Proiecția CE cu privire la apărarea și securitatea comună. Explicații de la sursă

Jean-Claude Juncker, președintele CE, a prezentat pe 7 iunie a.c. o viziune cu privire la „apărarea și securitatea comună” în cadrul Uniunii Europene. Discuții pro și contra, destule. Politicienii de anvergură au sesizat faptul că proiecția prezentată de Juncker are avantaje. Nu elimină NATO ci îl întărește. Nu elimină statele membre ci le sprijină să devină mai puternice. Combinată cu viziunea privind „industria europeană să fie mai puternică și competitivă”, oferă statelor membre ale Uniunii Europene posibilitatea să își creeze mijloacele pentru realizarea apărării și întărirea securității. Toate însă au un numitor comun: fiecare stat membru participă cât vrea, cât poate, cât consideră că este suficient. Decizia politică a fiecărui stat membru are consecințele ei. Cât are, cu atât răspunde. Este mai bine integrat în sistemul european de apărare, își apără mai bine populația. Este mai puțin integrat, populația va suferi mai mult. Nu mai spun de valorile materiale!

Mihnea Motoc, fostul ministru al apărării pe timpul guvernului Cioloș, în prezent consilierul special al președintelui Jean-Claude Juncker pe problemele apărării și securității europene, a pus pe facebook un link către un interviu dat „europunkt”. Preiau câteva idei. Sunt unul dintre cei care le susțin!

Documentul de reflecție privind viitorul apărării europene

Mihnea Motoc: În cvasi-totalitatea sondajelor de opinie realizate în ultima vreme, cetățenii europeni indică în mod constant ca îngrijorări majore amenințările neconvenționale, îndeosebi terorismul și atacurile cibernetice. În egală măsură, tot majoritar, europenii consideră că prevenirea și combaterea acestora nu se mai poate organiza doar individual la nivelul fiecărui stat, ci ar avea de beneficiat de pe urma unui rol sporit al UE în domeniu. În alte cuvinte, susțin mai multă Europa în materie de securitate și apărare. Și ei percep cu mare acuratețe că bătălia împotriva acestor amenințări nu poate fi purtată menținând separate dimensiunea externă și cea internă. Pentru terorism și riscurile cibernetice, granițele Uniunii noastre nu mai reprezintă obstacole notabile. Indiscutabil, Statele membre rămân în prima linie a acestei lupte formidabile, dar obiectul său având amploarea și complexitatea observabile direct de oricine, a devenit evident, că acțiunea la nivel european e imperios necesară și poate avea reală valoare adăugată aici.

Pornind de la aceste constatări, Comisia a propus pe 7 iunie un Pachet de Apărare comportând, în afara Documentului de Reflecție pe care îl menționați, o Comunicare privind Fondul European de Apărare, respectiv un proiect de Regulament vizând Programul European de Dezvoltare a Industriei de Apărare. Abordarea Comisiei îmbină fin aspectele de principiu (scenariile prefigurând viitorul apărării europene) cu cele foarte practice implicate de Apărarea Europeană (Fondul și Programul). Referitor la componenta normativă, Comisia a venit cu un proiect, însă legiferarea e atribuția Consiliului și a Parlamentului European. În Documentul de reflecție, Comisia nu prescrie un drum unic înspre o viitoare Uniune a Apărării, ci propune mai multe scenarii pentru a stimula reflecția și dezbaterea în Statele membre, acestea fiind cele ce în ultimă instanță decid calea de urmat. Prin urmare, nici una din aceste dezvoltări nu o văd că necesitând alterări de paradigmă a competenţelor între Statele membre și Uniune, ori între instituțiile europene. Precum notați just, securitatea și apărarea rămân domenii de competenţă interguvernamentală. Prin Pachetul Apărare, Comisia a urmărit esențialmente să stimuleze și să motiveze cooperarea sporită în sfera cercetării militare și a dezvoltării de capabilități pentru apărare, respectiv să propună Statelor membre căi posibile pentru o viziune și acțiune mai strategică în privința apărării europene. Pachetul Apărare în ansamblul său, precum și întemeierea juridică a demersului Comisiei sunt deplin încadrate în Tratatele actuale.

Care este impactul pe care intensitatea cooperării statelor membre în aceste domenii îl generează asupra partajării competențelor UE?

Cele 3 scenarii din Documentul de Reflecție acoperă un traiect ce pornește de la cooperare pe linie de securitate și apărare (o sensibilă upgradare a ce avem acum, cu accent pe dimensiunea capacitară și lăsând-o practic neatinsă pe cea de operații), trece prin securitate și apărare împărtășite (presupunând, între altele și posibilitatea de a conduce operațiuni de gestionare a crizelor de intensitate ridicată, inclusiv de luptă anti-teroristă) și se încheie cu securitate și apărare integrată. Toate scenariile sunt concepute cu orizont temporal de referință anul 2025; toate au ca punct terminus coagularea unei Uniuni de apărare și securitate, ceea ce diferă este viteza de avansare în acea direcție. Alegerea între acestea (unul sau altul dintre scenarii, ori o combinație de elemente din două sau toate) aparține în întregime Statelor Membre. Chiar și alegerea cea mai ambițioasă nu implică necesarmente nici transfer de competenţe pe linia apărării și a securității înspre Uniune, nici, implicit, necesitatea amendării Tratatelor. Discursul de miercuri al Președintelui Juncker despre „Starea Uniunii” duce mai departe gândirea de perspectiva referitoare la Uniunea apărării și securității.

NOTĂ: nu necesită un transfer de competențe către Uniune! Coagularea unei Uniuni de apărare și securitate nu înseamnă subordonarea statelor voinței Uniunii! Briții și populiștii au nevoie de ochelari. Vederea lor este slabă. În caz contrar, sunt de rea-credință.

În domenii sensibile precum securitatea și apărarea, care scenariu oferă UE instrumentele și competenţele necesare pentru a face față provocărilor neconvenționale?

Toate, mai repede sau mai întins în timp, oferă Uniunii posibilitatea, mijloacele și cadrul pentru a maximiza eforturile naționale de a îi proteja pe europeni de amenințările vremurilor noastre.

Relația UE cu NATO reprezintă un aspect subliniat în cadrul fiecărui scenariu. În contextul tensiunilor din ultima perioadă dintre SUA și Siria, respectiv SUA și Coreea de Nord, în ce măsură considerați oportună implicarea activă a UE, alături de NATO, în conflictele din spațiul extra-european?

Așa este, pe bună dreptate, întrucât, notând mai întâi nivelul fără precedent de ridicat al cooperării concrete între UE și NATO, e important de subliniat că atât NATO, cât și Partenerul strategic Trans-atlantic, susțin explicit că o apărare europeană mai puternică nu poate fi decât benefică și pentru NATO, la rândul său. Cooperarea actuală dintre UE și NATO e organizată în virtutea Declarației comune la vârf din decembrie trecut și se structurează pe numai puțin de 42 de domenii. Cât despre implicarea actuală și pe termen scurt a NATO și a UE în cele două crize majore ale momentului, aceasta este esențialmente exprimată în registrul politico-diplomatic, dincolo de ceea ce întreprind Statele Membre, bunăoară sub forma participării la Coaliția Anti-Daesh. Implicarea mai operațională a UE în astfel de crize nu face parte din setul de ipoteze avute în vedere pentru acest stadiu al dezvoltării Apărării europene.

Propunerea Comisiei de instituire a unui Fond european de apărare urmărește sprijinirea și stimularea eforturilor statelor membre în domeniul cercetării și al dezvoltării capacităților de apărare, prin dezvoltarea de noi prototipuri și achiziționarea de echipamente și tehnologii de apărare. Care sunt avantajele pe care le oferă acest instrument în vederea combaterii amenințărilor neconvenționale? Cum au reacționat statele membre în raport cu această propunere?

În cazul cercetării pentru apărare, avantajul major constă în faptul că finanțarea de la bugetul UE este integrală; conform celor prefigurate pentru viitorul exercițiu financiar european (începând din 2020), Uniunea ar urma să se situeze printre primii finanțatori ai cercetării militare din Europa, cu 0,5 miliarde de Euro dispensați anual în această direcție. În ce privește susținerea dezvoltării de capabilitate, co-finanţarea de la bugetul UE poate face diferența în ce privește promovarea sau nu a unui proiect, întrucât ea vizează faza cea mai volatilă și riscantă a generării de capabilități – drumul până la obținerea unui prototip. Avantajele evidențiate joacă, desigur, și în ipoteza în care finanțarea privește dezvoltarea de capabilități de natură dual-use. Statele Membre au reacționat favorabil la aceste propuneri, ne așteptăm la semnarea până la sfârșitul anului în curs a primelor contracte de finanțare de proiecte în domeniul cercetării militare și la înaintarea de proiecte de capabilități din partea cât mai multor, poate chiar a tuturor Statelor Membre.

Cum se pot implica cetățenii statelor membre în vederea alegerii unuia dintre cele trei scenarii prezentate de Comisia Europeană? În ce măsură Documentul de reflecție a generat dezbateri în cadrul statelor membre?

Percepția oamenilor despre amenințările care sunt existențiale pentru ei, pentru valorile și modul nostru de viață, precum și despre cum ar putea fi ele îndiguite și combătute mai eficient, prin susținerea unui eșalon european de acțiune, a reprezentat un punct de pornire și o motivație cardinală a propunerilor Comisiei în materie de apărare. E firesc ca și deciziile ce vor fi luate pornind de la propunerile respective să fie legitimate și în acest fel, prin implicarea autentică a cetățenilor în această dezbatere europeană. Reflecția despre viitorul apărării europene a decurs din procesul Cartei Albe privind viitorul UE, care a ocazionat deja o amplă interacțiune a Comisiei cu guvernele, cu parlamentele naționale și dialoguri cetățenești de-a lungul și de-a latul Uniunii. Dezbaterea despre apărarea europeană suscită la rândul său interes considerabil și este viguros purtată cel puțin la nivelul comunității de specialitate (decidenți și experți politico-militari, reprezentanți ai industriei). Indiferent cum se va cristaliza în cele din urmă calea optimă spre o Uniune de Apărare și Securitate, e esențial ca oamenii să continue să susțină, informat, ceea ce construim, e important ca ei să fie convinși că intervenirea unui palier european de acțiune are reală valoare adăugată și respectiv, că fiecare și cu toții împreună suntem mai în siguranță ca rezultat al acestor demersuri.

La finalul acestui interviu, vă propun să analizați contribuția pe care România o poate aduce în domeniul securității și apărării europene. Care sunt direcțiile la a căror cooperare mai avansată România poate contribui?

Prin poziția geostrategică și contribuția majoră la stabilitatea regională, prin activismul politic și susținerea operațională a dezvoltărilor consemnate în ultima vreme pe linia Politicii comune de securitate și apărare, prin tradițiile și realizările atât în sfera cercetării, cât și a industriei de apărare, România este actor indispensabil al proiectului Apărării Europene. Participând pro-activ, de la început, atât la reflecția strategică despre viitorul Apărării Europene, ca parte a narativului mai amplu al Europei viitoare, cât și la toate formele de cooperare întărită din sfera apărării europene, fie că e vorba de proiectele comune, finanțate european, din cercetare sau dezvoltarea de capabilități, fie că e vorba de proiectele ce vor structura modular PESCO, România are net mai multe posibilități de a modela procesele europene legate de apărare în armonie cu propriile preocupări de securitate, de a (re)consolida baza să industrială și tehnologică din domeniul apărării și de a participa la conturarea uneia din cele mai promițătoare dimensiuni ale continuării integrării, anume apărarea și securitatea.

România trebuie să fie parte a proiectului, trebuie să participe la implementarea tuturor etapelor. Avem mare nevoie. Mihai Motoc punctează bine că astfel putem „(re)consolida baza industrială și tehnologică din domeniul apărării”. Asta înseamnă că ne alăturăm statelor care vor să progreseze. Succesele în tehnologia pentru apărare și securitate au ridicat nivelul de performanță în industria civilă, au asigurat mai mult confort cetățenilor concomitent cu securitatea vieții lor și apărarea mediului de viață.

Foarte bun interviul!