duminică, 29 ianuarie 2017

Se poate. Trebuie doar voință. Cunoașterea vine pe parcurs, dacă există interes.

Agerpres. Deputatul liberal Ovidiu Raețchi are o intervenție publică cu care sunt de acord. Chiar dacă ea este adresată unor generații de tineri care nu au avut parte de o educație civică corespunzătoare, ci au învățat despre democrație singuri, acțiunile lor pentru apărarea statului de drept și a Justiției independente, a actului de justiție corect înfăptuit, egalitatea în fața legii find pusă în pericol de intenția criminală a PSD susținut de ALDE de a dezincrimina faptele asimilate actelor de corupție și grațierea pedepselor primite pentru comiterea unor fapte grave, este un semnal că România nu este „o țară bolnavă” așa cum a reieșit din participarea la scrutinul din 11 dec. 2016. Să luăm acel moment ca un accident care, prin acțiunea civică a multor tineri și a unor oameni responsabili poate fi corectat pe parcurs fără a ajunge la soluții mai complicate.

Locul în care cei care apreciază democrația este, evident, în PNL. Singura forță politică semnificativă care poate opune o voință politică reală dezmățului politic și administrativ promovat și practicat de PSD condus de infractorul Liviu Dragnea și ALDE condus de inculpatul Călin Popescu Tăriceanu.

Marea șansă pentru revigorarea PNL este capacitatea de a aduce alături de noi tinerii implicați civic în aceste zile. Inclusiv asumându-ne erorile din trecut. PNL este marele partid al dreptei. Rezistența societății civile în aceste zile împotriva dorinței PSD de a destructura sistemul de justiție este excepțională. Fără această rezistență — și fără eforturile președintelui Iohannis — statul de drept ar fi fost deja grav afectat. Aflat într-un moment decisiv de reformă internă, dispus să își asume erorile trecutului, Partidul Național Liberal are — în viziunea mea — datoria de a invita tinerii care se implică civic în aceste zile să i se alăture pentru a pune umărul la renașterea acestui mare partid al dreptei. Ei sunt bineveniți în PNL. Numai oameni ca ei pot schimba în mod profund partidul

Ne place sau nu, înscrierea într-un partid politic reprezintă cea mai înaltă și mai stabilă formă de participare publică. Erorile pe care formațiunile consacrate le-au făcut de-a lungul timpului pot fi îndreptate numai izolând în partid, prin implicare masivă, personajele compromise moral. Ascensiunea unor personaje de tipul Liviu Dragnea sau Victor Ponta nu ar fi fost posibilă dacă cei pregătiți și dinamici din generațiile noastre ar fi făcut politică.

Cu o clasă politică bine-intenționată și curată, episoade care ar fi putut marca România pentru următorii 10 ani cum a fost Marțea Neagră sau cum se anunță a fi ordonanțele grațierii, nu ar mai fi avut loc. Este esențial pentru procesul de modernizare și reformă internă al PNL ca tineri din societatea civilă să devină membri de partid și, pe termen mediu și lung, să dorească să acceadă în forurile de conducere ale partidului. Convenția PNL va reprezenta o nouă oportunitate pentru ca tinerii din partid să arate cum pot contribui la relansarea partidului și la opoziția fermă, tranșantă, argumentată la PSD”.

Le spune bine. Eu unul sunt de acord cu cele afirmate mai sus.

Niciun comentariu: