marți, 31 ianuarie 2017

Frăția „băieților deștepți” din energie și-a revenit odată cu puterea PSD+ALDE !

Energia electrică a căpătat elan și, sprijinită de declarații pseudo-manageriale, a urcat urgent la preț depășind totul în cale. Energia electrică din România a devenit, pentru puțin timp, cea mai scumpă din UE în condițiile în care țara este printre cele mai independente din punct de vedere energetic. Pe bună dreptate cei care au cunoștințele necesare și acces la informație și, mai ales, nu fac parte din „cartelul băieților deștepți” au luat la purificat situația și au ajuns la concluzii destul de neplăcute. Piața energiei a fost „victima” unor speculații. Iar când mergem la speculatori, nu putem decât trage o concluzie. Politicul și „băieții deștepți” au lucrat mână'n mână pentru a trage un tun.

La „cursdeguvernare” sunt două articole care merită a fi citite. De toți cei care vor să afle cam cum stă treaba.

Un prim articol observă, cu informații oficiale la bază, că așa-numita criză a energiei este provocată tocmai de Guvern pentru a înlocui întreprinderilor cu capital de stat. Articolul este din 13 ianuarie 2017 și se intitulează : Cine și de ce înființează ”criza energetică” din România la prima ninsoare din an.

Un alt articol, din 30 ianuarie 2017 vine să întărească convingerile ce se ițeau pe 13 ianuarie: Cum a ajuns energia românească la cel mai mare preț din Europa: mixul nociv de înțelegeri, incompetență și interese.

Mult mai documentat, al doilea articol vine cu informații care puse cap la cap ne arată că odată cu revenirea PSD la guvernare, cancerul afacerilor speculative ale PSD cu averea României revine în forță. Mai ales când vezi că între membri ai PSD implicați în domeniul energiei, chiar cercetați de DNA pentru afacerile necurate făcute până acum, și membri ai ALDE s-a realizat o frăție de afaceri speculative de tip mafiot.

Ministrul energiei, acest Florin Toma Petcu, venit de la ALDE Giurgiu, agramat și mai ales incapabil, declanșează „criza” energiei prin declarații aberante. Pe 12 ianuarie, a afirmat că stocurile de cărbune ajung numai pentru 4 zile susținând că intrăm în criză energetică.

Surse din mediul de afaceri cu energie spun că ministrul Petcu a făcut declarația alarmantă la sugestia lui Iulian Iancu, deputatul PSD care conduce Comisia pentru Industrii și Servicii de la Camera Deputaților.


Odată „spaima” declanșată, Iulian Iancu face o declarație la o întrunire care ajunge la presă unde afirmă că „România ar fi putut intra în criză” dar „a scăpat” pentru că au fost zilele libere de sâmbătă și duminică și mai ales pentru că gerul a mai slăbit.

Declarația oficială a ministrului incompetent Florin Toma Petcu a fost foarte utilă unor speculatori care au acționat pe bursa de specialitate astfel că prețul energiei electrice a crescut neașteptat de repede și mult prea mult.

Existând niște declarații care vor să reflecte realitatea, atât oficiale cât și din mediul de afaceri al energiei, concluziile care se trag sunt evidente. Deputatul PSD Iulian Iancu și ministrul ALDE al energiei Florin Toma Petcu au jucat o scenetă pentru niște „băieți deștepți”, tare dornici de un tun financiar.

Preţul electricităţii a atins pe 27 ianuarie valoarea de 650 de lei pe MWh, aproape de triplul preţului din aceeaşi perioadă a anului trecut, după ce a înregistrat, în zilele de 15 și 23 ianuarie, cel mai mare preț al energiei din Europa, potrivit datelor OPCOM, operatorul pieței de energie electrică și gaze naturale din România.

Președintele ANRE a declarat pentru cursdeguvernare.ro că maximele au fost înregistrate pe piața spot, piața pe ziua următoare, existând suspiciuni în curs de verificare a câtorva oferte de vânzare/cumpărare plasate pe piața spot. A mai declarat că situația este sub control.

Piața a acționat cu maturitate și a pedepsit speculanții, pe care i-a eliminat. Este încurajator să constatăm buna funcționare a pieței de energie, fiind prima iarnă când nu a trebuit să intervenim cu acțiuni administrative pentru a transfera din costuri”, – este aprecierea lui Niculae Havrileț.

Dar Consiliul Concurenței care s-a apucat de cercetări are în vedere o „înțelegere” între producători și cumpărători ca prin mărirea prețului la vânzare să determine o creștere a prețului energiei la facturile plătite de consumatorii industriali și casnici. Unii speculatori și-au declarat „insolvența” pentru a beneficia de o procedură a ANRE care le permite să obțină energie la prețuri mai mici. O întreagă încrengătură de interese și manevre pe piața energiei care înlătură tocmai declarațiile sforăitoare ale PSD și ALDE că vor să guverneze în interesul cetățenilor. Da, în interesul cetățenilor luând banii din buzunarul acestora pentru a nu mai avea grija lor.

Piața spot e una accidentală, care oricum joacă un rol mai mare decât cel firesc ca pondere tranzacționată. Practic, cineva plătește acum nepriceperea în gestionarea acestei piețe, care este folosită inclusiv de piața cărbunelui să facă rost de bani cash pentru salarii. Este inacceptabil ! - au afirmat surse din piață pentru „cursdeguvernare” !

Transenergo, al patrulea cel mai puternic trader de pe piața energiei, companie cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro, și-a cerut insolvența la mijlocul lunii ianuarie. Surse informate afirmă că mulți traderi au riscat pe piața spot în perioada în care prețul energiei a înregistrat evoluții nefirești.

Această cerere de insolvență a produs deja efecte,

Enel atrage atenția asupra speculațiilor de pe piața energiei din România, în comunicatul către Agerpres: „Încă tânăra piață românească a energiei trece acum prin prima sa încercare excepțională. Prețurile sunt la cele mai mari niveluri înregistrate în ultimele decenii, sistemul este aproape de limita de funcționare, iar unii furnizori denunță unilateral contractele pentru a profita de pe urma acestor niveluri record ale prețurilor, lăsând clienții fără serviciul de furnizare a energiei, pe care contau conform contractelor semnate”.

Cum naiba am ajuns după o guvernare echilibrată, atentă cu economia țării, să fim victimele speculanților de la PSD și ALDE ? Sunt sigur că votanții PSD și ALDE nu vor înțelege aceste lucruri. Dar poate vor înțelege mai mulți dintre cei peste 60% cu drept de vot care au lăsat PSD și ALDE să câștige alegerile parlamentare prin absența declarată cu emfază. Nu am avut pe cine vota ! Spun ei. Ba se și laudă că nu au fost la vot sau și-au anulat votul. Ei bine, am din ce în ce mai mult senzația că votanții PSD și ALDE nu au nici o treabă cu guvernarea, ei sunt mulțumiți cu promisiunile infractorului Dragnea și ale inculpatului Tăriceanu. Chiar dacă aceste promisiuni devin de fapt altceva. Vor plăti susținând că PSD și ALDE le bagă în traistă nu le ia din traistă !

Cât privește inculpatul Tăriceanu și ministrul lui de la energie, Florin Toma Petcu, am așa o amintire a altei ticăloșii comisă de Tăriceanu și Vosganian care au scăzut prin normă de lege prețul gazului pentru combinatele chimice ale lui Nicolae (cel cu Astra Giurgiu !), i-au înzecit averea - a crescut de la 100 mil euro la aproape 1 mld euro în urma acestei „afaceri” -, și au băgat sarcina achitării gazului la producători în chitanțele cetățenilor ! Nicolae a fost condamnat, culmea, pentru finanțarea frauduloasă a campaniei PSD ! Așa că, prin acest Nicolae, se vede legătura mai veche a lui Tăriceanu și cei care îi stau astăzi alături cu PSD. Ba, de ce să nu amintim și de faptul că Nicolae a beneficiat și de ajutorul PDL condus de Boc prin intermediul lui Videanu. Alte „legături periculoase” între PSD dar de data asta cu fostul PDL. De la atâte legături periculoase s-a ajuns la cea mai criminală guvernare de până acum, la guvernarea PDL-PSD din 2008-2009, cea care a pus bazele dezastrului României. Nejustificat ! Dosarele DNA și condamnările de până acum stau mărturie !

Se pare că această guvernare are toate șansele să depășească guvernarea criminală a PDL cu PSD. Avem „o criză” care a fost inițiată de ministrul energiei (ALDE, apucături vechi) susținut de deputat PSD (om din mocirla sistemului !), avem OUG-urile cu rol de a albi dosarele penale ale politicienilor și de a scoate din pușcării oamenii de partid care au „slujit” cu credință interesele financiare ale PSD, avem un buget vraiște, orientat către clientela locală avem tot ce ne trebuie pentru a ne prăbuși ca țară.

România Tv ne informează că ministrul energiei s-a îmbolnăvit subit. Oare de la declarațiile date aiurea sau de la cercetările care se fac de autoritățile independente ?
Ministrul Energiei, Toma Petcu, se află internat într-o clinică din Viena, din cauza unor probleme de sănătate, informează România TV. El şi-ar fi delegat atribuţiile de ministru pe perioada tratamentului, care va dura o lună, mai anunţă postul de ştiri.

Niciun comentariu: