Vasile Tofan despre PNL și PD(L) la Suceava. Glumă-glumă dar ...

Vasile Tofan

Văd că discursul vice-președintelui PNL Suceava, Vasile Tofan, fostul primar PDL apoi PNL al Fălticenilor a făcut „istorie”. A fost preluat de presă și prezentat cititorilor. Este promovat și pe Facebook. L-am citit, îmi place, îl promovez și eu.

Cineva a spus că a fost un discurs „a la Constantin Tănase”, înclin să îi dau dreptate numai că generația tânără nu va înțelege.

Recomand lectura cu bună-credință. Că de rea-credință m-am cam săturat. A ! Nu este indicată lectura pentru „talibanii liberali sau democrați” ! Este posibil să aibă ceva necazuri cu „sentimentele”.

„Am participat la multe adunări din astea generale de alegeri din ’90 până acuma şi una dintre întrebările pe care ţi le puneau colegii când îi chemai la o adunare de felul ăsta era: «Domnule, dar de la Bucureşti cine vine?» Şi îi spuneai: «Vine cutare, vine cutare». «Ei, dacă vine şi cutare, vin!» Astăzi, de la Bucureşti nu prea are cine veni, din păcate. A venit domnul Predoiu. Îl salut şi-i spun: «Bine ai venit, dragă Cătălin!» Dragilor, am avut noi (ceea ce se cheamă dreapta asta românească şi Partidul Naţional Liberal) nu ştiu: soarta, ghinionul, neşansa ca, la fiecare sfârşit de episod cu reuşită, să dăm cu oiştea în gard, să terminăm şi partidul, şi liderii – s-o ia unul într-o parte şi unul în alta.

Vă îndemn la un exerciţiu de memorie şi aduceţi-vă aminte de prima izbândă din ’96! Ne chemam CDR. Şi noi făceam parte de-acolo: eram vioara a doua (după PNŢCD – n.r.), dar eram! La sfârşitul episodului, mai-marii noştri de-atunci – recte fostul preşedinte (Emil Constantinescu – n.r.) a spus că l-a învins sistemul şi s-a dus acasă (poate a făcut bine), iar celălalt, fostul prim-ministru Victor Ciorbea, s-a făcut Avocat al Poporului, dar este în slujba Diavolului – a socialiştilor.

Mai mult: să vedeţi că am reuşit să ne strângem iară peste ceva vreme şi în 2004 ne-am spus «Alianţa D.A.». Şi iar am câştigat! Nu-i prea convenea lu’ conu’ Traian ordinea asta: PNL-PD. Ş-atunci ce-a zis? «Ia să vă PDL-esc eu oleacă!» Ne-am PDL-it o bucată dintre noi (printre care şi eu, spăşit vă spun, nu ştiu dacă am făcut bine sau rău), dar la sfârşit conul Traian a zis: «Domn’e, eu, când ies la pensie, mă duc ori pe mare, ori cu nepoţii». Nu s-a ţinut de cuvânt. A înjghebat un partiduleţ cu care mai mult încurcă decât limpezeşte apele politichiei dâmboviţene.

Celălalt (şi, din păcate, e mai dureros), fostul nostru preşedinte de partid de succes, Călin Popescu-Tăriceanu, expert în matrimoniale, ce-a făcut? Şi-a făcut şi el un partiduleţ şi-i slujeşte pe cine? Tot pe socialişti. Halal noroc am avut!

Am mai sunat o dată adunarea şi ne-am spus cum ne-am spus – am fost din nou pe din două; nu ne-am hotărât care din brazdă şi care de pe baltă. Ne-am certat o bucată de vreme; izbânda ne-a fost numai pe jumătate: am ajuns numai la Cotroceni; la Palatul Victoria n-am mai reuşit. Necaz mare!

După ce am câştigat preşedinţia, a rămas partidul fără conducător. Atunci, mai-marii noştri de la Bucureşti s-au adunat în faţa şefului şi au zis: «Jawohl, Herr Präsident! Am înţeles. Domnişoara Alina – am înţeles: fată cuminte, inteligentă, tânără. Noi, falnici bărbaţi, o s-o apărăm – nu cumva să-i fure Liviu sendvişul sau Victoraş să-i copie temele!». Ba mai mult – zice: «Dom’ prezident, dac-o puneţi pe Alina, mergem şi la cumătrie!» Şi am rămas, dragilor, cu cumătria: politică de cumătrie.

După ce s-a-ntâmplat în toamnă, Alina s-a dus acasă, partidul a rămas o bucată de vreme aşa (vorbitorul face un gest din mână sugerând o situaţie neclară – n.r.)… Iară s-au adunat mai-marii noştri de la Bucureşti! Şi au zis: «Băi, fraţilor, ce facem?» «Cum ce facem?» De data asta, la Cotroceni era lumina stinsă. S-au adunat şi a zis unul dintre ei (nici nu mai contează care): «Domnilor, ştiţi voi care e filiala cu cele mai bune rezultate la generale?» Până să răspundă, tot el dă răspunsul: «Sibiul». «Ooo! Mănuşă!» «Ei, dar cine-i preşedinte la Sibiu? Doamna Raluca: fată finuţă, damă de salon… Mănuşă ne vine», zice iar. Au zis ai noştri bărbaţi: «Punem de-o cooperativă şi, dacă dă Dumnezeu şi nu ne umflă DNA-ul până la vară, aia-i!»

Dragilor, mai în glumă, mai în serios, dar asta-i situaţia în care suntem astăzi şi întrecerea asta falsă din decursul timpului între PNL şi PDL a fost ca o întrecere între şchiopi şi între surzi, întrecere în urma căreia era să muţim cu toţii. Şi, ca să nu muţim, cred că a venit vremea să facem ceva. Să nu se supere domnul Predoiu pe mine! Dragilor, nici n-avem şi nici nu mai este vremea liderului providenţial. Singura şansă ca partidul să iasă din situaţia în care e acuma e o mână de 20-30 de bărbaţi cu scaun la cap, care mai vor ceva de la viaţă şi de la PNL, şi să ia lucrurile de la capăt.

(…)

Aici, la Suceava, lucurile stau mai bine decât în restul ţării şi, dragă Doamne, n-o să ne lăudăm noi singuri, dar ăsta e adevărul: cel puţin la alegerile din vară, lucrurile au mers şnur. Oarecum supărat (şi pe bună dreptate avea de ce să fie supărat) Gheorghe Flutur, că la alegerile din toamnă socoteala n-a prea ieşit. Zice: «Domn’e, ce naiba n-am făcut? Am fost locomotivă – am tras». Într-adevăr: în vară, Gheorghe Flutur a fost locomotiva care a dus după dânsul toate vagoanele. Şi în toamnă a fost locomotivă; dar numai că nu a mai fost locomotiva care să tragă; era locomotiva care împingea. Şi împingea din spate două vagoane în care parte dintre călători n-aveau bilet. Şi cei din gară şi de pe peron s-au prins!

Şi, dragilor, o să spuneţi: «Bine-bine: ai tu ceva pe suflet». Poate – cine ştie? Până la urmă, oricum, toţi ajungem nişte foşti. Alegerile ăstea de astăzi, de la noi, de la Suceava, n-au cum să producă nicio surpriză. Nu că nu s-ar putea sau nu e momentul, ci pur şi simplu vin să statueze sau să omologheze o situaţie de fapt (cea care e acum). O fi consensuală, domnule Predoiu? O fi amicală? O fi naturală? Dar liberală – vă spun eu – sigur nu-i! Liberală era dacă oricare din sală spunea: «Păi, astăzi eu vreau să fiu de la cutare până la cutare». E bună şi alegerea asta pe bonuri, aşa cum e făcută acolo (am primit fiecare când am intrat aici) şi trebuie să recunosc: şi eu am scris pe un bileţel, acolo. Nu că n-am vrut să fiu în rând cu lumea, dar nu prea aveau pe cine să pună la cultură, şi atunci am zis: «Candidez eu!» Mulţumesc!”

Surse: PSNews, EvZ, etc.