Turcia laică pe cale de dispariție. Turcia alege alt drum pentru viitor.

Erdogan alături de soție salutând „victoria” la referendum la Istanbul

Peste 51% dintre cetățenii Turciei au votat la referendum pentru schimbarea direcției de mers a țării în viitor. Sunt destule elemente care pot fi interpretate, cum ar fi faptul că în marile orașe majoritari au fost cei care au votat împotriva modificărilor constituționale. Rămân doar elemente care pot fi luate în considerare într-un viitor care încă nu se vede clar. Pentru că nu știm clar ce anume va aduce țării modificarea Constituției Turciei. Iar eu nu am de gând să accept tot felul de analize emoționale.

Data de la care propunerile de modificare a Constituției intră în vigoare este 3 noiembrie 2019. Când vor avea loc alegerile prezidențiale. Până atunci, Turcia va funcționa după regulile constituționale actuale. Constituție care dă Armatei rolul de garant al laicității statului turc și apărător al Constituției. Armată care a intervenit militar de mai multe ori de-a lungul timpului pentru a opri „ofensiva” islamistă asupra statului întemeiat de Mustafa Kemal Ataturk în 1923.

Se cuvine a face o oarecare comparație între ceea ce am citit despre Mustafa Kemal Ataturk și Recep Tayyp Erdogan. Pentru că eu cred că Erdogan vrea să devină al doilea „tată al turcilor - Ataturk” .

Mustafa Kemal Ataturk a avut o linie ideologică foarte dură. Republicanism, naționalism, secularism, populism, etatism și revoluție. Planul general era secularismul și modernizarea Turciei. Iar sub aspectul „revoluției” a făcut tot ceea ce și-a propus. A abolit Califatul turc și a desființat legea musulmană, Șaria și școlile islamice și le-a înlocuit cu codurile civil (elvețian), penal (italian) și comercial (german). A interzis pălăria musulmană care a fost considerată ca un simbol al feudalismului. A încurajat egalitatea femeilor cu bărbații și a introdus legile care au permis divorțul. Femeile au căpătat dreptul de vot și dreptul de a fi prezente în Parlament pentru a hotărî asupra legilor țării. În 1928 a înlocuit alfabetul  arab cu alfabetul latin iar în 1934 i-a obligat pe turci să adopte numele de familie după stilul vestic. A încurajat apariția partidelor de opoziție.

Pentru a putea realiza toate acestea, Mustafa Kemal Ataturk s-a comportat ca un dictator. Atributul „moderat” folosit nu reflectă realitatea. Este evident faptul că multe comunități turce l-au considerat un dictator „crud”.

Recep Tayyp Erdogan se arată a fi un fel de continuator al lui Ataturk. Pentru ce vrea el să facă, trebuie să fie un dictator. Prima constatare este că atenuează secularismul. Normal din moment ce educația lui de bază este una religioasă (liceul). Ba, în 1999 a făcut și închisoare pentru că a adus atingere secularismului. Mai mult, în 2002 înființează AKP, partid ce este continuatorul partidului islamist Fazilet (Partidul Virtuții). Turcia va fi în viitor o țară musulmană cu identitate clar definită. Ataturk visa la păstrarea tuturor ținuturilor în care sunt etnici turci. Erdogan nu se dezminte, în Siria are această acțiune. Față de Ataturk, Erdogan vrea să ducă islamul în Europa, mai ales în teritoriile în care există comunități turce. Cumva, Erdogan revine (mascat sau nu) la Califat. Etatismul impus de Ataturk a suferit, deja, unele modificări. S-a „dezvoltat”. Ataturk a avut nevoie de etatism pentru a impune reformele de modernizare ale Turciei. Erdogan are nevoie de mai mult etatism pentru a impune reformele de revenire la islam ca parte a politicii de stat. Ataturk nu a lucrat cu o populație evoluată cultural, Erdogan are în față, în opoziție, oameni educați, oameni evoluați, oameni civilizați iar opoziția lor îi îngreunează aspirațiile. Acești oameni opun proiectelor lui democrația.

Erdogan a anunțat deja un referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea. Ca stat care candidează la integrarea în Uniunea Europeană, această situație devine foarte periculoasă. Ce anume va promova Erdogan ? Acum a obținut un succes, modificarea Constituției (când vom ști mai bine ce anume se va modifica vom interpreta mai bine ce se va întâmpla). Mai are nevoie de introducerea pedepsei cu moartea ? Pentru că reintroducerea ei ar anula toate relațiile actuale  cu statele membre ale UE dar și cu alte state.

În timp ce avem o susținere omogenă pentru Erdogan, opoziția este eterogenă. Unii nu îl doresc de loc, alții nu îl doresc pe el, deși sunt de acord cu majoritatea măsurilor propuse de Erdogan și AKP. Culmea este faptul că adepții lui Gulen nu îl doresc pe Erdogan la conducere nu îi neagă intențiile ! Bănuiesc că și Gulen alături de adepții lui ar cam vrea să fie în locul lui Erdogan. Rămâne totuși o parte a poziției care nu dorește aceste „reforme”. Indiferent cine le face. Această parte nu este foarte numeroasă însă există. Mai ales în comunitățile care au ales să trăiască în alte state. Sunt comunități care au reușit să se integreze în societățile democratice.

Consiliul Europei, Comisia Europeană, liderii unor state din Europa au transmis Turciei că așteaptă să vadă cum vor arăta modificările constituționale pentru a avea o poziție. Toți au cerut ca Erdogan să țină seama de puternica opoziție care a ieșit în evidență cu ocazia referendumului și să facă modificările constituționale care să întrunească acordul tuturor părților.

Undeva am citit (normal, nu în presa din România !), că intențiile lui Erdogan sunt de a conferi Președintelui Turciei atribuții similare cu cele din Constituția SUA pentru Președintele SUA. De aici ajung la concluzia că republicanismul nu este pus în pericol. Nu este exclus însă ca legea islamică, Șaria, să primească un spațiu de manifestare fără însă a depăși limitele Constituției Turciei și ale legilor. Va fi o poziție de echilibrul. Se va încerca împăcarea caprei cu varza. Armata Turciei va pierde atribuțiile actuale din Constituție. Nu va mai fi garanta laicității statului turc și nici apărătoarea Constituției. Rolul va fi preluat de Președintele Turciei. Armata devine instrumentul de care se va folosi Președintele Turciei pentru apărarea Constituției. La fel cum va deveni Parlamentul.

Să las pe „dacă și cu parcă” pentru alte vremuri și să vedem că Turcia vrea să rămână, deocamdată, în NATO și să continue să rămână un candidat la aderare la UE. Cumva va umbla pe sârmă. Ca stat, nu își va duce problemele interne în exterior. Ca atare, alianțele rămân și nu este exclus să ceară chiar întărirea unor relații. În problema organizațiilor teroriste, Turcia condusă de Erdogan este de partea statelor  europene. Cât privește kurzii, aici lucrurile se schimbă. Kurzii vor să își formeze un stat independent pe teritoriile pe care le ocupă populația kurdă în Turcia, Iran, Irak și Siria. Turcia îi împiedică pe kurzi să își formeze în Siria un teritoriu autonom. Sprijină în schimb pe sirienii etnici turci, de confesiune sunită, vânați cu bombe chimice de șiiții lui  Assad. Complicat. Este o zonă în care Rusia s-a băgat de partea șiiților aflați în ofensivă împotriva suniților, având ca aliați pe Assad și Hezbollah, iranienii venind și ei în sprijin. De aceea nu cred în relațiile de lungă durată ale Turciei cu Rusia. Deocamdată.

Să vedem ce va face Erdogan. Ne interesează care va fi comportamentul lui în viitor. Avem, cu Turcia, din 1934, un „Tratat de Prietenie Veșnică”, adoptat în perioada „Înțelegerii Balcanice” - Turcia, România, Grecia și Iugoslavia -, în vigoare și astăzi. Este un tratat care a pus bazele relațiilor speciale dintre România și Turcia. Relații care sunt și astăzi favorabile celor două țări.

Să lăsăm deoparte emoțiile și să încercăm să fim raționali. O metodă folosită de propaganda rusă este aceea de a induce „griji” populației țintă pentru „problemele omenirii”. Iar consumatorii informațiilor rusești au grija „capitaliștilor” răi din SUA, dezbat acerb soarta bieților americani sau europeni aflați sub crunta dictatură și nu mai au timp să vadă ce li se întâmplă. Să urmărim ce se întâmplă în Turcia dar să fim foarte, foarte atenți la ce avem aici, acasă. Unde se manifestă niște „clone” ale dictatorilor lumii.

Surse:  Agerpres, RFI, Wikipedia