„Ministrul rus de externe Serghei Lavrov consideră că țarile slab înarmate ar putea deveni obiect de „absorbție“, și că astfel de state sunt „destul de multe“, potrivit declaratiei ministrului în timpul întâlnirii cu studenții MGIMO”, potrivit Unian - spun cei de la Pagina de Rusia (aici).
Mi-a atras atenția pentru că avem o mulțime de „pacifiști” pe aici prin România care se opun procesului de întărire și modernizare a Forțelor Armate ale României și poziționării țării ca o națiune capabilă nu doar să își asigure propria apărare și securitate ci să devină un „exportator” de securitate în zona geopolitică în care trăiește. Îi numesc „pacifiști” deși ar trebui să le aplic alte adjective.
„Nu o spunem pentru a provoca pe cineva la cursa înarmărilor sau ca se ne testeze forța. Pur si simplu țarile slab înarmate devin obiectul unei reale absorbții, nu din punct de vedere legal, nu din punct de vedere juridic internațional, dar în termeni de independență. Sunt o mulțime de astfel de țări, a spus Lavrov.”
Serghei Lavrov confirmă astfel politica de forță a Federației Ruse la frontierele sale. În Transnistria recrutează localnici pentru forțele militare ruse staționate pe teritoriul R. Moldova. Trupele autoproclamatelor republici din Osetia (Georgia) au fost incluse în componența Armatei Federației Ruse (de curând !), în așa-numitele republici autonome din Ucraina - Donetsk și Lugansk -, au fost înființate două armate, 1 și 2, cu comenzi asigurate de Rusia și puse sub controlul unui comandament rus regional, Belarus are „surpriza” ocupării teritoriului de forțe armate din Rusia pe motivul unei aplicații comune - forțele ruse sunt mult superioare forțelor militare ale Belarus ! Lângă noi, foarte aproape, avem Serbia care a devenit parte a sistemului organizat de Federația Rusă pentru combaterea organizării apărării NATO în Europa. Siria și-a pierdut „independența” acceptând „propunerile” Rusiei de a organiza și apăra teritoriul Siriei împotriva unor eventuali agresori cu forțe armate rusești. Rusia a încercat și în Grecia dar se pare că fără prea mult succes (dar încă nu suntem în fața unui rezultat final !).
Trebuie înțeles, în acest sens, efortul statelor membre NATO de a ridica nivelul de protecție în fața unei eventuale agresiuni din partea Federației Ruse în statele aflate la limita de est a NATO - Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, România, Bulgaria și Turcia. De aceea trebuie înțeles semnalul dat de statele membre NATO pentru sprijinul Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova. În același sens trebuie înțeles și efortul statelor membre ale Uniunii Europene de a dezvolta propriile capacități de apărare ce urmează să fie complementare sistemul de apărare NATO. Nu de alta, dar unele state membre ale Uniunii Europene nu sunt membre ale NATO și nici nu pot deveni fără a se încălca unele convenții internaționale în vigoare sau propria politică - Finlanda, Suedia, Austria. Ca atare, formarea unor formațiuni militare europene cu contribuția tuturor statelor membre reprezintă o urgență din punctul de vedere al apărării în fața unor eventuale agresiuni ale Rusiei.
Să nu îi aud pe „pacifiști” că NATO este o formă de ocupare a statelor membre ! Că Rusia face la fel ca NATO. Face pe dracu ! Rusia ocupă țările pe când NATO este o asociere a statelor ! În cazul Rusiei, comanda este la Moscova, în cazul NATO, comanda este separată de un stat anume, organizația are propria conducere. Dau exemple din România. La Deveselu avem o unitate a SUA de apărare antiaeriană subordonată NATO și destinată protecției statelor membre NATO din Europa. La Craiova avem o brigadă mixtă, sub comandă românească, la fel cum la București avem comandamente NATO din care unul este condus de români.
Așa zișii pacifiști care fac propaganda Moscovei pe față ar trebui să tacă. Din nefericire, după câte am observat, unii au în spate cariere militare. Despre „doamnele” care doresc oprirea cheltuielilor pentru înarmare și folosirea lor pentru plata salariilor sau a pensiilor sau pentru construirea de biserici (ortodoxe ?!), nu am recomandări. Nu pot avea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu