui Băsescu, „Mișcarea populară”. Ponta este premier și are puterea administrativă. Băsescu primește procurorii în varianta care îi convine. PDL îl are la conducere pe Blaga care nu îi place lui Băsescu. Cei de lângă Blaga au avut funcții de conducere în guvernările Boc. Procurorii băsesciano-pontiști vor da curs acelor dosare care se vor constitui în atenționări pentru băsescienii care au defectat și vor dosi dosarele care privesc pe băsescienii „de bună credință”. Este un troc ordinar însă este cel mai aproape de realitate.

2 comentarii:

artbasket-olimpia spunea...

De cateva zile parca traim un cosmar,dar din pacate din acesta chiar nu mai putemiesi!Ne uitam neputinciosi cum se fac jocuri murdare peste vointa noastra!Culmea e ca nu Ponta si Basescu sunt de vina,ei sunt ca in poza aia care circula pev net:un pisic si un stapan chior,ci de vina suntem noi toti!Tara asta nu mai are oameni?Acum unde sunt revoltatii din Piata,chiar si asa cateva sute cati au fost?Nu trebuia sa se revolte macar o mica parte a pop.din marile orase?Se vede clar ca oamenii de scarba sau de lehamite,nici macar nu se mai uita la stiri.Au adoptat mersul "tarash-grapish"si asteapata sa le treaca viata!Gata..."la comedia e finitta"!

Crăciun Florin spunea...

Iancu Olimpia,

Ce se întâmplă se încadrează, perfect, în „jocul politic”. Noi suntem privitori și reacționăm funcție de susținerile pe care le avem. Uneori simțim că am fost înșelați. Vă garantez că la nivelul partidelor politice aceste situații se tratează în conceptul „câștig-pierdere”. Este ca un „război”, care are alte reguli decât cele ale moralei cu care noi lucrăm.