Intitulat „Adevărata față a DNA”, materialul ne prezintă o situație catastrofală a instituției care ar trebui să fie un model de profesionalism și eficiență publică. Analiza activității DNA pe anul 2013 poate fi lungă, cu accente emoționale asupra activității eroice a procurorilor care lucrează în slujba cetățenilor (aiurea !) sau poate fi scurtă, cu date statistice ce nu pot fi contrazise de nici un apărător al procurorilor, fie ei și Victor Ponta sau Traian Băsescu.
Un dosar la DNA în anul 2013 ne-a costat, pe noi, cei care se spune că beneficiem de activitatea procurorilor anticorupție, 78.000 euro ! Un dosar ! Numai la DNA, fără a lua în calcul activitatea ajutoarelor procurorilor, a polițiștilor care au lucrat sub supravegherea procurorilor la caz. Cheltuielile polițiștilor nu sunt luate în calcul astfel că un dosar la DNA va trebui gândit, la cheltuieli, cu un plus peste cei 78.000 euro din bugetul MAI.
Ca să fiu „populist”, trebuie să fiu pentru că sunt bani de la bugetul de stat ce ar fi putut completa unele necesități ale altor instituții, mai ales de personal calificat, un dosar al DNA ar acoperi venitul anual a cel puțin 4 specialiști înalt calificați (cu un venit actual de aproximativ 500 euro pe lună !). Un dosar. Doar unul.
Costul este imens. Să vedem eficiența. Aici trebuie, neapărat, să vorbim despre eficiență. Nu putem vorbi despre eficiență economică în învățământ, în sănătate, în ordinea publică, în apărare, în securitate națională, în Justiție dar aici, în activitatea „acuzatorilor publici” da. Aici trebuie să vorbim pentru că aici se cuvine a lega consumul de rezultat.
DNA a emis 270 de rechizitorii. Dintre acestea, 20 de rechizitorii au dus la achitări ! Mai rămân 250 de rechizitorii cărora instanța de judecată le-a dat o soluție. În marea lor majoritate, au fost condamnări cu suspendare, de fapt sunt compromisuri juridice. Condamnarea cu suspendare ne arată că făptuitorul ar putea fi el vinovat de ceva însă instanța nu este sigură că rechizitoriul procurorului este chiar corect. Aflat în liberate, condamnatul se va ocupa cu reabilitarea lui, dacă se consideră nevinovat și va cere apoi daune interese procurorului de caz și DNA. Din cele 250 de rechizitorii, doar 24% au primit condamnări cu executare. Infim.
O altă cifră ne spune ceva și mai cumplit. Un procuror de caz al DNA are în lucru o medie anuală de 3,2 dosare. Anual, un procuror DNA consumă 249.600 euro pentru a aduce statului aproape nimic !
Pentru că procurorii DNA s-au ocupat de găinării. Politice. În multe cazuri.
Curtea de Conturi oferă, permanent, situații cu abuzuri și neglijențe în cheltuirea banului public. Unele cauze ajung la procurori. În funcție de persoanele acuzate și de legăturile lor politice, procurorii duc sau nu dosarul la bun sfârșit. Când nu îl duc sau îl duc și se ajunge la achitare sau o pedeapsă demonstrativă, nerelevantă pentru paguba comisă, atunci avem un exemplu de complicitate al procurorului de caz cu mediul politic sau cu persoanele pe care le protejează. Nefericirea noastră, a celor plătitori de taxe și impozite este aceea că vom suporta, pe de o parte, paguba produsă ca urmare a abuzului/neglijenței funcționarului sau demnitarului public, pe de altă parte, vom suporta și paguba de 78.000 euro produsă de procuror care cercetează cauza.
Soluția este în sistem. Procurorii să oprească o cercetare care nu este eficientă. Obiceiul lor de a ține un dosar până la „calendele grecești” pe considerentul că poate-poate iese ceva este dăunător. Nu pentru buzunarul lor, buzunarul lor se umple permanent cu salariile de procuror (mult, mult superioare veniturilor din oricare instituție publică), ci pentru buzunarele noastre. Pentru că guvernul autoritar va căuta să se folosească de munca procurorilor pentru a arăta cât este el de preocupat să combată „corupția”. Pentru a asigura finanțarea dosarelor procurorilor, cât mai multe-cât mai multe, va mări taxele și impozitele, va subfinanța alte domenii sociale, va comite abuz.
Se vorbește despre evaziunea fiscală, cauză a lipsei finanțării activității guvernamentale. Poate că ar trebui să ne uităm și la consum. La consumul Ministerului Public. Un consum exagerat față de rezultatele judiciare. Nu ar strica să găsim modalități de eficientizare a activității procurorilor. Dacă le tot dăm favoruri legale (unele absolut abuzive) atunci să le cerem să aducă și bani la buget. Nu doar să consume cu nemiluita.
Un comentariu:
În primul rînd, dacă încerci să plătești un specialist calificat cu mai puțin de 1000 EUR pe lună, îți va pleca la prima strigare. În funcție de domeniul de specialitate, și de calificarea sa, nici 1500 EUR lunar nu reprezintă o garanție v'o spune un om care a văzut la prima mînă cum s'a plecat din firmă cu oferta de 7800 RON pe masă în 2007, și nu era voba de vre'un director.
În al doilea rînd, pentru o persoană care scrie atît de des, va rog să fiți mai atent la sensul cuvintelor. Cifre înseamnă simbolurile de la 0 la 9 folosite în scrierea numerelor. Nu mai perpetuați masacrarea limbii române prin folosirea construcției pătrunse adînc în limbaj odată cu comentarea referendumului din 2012.
În al treilea rînd, DNA-ul este o nenorocire numai pentru că este folosit politic. Sigur că putem discuta despre randamentul economic al DNA-ului, dar dacă numerele ar fi fost 100% condamnări, iar costurile de investigație per dosar la 300.000 EUR am mai avea aceeași discuție? Vă assigur că randamentul economic între cazul real și cel teoretizat de mine este identic. Habar n'am care sunt costurile per dosar în cazuri similare din UE sau US dar nu cred că sunt atît de joase, cel puțin nu în cazurile de "înaltă corupție".
Cred că dacă vrem într-adevăr să responsabilizăm DNA-ul ar trebui să adresăm randamentul efectiv (condamnări obținute/cazuri instrumentate) în contextul modificării procedurii de recurs din partea procuraturii (prea multe cazuri anung să se judece la ICCJ).
Trimiteți un comentariu