vineri, 21 septembrie 2018

Tradiția în PSD este păstrată cu sfințenie

Tema zilei:

Comitetul Executiv al PSD se reuneşte astăzi, la ora 12:30, pentru a tranşa disputele apărute în partid ca urmare a scrisorii în care este cerută demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Da, este tema zilei. Trebuie să recunosc. PSD are majoritatea în Parlament și face legi care sunt împotriva interesului național, PSD dă Guvernul Dăncilă care obține așa de mari succese de își pun întrebarea specialiștii români de bună credință dar și specialiștii străini cât mai durează până când România o va lua pe calea dezastrului. Cu un PSD „beton”, lucrurile merg prost. Cu un PSD din beton crăpat, măcinat, slab, urât (nu este el prea frumos nici acum!), plin de incompetenți lucrurile vor merge și mai prost. Vorba aia. PSD a ajuns atât de jos de sunt nevoiți să sape pentru a ajunge mai jos decât oferă mediul social.

De fapt, pentru mine nu contează ce se întâmplă în PSD. Pentru mine contează ca PSD să nu mai aibă suficientă putere politică pentru a face rău. Pentru că de pe timpul comunismului tot continuă să facă rău. Iar PSD sub conducerea lui Dragnea ne arată că răul poate fi absolut.

Pe de altă parte, un PSD sub conducerea lui Firea sau a apropiaților ei este un PCR reînviat! Probele le avem în București unde Firea și primarii de sectoare au apăsat pedala de accelerație la maxim pentru a readuce capitala sub glorioasele zile ale comunismului înfloritor la orașe și sate.

Azi vom avea parte de circ. Pâinea ne va fi asigurată din noi împrumuturi externe cu dobândă mărită pentru că România începe să fie considerată o țară puțin solvabilă la împrumuturile pe termen scurt și cu serioase probleme la împrumuturile pe termen mediu și lung. Avem o guvernare de fațadă când nu este pornită împotriva capitalului și a investițiilor!

Niciun comentariu: