Codul muncii

Boc și gașca au angajat răspunderea Guvernului pe modificările la Codul muncii. Opoziția, USL, a depus o moțiune de cenzură și un proiect „propriu” de lege pentru modificarea Codului muncii, de fapt varianta compromisului patronate-sindicate. De aici, discuții și bârfe.

Boc și PD-L au primit „miruirea” de la Dinu Patriciu, motiv pentru care propagandiștii PD-L afirmă pe unde pot că PNL ar fi de acord cu modificările lor. Crin Antonescu are o replică ce arată un anume disconfort. Totuși, după părerea mea, este o replică bună. La fel, Dinu Patriciu, are o replică pe măsură. Eu văd, totuși, în replicile celor doi un punct de vedere comun. Piața muncii trebuie reglementată având la bază, deocamdată, acordul între angajator și angajați, statul fiind doar arbitru între cele două părți și nu dirijor. Așa cum de fapt se întâmplă acum.

Până la a comenta despre disputa, dacă pot spune așa deși este cam exagerat spus, dintre cei doi să vedem ce este cu acest Cod al muncii și filosofia lui, așa cum o văd eu. Normal, eu am alt punct de vedere.

Actualul cod al muncii pleacă de la filosofia potrivit căruia omul, ajuns la maturitate, trebuie să se angajeze la o instituție publică sau o societate privată, persoană juridică sau nu, pentru a avea un venit ce ar constitui o sursă de venituri pentru bugetul de stat, pentru bugetul asigurărilor sociale de stat ... Deci, omul trebuie să devină o sursă de venituri pentru bugetul de stat. Concepție simplistă, primitivă, comunistoidă.

Nu această abordare deranjează pe protestatari ci alte alea. De exemplu faptul că sunt atinse interesele controlului sindical în spațiul privat. Dacă privatul nu va dori să rețină la sursă cotizația sindicală se duce dracului sindicatul. Dinu Patriciu are și el această observație într-un comentariu în Adevărul. Este, pentru sindicate, cea mai neplăcută dereglementare. Apoi, sunt exagerate perioadele de probă. Indiferent cât ar fi de lungi, perioadele de probă băgate în lege sunt o sursă de abuz. Un abuz cumplit al statului asupra sorții celor care doresc să se angajeze. La ce dracu îți trebuie perioadă de probă pentru oricare persoană pe care tu o soliciți să se angajeze la tine ? În construcții ai perioade de muncă limitate la obiectivul de construit și la anotimp. Angajezi un om pentru 60 de zile, chipurile în probe, iar lucrarea ta se termină. Aut. Gata. Nu ai trecut proba. În cazul celor pe funcții de conducere te duci la 90 de zile. În agricultură, diferitele campanii nu durează mai mult de trei (3) luni. Dar sunt alte și alte situații care provoacă confuzie în cazul în care omul dorește să se angajeze pentru a avea un venit sigur o perioadă mai lungă de timp. Disfuncțiile în relațiile de muncă pe care pedeleprele bocciste doresc să le impună cu titlul de „liberalizare a pieței muncii” sunt multe. Nu am de gând să ocup spațiul cu tâmpeniile lui Boc și Botiș.

Eu cred că modificările la Codul muncii ne întorc în timp. Din dorința idioată de a avea controlul absolut al statului asupra tuturor aspectelor economico-sociale ale țării ne pricopsim cu o întoarcere în timp, la o epocă a începutului industrializării, în condițiile în care lumea a evoluat, oamenii nu mai pot fi „servitori”, „slugi”, „scalvi”.

În loc să se emită o lege prin care să se asigure trecerea de la relațiile dintre angajatori-angajați la relații parteneriale între un antrepenor/investitor și persoanele cu o anume calitate lucrativă, să marcăm astfel trecerea la etapa postindustrială, la etapa informațională, noi ne întoacem în timp. Iar Boțiș, acest idiot portocaliu se mai și vede în calitate de Mesia, la HotNews:

"Ca sa ma exprim crestineste, noul Cod al Muncii spune in felul urmator: ridicati-va voi cei care ati lenevit si munciti, caci rasplata voastra va fi bunastarea. Asta spun ca sa dau o traducere crestineasca Codului. E mesajul pe care il transmit tuturor. Acesti oameni care au loc de munca, muncesc, ei tin societatea asta in spate. Eu spun ca noul Cod al Muncii pe cei lenesi trebuie sa-i aduca la munca si asta va face", a declarat Botis.

Mai clar de atât nu se poate. Gândirea etatistă a pedeleprelor este mai mult decât evidentă. Iar aici, nu pot să nu îl aduc în prim plan pe Dinu Patriciu cu ultima lui intervenție în Adevărul. Doar că nu sunt de cord cu el întru-totul. El vede, pe undeva, relațiile de muncă din perspectiva angajatorului, a corporatistului așa cum se exprimă. Eu le văd din perspectiva libertăților individuale și a disponibilității omului de a lucra undeva sau nu, o perioadă mai mare sau mai mică de timp, de a presta o anume activitate profesională sau alta, de a fi lucrător independent sau angajat etc. Totuși, Patriciu face și pasul înapoi, după intervenția lui Antonescu. Îi gratulează pe pedelești chiar dacă are „cuvinte frumoase” și despre alte persoane.

Hai să le evidențiez, pe unele le consider, totuși, nedrepte:

Andreea Vass - „Puterea, specialista în jumătăţi de măsură împotmolite în mlaştina crizei, se ascunde în faldurile unei teleconsiliere, statuie a libertăţii înveşmântată în statistici. Ştie că pierde oricum”.

La individa asta nu a greșit.

Mariana Câmpeanu - „Opoziţia se înregimentează cuminte, în spatele unei bunicuţe fără minte, pe care liderii au pus-o să recite de la tribuna Parlamentului o moţiune sub care îşi ascunde goliciunea sfrijită, fostă cândva marxistă. Chestie de imagine!”.

Aici este efectul relației cu Antonescu.

Mugur Isărescu - „Puterea e obsedată de teoriile prăfuite ale unui bătrânel duelist cu inflaţia, care a acceptat, acceptă şi va accepta robia FMI-ului. Nu înţelege altfel”.

Just.

Boc și Botiș - „Ne batem de muşte în lozinci staliniste „munciţi, munciţi, munciţi", în loc să lăsăm dezechilibrele să funcţioneze, să stimulăm consumul, investiţiile şi capitalul să se acumuleze”.

Eiii !

Pentru a îi da lui Patriciu ce este al lui, trebuie să pun conceptul exprimat de el: „De fapt, este vorba de o treabă simplă. Cu cât statul intervine mai puţin în relaţia firească de parteneriat între angajat şi angajator, cu atât aceasta poate fi mai profitabilă pentru amândoi. În lumea postindustrială, relaţia între individ şi corporaţie, fie ea companie sau comunitate, devine mai personală şi mai directă”.

Statul trebuie să intervină mai puțin între angajat și angajator. De aceea consider că acțiunea USL de a pune pe masa Parlamentului odată cu moțiunea de cenzură proiectul de lege de modificare a Codului muncii asupra căruia au căzut de acord patronatele (mai puțin cei reprezentați de Agathon - și Patriciu este reprezentat de individ !) și sindicatele reprezentative este singura acțiune logică și normală la acest moment. Mai târziu este posibil să fie modificat și în sensul acordării omului ce vrea să își câștige existența, cumva, mai multă libertate de mișcare.

De aceea voi merge la mitingul din 16 martie, la Parlament. Eu protestez pentru metoda pumnului în gură aplicată de băsescieni și pentru respectarea compromisului patronat-sindicate de către guvernanți. Doar nu ne întoarcem la comunismul ceaușist. Numai ăia știau mai bine ca noi ce avem nevoie.

Verdict pentru Voiculescu

ICCJ a menținut acuzația de fost colaborator al fostei securități în cazul lui Dan Voiculescu.

Clar. A fost colaborator, mai mult sau mai puțin, al fostei securități. Cazul este finalizat. Chiar dacă Voiculescu amenință cu un proces la CEDO (sunt totuși curios cum va apăra), pentru opinia publică decizia este clară. Nu'l mai spală toată Dunărea.

Lumea politică românească nu are ce face și se scarpină „în fund”. Preocuparea majoră a pedeleilor este reacția PNL. De parcă Dan Voiculescu este membru al PNL. Sulfina Barbu nu scapă ocazia iar Adriana Săftoiu îi calcă pe urme și cer PNL să îl judece pe Dan Voiculescu după modelul Mona Muscă. Ușurel fetelor. Ușurel că doar nu dau turcii.

În cazul Mona Muscă era membră a PNL iar „judecata” ei avea ca fundament principiile PNL. Principii la care au aderat membrii partidului. Mona Muscă a fost judecată de colegi ei, nu de alții. Cererea acestor fete, una de la PD-L și cealaltă liberală, este absurdă. Voiculescu Dan nu este membru al PNL și nu poate fi judecat de către liberali. Singurii în măsură să îl judece, dacă vor să o facă, sunt cei din PC.

Problema este însă în altă parte. La Senat unde Dan Voiculescu este vice-președinte. Mulți așteaptă ca PNL să cadă bara-bara cu PC în sensul susținerii lui Dan Voiculescu, la cererea expresă a PC în caz contrar urmând ca ACD să își înceteze existența. Așa o fi scenariul ? Nu cred. Dan Voiculescu va trebui să își dea demisia din funcția de vicepreședinte al Senatului. Iar PNL trebuie să susțină o astfel de rezolvare a problemei. Mai cred că și PC va susține o astfel de soluție, chiar dacă vor avea inima grea. Unii dintre ei. Alții ... alții vor aduce mulțumiri cuiva alături de o lumânare aprinsă.

Acum vreau să fiu echidistant. Voiculescu a devenit vice-președinte al Senatului prin votul majorității copleșitoare a PD-L+PSD (inclus PC) ! Procesul lui Voiculescu era pe rol. Băsescu îl bârfea pe „Felix” ori de câte ori avea ocazia. Mă întreb, așa, ca omul, doamna Sulfina Barbu nu era în Parlament ? Aaaa. Era deputată. Păi atunci, colegii ei, senatorii, nu erau cu mâna sus votând „tovărășește” alegerea lui Dan Voiculescu în funcția de vice ? Ba da. Iar acum se dă în stambă.

Poziția corectă a PNL a fost explicată de Crin Antonescu - "Dan Voiculescu nu este membru al PNL, iar alianta noastra este incheiata pe cateva obiective politice care nu au de-a face cu trecutul lui Dan Voiculescu. Traim cu aceste optiuni si alegeri de rau mai mic. Dincolo de acest aspect, am facut o alianta cu PC si nu cu Voiculescu personal". Corect, cei de la Hotnews au pus această poziție în pagină.

Este adevărat că unii dintre liberali, așa cum este Adriana, au ceva off-uri la inimă și caută să profite de situație însă este la fel de adevărat că a face jocul propagandei portocalii pe această temă este ca o frecție la un picior de lemn. Fac și ei „răutăcisme”. Alții însă, portocalii, fac spume. Este o diferență.

Voința lui Băsescu

Băsescu are voință. Este un om puternic, din acest punct de vedere, însă nu are putință. Nu are nici idei. Nu are principii la care să se raporteze cineva atunci când ar dori să îl caracterizeze.

O simplă trecere în revistă a evenimentelor petrecute de când Băsescu are calitatea de Președinte al României, nu merg mai înapoi pentru că nu mai are sens, ne arată că Băsescu nu a avut nici o idee proprie. Nici nu avea de unde scoate, în tărtăcuța lui fiind un pustiu viscolit de tornade.

A adunat, în timp, în jurul lui tot felul de oameni. Unii mai calificați, alții mai puțin pricepuți, alții complet aiuriți. Unii au plecat. Motivele au fost, aproape de fiecare dată, subiective. Lui Pleșu nu îi plăcea „mâncarea” de la Cotroceni, Weber a constatat că nu poate lucra în haos, Săftoiu a văzut că nurii alteia sunt mai la preț decât serviciul credincios. Stolojan a ales PE, unde poate petrece liniștit ani buni. Alții au rămas, alții s-au grăbit să ocupe locul rămas liber iar pentru alții s-au înființat posturi. La Administrația Președințială s-a format un fel de dublură a Guvernului.

Tot haosul din țară are la origine dorința unora de a deveni eterni prin exploatarea la sânge a posibilităților oferite de puterea administrativă a lui Băsescu. Chiar dacă Băsescu vine, uneori, în fața presei pentru a arăta că el este „conducătorul”, pe cei avizați nu poate să îi înșele. Nu este EL autorul. Nu are cum să fie. El este incompetent. Dar are voință.

Am încercat să înțeleg ce se întâmplă. Cât timp la guvernare a fost Cabinetul Tăriceanu, cererile lui Băsescu au avut succes doar dacă, din întâmplare, în programul de guvernare liberal erau prevederi care ar fi putut include conținutul acestora. După un timp, Băsescu vorbea iar Tăriceanu făcea. Nu ce vorbea Băsescu ci doar ce îl obliga programul de guvernare sau înțelegerile cu PSD, în limitele programului de guvernare. PSD susținea PNL la guvernare pentru că nu dorea alegeri anticipate. Pe atunci PSD era mic. Mic de tot. Abia după venirea la putere a PD-L împreună cu PSD a putut Băsescu să impună ideile clocite la Cotroceni de fidelii săi. Rezultatele sunt dezastruoase, soluțiile alese fiind, de fapt, un colaj între ideile cotroceniste, pedeliste și pesediste. După plecarea PSD și venirea în barca puterii a celor de la UDMR și UNPR s-a menținut modul de lucru. Tot haos.

S-a observat, de către cei capabili să vadă, că această guvernare nu are un obiectiv politic. Viața de zi cu zi ne confirmă acest lucru. Guvernul Băsescu-Boc-Udrea-UDMR schimbă tot, înlocuieșete toate legile importante cu legi în care apar unele idei noi fără însă a aduce ceva nou. Ba mai mult, cum este cazul noului Cod al muncii, duce România în timp, înapoi, cu zeci sau sute de ani. Nu doar la muncă. Acum văd că vor să ducă în pana procurorului reținerea peste 24 de ore. Asta am aflat-o de la Alina. Faptul că Băsescu este un ratat politic cu gură mare și idei puține este confirmat, pe deplin, de ratarea, categorică, a obiectivului național de aderare la spațiul Schengen. Iar pe țeavă este alt obiectiv ce va fi ratat. Aderarea la moneda comună europeană. Pe termen mediu și scurt aceste două obiective politice majore ale țării ar fi trebuit să fie prioritare. Nu mai spun de obiectivul dezvoltării economiei și comerțului românesc pentru a putea fi utili uniunii economice în care am intrat în 2007. Ajungerea la guvernare a băsescienilor a adus și prima lovitură cumplită aplicată mediului economic. Forfetarul. Au urmat altele. Unele dintre cele ce au urmat sunt motivate de economiști, dar sunt motive ce se sprijină pe scheme economice și nu pe realități economico-sociale. Iar schemele economice fluturate de indivizii în cauză sunt construite prin observarea unor economii dezvoltate din lumea largă. Iar România nu este, nici pe departe, o astfel de economie. Ar fi putut deveni dacă Băsescu și ai lui nu ar fi pus mâna pe putere. Era programul liberal prezentat de Tăriceanu ! Iar această abordare împarte țara în două. De o parte o economie protejată politic, economie care contribuie la campaniile electorale ale PD-L și o economie de subzistență, nevăzută de analiștii respectivi, economie care privește restul de peste 90% dintre cetățenii țării.

Băsescu vrea să rămână în istorie ca Președintele care a reformat România. Va rămâne ca Președintele care a distrus România. Are voința de a rămâne în istorie. Dar nu are putința de a rămâne cum vrea el. Aiureala din capul lui Băsescu l-a dus acolo unde de fapt îi este locul. Un bișnițar ajuns Președinte de țară.

Băsescu este în prim plan pentru că există un Boc și niște pedelei cu interese financiare asupra bugetului de stat. Ultimele dezvăluiri despre Udrea, Videanu, Băsescu fratele și alții confirmă faptul că „marele” Președinte Băsescu este, de fapt, doar un paravan ce ascunde contribuabililor români tâlhăriile mafioților din PD-L și potenților din așa-zisa economie românească lăsată să producă prin „sprijinul” pedeleilor cocoțați în funcții publice.

Băsescu are voință. Se exprimă public, își expune „ideile”, luate din cărți, la fel ca pupilul Cristian Preda, dar nu are putință. Voința lui nu are rezultatele exprimate. Rezultatele sunt altele. Rezultatele exprimă voința celor din jurul lui. Jaful din banul public este voința celor care îl înconjoară și care îl prezintă în fața publicului pe Băsescu ca pe un mare lider politic. Faimă contra bani. Aceasta este esența relațiilor dintre Băsescu și mafioții care îl înconjoară.

Ziua femeilor

Astăzi este Ziua femeii. Tradițional urăm femeilor toate cele bune. Respect tradiția și o fac din suflet. La mulția ani ! Tuturor femeilor. Mame, soții, prietene, fiice sau nepoate.


Și nu se poate să nu aduc în prim-plan pe trubadurul nepereche al României de azi: Tudor Gheorghe

Atacul lui Pleșu

Elegant, cu stil și cu multă bunăvoință față de cei în cauză, oferind la final soluția, Andrei Pleșu atacă folosirea sintagmei „dictatura lui Băsescu”. În Adevărul, în articolul „Proprietatea termenilor”.

Nu îi atacă pe cei de rând, prostimea incultă, postacii care îl înjură pe net, niște nimeni care ajung să vorbească pe la microfoanele televiziunilor. Nu. Îi atacă direct pe cei care au o anume notorietate, care sunt confirmați ca valori intelectuale. Nu îi numește, cu nume și prenume dar dă exemple suficient de lămuritoare, în special pentru cei care sunt la curent cu informația publică.

În urma atacului se desprinde concluzia că cei care folosesc sintagma sunt vinovați de abuz lingvistic, de o rea-credință grosolană, de jignire adusă victimelor reale ale dictaturilor de prin lume, de sprijinire, în final, a lui Băsescu prin victimizarea acestuia.

Mișcarea este inteligentă. Ia un adevăr care nu poate fi ascuns, îl pune în lumina reflectoarelor, face o combinație între analiza gramaticală și politică a termenilor folosiți, nu neagă lui Băsescu vinovăția însă transferă rezultatele guvernării băsesciene în cârca criticilor acestuia. În final rezultă că destructurarea democrației în România este vina exclusivă a criticilor lui Băsescu.

Andrei Pleșu exagerează, chiar dacă tonul și limbajul articolului vrea să fie un semnal de alarmă asupra limbajului folosit cu privire la Băsescu. Exagerează prin aceea că neagă conținutul real al termenului „dictatură”. Duce rezultatul către forma extremă constatată în timp acolo unde dictatura politică a devenit violentă. Neagă dictatura non-violentă, cum este de exemplu, încă, dictatura băsesciană.

Iau de pe wikipedia definiția:

Prin dictatură se înțelege un regim politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică și, prin urmare, un popor este condus forțat de către o persoană, un partid, sau un grup de oameni.

Dictaturile de regulă nu țin cont de drepturile omului, scopul lor fiind menținerea puterii.

Spre deosebire de democrație, în dictaturi nu există alegeri libere, nici opoziție recunoscută de către putere.

Andrei Pleșu nu vrea să vadă esența noțiunii de dictatură: regimul politic în care societatea nu mai dispune de mecanisme capabile să controleze puterea politică. Iar aici avem exemple, suficiente.

Băsescu, din postura de Președinte al României, interpretează Constituția nu la limita ei ci în contra spiritului ei. Desemnarea premierului, formarea unei majorități artificiale în Parlament pentru a aduce și menține la putere o anume formațiune politică, mimarea consultărilor politice cu partidele de opoziție, intervenția în viața de partid a PD-L și recomandările date opozanților politici de a nu își numi lideri pe care el, Traian Băsescu, nu îi agrează etc.

Băsescu, în calitatea informală de ”șef al executivului” rescrie mereu programul de guvernare și stabilește, cu echipele de consilieri de la Cotroceni, prioritățile momentului. Impune adoptarea unor acte normative în formele pe care el le agrează (aici nu este vorba despre priceperea lui în materiile normate ci despre obligațiile pe care și le asumă față de terți - împreună cu Mugur Isărescu !). Rezultatul ? Cel cunoscut. Învățământul, sănătatea, munca, ordinea publică, justiția sunt schimbate din temelii. Primele acțiuni au fost de destructurare a acestor sisteme ca mai apoi să le modifice după cum crede el de cuviință.

Iar societatea care se opune acestor manevre brutale, inumane, nu are nici un control asupra puterii politice construite prin fraudă electorală. Legea privind pensiile unice a fost adoptată prin fraudă evidentă. Roberta Anastase este autoarea. Forța politică a PD-L, prin Guvernul Boc fără număr, abuzează de ordonanțe și ordonanțe de urgență aducând țara în situație excepțională, în starea de urgență, în starea în care dialogul între societate și puterea politică nu mai poate avea loc. Mai rămâne să fie instaurată legea marțială.

Cu ultimele alegeri fraudate grosolan, cu instituții publice de forță subordonate politicului - Curtea Constituțională, Ministerul Public, serviciile de informații, MAI, ANAF - confirmăm definiția „dictaturii” întru-totul.

Dictaturile nu țin cont de drepturile omului. Tăierea pensiilor și salariilor bugetarilor și desființarea pensiilor ocupaționale sunt un exemplu mai mult decât elocvent. Refuzul Guvernului de a executa hotărârile judecătorești rămase definitive și irevocabile este un alt exemplu semnificativ.

În concluzie, tot în fața unei dictaturi suntem. Da, este adevărat, armata nu a fost scoasă pe străzi, poliția și jandarmeria nu trage în manifestanți, oamenii nu ajung după gratii pentru un cuvânt ostil lui Băsescu. Dar, nici pe timpul lui Ceaușescu nu se întâmplau astfel de lucruri mereu. Eu sunt unul dintre cei pățiți și pot confirma faptul că am dat declarații la „organele de specialitate” timp de trei luni, am cam stat pe loc profesional, dar nu am ajuns după gratii. Asta până pe 19 decembrie 1989. Atunci am stat cu soldatul la ușă trei zile, împușcarea lui Ceaușescu fiind actul meu de eliberare. În fine, nici pe timpul lui Ceaușescu cei care spuneau de rău despre dictator nu ajungeau mereu după gratii.

Andrei Pleșu aduce ca exemple de dictatură momentele de final ale acesteia, când starea conflictuală devine extremă și nu starea de zi cu zi. La noi încă se merge pe varianta soft a dictaturii. Procurorii aserviți puterii inventează dosare penale adversarilor politici. Pleșu nu le vede. Nu vede bine ?

Nu sunt dintre cei care cad pe spate când aude de nume sonore în societate. Apreciez pe omul de cultură Pleșu însă am oroare de ceea ce face omul Pleșu atunci când își apără sinecurile.

Prin referirile lui exacte, Pleșu atacă în special pe Andrei Marga. Marga este cel care compară regimul băsescian și pe Băsescu cu hitlerismul și Hitler. Semnificativ, nu ?!

Corupția extremă

Zilele acestea se vorbește despre corupție. La nivel înalt în statul Român. S-a vorbit și pe timpul lui Năstase însă ce iese din mocirla umană în aceste zile depășește orice imaginație.

Vămile. Vămile au fost, se pare, un obiectiv major al pedeliștilor. De acolo au luat bani negri pentru campanii electorale murdare. Toate. Fie că au fost locale, fie că au fost parlamentare, fie că au fost campaniile pentru alegerea celui mai murdar Președinte din istoria României. Pentru că alesul cu bani murdari este la fel de murdar ca banii care l-au făcut demnitar.

Cotidianul are o anchetă care oferă posibilitatea să „deschidem ușa” buncărului corupției din PD-L. La Ploiești. La vama din Ploiești. Iar lectura articolului ne lămurește și de ce Roberta Anastase a ajuns Președinta Camerei Deputaților, de ce este o persoană atât de „iubită” în PD-L, de ce au câștigat alegerile PD-L mai peste tot unde a fost nevoie de mită electorală ... și multe altele.

Vorba autorului. O fi un procuror care să îndrăznească să ducă până la capăt cercetarea. Că dosare sunt. Procuror aservit puterii este. Dar procuror al țării, o fi ?

Radicalism inutil

Tânărul istoric liberal Marius Oprea se radicalizează inutil. În interviul dat HotNews.ro, oficina on-line portocalie plătită din bani publici de Udrea Elenea prin MDRT (potrivit lui Ioșka), Marius Oprea este radical împotriva ACD și USL. Și denigrator la adresa liberalilor care au convenit că aceste alianțe sunt o soluție acum. Spune el că cei din conducerea PNL care au semnat alianțele ar trebui să își dea demisia.

Are dreptul la opinie. Așa este în PNL. Nu văd cum PNL ar demite un simplu membru pentru o opinie critică la adresa conducerii. Și eu am o opinie, diferită de a lui, eu consider că aceste alianțe sunt utile acum și nu mai târziu. Cu privire la cei aflați la conducere cred că sunt obligați să caute acele căi prin care PNL să ajungă la putere. Iar căile să fie rezonabile.

Până la un punct îi dau dreptate lui Marius Oprea. PC are o problemă serioasă cu Voiculescu. Este fondatorul partidului, este susținătorul acestuia iar membrii PC îi sunt recunoscători. Dar este vorba, până la urmă, de un om în relațiile cu alți oameni. Faptele lui Voiculescu de pe timpul comunismului, criticabile pentru colaborarea acestuia cu securitatea, nu au cum să fie imputate tuturor membrilor PC. Nici celor care lucrează, sub o formă sau alta, la firmele familiei. Ideea de răspundere colectivă a celor care sunt, într-o formă sau alta, în relații cu Dan Voiculescu, este una din cele mai mari prostii pe care un om de anvergura lui Marius Oprea o poate face. El care scoate la lumină prin efortul propriu crimele regimului comunist știe cel mai bine că cei care sunt vinovați de crime sunt cei de la conducerea regimului și nu cei care au avut calitatea de membri ai partidului comunist. PC va trebui, totuși, după recursul lui Voiculescu, în caz că rămâne definitivă acuzația de colaborare cu securitatea, să aibă o poziție clară față de președintele lor de onoare.

Dar de la a condamna pe omul Voiculescu până la a condamna pe cei care fac parte din PC este cale lungă.

La fel trebuie tratate și luările lui de poziție față de alianța cu PSD.

Colaborarea cu PD-L ar fi la fel de nocivă. Băsescu este dovedit, faptic, nu juridic, ca fiind colaborator al securității. CNSAS a dat soluție de colaboratori ai securității pentru unii membri ai PD-L parlamentari, în ultima perioadă de timp. Ca atare, după logica lui Marius Oprea, orice colaborare trecută sau viitoare a PNL cu PD-L ar constitui o colaborare cu securitatea regimului comunist. Este cam mult.

Un răspuns decent îi dă Varujan Vosganian. Subscriu. Mai ales că Varujan Vosganian a fost împotriva celor două alianțe. Însă este un „soldat disciplinat” al partidului și acționează acum în calitate de reprezentant al PNL în relațiile cu cele două formațiuni politice așa cum a fost stabilit la nivelul organelor reprezentative de decizie ale PNL.

Sunt dintre cei care au rezerve cu privire la acțiunile viitoare ale lui Voiculescu în relația PC cu PNL. Nu am încredere în acest om, sub aspectul acțiunilor lui politice. Și-a plimbat partidul de la stânga la dreapta fără nici o rușine. Cred însă că la nivelul actual de conducere al PC sunt oameni cu simțul măsurii care știu ce vor și au onoare. La fel cum cred că membrii simpli ai PC sunt oameni de ispravă. Din acest motiv nu sunt influențat de părerea mea despre Voiculescu atunci când mă raportez la PC.

În PSD nu am încredere. Mi-am expus părerea în mai multe rânduri. Sunt încă neîncrezător în seriozitatea PSD de a respecta angajamentele asumate. Iar informațiile, unele de can-can, sunt pe toate „gardurile”. Totuși, când pleci la un drum cu cineva trebuie să pleci de la prezumția de bună credință. Chiar dacă îți iei măsurile de siguranță necesare pentru ca o eventuală disfuncție să nu producă pagube iremediabile.

Nu îmi place radicalismul lui Marius Oprea. Cu această abordare a problemei a devenit partenerul lui Tismăneanu, a lui Cristian Preda, a Elenei Udrea, a lui Sever Voinescu s.a. În fapt, Marius Oprea a făcut, prin acest interviu, un act de colaborare cu Băsescu pentru discreditarea PNL. Păcat.

Protocol criminal

Ieri au semnat protocolul de guvernare. Scopul lui imediat este evitarea moțiunilor de cenzură de către Boc și gașca portocalie/verde/roșie care îl asistă. Cu tot spectacolul mediatic la semnare, valoarea juridică a acestui protocol este nulă. Fără înregistrarea lui la Tribunal, are doar valoarea unui moratoriu între criminalii pedelști, cei udemeriști și gașca de trădătorii de strâsură din așa numitul UNPR. La care se adaugă, constat cu surprindere, deputații reprezentând minoritățile naționale, altele decât cea maghiară.

Denumirea de protocol este un exces. Denumirea lui corectă este moratoriu. O înșiruire de intenții pentru toți actorii semnatari în vederea unor acțiuni comune. Culmea ipocriziei, documentul nu are în conținut nimic spectaculos. Ideile cuprinse în protocol sunt vehiculate și în programul de guvernare, sunt în rezoluția UDMR de zilele trecute, sunt în declarațiile politice ale parlamentarilor semnatari dar sunt degeaba.

Diana Tușa spune bine. Au reîncălzit o ciorbă stricată. Pentru că ce au făcut până în prezent anulează, aproape în totalitate, declarațiile de bune intenții din acest document. Ar însemna, pe undeva, abrogarea unor tâmpenii făcute până acum, ceea ce nu se va întâmpla. Nu mai dezvolt eu ce a dezvoltat Diana.

Cu semnăturile puse pe acest așa-zis protocol cei din UDMR au finalizat mesajul către restul țării. Vor continua alături de PD-L în scopul ajungerii la îndeplinirea obiectivelor lor politice legate de enclavizarea țării pe baze etnice. Vom deveni, în timp, un stat federal ?

Ieri am fost manipulat

Ieri am fost alături de rezerviștii SCMD. Am mers cu ei de la Academie până în piața Victoriei. Am profitat de moment și am parcurs întreaga coloană pentru a descoperi prietenii, cunoscuții ... Am făcut bine. Așa am găsit în coloană foști colegi din Liceul Militar de la Câmpulung Moldovenesc promoția 1969, mi-am regăsit foștii colegi grăniceri de la Trupele de Grăniceri și foști polițiști de frontieră. M-am regăsit cu o parte dintre colegii din minister, domni și doamne, ajunși pensionari, unii forțați din motive de reorganizare băsesciană. Oameni pentru care am o mare apreciere.

Când am ajuns acasă, la Tv, pe diferite posturi, niște derbedei de la PD-L susțineau că marșul și mitingul nostru erau o formă de manipulare politică. Vișan era la Realitatea. La Antena 3 era panarama aia de la Iași, Spânu, se pare că profesor de matematică, individ care începe să îmi provoace din ce în ce mai mult o scârbă imensă.

Panaramele astea din PD-L nu mai au limite. Au obligat prin comportament o mare parte dintre cetățenii acestei țări ce respectau regula abținerii, după ieșirea din viața publică, ca normă de comportament în interes național la ieșirea în spațiul public pentru apărarea unor valori ce fac parte din însăși ființa unui stat. Așa s-a ajuns ca oameni de mare valoare să ajungă, la emisiuni Tv, față în față cu nulitățile PD-L. Astfel că zi de zi avem dovada celor afirmate de prof. Marga: PD-L este format și a promovat în funcții de demnitate publică oameni incompetenți, oameni de slabă calitate.

Sunt vocali, au informație însă asta nu înseamnă că au și calitate.

UDMR

UDMR a ales. Pe Kelemen Hunor. Vrea să aleagă și PD-L. De aceea îi dă PD-L un ultimatum. Fie se iau măsuri de relansare a economiei, măcar pe hârtie, fie ei, maghiarii, din dragoste față de poporul român etnic maghiar se duc la cei care promit și există șansa de a se ține de promisiune. Aici au deja antecedentul declarației de la Oradea, a liderului local care a declarat, după semnarea protocolului cu USL că liberalii au fost, întotdeauna, oameni de cuvânt.

La congres au ales să își păstreze reputația de formațiune politică care își respectă cuvântul. Această reputație îi face abordabili și în viitor. Că vor fi sau nu parteneri ai USL. PD-L poate fi liniștit, până la alegerile normale. UDMR nu va defecta dacă PD-L va accepta lista scurtă de măsuri de relansare economică propusă de UDMR.

Rezoluție

cu privire la Principiile reformei politicii economice din România

Congresul al X.-lea al UDMR constată cu regret, că țara noastră resimte cu mult peste medie consecințele crizei economice mondiale, iar din avantajele aderării la Uniunea Europeană beneficiază mult sub posibilități. Toate acestea justifică necesitatea schimbării paradigmei politicii economice. Cele trei elemente definitorii ale politicii economice ale României sunt: realizarea stabilității, cresterea dinamică sustenabilă și cresterea gradului de ocupare a forței de muncă. În sensul schimbării paradigmei înțelegem realizarea stabilității nu prin măsuri de constrângere, ci prin relansare economică și ca o consecință, prin lărgirea gradului de ocupare a forței de muncă.

Numai cu surplusul rezultat din creșterea economică se poate asigura echilibrul, o direcție contrară duce la pauperizare. Numai o creștere dinamică sustenabilă poate asigura un sistem social sustenabil bazat pe principiul solidarității sociale.

Congresul al X.-lea al UDMR mandatează miniștrii, senatorii, deputații Uniunii, ca în acord cu Strategia Europa 2020 să inițieze si să înfăptuiască măsuri imediate și radicale la nivel parlamentar si guvernamental pentru ieșirea din recesiune, pentru plasarea economiei pe traiectoria cresterii sustenabile și pentru îmbunătățirea competitivității, după cum urmează:

- reducerea treptată a impozitelor și contribuțiilor care grevează forța de muncă vie începând cu 1 iulie 2011

- simplificarea radicală a Codului Fiscal si Codului de Procedură Fiscală, reducerea numărului de impozite începând cu 1 ianuarie 2012

- sprijinirea micro-întreprinderilor, a firmelor mici si mijlocii în accesarea creditelor cu dobândă preferențială si cu garanție de stat începând cu 1 iulie 2011

- simplificarea procedurilor de participare la proiecte naționale și unionale prin înlesnirea și accelerarea accesului la resurse financiare

- lichidarea situațiilor de monopol și a funcționării cartelurilor, reducerea corupției si evaziunii fiscale

Adoptat la Congresul al X.-lea UDMR
Oradea, 27. februarie 2011

Sunt sigur că, cel puțin pe hârtie, PD-L va subscrie la rezoluția UDMR. Mai mult chiar, parcă o văd pe individa aia blondă, Vass parcă, consiliera lui Boc pe probleme economice că iese la o emisiune TV cu precizări „clare” privind faptul că cele cerute de UDMR sunt deja prevăzute în „proiecția” guvernului Boc pentru acest an și până la alegerile din 2012. Iar ea, Vass, este cea care a lucrat cu mânuța ei această proiecție etc.

Dar de la teorie la practică este cale lungă. Da există în discursul PD-L aceste idei însă măsurile luate și motivele pentru care au fost luate acele măsuri ne arată cu totul și cu totul altceva. Fie eu nu am înțeles bine. De exemplu, realizarea stabilității s-a reușit prin lichidarea micilor întreprinzători. Mai puține firme, mai ușor de controlat de către stat. Pentru că doleanțele UDMR nu prevăd reducerea rolului statului în economie, iar PD-L își scuipă în sân față în față cu o astfel de idee, se pare că cele două formațiuni politice au cel puțin o ancoră solidă din punct de vedere doctrinar. Apoi, ideea creșterii dinamice sustenabile are iar adepți în PD-L. Creșterea poate fi sustenabilă doar dacă statul este cel care beneficiază de creștere și nu investitorul. Este evident că această idee presupune, apriori, controlul statului asupra creșterii economice. Mai pe românește, te dezvolți dacă primești aprobarea de la stat, adică de la portocalezul Băsescu și gașca lui de mafioți.

Rezoluția UDMR m-a liniștit. Au ales modelul băsescian de „dezvoltare” și, ca atare, vor rămâne alături de băsescieni până la capăt.

Totuși, sunt două posibilități ca UDMR să defecteze. Odată este moțiunea de cenzură la angajarea răspunderii Guvernului pe noul Cod al muncii. Parteneri ai PD-L din 2009, maghiarii poartă răspunderea pentru toate nenorocirile aduse țării de guvernarea portocalie chiar din 2008 încoace, pentru că ei, maghiarii, nu au făcut nimic pentru a se corecta ce s-a greșit, ce s-a stricat, în perioada anterioară. Faptul că lideri ai UDMR au susținut, prostește, noile prevederi ale acestui cod în emisiuni televizate, ne arată faptul că este puțin probabil să susțină o eventuală moțiune de cenzură.

O altă posibilitate este moțiunea de cenzură normală, pe sesiune parlamentară. Asta se va depune până la sfârșitul actualei sesiuni. Având în vedere că pe hârtie se vor pune, textual, doleanțele UDMR și că se vor duce cu implementarea undeva în 2012 și chiar mai departe, adică vor fi scoase din orizontul posibil de controlat, prevăd că nici la acea moțiune nu se va putea conta pe votul favorabil al UDMR.

Având în vedere faptul că cele două posibilități de înlăturare a guvernului incompetent Boc nu se vor materializa, conchid că UDMR a ales, cu bună știință, să rămână alături de PD-L. Nu este exclus ca UDMR și PD-L să adopte aceeași strategie ca USL în privința alegerilor locale și parlamentare în sensul susținerii comune a celui mai vizibil candidat în fiecare colegiu. Astfel, UDMR ar avea mari șanse ca intrarea lui în Parlament să nu mai fie o problemă. Mai ales că un protocol cu PD-L poate atenua efectul dureros al apariției și dezvoltării altor formațiuni politice ale maghiarilor, mai ales a celor din secuime. Iar aceia au deja legături strânse cu PD-L.

Încerc să fiu pragmatic. Cât pot. Constat că trecerea UDMR în barca USL nu îi garantează viitorul. Ar putea fi parte la contractul USL, cu susținerea candidaților UDMR acolo unde aceștia sunt notorii, ar putea fi parte la viitoarea guvernare însă nu îi ajută în lupta cu alte formațiuni politice ale maghiarilor născute cu sprijinul lui Tokes și al Budapestei lui Orban. În plus, PSD nu s-a dovedit un „prieten” al UDMR de-a lungul timpului. Mai ales că PSD o făcu lată cu ultimul protocol la Ilfov semnat cu PRM. Chiar dacă intervenția lui Antonescu și a PNL a blocat următoarele protocoale ale PSD cu PRM, deja anunțate, faptul că PSD poate, la un moment dat, să reia legăturile cu PRM constituie un risc major pentru UDMR în relația cu USL.

O relație a UDMR cu ACD este insuficientă. ACD nu prezintă garanția unei forțe politice suficient de puternice încât să garanteze luarea puterii în viitorul apropiat. De aceea s-a format USL. Ce va fi după ?!

Se pare că pentru UDMR este mai convenabilă acum o alianță cu PD-L. Mai ales că ei speră la o relansare economică. O relansare conjuncturală pentru că nu există posibilitatea unei relansări naturale, generată de forța investițională și ingeniozitatea antreprenorilor români. Aceștia au fost aduși la sapă de lemn de actuala guvernare cu sprijinul PSD în 2009 și UDMR după aceea.

Guvernul Boc va cade, în acest an, doar dacă se petrece ceva deosebit. Semnele nu ne arată însă că ar putea să se petreacă. Dar nu poți ști, din timp, când au loc cutremurele. Nici chiar cele politice. Totuși, instabilitatea „tectonică” politică din România poate aduce un cutremur care să schimbe raportul de forțe actual și să permită căderea Guvernului Boc și a lui Băsescu sau, de ce nu, chiar garanția pentru PD-L și UDMR de a continua să guverneze și după 2012.